Caracteristici ale dezvoltarii psihice

CARACTERISTICI ALE DEZVOLTARII PSIHICE

In psihologia contemporana, cu toata diversitatea modelelor explicative ale dezvoltarii in planul psihologic, exista totusi anumite idei larg rapandite in ceea ce priveste dezvoltarea psihica a omului in ontogeneza. In majoritatea lucrarilor contemporane de psihologie se accepta faptul ca dezvoltarea psihica are urmatoarele caracteristici:

(A)  plurideterminare;

(B)   caracter stadial.

(C)   caracter asincronic la nivelul diferitelor structuri psihice;

(D)  caracter atat continuu , cat si cumulativ al schimbarilor;

(E)   caracter relativ stabil al transformarilor deja produse;

1       PLURIDETERMINAREA DEZVOLTARII PSIHICE

Dezvoltarea psihica in ontogeneza este influentata de mai multi factori: biologici, ambientali, sociali, pedagogici. De-a lungul timpului, au aparut tendinte de a absolutiza rolul influentelor unor categorii de factori sau ale altora asupra cursului dezvoltarii individuale, ca de exemplu, rolul factorilor ereditari (teoriile "ereditariste) sau al factorilor de mediu ( teoriile "ambientaliste), ori al educatiei.

Ereditatea este un prim factor care intervine in determinarea dezvoltarii psihologice. Este un fenomen de natura biologica ce consta in transmiterea de la parinti la urmasi a unor insusiri morfofunctionale, cu ajutorul codului genetic. Codul genetic este un sistem de inregistrare in compozitia nucleului si citoplasmei din celulele organismului a unor informatii privind caracteristicile ce urmeaza sa fie transmise urmasilor. Sistemul este identic pentru toate organismele, informatia genetica transmisa este diferita in functie de specia, familia, parintii carora le apartine individul. Pe cale ereditara se transmit :

caracteristici ale speciei ( Ex. constituirea anatomofiziologica specifica, tipul de metabolism etc.)

caracteristici ale familiei caruia ii apartine subiectul (pigmentatie, compozitie chimica a sangelui s.a.);

caracteristici ale parintilor (caracteristici functionale ale analizatorilor, particularitati ale motricitatii, memoria bruta, temperament, inteligenta s.a.).

Trebuie observat faptul ca mostenirea ereditara se refera mai degraba la un complex de predispozitii, decat la o transmitere a insusirilor antecesorilor ( A. Cosmovici, L. Iacob, 1998, pg. 26). De exemplu anumite caracteristici functionale ale analizatorului auditiv, nu reprezinta conditia suficienta pentru ca un copil sa se afirme ca un talent muzical , fiind nevoie de identificarea acestor predispozitii si de stimulare educativa adecvata. Altfel, nedescoperita si needucata, mostenirea ereditara ramane un potential nevalorificat. In plus, aceleasi predispozitii ereditare pot fi valorificate in mod diferit: de exemplu o buna motricitate poate sta la baza obtinerii unor performante deosebite in domeniul sportului, dar la fel de bine conditioneaza reusita in arta coregrafica, sau in profesii care presupun fine coordonari ale miscarilor.

Nu exista particularitati psihice ale unei persoane despre care sa se poata afirma ca ar fi in intregime determinate ereditar. De exemplu, cercetarile pe gemenii monozigotici, cu potential ereditar prezumat identic, dar pe care viata i-a separat de la varste foarte mici si i-au facut sa traiasca in medii sociale diferite, au scos in evidenta ca la varsta maturitatii, atunci cand au fost supusi unor teste de inteligenta, au obtinut scoruri care se situau la nivele apropiate, dar nu identice. In consecinta nu se pune problema care dintre insusirile psihice ale unui om sunt in intregime datorate ereditatii si care sunt datorate influentelor mediului si educatiei. Ar fi ca si cum s-ar discuta daca aria unui romb depinde de inaltimea lui sau de latimea pe care o are. In mod similar, dezvoltarea psihica este determinata de mai multi factori si se pune doar problema masurii in care intervin unii sau altii din acesti factori.

In sfarsit, trebuie precizat ca fiinta umana poate depasi limitele unei eventuale mosteniri ereditare mai putin favorabile pentru realizarea performanta a unei anumite activitati. Prin motivatie, vointa, determinare o persoana poate sa compenseze, intr-o anumita masura, absenta unor calitati cu alte calitati , la fel cum este posibil ca o alta persoana, cu o mostenire genetica favorabila, sa obtina performante mai scazuteintr-un domeniu pentru care ar avea inclinatii, dar de care nu se simte atras, nu persevereaza, nu exerseaza etc. Mostenirea ereditara nu poate fi asadar considerata o predeterminare biologica fatala a dezvoltarii viitoare a unei persoane in planul psihologic. Ea face doar ca invatarea sa se produca mai usor in anumite domenii, reusitele sa fie obtinute cu mai putin efort, iar nivelul performantelor posibil de atins in urma unei educatii adecvate sa fie foarte inalt. Sa ne imaginam doi inotatori care au de parcurs aceeasi distanta. Unul insa trebuie sa inoate impotriva curentului apei, celalalt, purtat de cursul apei. Si unul si celalat vor parcurge distanta: primul depunand mai mult efort, cu vointa, mai incet; celalalt, cu mai putin efort, mai repede si cu resurse de a ajunge inca si mai departe. Lucrurile se petrec in mod similar cu cei mai putin dotati pentru un domeniu, dar hotarati, sau cu cei pe care o mostenire ereditara favorabila ii poate purta spre realizari deosebite, caci le va inlesni eforturile de invatare.

Mediul , ca factor al dezvoltarii psihologice, poate fi analizat din doua perspective:

determinarile provenite din partea mediului natural

determinarile din partea mediului social.

Mediul natural- totalitatea conditiilor bioclimatice in care se naste si traieste un subiect uman- influenteaza indirect dezvoltarea psihica a oamenilor, prin problemele adaptative pe care le creeaza, prin ocupatiile pe care le favorizeaza si care ii obliga sa-si dezvolte anumite capacitati si abilitati. Cercetarile de pana acum nu au putut pune in evidenta existenta unor influente directe ale mediului natural asupra dezvoltarii structurilor psihice individuale. Prejudecati, cum ar fi acelea ca, de exemplu, o clima foarte calda determina o inteligenta scazuta, sunt fara nici un temei stiintific. In toate zonele climatice ale planetei exista oameni foarte inteligenti si mai putin inteligenti. Doar atunci cand un inalt grad de poluare a mediului natural produce mutatii genetice la nivelul organismului, se poate vorbi de o influenta directa a mediului natural asupra dezvoltarii psihice a oamenilor.

Mediul social poate influenta direct dezvoltarea pshica a oamenilor. Se poate opera o distinctie intre mediul social restrans al unei persoane (familia, grupul de prieteni, colegi, vecini etc) si mediul socio-cultural in sens larg, caracteristic pentru societatea in care traieste un subiect uman.

Mediul social restrans influenteaza evolutia psihologica a unei persoane prin tot ceea ce subiectul preia de la parinti si din familie cu privire la modalitatile de comportare, aspiratii, atitudini, valori. Multe dintre gusturile, opiniile, atitudinile unei persoane sunt influentate de grupurile de prieteni, de colegi pe care le frecventeaza.

Mediul socio-cultural in sens larg influenteaza posibilitatile de actiune transformatoare ale subiectului uman prin instrumentatia sociala pe care i-o pot oferi cultura si civilizatia unei epoci: limba, stiinta, tehnologie, unelte, mijloace tehnice etc. De exemplu, posibilitatile de actiune transformatoare asupra mediului de care au dispus membrii unei societati primitive au fost mult mai mici in comparatie cu cele de care dispune o persoana care a avut sansa sa se nasca in mijlocul unei societati cu un inalt grad de evolutie al stiintei si al civilizatiei ( prin uneltele, cunostintele pe care le gaseste deja create el poate vindeca boli, sfredeli munti, invinge gravitatia etc). Faptul de a te naste intr-o societate cu un inalt grad de cultura si civilizatie nu este, prin sine insusi, de natura sa confere superioritate posibilitatilor de actiune transformatoare ale unui subiect uman. De pilda, in societati cu o civilizatie extrem de avansata pot exista oameni care nu au facut prea mari eforturi de a-si insusi instrumentatia sociala a epocii lor, motiv pentru care au un nivel de cultura extrem de scazut, in comparatie cu ceea ce le-ar putea oferi societatea in care traiesc. Omul nu se poate elibera de servituti naturale si sociale decat printr-un efort constient de cunoastere a legilor obiective care guverneaza natura si societatea, prin intrarea in posesia unor mijloace de actiune care sa-i permita emanciparea lui treptata de asemenea servituti. Cunostintele si mijloacele sale de actiune depind de bogatia instrumentatiei sociale pe care i-o ofera societatea in care traieste. Insusirea acestei instrumentatii sociale se realizeaza prin intermediul educatiei.

Educatia , ca factor al dezvoltarii psihice, se refera la o anumita parte a influentelor exercitate de mediul social: influentele deliberate, cu caracter sistematic, care urmaresc un anumit scop. Asupra unui subiect uman se exercita multiple influente, unele cu caracter incidental, altele cu caracter intentionat. Conceptul de educatie se refera la acestea din urma. In plus, sub denumirea de "educatie" intra doar acele intentii care au o orientare valorica pozitiva, astfel ca, de exemplu, eventualele antrenamente pentru actiuni antisociale si antiumane nu-si merita numele de "educatie". Educatia este un fenomen social, specific uman, nu numai pentru ca presupune deliberare, scopuri si planuri de atingere a lor- iar capacitatea de planificare se pare ca este un atribut specific uman- ci, in primul rand, pentru ca se raporteaza la trebuintele si idealurile specifice ale umanitatii, asa cum se prezinta ele la un moment dat, intr-o anumita etapa de evolutie a speciei umane. Este o influentare a dezvoltarii unor capacitati umane, realizata de catre oameni, in acord cu trebuinte si idealuri ale oamenilor. In raport cu natura originara (dependenta de ereditate), educatia inseamna influentare selectiva, care vizeaza dezvoltarea acelor caracteristici umane ce vor permite individului sa participe la efortul colectiv de satisfacere a acelor trebuinte si realizarea acelor idealuri, considerate dezirabile. De exemplu, pornirile naturii umane care sunt in contradictie cu valorile spre care se orienteaza la un moment dat umanitatea nu vor fi stimulate prin educatie. Sansa lor de a se transforma din caracteristici potentiale, in insusiri de personalitate sunt astfel diminuate. Teza de larga circulatie potrivit careia educatia indeplineste rolul de factor conducator in dezvoltarea personalitatii unui om, trebuie sa fie interpretata in sensul ca, in cazul omului, aceasta dezvoltare este influentata de propriile sale optiuni valorice. Fiinta umana are capacitatea de a actiona transformator nu numai asupra mediului natural inconjurator, ci-daca este nevoie- chiar asupra propriei sale fiinte. Intreg potentialul biologic (ereditar) disponibil va fi activat pentru a-si dezvolta acele capacitati adaptative considerate necesare (valoroase) de catre individul insusi. Din tot ceea ce ii ofera cultura si civilizatia epocii in care traieste (mediul social), el va selectiona doar ceea ce considera ca este in acord cu trebuintele si idealurile sale. Acestea, la randul lor, sunt puternic influentate de orientarile valorice existente in societatea din care face parte. Educatia consta tocmai in influentarea deliberata a optiunilor valorice personale in acord cu ceeace se, intr-o anumita societate se considera ca este de dorit sa fie adoptat ca ideal personal de atins. Conceptul care descrie masura in care subiectul uman poate fi modelat prin educatie este acela de educabilitate. Se vorbeste adeseori despre limitele educabilitatii: biologice, sociale, pedagogice. Aceasta inseamna, pe de o parte ca posibilitatile de actiune transformatoare ale unei persoane asupra propriei persoane si asupra lumii exterioare- esenta umana- pot fi limitate, in dezvoltarea lor, de potentialul biologic disponibil, de instrumentatia sociala pe care o gaseste in cultura si civilizatia mediului social caruia ii apartine, dar si de indrumarea propriului efort de modificare operativa a capacitatilor personale de actiune adaptativa. Aceasta indrumare se refera la orientarea efortului, la modalitatile de actiune cele mai eficiente in raport cu scopurile urmarite si la crearea unor conditii favorabile .

2.     CARACTERUL STADIAL AL DEZVOLTARII PSIHICE: Concepte utilizate in abordarea stadiala a dezvoltarii psihice

Cercetarea fenomenului dezvoltarii stadiale a omului in planul psihologic a condus la elaborarea unor concepte a caror semnificatie trebuie sa fie de la inceput clarificata, caci sunt utilizate de numerosi cercetatori pentru a descrie fenomenele observate: (1) conceptul de "stadiu" al dezvoltarii psihice; (2) conceptul de "reper psihogenetic"; (3) conceptul de "ciclu de viata'; (4) conceptul de "reper psihogenetic".

(1)   Conceptul de "stadiu al dezvoltarii psihice"

Acest concept este folosit pentru a delimita in timp aparitia si consolidarea unor particularitati ale activitati psihice umane, tipice pentru o anumita perioada a vietii. "Stadiile" se explica prin organizarea specifica a intregului ansamblu de structuri psihice, asa cum se prezinta ea intr-un anumit moment al ontogenezei.

Ideea ca dezvoltarea psihica are un caracter stadial se refera, in esenta, la urmatoarele aspecte:

Ordinea diferitelor achizitii ale omului in planul psihologic este intotdeauna aceeasi (de exemplu, aparitia constantei perceptive a greutatii precede intotdeauna pe cea a perceperii constantei volumului);

Fiecare stadiu este rezultatul unei restructurari calitative a stadiului precedent, si nu este consecinta unei simple juxtapuneri (aditionari) de noi capacitati (de exemplu, aparitia perceptiei reprezinta un proces cu totul nou si diferit calitativ, in raport cu procesele senzoriale elementare din primele zile ale vietii individului);

Noua structura (noul stadiu) nu o neaga pe cea veche, ci o preia si o restructureaza ( de exemplu, aparitia gandirii logice nu neaga perceptia ca structura anterior formata, ci o preia, transformand-o insa in capacitate de observatie sistematica, logica);

Durata unui stadiu difera de la un subiect uman la altul insa ordinea stadiilor nu poate fi schimbata;

Exista o stadialitate generala care se refera la sistemul psihic uman individual, considerat in ansamblu (de exemplu, stadiul primei copilarii, stadiul prescolaritatii, stadiul preadolescentei etc), si o stadialitate specifica, referitoare la evolutia unor anumite structuri psihice (de exemplu, stadiile dezvoltarii inteligentei, ale motricitatii, ale afectivitatii etc.).

(2) Conceptul de "reper psihogenetic"

Reperele psihogenetice se refera la criteriile operative pe baza carora se poate determina intrarea unui subiect uman intr-un nou stadiu al dezvoltarii sale psihice. Se prezinta sub forma unor "trasaturi sau procese psihice considerate a fi esentiale si de maxima semnificatie pentru un stadiu de dezvoltare" (U. Schiopu).

Unele repere psihogenetice pot fi general umane, in sensul ca nu sunt specifice unui subiect uman anume; alte repere sunt specifice pentru o persoana care apartine unui anumit grup social, cultural, profesional etc.

Diferiti psihologi au folosit pentru identificarea stadiilor dezvoltarii psihice repere psihogenetice diferite, in functie de de modul in care au considerat ca anumite trasaturi psihice- si nu altele- exprima caracteristicile definitorii pentru dezvoltarea psihica intr-un anumit stadiu. De exemplu, A. Gesel a folosit drept repere psihogenetice conduitele cotidiene ale copilului (conduitele motorii, igienice, emotive, ludice, sociale etc.); J. Piaget a acordat prioritate posibilitatilor operative ale inteligentei la diferite varste; S. Freud a considerat ca definitorie pentru un stadiu este focalizarea energiei sexuale in jurul unei anumite zone a corpului; A. Binet a utilizat pentru a determina stadiul de dezvoltare teste psihologice, de natura sa serveasca la determinarea unui raport intre varsta cronologica a subiectilor testati si varsta lor psihologica (exprimata de scorurile obtinute la aceste teste). Psihologul roman U. Schipu, realizand o sinteza a a diferitelor pozitii teoretice adoptate in aceasta problema, a desprins trei categorii de repere psihogenetice, care pot fi utilizate pentru cercetarea stadialitatii generale a dezvoltarii psihice: (a) tipul fundamental de activitate; (b) tipul de relatii; (c) structurile opozante ( tensiunile intrapsihice) care se cer solutionate la un moment dat.

(a)   Prin activitate fundamentala se intelege acea forma de activitate care, intr-o anumita perioada a vietii, influenteaza in modul cel mai profund activitatea psihica a unui subiect uman, in ansamblul ei. Ea exprima directionarea energiilor psihice individuale, la un moment dat, ca urmare a unei organizari specifice a intereselor, inteligentei etc. De exemplu, pentru prescolari, activitatea fundamentala o reprezinta jocul, in vreme ce pentru scolari activitatea fundamentala este invatarea.

(b)   Tipul de relatii se refera la forma predilecta in care un subiect uman raspunde , la un moment dat, solicitarilor mediului natural sau social in care traieste. Cele mai semnificative sunt relatiile sociale pe care este capabil sa le dezvolte un copilintr-o anumita perioada a dezvoltarii sale (de ex., relatiile cu parintii, cu copiii de aceeasi varsta etc.).

(c)   Structurile opozante (tensiunile intrapsihice) vizeaza anumite contradictii interne care devin dominante la un moment dat si care se cer a fi solutionate ( de ex. contradictiile dintre aspiratii si posibilitati, dintre interesul imediat si cel de perspectiva, interesul personal si cel general s.a.). Importante pentru definirea unui stadiu de dezvoltare psihica sunt posibilitatile si maniera de solutionare de catre un subiect a acestor contradictii interne ( de ex., pentru copilul prescolar interesul imediat are prioritate in raport cu cel de perspectiva, iar cel personal predomina asupra celui general ).

(2)   Conceptul de "ciclu al vietii"

Acest concept serveste la delimitarea delimitarea marilor perioade din viata unui om:

Copilaria (inclusiv adolescenta);

Varsta adulta activa

Varstele de involutie.

Fiecare ciclu al vietii presupune mai multe stadii de dezvoltare. Psihologia educatiei este interesata indeosebi de ciclul copilariei. In interiorul ciclului copilariei, utilizand reperele psihogenetice anterior mentionate se pot distinge urmatoarele stadii generale: (1) primul an de viata; (2) prima copilarie (anteprescolaritatea), intre 1-3 ani;(3) a doua copilarie ( prescolaritatea), intre 3-6 ani; (4) a treia copilarie (scolaritatea mica), 6-10 ani); (5) scolaritatea mijlocie (pubertatea), 10-14 ani; (6) adolescenta, 14-20 de ani; (7) adolescenta prelungita (20-24 de ani). [1]Conceptul de " ciclu al vietii" exprima mai ales asteptarile sociale, statusurile si rolurile de care este capabil sa si le asume un subiect uman, pe o anumita treapta a dezvoltarii sale psihice. De exemplu, ciclul copilariei se asociaza cu asteptari privind dobandirea autonomiei, a autocontrolului, a capacitatilor de autoservire, a unor strategii de invatare, ori privind socializarea conduitei, integrarea familiala scolara, dobandirea unei identitati socio-culturale etc.

4) Conceptul de "profil psihologic"

Acest concept se refera la totalitatea conduitelor tipice pentru subiectii umani aflati in acelasi stadiu de dezvoltare psihica. Alteori se refera la caracteristicile psihice proprii unui subiect anume, prin care el se diferentiaza de un alt subiect uman (in acest caz, poarta numele de "profil psihologic individual")