|
|
|
MEDICINA ROMANEASCA INTRE 1775-1848
"Lupta contra ideologiei feudale s-a desfasurat in tarile romane sub stindardul ideilor iluminismului."[1].
"Curetnul iluminist romanesc a abordat cele mai importante aspecte ale vietii sociale, vizand in acelasi timp obiective de insemnatate vitala pentru intreaga natiune. Inclusiv reorganizarea si modernizarea diferitelor servicii publice, printre care si serviciul medical si sanitar"[2].
Ideile social-politice ale medicilor iluministi
Primii medici romani: Ion Piuariu-Molnar, Vasile Popp, Pavel Vasici-Ungureanu, Constantin Caracas, Stefan Episcopescu, Gheorghe Roja, Iacob Czihak, Mihail Zotta, Constantin Varnav, Nicolae Kretzulescu si altii, imbinau activitatea lor profesionala cu cea culturala si sociala, incadrandu-se in mod organic in miscarea iluminista romaneasca. Patrunsi de un crez patriotic sincer, luptatori pentru o cultura nationala laica, medicii munteni si moldoveni s-au lovit in activitatea lor cotidiana de zidul ingraditor pe care il constituiau institutiile feudale, iar cei transilvaneni de lipsa de drepturi nationale, piedici care stateau in calea progresului social-cultural. Au constientizat faptul ca fara reforme sociale, activitatea lor de practicieni si scriitori medicali nu poate avea rezultate maxime.
Una dintre ideile centrale ale iluminismului romanesc a fost demonstrarea originii latine a poporului roman, argument in favoarea continuitatii acestuia pe teritoriul national. Aceasta idee apare cu pregnanta si in lucrarile iluministilor medicali.
Ion Piuariu-Molnar, primul medic titrat roman, este un reprezentant tipic al Scolii ardelene. El nu numai ca a fost unul dintre redactorii memoriului Supplex libellus Valachorum, dar a si tiparit fara autorizatie o editie a acestuia. In 1796, Piuariu, impreuna cu alti intelectuali din Transilvania, militeaza pentru crearea organizatiei enciclopedice Societatea filosofeasca a neamului romanesc din Marele principat al Ardealului, cu un vast program filozofic-naturalist-literar, care se adreseaza intelectualitatii din toate provinciile romanesti.
Constantin Caracas infiinteaza despotismul politic si nedreptatea sociala a timpului sau. Increzator in progres, el considera ca "aptitudinea naturala ce o are acest neam spre a primi cultura da sperante sigure ca un guvern potrivit si generos poate in scurt timp sa consolideze fericirea si prosperitatea acestiu popor si sa il faca demn de stramosii sai"[3].
Stefan Vasile Episcopescu condamna huzurul claselor avute, care irosesc pe obiecte de lux bogatiile tarii, preamareste democratia si asteapta schimbari social-politice de la un guvern "illuminist", care sa fructifice in mod rational bogatiile naturale ale tarii [3].
Idei similare vor fi impartasite si de medicii din Moldova. Costache Varnav, primul medic moldovean si autorul lucrarii Rudimentum phzsiographiae Moldaviae (1836), a fost patruns de dorinta sincera de a contribui la propasirea materiala si morala a poporului sau [4].
Societatea de medici si naturalisti din Iasi, prima asociatie stiintifica romaneasca, la a carei ctitorire, alaturi de medicii I. Czihak si M. Zotta, a contribuit si multilateralul Gheorghe Asachi, si-a propus atit dezvoltarea bogatiilor vegetale, animale si minerale ale Moldovei, raspandirea cunostintelor de agronomie [5].
Activitatea literara si sociala a medicilor romani din perioada 1775-1848 se incadreaza in acea etapa a medicinii noastre pe care V.L. Bologa a denumit-o pe drept etapa de asimilare si organizare a medicinii romaneati moderne [6].
Inceputurile literaturii medicale romanesti
La sfarsitul secolului al XVIII-lea, si la inceputul celui urmator, reforme importante modernizeaza asistenta medico-sanitara in tarile romane si asigura un cadru mai propice activitatii medicale.
Incepand din anul 1744, in Transilvania si in Banat apar o serie de ordonante si foi volante sanitare, primele tiparituri de acest gen in limba romana. Ordonantele se refera mai ales la masurile de combatere a epidemiilor ( ciuma, holera), la carantine, la vaccinarea antivariolica, la stavilirea epizootiilor, la igiena publica, la cultura cartofilor, la alimentatia rationala. Incepand cu primele decenii ale secolului urmator ordonante cu continut similar sunt tiparite si la Iasi si Bucuresti [7].
In primele decenii ale aceluiasi secol, apar in traducere mici lucrari de popularizare medicala despre ingrijirea dintilor, tratamentul si proflaxia unor boli infecto-contagioase, mai cu seama venerice [8]; in lucrari ne medicale se intalnesc deasemenea notiuni de medicina popularizata[9].
Activitatea primului medic roman titrat, Ion Molnar-Piuariu (1749-1815), a reprezentat un moment crucial in istoria medicinii romanesti. Magistru in oculistica, cu diploma obtinuta la Universitatea din Viena (1774), Piuariu este numit in 1777 pe baza recomandarii, deosebit de magulitoare a lui Adam Chenot [10], medic oculist al Transilvaniei, post care urma in ierarhia sanitara imediat dupa cel de protomedic. El primeste sarcina de a trata bolnavii saraci si de a-i initia pe chirurgi in arta operatiilor de ochii. Ambelor obligatii le face fata cu cinste; un mare numar de mineri accidentati la ochi din muntii Apuseni sunt vindecati gratie ajutorului sau.
Faima sa de operator trece granitele tarii. Este chemat de doua ori la Viena pentru a efectua operatii. Contactul cu intelectualitatea romaneasca de peste munti va contribui la cristalizarea definitiva a conceptiilor sale iluministe mai ales in domeniul invatamantului. In anul 1791 Piuariu este numit profesor de oftalmologie la Liceul medico-chirurgical din Cluj, catedra sa fiind inzestrata cu microscoape si alte instrumente inca din anul fondarii sale. A fost primul profesor roman la un institut medical. Lectia sa inaugurala, Paraenesis ad auditores chirurgiae, tinuta cu ocazia ocuparii catedrei si tiparita peste doi ani, este in acelasi timp prima lucrare medicala docta scrisa de un roman. Prin aceasta lucrare insista V. L. Bologa, Piuariu este nu numai cronologic ci si valoric un "princeps" al literaturii noastre medicale; formularea in aceasta lectie a unui intreg plan de munca didactica, cu totul la inaltimea stiintei medicale din acea vreme, preocuparile metodologice si etice confera scrierii o valoare deosebita [11].
Din insarcinarea Guberniului transilvan, Piuariu a tradus din limba latina, in 1793, lucrarea lui A. Etienne despre tratamentul sifilisului Metod, adica invatatura prea lesne si prostilor foarte indemanat si cu pretmai usor de a tamadui sfrantu. Lucrarea pregatita pentru tipar, a ramas in manuscris. In pofida acestui fapt, ea reprezinta o dubla importanta, fiind primul text medical in limba romana a lui Piuariu cunoscut de noi si in acelasi timp cel mai vechi manuscris medical in limba romana al carui autor este bine atestat.
Tot Piuariu, in anul 1808, a tradus in limba romana Proiectul privind vaccinarile, textul elaborat de protomedicul Fr. Nyulas si adresat atat autoritatilor, cat si medicilor care executau inoculari, iar in 1813 Manualul de ginecologie al obstreticianului vienez Simion Zeller von Zellenberg. Din traducerea romaneasca a Proiectului, au fost comandate 4000 exemplare tiparite.
In lumina celor mentionate, ipoteza, emisa cu ani in urma, ca tot Piuariu a tradus in limba romana carticica lui Szocs si Eckstein despre tratamentul sifilisului [12] primeste o noua fundamentare.
Activitatea de iluminist a lui Piuariu cuprinde o mare varietate de procupari. Numeroasele sale lucrari nemedicale au contribuit viguros la procesul laicizarii culturii nationale deschizandu-i un orizont larg. El publica pentru taranii romani Economia stupilor (1785, retiparita in 1808), iar pentru uzul tineretului scolar o retorica (1788), o gramatica germano-romana (1788), o istorie universala, traducere dupa Cl. Fr. Millot 1800, si un dictionar germano-roman (1822).
Merite exceptionale are Piuariu in dezvoltarea invatamantului elementar romanesc din Transilvania si Banat.
O alta personalitate medicala romaneasca in Transilvania a fost Vasile Popp (1789-1842), reprezentant de seama al curentului iluminist, doctor in medicina si filozofie. Format la scoala medicala vieneza, Vasile Popp a lucrat mai multi ani in domeniul romanesc al Brasovului. Mai tarziu il gasim medic orasenesc la Fagaras; in 1821 revine la Brasov, iar din 1829 pana la sfarsitul vietii functioneaza ca "medic montanist" la Zlatna [13].
Vasile Popp a propus in 1820, dar fara succes, infiintarea Liceului medico-chirurgical din Cluj, a unei catedre de politie sanitara [14].
Teza sa de doctorat, De funeribus plebeis Daco-Romano-rum (Viena 1817) inchinata obiceiurilor de inmormantare ale romanilor, constituie prima abordare stiintifica a folclorului romanesc. Popp argumenteaza, pe baza unui vast material originea latina si contiuitatea poporului roman pe meleagurile sale natale.
Carturarul transilvanean a desfasurat o temeinica munca de cercetare bibliografica. Lucrarea sa Disertatie despre tipografiile romanesti in transilvania si invecinatele tari, de la inceputul lor pana la vremile noastre, aparuta la Sibiuin in anul 1838, reprezinta prima bibliografie romaneasca, asigurand autorului un loc de frunte in istoria cartii romanesti [15].
Dar cea mai de seama contributie a lui Popp ramane lucrarea Despre apele minerale de la Arpatac, Bodoc si Covasna (Sibiu 1821), prima opera medicala stiintifica scrisa in limba materna de un medic roman [16].
Carturarul care in activitaea sa literara si publicistica a combatul latinismul fortat al epocii, a stiut sa foloseasca in aceasta lucrare de la inceput o terminologie medicala fireasca si populara, lipsita de constructii savante si artificiale. De aceea V. Popp trebuie considerat ca intemeietorul scrisului medical Romanesc.
Problema originii latine a poporului roman a fost abordata si de un alt medic roman, Gheorge Constantin Roja (1786-1847), in lucrarea Untersuchungen uber die Rumanier oder sogenannten Wlachen Welche jenseits der Donau wohlen:auf alte Urkunden gegrundet (1808).
Intr-o alta lucrare Maiestria iovasirii romanesti cu litere latinesti, publicata in 1809, el pledeaza pentru introducerea scrierii cu caractere latine a limbii romane, corespunzatoare latinitatii limbii.
Primele topografii medicale despre tarile romane
O serie de medici iluministi au consemnat valoroase date despre conditiile de trai si despre obiceiurile poporului raman din Transilvania. Martinus Lange (1753-1792), in lucrarea sa Recensio remediorum praeciporum Transilvanis domesticorum (1788) ofera o scurta geografie medicala a Brasovului si o descriere a medicinei populare din Tara Barsei. Tot despre Tara Barsei, Joseph Benjamin Barbenius (1753-1792) lasa o lucrare in manuscris, Medizinische Topographie von Burzenland. Lucrarea Dietetica veche si noua a lui Istvan Martyus (1725-1802) contine o serie de date valoroase privind longevitatea romanilor din Transilvania [17].
Date si mai importante depre populatia romaneasca sunt consemnate in lucrarea lui Fr. Nyulas, Despre analiza apelor minerale din Transilvania (1800)[18]. Intr-o alta descriere variolizarea practicata de preotii romani cu mult inaintea popularizarii acestui procedeu de catre Mary Montague. Tot Nyulas relateaza ca taranii romani din tinutul Fagarasului au cunoscut inaintea lui E. D. Jenner o metoda proprie de vaccinare antivariolica.
O valoroasa topografie medicala a Moldovei, Beitrage zu einer statistisch-historischen Beschreibung des Furstenthums Moldau (1805), a fost elaborata de catre medicul transilvanean Andreas Wolf (1741-1812) [19].
Prima tipografie medicala a Moldivei scrisa de un medic roman apartine doctorului Constantin Varnav (1806-1870). In lucrarea sa Rudimentum physiographiae Moldaviae (1836) constituieuna dintre cele mai importante surse cu privire la starea sanitara a principatului in prima jumatate a sec al XIX-lea si este strabatuta de un puternic spirit critic la adresa nedreptatilor sociale.
Patruns de dragostea de tara si de popor, C. Varnav marturiseste in prefata lucrarii sale: "Eu m-am dedicat studiului medicinii, atat cat imi permit puterile mele tinere ca sa pot studia fiziografia patriei; am fost impins la aceasta nu de setea de a avea un profil sau de vanitate, ci numai de dorinta de a fi de folos compatriotilor mei."
C. Varnav analizeaza situatia caracteristica diferitelor clase sociale din Moldova: "Felul de trai al poporului se distinge foarte mult de al celor bogati si nobili, iar bolile respecta aceasta diferenta" [20].
In deceniile premergatoare revolutiei din 1848, C. Varnav si-a continuat activitatea iluminista in cadrul Societatii de medici si naturalisti din Iasi. El va fi editorul revistrei "Povatuitorul sanatatii si a economiei" (1844-1845), primul periodic romanesc cu procupari medicale. C. Varnav a redactat si "Foaia Societatii de medici si naturalisti".
Prima topografie medicala a Munteniei a fost scrisa de doctorul Constantin Caracas (1773-1828). Fiul lui dimitrie Caracas medic al Spitalului Pantelimon si cel dintai doctor comunal din Bucuresti, el insusi autor al unui "poem medical", tiparit la Viena in 1795, Constantin Caracas frecventeaza cursurile Facultatilor de mdeicina si filozofie din Viena. La Viena devine adept al vaccinarii antivariolicepe care o introduce pe scara larga in Tara Romaneasca imediat dupa intoarcerea sa (1800) lui ii revine meritul de a fi infiintat in 1811 cu sprijinul material al "Orasenilor Filantropi" primul spital modern din Bucuresti, "iubirea de oameni" sau "Filantropia".
Dar marea sa contributie este opera medico-literara Topografi Tarii Romanesti si observatiuni antropologice privitoare la sanatatea si bolile locuitorilor sai. Caracterizand aceasta lucrare Nicolae Iorga arata ca este foarte bogata in "stiri care lumineaza natura si starea sanitara a princiatului muntean in cele dintai decenii ale secolului al XIX-lea si lumineaza si altceva: toata viata maselor mari ale populatiei din aceste vremuri" [21].
Constantin Caracas a criticat guvernul nestatornic si despotic, si asemenea altor reprezentanti ai iluminismului romanesc ca Piuariu in Transilvania, Episcopescu in Muntenia, Varnav in Moldova, a cautat sa puna cultura si scoala in slujba emanciparii sociale si nationale [22]. El a descris cu adanca intelegere situatia grea a taranimii chinuita de "neincetata osteneala, de lipsuri, de munca grea si obositoare si de multiple suferinte morale"[23].
In fata acestei situatii alarmante, Caracas asteapta totul de la un guvern "luminat". El pleda ca ocrotirea sanatatii sa devina o sarcina a statului.
Literatura de popularizare a medicinii in tarile romane intre 1821 si 1848 - Societatea de medici si naturalisti din Iasi
Bazele literaturii medicale de popularizare in Tara Romaneasca au fost puse de Stefan Vasile Episcopescu (1777-1850), care a studiat la viena unde a obtinut, probabil, titlul de magistru in chirurgie. Incepand din 1824, a depus la Bucuresti o multilaterala activitate medicala, gasind totusi timp pentru a scrie o serie de importante lucrari de popularizare in spiritul iluminist.
Prima dintre aceste lucrari este intitulata Mijloace si leacuri de ocrotire a ciumei alcatuite si intocmite spre ajutorul si folosul neamului romanesc (1824).
Oglinda sanatatii si a sanatatii romanesti(1829) este o scriere de educatie sanitara indreptata contra superstitiilor si tratamentelor babesti. Alaturi de tema fundamentala, autorul "pamantean doctor" demonstreaza pericolul alcolismului si al bolilor venerice.
O alta lucrare a lui Episcopescu Apele metalice ale Romaniei Mari cercetate descrise si insotite cu o dietetica macrobiotica (1837), este inspirata in parte de Topografia lui Caracas. Episcopescu considera ca este o datorie patriotica "aflarea apelor metalice in pamantul principatului pe care doctorii locului nestiindu-le trimit pe patimasii lor la baile straine si departate".
Dupa Oglinda intelepciunii (1843), o lucrare de antropologie si cosmogonie, urmeaza ultima carte a iluministului muntean, Practica doctorului de casa (1846), scrisa "pentru doctor si norod, ca acesta neafland in apropiere doctor, sa-i indeplineasca aceasta carte lipsa". Este lucrarea cea mai valoroasa, mai matura si mai utila dintre operele de popularizare ale lui Episcopescu [24].
Dupa propria marturisire, autorul a scris-o patruns de "dragoste de tara, de iubire de neam si de mila patimasilor lui". Opera lui Episcopescu trateaza pe largprobleme de dietetica, de igiena indivduala privind alimentatia, gravtatea, varsta copilariei, popularizeaza cunostinte de medicina veterinara, chirurge, terapeutica.
Activtatea medicului banatean Pavel Vasici-Ungurean (1806-1881), inchinata popularizarii medicinii si stiintelor bologice, ocupa un loc de cinste in istoria medicinii romanesti. Vasici elaboreaza chiar in anii studentiei lucrari de popularizare si participa la campania de combatere a holerei in Maramures. Intre 1832-1834 profeseaza la Timisoara iar apoi ocpa diferite functii medicale, de exemplu la carantna de la Jupalnic, la lazaretul carantinei de la Timis.
Vasici intretine legatri c intelectualii din Muntenia si Transilvania. Este cooptat in Asociatia literara a Romaniei din Bucuresti (1845-1847) si in Societatea de medici naturalisti din Iasi (1843). Colaboreaza cu articole medicale la publicatiile romanesti din Transilvania.
Primele sale scrieri in limba romana, Antropologia sau scurta cunostinta despre om si insusirile sale (1830) si Dietetica sau invatatura de a pastra intreaga sanatate (1831)sunt lucrari de popularizare a cunostintelor de anatomie, fiziologieie si igiena. De remarcat ca in perioada premergatoare anului 1848, traduce in limba romana cu comentarii opera iluministului german Hufeland Macrobiotica sau maiestria de a lungi viata (Brasov, 1844-1845). El aduce o serie de completari istorice si epidemiologice textului lui Hufeland. De asemenea adauga la textul autorului german exemple de longevitate din mediul banatean si leaga problemele macrobioticii de prezentarea unor aspecte de patologie profesionala. Astfel el accentueaza ca " intre manufacturisti cetatilor mari este vata scurta, cati sunt pururea supusi influentelor stricacioase" [25].
Multilaterala sa activitate dezinteresata, care va continua si in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ne indreptateste sa il consideram "prietenul vietii omenesti" asa cum el insusi caracterizase stradaniile medicului moldovean Costache Varnav [26]. Actuvitatea de popularizare a cunostintelor medicale in Moldova s-a desfasurat, din 1830, in cadrul organizat al unui cerc de lectura medicala la Iasi; din initiativa medicilor Mihail Zotta si Iacob Czihak. Acest cerc va deveni in 1833 Societatea de medici si naturalisti din Iasi; incepand cu 1834, timp de mai bine de un secol , ea va indeplini un rol important in dezvoltarea vietii stiintifice romanesti. Organizatorii au reusit sa antreneze in munca societatii elementele cele mai progresiste ale intelectualitatii iesene, asociind in acelasi timp ca membri activi si corespondenti o serie de medici, farmacisti si naturalisti din Tara Romaneasca si Transilvania, precum si din strainatate.
Punerea in practica a programului vast al societatii a permis descoperirea a noi izvoare minerale, analiza lor chimica, intocmirea de ierbare, determinari folcloristice etc. A fost organizata o adevarata expeditie botanista cu participareadoctorului Iacob Czihak, a farmacistului I. Szabo si a naturalistilor I. Edel si Fr. Bell; ca rezultat au fost publicate valoroase studii in tara si strainatate.
Printre protagonistii Societatii de medici si naturalisti din Iasi, un loc de seama il ocupa Iacob Czihak (1800-1888). Lucrarea sa Istoria naturala (Iasi, 1837), manual destinat scolilor romanesti si publicului dornic de cultura, in buna parte inspirata din cartea naturalistului german J. B. Blumenbach, este cea dintai lucrare lucrare romaneasca de stiinte naturale tiparita. Din ea se degaja preocuparea pentru a impune ideea originii mineralelor. Czihak pubilca in 1836 la Regensburg o lucrare despre Flora Moldovei, Valorificand cercetarile sale botanice efectuate impreuna cu farmacistul I. Szabo. Tot in strainatate publica si un volum despre plantele intrebuintate de poporul roman la tratamentul bolilor oamenilor si ale animalelor (1836).
Mihail Zotta (1800-1864) este autorul primei lucrari romanesti de patologie profesionala, De colica saturnina, teza sa de doctorat, sustinuta la Viena in 1826, o remarcabila sinteza asupra simptomatologiei, evolutiei, tratamentului si profilaxiei colicii saturnine [27]. Zotta s-a straduit, dupa cum el insusi afirma, sa stranga cu sarguinta tot cea ce a gsit bun si confirmat de practica in opera unor autori ilustri si sa confrunte aceasta cu observatia sclinica.
In 1833, in colaborare cu farmacistul Anton Abrahamfi intreprinde analiza celor trei izvoare minerale descoperite de curand la Slanic; mai tarziu, extinde cercetarile sale si asupra altor izvoare minerale de la Borca, Hangu, Sarul Dornei si Strunga. O parte din rezultatele acestei colaborariau fost publicate in "Albina Moldovei", iar altele in revista germana "Buchner's Chemische Anallen" (1839) [28].
Costache Varnav a jucat si el un rol important in cadrul Societatii demedici si naturalisti din Iasi, unde scoate in 1844 "Povatuitorul sanatatii si a economiei, foaie periodica pentru poporil romanesc " care este prima revista de popularizare a stiintelor la noi. Varnav mai publica in 1847 lucrarea Cercetari asupra apelor de la Slanic, iar in 1848 a scris Despre colera epidemiceasca.
O figura remarcabilaa vietii stiintifice din Moldova a fost Gh. Cuciureanu (1814-1886), protomedic si ministru al Cultelor si Instructiunilor Publice in Moldova. Pe langa o lucrare despre spitalele din Europa, care avea saserveasca drept ghid pentru noile constructii proiectate la Iasi (1842), si alta despre folosirea lipitorilor (1847), agent terapeutic foarte raspindit pe atunci, Cuciureanu a scris si Povatuire pentru satenii Moldovei laa intamplare de holera (Iasi, 1844).
Printre popularizatorii cunostintelor medicale din Moldova, o mentiune speciala merita doctorul N. Kiriacopol, autoru;l primei lucrari de difuzare a cunostintelor de obstretica si puericultura, Douasprezece invataturi folositoare pentru femeile acelea ingrecate, pentru ciasul nasterii, pentru lehuzie, pentru chipul a-si hrani copiii acei mici si pentru boalele lor (Iasi, 1827).
Inceputurile invatamantului medical
Progresul social-economic al Principatelor in prima jumatate a secolului XIX-lea si nevoile de cadre medicale si auxiliare cerute de noua organizare sanitara au impus crearea unui invatamant medical romanesc.
O prima incercare, dar fara succes, de instituire a unui invatamant medical are loc in 1832 [29].
Primul institut de mosit a luat fiinta la Bucuresti in 1838, pe langa Spitalul de nasteri, sub denumirea de Institutul de nasteri si scoala de mosit, si a fost condus de dr. Iosif Sporer, care a elaborat pentru elevele acestei scoli manualul Mestesugul mosirii pentru invatatura moaselor la Institutul maternitatii (Bucuresti, 18390.
Amintim ca in Transilvania a functionat in 1775 la Cluj Liceul medico-chirurgical, care forma chirurgi diplomati si moase titrate. In acest liceu s-au organizat, incepand cu anul 1808, cursuri in limba materna pentru moasele romane. Anterior, magistrul de obstretica Michael Theofil Blasius a organizt la Sibiu in jurul anilor 1773-1774 un invatamant sistematic, o scoala de mosit, cu examene obligatorii in limbile romana si germana.
Adevaratul intemeietor al invatamantului medical romanesc este Nicolae Kretzulescu (1812-1900), medic progresist cu studii facute la Paris. Sesizand lipsa completa de asistenta medicala la sate, N. Kretzulescu lupta pentru infiintarea unei scolide mica chirurgie, intentionand sa formeze cu timpul ofiteri de sanatate, care sa profeseze in mediul rural. La 19 ianuarie 1842 s-a deschis la Spitalul Coltea, sub conducerea lui N. Kretzulescu, Scoala mica de chirurgie, prima forma de invatamant medical elementar din principatele dunarene. "Scoala lui Kretzulescu reprezinta zorile medicinii romanesti", dupa cum accentua C.I. Parhon.
Pentru necesitatile didactice ale acetui inceput de invatamant medical, Kretzulescu a intocmit un Manual de anatomie descriptiva, tiparit la Bucuresti in 1843, care a fost folosit si la viitoareaa Scoala nationala de medicina. Retinem si traducerea lui Kretzulescu a cartii lui Fr. E. Fodere Manualul pentru ingrijitorii si ingrijitoarele de femei lehuze, pentru moase si pentru mume de familie.
Bibliografie
