|
|
|
VITA DE VIE - infiinTarea plantaTiei Si lucrarile de ingrijire in primii trei ani de la plantare
1. Infiintarea plantatiilor de vita roditoare
Tendinte si orientari noi privind infiintarea plantatiilor viticole. Infiintarea plantatiilor reclama adoptarea unor solutii tehnice care sa-si pastreze valabilitatea chiar la nivelul anilor 2000-2010. In lumina tendintelor si orientarilor noi care se manifesta pe plan international si tinand seama de situatia concreta a viticulturii din Romania, la infiintarea plantatiilor viticole trebuie sa se tina seama de urmatoarele cerinte: adoptarea sistemelor de plantatie, formelor de conducere si tipurilor de taiere care permit cresterea substantiala a producti-vitatii muncii; alegerea judicioasa a arealelor pentru plantare, cu privire speciala la soiurile de masa; organizarea si amenajarea rationala a terenului precum si a interiorului plantatiilor in vederea folosirii in optimum a mecanizarii, chimizarii si irigarii; simplificarea, rationalizarea si standardizarea masurilor agrofitotehnice, care, impreuna cu toate cele de mai sus, sa conduca la reducerea fortei de munca, pana la 600-800 ore/ha; specializarea productiei si profilarea unitatilor; perfectionarea tehnologiilor de cultura, astfel ca recolta de struguri sa creasca de la un an la altul, in principal pe seama productiei medii la ha etc.
1.1. Sistemele de plantatie folosite in viticultura din Romania
Sistemele de plantatie viticola sunt caracterizate prin urmatoarele trasaturi principale:
- gradul de utilizare a terenului, exprimat prin numarul de butuci/ha, dar mai ales prin distantele de plantare;
- forma de conducere a butucilor (joasa, semiinalta, inalta);
- modul de iernare a vitei de vie (protejat, neprotejat, semiprotejat).
Dintre cele 5 sisteme de plantatie folosite in Romania, cea mai mare pondere o are sistemul cu distante mijlocii (circa 30%). El este urmat de sistemul de plantatie obisnuit (aproximativ 45%) apoi de cel cu distante mari (15%), cu distante mici (10%) si cu distante foarte mici (circa 100 ha).
Sistemul de plantatie obisnuit (4000-6000 butuci/ha). Distantele de plantare dintre randuri, mai des folosite, sunt de 1,6-2,0 m cu pichetatul in patrat sau dreptunghi, avand dimensiunile foarte aproape de cele ale patratului. Datorita acestui fapt, mecanizarea lucrarilor, cu tractorul SV-445 sau SIV-445, nu este posibila decat in cazul distantelor de plantare intre randuri cuprinse intre 1,6-2,0 m.
Sistemul de plantatie cu distante mari (1500-3000 butuci/ha). Se preteaza la folosirea tractoarelor U-650, U-800, U-445 DT in care caz distanta intre randuri trebuie sa fie de minimum 3,00 m.
Sistemul de plantatie cu distante mari este practicat in conditiile formei de conducere inalte, fara protejarea sau numai cu semiprotejarea butucilor, in functie de nivelul temperaturilor minime absolute din timpul iernii. El poate fi adoptat mai cu seama in cultura soiurilor viguroase si pe terenurile fertile. Distanta mare intre randuri, precum si lemnul vechi folosit, creeaza de asemenea conditii mai favorabile pentru diferentierea mugurilor de rod. Ca urmare, comparativ cu sistemul de plantatie obisnuit, la taierea in uscat sunt folosite incarcaturi relativ mai mici care nu depasesc 18-20 muguri/m2.
Sistemul de plantatie cu distante mijlocii (3000-5000 butuci/ha). Pichetatul in forma de dreptunghi 'in picioare' permite mecanizarea lucrarilor agrofitotehnice, indiferent de densitatea plantatiei, cu folosirea sistemei de masini construite pentru tractoarele V-445 si VS-44 Mecanizarea lucrarilor in plantatiile de pe nisipurile mai putin stabile, reclama adoptarea unor distante intre randuri ceva mai mari (pana la 2,5 m) si a tractorului cu dubla tractiune (V-445 DT).
Sistemul de plantatie cu distante mici (8000-10000 butuci/ha). In vederea folosirii tractorului incalcator V-445 HCV, distanta intre randuri este de 1,1-1,2 m. Acest sistem convine soiurilor cu o vigoare mica (altoite de portaltoi mai putin vigurosi) si terenurilor cu o ferti-litate mai scazuta (ex: terenurile nisipoase din centrele viticole Teremia si Tomnatic).
Taierea in uscat se sprijina pe taierea in cepi de rod sau cel mult in cordite si pe incarcaturi mici (8-10 ochi/m2 pana la 14-16 ochi/m2), cu intrarea in productie chiar din anul III de la plantare. In cadrul acestui sistem de plantatie este generalizata forma de conducere joasa, cu spalierul de 1-1,2 m inaltime si cultura protejata a vitei de vie.
Sistemul de plantatie cu distante foarte mici (10000-30000 butuci/ha). Este folosit in mod experimental, incepand din anul 1976. Printre numeroasele distante de plantare incercate, acele care asigura densitati mai mari de 10000 butuci/ha.
Sistemul de plantatie cu distante foarte mici convine soiurilor de vigoare mijlocie, cu fertilitatea foarte ridicata, capabile sa-si diferentieze mugurii de rod si in conditiile de lumina suboptimala care este inevitabila pentru aceste distante de plantare. La o asemenea densitate pericolul atacului de boli se mentine mare.
Formele de conducere folosite in cultura vitei de vie. Sistemele folosite in viticultura din Romania pot fi practicate in una sau mai multe forme de conducere a butucilor. Aceste forme de conducere pot fi: conducerea joasa; conducerea semiinalta (pe semitrunchi) si conducerea inalta (pe trunchi).
Conducerea joasa este aceea la care elementele de productie se gasesc inserate pe formatiuni multianuale cu inaltimea de 10-30 (40) cm. Ea este practicata in cazul sistemului de plantatie cu distante foarte mici.
Conducerea semiinalta este aceea la care elementele de productie se gasesc inserate pe un semitrunchi sau pe un cordon orizontal situat la inaltimea de 60-80 cm. Atat semitrunchiul cat si cordonul orizontal sunt rigide, fapt pentru care vita de vie nu se preteaza la cultura protejata. De aceea, in arealele de cultura in care temperaturile minime absolute din timpul iernii scad in mod frecvent sub minus 20°C, se recurge la cultura semiprotejata (cu cepi de siguranta).
Conducerea inalta este aceea la care elementele de productie sunt inserate pe un trunchi sau pe un cordon orizontal situat la o inaltime mai mare de 100 cm. In Romania, datorita conditiilor heliotermice relativ limitate, conducerea inalta nu poate fi folosita decat in cazul sistemului de conducere cu distante marite. In functie de tipurile de taiere adoptate, conducerea elementelor de productie poate fi practicata la inaltimea de 100-120 cm (ex: Guyot pe tulpina); sau de 135 cm (ex: tipul Lenz Moser practicat in Austria; pergola trentina simpla sau dubla); ori de 180 cm (ex: cortina dubla) si chiar de 200 cm (ex: pergola totala). Dintre acestea, cea mai adecvata pentru conditiile din tara noastra este inaltimea tulpinei de 100-120 cm.
1.2. Organizarea terenului
Organizarea terenului incepe cu proiectarea lucrarilor de sistematizare si organizare a teritoriului. Ea consta din comasarea terenurilor in unitati dupa criterii economice, in stabilirea modului de folosinta optim, a solutiilor de conservare si de imbunatatire a fertilitatii solului etc.
Se trece apoi la intocmirea proiectului tehnico-economic, privind organizarea interioara a terenului pentru noile plantatii, prin adoptarea unor solutii tehnico-stiintifice si organizatorice moderne. Unele din aceste solutii, ca de exemplu, parcelarea terenului, stabilirea zonelor de intoarcere a mijloacelor mecanizate, stabilirea retelei de drumuri, proiectarea sistemului de irigare (acolo unde este cazul) si a celui de alimentare cu apa si pregatirea centralizata a solutiilor pentru stropit sunt comune, atat plantatiilor de pe terenurile cu panta mai mica de 14% cat si de pe cele cu panta mai mare de 14% sau de pe nisipuri.
Lucrarile curente de organizare si amenajare a terenului
Parcelarea terenului in subunitati de exploatare. Consta in impartirea masivului viticol in subunitati teritoriale de lucru care sunt: trupul, tarlaua si parcela. Aceasta impartire creeaza conditii favorabile de organizare judicioasa a muncii, de executare mecanizata a lucrarilor, de prevenire si combatere a eroziunii solului etc.
Trupul viticol poate avea forma de patrat, de dreptunghi, trapez etc., in functie de orografia terenului. Suprafata trupului este de 300-500 ha, ceea ce permite organizarea procesului de productie in una, pana la 2-3 ferme viticole specializate. Trupul cuprinde toate elementele unei exploatari rationale (ex: drumuri, canale pentru irigatie, instalatie de apa etc.), care se transmit sub forma unor retele pana la nivelul parcelei.
Tarlaua (30-50 ha) constituie subunitatea teritoriala in cadrul careia sunt dimensionate lucrarile de mecanizare. De aceea, se impune ca lungimea ei sa fie cat mai mare (ex: 500-1000 m), cunoscand ca sub 300 m, scade mult randamentul folosirii tractoarelor si masinilor viticole. Ca urmare, tarlaua trebuie sa aiba o forma de dreptunghi, orientat pe directia nord-sud in cazul terenurilor relativ plane (cu panta de 0-4%) perpendicular pe directia vantului dominant pe nisipuri si paralel cu directia generala a curbelor de nivel, pe terenurile cu panta mai mare de 4%.
Parcela (3-5 ha) este subunitatea de baza a unei plantatii viticole. Dispuse una langa alta, in sensul lungimii tarlalei ('lungime la lungime'), ele formeaza un pachet de 3-10 parcele alcatuit din acelasi soi si portaltoi, care primesc aceleasi lucrari agrofitotehnice. Lungimea unei parcele si respectiv a unui rand din parcela este de 100 - 200 m.
Amenajarea zonelor de intoarcere si de trecere a tractoarelor. Pe terenurile cu panta mai mare de 14%, zonele de intoarcere de la capetele tarlalei se amenajeaza sub forma unor rampe in curba cu contrapanta (circa 6%), care sa permita trecerea de pe platforma superioara, la cea urmatoare. Pentru sistema actuala de masini, latimea zonei de intoarcere trebuie sa fie de 6 m. In cazul in care se prevede recoltarea mecanizata a strugurilor se impune largirea pana la 8-10 m.
Amplasarea retelei de drumuri. In functie de subunitatile teritoriale pe care le deservesc sunt folosite mai multe categorii de drumuri. De exemplu: drumurile magistrale (6-8 m latime) fac legatura intre trupuri, masive si centrele de productie.
Amenajarea sistemului de alimentare cu apa si cu solutie pentru stropit. In ultimul deceniu, vechiul sistem de alimentare cu apa, prin bazine din beton (de 1000 l capacitate) amplasate intre parcele, a fost inlocuit cu un nou sistem format dintr-o statie centralizata de preparat solutie, o retea foarte redusa de alimentare cu apa si una de distributie. Statia centralizata se amplaseaza la cota cea mai inalta a fermei, pentru ca distributia solutiei sa se faca prin cadere, pe reteaua de conducte ingropate din teava rigida de P.V.C, prevazuta cu hidranti si orientata pe drumurile de acces, pana in parcelele cu vita de vie. In cazul folosirii insectofungicidelor cu volum redus (V R) sau ultraredus (V U R), care se prepara direct in recipientul masinii de stropit, este suficienta numai alimentarea cu apa, in care scop se prevede cate un hidrant la fiecare parcela.
Amenajari pentru irigatie. Se refera la aductiunea apei pana la nivelul parcelei, prin canale magistrale, principale si secundare sau prin conducte ingropate sub presiune. Aceste amenajari sunt in general paralele cu drumurile cu aceleasi denumiri.
O alta serie de amenajari constau din nivelarea terenului si din unele amenajari interioare, pe care le reclama aplicarea metodei de udare adoptate (ex: udare localizata, subterana etc.).
1.3. Plantarea vitei de vie
Reusita unei plantatii viticole depinde, in mare masura, de lucrarile privind pregatirea terenului, dar si de cele utilizate la plantarea vitei de vie.
Pregatirea terenului in vederea plantarii
Consta din defrisarea, nivelarea, repauzarea solului (daca este cazul), fertilizarea, desfundarea si pichetarea terenului.
Defrisarea si nivelarea terenului. Defrisarea este lucrarea de dislocare si de curatire a terenului de butuci, ori de arborete, arbusti razleti etc. In cazul defrisarii plantatiilor viticole afectate de maladii virotice, extragerea butucilor trebuie facuta cu maximum de radacini si cu dezinfectarea solului, dupa desfundare folosind produse pe baza de diclorpropan - diclorpropen, spre a evita transmiterea virozelor prin filoxera sau prin nematozii din specia Xiphinema index (Oprea D., 1976). Dupa defrisare, se executa, mecanizat, nivelarea sau modelarea terenului, cu realizarea unei pante uniforme de 0,5%-2% pe directia randurilor. Ultima lucrare este necesara numai in cazul aplicarii irigatiei prin brazde.
Repauzarea solului. Terenurile defrisate, ocupate anterior cu vita de vie, vor fi cultivate timp de 3-5 ani cu lucerna sau alte ierburi perene din speciile adecvate conditiilor din zona si numai dupa aceea refolosite prin viticultura. Perioada de repaus se impune atat pentru 'odihna solului', in sensul refacerii structurii si fertilitatii sale, cat si pentru a stinge focarele privind unele toxine, maladii virotice, bacteriene, fungice etc.
Desfundarea terenului consta in mobilizarea solului la minimum 60-70 cm adancime si chiar mai profund, in cazul solurilor grele (80 cm adancime), prin inversarea stratului de la suprafata (0-35 cm), care ia locul celui de la adancime (35-70 cm). Prin activizarea profunda si schimbarea orizonturilor se realizeaza o imbunatatire a insusirilor fizico-chimice ale solului in profunzime; o sporire a capacitatii de inmagazinare si retinere a apei etc., fiind astfel create conditii optime pentru solubilizarea substantelor nutritive, activizarea microorganismelor folositoare, imbunatatirea aerisirii si a incalzirii solului la nivelul radacinilor etc. Influenta pozitiva a desfundatului sporeste plantarea de toamna (ex: pe nisipuri, arealele secetoase), care este generalizata in tara noastra; desfundatul se executa toamna pana la inghetarea solului.
Fertilizarea se executa concomitent cu desfundarea terenului. Dozele de ingrasaminte stabilite, pe baza de cartare agrochimica, sunt administrate prin imprastiere uniforma la suprafata solului si incorporate in sol concomitent cu desfundatul. Pe terenurile neamenajate in terase, in panta de pana la 14%, orientativ se aplica 30-40 t/ha gunoi de grajd, 150 kg/ha P2O5 si 200 kg/ha K2O s.a.
Pichetarea. Prin pichetare se stabileste suprafata de hranire a butucilor, marcandu-se locurile in care vor fi plantate vitele. In functie de figura geometrica formata prin dispunerea vitelor pe teren, rezulta forma pichetatului aplicat (ex: patrat, dreptunghi, chinconz, parale-logram, pe curbele de nivel, in randuri duble etc.). In etapa actuala este preferat pichetatul 'in dreptunghi' caracterizat prin unghiuri drepte si laturi perechi neegale intre ele. Foarte rar este folosit pichetatul in patrat (ex: pergola rationala).
Plantarea vitei de vie
La plantarea vitei de vie intereseaza: perioada optima de executare a lucrarii; calitatea materialului saditor folosit; corectitudinea cu care se face pregatirea vitelor; tehnica de plantare adoptata.
Perioada optima de plantare. Obisnuit, vita de vie se planteaza primavara, mai rar toamna si in cazuri speciale vara. Dintre primele doua perioade, plantarea de toamna este mai avantajoasa intrucat, pana in primavara anului urmator, exista suficient timp pentru cicatrizarea ranilor prilejuite de fasonarea vitelor si a realizarii unui contact intim intre radacini si particulele de sol, ceea ce duce in final la intrarea mai devreme in vegetatie. De asemenea, sunt evitate cheltuielile ocazionate de pastrare si se inlatura pericolul de deshidratare sau de alterare a vitelor stratificate in timpul iernii. Metoda se impune, mai ales, in podgoriile cu climat secetos (ex: Murfatlar) si in cele de pe nisipuri (ex: Sadova - Corabia). Cu toate acestea, datorita recoltarii cu intarziere a vitelor din scoala, plantarea din toamna este inca putin practicata.
Plantarea de primavara efectuata corect si la timp (lunile martie-aprilie) conduce la rezultate aproape tot asa de bune ca si la cea de toamna. Pe solurile grele, reci, cum sunt cele argiloase, cu exces de umiditate, intalnite in podgoriile Dragasani, Samburesti, Stefanesti-Arges etc., spre a evita pieirea vitelor prin asfixiere, plantarea vitelor se executa mai tarziu (inceputul lunii mai), dupa ce nivelul umiditatii in exces a scazut sub adancimea de plantare.
Calitatea materialului saditor. Cu prilejul plantarii, vitele sunt verificate cu maxima exigenta. Cele cu defecte de sudura care au scapat de la clasarea efectuata in toamna, vitele care prezinta patari necrotice sau radacinile innegrit ori cordite uscate si ochi neviabili, sunt eliminate de la plantare. In sectiune, lemnul si mugurii vitelor sanatoase trebuie sa aiba culoarea verde-inchis, iar radacinile culoarea alba-sidefie. Vitele deshidratate sunt tinute in apa, pana isi refac umiditatea fiziologica.
Pregatirea vitei de vie pentru plantat cuprinde urmatoarele trei operatiuni: fasonarea vitelor, parafinarea (daca este cazul) si mocirlirea.
Fasonarea vitelor consta in scurtarea corditei mai viguroase la 3-4 ochi (8-10 cm) si a radacinilor bazale, la 8-10 cm. Celelalte cordite si radacini (daca exista) impreuna cu lemnul uscat de deasupra altoiului (ciotul) se suprima.
Parafinarea vitelor dupa fasonare se executa numai in cazul in care se recurge la plantarea fara musuroi, la cultura pe nisipuri dupa metoda obisnuita sau in gropi deschise.
Lucrarea consta in introducerea vitelor timp de 20 secunde in parafina (in amestec cu sacaz - 3% si cu bitum - 3%) la 70-80°C, pe o portiune de 15-20 cm de la varf spre baza.
Mocirlirea vitelor are loc imediat dupa fasonare sau parafinare, prin introducerea radacinilor, pe circa 15 cm de la baza, in mocirla pregatita ca si la plantarea portaltoiului. Pregatirea vitelor in vederea plantarii se executa in ziua plantarii, in timpul manipularii vitele fiind protejate prin stratificare provizorie si protejarea cu prelate umezite.
Tehnica plantarii. Plantarea vitelor poate fi executata: dupa metoda obisnuita sau folosind metode speciale.
Plantarea dupa metoda obisnuita se executa toamna, inainte de inregistrarea temperaturilor negative, sau primavara, cand in sol temperatura ajunge la 8-12°C. Ea consta din: spalatul gropilor, mecanizat cu masina dezaxabila de sapat gropi MDL - 1 sau manual, pe directia randului la circa 2-3 cm distanta de pichet, si in partea din amontele acestuia pe terenurile terasate. Adancimea gropilor trebuie sa fie de 50 cm, cu peretele de langa pichet drept si scobit la baza, pentru a permite asezarea vitei altoite in pozitie verticala, cu radacinile dispuse simetric pe movilita de pamant rezultata din scobitura. Pe nisipuri, adancimea de plantare este de 60-80 cm.
Ca metode speciale de plantare sunt folosite urmatoarele:
Planarea cu plantatorul (chitonogul) utilizata foarte rar pe terenurile bine pregatite si fertile.
Plantarea in gropi deschise, practicata pe solurile grele argiloase, reci, cu exces de umiditate. Vitele parafinate se planteaza primavara mai tarziu, dupa scurgerea apei, prin umplerea gropii jumatate cu pamant, favorizand astfel patrunderea caldurii pana la nivelul radacinilor. Dupa inradacinare si inceperea cresterii lastarilor (sfarsitul lunii iunie) groapa se umple cu pamant.
Plantarea de vara a vitelor. Reclama, in prealabil, cultura vitelor altoite in tuburi nutritive. In acest scop, vitele altoite parafinate si fortate timp de 10-12 zile sunt introduse cu baza (5-6 cm), in tuburi de carton de 4 cm latime si 10-12 cm inaltime, umplute cu amestecuri nutritive. Tuburile cu vitele plantate se asaza in sere pe un strat de turba umezita, in grosime de 8-10 cm, unde sunt mentinute timp de 4-6 saptamani la temperatura de 20-22°C si la 75-80% umiditate relativa a aerului.
Plantarea semimecanizata. Se executa cu ajutorul instalatiei tip hidrobur. Ea este alcatuita din 4 sonde hidraulice (hidroburghie) confectionate din teava cu diamentrul de 24-30 mm, racordate la recipientul cu apa, prin furtune de presiune conduse pe un cadru metalic amplasat in spatele tractorului. In ultimul timp, aceasta instalatie a fost montata pe masina de stropit MSPP 3 x 300 care, cu unele modificari dezvolta o presiune de 6 atmosfere (Mihalache L., 1979).
Plantarea mecanizata se executa cu masini speciale (3-4 ha/zi). Ele fac gropile si asaza vitele, executa tragerea si tasarea solului in groapa, precum si udarea vitelor. Datorita procentului redus de prindere, metoda pastreaza inca un caracter experimental.
2. Lucrarile agrofitotehnice din plantatiile tinere de vita roditoare
Lucrarile agrofitotehnice din anul I de la plantare
Lucrarile solului. Pentru afinarea solului tasat cu prilejul lucrarilor de pregatire si plantare a vitei de vie, imediat dupa terminarea plantarii se executa mobilizarea solului (14-16 cm adancime), fara intoarcerea brazdei, simultan cu grapatul spre a preveni evaporarea apei. In cadrul perioadei de vegetatie, solul este intretinut prin 4-5 prasile efectuate cu cultivatorul sau discuitorul pe interval si tot de atatea ori manual pe rand. Dupa caderea frunzelor se aplica aratura de toamna cu rasturnarea brazdei in lateral (16-18 cm adancime).
Controlul cresterii lastarilor la vitele musuroite. Se executa saptamanal, in intervalul 15 mai - 15 iunie. La vitele care intarzie sa apara la suprafata musuroiului, se procedeaza la indepartarea solului, pana aproape de punctul de altorie.
Copcitul vitei de vie. Datorita tendintei permanente de despartire a celor doi parteneri (altoi-portaltoi) copcitul vitelor este o lucrare obligatorie. El consta din inlaturarea radacinilor crescute din altoi si a lastarilor porniti din portaltoi.
Legatul lastarilor. Se executa atunci cand acestia sau ajuns la circa 30-40 cm lungime. Lucrarea se repeta in momentul in care lastarii au cca. 80 cm lungime medie. La conducerea semiinalta sau inalta, o data cu legatul se executa si plivitul, lasand numai doi-trei lastari, dintre acei care prezinta o crestere normala (nu prea viguroasa).
Lucrari antierozionale. Consta din decolmatarea canalelor de evacuare (inclinate) si a microbazinelor de retinere a apei; combaterea siroirilor si consolidarea portiunilor de taluz rupte, prin instalarea de cleionaje (gardulete etc.).
Asigurarea densitatii plantatiei si a autenticitatii acesteia. Atat golurile aparute, cat si vitele apartinand altor soiuri (impuritatile) si chiar cele cu o crestere slaba, sunt inlocuite in luna august, prin plantarea vitelor de la ghivece in varsta de 1 an, fortificate in solarii. La nevoie lucrarea poate fi executata toamna sau in primavara anului urmator, cu vite altoite din scoala.
Irigarea si fertilizarea. Irigarea se executa in intervalele secetoase ale perioadei de vegetatie, cand umiditatea din sol calculata pe adancimea 0-100 cm scade la 50% din intervalul umiditatii active.
Combaterea bolilor. In conditii normale, combaterea manei se face la avertizare, iar in perioadele ploioase, in fiecare saptamana.
Protejarea vitelor in timpul iernii. Indiferent de zona de cultura (protejata sau neprotejata), dupa caderea frunzelor, vita-de-vie se protejeaza prin musuroire, pana la nivelul ochilor 6-8 de la baza coardelor.
Lucrarile agrofitotehnice din anul II de la plantare
In afara de lucrarile agrofitotehnice aplicate in primul an (cu unele adaptari corespunzatoare varstei plantatiei), lucrarile agrofitotehnice din anul doi cuprind si unele lucrari noi cum sunt: dezmusuroitul vitelor, taierea in uscat si instalarea mijlocului de sustinere.
Dezmusuroitul. Primavara de timpuriu, de indata ce temperatura din aer nu mai scade sub minus 8-9°C, se procedeaza la dezmusuroit incepand de la baza musuroiului pentru a nu produce lovirea vitelor.
Taierea in uscat. Incepand cu anul II se aplica taierea de formare a vitelor, in raport de tipul de taiere si de forma de conducere practicata. Pentru egalizarea cresterii si uniformizarea vigorii butucilor, la conducerea joasa, taierea se executa la 2 cepi, a cate 2-3 ochi fiecare.
Fertilizarea. In cazul in care vitele plantate nu prezinta o crestere normala se executa aplicarea urmatoarelor doze, orientative: 100-150 kg/ha N; 100-150 kg/ha P2O5 si 100-120 kg/ha K2O, exprimate in substanta activa.
Protejarea vitelor in timpul iernii. Impotriva temperaturilor scazute din timpul iernii, vitele sunt protejate prin musuroire.
Sustinerea vitei de vie. Lasati liber, fara sustinere, lastarii vitei de vie se orienteaza catre suprafata solului, stanjenind cresterea in lungime si incomodand aplicarea lucrarilor de intretinere.
Mijloacele de sustinere, avantaje si dezavantaje. In decursul mileniilor, in functie de conditiile de clima si sol specifice diferitelor zone ecologice, mijloacele de sustinere ale vitei de vie au cunoscut o mare diversificare, evoluand de la cultura fara sustinere (taratoare), la autosustinere si apoi la cultura sprijinita pe suporti (naturali sau artificiali).
Aracii. Costul redus de infiintare a sustinerii pe araci si posibilitatea mai usoara de procurat au condus la folosirea lor pe suprafete mari. Durabilitatea mica a aracilor (2-6 ani) reclama insa inlocuirea anuala a 8-25% din totalul lor.
Spalierul. Fata de sustinerea pe araci, spalierul prezinta avantaje insemnate cum sunt: durabilitate mare (20-46 ani); rezistenta sporita fata de presiunea exercitata de catre vanturile puternice; economie de circa 40% la forta de munca si la materiale folosite anual.
Pergola totala este un mijloc modern de sustinere, in care elementele de productie si lastarii sunt dispusi intr-un plan orizontal de asimilatie. Are dezavantajul ca in tara noastra nu poate fi folosita decat in areale cu resurse heliotermice dintre cele mai mari (ex: Ostrov).
Boltile si semiboltile. Aceste mijloace de sustinere se utilizeaza pe suprafete restranse, la sustinerea vitelor pe randurile marginale ale platformelor cu scopul de a se valorifica mai rational terenul terasat, precum si in cultura de amatori.
Lucrarile agrofitotehnice din anul III de la plantare
Difera de cele din anul II, in principal, prin solutiile tehnice diferite adoptate la taierea de formare. Astfel:
a. In cazul conducerii joase, se lasa doua coarde de 6-8 muguri si 2 cepi, de 2-3 muguri fiecare;
b. La conducerea in forma semiinalta sau inalta, se proiecteaza tulpina si cordonul orizontal.
Copcitul vitelor se executa o data cu taierea in uscat. Lucrarea se repeta apoi in luna august.
Legatul lastarilor se aplica o singura data (primul legat) si numai atat cat este necesar. In continuare lastarii sunt dirijati printre randurile de sarme duble de la nivelele II si III ale mijlocului de sustinere.
Completarea golurilor are loc primavara cand sunt folosite vite altoite, de 1-2 ani. Golurile care apar in cursul anului pot fi completate in perioada de vegetatie, cu vite de la ghivece, fortificate in solar.
Fertilizarea se face in functie de gradul de fertilitate al solului, incepand din toamna anului II cu 150-200 kg/ha P2O5 si 150-180 kg/ha K2O si continuand in primavara anului III, inainte de dezmugurit cu 150-200 kg/ha N (substanta activa).
Protejarea vitelor in timpul iernii se face partial (prin musuroire), in arealele de cultura neprotejata, si total, sau numai a coardelor pornite din cepii de siguranta, la conducerea pe brate, in zona de cultura protejata si semiprotejata.
