Tehnologiile de cultura ale plantelor legumicole

1. Folosirea rationala si intensiva a terenului

Alegerea terenului. La alegerea terenului pentru intreprindere sau ferma legumicola, trebuie sa se tina seama de factorii pedo-climatici si social-economici.

Factorii pedo-climatici. Elementele climatice pe care trebuie sa le avem in vedere la alegerea terenului sunt urmatoarele: temperatura aerului, umiditatea aerului, nebulozitatea, precipitatiile atmosferice si vanturile.

Factorii social-economici. Sub raport social-economic terenul destinat productiei legumicole trebuie sa indeplinasca conditiile : sa fie situat cat mai aproape de centrele de desfacere a produselor; sa fie deservit de cai de comunicatie (cai ferate, sosele asfaltate); daca productia este destinata prelucarii pe cale industriala, sa fie in apropierea fabricilor de conserve; sa existe posibilitatea asigurarii fortei de munca necesare; pe cat posibil sa fie amplasata in apropierea complexelor zootehnice, pentru a putea folosi in mod eficient ingrasamintele organice si a valorifica deseurile de produse legumicole.

Asolamentele legumicole. Exploatarea rationala a terenului si solului in legumicultura impune necesitatea folosirii asolamentelor. Folosirea asolamentelor in productia legumicola este determinata de urmatoarele cauze:

- Proprietatile fizico-chimice si biologice ale solului se degradeaza usor in legumicultura, datorita: irigatiei, mecanizarii complexe a lucrarilor, cantitatilor mari de ingrasaminte si pesticide si extragerii unilaterale a elementelor nutritive din sol de catre plante (Maianu, 1974).

- Cultivarea continua, ani de-a randul pe acelasi teren, a acelorasi specii legumicole sau a unor specii inrudite din punct de vedere sistematic, contribuie la inmultirea si raspandirea masiva a bolilor si daunatorilor specifici culturilor respective.

Criteriile economico-organizatorice. Din aceasta grupa fac parte urmatoarele criterii: cuprinderea in cadrul asolamentului a tuturor culturilor din planul de productie al fermei; structura culturilor se stabileste in functie de necesitatile social-economice, zonarea culturilor si directiile de specializare a fermelor (consum intern, export, industrie alimentara); la stabilirea structurii trebuie sa se tina seama si de gradul de dotare tehnica, fota de munca existenta si posibilitatea folosirii ritmice a acesteia in decursul anului.

Criteriile biologico-tehnologice. In cadrul criteriilor biologico-tehnologice se tine seama de rotatia culturilor in functie de familia botanica din care fac parte, de ingrasarea de baza cu gunoi de grajd, precum si de planta premergatoare.

Culturile succesive de legume consta in cultivarea succesiva, pe aceeasi suprafata de teren, a 2-3 specii legumicole, in curs de un an.

In cadrul acestui sistem de cultura, deosebim o cultura de baza sau principala - care ocupa terenul mai multa vreme, - si culturi secundare care ocupa terenul, comparativ cu prima, o perioada de timp mai redusa.

2. Irigarea, fertilizarea si erbicidarea

Irigarea culturilor legumicole

In legumicultura, sunt mai des folosite metodele de udare prin: rigole, aspersiune si picurare. Udarea subterana se practica rar.

Irigarea prin rigole. Este metoda larg utilizata in tehnologia culturii legumelor in camp, caracterizata prin aceea ca apa circula la suprafata solului, ajunge la radacinile plantelor de pe straturile inaltate - prin infiltratie, mai ales lateral - prin capilaritate fara a lua contact direct cu partea aeriana a plantei.

Irigarea prin aspersiune. Prin aspersiune, apa de irigatie pompata direct din sursa, canal deschis saudintr-o retea de presiune, este pulverizata in aer, de unde picaturile cad pe plante si sol sub forma de ploaie. Aductiunea si distributia apei se realizeaza prin: sisteme, instalatii, agregate, si aspersoare.

Udarea prin picurare. Metoda de udare prin picurare consta in distributia pe suprafata de cultura a unor cantitati reduse de apa, intr-o perioada indelungata de timp (Pricop, 1971). Metoda poarta denumirea de udare prin picurare, intrucat apa iese din conducte sub forma de picaturi.

Regimul de irigatie la culturile legumicole. In cadrul  unui regim rational de irigatie, prin udari, plantelor legumicole trebuie sa le se asigure cantitatile de apa strict necesare pentru desfasurarea normala a proceselor fiziologice in scopul obtinerii unei productii maxime - sub infulenta acestui factor de productie. Pentru a fi rational, regimul de irigatie trebuie sa fie in deplina concordanta cu necesarul de apa al plantelor, proprietatile fizico-chimice ale solului, situatia hidrogeologica si conditiile climatice locale.

Ingrasamintele folosite in legumicultura si metodele de fertilizare la culturile de plante legumicole

Datorita caracterului intensiv, legumicultura se remarca prin necesitatea folosirii intr-un grad inalt al chimizarii, indeosebit in ceea ce priveste folosirea ingrasamintelor. Aplicarea rationala a unor doze de ingrasaminte in legumicultura determina: sporirea eficienta a productiei; imbunatatirea evidenta a calitatii recoltei prin infulenta pozitiva asupra aspectului exterior al produselor (forma, marime, culoare etc.) si a continutului in elemente nutritive (% mai ridicat de vitamina C, zaharuri si substanta uscata); cresterea ponderii de produse legumicole de calitate (extra si I), cu influenta pozitiva asupra exportului si sporirea precocitatii (15-25%).

Metodele de fertilizare a culturilor de plante legumicole. Eficienta ingrasamintelor este conditionata nu numai de tipul de ingarsaminte, ci si de metoda de aplicare si epoca de administrare. Pentru ca plantele legumicole sa gaseasca substantele nutritive atunci cand au nevoie, ingrasamintele se administreaza in doze anuale, in mai multe etape. Adancimea de incorporare a ingrasamintelor in sol variaza in raport cu nivelul de raspandire a radacinilor plantelor. In raport cu epoca de administrare se disting 3 metode principale de aplicare a ingrasamintelor: fertilizarea de baza, fertilizarea o data cu semanatul (plantatul) si fetilizarea faziala.

Erbicidare culturilor legumicole

Mecanizarea si erbicidarea sunt factoride baza care permit sa se faca fata lucrarilor de intretinere a culturilor legumicole cu forta de munca redusa.

Combaterea chimica a buruienilor in cultura plantelor legumicole prezinta, maimult ca in orice alt sector al productiei vegetale, o mare complexitate, datorita: numarului mare de specii legumicole aflate in cultura si marii sensibilitati a multora dintre ele la actiunea erbicidelor; diversitatii sistemelor de cultura si conditiilor de mediu; numarului mare de specii de buruieni existente in culturile legumicole si conditiile de dezvoltare foarte favorabile pentru acestea. Datorita cauzelor mentionate, pentru combaterea buruienilor din culturile legumicole, se utilizeaza numeroase erbicide, sub diferite forme, dintre care cele mai multe sunt eficace numai pentru un numar restrans de buruieni, in special anuale si cu o mare selectivitate pentru plantele legumicole.

3. Tehnologia generala a producerii rasadurilor de plante legumicole

Amestecurile de pamanturi folosite la producerea rasadurilor (substratul nutritiv)

Amestecurile de pamanturi folosite la producerea rasadurilor trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa aiba insusiri fizice corespunzatoare (friabilitate si permeabilitate pentru aer si apa); sa fie fertile (continut ridicat in elemente nutritive usor asimilabile); sa aiba o reactie usor acida (pH - 6,5) si o culoare inchisa (in scopul absorbirii in cantitate cat mai mare a energiei solare) si sa fie lipsite de agenti patogeni ai bolilor si daunatorilor.

In cadrul retetelor de amestecuri de pamanturi folosite pentru paturile nutritive destinate semanatului, repicatului, confectionarii cuburilor sau ghivecelor nutritive sau pentru umplerea ghivecelor in materiale plastice componentele intra in diferite proportii.

Tipuri de ghivece folosite pentru producerea rasadurilor

Ghivecele nutritive reprezinta mediul nutritiv si suportul pentru dezvoltarea sistemului radicular al plantelor. Pentru a fi corespunzator scopului urmarit, amestecul folosit trebuie sa fie foarte bogat in elemente nutritive, cu un grad ridicat de afanare si suficient de consistent, pentru a-si pastra forma pana la plantare. In practica legumicola se folosesc numeroase tipuri de ghivece nutritive.

Tehnologia producerii rasadurilor in sere si solarii incalzite tehnic

Pregatirea solului consta in mobilizarea sa la adancimea de 25-30 cm, printr-o aratura executata cu sapele Wikon, Falk sau cu MSS-1,4. Sub registrele de incalzire si la capetele traveelor, solul se va afana cu ajutorul cazmalelor. Maruntirea solului se realizeaza prin lucrarea cu freza, o data sau de doua ori, dupa care se executa nivelarea, manual, cu sapa si grebla. Solul se dezinfecteaza pe cale termica sau chimica, dupa care pentru evitarea infectarii rasadurilor cu agenti patogeni ai bolilor si daunatorilor pe suprafata solului bine maruntit si nivelat se asaza in fiecare travee cate doua folii de polietilena cu latimea de 1,4 m fiecare, ramanand intre ele o poteca lata de 40 cm pe care se circula pentru ingrijirea rasadurilor. Pe suprafata acestor folii se asterne substratul nutritiv de insamantare, de circa 6 cm grosime, avand compozitia corespunzatoare speciei legumicole respective.

In momentul semanatului temperatura substratului nutritiv trebuie sa fie cuprinsa intre 20-40°C si umiditatea de circa 70% c.t.a. Semintele dezinfectate se insamanteaza in randuri distantate la 5 cm si la distanta de 1-1,5 cm intre seminte pe rand sau prin imprastiere.

Repicatul consta in scoaterea rasadurilor de la locul unde au vegetat de la rasarire si 'repicarea' lor (introducerea sistemului radicular in substratul nutritiv) la o distanta mai mare intre randuri si intre plante pe rand, in scopul asigurarii unei suprafete de nutritie mai mari si unui regim de lumina mai bun.

O grija deosebita trebuie sa se acorde regimului de umiditate, atat din substratul nutritiv, cat si din aer. Umiditatea este necesara in cantitate mare in perioada de germinare a semintelor, cand in patul germinativ trebuie sa se asigure circa 90% din c.t.a.

Combaterea bolilor si daunatorilor se executa prin stropiri cu solutie de substante fitosanitare a substratului nutritiv si a plantelor.

Cu 6-8 zile inainte de livrare (plantare), temperatura se mentine la nivel mai scazut, udarile nu se mai executa decat in caz de stricta necesitate si cantitatile de apa se reduc, realizandu-se astfel 'calirea rasadurilor'. In perioada de calire, rasadurile isi schimba aspectul - frunzele devin mai aspre si de culoare verde-inchis, uneori uso violacee.

Tehnologia producerii rasadurilor in solarii neincalizite tehnic

Printre tehnologiile care urmaresc obtinerea unor rasaduri de calitate pentru culturile timpurii si de vara, in camp, in conditii de reducere a consumurilor de combustibili se numara si tehnologiile de producere a rasadurilor in solarii neincalzite tehnic.

Cele mai adecvate constructii pentru aplicarea tehnologiilor amintite sunt solariile de tip 'tunel', construite astfel incat sa reziste (dupa acoperirea lor cu folii din mase plastice) la solicitarile mecanice rezultate din depunerea pe suprafata lor a unui strat de zapada 'umeda', in grosime de circa 30-50 cm, fara ca scheletul solarului sa sufere deformari.

Tehnologia producerii rasadurilor in rasadnite cu incalzire tehnica

Rasadnitele cu incalzire tehnica se folosesc pentru producerea rasadurilor destinate culturilor din solarii si pentru culturile timpurii in teren neprotejat.

4. Tehnologia generala a cultivarii legumelor in camp neprotejat

Pregatirea terenului si solului in legumicultura

Prin pregatirea terenului in legumicultura se intelege totalitatea lucrarilor care se efectueaza in scopul infiintarii, asigurarii conditiilor optime pentru mecanizarea lucrarilor si irigarea culturilor. Lucrarile de pregatire a terenului pot fi grupate in lucrari initiale si lucrari de baza de pregatire a terenului.

Lucrarile initiale sunt lucrari capitale care se executa o singura data (initial), in momentul luarii in exploatare a terenului. Printre acestea se numara: inlaturarea obstacolelor (defrisarea arborilor si arbustilor si scoaterea si indepartarea pietrelor, a musuroaielor si destufizarea).

Lucrarile de baza reprezinta lucrari capitale care se executa pentru o perioada indelungata de timp si din care fac parte nivelarea capitala si lucrarile de amenajare a terenului pentru irigatie.

Nivelarea capitala a terenului (initiala sau constructiva) se executa o singura data, la inceputul luarii in cultura irigata a terenului fermei, cand se amenajeaza terenul si se contruieste sistemul de irigatie.

Amenajarea terenului pentru irigatie reprezinta o a doua lucrare de baza de pregatire a terenului in legumicultura. Functionarea corecta a sistemului de irigatie este asigurata, in afara retelei de canale, si de o serie de instalatii cu care trebuie sa fie prevazuta reteaua.

Lucrarile de pregatire a terenului si solului inainte de semanat sau plantat au drept scop asigurarea conditiilor optime pentru cresterea si dezvoltarea plantelor legumicole sub raportul regimurilor de nutritie minerala, umiditate, aer si gaze in sol, precum si executarea in conditii optime a lucrarilor mecanice.

Dintre aceste lucrari fac parte: desfiintarea mijloacelor de sustinere a plantelor si inlaturarea resturilor culturilor anterioare fertilizarea de baza si aplicarea amendamentelor, precum si lucrarile de pregatire a solului.

Lucrarile de pregatire a solului in legumicultura se pot grupa astfel: lucrari executate cu plugul (aratura si desfundatul; mobilizarea straturilor profunde ale solului (subsolajul); nivelarea de exploatare; aplicarea erbicidelor; lucrarile de modelare a solului si de pregatire a patului germinativ.

Epoca de semanat se stabileste in functie de cerintele speciei legumicole fata de temperatura si de perioada cand trebuie realizata productie. Epoca de semanat depinde foarte mult de zona legumicola si de conditiile climatice ale acesteia - in cadrul carora, conditiile climatice ale anului (in special cele ale regimului termic) au un rol determinant si limitativ.

Adancimea de semanat reprezinta unul din factorii care conditioneaza uniformitatea rasaririi si deci a densitatii plantelor la unitatea de suprafata. Ea depinde de: puterea de strabatere a germenului; cantitatea de substante de rezerva din seminte; textura solului; calitatea pregatirii terenului si solului si gradul de umiditate a solului. In general, adancimea de semanat se apreciaza dupa dimensiunile semintelor. Semintele marunte se seamana la 1-2 cm adancime, cele mijlocii la 2-3 cm, iar cele mari la 3-4 cm (Maier, 1969).

Norma de semanat se alege in functie de o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt: densitatea plantelor la ha, valoarea culturala a semintelor, schema de semanat, metoda de udare folosita etc.

Culturile legumicole care se cultiva prin producerea si plantarea rasadurilor sunt: telina pentru radacina, ceapa de apa, prazul, varza, conopida, gulia, varza rosie, varza creata, varza de Bruxelles, varza de frunze, varza chinezeaza, salata, sfecla pentru frunze si petioli, telina pentru petioli si frunze, cardonul, tomatele, ardeii, patlagelele vinete si castravetii.

Calitatea rasadurilor in momentul plantarii influenteaza direct precocitatea si nivelul productiei.

Epoca de plantare se stabileste in functie de cerintele biologice ale speciei (soiului) fata de caldura, durata perioadei de vegetatie a soiului care se cultiva si de perioada cand trebuie sa fie livrata productia. Nerespectarea epocii de plantare determina scaderea productiei sau chiar compromiterea culturii.

Distantele rationale de plantare asigura plantarea unui numar optim de plante la hectar, faciliteaza mecanizarea lucrarilor si creeaza premise pentru obtinerea celei mai convenabile productii din punct de vedere cantitativ si al eficientei economice.

Plantarea rasadurilor se poate executa manual sau mecanic. Plantarea mecanizata a rasadurilor se executa cu masina de plantat MPR-4, care lucreaza  in agregat cu tractorul legumicol L-400. Pentru infiintarea culturilor, la unele specii legumicole se intrebuinteaza ca material saditor parti vegetative (bulbi, rizomi, lastari, butasi, tufe sau drajoni), folosindu-se pentru executarea lucarirlor diferite masini in agregat cu tractoarele U-650 sau L-400.

Lucrarile de ingrijire aplicate culturilor de plante legumicole

In legumicultura se deosebesc doua grupe de lucrari: lucrari cu caracter general (care se aplica la toate culturile legumicole) si lucrari cu caracter special-particular (care se aplica numai la unele culturi. Prima grupa cuprinde lucrarile: afanarea solului si combaterea crustei, combaterea buruienilor; irigarea culturilor, prevenirea si combaterea bolilor si daunatoarelor.

5. Tehnologia generala a cultivarii legumelor in adaposturi acoperite cu mase plastice

Protejarea legumelor in camp, cu ajutorul maselor plastice, este o metoda accesibila, care permite obtinerea legumelor timpurii sau prelungirea vegetatiei legumelor de toamna. Totodata conditiile de microclimat, care se realizeaza in adaposturi, creeaza posibilitatea efectuari in cursul unui an, pe aceeasi suprfata, a 2-3 culturi.

Lucrarile solului si pregatirea adaposturilor. In vederea plantarii se acorda o atentie deosebita lucrarilor solului si pregatirii adaposturilor. Lucrarile solului si pregatirea solariilor constau din lucrari executate toamna si lucrari executate primavara.

Lucrarile executate toamna. Principalele lucrari se refera la pregatirea solului si asigurarea scheletului de sustinere.

Lucrari executate primavara. Primavara timpuriu, indiferent daca solul este sau nu ocupat cu verdeturi, se procedeaza la evacuarea apei din zonele unde aceasta stagneaza.

In cazul in care solariile sunt ocupate cu verdeturi se efectueaza urmatoarele lucrari:

- graparea terenului imediat

- dezinfectia spatiului de productie

- dezinfectia solului inainte de plantare (cu 10-15 zile)

- fertilizarea cu 250-300 kg/ha azotat de amoniu

- erbicidarea cu 8-10 zile inainte de plantare

- montarea foliei de polietilena cu circa 8-10 zile inainte de plantare

- mobilizarea solului cu freza, la adancimea de 15-18 cm

- modelarea solului se face in straturi inaltate.

Succesiunea culturilor si folosirea intensiva a terenului. Perioada de folosire a solarilor in timpul anului este determinata de conditiile naturale ale zonei si localitatii respective si de modul de cultura practicat. Pentru exploatarea rationala si eficienta a solariilor, in acestea se practica sistemul de culturi intensive, pe langa cultura de baza cultivandu-se una-doua culturi succesive si asociate.

Dirijarea factorilor de mediu in perioada de cultivare in solarii. Sporurile de productie realizate in culturile protejate cu mase plastice, fata de cultura neprotejata, se obtin pe seama conditiilor de microclimat favorabile realizate in adaposturile cu mase plastice.

Dirijarea conditiilor din interiorul adaposturilor cu mase plastice se face in corelatie cu starea timpului si cu pretentiile speciei legumicole cultivate.

Temperatura este principalul factor de mediu care contribuie la obtinerea unor sporuri de productie timpurie la culturile protejate cu mase plastice.

Umiditatea relativa a aerului in solarii este mai ridicata decat in atmosfera si in serele acoperite cu sticla. Pentru materialele plastice suple (polietilena si policlorura de vinil) este specifica formarea condensului pe suprafata interioara a peliculelor care acopera solarul. Formarea condensului si caderea lui pe plante favorizeaza dezvoltarea bolilor criptogamice la culturile de tomate, ardei si vinete.

Lucrarile de intretinere a culturilor legumicole din solarii. Pentru asigurarea tuturor conditiilor optime necesare cresterii si dezvoltarii plantelor cultivate in solarii, dupa I. Ceausescu (1975) este necesar sa se efectueze urmatoarele lucrari:

- verificarea zilnica a starii de prindere a rasadurilor

- afanarea solului prin prasile repetate

- irigarea in conformitate cu cerintele speciilor pentru apa

- fertilizarea faziala prin aplicarea de ingrasaminte complexe

- combaterea bolilor si a daunatorilor prin tratamente la interval de 8-10 zile

- carnitul plantelor in scopul grabirii fructificarii si obtinerii unor productii de calitate

- palisarea si conducerea plantelor, in cazul castravetilor si tomatelor.

6. Tehnologia generala a cultivarii legumelor in sere de tip industrial

Cultivarea legumelor in sere de tip industrial reprezinta metoda de baza pentru obtinerea legumelor proaspete in perioada rece a anului. Prin aceasta metoda de cultura se creeaza posibilitatea aprovizionarii populatiei cu legume proaspete chiar si atunci cand, datorita conditiilor nefavorabile, nu se pot obtine produse legumicole din camp si solarii.

Cultura legumelor in solul serei. Solurile din sere sunt exploatate mai intensiv compoarativ cu cele folosite pentru cultura de camp. Comparand perioada de exploatare a solurilor din sere (300-330 zile) cu cea a solurilor din camp (100-180 zile), rezulta ca fenomenele de levigare si de dezechilibru, in raportul optim dintre elementele fertilizatoare, sunt cauzate de durata de exploatare mai mare (cu 100-150 zile anual) si de absenta unei perioada de repaus necesara refacerii potentialului de fertilitate a solului din sere.

Esalonarea culturilor legumicole in sere (culturi succesive si asociate). Cultura legumelor in sere, necesitand investitii mari si consumuri energetice ridicate, impune o folosire judicioasa a terenului si a spatiului tehnologic, printr-o esalonare rationala, justificata economic, care sa asigure productii ridicate din punct de vedere cantitativ si calitativ.

Dat fiind gradul foarte inalt de intensivitate a culturilor legumicole in sere, rezulta necesitatea executarii unei game largi de operatii pregatitoare inainte de infiintarea culturii, determinante in obtinerea de rezultate economice superioare.

Evacuarea resturilor vegetale de la cultuirile anterioare.

Mobilizarea solului:

- afanarea adanca a solului se realizeaza prin efectuarea unui subsolaj la adancimea de 40-50 cm;

- mobilizarea de baza a solului la adancimea de 28-30 cm se executa cu sapa rotativa (Vicon, Falc).

Maruntirea solului. Lucrarea se executa cu freza in agrergat cu unul din tractoarele amintite, la adancimea de 12-18 cm, pentru obtinerea unui strat bine pregatit pentru plantare.

Fertilizareea de baza. Se efectueaza inaintea fiecarui ciclu de cultura cu ingrasaminte organice (gunoi de grajd, turba etc.) si ingrasaminte chimice in functie de gradul de aprovizionare a solului, ciclul de productie, specia, soiul cultivat si in primul rand buletinul de analiza a solului.

Dezinfectia solului si a serei. Dezinfectia solului este cea mai eficienta metoda de prevenire a bolilor si daunatorilor, asigurand lichidarea lor totala daca se aplica la timp. Aceasta dezinfectie se face pe cale termica si chimica.

Dezinfectia termica consta in tratamentul cu aburi supraincalziti la temperatura de 135-140°C, cand pentru realizarea temperaturii de 80°C la 30 cm adancime sunt necesare 5-6 ore, sau cu abur de 110-115°C cand sunt necesare 10-12 ore pentru realizarea temperaturii mentionate.

Dezinfectia chimica reprezinta tratamentul de combatere cu: Basamid (Dozomet) 500-600 kg/ha, Vapam 1000-1500 l/ha, Di-Trapex 500-700 l/ha, DD Shell 400-600 l/ha, Nemagon granule 400-500 kg/ha, Nemagon lichid 40 l/ha, formalina solutie 2% 3000-5000 l/ha, sulfat de cupru 500-1000 kg/ha etc.

Modelarea solului pentru plantare. In functie de specie apare neceistatea modelarii Astfel pentru infiintarea culturilor de tomate sau ardei gras trebuie sa se proiecteze o zona de scurgere si colectare a excesului de apa, sub forma unor rigole.

Infiintarea culturilor legumicole in sere. Infiintarea culturilor legumicole in sere presupune o serie de lucrari de mare raspundere (pregatirea, livrarea rasadurilor, distribuirea rasadurilor pe travei si plantarea acestora), care constituie conditii de baza pentru obtinerea unor productii ridicate si constante.

Lucrari de ingrijire aplicate culturilor legumicole in sere. In vederea asigurarii conditiilor optime de crestere si dezvoltare a plantelor, se executa o serie de lucrari agrotehnice de afanare, mulcire, intretinerea plantelor, stimularea si polenizarea suplimentara.

Afanarea solului. Lucaririle solului au drept scop mentinerea stratului superficial cat mai afanat, in vederea crearii unui regim aerohidric optim pentru dezvoltarea unui sistem radicular puternic al plantelor de cultura.

Mulcirea culturilor se realizeaza cu un amestec de turba si mranita sau cand aceasta se face cu scopul mentinerii umiditatii se folosesc paiele de grau sau de secara, frunze etc. La tomate mulcirea se executa la circa 50-60 zile de la plantare folosind un strat de 5-6 cm paie.

Completarea golurilor se face in primele zile dupa plantare pana la maxim 25-30 zile, folosind rasadul de rezerva transplantat in ghivece mai mari, asigurand in acest mod o dezvoltare normala a plantelor in paralel cu celelalte plante.

Sustinerea plantelor se realizeaza folosind sfoara de sustinere (cate una pentru fiecare planta de tomate, castraveti, pepeni sau 3-4 la ardei gras si vinete), care se leaga cu capatul superior de sirma intinsa in acest scop la nivelul doliei, iar cu cel inferior direct pe planta, in apropierea coletului sau intre inflorescentele 1-2.

Dirijarea cresterii plantelor prin taieri. Aceasta lucrare difera, ca mod de executare, in functie de specie, soi si conditiile de fertilitate si microclimat. Astfel, la tomate se lasa o singura tulpina executandu-se copilitul radical. La vinete si ardei gras plantele se conduc cu 3-4 brate de rod.

Desfruzitul consta in eliminarea tuturor frunzelor bolnave si imbatranite care si-au pierdut rolul de asimilare  sau chiar pe acela care se afla sub etajul de fructe din care a inceput recoltatul.

Carnitul este operatia de oprire a cresterii plantelor prin suprimarea varfului deasupra ultimei inflorescente legate la acea data (la doua frunze deasupra acesteia), prin care se asigura conditii optime dezvoltarii culturii si fructelor existente la data respectiva, pe plante. Lucrarea se executa cu 45-50 zile inainte de desfiintarea culturii respective.

Aplicarea stimulatorilor de fructificare. Din grupa stimulatorilor de fructificare fac parte: Tomafixul, Tomatosetul, Durasetul, 2,4 D etc. folositi la tomate in concentratie de 0,7-1%. Procaina 0,4% si acidul beta-indolil-acetic 0,6% au dat rezultate foarte bune la vinete.

Polenizarea suplimentara.. Aceasta lucrare se face cu ajutorul unui vibrator electric sau cu un jet de aer produs de atomizor, ori numai prin simpla scuturare a plantelor cu mana si are drept scop sa puna in miscare mai mult polen.

Dirijarea factorilor de mediu in perioada de vegetatie. Pornind de la particularitatile biologice si cerintele fata de factorii de mediu, specialistii controleaza si dirijeaza conditiile de microclimat pentru cresterea normala a plantelor.

Fertilizarea in perioada de vegetatie. Sera are drept scop asigurarea unor conditii controlate de vegetatie. Obtinerea unor productii foarte mari la culturile legumicole in sere si a masei vegetative corespunzatoare nu este posibila fara consumuri foarte mari de substante nutritive.

Fertilizarea cu bioxid de carbon. Bioxidul de carbon prezinta o deosebita importanta pentru metabolismul plantelor verzi, deoarece participa direct in procesul de fotosinteza. Sporirea concentratiei de CO₂ corelat cu un regim de lumina, temperatura si umiditate corespunzator sopreste intensitatea fotosintezei si mareste randamentul acesteia.

Prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor. Bolile si daunatorii plantelor legumicole provoaca pagube considerabile la culturile legumicole din sere. Principiul care trebuie sa stea la baza actiunilor de combatere a bolilor si daunatorilo in culturile legumicole consta in aplicarea tuturor masurilor care concura la prevenirea atacurilor (Raicu Cristina si colab., 1982).

7. Tehnologia generala a cultivarii ciupercilor si a producerii miceliului de ciuperci

Tehnologia generala a cultivarii ciupercilor comestibile. Sisteme de cultura a ciupercilor. In cultura ciupercilor comestibile sunt cunoscute 3 sisteme de cultura: clasic, semiintensiv si intensiv industrial.

In tara noastra sistemul clasic este cel mai vechi sistem de cultura a ciupercilor, sistemul semiintesiv se practica din anul 1960, iar sistemul intensiv de tip monozonal detine ponderea cea mai mare din anul 196

Sistemul clasic. Este sistemul cu cea mai veche traditie in tara noastra, care se poate executa cu usurinta in orice local in caresunt asigurate minimum de conditii pentru cresterea si dezvoltarea ciupercilor, si anume: posibilitatea de aerisire directa; suprafetele interioare sa fie dezinfectate pe cale chimica dupa fiecare ciclu; intrarea sa se faca prin intermediul unei camere tampon; ermetizare a spatiului de cultura. In cadrul acestui sistem de cultura se executa de regula doua cicluri pe an, de primavara si toamna.

Sistemul semiintensiv. Spre deosebire de sistemul clasic, la acest sistem localurile de cultura sunt prevazute cu incalzire, ventialtie, sterilizare termica si pasteurizare asigurata. Asezarea substratului in local se face in strat plan pe stelaje sau in lazi suprapuse. In cadrul acestui sistem de cultura se executa 3 cicluri pe an.

Sistemul intensiv. In culturile intensive din tara noastra se practica sistemul intensiv monozonal (toate lucarile se executa in aceeasi incapere). Tipul plurizonal reprezinta cel mai perfectionat sistem intensiv de cultura si cel mai raspandit pe plan mondial datorita sporului de productie pe care-l da si randamentului ridicat rezultat. El asigura desfasurarea unui numar sporit de cicluri de cultura, 5-6 fata de 3-4 la tipul monozonal, iar productia totala creste proportional cu acestea. La tipul plurizonal majoritatea lucrarilor se executa mecanizat cu ajutorul unor linii automate.

Tehnologia generala a producerii miceliului de ciuperci

Miceliul de ciuperci sau materialul de inmultire a ciupercilor reprezinta un preparat biologic obtinut in conditii sterile de laborator si care, in conditii de ciupercarie, poate reproduce ciuperca de la care s-a pornit (Mateescu H. si colab., 1975).

Se cunosc doua tipuri de miceliu: miceliu pe suport clasic (gunoi de cal) produs sub forma de role cu greutatea de 700 g si miceliu pe suport granulat din boabe de cereale (grau, orz, secara, mei, sorg) in amestec cu amendamente si ingrasaminte organice. Acest tip de miceliu este folosit exclusiv in culturile intensive industriale de ciuperci, la care insamantarea se face mecanizat si prezinta urmatoarele avantaje: permite administrarea prin imprastiere, asigura o disperare mai buna si o precocitate mai avansata culturii, se administreaza mecanizat cu masini speciale de insamantare.

In tara naostra, laboratorul pentru producerea miceliului Stoicanesti-Olt prepara, dupa o tehnologie romaneasca, miceliul granulat de ciuperci albe.

Producerea miceliului de ciuperci pe suport granulat se desfasoara indoua zone de lucru: nesterila si sterila.

Pastrarea legumelor si cartofilor

Aprovizionarea populatiei cu legume si cartofi in stare proaspata in tot timpul anului si in special in perioada de iarna, cat si prelungirea activitatii de prelucrare a acestor produse, impun depozitarea lor in conditii care sa asigure mentinerea calitatii lor pe timp cat mai indelungat.

Dupa proprietatile lor naturale, legumele pot fi impartite dupa rezistenta la pastrare in: legume putin rezistente la pastrare (castraveti, ridichile de luna, verdeturile), care se pot pastra doar cateva zile; legume cu durata de pastrare mijlocie (tomate, vinete, fasolea de gradina etc.), care se pastreaza pana la 15-20 zile; legume rezistente la pastrare (cartofi, morcovi, patrunjel, ceapa, usturoi, sfecla etc.), care se pot pastra pana la recolta anului urmator (Dumitrescu, M. si colab., 1972).

Durata de pastrare a legumelor este influentata de continutul acestora in apa si substanta uscata. Cu cat continutul in substanta uscata este mai ridicat, cu atat textura este mai compacta si rezistenta la pastrare mai mare.

Principalul factor de care depinde capacitatea de pastrare a legumelor il constituie metabolismul specific fiecarei specii si soi. Astfel, in urma cercetarilor efectuate s-a constatat ca speciile si soiurile care au o durata mai mare de pastrare se caracterizeaza printr-o coordonare a proceselor de hidroliza si oxidare dirijate in directia descompunerii totale a substantelor hidrolizante, fara a da nastere la produsi secundari toxici. Din contra, la cele cu rezistenta slaba la pastrare predomina procesele de hidroliza si ca urmare nu se realizeaza niciodata oxidarea completa a substantelor de rezerva.

Capacitatea de pastrare a legumelor este influentata  si de conditiile naturale in care acestea au fost obtinute. Astfel, irigarea sau ploile abundente, fertilizarea excesiva cu azot determina cresterea in volum, formarea unor tesuturi afanate, cu un continut ridicat cu apa care influenteaza negativ pastrarea produselor legumicole.