|
|
|
Morfologia Si particularitaTile biologice ale viTei de vie
1. Morfologia vitei de vie
Ca toate plantele superioare, vita de vie este alcatuita din organe distincte grupate in doua sisteme mari: sistemul radicular si sistemul aerian.
Sistemul radicular
Sistemul radicular al vitelor este compus din ax si ramificatii, care se subordoneaza unele fata de celelalte.
Axul radacinii are in general o pozitie verticala si face legatura dintre sistemul aerian si ramificatiile de ordinul I ale radacinii. Acesta este constituit fie din radacina initiala iesita din samanta (embrionara, pivotul radacinii), fie dintr-un fragment de ramura a tulpinii, butas sau marcota, pus la inradacinat, denumit axul tulpinal al radacinii.
Ramificatiile radacinii. La ramificatiile radacinii intereseaza ordinele de ramificare, etajele si unghiurile de ramificare.
Ordin de ramificare. Pe axul radacinii (pivot sau ax tulpinal) se prind primele ramificatii. Acestea sunt ramificatiile de ordinul I. Pe ramificatiile de ordinul I sunt inserate cele de ordinul al II-lea, iar pe acestea, ramificatiile de ordinul al III-lea s.a.m.d., pana la ordinele VII-IX (Anghel Gh. si colab., 1970).
Etaje de ramificare. Ramificatii de ordinul I pleaca, fie de la acelasi nivel, fie de la nivele diferite. In primul caz ele formeaza un singur etaj, iar in al doilea nu formeaza etaje, sau poate forma doua sau mai multe etaje.
Unghiul de ramificare si unghiul geotropic. Intre fiecare ramura a radacinii si aceea pe care o ramifica, exista un unghi de ramificare. Unghiul de ramificare dintre axul radacinii si ramificatiile de ordinul I, este de obicei mai mare decat unghiul de ramificare dintre ramificatiile de ordinul I si II, respectiv II si III etc.
Dimensiuni. Ramificatiile de ordinul I au cea mai mare lungime, dar numai la vitele care nu au fost transplantate. La vitele transplantate, cele mai lungi sunt, in general, ramificatiile de ordinul II si cele de ordinul I, care apar dupa transplantare.
Culoare. Culoarea radacinii vitelor, excluzand partea tanara este in general omogena. Diferentele de culoare dintre ramificatiile aceleiasi radacini sau dintre radacinile vitelor din soiuri si specii diferite sunt destul de sterse. Ele pot fi considerate abateri spre roscat sau spre galbui ale culorii brun-cenusii.
Alcatuirea radacinii. La fiecare radacina de absorbtie exista patru zone morfologice si anume: varful acoperit cu piloriza, zona neteda de crestere in lungime zona pilifera si cea de conducere.
Durata de viata a radacinilor poate fi anuala si multianuala (Martin T., 1972). Radacinile anuale apar in primavara fiecarui an si mor toamna tarziu, pana la intrarea in perioada repausului relativ, asemenea frunzelor.
Sistemul aerian
Ca si la radacina, sistemul aerian al vitei de vie este compus din mai multe parti care se leaga intre ele si se subordoneaza prin ramificare. Asemenea plantelor pomicole, sistemul aerian al vitei de vie prezinta doua parti distincte: scheletul, constituit din trunchi si ramificatiile de durata (multianuale) si ramurile provizorii (de pana la 1-2 ani), cu frunze, flori si fructe.
Trunchiul vitei de vie
Dimensiuni si forme. Trunchiul vitei cultivate nu depaseste inaltimea de 10-30 cm in regiuni cu ierni aspre. In conditii care permit neprotejarea in timpul iernii, trunchiul preia dimensiuni mai mari ca de exemplu: 60 - 80 cm (trunchi semiinalt); 100 - 150 cm (trunchi inalt); 200 si peste 200 cm (trunchi foarte inalt).
Grosimea trunchiului este si ea variabila. La vitele altoite ajunge de obicei la 8 - 10 cm in diametru. Sunt insa si cazuri cu diametrul de 25-30 cm la vitele de varsta inaintata sustinute pe arbori si la vitele imbatranite cultivate pe trunchi scurt. Vitele nealtoite ating si chiar depasesc aceste dimensiuni, datorita varstei lor mai indelungate.
Ramificatiile de schelet (coroana)
Vitele necultivate prezinta ramificatii de schelet. Cele cultivate, cu crestere dirijata, prezinta sau nu - ramuri de schelet, in functie de forma de conducere a butucilor.
Ramurile de schelet sunt prinse pe trunchi la extremitatea lui. Varsta lor este de cel putin doi ani si poarta pe ele ramuri cu rol de rodire, de inlocuire a celor care au rodit, de rezerva, de siguranta si de echilibru.
Ramurile mai tinere de doi ani, care ramifica pe cele de schelet pot fi prinse numai la varful acestora sau pe toata lungimea lor. Daca ramurile de schelet poarta ramificatii numai la varf poarta numele de brate, iar daca prezinta ramificatii pe toata lungimea se numesc cordoane.
Ramificatiile provizorii
Pe trunchiul, bratele si cordoanele unui butuc de vita se gasesc ramuri mai tinere de doi ani. Unele din ele au frunze, altele sunt lipsite de frunze, dar au muguri vizibili si, in sfarsit, altele n-au nici frunze si nici muguri vizibili. Cele din prima categorie - ramurile cu frunze - daca sunt prinse pe ramuri fara frunze sau pe trunchi, sau sunt provenite din samanta se numesc lastari, iar daca sunt prinse pe lastari se numesc, dupa caz copili sau lastari anticipati.
Ramurile fara frunze, dar cu muguri sau cele fara frunze si fara muguri dar cu lastari se numesc, in functie de lungimea care li se lasa prin taiere coarde, cordite sau cepi.
Coardele, corditele si cepii
Varste. Coardele, corditele si cepii sunt ramuri de 1-2 ani. Cele de un an au muguri vizibili si nu au frunze, iar cele trecute de un an nu au frunze si, de obicei, nici muguri, dar au ramuri cu frunze numite lastari.
Dimensiuni si forme. Coardele vitelor roditoare ajung la 1,5-2,5 m lungime. Se gasesc insa si cazuri cu coarde de 3-5 m. Lungimi mai mari au insa coardele vitelor potaltoi. Acestea ajung obisnuit la 5-7 m; exceptional la lungimi mai mari. De la aceste dimensiuni, prin taiere, coardele vitelor roditoare se scurteaza la 8-20 muguri. Coardele care dupa taiere au 8-10 muguri sunt considerate scurte, cele cu 11-13 muguri sunt mijlocii, coardele cu 14-16 muguri sunt lungi si cele cu 17-20 muguri sunt foarte lungi.
Lastarii si copilii
Categorii de lastari. Dupa categoria de muguri din care provin, lastarii se numesc: principali (daca provin din mugurele principal al mugurelui complex de iarna); secundari (din mugurii secundari ai complexului); tertiari (din mugurii tertiari); lacomi (daca provin din mugurii dorminzi acoperiti de scoarta. Denumirea acestora este justificata de puterea lor mare de crestere.
Copilii sunt lastari care se formeaza in acelasi an la subsoara frunzelor, din primul mugure al complexului mugural. Daca lastarul de la subsoara frunzei se formeaza in acelasi an si provine din mugurele al doilea al acestui complex (care obisnuit devine mugure principal in complexul mugural de iarna) el se numeste lastar anticipat.
4 2. Particularitatile biologice ale vitei de vie
Cresterea vitei de vie
Cresterea vitei de vie este deosebit de spectaculoasa. In cursul unei singure perioade de vegetatie, lastarii depasesc inaltimea mijloacelor de sustinere. In cazul vitelor portaltoi, lastarii ajung la lungimi de 6-8 si chiar 15-20 m, realizand in faza de crestere maxima un spor de 8-12 cm pe zi (Martin T., 1960).
Cresterea radacinii
Ramificarea radacinii, etajarea, dimensiunile si modificarea culorii de la varful spre baza ramificatiilor se realizeaza prin crestere.
Daca se examineaza evolutia radacinii unei vite provenite din samanta, se constata ca ea apare inaintea partii aeriene si ca la inceput este neramificata. Dupa 3-10 zile apar ramificatiile laterale de gradul intai si radacina devine ax cu aspect de pivot si pozitie verticala. La sfarsitul primului an, ea poate avea lungimea de 1 m (Martin T., 1960).
Inradacinarea adventiva la vita de vie
Mecanismul inradacinarii adventive. Radacinile adventive sunt consecinta intrarii in activitate meristematica a unor celule ale periciclului la butasii sau marcotele erbacee si a activitatii cambiului, la butasii si marcotele lemnificare, in punctul unde periciclul, respectiv cambiul, se intalneste cu razele medulare. Aceste celule se divid tangential si radial, cresc spre exterior, impingand, dizolvand si rupand tesuturile care le stau in cale.
Alimentarea cu apa a vitei de vie
Necesarul de apa al vitei de vie
Proportia de apa din tesuturile si organele vitei de vie. sesuturile meristematice contin 80-95% apa; lastarii in crestere, 90-55% in functie de fenofaza; coardele de un an: 55-48%; ramurile de doi si mai multi ani: 40-55%; frunzele: 70-85%; mugurii: 50-55%; strugurii: 70-80% in miez, 60-80% - in pielite, 15-50% - in seminte si 55-80% - in ciorchini. Deci vitele sunt mari consumatoare de apa, atat pentru constitutia normala a organelor si tesuturilor, cat si pentru crestere, fructificare si maturare.
Cantitatea de apa necesara pentru crestere, fructificare si maturare. Evaluata prin coeficientul economic al transpiratiei, cantitatea de apa necesara pentru realizarea acestor scopuri este foarte variabila. Pentru un gram de substanta uscata sunt necesare 360-750 g apa. Exprimata la ha de vie, cantitatea de apa necesara intr-o perioada de vegetatie activa este de 3400-4000 m3/ha.
Vitele cultivate in sisteme intensive, care la aceeasi unitate de suprafata dau productii de struguri mai mari consuma mai multa apa, dar cu un coeficient economic al transpiratiei mai mic si cu o intensitate a transpiratiei mai redusa. Aceasta se datoreste si faptului ca la inaltimea mai mare la care sunt plasate frunzele temperatura este mai scazuta cu 1,5-2 grade Celsius.
Factorii care influenteaza alimentarea cu apa a vitei de vie
Fotosinteza. Consumul de apa implicat in fotosinteza nu este mare. Ea contribuie insa in mod deosebit la ridicarea fortei de suctiune a celulelor frunzei prin produsele de sinteza.
Transpiratia. Este motorul fiziologic de baza al alimentarii vitelor cu apa. Ea depinde de varsta si pozitia frunzelor pe lastar (cele tinere si asezate perpendicular fata de razele de lumina transpirand mai mult), de desimea perilor epidermici, de lumina, temperatura, curentii de aer, presiunea atmosferica, umiditatea relativa a aerului, cantitatea de apa din frunze, suprafata de absorbtie a radacinii, concentratia si ph-ul solutiei solului, temperatura si oxigenul din atmosfera solului.
Ciclul biologic anual al vitei de vie
Este alcatuit din totalitatea schimbarilor morfologice si biologice cu caracter periodic prin care trece vita de vie in timpul unui an calendaristic. Dupa gradul de exteriorizare a schimbarilor (fenomenelor) periodice, ciclul biologic anual se imparte in: perioada repausului relativ si perioada de vegetatie.
Perioada repausului relativ
Este acea parte din ciclul biologic anual in care procesele vitale (ex: respiratie, transpiratie, activitatea catalazei etc.) se desfasoara cu intensitate foarte scazuta, fiind lipsite de schimbari morfologice evidente. Durata perioadei de repaus relativ, este influentata in principal de catre temperatura mediului ambiant, avand cel mai inalt grad de manifestare in climatul temperat continental (circa 120 de zile).
Durata si intensitatea repausului relativ. In climatul temperat continental, durata repausului relativ este delimitata, in mod conventional, de caderea ultimelor frunze la unul si acelasi soi (ca inceput) si de intrarea in functiune a primilor perisori absorbanti (ca sfarsit), ceea ce calendaristic coincide cu intervalul de timp cuprins intre 15 noiembrie si 15 martie.
Modificari ce premerg repausul relativ. La intrarea in perioada de repaus, rolul principal revine temperaturii scazute. Ea incetineste absorbtia apei, franeaza cresterea si favorizeaza depunerea de glucide care constituie una dintre cauzele incetinirii metabolismului (Chirilei H. si colab., 1964). Ca reactie de raspuns, vita de vie inregistreaza o serie de modificari externe si interne cu caracter morfologic, citologic si biochimic.
Fazele perioadei de repaus relativ
Daca se ia in considerare planta intreaga si nu situatia particulara a diferitelor organe sau tesuturi, intensitatea cu care se desfasoara unele schimbari morfologice, citologice, biochi-mice si specificul calitativ al acestor schimbari, perioada repausului relativ se subimparte in urmatoarele trei faze cronologice: a repausului obligat, a repausului adanc (profund) si a repausului facultativ (Martin T., 1968).
Faza repausului obligat. Incepe imediat dupa caderea ultimelor frunze si dureaza pana la primele semne ale individualizarii protoplasmei. Lungimea acestei faze poate fi modificata, in functie de temperatura mediului ambiant (in principal), de durata zilei de lumina (in raport cu reactia fotoperiodica a diferitelor soiuri) si de regimul de umiditate din acest timp.
Faza repausului adanc. Este curpinsa intre primele semne ale individualizarii protoplasmei (ca inceput) si incheierea acestui proces (ca sfarsit). Durata fenofazei este influentata, in limite relativ restranse, de temperatura mediului ambiant si de catre particularitatile biologice ale soiurilor cultivate. Asa de pilda, in conditiile unei temperaturi cuprinse intre 0O si -7°C (considerate drept noramle) faza repausului adanc are o durata de circa 30 zile.
Faza repausului facultativ. Incepe o data cu primele semne ale trecerii protoplasmei de la individualizarea maxima, la starea sa normala (aproximativ in jurul datei de 15 februarie) si se incheie la aparitia celor dintai picaturi de seva, care marcheaza trecerea la miscarea de primavara a sevei. Aceasta stare de repaus nu este impusa de catre cerintele biologice ale vitei de vie (care poate trece de indata la viata activa), ci de catre conditiile neprielnice de temperatura, care in conditiile climatului temperat continental se mentin sub nivelul de 10 grade si in a doua jumatate a lunii februarie - prima jumatate din martie.
Perioada de vegetatie
Procesele de crestere si de fructificare se desfasoara intens, avand in general un cores-pondent morfologic (ex: dezmuguritul, infloritul, maturarea lemnului etc.). Este delimitata de aparitia primelor picaturi de seva (ca inceput) si de caderea ultimelor frunze de pe butuc (ca sfarsit). Lungimea perioadei de vegetatie depinde de temperatura mediului ambiant, durata zilei de lumina, umiditatea solului si insusirile genetice ale speciei sau soiului de vita cultivat. Este de circa 240 zile in climatul temperat continental, fata de 120 zile ce revin starii de repaus; de 270 zile in climatul subtropical; de 300 zile in cel tropical si de 335 zile (uneori vegetatie continua) in apropierea ecuatorului.
