|
|
|
PARTICULARITATILE BIOLOGICE SI FIZIOLOGICE ALE VITEI DE VIE
Recolta de struguri se formeaza ca rezultanta a interferentei proceselor ecofiziologice la nivelurile structurate multiple si limitate, ale agroecosistemului viticol. Viticultorul mijloceste aprovizionarea cu substante si energie, dirijand procesele de transformare a acestora in productie viticola utila omului. De aceea, el trebuie sa cunoasca particularitatile biologice, care conduc la o mai reala intelegere a functiunilor vitelor in cadrul spatial al desfasurarii proceselor biologice si al ofertei ecologice, in vederea dirijarii cresterii si rodirii, prin optimizarea cresterilor vegetative in folosul rodirii.
Cunoasterea biologiei cresterii si rodirii vitei de vie permite viticultorului sa stabileasca deciziile necesare (tehnice, economice si organizatorice) pentru obtinerea de productii ridicate de struguri, sa repartizeze soiurile in arealele favorabile si sa efectueze lucrari de selectie si ameliorare a acestora. Succesul acestor activitati este conditionat de nivelul cunoasterii legilor si principiilor dupa care vita de vie creste si rodeste.
In conditiile climatice fara anotimpuri distincte, vita de vie creste fara intreruperi esentiale. In climatul temperat, vitele cresc periodic, dupa un ritm determinat de periodicitatea conditiilor climatice.
Cresterea este premiza si conditie a rodirii, motiv pentru care asigura posibilitati de a influenta rodirea. Cresterea este un proces caracteristic organelor vegetative si reproductive. Ea se realizeaza pe anumite directii fata de liniile de simetrie si are loc in anumite locuri sau zone, aceasta inregistreaza etape distincte si se desfasoara dupa anumite legi, prin mecanisme in mare parte comune tuturor plantelor superioare.
Dezvoltarea vitei de vie este o succesiune de procese biologice, de amplificare a acestora, insotite de transformari calitative, care fac vita de vie apta pentru rodire, pentru reproducere. Parcurgerea acestor etape (stadii) cu schimbari morfo-fiziologice si biochimice, cantitative si calitative, cu ascendenta progresiva de la nespecializat la specializat, se realizea-za diferentiat si in functie de modul de inmultire a vitei de vie. La vitele obtinute din samanta parcurgerea etapelor de dezvoltare se realizeaza conform legilor generale de crestere si dezvoltare. Ele se desfasoara sub control genetic, ecologic si tehnologic. Vitele rezultate prin inmultirea vegetativa au ereditatea consolidata si prezinta stabilitate in procesul de rodire.
Cunoasterea modului de manifestare morfo-fiziologo-biochimica a vitelor, a duratei perioadelor si a cerintelor de viata are importanta in strategia tehnologica, asigurarea unei durate cat mai mari de exploatare biologico-economica a plantatiei viticole.
Vita de vie, ca toate plantele perene, prezinta un ciclu ontogenetic si un ciclu anual.
Ciclul ontogenetic
In cadrul ciclului ontogenetic (de viata) vita de vie parcurge multiple schimbari care evidentiaza evolutia ei de la tinerete catre maturitate si apoi catre batranete.
Acesta se compune din totalitatea ciclurilor anuale; de aceea se numeste si ciclu biologic multianual. El cuprinde totalitatea manifestarilor si perioadelor de varsta pe care le parcurge vita de vie intr-o anumita succesiune de la aparitie, obtinere, pana la pieire naturala sau defrisare.
La vitele obtinute din samanta se disting patru perioade de viata (varsta): embrionara, juvenila, matura si de batranete.
Perioada embrionara incepe cu primele diviziuni ale zigotului, se continua cu formarea embrionului, a semintei, maturarea fiziologica a acesteia, incheindu-se cu aparitia primelor frunze adevarate.
Perioada juvenila (de tinerete) continua perioada embrionara si dureaza pana in primii ani de rodireCresterea vitelor se manifesta intens. Biologic, ele se considera pregatite pentru rodire inca din primul an, dar in conditii agrofitotehnice normale, rodirea este mai tardiva (3 - 5 ani, uneori 5 - 7) si foarte neuniforma. La inceputul acestei perioade, vitele obtinute din seminte au caracterele si insusirile insuficient consolidate, cu mare plasticitate si posibilitati de a se adapta la conditii noi (mai ales hibrizii), caracteristici pe care se sprijina imbunatatirea insusirilor plantelor obtinute si crearea de soiuri noi.
Perioada de maturitate (de rodire) dureaza pana la intrarea vitelor in declin biologic si coincide cu scaderea sistematica a productiei pentru acelasi nivel de conditii. Durata acestei perioade este variabila in functie de specie, soi, favorabilitate ecologica si tehnologica.
Perioada de batranete (de declin) se caracterizeaza prin reducerea treptata a proceselor de crestere si rodire, incheindu-se cu pieirea plantei.
La vitele obtinute pe cale vegetativa se disting urmatoarele perioade de viata (varsta): de tinerete (conventionala), de maturitate si de batranete (de declin).
Perioada de tinerete (conventionala). Vitele obtinute pe cale vegetativa in perioada de tinerete sunt conventional tinere, varsta lor fiind calculata de la data obtinerii lor, deoarece, butucului din care s-au prelevat butasii nu i se poate cunoaste varsta reala, ci numai varsta coardei din care provine butasul. Perioada de tinerete incepe din momentul aparitiei lastarului cu primele frunze si se incheie la intrarea pe rod. Ea dureaza 3 - 5 ani. In aceasta perioada de pregatire a rodirii, prin procesele metabolice se favorizeaza cresterea (au loc acumulari masive de substante organice). Prin dirijarea cresterilor si pregatirea rodirii se urmareste realizarea de plantatii viticole fara goluri, cu butuci uniformi si vigurosi.
Perioada de maturitate (de rodire) poate dura 35 - 40 ani, cand se realizeaza cresterea treptata a productiei pana la nivelurile maxime, cu o plafonare relativa si, apoi, cu o usoara diminuare a rodirii. De aceea, perioada se divide in subperioadele de: ascensiune, rodire maxima si diminuarea rodirii .
Perioada de batranete (de declin) se caracterizeaza prin reducerea treptata a proceselor de crestere si scadere sistematica a productiei (in aceleasi conditii de mediu si nivel tehnologic). In plantatii apar goluri, de aceea, exploatarea plantatiei devine neeconomica. Viticultorul, prin interventiile sale urmareste, fie regenerarea butucilor (prin taieri de regenerare si alte verigi agrofitotehnice), fie obtinerea de productii ridicate (prin alocarea de incarcaturi de ochi mult amplificate), intrucat plantatia urmeaza a fi defrisata.
Durata ciclului ontogenetic exprimata in ani, ca rezultat al insumarii ciclurilor biologice anuale, poarta numele de longevitate (potenta a vitei de vie de a avea o durata lunga de viata). In conditii de cultivare, durata vietii, datorita nivelurilor de favorabilitate ecologica si tehnologica se modifica si este definita ca durata de exploatare biologico-economica.
Durata de timp de la aparitie sau obtinere, pana la un anumit moment, poarta numele de varsta si ea reprezinta o parte din longevitate. Pe masura ce vita de vie exista pana aproape de pieire, varsta devine egala cu longevitatea.
La vitele inmultite prin seminte, varsta se determina cu precizie si poarta numele de varsta individuala (a individului), reala. Ea reprezinta, in acelasi timp, si varsta ontogenetica. Aceasta se calculeaza de la aparitia plantei (in cazul vitelor salbatice) sau de la obtinere (in cazul vitelor cultivate), pana la momentul considerat.
La vitele obtinute vegetativ se determina conventional varsta individuala, care nu este egala cu varsta ontogenetica. Ea se calculeaza de la data obtinerii prin butasire sau altoire pana la momentul considerat.
Factorii modificatori ai longevitatii. Longevitatea vitei de vie este datorata particularitatilor genetice si influentata de modul de inmultire, favorabilitatea ecologica si tehnologica.
Particularitatile genetice ale speciei si soiului determina durata potentiala de existenta a vitei de vie In aceleasi conditii de mediu, soiurile Cabernet Sauvignon, Feteasca alba, Coarna alba sau neagra au longevitate mai mare decat Traminer, Pinot, Riesling italian s.a., (Martin T., 1968); vitele salbatice au o durata de viata de 100 - 150 ani, iar vitele cultivate de 30 - 50 ani.
Modalitati de inmultire. Vitele obtinute din seminte au o longevitate mai mare (de circa doua ori) decat cele inmultite pe cale vegetativa. In cazul vitelor inmultite pe cale vegetativa, cele provenite din butasi nealtoiti au longevitate mai mare decat cele obtinute prin butasi altoiti. Longevitatea mai mica a vitelor altoite este determinata de o incompleta concrestere a altoiului cu portaltoiul.
Favorabilitatea ecologica prin resursele heliotermice, hidrice si nutritionale asigura o longevitate ridicata. Umiditatea relativa a aerului redusa (sub 60 %), regimul hidric scazut al solului, cu secete excesive si indelungate (peste 40 - 50 zile), fertilitatea scazuta (humus sub 1 %) s.a., determina o longevitate redusa (ex.: 20 - 30 ani in podgoria Murfatlar, Oslobeanu M. si colab., 1980).
Nivelul tehnologic are influenta pozitiva asupra longevitatii plantatiei. Alocarea la taierea de incarcare a unor incarcaturi de rod in concordanta cu favorabilitatea ecologica si oferta tehnologica determina o longevitate mai mare. In arealele cu temperaturi scazute (sub nivelul de rezistenta biologica) vitele neprotejate peste iarna (conduse semiinalt si inalt) au o durata de viata mai scurta decat a celor protejate (conduse in forme joase).
Ciclul biologic anual
Totalitatea manifestarilor si modificarilor morfologice, fiziologice si biochimice, care au loc la vita de vie in timpul anului, intr-o anumita ordine, sub control genetic si influentate de periodicitatea conditiilor climatice, alcatuiesc ciclul biologic anual.
Intre ciclul anual al vitei de vie si cel al conditiilor climatice exista un paralelism evident. Ritmul si intensitatea desfasurarii proceselor biologice determina impartirea ciclului biologic anual in doua perioade: de vegetatie latenta (starea de repaus relativ) si de vegetatie activa .
Perioada de vegetatie latenta (starea de repaus relativ). In climatul temperat conti-nental, starea de repaus relativ al vitei de vie incepe calendaristic in prima jumatate a lunii noiembrie si dureaza pana la sfarsitul lunii martie, circa 120 zile (fig. 4.3). Conventional, la acelasi soi, inceputul este marcat de momentul caderii frunzelor, iar sfarsitul de aparitia primelor picaturi de seva pe sectiunile coardelor taiate. De fapt, aceasta perioada incepe mai devreme, cand frunzele si-au modificat culoarea in galben sau rosu, dupa dezorganizarea clorofilei si migrarea asimilatelor.
La acelasi soi, durata repausului se diferentiaza de la organ la organ si de la tesut la tesut. Astfel, ochiul axilar (complexul mugural axilar) are cea mai lunga perioada de vegetatie latenta, radacinile cea mai scurta perioada, iar dintre tesuturi, cea mai scurta stare de repaus o au tesuturile meristematice.
Nivelurile termice scazute determina intrarea si ramanerea in stare de repaus.
Perioada de vegetatie latenta cuprinde trei faze: de calire, de plafonare a rezistentei la ger si de decalire (Oprean M., Olteanu I., 1983).
In functie de intensitatea si calitatea modificarilor biochimice, citologice si morfologice din perioada de vegetatie latenta, deosebim trei faze de repaus: obligat, adanc si facultativ (Martin T., 1968).
Faza de repaus obligat. Aceasta stare dureaza de la sfarsitul perioadei de vegetatie activa (caderea ultimelor frunze), pana cand incepe plasmoliza (desprinderea protoplasmei de langa peretii celulari si concentrarea ei in jurul nucleului).
Factorii care determina intrarea si ramanerea in starea de repaus obligat sunt: temperatura, lumina si umiditatea. Durata mare de lumina a zilei si umiditatea ridicata intarzie intrarea in repaus, iar durata scurta de lumina si seceta o grabesc.
Faza de repaus adanc (profund). In aceasta stare procesele de viata se reduc la o intensitate minima, protoplasma celulelor se individualizeaza, iar plasmodesmele se intrerup (Martin T., 1972). Inceputul acestei faze este marcat de primele semne ale individualizarii protoplasmei si sfarsitul, de incheierea acestui proces. Durata este influentata de temperatura mediului si particularitatile genetice (ereditare) ale soiurilor. Temperaturile cuprinse intre 0 si - 7C determina o durata a repausului adanc de circa 30 zile. Temperaturile inferioare acestor niveluri reduc durata, iar cele superioare o prelungesc. Soiurile cu o durata mai scurta a repausului adanc se amplaseaza in areale sudice, iar cele cu o durata mai lunga in arealele racoroase. Faza repausului adanc se manifesta in grade diferite de la un organ la altul si chiar de la un tesut la altul.
Faza de repaus facultativ (fortat). In aceasta stare vita de vie este pregatita pentru a relua noul ciclu de viata, dar nivelul temperaturii o determina sa ramana in faza de repaus. Ea incepe o data cu primele semne ale trecerii protoplasmei de la concentrarea maxima in jurul nucleului la starea normala si se incheie cu aparitia primelor picaturi de seva pe sectiunile coardelor taiate.
Perioada de vegetatie activa. In conditiile de climat temperat continental, durata perioadei de vegetatie activa este de 165 - 220 (240) zile (decada a doua a lunii martie pana in prima decada a lunii noiembrie); in climatul subtropical de 270 zile; in cel tropical de 300 zile si in apropierea Ecuatorului de 335 zile (uneori vegetatie continua). Biologic, aceasta este delimitata de miscarea activa a sevei si caderea normala a frunzelor.
Durata perioadei de vegetatie activa este variabila de la o specie la alta, de la un soi la altul si conditionata de factorii climei (temperatura si durata de lumina a zilei) in conlucrarea cu factorii pedologici si agrofitotehnici. Astfel, in podgoriile sudice perioada de vegetatie si manifestarile din cadrul ei incep mai timpuriu.
Cunoasterea duratei perioadei de vegetatie are importanta in stabilirea arealelor de cultura a soiurilor. Soiurile cu perioada de vegetatie scurta se vor cultiva in podgoriile nordice, iar cele cu perioada de vegetatie mai mare in cele sudice.
Fenofazele perioadei de vegetatie activa. Modificarile morfologice, citologice, fiziologice si biochimice care au loc la vita de vie in perioada de vegetatie activa, evidentiaza ca, aceasta parcurge mai multe fenofaze si anume:
- fenofaze ale organelor vegetative: plans, dezmugurit, cresterea lastarilor maturarea lastarilor si caderea frunzelor, cresterea si orientarea radacinilor;
- fenofaze ale organelor vegetative si de rod : cresterea mugurilor, diferentierea mugurilor de rod, cresterea si proliferarea organelor florale;
- fenofaze ale organelor de rod : infloritul, polenizarea si fecundarea, caderea florilor, cresterea si maturarea boabelor.
Gruparea fenofazelor in acest mod permite stabilirea faptului ca, diferentierea mugurilor de rod (formarea potentialului de rod) pentru anul urmator se produce in conditiile realizarii potentialului de crestere vegetativ si al obtinerii productiei de struguri pentru anul in curs. De aceea, viticultorul trebuie sa cunoasca corelatiile ce se stabilesc intre fazele productiilor succesive si intre organele vegetative si de rod, in vederea stabilirii deciziilor tehnice de dirijare a cresterilor vegetative in favoarea rodirii.
INTREBARI DE AUTOCONTROL
1. Enumerati si descrieti perioadele de varsta la vitele inmultite prin samanta.
2. Enumerati si descrieti perioadele de varsta la vitele inmultite vegetativ
3. Care sunt fazele etapei de vegetatie latenta ?
4. Care sunt fenofazele organelor de rod ?
