|
|
|
CRESTEREA BOVINELOR - CARACTERISTICILE TEHNOLOGIEI INTENSIVE DE PRODUCȚIE
Integritatea structurala a echilibrului dinamic al homeostaziei, nu pot fi asigurate decat printr-o sursa permanenta de energie. Energia aceasta este extrasa de animale, din lumea vegetala in principal, prin consumul de furaje ce contin elementele nutritive necesare functiilor de intrtinere si de productie.
1. Date generale privind fazele fiziologice ale ciclului de lactatie la vaca
Ciclul lactatiei
Functia de lactatie la majoritatea speciilor de mamifere reprezinta faza finala a ciclului de reproductie, care consta in procesul de sectetia al laptelui in glanda mamara dupa parturitie. Fiecare lactatie se caracterizeaza prin importante modificari ciclice morfologice, fiziologice, biochimice si neuro-endocrine.
La bovine, activitatea sexuala este reluata la circa 21-60 zile dupa parturitie, astfel ca gestatia si lactatia sesuprapun in conditii clasice de crestere, ca rezultat al unei activitati de selectie indelungate, orientate de om in vederea obtinerii unei productii mari de lapte (Fig.2.).
Figura 2. Ciclul de reproductie si ciclul de lactatie la vaca (dupa Margarint, 1998)
In acest fel glanda mamara la vaca produce de patru ori mai mult lapte decat este necesar pentru hranirea vitelului.
Secretia fiziologica a laptelui este rezultatul unor indelungate procese de crestere si diferentiere structurala a glandei mamare, de initiere a elaborarii si secretiei mamare, respectiv lactogeneza si de mentinere a producerii laptelui, respectiv galactopoieza si eliminarea periodica acestuia prin supt sau muls. Capacitatea de elaborare si de secretie a laptelui scade odata cu trecerea femelei in perioada de intarcare sau de repaus mamar, ca urmare a intreruperii stimulilor de supt sau de muls. Modificarile morfofiziologice ale glandei mamare sunt reversibile si se repeta in cadrul fiecarui ciclu de reproductie. Odata cu inaintarea in varsta scade activitatea sexuala si se produce oprirea ireversibila a secretiei lactate, in urma disparitiei acinilor mamari si dezvoltarii mai abundente a tesutului conjunctiv.
Secretia mamara, utilizata pentru hranirea noului-nascut, este indispensabila pentru supravietuirea, cresterea si dezvoltarea normala a acestuia.
2. Dinamica profilului energetic
Graficul 4 Reprezentarea variatiei dinamice a
profilului energetic al animalelor luate in studiu in functie de starea
fiziologica
Fata de perioadele trecute, in ultimii ani s-au extins cercetarile in domeniul metabolismului mamar, datorita rolului important al acestuia in fiziologia productiei de lapte la animale, mai ales la cele exploatate pentru productia aceasta.
Lactogeneza si galactopoieza presupun un aport continuu de substante spre glanda mamara, din care unele sunt incluse ca atare in secretia lactata, iar altele sunt utilizate ca precursori in biosinteza unor constituienti ai laptelui. La unele specii selectionate pentru productia de lapte, glanda mamara sintetizeaza zilnic propria greutate in proteine si cea mai mare parte a lipidelor. Se apreciaza ca glanda mamara sintetizeza zilnic echivalentul propriului continut de proteine, lipide si lactoza, deci echivalentul unei glande mamare. La vaca se elimina anual sub forma de lapte, de 3-4 ori mai multa substsnta uscata decat cea inglobata in propriul corp. In aceste conditii, lactatia devine o functie automata, de care depind cerintele nutritive ale femelei lactante.
In perioada de lactatie la rumegatoare se intensifica aprovizionarea glandei mamare cu surse de energie si cu precursori necesari secretiei de lapte.
Activitatea metabolica a glandei mamare are la baza un echipament celular si o organizare tisulara deosebit de eficienta, mai ales la animalele specializate pentru productia de lapte. Astfel, epiteliul secretor al glandei mamare in activitate este echipat cu un numar mare de mitocondrii, ribozomi si membrane golciene si este capabil de inducerea expresiei genelor proteinelor laptelui si a enzimelor implicate in biosinteza lipidelor laptelui si a lactozei. Glanda mamara secrteta in aceste conditii o cantitate de lapte care depaseste cu mult necesitatile nutritive si functionale ale noului-nascut.
Activitatea metabolica specifica glandei mamare este sub strict control hormonal, fiind sustinuta si de adaptari functionale si metabolice extramamare, pe care fapt e fondata si expresia ,,Vaca este apendicele glandei mamare
Evolutia lactatiei se caracterizeza prin trecerea progresiva a femelelor lactante de la un bilant energetic negativ la inceputul lactatiei la un bilant energetic pozitiv in a doua parte a lactatiei, deoarece nivelul ingestei se adapteaza cu o oarecare intarziere la necesitatile organismului. Aceasta situatie este evidenta prin dinamica ingestiei, a greutatii corporale si a productiei de lapte la vaca (Fig. 3.).
Figura 3. Evolutiile relative ale productiei de lapte, ingestiei si greutatii corporale in peroiada de lactatie la vaca (dupa Bachman, 1993)
In perioada de lactatie are loc o modulare si o adaptare progresiva si permanenta a organismului la necesitatile prioritare mamare. Potentialul metabolic al diferitelor tesuturi se modifica sub actiunea hormonilor teleoforetici. Principalele adaptari metabolice extramamare din perioada lactatiei au loc prin mecanisme teleoforetice ce fac posibile:
- cresterea metabolismului hepatic;
- mobilizarea rezervelor corporale;
- reducerea utilizarii in organele neprioritare a substantelor limitante pantru productia de lapte, in favoarea glandei mamare.
Toate aceste adaptari de sustinere a metabolismului mamar inceteaza odata cu intarcarea.
3. Dinamica profilului proteic
Graficul 5 Reprezentarea variatiei dinamice a
proteinei totale a animalelor luate in studiu comparativ cu valori din
literatura de specialitate.
Profilul proteic se poate modifica in functie de anumiti factori, modificari ce pot fi de natura calitatva sau cantitativa a proteinemiei.
Modificarile cantitative ale proteinemiei.
Hipoproteinemia se consodera prezenta in momentul cand proteinele totale scad sub 7g/dl ser la vacile gestante si 6,8g/dl ser la cele lactante. Hipoproteinemia poate imbraca doua forme; una absoluta si alta relativa.
Forma absoluta poate sa apara in: hepatoze, sindrom de malabsorbtie, sindrom nefrotic, casexie, endoparazitoze. Poate fi ca urmare a unei sinteze reduse sau a unei catabolizari exagerate (diaree, exudatie, transudatie) ori de origine nutritionala, in cazul unui bilant azotat negativ de lunga durata. De notat ca tulburarile de malnutritie proteica, in conditii naturale, nu trebuie privite ca monocarente pure ci ca policarente; Hipoproteinaza determina o perturbare a asimilarii vitaminelor, o diminuare a tuturor proceselor de metabolism care se reflecta mai intai prin hipoproteinemie, apoi prin scaderea hemoglobinei. Procesele oxidoreducatoare scad ca intensitate, ca urmare a scaderii hemoglobulinei se remarca anemie, atrofia tesuturilor si pierderea in greutate, anorxie, leucopenie si scaderea rezistentei la imbolnaviri.
Forma relativa (aparenta) este consecinta hemodilutiei, urmare a afectiunilor renale cronice.
Hiperproteinemie se considera cand proteinele totale sunt mai mari de 8,4g/dl ser. Ca si hipoproteinemia are si ea doua forme. Forma absoluta este intalnita cand se produce o sinteza crescuta a globulinelor (in procesele inflamatorii, neoplazii). Forma relativa apare in hemoconcentratie (carente in apa, diaree, voma).
Modificari calitative ale proteinemiei se refera la perturbarea raportului diferitelor frectiuni proteice din serul sangvin, respectiv disproteinemia.
Albumina constituieun indicator obisnuit al consumului de proteina pe durata unei perioade lungi. Astfel, cand scaderea albuminei si a concentratiei ureei apar impreuna in special in mijlocul lactatiei, este un indiciu al consumului neadecvat de proteina.
Se considera hipoalbuminemie cand albumina reprezinta mai putin de 43,1% din totalul proteinelor la vacile gestante si 44,2% la vacile lactante, sau exprimat in grame 2,9g/dl ser la ambele categorii de vaci.
Hipoalbuminemia poate fi prezenta in cazurile: deficit in substante azotate in hrana, imbolnaviri acute si cronice care determina catabolizare crescuta, sinteza scazuta ca urmare a afectiunilor hepatice, sangerari, exudatie si transudatie postpartum 1-4 saptamani, malabsorbtie.
Hiperalbuminemie se considera cand albuminemia depaseste 52,1% din proteinele totale la vaci gestante si 55,2% la vacile lactante sau exprimat in grame, cand valorile albuminemiei sunt peste 3,4g/dl ser la vacile gestante si 3,9g/dl la vacile lactante. Hiperalbuminemia nu poate fi decat relativa, ea fiind prezenta in hemoconcentratie. Consumul excesiv de proteina nu creste concentratia de albumina peste limitele standard.
In examenele de rutina, concentratiile globulinelor totale se face prin diferenta intre concentratiile proteinei totale si albumina. Ele variaza invers fata de concentratiile albuminei compensand schimbarile presiuni coloidosmotice ale sangelui. Prin urmare concentratiile crescute sau scazute pot fi secundare sau primare schimbarii concentratiei albuminei.
Concentratii crescute de globulina pot indica un raspuns imunologic la boli infectioase.
Amoniacul si ureea sunt indicatori calitativi importanti ai metabolismului proteic intrucat dau relatii despre aportul de proteina bruta in ratie.
Metabolismul azotat va fi apreciat in functie de:
- aportul de substante proteice din ratie
- concentratia de amoniac din stomac si valoarea pH-ului la 60 minute dupa hranire
- concentratia amoniacului si a ureei din sange si urina
- proteinemie.
Diminuarea valorilor de amoniac si uree in sange, plasma si ser, denota un aport redus de substante azotate.
Hipoazotemia ureica asociata cu hipoalbuminemia, mai ales in conditiile cand si glicemia este situata la limita inferioara a valorii normale, arata un deficit de aport proteic.
Cresterea valorilor peste normal poate fi urmarea unei alimentatii bogate in proteine, hranirii cu uree sau a hemoconcentratiei.
Pe de alta parte, concentratia de uree in serul sangvin si in urina depinde, in mare masura de acoperirea necesarului de energie. Cresterea aportului de substante energetice in hrana, diminueaza concentratia de uree in serul sangvin si urina.
Intre nivelurile de uree din serul sangvin si din urina exista o corelatie directa (r+0,52). Oscilatiile concentratiei de uree, dependente de aportul alimentar, sunt mai mari si mai importante in urina decat in serul sangvin. Un aport excesiv de substante azotate digestibile in hrana, nu mareste productia de lapte, in schimb sarcina ficatului privind ureosinteza este ingreunata.
Concentratia optima de uree la vacile de lapte variaza intre 25-30mg/dl, in serul sangvin si intre 1-1,2g/dl in urina, in timp ce limitele extreme, inferioara si superioara admise, sunt cuprinse intre 20-40mg in serul sangvin si 0,8-1,6 g uree/dl in urina. Valorile crescute sau scazute sunt un semnal de avertizare a dezechilibrului azotos. In general, concentratiile de uree sub 16mg sau peste 35mg/dl ser si sub 0,6 g sau peste 2g/dl in urina, demonstreaza o lipsa considerabila si respectiv un exces de substante azotate digestibile.
Hiperazotemia reala se instaleaza in intoxicatii cu uree, supraalimentatia cu albumina digestibila, disfunctia alcalina a stomacului (alcaloza rumenala), nefropatie organica sau functionala si hepatopatii.
Figura 6. Originea (provenienta)proteinelor laptelui (dupa Schmidt, 1974- adaptat)
