|
|
|
Reforma sistemului de protectie in domeniul drepturilor copilului este coordonata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, subordonata Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Aceasta are rolul de a promova drepturile tuturor copiilor, indiferent de sex, apartenenta etnica si sociala, religie, nationalitate, limba sau dizabilitati.
"Drepturile copilului - in calitate de drepturi ale omului, de care orice fiinta umane se bucura, prin simplul fapt al nasterii, si pe care le poate pretinde de la societatea in care traieste" sunt garantate de Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (Balahur, 2001, p. 23). Aceasta are la baza patru principii fundamentale:
1.Principiul interesului superior al copilului (art.3 )
2. Principiul dreptului la viata, supravietuire si dezvoltare (art.6)
3. Principiul nondiscriminarii (art.2.)
4. Principiul consultarii si respectarii opiniilor copilului (art.12)
"Cele 54 de articole ale Conventiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului reprezinta trebuintele fundamentale pentru dezvoltarea normala a copilului" (Crangasu, Marin si Muntean, 2003, p. 23). Dreptul la o familie (art.7), la identitate (art.8), la un nume (art.7), dreptul copilului de a-si exprima opiniile (art.12), dreptul la protectie din partea legii (art.16), dreptul la informare (art.17), la educatie (art.28), dreptul de a nu fi abuzat, maltratat, neglijat, (art.19), dreptul la sanatate (art. 24), dreptul de a nu fi exploatat prin munca (art.32), dreptul la securitate sociala (art.26) sunt drepturi care creeaza cadrul optim de dezvoltare a copilului. La articolul 20 Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului accentueaza necesitatea ca fiecare copil, care din diferite motive este lipsit temporar sau permanent de mediul familial, "sa beneficieze de o masura alternativa de protectie, prin intermediul careia sa i se asigure apartenenta la originea etnica, dreptul la identitate si istorie proprie, precum si asigurarea continuitatii educatiei in credinta religioasa in care s-a nascut" (Mihai, 2004, p. 455).
Legislatia romaneasca in vigoare a fost elaborata in conformitate cu principiile Conventiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului. Legea nr. 272 din 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, "aduce cateva schimbari de perspectiva in sensul extinderii ariei de reglementare la toti copiii, indiferent unde se afla acestia, langa parinti sau separati de acestia, in scoala sau deja pe piata muncii, in tara sau strainatate, cu probleme de sanatate, handicap sau de comportament, carora, fara nici o discriminare, li se garanteaza exercitare drepturilor prevazute de Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului" (Buzducea, 2005, p. 95). Legea 272 din 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului prezinta, in art.6, principiile care stau la baza respectarii acestor drepturi:
respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
egalitatea sanselor si non-discriminarea;
responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirilor obligatiilor parintesti;
primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor copilului;
descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate;
asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil;
respectarea demnitatii copilului;
ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cont de varsta si de gradul sau de maturitate;
asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului, tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie;
celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil;
asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului;
interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie;
Alte legi care functioneaza in interesul superior al copilului sunt:
Legea nr. 116 din 15 martie 2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale;
Ordonanta de Urgenta nr. 26 din 1997 privind protectia copilului aflat in dificultate;
Hotararea de Guvern nr.539 din 2001 pentru aprobarea Strategiei Guvernamentale in domeniul protectiei copilului aflat in dificultate;
Legea 470 din 2001 pentru ratificarea Protocolului facultativ la Conventia cu privire la drepturile copilului, referitor la vanzarea de copii, prostitutia copiilor si pornografia infantila, semnat la New York la 6 septembrie 2000.
Conform Ordonantei de Urgenta nr.26 din 1997, "copilul se afla in dificultate daca dezvoltarea sau integritatea sa fizica sau morala este periclitata" (art.1, alin.1).
Potrivit Legii 116 din 15 martie 2002, "marginalizarea sociala se defineste prin pozitia sociala periferica, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educationale si comunicationale ale colectivitatii; ea se manifesta prin absenta unui minimum de conditii sociale de viata" (art.3).
Cadrul legislativ romanesc, precum si Strategia Nationala in domeniul protectiei drepturilor copiilor ofera numeroase alternative pentru protejarea copiilor aflati in dificultate, "prin intermediul carora se urmareste mentinerea unei legaturi nemijlocite intre copil, parinti, familia largita si comunitatea de origine" (Mihai, 2004, p. 455).
