|
|
|
ZOONOZE MICOTICE
1. Dermatofitoze
Sinonime: Pecingine, eczema, dermatomicoza.
Etiologie: Dermatofitozele sunt produse de mai multe specii de dermatofiti care apartin genurilor Microsporum si Trichophyton si speciei Epidermophyton floccosum. Din punct de vedere ecologic si epidemiologic, dermatofitii se impart in trei grupe de specii, in functie de rezervorul lor natural: specii antropofile, zoofile si geofile. Vom prezenta in continuare numai speciile zoofile transmisibile la om.
Repartitia geografica: Unele specii zoofile de dermatofiti au o raspandire cosmopolita, de exemplu: Microsporum canis, Trichophyton verrucosum, T. equinum siT. mentagrophytes. Alte specii, cum ar fi T. erinacei, au fost identificate pana in prezent in regiuni limitate ca: Noua Zeelanda, Marea Britanie, Franta, Italia.
Frecventa la om: Infectiile dermatofite la om sunt, in general, banale, avand in multe situatii o evolutie lejera, dar in cazul unor enzootii grave si formele de evolutie la om pot imbraca aspecte destul de neconfortante pentru om.
La animale, infectiile dermatofitice sunt foarte comune la pisica si mai ales caine, dar sunt destul de frecvente la multe specii de animale (bovine indeosebi), mai ales in perioada de stabulatie.
La om, dermatofitozele sunt infectii superficiale ale partilor cheratinizate ale corpului: par, piele, unghii. Ca regula generala este de remarcat ca speciile zoofile si geofile de dermatofiti determina leziuni inflamatorii mult mai puternice decat cele produse de speciile antropofile care sunt mai adaptate pentru om. Speciile din genul Microsporum sunt cauza majoritatii eczemelor, dar sunt mai rar incriminate in infectii ale ongloanelor (onicomicoze) sau a pliurilor cutanate (intertrigo). In acelasi timp, este de notat insa ca speciile genului Trichophyton pot parazita pielea in orice regiune.
Exista doua varietati de T. mentagrophytes: o varietate antropofila (varietate interdigitala), relativ putin patogena pentru om si localizata la picioare (picioarele atletilor indeosebi) si o varietate zoofila (granuloasa, din punct de vedere morfologic), care determina o dermatofitoza foarte inflamatorie pe diverse regiuni ale corpului.
Varietatea zoofila este observata in mod obisnuit la rozatoare, pisica, caine, ca si la alte animale. Transmiterea la om este probabil consecinta contaminarii habitatului uman cu par provenit de la animalele infectate. Trupele americane din Vietnam au suferit, de exemplu, mai multe epidemii de dermatofitoza inflamatorie cu T.mentagrophytes mentagrophytes varietatea granulosum.
In prezent, M. canis este, de asemenea, principalul responsabil al eczemelor la om. Perioada de incubatie in aceste eczeme este de la una la doua saptamani. Infectia pielii cu par lung afecteaza mai ales copiii in varsta de 4-11 ani, boala incepe prin aparitia unei papule la suprafata careia firele de par se intaresc, aceasta se intinde spre periferie, lasand plagi depilate acoperite de scuame. In cazul dermatofitilor de origine animala, se observa in mod frecvent leziuni supurative. Eczema produsa de M. canis se poate vindeca spontan la pubertate.
Eczema supurativa a barbii care afecteaza locuitorii zonelor rurale este produsa de T. mentagrophytes de origine animala.
Cele mai importante specii animale considerate adevarate rezervoare ale dermatofitozelor transmise la om sunt: cainele, pisica, bovinele si rozatoarele.
Cel mai important dermatofit al pisicii este M. canis, care este foarte bine adaptata la aceasta si 90% din pisicile parazitate nu prezinta nici o leziune aparenta. La caine, in general, leziunile sunt evidente, putand apare pe orice parte a corpului. Cainele si pisica pot fi infectati si cu alti dermatofiti, cum ar fi T. mentagrophytes.
La bovine, principalul agent al dermatomicozelor este T. verrucosum (T. faviforme, T.ocracaeum, T. album, T. discoides). Infectia este mai frecventa iarna, in perioada de stabulatie si se intalneste mai ales la vitei.
Leziunile pot atinge un diametru de 1 cm si pot acoperi regiuni intinse ale corpului. Localizarile cele mai frecvente sunt pe cap si gat, dar se pot intalni si pe flancuri si membre. La inceput eczema se caracterizeaza prin dezvoltare de leziuni uscate, colorate alb-cenusiu pentru ca, ulterior, leziunile sa se ingroase si sa se acopere de scuame maronii cu aspect verucos.
La ecvine, dermatofitozele sunt determinate de T. equinum si M. equinum, iar leziunile se localizeaza indeosebi in zonele roase de harnasament.
La soricei, eczema acestora - favusul - este produsa de T. mentagrophytes, varietatea quinckeanum si este transmisibila la animalele domestice si la om. Leziunile sunt albe, scuamoase si se localizeaza pe cap si trunchi. Soriceii de laborator si cobaii sunt infectati, mai ales cu T. mentagrophytes, fara a prezenta leziuni vizibile. Prezenta parazitilor este adesea decelata numai dupa infectia umana contractata prin contactul cu animalele parazitate.
La oi si capre, dermatomicozele sunt mai rare, sunt produse de T. verrucosum, fiind localizate mai ales pe cap si pe fata.
La porc, cel mai comun agent al dermatomicozei este M. nanum, care a fost izolat si de la cateva cazuri umane.
La pasari, dermatomicoza este produsa de T. gallinae si este transmisibila la om.
Surse de infectie si moduri de transmitere: Rezervoarele naturale pentru dermatofitii zoofili sunt animalele. Transmiterea la om se realizeaza prin contactul cu animalul infectat (cu semne clinice sau purtator) sau prin contaminare indirecta cu spori purtati de par sau scuame epidermice eliberate de animale. Dermatofitii raman viabili in detritusurile epiteliale timp de mai multe luni sau chiar ani. Acelasi animal poate infecta mai multe persoane dintr-o familie, dar un dermatofit zoofil nu se trnsmite de la om la om si nu determina epidemii, cum este cazul dermatofitilor antropofili.
In cazul contaminarii interumane cu M. canis, de exemplu, s-a observat ca parazitul isi pierde puterea infectanta pentru om dupa un mic numar de pasaje. T. verrucosum are ca principal rezervor natural bovinele, iar M. canis este transmis la om, indeosebi de caine si pisica.
Rolul animalelor in epidemiologia bolii: Animalele sunt rezervoarele naturale pentru dermatofitii zoofili si sunt, de asemenea, surse de infectie pentru om. S-a constatat, totodata, desi destul de rar si transmiterea inversa a dermatofitilor de la om la animale.
Diagnosticul dermatomicozelor se poate stabili prin:
a) examenul microscopic al parului si scuamelor prelevate din leziuni;
b) utilizarea luminii ultraviolete (lampa Wood) in care sporii de Microsporum prezinta o fluorescenta verde;
c) izolarea micetilor in medii de cultura, aceasta fiind singura metoda care permite identificarea speciei.
Profilaxie Dermatomicozele produse din tulpinile zoofile la om se bazeaza pe profilaxia infectiei la animale, in primul rand. Intrucat aceasta profilaxie la animale este destul de dificil de realizat, se impune cunoasterea si diagnosticul acestor micoze la animale si evitarea contactului omului cu animalele contaminate. Animalele bolnave trebuie izolate si tratate cu fungicide, cu aplicare externa sau chiar pe cale bucala ( de ex. griseofulvina).
Resturile de par si scuame de la animale trebuie arse, iar locurile in care sunt adapostite animale trebuie decontaminate, inclusiv cu antifungice. De asemenea, se impune deratizarea ca masura profilactica destul de eficace.
