Avand in vedere problemele medicale si socio-economice
pe care le ridica fracturile de col femural, singura cale de a
actiona eficient o reprezinta prevenirea fracturii. Si anume: combaterea osteoporozei, dupa
varsta de 30 de ani masa osoasa incepe sa scada intr-o
proportie de 1% in fiecare an, fracturile sunt in general consecinte
ale interactiunii dintre rezistenta osoasa si o
forta care actioneaza asupra oaselor scheletice.[4] Astfel
apare o scadere fiziologica a rezistentei osoase odata cu
inaintarea in varsta. In ordinea frecventei aceste regiuni sunt:
rahisul, extremitatea radiala inferioara, extremitatea humerala
superioara si soldul. Fracturile enumerate au fost etichetate cu
termenul de "osteoporotice'.[7] La sold vom constata ca,
daca pana la varsta de 50 de ani nu exista o diferenta
in frecventa fracturilor la barbati sau la femei, odata cu
depasirea acestei varste riscul de fractura creste
exponential pentru femei. Se ajunge in acest fel ca, in jurul varstei de
80 de ani, 75% din fracturile de col femural sa se intalneasca la
persoanele de sex femenin. Explicatia acestei pierderi rapide a masei
osoase legata de sex este ca femeile sunt primele candidate atat
pentru osteoporoza post-menopauzala cat si pentru osteoporoza
legata de varsta. Educarea in prealabil a persoanelor cu risc prin
prevenirea caderilor si atenuarii traumatismului prin folosirea
unor protectoare externe de la nivelul coapsei si soldului.[7]
Alegerea corecta a metodei de tratament al fracturilor de col femural se
face in baza a mai multor criterii cum ar fi: speranta de viata
a pacientului, starea functionala a soldului, alte patologii asociate, scorul mental,
clasificarea fracturilor, vechimea traumatismului. Scopul tratamentului in
cazul fracturilor de col femural pune accentul pe reabilitarea bolnavului, reeducarea
mersului si a independentei de miscare, revenirea la starea
functionala de inaintea fracturii. Acesta se realizeaza prin
mobilizarea cat mai precoce a pacientului pentru profilaxia complicatiilor
atat hipostatice generale (escare, infectii urinare, bronhopneumonii, hiperazotemii,
involutii musculare si psihice etc.), cat si a celor locale
(necroza avasculara de cap femural, lipsa de consolidare,
formarea pseudartozelor). Selectarea metodelor optime de tratament in fiecare
caz se bazeaza pe factori obiectivi, cei mai importanti fiind: starea
functionala a soldului, patologiile asociate si scorul
mental, speranta de viata, gradul de osteoporoza. Daca
se reuseste o corectie sau o ameliorare a acestor
comorbiditati se poate recurge la un tratament chirurgical. In caz contrar
se va merge pe un tratament conservator decizie care nu este decat o incercare
de depasire a momentului traumatic si de supravetuire a
bonavului chiar in pofida de a ramine cu un handicap pe cit posibil de
mic. Tratamentul conservator care impica mai multe
metode : reducerea ortopedica a fracturii urmata de imobilizare gipsata
pelvipedios, aceasta metoda apartine trecutului, a fost
descrisa de Whitman -1930; osteosinteza
de confort - Osteosinteza fracturii se face percutanat sau
printr-o mica incizie, fixarea se face cu brose Kirschner; metoda functionala
descrisa de Lucas Championniere, etapa repausului la pat - durata de
aproximativ 30 zile, apoi mobilizarea
variata a pacientului - 10-12 saptamani, dupa care
urmeaza etapa de reeducare a mersului - incepe la 4-5 luni. Totusi
metoda de tratament coservator este de ultima rezerva, deorece
letalitatea o constituie 20-50%. In literatura
se mentioneaza ca decesele la 6 luni de la traumatism au fost de
9,6 % pentru bolnavi supusi interventiilor chirurgicale si de
60,8 % - pentru cei neoperati.[7]
Majoritatea pacientilor vor fi
tratati prin doua metode chirurgicale: fixarea
interna sau artroplastia de sold. Preferabila este osteosinteza
stabil - functionala (suruburi paralele spongioase simple sau
canulate, placi - lame, fixatoare dinamice). Rezultate bune se pot
obtine numai in situatia efectuarii osteosintezei fragmentelor
colului femural in primele 24 -72ore de la accident, fiind o metoda minimal traumatizanta. Odata cu
trecerea timpului are o influenta negativa asupra perfuziei capului femural, iar mortalitatea creste
pe masura ce interventia se amana. De multe ori
interventia chirurgicala si mobilizarea pacientului precoce
aduce rezultate bune, dar dupa
examinarea la distanta (5-10 ani) arata ca aproximativ 60%
dezvolta consecinte cum ar fi pseudoartroza, coxartroza si
necroza aseptica de cap femural.[3]
Artroplastia de sold este la moment cea mai
indicata metoda de tratament chirurgical mai ales dupa varsta de
60 de ani. Metoda care la rindul ei implica o multime de opinii,
a diferitor autori in ceea ce
priveste "sacrificarea capului femural" ca o indicatie sau ca o
contraindicatie absoluta in dependenta de tipul de proteza
folosit. Astfel indicatiile de aplicare a protezelor sunt cele absolute:
imposibilitatea fixarii focarului de fractura, esecurile
fixarii interne, fracturile vechi
ale colului, fracturile pe os bolnav, bolnavii neurologici (epilepsie, boala
Parkinson, terapie de soc), bolnavii necooperanti sau ai celor cu
deteriorari mintale; relative: comorbiditati care nu mai
permit o a doua interventie, osteoporoza care ar pune in pericol
stabilitatea osteosintezei, varsta fiziologica de peste 70 de ani dupa care
artroplastia este admisa drept solutia ideala intr-o fractura
cu deplasare a colului femural.
Cele mai des folosite in prezent tehnici in domeniu sunt: hemiartroplastii cu proteze
monopolare; proteze bipolare, bicompartimentale;
protezele totale cimentate si cele necimentate.
Artroplastiile de sold nu sunt lipsite de riscuri
si de complicatii: leziuni nervoase (marele sciatic, cruralul )
dependente de complexitatea interventiei sau de alungirea membrului in
leziuni - consecinte ale fracturii colului femural, frecventa lor
fiind intre 3,5 - 6,7%.[2] Conform analizelor efectuate de un numar considerabil
de autori, luxatia capului endoprotezei constituie 1-11 %, in medie peste
3%, cauza fiind aplicarea incorecta a componentelor endoprotezei sau
nerespectarea cerintelor in perioada postoperatorie.[2] Luxatia apare
preponderent in primele 14 zile dupa artroplastie si poate fi
redusa inchis cu anestezie generala, necesitand imobilizare in
atela abductorie. Fractura periprotetica, o alta
complicatie dificila conform lui Baier I. (2001), in 72% dintre
cazuri apare intraoperatoriu, in 28% - mecanismul de producere a fost cel prin
cadere, cu un interval de aparitie in medie de 9 luni dupa
artroplastie.[2]
Complicatiile septice dupa artroplastii se
inregistreaza in 0,7 - 2,5% cazuri, conduita terapeutica fiind
dependenta de evolutia procesului septic (acut, cronic), de
rezultatele insamantarilor si de sensibilitatea microflorei
fata de antibiotice, starea somatica a bolnavului, volumul
capitalului osos.
Osificarile eterogene sunt
atestate in 3 - 56% dintre cazuri, cifra medie fiind - 13%.[2] Osificarile
se determina radiologic, incepand cu insulele osificate in tesuturile
moi si finisand cu unirea osificatelor din cotil si femur -
anchiloza. Tratamentul profilactic este obligatoriu (indometacina si
radioterapie).[2]
Este unanim recunoscut ca
exista un risc considerabil de tromboza venoasa profunda
si de embolie pulmonara in toate artroplastiile de sold.
Material si metoda
In perioada anilor 2005-2008 in IMSP CNSPMU, sectia
Ortopedie, au fost inregistrate 158 cazuri - fracturi de col femural, din care
femei au constituit 102 (65,56%) cazuri si barbati 56(35,44%)
cazuri. Din acestea 6(3,79%) cazuri cu varsta pana la 50 de ani;
26(16,45%) cazuri cu varsta intre 51-60 de ani; 54(34,17%) cu varsta intre
61-70ani; 40(25,3%) cazuri cu varsta intre71-80ani ; 32(20,25%) cu varsta intre
81-90 de ani. Pentru a fi aleasa metoda cea mai optimala de tratament
s-au folosit clasificarile fracturilor de col femural dupa
Garden: I - fractura
incompleta; Garden II - fractura fara deplasare; Garden III-
fractura cu deplasare; Garden IV - fractura completa cu
deplasare totala.[1] Singh propune
un indice pentru aprecierea gradului de osteoporoza, necesar atunci cind
se doreste alegerea si
implantarea unui material de osteosinteza, acest indice cit si criteriile
de evaluare Spotorno-Romagnoli ne ajuta la determinarea preoperatorie.[5]
Astfel s-a determinat ca din cei 158 pacienti cu fractura de col
femural 12(8% ) prezentau Garden I; 4(3%) aveau Garden II; 24(15%) Garden III;
59(74%) Garden IV. Iar indicele Singh
fiind respectiv la 20 pacienti
gradul II, 70 pacienti gradul III, 42 pacienti gradul IV, 18
pacienti gradul V si la 8 din pacienti aveau gradul VI. Fapt
care ne arata ca gradul de osteoporoza este nefavorabol la
majoritatea pacientilor.
Avind in vedere cele mentionate mai sus au
fost adoptate urmatoarea tactica de tratament:
48 cazuri au primit tratament functional, metoda Lucas
Championniere, toti pacientii prezentau risc operator pe fondalul
patologiei concomitente (cardiopatie ischemica, angor pectoral de efort,
hipertensiune arteriala gr.II-III, boli ulceroase, cancer pulmonar etc.)
110 cazuri au beneficiat
de tratament chirurgical, dintre care 10
cazuri au fost tratate prin osteosinteza cu suruburi canulate,
celelalte 100 de cazuri artroplastii de sold, din care:
totale - 50; monopolare - 32; bipolare - 18. Din
acestea: 50 cimentate; 50 necimentate.
Durata de la traumatism pina
la interventia chirurgicala a constituit in mediu 6-7 zile.
Discutii
Singura modalitate de
selectie care poate fi folosita in prezent in practica spitaliceasca pentru alegerea metodei de
tratament este cea care se bazeaza pe o atenta
evaluare preoperatorie.[6] Putine dintre
fracturile colului femural urmeaza a fi tratate conservator prin metoda
functionala cu scopul de a salva
viata bolnavului (risc operator major).
Majoritatea
pacientilor urmeaza a fi rezolvati chirurgical. Tratamentul chirurgical se bazeaza pe doua metode principale: fixarea interna si artroplastia
(cu riscuri operatorii identice). Obtiunea
terapeutica primara ramane fixarea
interna. Tehnica
de baza consta in implantarea a trei suruburi paralele. Metoda
se foloseste de regula fara deschiderea focarului si numai rareori dupa
reducerea deschisa a fragmentelor. Alte doua metode ce pot fi
acceptate sunt fixarea focarului cu un surub de
compresie (tip DHS) cu un surub aditional (la pacienti varstnici, activi, necooperanti),
iar cea de-a doua dintr-o osteosinteza de confort percutanata, cu
patru brose Knowels (la pacienti cu risc operator mare, reeducare imposibila din cauza durerilor).
Concluzii
Patologia colului femural
este dominata de fracrurile complicate cu deplasare (Garden III-IV), care
necesita tratament de durata si foarte costisitor. Examenul riguros preoperator in primele 24 de ore de la internare permite o
apreciere corecta a tacticii de tratament si rezolvarea cu succes a
cazurilor, mai ales la persoane de varsta inaintata. Metoda de
tratament chirurgical de electie a fracturilor deplasate ale colului
femural la varstnici o reprezinta artroplastia. Singura modalitate de
tratament acceptata primar in fracturile deplasate la varstnici (peste 70 de ani)
ca si pentru toate fracturile ireductibile. Tot artroplastiei ii revine
rolul de a rezolva, in caz de esec, unele dintre complicatiile
fixarii interne. Tipul de artroplastie ales, va tine cont de speranta
de viata, osteoporoza si starea articulatiei.
Bibliografie
1.
Antonescu D., Barbu D., Niculescu L. D.,
Panait Gh., Popescu M., Purghel FI., Stanculescu D., Stoica C., Cristea
St. - Elemente de Ortopedie si Traumatologie - Curs pentru studenti -
Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila',
Bucuresti, 1999;
2.
Betisor
A., Artroplastia de sold in fractura deplasata de col femural si
consecintele ei; Materialele "Lecturii de iarna", editia IV-a a Universitatii de
Stat de Medicina si Farmacie "Nicolae Testemitanu"2007, 15-18
ianuarie, pag12-13;
3.
Betisor V., Croitor G., Darciuc M.,
Betisor A., Ursu S., Artroplastia soldului pentru o
fractura de col femural, Materialele congresului VI al ortopezilor
traumatologilor din Repulica Moldova , septembrie 2006;
4. Croitor
Gheorghe, Anatomia functionala si biomecanica soldului ;
-Chisinau, Prometeu 2006;
5. Spotorno
L., Romagnoli S., Ivaldo N., Grappiolo G., Bibbiani E., Blaha J.O., Guen T.A.
The CLS system. Theoretical concept and results. //Acta Orthop. Belgica, 1993;
59: pp. 144-148;201;
6. Firica
A., Examinarea fizica a
bolnavilor cu afectiuni ale aparatului osteoarticular, A.
Firica, I. Dobre. - Bucuresti: National, 1998. - 113 p.;
7.
Georgescu N. Fracturile extremitatii femurale superioare. - Iasi:
Junimea,2003; 268 p.