|
|
|
Transporturile constituie una din componentele principale ale vietii social-economice, a societatii umane. Ele continua si finalizeaza procesul de productie al bunurilor materiale, deplasandu-le la locul de consum.
Examinarea diferitelor tehnici de transport arata ca acestea recurg la folosirea unor mijloace specifice fiecaruia dintre ele, care se pot grupa in sisteme sau subsisteme, cu structuri, interconditionari si intercorelari intre elementele componente, bine conturate. Acestea face ca sa putem vorbi de sisteme si subsisteme tehnice de transport, dintre care cele mai raspandite sunt: calea ferata, rutier, fluvial, maritim si aerian.
Principalele elemente constitutive ale transportului rutier sunt: autovehiculul si drumul (fig. 1)
Intre cele doua elemente componente exista o serie de intercorelari si interconditionari, dintre care sunt de amintit cele privind gabaritul autovehiculelor si latimea benzilor de circulatie, apasarea (sarcina) pe osie si modul de deformare a drumului, viteza de circulatie si geometria drumului, etc. autovehiculul poate fi construit si pentru deplasari pe terenuri neamenejate, in acest caz el poate fi considerat ca unicul component al transportului rutier. Este insa de remarcat ca autovehiculul "orice teren" are o constructie complicata si pretentioasa si nu poate asigura in conditii economice derularea unui trafic important, fiind un caz special al transportului rutier.
Autovehiculele se realizeaza in prezent intr-o multitudine de variante constructive, determinate atat de functia pe care trebuie s-o indeplineasca cat si de particularitatile pe care la imprima firmele constructoare. Cu toate acestea, la orice autovehicul se pot distinge cateva elemente componente similare, prezentate in figura 2, care in ansamblul lor definesc insasi notiunea de autovehicul.
Tocmai pentru a releva importanta inventiilor pentru dezvoltarea societatii umane, J. Bernal afirma ca stiinta "a pornit de la roata si oala si a creat masina cu abur si dinamul".
Functia: de micsorare rapida a vitezei pana la oprire, precum
si pentru imobilizarea
autovehiculului.
figura 2
Drumurile reprezinta caile de comunicatie sub forma unor fasii de teren special amenajate pentru circulatia vehiculelor si a pietonilor. Din drum fac parte integranta de asemenea: podurile, viaductele, pasajele denivelate, tunelurile, constructiile de aparare si consolidare, locurile de parcare si stationare, precum si lucrarile anexe ale drumului.
Dupa criteriul folosirii , drumurile se impart in drumuri:
publice, destinate satisfacerii cerintelor de transport rutier ale intregii economii nationale si ale populatiei ;
de exploatare, destinate satisfacerii cerintelor de transport ale unor unitati economice;
Drumurile situate in afara localitatilor se numesc in general, sosele , iar cele din interiorul localitatilor se numesc strazi.
Asupra drumului actioneaza doi factori principali: vehiculele si agentii atmosferici. Autovehiculele aplica drumurilor sarcini verticale (greutatea vehiculului, amplificata prin coeficientii dinamici) si forte orizontale (tangentiale), longitudinale, adica indreptate in sensul axului drumului , si transversale, care iau nastere in procesul de deplasare. Agentii atmosferici: umiditate, gerul, caldura excesiva, ploile, zapada, actioneaza in sensul inrautatirii calitatilor portante ale fundatiei drumului si a stratului superior aflat in contact direct cu rotile autovehiculelor. Acest deziderat se realizeaza prin construirea corespunzatoare a sistemului rutier, care este alcatuit dintr-un substrat, straturi de fundatie, straturi de baza si imbracaminte. Unele din aceste straturi pot fi contopite sau lipsi. Straturile pot fi realizate dintr-o gama larga de materiale, pot avea grosimi diferite, ceea ce a condus in practica constructiilor de drumuri la o gama extrem de vasta de variante a sistemelor rutiere.
