Familia ca mediu socio - educativ

1 Factorii care influenteaza educatia in cadrul familiei

In cadrul familiei moderne se produc unele mutatii, care constau in inlocuirea familiei formata din trei generatii cu familia formata din doua generatii. De aici putem conclude ca bunicii participa din ce in ce mai putin la educatia nepotilor. Alte influente sociale pot fi considerate migratia de la sat la oras si urbanizarea satelor. Astfel cresc posibilitatile de folosire a mijloacelor audio-vizuale, contactul cu tehnica, preocuparile culturale si sportive, si rezulta o schimbare in mentalitatea familiei. Copilul devine de la inceput un " receptioner" deplin, interesat de tot ce-i apartine sau care vine in legatura cu el.[1]

Scopul educatiei in familie este de a minimiza conceptia preluata de parinti de la parintii lor si de a a obtine o filozofie de educare mai realista si toleranta.

Factori interni:

Ereditatea. Prin intermediul ereditatii nu se transmite criminalitatea(infratiunea) ca atare, ci doar anomaliile psihice care faciliteaza aparitia ei, dintre care amintim coeficientul scazut de inteligenta, o conduita necontrolata sau slab controlata, absenta simtului moral.

Factori fizici. Unii psihologi si criminologi sustin ca infractorii minori ar fi inferiori celorlalti copii de aceeasi varsta din punct de vedere fizic : inaltime si greutate, dar cercetarile cazuistice nu au putut sa-l confirme.

Factorii fiziologici. Este recunoscut faptul ca glandele cu secretie interna (glandele endocrine) au un rol important in exprimarea comportamentului, iar comportamentul poate fi factor de infractiune (scandal, cearta, batai) cand este unul necontrolat agresiv, cum este cazul la hipertiroidieni.

Deficientele intelectuale. Cercetarile au scos in evidenta ca debilitatea mintala ce are influenae asupra cresterii delicventei minore, dar numai la anumite categorii de infractiuni cum ar fi agresiunile verbale si fizice.

Tulburari ale afectivitatii. Lipsa de maturizare afectiva ca si starile de dereglare afectiva produse de frustratie afectiva la copiii prea severi sau in cazurile de dezorganizare familiala sunt generatoare de infractiuni. De asemenea, instabilitatea afectiva asociata cu agresivitatea.

Temperamentul. Ca element innascut al personalitatii, are un rol important in manifestarea unor infractiuni la aceasta varsta. De exemplu, infractiunile de scandal si bataie sunt mai frecvente la colerici sau la extravertiti, in timp ce numarul acestor infractiuni este mai scazut in randul melancolicilor si a flegmaticilor, adica a introvertitilor.

Tulburarile caracteriale. Intrucat caracterul constituie latura de exprimare a personalitatii in relatiile cu lumea, dimensiunea sa morala, cunostintele bine formate vor inhiba comportamentele infractionale. Acolo unde exista deficiente in educarea caracterului vor apare fenomenele de infractionalism la asa numitii "copii problema". La acesti copii se manifesta fenomene negative in comportament, cum ar fi impulsivitatea si agresivitatea, lenea si indolenta, egoismul, incapatanarea.

Cand unul dintre parinti este vitreg, el va genera in sufletul copilului o anumita rezerva afectiva si poate chiar un sentiment de respingere. Atasamentul fata de parintele adevarat, plecat din familie (prin divort sau deces) ii creeaza copilului aceasta stare afectiva de respingere sau de indiferenta si ii determina pe unii la acte de vagabondaj.

Sunt situatii in care familia este formata din ambii parinti naturali, dar atmosfera este negativa, fie din cauza ca sunt alcoolici, fie ca sunt ei infractori. Aceste atitudini axtreme genereaza fie o exigenta exagerata impinsa pana la o teroare, fie o indulgenta nepermis de mare, copilului tolerandu-i-se orice fel de comportament. Copilul terorizat prin batai va cauta in afara familiei o desfasurare printr-un comportament agresiv fata de colegii mai mici. Cel mai rasfatat prea mult in familie va deveni cu usurinta un infractor insusindu-si bunuri care nu ii apartin stiind ca parintii ii vor lua apararea. Parintii vor trebui sa fie preocupati sa-i ofere copilului un model de comportament pe care sa-l poata imita apoi in calitate de cetatean major. Situatia socio-economica precara a familiei datorata insuficientei veniturilor, relatiile familiale tensionate, consumul excesiv de alcool, pot conduce pe un fond vulnerabil si in cazul unor indivizi labili, la conflicte acute, abandon, violenta. Crescand intr-un astfel de mediu, procesul normal al dezvoltarii personalitatii minorilor este perturbat, creandu-se grave carente in conduita acestora, fapt ce duce, nu de putine ori, la formarea unui infractor primar, cu 'sanse' reale de a deveni un infractor recidivist.[2] Cand familiile se reorganizeaza in urma separarii sau a divortului, responsabilitatile parentale trebuie si ele sa fie modificate. Copilul mic are o probabilitate mai mare sa creeze situatii problematice, deoarece va polariza afectivitatea adultilor si va raspunde considerandu-se supra-protejat.

Al doilea nascut in familie se simte frustrat de lipsa de putere de care beneficiaza fratele mai mare, cu toate ca beneficiaza de experienta lui. Mijlociul este pozitia in care conflictele ating apogeul, deoarece el nu poate deveni nici cel mare, nici cel mic.

Nivelul de trai scazut obliga ambii parinti sa isi gaseasca cel putin un loc de munca pentru a putea asigura un trai decent copiilor. In asemenea conditii supravegherea copiilor este limitata, sau este incredintata altor persoane sau institutii sociale (ex: cresa, gradinita etc).

Un caz aparte il constituie familiile in care unul dintre parinti este somer. Implicit, celalalt parinte se ocupa mai mult de copii, dar o problema majora a acestei familii este asigurarea celor necesare pentru un trai modest.

Situatia familiilor in care ambii parinti sunt fara loc de munca este critica, deoarece cu doua ajutoare de somaj de abia se poate asigura hrana, neputandu-se vorbi nici macar despre un trai modest.

Mai exista insa si familii in care ambii parinti sunt bolnavi iar greutatea vietii cade tot mai mult pe umerii copilului, care inca de la o varsta frageda munceste pentru a castiga o bucata de paine si pentru a le aduce un suras pe chipurile parintilor bolnavi. Aceste cazuri sunt rare dar dupa parerea mea nu ar trebui sa existe.

Fiecare copil ar trebui sa se bucure de frumusetea copilariei, nu sa ia pe umerii lui mici greutatile vietii.

Sarcinile familiei in educatia copilului

Cadrul primar al socializarii sau al manifestarii culturale a indivizilor este familia. Sociologia familiei enumera patru aspecte prin care familia realizeaza functia de socializare: .
a) educatia morala, ce are la baza relatiile de autoritate prin intermediul carora modelele si regulile culturale se impun personalitatii individului;
b) invatarea sau cunoasterea, adica aflarea si deprinderea reperelor necesare vietii sociale;.
c) dezvoltarea capacitatii creatoare, a gandirii participative, pe care se pune pret mai ales in perioada moderna si in cadrele culturii postmoderne;
d) comprehensiunea, comunicarea afectiva, dezvoltarea afectivitatii specific umane.
Nu ne nastem intr-o anumita familie, etnie etc. pentru ca asa decidem, ci ca un dat transcendent, caruia socialul ii este explicitarea. Intr-o asemenea perspectiva, educatia devine mentinerea individului in starea sociala in care se naste, cu adevarat un proces integrat organic socialului. Departe de a fi un proces evolutiv, educatia este un proces conservativ. Dimpotriva, in paradigma individualista moderna, conform careia individul alege socialul caruia doreste sa ii apartina, educatia este modul de asimilare a unor norme externe. Ea este constitutiva socialului formal, functional, institutional, pierzandu-si caracterul organic. Pana de curand, parintii erau cvasi-indiferenti fata de proprii copii, pe care ii plasau unor instante externe (doica, la varstele fragede, sau, in adolescenta, alte familii). Socializarea era realizata de intreaga societate, cu care familia nu se afla in discontinuitate. Ba dimpotriva, intre societate si familie exita o coerenta perfecta, data de extrapolarea valorilor familiale in cadrul societatii largite si de interiorizarea valorilor publice in spatiul familial. Simbioza era aproape desavarsita. Pedagogia, ca sa folosim un termen care doar de curand a capatat aura stiintifica cu care se mandreste astazi, era un fenomen difuz si implicit. Familia nu trebuie sa-si 'educe' membrii pentru a-i transforma in fiinte sociale; ei se nasteau in societate intrucat erau membri ai unei familii.

Rolul familiei este foarte important in dezvoltarea copilului, din urmatoarele puncte de vedere:

1. fizic
2. Intelectual
3. Moral
4. Estetic

1. Familia se preocupa de dezvoltarea fizica a copiilor. Ea esigura hrana si imbracamintea copiilor, ii fereste de pericole, le lasa timp de joaca, le  creaza conditii cat mai bune de odihna si se ingrijeste de sanatatea lor. Un regim rational de viata nu poate avea decat urmari pozitive asupra dezvoltarii sale fizice. Familia ii formeaza copilului primele deprinderi de igiena personala si sociala si il obisnuieste sa utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunastarea organismului. In perioada pubertatii, schimbarile fiziologice produse in organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizica a copilului; prin indrumari perseverente si afectuoase, prin modificarea regimului de odihna, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit.
2. Dezvoltarea intelectuala. In cadrul familiei copilului isi insuseste limbajul. Volumul, precizia vocabularului si corectitudinea exprimarii copilului depind de munca depusa de parinti in aceasta directie.

Ca prim factor educativ, familia ofera copilului aproximativ 90% din cunostintele uzuale (ex: despre natura, apa, obiecte de relief, plante, animale, ocupatiile oamenilor, obiecte casnice etc.). Familia se preocupa si de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvolta spiritul de observatie, memoria si gandirea. Parintii incearca sa explice copiilor sensul unor fenomene si obiecte pentru a le putea intelege.

Copiii pun cele mai multe intrebari in jurul varstei de 3-6 ani, iar parintii ii ajuta sa-si insuseasca un numar mare de cunostinte, raspunzand cat se poate de corect si exact.

In perioada scolara mica, familia vine in spijinul scolii, sustinand "gustul de citit" al elevilor. Cel mai important este stimularea curiozitatii copilului de a citi, prin cumpararea unor carti care sa puna bazele unei mici biblioteci.

In preadolescenta este posibila o deviere de la subiectele srtict legate de scoala sau indicate varstei fragede; astfel, datoria parintilor este de a indruma copilul sa citeasca ceea ce corespunde varstei sale. Dorinta de lectura poate deveni excesiva, copilul sacrificand astfel orele de somn.

Copilul obtine rezultatele scolare in functie de modul in care parintii se implica in procesul de invatare. Parintii trebuie sa-i asigure copilului cele necesare studilului: rechizite scolare, carti de lectura, manuale scolare etc., ct si niste conditii bune de munca: un birou, un computer si nu in ultimul rand liniste pentru a se putea concentra. Parintii trebuie sa-si ajute copiii la invatatura; ajutorul trebuie limitat la o indrumare sau sprijin, nefiind indicat sa efectueze temele copiilor. Cu timpul, parintii se vor limita la controlarea temelor de casa si a carnetului de note. Deci, atitudinea parintilor trebuie sa fie una de mijloc: sa nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici sa nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

3. Educatia morala a copiilor. In familie se formeaza cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politetea, cinstea, sinceritatea, decenta in vorbire si atitudini, oridinea, cumpatarea, grija fata de lucrurile incredintate. In realizarea acestor sarcini, modelul parental ajuta cel mai mult; parintele este un exemplu pentru copil. Parintii le spun copiilor ce e bine si ce e rau, ce e drept si ce e nedrept, ce e fumos si ce e urat in comportamente. Aceste notiuni il ajuta pe copil sa se orienteze in evaluarea comportamentului sau si a celor din jur. Tot in sens moral, familia il indruma sa fie sociabil, sa fie bun coleg si prieten.
4. Familia contribuie si la educatia estetica a copilului. Parintii sunt cei care realizeaza contactul copilului cu frumusetile naturii (culorile si mirosul florilor, cantecul pasarelelor, verdele campului etc.), cu viata sociala (traditii, obiceiuri stravechi etc.). Mijloacele mass-media si in mod special televiziunea exercita o influenta puternica asupra educatiei estetice. Nu se poate vorbi despre o influenta strict pozitiva sau strict negativa; pe de o parte exista numeroase emisiuni culturale, de imbogatire a cunostintelor, dar pe de alta parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma imaginatia inocenta a copiilor intr-un sens negativ. Parintii trebuie sa controleze atat timpul pe care copilul il petrece in fata televizorului cat si emisiunile pe care le urmareste. In unele familii preocuparea pentru cultura estetica a copilului lipseste cu desavarsire, iar in altele aceasta este exagerata. Daca copilul nu are aptitudini si nici placere pentru diferite arte (balet, muzica, teatru etc.), parintii trebuie sa respecte optiunea copilului.

Familia este o forma primara de comunitate umana care cuprinde un grup de oameni legati prin cosanguinitate si inrudire. Pentru copii, familia reprezinta mediul socio-educativ in care se realizeaza socializarea primara. Continutul socializarii primare se structureaza in jurul unei dimensiuni cognitive si al unei dimensiuni afective.[3]

Dimensiunea cognitiva presupune insusirea limbajului instrumentul privilegiat al socializarii primare - si apropierea " lumii de baza"(un prim mod de a intelege lumea inconjuratoare) - in versiunea grupului de contact ( grupul familial).

Dimensiunea afectiva se refera la identificarea emotionala a copilului cu persoanele apropiate lui ( parinti, rude -"altul semnificativ").

Cum copilul nu dispune de nici cea mai mica posibilitate de a-si alege alti semnificativi, identificarea lor cu acestia din urma se infaptuieste quasiautomat (Berger, Luckmann). Aceasta identificare emotionala are doua consecinte majore: copilul adopta imaginea acestui "altul semnificativ".

Sociologia educatiei cu privire la persoana sa, ajunge astfel la o anumita imagine despre sine si dobandeste primul "eu social", prima identitate sociala, iar -pe de alta parte - percepe lumea mediata ("filtrata") de parinti, ca fiind unica lume posibila. In timpul socializarii primare, in cursul unor experiente de viata cu diferiti "alti semnificativi", rolurile sociale si atitudinile apropiate parcurg un proces de abstractizare progresiva, de la cele asociate unui context sau unei persoane concrete, la cele generale si impersonale. Astfel copilul ajunge la constituirea unei prime imagini despre "altul generalizat".

Familia indeplineste si alte functii educative, in afara de functia de socializare. Functiile educative ale familiei au fost sintetizate de Mitrofan N. dupa cum urmeaza:

. functia institutional formativa realizata prin influente directe de tipul raspunsului la intrebari, explicatii, informatii, dar si indirect, prin mediul informational din familie;

. functia psihomorala, realizata prin modelele de conduita oferite de parinti, dar si prin discutiile purtate cu copiii pe marginea unor conduite curente sau problematice;

. functia socio-integrativa, prin implicarea copiilor in activitatea familiala, prin acordarea autonomiei de actiune, dar si printr-un climat familial dominat de relatii de incredere si sprijin reciproc, conlucrare intre generatii, in care maturitatea de gandire a adultilor se imbina cu entuziasmul si energia tinerilor;

. functia cultural- integrativa, prin implicarea copiilor in viata culturala si prin mediul cultural al familiei.[4]

In concluzie, parintii realizeaza socializarea primara a copiilor lor prin trei importante mijloace de influentare:

a) reglarea directa a comportamentului copilului (de exemplu, incurajari, controlul efectuarii temelor, supravegherea executarii sarcinilor primite etc);

b) comunicarea cu copilul ( schimbul de informatii, comunicarea de opinii, confidente etc);

c) cooperarea, participarea la activitati comune ( vizite, iesiri, jocuri etc.).

Contributia familiei la realizarea acestor sarcini poate fi foarte diferita, de la o

familie la alta, in functie de caracteristicile particulare ale familiei respective. Din acest motiv, in cele ce urmeaza ne vom concentra asupra unui model de analiza a acelor caracteristici ale unei familii care influenteaza realizarea functiilor sale educative.

b. Caracteristici ale familiei care influenteaza socializarea primara

Familia poate fi analizata ca sistem deschis si ca microgrup.[5]

Familia ca sistem deschis este compusa din trei subsisteme: individul, relatiile interpersonale de cuplu, grupul familial. O asemenea distinctie este importanta, intrucat sugereaza ca nu putem extrapola informatiile privind un subsistem pentru explicarea celorlalte subsisteme. De exemplu, faptul ca, in afara familiei, unul dintre soti ( individul) este autoritar sau conflictual nu inseamna neaparat ca relatiile de cuplu din familia sa sunt tensionate si conflictuale sau ca intreg grupul familial se caracterizeaza prin atitudini similare.

La nivelul relatiilor interpersonale, de cuplu, nasterea copiilor produce schimbari in relatiile dintre soti. Prin aparitia copiilor, de-a lungul timpului, sistemul relational familial evolueaza, de la diada afectiva sot-sotie, spre diade afective noi (mama-copil; tata-fiu) si triada afectiva mama-tata-copil. De exemplu, s-a constatat ca in familiile fara copii sotul are o autoritate mai mare decat sotia, insa in urma nasterii primului copil relatiile dintre sot si sotie se modifica, in sensul ca sotia participa intr-o mai mare masura la luarea deciziilor, iar sotul preia oparte din activitatile menajere care, anterior, reveneau sotiei.[6].Cu toate acestea, analiza comparativa a bugetelor de timp alocate copiilor de catre cei doi parinti a pus in evidenta faptul ca in toate categoriile sociale barbatii aloca educatiei copiilor durate de timp mult mai mici decat femeile. Atunci cand este vorba de reglarea comportamentului copilului, interventiile lor sunt predominant normative, de genul comentariilor, permisiunilor, interdictiilor, ordinelor sau explicatiei unor reguli morale. Oricum, interventiile lor in reglarea comportamentului copilului sunt de doua ori mai putine decat cele ale mamelor. Acelasi fenomen se constata si in ceea ce priveste comunicarea cu copilul: copiii comunica mai intens cu mamele, si mult mai putin cu tatii. Mamele sunt cele care urmaresc efectiv si sistematic activitatile copilului si le sustin emotional.[7]

Mamele cu statut educational mai ridicat tind sa se implice mai mult in activitatile scolare ale copiilor lor, sa ia legatura mai des cu profesorii si sa opteze pentru diverse cursuri pregatitoare.

In familiile contemporane pot sa apara diferite disfunctii. Unele se datoreaza unor dificultati sociale si economice cu care se confrunta multe familii: lipsa spatiului de locuit, somajul; toate influenteaza starea de spirit a parintilor, ii determina pe multi tineri casatoriti sa considere cresterea unui copil ca pe o sarcina stanjenitoare, ceea ce are drept consecinta hotararea lor de a avea copii putini sau de a amana momentul aducerii lor pe lume.Alte disfunctii sunt legate de "spiritul epocii"[8] Ritmul accelerat al vietii contemporane ii cere omului sa se adapteze rapid la situatii care se schimba neincetat si il transforma intr-un

om foarte ocupat. In lipsa timpului necesar pentru a se ocupa personal decresterea copiilor, parintii apeleaza la ajutorul altor persoane ( parinti,bunici) sau angajeaza persoane "specializate". In prima situatie poate aparea tendinta ca bunicii sa pretinda sa exercite o autoritate absoluta asupra tuturor, sa dea sfaturi privind cresterea copiilor, fara ca nimeni sa le fi cerut, ceea ce genereaza conflicte cu cei tineri. "Cand prea multa lume se amesteca si-si da cu parerea asupra felului in care trebuie crescut un copil, rezultatul este poate si mai rau, decat daca nimeni nu s-ar fi ingrijit de el" [9]

Prezenta unor persoane platite (doica, menajera etc) poate genera efecte diferite: copiii sa vada in ele un fel de uzurpatori care se substituie tatalui si mamei lor si sa creada ca absenta afectiunii parintilor pentru ei isi are cauza in prezenta acestor persoane; alteori copiii se pot atasa de aceste persoane, mai mult decat de parintii lor, ceea ce complica relatiile cu acestia.

Una dintre cele mai grave consecinte ale unei scazute capacitati de autoreglare a

familiei o reprezinta divortul parintilor si destramarea familiei.

Divortul parintilor are consecinte educative nedorite asupra copiilor. Copiii pentru a deveni adulti, trebuie sa traiasca cu parintii lor,cu care sa se identifice. In mod normal, pentru edificarea personalitatii sale, copilul are nevoie de ambii parinti. Rolul fiecaruia este diferit: parintele de acelasi sex constituie principalul obiect al identificarii ( dorinta inconstienta de a fi la fel, de a"semana"); parintele de sex opus serveste drept obiect al afectiunii si satisface trebuinta de afectiune a copilului. Nici unul dintre parinti nu-si poate exercita eficient rolul in

conditiile in care traieste izolat de celalalt. Foarte nociv pentru copil esteclimatul din familie existent inainte ca cei doi soti sa se desparta efectiv. Atmosfera este tensionata, ceea ce ii face pe copii sa devina anxiosi, sa-si piarda increderea in parinti si sa se teama ca vor fi abandonati, fara ca cineva sa se ocupe de soarta lor. Unii pot crede ca parintii nu se inseleg din cauza unor presupuse defecte ale lor, sau din cauza micilor lor greseli in comportare si sa traiasca astfel sentimente de culpabilitate. Dupa separarea parintilor, suferinta copiilor poate fi amplificata de tendinta fiecaruia dintre soti de a-si "smulge" unul-altuia copilul, sub pretextul ca nu se ocupa cum trebuie de cresterea lui, sau tendinta de a denigra in ochii copilului pe celalalt si chiar de a-i cultiva sentimente de ura pentru celalalt parinte, in speranta de a-si castiga astfel dragostea exclusiva a copilului.

3 Erori in educatie

Influentarea educativa exercitata de adult este neunivoca. Ea poate duce la rezultatul dorit, cel urmarit de educator, dar poate avea si efect nul, sau poate provoca efecte negative, contrare chiar celor scontate. Asa, de exemplu, pedepsirea severa a unor abateri fara gravitate, cu toate ca pe moment rezolva corectarea lor, poate statornici in copil teama de a recunoaste greseala comisa, stimuland tendinta de a ascunde greselile, de a minti, ca o reactie de aparare.
Lipsa unor manifestari raspuns, la influenta educativa primita traduce numai in aparenta un efect nul. In realitate, nici un fel de actiune educativa exercitata asupra copilului nu este lipsita de rezonanta psihica in individualitatea sa, fie ea si una imperceptibila si greu de constientizat, dar care persista in timp si de asemenea conditioneaza si alte manifestari observabile.
Durata in timp si adancimea consecintelor unor influente asupre personalitatii copilului sunt diferite. Unele au efecte psihice imediate, sau nu, dar sunt urmate de o serie de consecinte in timp, cu manifestari cumulative in structura personalitatii si comportamentului.
Uneori, insasi influenta in scop educativ de catre adulti poate fi o actiune eronata, o masura sau o interventie gresita, ori corecta din punct de vedere psihopedagogic, dar aplicata intr-un mod eronat.Pe primul loc, intr-un sondaj de specialitate, s-au situat greselile facute de parinti in educarea propiului copil, apoi de rude, mai ales de bunici si abia dupa aceea de catre invatatori sau profesori, ori de alte persoane mai mult sau mai putin apropiate de copii .

Din studiul facut a reiesit ca cele mai des intalnite greseli sunt urmatoarele:

1.     LIPSA UNUI REGIM DE VIATA ORDONAT, cu o impartire adecvata varstei in perioade de somn, hrana si veghe sau joaca.

2.     COPILUL NU TREBUIE SA AIBA CEEA CE VREA .
Din dorinta ca copilul meu sa aiba ceea ce eu nu am avut, sau ceea ce cred eu ca parinte ca merita, noi, oameni mari ne dam peste cap , ne facem luntre si punte pentru ca copilul meu sa aiba : role, bicicleta, calculator, telefon mobil, etc. Chiar credeti ca tot ce are colegul de clasa, sau ceea ce i-a cumparat cutarescu la copilul lui trebuie sa aiba si copilul meu? Ii transformam astfel in niste mici egoisti. In viata, din pacate lucrurile se obtin greu, trebuie sa muncesti pentru ele, asa ar trebui invatati si copii nostrii. Nu totul vine pe tava si nu tot ce vreau sa fac am voie si este permis.

3.     RASFATUL, satisfacerea tuturor capriciilor pe motiv ca e 'mic si nu stie' si coborarea stachetei in ceea ce priveste modul de comportare al copilului fata de adulti, sau in general si fata de responsabilitatile acestuia, responsabilitati conforme cu perioada de varsta. In acest caz copilului nu i se refuza nimic, ii sunt satisfacute toate capriciile, ii sunt permise gesturi deplasate cum ar fi lovirea adultului care il ingrijeste, bunica, mama etc, sau adresarea unor cuvinte urate care nu sunt permise nici unui adult educat, totul scuzat prin varsta frageda si nestiinta.

4.     MASURILE DE SEVERITATE EXCESIVA cu reprimarea oricarei libertati si initiative. Copilul nu are dreptul sa se joace cu ceea ce vrea sau sa se imbrace cu ceea ce doreste la un moment dat, ci trebuie sa accepte tot ce ii impune adultul fara obiectie; in caz contrar fiind pedepsit, initiativa sau manifestarea unei dorinte fiind catalogata drept 'neascultare', 'obraznicie',

5.     REGULILE PE CARE NU LE RESPECTA UN PARINTE NU LE VA RESPECTA NICI COPILUL SAU
Stim sa cerem, sa pretindem, sa impunem reguli Dar noi respectam regulile impuse? Ordinea din camera lui nu cumva reflecta si ordinea din viata de familie? Felul in care scrie sau mananca copilul meu nu este foarte asemanator cu al meu? Copii ne copiaza, ne imita, fiti corecti in tot ceea ce ii priveste!

Regulile impuse copiilor trebuie respectate si de parinti.
COPILUL ESTE FOARTE USOR INFLUENTAT DE CEEA CE CREDE, SAU GANDESTE PARINTELE! .
Faptul ca mie nu imi place de soacra mea, sau de vecinul de la 1 sau chiar de colegul de grupa al fiului meu se va reflecta in comportamentul copilului. Vorbeste urat cu soacra, nu saluta vecinii, sau se bate cu colegii de clasa dar in special cu copilul care mie nu imi place. Evitati sa le spuneti sau chiar sa le aratati copiilor preferintele dar mai ales nemultumirile dumneavoastra. Foarte mult din ceea ce invata copii nostrii despre viata si lume ni se datoreaza. Deci mare atentie, nu ii influentati in ceea ce gandesc. Copii au personalitatea lor! Lasati-o sa se dezvolte!

6.     DEZINTERESUL TOTAL AL UNOR PARINTI FATA DE COPIL, totul reducandu-se la a-i satisface nevoile de hrana si adapost. Unii parinti considera ca daca copilul are hrana, haine, jucarii si un loc unde sa doarma, mai mult sau mai putin confortabil, copilul are tot ce ea ce ii trebuie si in consecinta nu-i mai acorda nici o atentie.

7.     DECIZII ARBITRARE si de neclintit in legatura cu activitati sau dorinte ale copilului, pretextandu-se ca el nu stie ce e bine pentru el, adultul stiind mai bine.

8.     NERVII PARINTILOR NU II FAC NICI UN BINE COPILULUI El nu e vinovat ca tu iti pierzi controlul. Se presupune, ca parinte, ca esti inteligent! Ai pretentia ca copilul tau sa vina la tine cu orice problema. Iti doresti un copil echilibrat. Fii echilibrat in fata lui. De la tine trebuie sa invete cum sa reactioneze in situatii dificile si complexe. Asadar rabdare si calm in fata copilului! Iar el te va imita sau cel putin va incerca sa faca cum facea mami intr-o situatie asemanatoare!

9.     CURMAREA BRUTALA A UNOR DORINTE ARZATOARE ALE COPILULUI pentru ca adultul are altceva in plan si din dorinta de a-si demonstra autoritatea asupra copilului.

10.  REPROSUL DE A SE FI NASCUT FATA SAU BAIAT, in timp ce parintii doreau un baiat, sau o fata si comparatii in defavoarea unui sex sau a altuia, cu exaltarea virtutilor sexului opus.

11.  TRATAMENTUL PARTINITOR SI DISCRIMINATORIU in raport cu ceilalti frati sau copii din anturaj, compararea copiilor intre ei si scoaterea in evidenta a minusurilor in evolutie a copilului in cauza.

12.  APLICAREA UNOR PEDEPSE IRATIONALE SI DIS--PROPORTIONATE pentru orice abatere de la imaginea-model dorita de parinti

13.  SUPRAESTIMAREA SAU SUBESTIMAREA POSIBILITA---TILOR REALE ALE COPILULUI datorita necunoasterii etapelor de dezvoltare psihica si fizica in raport cu varsta.

14.   INTERZICEREA PRIETENIILOR SI A CONTACTELOR SOCIALE cu alti copii din vecinatate pe motivul ca ar fi nocivi, generatori de experiente negative, de obiceiuri reprobabile, din familii cu statut social modest etc., ceea ce duce la izolarea copilului, la instalarea unor stari de timiditate, de insingurare sau la o atitudine discriminatorie fata de cei din jur.

15.  SUPRAINCARCAREA cu activitati dorite de parinti, dar care nu fac obiectul interesului copilului, nu-i fac placere, ci il streseaza.

16.  ABANDONUL SOCIO-AFECTIV PARINTESC caracteristic cuplurilor tinere, angajate inca in studii de calificare profesionala, sau care doresc o cariera deosebita.

Astfel, putem concluziona ca orice actiune de influentare educativa a copilului izvoraste dintr-o conceptie pedagogica a adultului, implicita sau explicita, sau din ideea ca influenta pe care o exercita adultul este neaparat pozitiva si ca duce intotdeauna la acel rezultat pe care l-am dorit.
Erorile in influenta educativa a adultilor pot proveni de la principii necorespunzatoare asupra educatiei, de la idei gresite, prejudecati ori o mentalitate invechita, sau de la un modernism prost inteles.
Urmarile greselilor 'educative' ale adultilor in evolutia ulterioara a copilului sunt multiple si diverse, de la situatii de esec scolar si social, conflicte cu cei din jur, insatisfactii pe diverse planuri, multiple dificultati de adaptare sociala la un mediu schimbat, sentimente de insingurare, timiditate si multe altele, pana la depresii, nevroze si alte tulburari psihice deosebit de grave.
De aceea, o modalitate eficienta in prevenirea acestor efecte nedorite este o informare corecta si la timp a familiei 'extinse' atat asupra aspectelor importante referitoare la dezvoltarea normala a copilului cat si asupra atitudinilor 'corespunzatoare' care trebuiesc avute/afisate fata de copil.