|
|
|
Comunicarea profesor-elev. Particularitatile personalitatii profesorului si comportamentul didactic.
Comunicarea profesor-elev.
O buna comunicare didactica presupune circulatia mesajelor, indiferent de natura lor, in toate sensurile : de la profesor la elevi, de la elevi catre profesor, precum si intre elevi. Prin intermediul activitatilor de grup se realizeaza ceea ce in psihologie poarta denumirea de "invatare sociala', care are drept obiectiv principal asimilarea de noi modele comportamentale, de noi forme si scheme de interactiune interpersonala, de noi trasaturi de personalitate. Activitatea in grup are efecte ameliorative asupra comportamentelor participantilor si faciliteaza optimizarea relatiilor dintre ei. Elevii invata norme, atitudini, conduite dezirabile, care joaca un rol important in dezvoltarea personalitatii lor. Cunoasterea, comunicarea, intimitatea dintre indivizi favorizeaza stabilirea unor interactiuni care pot amplifica, prin cooperare, forta lor creativa, le poate modifica viata afectiva si atitudinile. Relatiile interpersonale dintre elevi au o influenta directa asupra formarii si dezvoltarii personalitatii fiecaruia.
Pe parcursul activitatilor desfasurate, elevii sunt angajati in doua directii ce par a se exclude reciproc:
a) competitia, in cadrul careia isi afirma valoarea personala ;
b) cooperarea, in cadrul careia indivizii se subordoneaza intereselor colective, completandu-se reciproc. Daca sunt angajati in competitie, elevii desfasoara actiuni individuale, demonstrandu-si performantele personale, ceea ce favorizeaza rivalitatea. Competitia se manifesta cu precadere intre elevii buni la invatatura. Daca sunt angajati in cooperare, elevii urmaresc reusita grupului, dau dovada de solidaritate si se ajuta reciproc, dobandesc conduita altruista si increderea in ceilalti.
Comunicarea eficienta intre profesor si elevi poate fi perturbata de o serie de factori :
. capacitatea profesorului de a organiza si realiza adecvat activitatea, de a structura coerent mesajele, de a dialoga adaptandu-si limbajul la nivelul clasei ;
. trasaturi de personalitate ale profesorului : prejudecati, stereotipii, ticuri, deprinderi depasite, interese de moment, care ii pot afecta stilul de lucru ;
. trasaturi de personalitate ale elevilor : nivelul de inteligenta, competenta intelectuala, cultura generala, motivatie, care influenteaza receptarea si intelegerea mesajelor ;
. starea psihofizica a profesorului si a elevilor sanatate, oboseala, saturatie ;
. atmosfera generala din clasa (stare conflictuala sau de cooperare).
Obstacolele aparute in comunicarea profesor - elevi pot fi inlaturate prin :
. proiectarea si organizarea lectiei intr-o deplina concordanta cu obiectivele vizate, anuntarea acestor obiective, utilizarea unor strategii activ-participative, motivarea elevilor;
. precizia transmiterii informatiilor, corectitudinea informatiilor, structura argumentativa riguros construita
. accesibilitatea limbajului folosit ;
. cunoasterea cat mai exacta a asteptarilor grupului si ale fiecarui elev in parte ;
. cunoasterea particularitatilor de dezvoltare ale elevitor ;
. respectarea elevilor, prin acceptarea ideilor, demonstratiilor, argumentelor valide, pe care le propun.
Relatiile profesor - elevi sunt intotdeauna un amestec de libertate si impunere.
Profesorul trebuie sa-si exercite rolul de conducator al activitatilor instructiv-educative in asa fel incat sa elimine riscul autoritarismului, care, de cele mai multe ori, trezeste sentimente de aversiune din partea elevilor. Profesorul este abilitat sa exercite controlul aspra clasei pentru a curma sau preveni abaterile de la normele de conduita, manifestarile indezirabile, incercarile de frauda, dezordinea provocata de anumite incidente in timpul lectiei.
Activitatea didactica nu este niciodata o activitate neutra, relatiile profesor - elevi fiind impregnate de afectivitate si implicare. Predarea nu presupune doar o simpla invitatie intelectuala la cunoastere, ci si o relatie afectiva speciala cu elevii, deoarece.
Calitatea procesului instructiv-educativ este dependenta si de relatia afectiva dintre profesor si elevi. E nevoie de o incarcatura afectiva adecvata pentru a obtine rezultate multumitoare. Cazurile de indisciplina, atitudinile de retragere, evitare, opozitie, descurajare se pot datora unor relatii afective deficitare.
Atmosfera existenta in clasa este conditionata, in mare masura, de valorile, atitudinile si caracteristicile personale ale profesorului. Calitatea relatiilor pedagogice are de suferit daca profesorul prezinta trasaturi negative de personalitate: superficialitate, cinism, incapatanare, apatie, indiferenta, rigiditate, agresivitate. Un profesor care jigneste, nedreptateste sau este insensibil la nevoile de incurajare si intarire pozitiva devine antipatic si creeaza o atmosfera nefavorabila in jurul sau. Eficienta comunicarii didactice este conditionata de o serie de variabile, precum: umorul, agreabilitatea, gradul de deschidere spre ceilalti, permeabilitatea la schimbari. Elevii apreciaza amabilitatea, entuziasmul, rabdarea, stapanirea de sine, dorinta de a ajuta, sociabilitatea, increderea.
Echilibrul intelectual si psihic, luciditatea, intuitia, bunul-simt, tactul pedagogic sunt calitati indispensabile cadrului didactic. Acestora se mai adauga si calitatile morale.
Eficienta activitatii didactice este substantial determinata de comportamentul profesorului in clasa, de relatiile pe care le stabileste cu elevii.
Particularitatile personalitatii profesorului si comportamentul didactic.
Procesul instructiv-educativ se realizeaza in contextul unei retele complexe si dinamice de interactiuni reciproce, intre profesor si elevi, dar si intre elevi, cu o importanta majora pentru buna sa desfasurare. Activitatile de predare si invatare angajeaza multidimensionale, cu o puternica incarcatura psihosociala si pedagogica, a caror optimizare reprezinta una dintre cele mai importante conditii de reusita. Calitatea si eficienta demersului didactic depind, in mare masura, de capacitatea profesorului de a stabili relatii adecvate cu fiecare elev in parte si cu clasa in ansamblul sau.
In cadrul activitatilor didactice se creeaza multiple raporturi interpersonale intre participanti, antrenati cu totii intr-un proces constant de influentare reciproca. Interactiunile nu se limiteaza la comunicarea unor continuturi, ci se extind la modalitatile de conducere a activitatii, la sentimentele si atitudinile personale. Reusita unui profesor depinde de natura relatiilor pe care le stabileste cu elevii sai in cadrul acestor interactiuni, aspect deosebit de important, deoarece multe dificultati de invatare sau lipsuri inregistrate in pregatire si educare se datoreaza unor relatii deficitare.
Rolul institutional al profesorului presupune calitati si competente de o complexitate deosebita, printre care si abilitatea de a stabili si intretine relatii adecvate cu elevii. acest sens, competenta didactica ne apare, ca o dimensiune interpersonala cu multiple fatete relationale : cognitive, functional-simpatetice, comunicationale, motivationale, operationale. Pe langa competentele de natura stiintifica si metodica, solicitate de disciplinele predate, este necesar ca profesorul sa posede si aptitudinea de a stabili relatii conform rolului asumat. Ca element vital al procesului instructiv-educativ, relatia profesor - elev impregneaza si influenteaza totul.
Profesorul se implica in activitatea didactica cu intreaga sa personalitate : motivatie, aptitudini, nivel de competenta, experienta personala. Arta de a preda nu se reduce la transmiterea cunostintelor, ci presupune si o anumita atitudine fata de elevi, ca expresie a conceptiei pedagogice asumate si a propriilor trasaturi de personalitate. Predarea este o actiune organizata si orientata de catre profesor, cu scopul de a provoca modificari in comportamentul elevilor. Natura relatiilor stabilite cu elevii depinde de modul in care profesorul isi indeplineste obligatiile si, totodata, de modul in care elevii reactioneaza la mesajul sau. Prin strategiile folosite si comportamentul manifestat la lectie, relatiile cu elevii pot fi influentate, sub aspectul atitudinii fata de invatare, al intelegerii si acceptarii mesajelor pe care le transmite.
Natura relatiilor pe care profesorul le stabileste cu elevii este determinata nu numai de stilul de abordare a activitatii si de trasaturile sale de personalitate, ci si de trasaturile individuale si de grup ale elevilor. De aceea, cunoasterea partenerilor de activitate este indispensabila. Este necesara, pe de o parte, cunoasterea valorii pregatirii fiecarui elev, a trasaturilor sale de personalitate, a statusului sau in cadrul grupului-clasa, iar, pe de alta parte, o cunoastere a particularitatilor structurale si a fenomenelor de natura psihosociala ce au loc in grupul-clasa. Dinamica relatiilor de influenta trebuie privita si prin prisma structurilor sociale in care se inscriu elevii. Interactiunea elev - elev pe parcursul desfasurarii activitatilor didactice face posibila influentarea sociala, inteleasa ca modificare a perceptiilor, judecatilor, opiniilor, atitudinilor sau comportamentelot unui individ, datorita cunoasterii celorlalti sub acest aspect
Cunoasterea aspectelor legate de : structura dinamica a grupului de elevi, modul de manifestare a autoritatii de catre liderii formali sau informali, influentele dintre membrii si efectele acestora asupra coeziunii grupului,a comportamentului sau final este hotaratoare in procesul instructiv-educativ. Obtinerea le rezultate bune este conditionata nu numai de factori de natura psihologica, ci si unele probleme cum ar fi conducerea, controlul, disciplina clasei gasindu-si rezolvarea mai degraba prin cunoasterea si stapanirea fenomenelor de natura sociala si aplicarea metodelor de grup.
In cadrul clasei se produc schimburi de mesaje de la un elev la altul, se impun norme privitoare la activitatea si preocuparile lor comune, se stabilesc relatii functionale si afectiv-emotionale in raport cu natura sarcinii de indeplinit. Ca urmare a interactiunilor se formeaza cu timpul anumite modele de comunicare, se creeaza situatii dintre cele mai diverse : competitive, aversive sau imitative. In functie de tipul relatiilor stabilite ne putem da seama daca grupul este constituit dupa criterii afective, preferentiale, daca in interiorul lui exista un climat calm de simpatie reciproca intre membrii sau, dimpotriva, exista relatii conflictuale, tensionate. In grupurile unde predomina primul tip de relatii de colaborare, cu caracter mobilizator, rezultatele sunt superioare fata de cele in care predomina relatiile conflictuale.
Pentru a stabili relatii eficiente, profesorul cauta sa cunoasca elevii, diferentele dintre ei, sub aspectul nivelului cultural atins, al potentialului individual, al intereselor si aptitudinilor, asteptarilor si dorintelor, adaptarii si integrarii, atitudinilor si conduitelor manifestate in cadrul grupului, trasaturilor de personalitate. Capacitatea de a cunoaste elevul si de a-1 intelege, de a stabili relatia necesara cu fiecare in parte si cu grupul este indispensabila cadrului didactic.
Cunoasterea diferentiata a elevilor ii permite profesorului sa perceapa unicitatea fiecaruia si sa stabileasca o oarecare probabilitate de aparitie a unor anumite comportamente, intr-o situatie data. In lipsa unei astfel de cunoasteri, el risca sa intreprinda actiuni stereotipe, uniformizante, care ignora caracteristicile particulare ale elevilor. Cunoasterea elevilor il influenteaza pe profesor, orientandu-i conduita in activitatile desfasurate, fapt pentru care constituie una dintre conditiile fundamentale ale organizarii si functionani procesului instructiv-educativ.
Cunoasterea de catre profesor a trasaturilor de personalitate ale elevului constituie una dintre multiplele conditii de reusita in procesul instructiv-educativ. Modalitatile de realizare sunt diverse, comunicarea verbala jucand un rol esential, fara a fi insa si suficienta, pentru simplul motiv ca, de multe ori, comunicarea se produce la nivel general, fara a presupune cunoasterea directa a fiecaruia dintre subiectii implicati. Este vorba de acele raporturi cu caracter indirect ce se stabilesc intre profesori si elevi, actiunile primilor putand produce modificari in comportamentul celorlalti, fara a fi nevoie de o cunoastere directa a lor. De aceea este necesara utilizarea unor modalitati alternative, dar complementare, de relationare, care sa medieze legaturile dintre cei doi factori ai binomului educational, cum ar fi cunoasterea psihologica de tip empatic.
Capacitatea de a cunoaste si de a intelege elevul, psihologia sa, inclusiv pe cale empatica, constituie o calitate a cadrelor didactice, o aptitudine pedagogica ce joaca un rol esential in activitatea scolara. Ea face posibila, totodata, participarea la emotiile si sentimentele elevilor, impartasirea starilor lor afective, precum si predictia sau controlul comportamentului acestora.
In structura personalitatii oricarui cadru didactic este necesar sa se regaseasca capacitatea de a fi empatic, de a putea surprinde, pe aceasta cale, trasaturile psihice ale fiecarui interlocutor. Privitor la comportamentul pedagogic, recursul la o astfel de capacitate conduce la descoperirea de catre profesor a unor modalitati adecvate de optimizare a relatiilor cu elevii, sub toate aspectele, ca o conditie a unei comunicari eficiente.
In acest fel, el da dovada de ceea ce numim maiestrie si tact pedagogic.
In cadrul interactiunilor profesor - elev, fiecare afecteaza simultan comportamentul celuilalt. Prin actiunile intreprinse, profesorul urmareste o modificare a comportamentului elevului (cognitiv si afectiv-atitudinal). In functie de reactiile acestuia, el isi adapteaza modul de actiune, il ajusteaza in asa fel, incat sa obtina rezultatele cele mai bune.
Este foarte important ca pe parcursul activitatilor didactice desfasurate sa se stabileasca relatii pedagogice corespunzatoare, deoarece, asa cum subliniaza Golu, acestea reprezinta "diapazonul realizarii eficiente a obiectivelor'. in ce priveste caracterul acestor relatii, exista opinii diferite in randul cadrelor didactice. Unii profesori continua sa fie adepti ai conservatorismului didactic, recurgand inca la practici invechite si dand dovada de prejudecati in ceea ce priveste caracterul relatiilor cu elevii. Situandu-se pe pozitiile magistrocentrismului, ei promoveaza o conceptie autocratica : cauta sa dispuna si sa impuna totul, hotarasc in detaliu activitatea elevilor, folosesc strategii care conduc la ascultare si supunere, manifesta un comportament dominator si coercitiv.
Un profesor adept al stilului de lucru traditional cauta sa dispuna in clasa de intreaga putere decizionala si de o autoritate deplina. El pune accentul pe dirijare si ordine rigida, impunere severa si sanctiune, stimuleaza insusirea docila a cunostintelor si supunerea neconditionata. Predarea este privita ca o simpla transmitere si nu ca o stimulare a dezvoltarii cognitive si emotional-atitudinale a elevilor. Profesorul are pretentia de a afirma si distribui un adevar incontestabil, care trebuie insusit ca atare, fara sa ofere elevilor prilejul de a avea initiative, de a gandi, asumandu-si responsabilitati. Un cadru didactic autoritar, fixeaza fiecare etapa a activitatii, precum si modul corespunzator de a o indeplini. De la el emana toate directivele, spontaneitatea sau curiozitatea elevilor fiind confundate cu obraznicia si abaterea de la disciplina, care trebuie sanctionate. Convins ca este necesar sa adopte o atitudine severa si intoleranta fata de conduita elevilor, cauta sa exercite un control continuu si riguros asupra clasei (aversiv, sanctionar) si nu admite nici cea mai mica abatere.
Desi constienti de necesitatea schimbarii, unii profesori continua sa fie mai apropiati de modelul scolii traditionale : impun si exercita controlul pregatirii elevilor de pe pozitii autoritariste, aratandu-se preocupati mai ales de propriul punct de vedere afirmat. Datorita faptului ca li se ordona, interlocutorii sunt pradati de orice forma de autonomie, de puterea lor de a alege sau de a decide. Relatia pedagogica dobandeste astfel un caracter predominant unilateral si unidirectional : profesorul transmite, dispune, controleaza, iar elevul se supune, urmareste si recepteaza pasiv expunerile, raspunde la intrebarile puse pentru verificarea cunostintelor, executa sarcini de lucru pastrand linistea si ordinea, disciplina in clasa. Orice abatere de la o astfel de conduita provoaca nemultumire si atrage dupa sine admonestari si sanctiuni. Dar, daca profesorul controleaza rigid, constrange prin forta si impune, relatia sa cu elevii se degradeaza intr- un raport de dominare si dependenta, care inabusa spiritul initiativa si cooperarea. Anularea realei activitati independente creatoare a elevilor, ingradirea interactiunilor comunicative afecteaza planul formativ si genereaza atitudini de inertie, apatie, frustrare si plictiseala. Deoarece se sprijina doar pe teama, constrangerea suprima interesul si atenueaza satisfactiile. Relatiile incordate, conflictuale, trezesc la elevi sentimente de aversiune, genereaza o atmosfera incarcata, tensionata, apasatoare, care afecteaza negativ comunicarea didactica.
In scoala moderna, relatiile profesor - elev sunt purificate de caracterul autocratic specific scolii traditionale.
Invatamantul modern promoveaza o pozitie noua fata de formarea personalitatii elevilor, fata de modalitatile de realizare a instruirii si educarii. Se incurajeaza utilizarea strategiilor didactice apte sa stimuleze participarea elevilor la activitate, sa le sporeasca independenta si posibilitatile de initiativa, sa le dezvolte simtul responsabilitatii. Profesorul motiveaza tinand seama de dorinte si aspiratii, incurajeaza manifestarea spontaneitatii si creativitatii. Preocupat de instituirea unui dialog autentic cu elevii, el dobandeste flexibilitate si deschidere spre pluralitatea modurilor de gandire, confruntarea punctelor de vedere sau ajustarea raspunsurilor. Sunt urmarite cu atentie reactiile de interes sau de plictiseala, de intelegere sau neintelegere, pe care activitatea didactica le provoaca elevilor. Optand pentru un stil democratic de relationare, profesorul ia decizii consultandu-se cu elevii, respecta preferintele acestora, faciliteaza comunicarile, stabileste relatii multidirectionale de conlucrare, sprijinire, influentare indirecta si cooperare. E1 cauta sa stabileasca relatii afective pozitive cu elevii sa creeze o atmosfera armonioasa in clasa, lipsita de stres.
In functie de atitudinea manifestata fata de elevi, Max deosebeste trei tipuri de profesori:
a) tipul de profesor amorf, egoist si indiferent, care ignora viata intima a elevilor ;
b) tipul profesorului egocentric, care da nastere la tensiuni si conflicte intre el si elevi ;
c) tipul de profesor care stabileste legaturi de camaraderie, amicitie, abnegatie, schimb intelectual si afectiv cu elevii.
Relatiile profesor - elev, considera Ruxandra Gherghinescu, se pot situa, in practica didactica, la doua extreme : a) profesorul da dovada de severitate excesiva, cautand sa-i determine pe elevi sa faca doar ceea ce vrea el, iar acestia recurg la tot felul de subterfugii pentru a se sustrage. Daca profesorul reuseste sa-i domine si sa-i controleze, considera ca se intelege bine cu elevii, daca nu ii reuseste acest lucru, considera ca are de-a face cu o clasa slaba si indisciplinata ;
b) profesorul dovedeste o ingaduinta excesiva in scopul apropierii de elevi si identificarii totale cu clasa. Pozitiile extreme influenteaza nefavorabil activitatea comuna desfasurata. Este de dorit un echilibru relational al exigentelor si ingaduintelor :
Profesorul organizeaza activitatea si propune sarcini de instruire, in asa fel incat sa permita constructia personala a elevilor, cooperarea si schimbul de idei. El cauta in permanenta sa dezvolte motivatii superioare, autocunoasterea si autocontrolul, coeziunea si solidaritatea grupului. Rolul de organizator-coordonator-conducator al activitatii trebuie asumat cu responsabilitate. Relaliile pe care profesorul le stabileste cu elevii sunt de o mare diversitate, in manualele de didactica sau in literatura de specialitate fiind grupate in trei categorii importante :
- relatii de comunicare,
- relatii de conducere a activitatii
- relatii socio-afective.
Prin folosirea unor strategii activ-participative de predare si invatare, profesorul ii determina pe elevi sa aiba initiative, stimuleaza intercomunicarile, acorda sprijin si incurajeaza, apreciaza contributiile aduse si le arata cat au progresat. Clasa devine, in acest fel, locul in care se stabileste un dialog autentic intre participantii la activitate. Fiecare elev are dreptul la exprimare, profesorul devenind un partener de dialog care isi asculta cu atentie interlocutorii
In scoala traditionala, profesorul juca indeosebi rolul de transmitator al informatiei, catre niste elevi care doar o receptau si o reproduceau cu prilejul verificarilor.
Continua sa existe profesori tentati sa se concentreze cu deosebire asupra a ccea ce fac ei insisi la lectie, interesandu-i doar in mica masura reactiile elevilor fata de informatia primita si stilul de lucru. Practicile didactice care nu urmaresc decat transmiterea in mod autoritar a cunostintelor conduc de multe ori la dificultati de receptare, la incapacitatea elevilor de a avea initiative, uitarea rapida a cunostintelor invatate la curs, oboseala, plictiseala si chiar refuz. De aceea este necesara o deplasare de accent in metodologia lectiei, de la expunerea profesorului la activitatea de descoperire a elevilor. Strategiile adoptate si atitudinea generala fata de elevi influenteaza reactiile clasei si relatia comunicativa profesor - elev.
Starnirea interesului elevilor pentru lectie se poate realiza prin reorientarea metodologiei didactice spre depasirea nivelului cognitiv influentat prin mijloace exclusiv verbale, printr-o angajare personala a elevilor in activitate si participarea lor efectiva la descoperirea noilor cunostinte.
Relatiile de comunicare, la nivelul lectiei, vizeaza : transmiterea si structurarea cunostintelor, exprimarea unor solicitari, reactiile de raspuns la aceste solicitari, exprimarea unor stari afective. Pentru buna desfasurare a activitatii este necesar ca profesorul sa manifeste acele atitudini care provoaca activizarea permanenta a elevilor. Interventia lui nu se poate limita la transmiterea cunostintelor si impunerea ascultarii neconditionate a elevilor. Afirmatiile categorice, constrangatoare, bazate pe puterea de a sanctiona nu produc, de cele mai multe ori, consecintele dorite. Antrenarea elevilor in insusirea unor cunostinte si priceperi, supravegherea si coordonarea efortului lor de investigare, dezvoltarea deprinderilor de studiu sunt sarcini de predare care nu pot fi ignorate.
Realizarea unei comunicari autentice, in cadrul lectiei, depinde de:
modul de organizare si prezentare a continutului ;
preocuparea profesorului de a face atractiva, interesanta si importanta materia de studiu ;
conlucrarea cu elevii, atragerea si implicarea lor in activitate ;
volumul sarcinilor curente de invatare, in raport cu capacitatile elevilor si timpul disponibil ;
atitudinile si pretentiile fata de elevi ;
analiza si comentarea impreuna a rezultatelor invatarii.
Pe parcursul activitatii, elevilor trebuie sa li se ofere posibilitatea de a pune intrebari, manifestandu-si astfel curiozitatea, nedumerirea, interesul, urmand sa fie condusi, in masura posibilitatilor, sa descopere singuri raspunsurile. Le sunt respectate ideile si li se dezvaluie valoarea lor. Profesorul va cauta sa inteleaga ce semnificatie are pentru fiecare elev invatarea continuturilor vehiculate, ce dificultati trebuie invinse pentru ca un concept sa fie bine insusit, ce sarcini de activitate libera, fara amenintarea notei, sunt necesare pentru a completa pregatirea. Deschis interactiunii cu elevii, el ii asculta si le accepta judecatile, criticile sau contraargumentele. In acest fel, va ajunge sa stabileasca cu ei si intre ei o retea de comunicari multilaterale si reciproce.
