|
|
|
LEGILE RASPANDIRII SOLURILOR PE TERRA
LEGEA ZONALITATI
Termenul de zonalitate, cat si conceptia generala privind zonalitatea solurilor, privita ca o lege importanta a raspandirii acestora, au fost introduse in terminologia pedologica de catre fondatorul Stiintei solului, V.V. Dokuceaev, in anul 1898.
In acest sens, Dokuceaev a separat pentru emisfera nordica cinci zone:
arctica
de
padure
a
cernoziomurilor
aerala
a solurilor
lateritice.
De asemenea, un alt reprezentant important al scolii ruse de pedologie, I.P. Gherasimov a separate pe Harta solurilor lumii editata in anul 1956, cinci zone mondiale de soluri.
La nivelul Romaniei, primul care face referire la zonalitatea solurilor legat de influenta climatului este fondatorul scolii romanesti de pedologie, Gheorghe Munteanu-Murgoci, in anul 1911.
Nu in ultimul rand, in anul 1934, N.C. Cernescu publica o lucrare avand ca tema raportul intre factorii climatici si zonele de sol din Romania.
In general este acceptat ideea ca zona de sol reprezinta un teritoriu extins caracterizat prin predominarea unui tip de sol. Din acest punct de vedere, solurile pot fi clasificate in zonale, a caror formare este influenata predominant bioclimatic si intrazonale, care apar in interiorul unei zone de sol, pe suprafete restranse, datorita unor conditii locale de panta, roca sau drenaj.
Trebuie remarcat insa faptul ca in interiorul unei zone de sol pot aparea mai multe tipuri de sol, din cel putin doua motive. In primul rand, pot aparea soluri intrazonale, fara insa ca acestea sa fie dominante, dar si in cazul lor s-a demonstrat ca sufera o anumita influenta bioclimatica, in sensul ca pentru o anumita zona de sol sunt specifice anumite soluri intrazonale.
Spre exemplu, zonei cernoziomului ii sunt specifice ca soluri intrazonale solonceacul si solonetul. In al doilea rand, pot aparea asa numitele "serii genetice de soluri" care reprezinta stadii diferite de evolutie ale solului zonal. Exemplificam cu situatia in care un sector de vale segmenteaza zona de silvostepa. In acest caz, in sectorul de lunca datorita varstei tinere apar soluri neevoluate de tipul celor aluviale, iar pe terasele inferioare cernoziomuri, care insa vor evolua in timp spre solurile zonale reprezentate prin cernoziomurile cambice si argiloiluviale.
Totusi, regula de baza este aceea ca in cadrul unei zone de sol exista un sol dominant conditionat bioclimatic.
Zonalitatea solurilor se refera practice la dispunerea succesiva si corelata a zonelor de clima, vegetatie si sol. Aceasta modalitate de raspandire a solurilor pe Terra poate fi orizontala sau verticala.
ZONALITATEA ORIZONTALA
Zonalitatea orizontala este de cele mai multe ori latitudinala (fasii dispuse succesiv de la nord la sud), ca in cazul Europei si Africii.
Regiunile de litoral aflate sub influenta curentilor marini, dar si cele din apropierea lanturilor muntoase orientate de la nord la sud, prezinta o zonalitate orizontala longitudinala, zonele de sol fiind dispuse succesiv in sensul meridianelor, ca in cazul vestului Americii de Nord si de Sud, sau estului Chinei. Chiar si in regiunile in care se manifesta zonalitatea orizontala latitudinala, in apropierea oceanelor se poate observa o arcuire spre sud a zonelor de sol (vestul Europei)
Zonalitatea orizontala combinata (latitudinala si longitudinala) poate fi observata cel mai bine in America de Nord, unde la est de fluvial Mississippi este latitudinala, iar la vest de acesta, pana la Munsii Stancosi este longitudinala.
Zonalitatea orizontala implica in general, succedarea de la Poli la Ecuator a urmatoarelor zone de sol:
Criosoluri, gleisoluri si regosoluri in tundra (climat rece)
Podzoluri sub
padurile de conifere (climat temperat rece)
Albeluvisoluri, luvisoluri si griziomuri sub padurile de
foioase (climat temperat)
Cernoziomuri,
feoziomuri sub stepa/silvostepa (climat temperat)
Kastanoziomuri
sub stepa arida (climat temperat)
Calcisoluri, gipsisoluri in zona de desert/semidesert
Nitisoluri, alisoluri, acrisoluri, lixisoluri in zona subtropicala
Ferralsoluri, plintosoluri in zona tropicala umeda
Pentru exemplificare prezentam situatia din zona tropicala umeda, unde solurile zonale, ferralsolurile (FR) si acrisolurile (AC) detin 57%, in timp ce cele intrazonale printer care gleisolurile (GL) si arenosolurile (AR) 43%.
In ceea ce priveste Romania, exprimarea zonalitatii orizontale este complicata de prezenta Marii Negre si a lantului muntos carpatic.
In acest sens, se observa ca in partea sudica se manifesta zonalitatea orizontala latitudinala, de la Dunare pana la Carpati succedandu-se
zona
cernoziomurilor (cernoziomuri in clasificarea F.A.O./U.N.E.S.C.O.)
zona
cernoziomurilor cambice si argiloiluviale (feoziomuri)
zona
solurilor brun roscate (luvisoluri)
zona
solurilor brune argiloiluviale, brune luvice (luvisoluri) si luvisolurilor
albice (albeluvisoluri)
zona
solurilor brune eu-mezobazice, brune acide (cambisoluri) si
brune luvice (luvisoluri F.A.O./U.N.E.S.C.O.), la contactul cu muntele
Dimpotriva, in vestul, estul si sud-estul tarii se manifesta zonalitatea orizontala longitudinala, pentru ca in Podisul Transilvaniei zonele de sol sa fie aproximativ concentrice.
Aceasta situatie se datoreaza in partea de sud-est influentei Marii Negre, iar in celelalte regiuni directiei lantului carpatic. Vecinatatea marilor sau oceanelor sau a lanturilor muntoase influenteaza distributia invelisului de sol in principal prin modificarea regimului umiditatii.
ZONALITATEA VERTICALA (ETAJAREA)
Zonalitatea verticala reprezinta legea generala a raspandirii solurilor in regiunile muntoase. In acest sens, solurile sunt dispuse in zone sau etaje care se succed de la poale spre varf .
Zonalitatea verticala, cunoscuta si sub numele de etajarea solurilor, este asemanatoare celei orizontale, dar nu identice, cum s-ar pute crede la prima vedere.
In general, etajele de sol sunt mai bine individualizate, iar unele dintre ele, cum ar fi cel al solurilor brune acide de sub padurile de fag sau al solurilor humico-silicatice de sub pajistile alpine nu se regasesc in cadrul zonalitatii orizontale.
Etajarea solurilor depinde in primul rand de situarea latitudinala a masivului muntos si altitudinea acestuia. Astfel, cu cat masivul muntos este mai inalt si este pozitionat mai aproape de Ecuator, cu atat vor exista mai multe etaje de sol. Altfel spus, masivele muntoase situate in apropierea Ecuatorului si cu altitudini care ating limita zapezilor permanente vor avea o etajare foarte diversificata (Kilimandjaro, Anzii).
Practic, masivele muntoase, prin intermediul altitudinii, nu fac altceva decat sa permita constituirea unor zone de sol care, in cadrul zonalitatii orizontale sunt situate mai la nord. Spre exemplu, in cazul unora dintre masivele muntoase din zona calda apare etajul podzolurilor, care este specific zonei temperate reci (paduri de conifere).
Si in cazul zonalitatii verticale, in cuprinsul unui etaj de sol pot aparea soluri intrazonale conditionate in special de panta, litosoluri (leptosoluri in clasificarea F.A.O./U.N.E.S.C.O.) si roca, rendzine (leptosoluri) sau andosoluri (andosoluri) fara ca acestea sa fie insa dominante.
Influenta climei, principalul factor care determina zonalitatea solurilor pe
Terra, nu poate fi observata decat pe teritorii intinse, in timp ce pe teritorii mai
restranse, modelele spatiale in care se combina solurile zonale si cele intrazonale
sunt destul de diverse fiind conditionate de modul specific in care se desfasoara
actiunea conjugata a tuturor factorilor pedogenetici. In aceste conditii ar fi eronat sa
consideram ca raspandirea solurilor pe Terra s-ar supune numai legii zonalitatii si de
aceea a fost elaborate conceptual regionalitatii pedologice
LEGEA REGIONALITATII PEDOLOGICE
Legea regionalitatii pedologice nu exclude zonalitatea solurilor dar o nuanteaza, evidentiind variatiile invelisului de sol in cuprinsul unei zone de sol. Cu alte cuvinte, aceasta lege sustine analizarea invelisului de sol in mod unitar, tinandu-se cont atat de aspectele de zonalitate cat si de cele de intrazonalitate.
Spre exemplu, in zona de stepa legea zonalitatii orizontale ne arata ca solul dominant este cernoziomul, in timp ce legea regionalitatii evidentiaza mai multe sectoare in cuprinsul acestei zone cum ar putea fi:
un sector traversat de un rau, in care cernoziomurile sunt asociate cu
soluri intrazonale conditionate de varsta tanara a luncii
(soluri aluviale) sau de prezensa excesului de umiditate (soluri
hidromorfe de tipul lacoviste)
un alt sector in care exista saruri in exces, unde
cernoziomurile sunt asociate cu soluri intrazonale halomorfe de tipul
solonceacului si solonetului
un alt sector in care exista depozite nisipoase, in care
cernoziomurile sunt asociate cu soluri neevoluate de tipul psamosolului (etc.)
Dupa cum se poate observa din exemplul de mai sus, solul zonal dominant este cernoziomul, dar in functie de unele particularitati locale ale factorilor de formare, modelele spatiale in care se combina tipurile de sol sunt diferite, aparan in cuprinsul aceleiasi zone de sol sectoare distincte.
