|
Cunoasterea documentelor referitoare la efectuarea transporturilor rutiere
1. Transportul rutier de marfuri
Pentru a efectua transportul rutier de marfuri, la bordul vehiculului trebuie sa se gaseasca urmatoarele:
copia conforma a licentei de transport sau a certificatului de transport in cont propriu;
documentul de transport care poate fi:
● scrisoarea de transport - CMR, pentru transportul rutier public de marfuri in trafic national si international si transportul rutier in cont propriu in trafic international;
● avizul de insotire al marfurilor pentru transportul in cont propriu in trafic national;
legitimatia de serviciu valabila a conducatorului auto din care sa reiasa ca este angajat al operatorului de transport rutier;
actul prin care dovedesc dreptul de munca in Romania, in cazul conducatorilor auto cetateni straini;
contractul de inchiriere in original sau in copie conforma cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de inchiriere sau de leasing;
certificatul de competenta profesionala al conducatorului auto valabil.
Suplimentar pentru transportul international:
autorizatiile de transport international de marfuri, dupa caz;
certificatul privind incadrarea vehiculului rutier in normele de poluare si siguranta rutiera;
certificatul international de inspectie tehnica, dupa caz.
Suplimentar pentru efectuarea transportului rutier de marfuri periculoase:
certificatul de agreare eliberat de Regia Autonoma Registrul Auto Roman, pentru vehiculele pentru care este necesar a se elibera respectivul certificat;
certificatul de atestare profesionala al conducatorului auto, specific marfurilor periculoase care vor fi transportate;
autorizatia eliberata de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare pentru vehiculele care transporta marfuri periculoase din clasa 7;
certificatul de inspectie tehnica, in cazul suprastructurilor specializate pentru transportul recipientelor cu gaze lichefiate sau cu alte marfuri periculoase.
Transportul rutier de persoane
Pentru a efectua transport rutier de persoane la bordul vehiculului trebuie sa se gaseasca urmatoarele:
copia conforma a licentei de transport sau a certificatului de transport in cont propriu;
documentul de transport, care poate fi:
a) transport rutier public de persoane prin servicii regulate si regulate speciale: licenta de traseu insotita de graficul de circulatie aferent pentru transportul in trafic national sau autorizatia de transport insotita de graficul de circulatie pentru transportul in trafic international.
b) servicii ocazionale
- in trafic national: documentul de control care este format din foi de parcurs legate in carnete de 25 file;
in trafic international:
● documentul de control prevazut de Acordul Interbus pentru transporturile rutiere publice de persoane prin servicii ocazionale liberalizate;
● autorizatia pentru serviciul ocazional neliberalizat;
● documentul de control prevazut de Acordurile bilaterale pentru transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale in cazul statelor nesemnatare a Acordului Interbus;
c) transport in cont propriu; tabelul cuprinzand persoanele transportate, semnat si stampilat de catre reprezentatntul legal al intreprinderii;
legitimatia de serviciu valabila a conducatorului auto din care sa reiasa ca este angajat al operatorului de transport rutier;
contractul de inchiriere in original sau copie legalizata, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de inchiriere sau leasing;
actul prin care se dovedeste dreptul de munca in Romania, in cazul conducatorilor auto cetateni straini;
asigurarea pentru persoanele transportate si bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad in sarcina operatorului de transport, in copie;
certificatul de competenta profesionala al conducatorului auto valabil, pentru tipul de transport efectuat.
Suplimentar pentru servicii ocazionale:
contractul de transport sau documentul echivalent prevazut in pagina de garda a documentului de control.
Suplimentar la transportul prin servicii regulate speciale:
contractul cu beneficiarul transportului sau copia legalizata a acestuia;
legitimatii de serviciu valabile eliberate de catre beneficiarul transportului pentru persoanele transportate.