Tesuturi meristematice (meristeme)

1. Meristeme primare (apicale)

1.1. Apexul radicular. Citochimia structurala si ultrastructurala, studiul statistic al frecventei diviziunilor, autoradiografia facuta dupa incorporarea de precursori ai ADN^-ului, ARN^-ului si proteinelor au permis analiza activitatii celulelor in diferite regiuni ale varfului radacinii, relevandu-se o zonare foarte caracteristica a apexului (Pl. X, fig. 1).

In locul presupus a fi ocupat de initiale (conform teoriei clasice a histogenelor: dermatogen, periblem si plerom) se afla de fapt celule relativ vacuolizate, cu continut scazut in ARN si cu activitate de sinteza slaba, care se divid putin sau deloc, formand asa-numitul centru cuiescent (de repaus relativ).

Celulele cele mai active, care se divid intens, formeaza o zona de proliferare subapicala, care se intinde de la centrul cuiescent spre regiunea neteda, pe aproximativ 500-800 um lungime. In aceasta zona celulele se divid activ; ansamblul acestor celule formeaza un meristem primar; ciclul lor mitotic este rapid, derulandu-se in cateva ore (pana la doua cicluri pe zi).

La o anumita departare de apex, in partea inferioara a regiunii netede se pot distinge trei meristeme: protoderm (care va da rizoderma), procambiu (care va da tesuturile conducatoare) si meristem fundamental (care va da scoarta si maduva).

In jurul centrului cuiescent, sub apex se afla o zona de intretinere a scufiei, cu celule ce se divid periclin.

In lungul regiunii netede are loc un proces de diferentiere celulara, astfel incat cele trei meristeme primare (protoderm, procambiu, meristem fundamental) dau zonele anatomice, cu tesuturi definitive, ale radacinii in regiunea sa pilifera.

1.2. Apexul caulinar. Studiile statistice, citochimice si experientele de microchirurgie au aratat ca zona apical-axiala (numita si meristem in asteptare) prezinta celule vacuolizate, putin active din punct de vedere mitotic in timpul vietii vegetative a plantei.

Teritoriul organogen propriu-zis se situeaza pe flancurile apexului, care prezinta celule foarte active, tipic meristematice, formand un inel initial subapical (numit si meristem de flanc); plecand de la acesta se formeaza frunzele si cea mai mare parte din structura tulpinii (Pl. X, fig. 2).

              Structura tulpinii foliate rezulta din activitate a unui meristem subterminal, ca si cea a radacinii. Acest meristem da o suita de frunze, ale caror baze formeaza tulpina. Celulele superficiale ale inelului initial, detasate de el in timpul cresterii fiecarui primordiu foliar, vor prolifera ulterior si vor produce muguri axilari (ce stau la originea ramurilor laterale) care, ca si frunzele, au origine exogena (superficiala).

La baza zonei apical-axiale se afla meristemul medular, care nu participa la formarea frunzelor, ci va da maduva tulpinii, singura de origine propriu-zis caulinara; celelalte parti (epiderma, scoarta, fasciculele conducatoare) deriva din activitatea inelului initial, reprezentand baza foliara; fasciculele conducatoare se vor forma pe seama cordoanelor procambiale.

2.  Meristeme secundare (laterale). Dupa ce s-a terminat de format structura primara, pe seama meristemelor apicale, cresterea in grosime a multor plante poate fi continuata de meristemele secundare, ale caror celule se divid periclin. Meristemele secundare sunt cambiul si felogenul (Pl. X, fig. 3).

2.1. Cambiul. In radacina, provine din procambiu si din dediferentiarea unor tesuturi definitive: periciclul (in dreptul fasciculelor de lemn) si parenchimul razelor medulare (intre fasciculele de lemn si cele de liber), ceea ce explica aspectul sinuos al cambiului initial, cand se trece la structura secundara. In tulpina, la nivelul fiecarui fascicul conducator, intre liber si lemn ramane un rest de procambiu, care va functiona ca un cambiu intrafascicular; pe seama razelor medulare primare, prin dediferentiere, se formeaza cambiul interfascicular. Cele doua feluri de cambiu se racordeaza, formand un inel (cilindru) meristematic continu, care va functiona bifacial si alternativ, dand spre exterior liber secundar si spre interior lemn secundar.

2.2. Felogenul Pl. X, fig. 4). Ia nastere totdeauna dupa cambiu si printr-un proces de dediferentiere. De regula, in radacina se formeaza pe seama unor straturi corticale interne si pe seama periciclului, dand mai putin suber spre exterior si mai mult feloderm spre interior. Celulele de felogen se divid mai cu seama periclin si au forma unor prisme dreptungiulare (aplatizate radiar si alungite tangential) pe sectiuni transversale.