Infectiile nosocomiale

Infectiile nosocomiale

Germenii responsabili de producerea infectiilor nosocomiale sunt de regula, germeni oportunisti, multirezistenti, cu patogenitate crescuta; mai sunt denumiti si germeni de spital; ei sunt proprii fiecarui serviciu chirurgical, atat ca incidenta, dar mai ales ca sensibilitate la antibiotice.In cursul spitalizarii flora normala a organismului sufera modificari importante sub influenta unor factori ce tin de terenul bolnavului, antibioterapia efectuata anterior etc.

Dupa circa 7 zile de spitalizare 50% din pacienti isi modifica flora normala, fiind colonizati cu germeni de spital; in perioada postoperatorie imediata 75% dintre pacienti sunt colonizati cu germeni de spital.

Colonizarea orofaringelui se produce in legatura cu: gravitatea bolii pentru care se interneaza bolnavul, afectiunii asociate debilitante (alcoolismul cronic, diabetul), varsta inaintata, interntia chirurgicala de amploare si antibioterapia prelungita peste 3-5 zile.
Flora intestinala la bolnavul spitalizat este modificata prin: modificarea peristaltismului, staza intestinala, hipoaciditatea gastrica; prezenta ulcerului gastric, a H.D.S., pot fi la originea unei inmultiri bacteriene rapide.

Postul prelungit, alimentatia enterala artificiala, terapia imunosupresiva, antibioterapia prelungita sunt factori exogeni care modifica flora intestinala.
Dezechilibrul florei intestinale permite imtarea si multiplicarea rapida a speciilor potential patogene care in anumite situatii critice sunt responsabile de manifestari clinice mergand de la o simpla diaree pana la un sindrom septicemie.
Flora cutanata este dependenta la bolnavul spitalizat de diferiti factori: pH, factori nutritionali, des-cuamare, prezenta solutiilor de continuitate.
Utilizarea antisepticelor si antibioticelor local favorizeaza colonizarea cu germeni oportunisti.

Antibioterapia prelungita pe cale generala este un factor determinant, alaturi de durata de spitalizare prelungita, a aparitiei suselor rezistente.

Flora vaginala este modificata de antibioterapia prelungita peste 3 zile, favorizand in acelasi timp colonizarea cu germeni rezistenti. O interntie chirurgicala pe aparatul genital feminin poate aa aceleasi consecinte.
Bacilii gram-negativi aerobi - sunt responsabili. de producerea a peste 50% din infectiile nosocomiale. Rezervorul lor este cel mai frecnt omul (pacientul), insa se gasesc si in mediul inconjurator.
Bacilii gram-negativi produc infectiile urinare, infectiile intraperitoneale (peritonitele postoperatorii), dar si infectiile plagilor chirurgicale, pneumonii, bacte-riemii primare sau secundare.
Se gasesc printre germenii care contamineaza aparatele medicale sau lichidele de perfuzie.
Sunt de obicei germeni cu o puternica patoge-nitate si evolutie spre multirezistenta.Intre germenii gram-negativi aerobi cel mai frecnt intalnit este E. coli, mai mult de jumatate din infectiile nosocomiale cu germeni gram-negativi fiind produse de acest germen. Cel mai adesea isi are originea in tubul digestiv, ca de altfel si ceilalti aerobi gram-negativi responsabili de producerea infectiilor nosocomiale: Enterobacter, Piocianic, Proteus, Citrobacter, Klebsiella.
Stafilococul produce 15-21% din infectiile de spital. Omul este principalul rezervor pentru stafilo-coc, ca si pentru alte bacterii gram-poziti (streptococul).

Se intalneste cel mai frecnt intre agentii in-fectiosi cauzali pentru infectiile de plaga chirurgicala sau alte infectii cutanate de spital.
Stafilococul epidermidis este un agent important responsabil de bacteriemia de cateter intranos sau de infectia materialului protetic chirurgical, ortopedic sau cardiovascular.
Streptococul este germenul intalnit in 5-l0% din infectiile nosocomiale. Cel mai frecnt intalnit este Enterococul (infectii urinare, infectiile plagilor). Streptococul din grupul A si pneumococul sunt rar implicati.
Germenii anaerobi gram-pozitivi (Peptostrepto-cocul) sau gram-negativi (Clostridium difficile, Bacte-roides fragilis) sunt intalniti mai ales in peritonitele postoperatorii, dar si in infectiile nosocomiale pulmonare si de parti moi. Sunt intalniti in 2-5% din cazuri. Sunt germeni puternic patogeni si multirezis-tenti. Punerea lor in evidenta intampina dificultati (mor de obicei in timpul recoltarii sau al transportului catre laborator). Din acest punct de dere frotiul din produsul patologic este mult mai util.
Ciupercile sunt responsabile de producerea a 2-3% din infectiile nosocomiale. Infectia se produce cand se utilizeaza antibioterapia prelungita. Chimio-terapia prelungita, nutritia parenterala sunt alti factori de risc mai ales pentru Candida. Infectiile cu ciuperci le intalnim de asemenea la pacientii neutro-penici, cu imunodeficienta sera.
Virusurile produc in jur de 5% din infectiile nosocomiale, omul fiind unicul rezervor: virusurile respiratorii, rubeolic, rotavirusuri, virusul hepatitei B, HIV.

Infectiile nosocomiale sunt de obicei polimicro-bine, infectia monomicrobiana fiind foarte rara (de obicei infectiile plagilor operatorii cu stafilococ).In toate infectiile nosocomiale predomina bacteriile multirezistente. Pe de alta parte exista variatii ale florei din infectiile nosocomiale specifice diferitelor areale geografice (variatii nationale), iar in interiorul acestora fiecare spital are o ecologie bacte-riana locala proprie atat in termeni de repartitie a speciilor bacteriene, dar mai ales de rezistenta bacteriana. Studiul profilului bacteriologic al fiecarui spital ne indica prezenta unui anumit lot de germeni care au fost denumiti "germeni aflati in supraghere', sau "germeni de atentie' proprii fiecarui serviciu spitalicesc si definiti ca avand o puternica implicare, putere patogena si potential de evolutie spre multirezistenta.

Diagnostic bacteriologic

Studiul bacteriologic al infectiilor nosocomiale este dificil datorita polimorfismului bacterian si exigentelor de cultura ale anumitor bacterii. Un studiu bacteriologic complet este utopic, costisitor, posibil fals, deci inutil. Microbiolo-gul trebuie sa posede informatiile clinice care ii vor permite sa adapteze metodologia si sa interpreteze fiecare din etapele diagnosticului bacteriologic.
Interpretarea rezultatelor trebuie sa tina cont de capcanele existente in fiecare etapa a diagnosticului bacteriologic:

- examenul direct - pe frotiu colorat gram poate fi practicat totdeauna; negativitatea sau pozitivita-tea sa sunt informati. Existenta unui polimorfism microbian orienteaza spre existenta unei flore mixte - aeroba si anaeroba; aceasta informatie importanta va permite reorientarea rezultatelor culturilor anaerobe negati;
- interesul culturilor trebuie sa fie relativizat datorita dificultatilor de insamantare si crestere a germenilor anaerobi. De obicei anaerobii mor in timpul recoltarii si a transportului catre laborator;
- posibilitatea contaminarii probelor prelevate creste riscul de relativitate al culturilor bacteriene (calitatea prelevarii este primordiala);
- identificarea si studiul sensibilitatii la antibiotice cunosc aceleasi limite pentru dirse specii microbiene care traiesc adesea in simbioza.
Din aceste motive interpretarea rezultatelor bacteriologice trebuie facuta intr-o maniera critica. Pentru majoritatea autorilor cautarea anaerobilor trebuie sa fie selectiva si limitata la Bacteroides fragilis, singura bacterie anaeroba potential multirezistenta. In rezumat, in cursul infectiilor nosocomiale rezultatele bacteriologice sunt incomplete, sosesc tarziu si va fi periculos, in consecinta, de a limita spectrul antibiotic la germenii indentificati.
Examenul bacteriologic este mai util, in general, in urmarirea evolutiei unei infectii nosocomiale. Daca examenele bacteriologice repetate nu se negatiaza sunt posibile urmatoarele situatii:
- infectia nosocomiala isi continua evolutia;

- selectia unor surse bacteriene rezistente;
- aparitia unei recidive a infectiei;

- supraadaugarea la infectia nosocomiala cunoscuta a unei alte infectii.

Pseudomonas Aeruginosa

Infectiile cu Pseudomonas aeruginosa sunt o cauza frecventa de morbiditate si mortalitate a pacientilor spitalizati. Diagnosticul infectiilor este microbiologic, iar tratamentul a devenit complicat datorita rezistentei (intrinsenci si dobandite) a acestei bacterii si de aceea foarte multe aspecte ale tratamentului raman controversate.

Pseudomonas aeruginosa, diagnostic, tratament

Medicii noului mileniu trebuie sa considere Pseudomonas aeruginosa printre cei mai virulenti patogeni implicati in urmatoarele sindroame majore:

1) pneumonia la pacientii ventilati mecanic si pacientii cu neutropenie;

2) exacerbarea fibrozei chistice;

3) bacteriemie primara la pacientii cu neutropenie si infectati HIV cu CD4< 50 celule/mm;

4) endocardita datorita folosirii medicamentelor i.v. si in endocardita precoce dupa protezare valvulara mitrala sau aortica;

5) otita externa maligna la diabetici;

6) meningita nozocomiala si abcesul cerebral dupa interventii chirurgicale si fracturi ale bazei craniului;

7) endoftalmia secundara traumatismelor oculare, interventii intraoculare si contaminarea artificiala a cristalinului;

8) osteomielita - complicatie a traumatismelor si interventiilor ortopedice de protezare;

9) infectii cutanate ce complica arsurile severe.

Identitatea biologica a genului Pseudomonas s-a schimbat dramatic in ultimii ani, datorita trecerii de la clasificarea bazata pe omologia ARN -ului, la reclasificarea pe baza proprietatilor genotipice (filogenetice ), ilustrata in 'Bergey's Manual of Systematic Bacteriology'. Noua clasificare se refera la urmatoarele modificari:

organismele din grupul II fiind suficient de diferite de cele din grupul I constituie genul Burcholderia, din care fac parte urmatoarele specii: B.cepacia, B.mallei, B.pseudomallei, B.picketti,.B.gladioli, B. caryophylli si B.solanacearum.

organismele din grupul III sunt clasificate intr-o noua familie Comamonadaceae, care include genurile Comamonas si Acidivorax.

desi organismele din grupul IV prezinta semnificative diferente genetice fata de grupul I, ele apartin genului Pseudomonas.

Xanthomonas maltophilia a fost atribuit genului Stenotrophomonas.

Pseudomonas aeruginosa este frecvent raspandit in natura, fiind izolat din apa, sol si plante, fructe si vegetale, de la om si animale. Necesitatile nutritionale minime, toleranat a la o mare diversitate de condit ii fizice, abilitatea de a creste in apa distilata, contaminarea solutiilor dezinfectante, sapunurilor, lichidului de dializa, picaturilor oculare, instrumentarului etc. fac din Pseudomonas aeruginosa un important patogen nosocomial.

Ps. aeruginosa este uneori gasit ca parte a microflorei umane la indivizii sanatosi, prin colonizarea perineului, axilei sau stomacului dupa ingestia organismului.
Spitalizarea duce la o crestere a ratei de purtatori, tegumentul la pacientii cu arsuri, tractul respirator inferior la pacient ii intubati, pacientii care primesc chemoterapie sau oricare alt virtual loc la pacientii tratati cu antibiotice. Este agent etiologic al infectiilor cu diverse localizari ca pneumonia, infectiile de tract urinar, bacteriemia, endocardita, sistem musculoscheletal, ochi, urechi, sistem nervos central etc.

Strategii in diagnosticul de laborator al infectiilor cu Pseudomonas spp

Diagnosticul infectiilor este microbiologic. Rezultatul investigatiilor de laborator depinde de calitatea recoltarii, de aceea este imperioasa respectarea conditiilor standard de recoltare si transport pentru toate produsele patologice.

Prelucrarea produselor patologice in laborator se face in functie de procedurile specifice pentru fiecare tip de produs patologic, conform standardelor.
Examenul microscopic direct - frotiul din produsul patologic-, colorat Gram evidentiaza bacili Gram negativi (vezi imaginea nr.1), drepti sau usor incurbati 0,5 - 0,8 x 1,5- 3,0 microni metru, asezati izolat, in perechi sau scurte lanturi, intra si perileucocitari.

Imag.1 Pseudomonas SPP frotiu Gram Imag.2

Daca materialul din focarul de infec- tie se caracterizeaza prin abundenta celulelor inflamatorii si prezenta bacililor Gram negativi, materialul de contaminare se caracterizeaza prin prezent a celulelor epiteliale, scuamoase eventual incarcate cu numeroase bacterii de contaminare. Din flacoanele de hemocultura pozitive se fac frotiuri Gram care evidentiaza prezenta bacililor Gram negativi.
Rezultatul examenului microscopic direct este un diagnostic rapid care se trimite in sectie, sub forma unui 'rezultat preliminar', avand rolul de a informa clinicianul asupra calitat ii produsului patologic recoltat, identificarii microscopice a bacteriei care a produs infectia, fiind primul criteriu empiric pentru ghidarea antibioterapiei in cazul infectiei.

Cultivare si izolare

Pseudomonas spp. sunt bacterii nepretent ioase, de aceea cresc cu usurinta pe medii uzuale, cu un PH neutru. Geloza sange 5% si chocolate agar se folosesc pentru insamantarea produselor patologice ca LCR, lichid articular, lichid dializa peritoneala, in care nu se anticipa o flora mixta. Pentru izolarea Pseudomonas spp. din produsele patologice cu flora mixta se folosec medii selective, ca de exemplu MacConkey (exceptie face P. vesicularis), mediu cu cetrimide sau eosin-methylen blue agar.

Imag.3 Pseudomonas Aeruginosa, aspectul

Coloniilor pe agar

Incubare

Pseudomonas spp. creste in conditii aerobe de incubare, la temperatura de 35-37 grade, unele specii cresc greu la aceasta temperatura si placile se reincubeaza la 30 grade sau la temparatura camerei pentru inca doua zile. Capacitatea Ps.aeruginosa de a creste la 42 grade il diferentiaza de Ps. fluorescens si Ps. Putida.

Identificare:

a)     pe baza caracterelor de cultura:

b)    

Ps. aeruginosa, Ps. fluorescens, Ps. Putida: Izolatele de Ps. aeruginosa sunt usor de recunoscut pe baza aspectului coloniei, producerii de pigment difuzibil, a mirosului caracteristic de 'flori de tei'. Coloniile sunt mari, usor convexe, cu margini neregulate, cu luciu metalic, pe geloza sange coloniile sunt hemolitice. Pseudomonas aeruginosa este capabil sa produca un numar de pigmenti solubili, pioverdina (galben - verde fluorescent, deasemenea produs de P.fluorescens si P.putida) difuzibil in mediu, piorubina (culoare rosie), piomelanina (culoare maro). Piocinina, pigmentul albastru, nu este produs de nici o alta specie decat de Ps.aeruginosa. Ocazional tulpini de Ps.aeruginosa nu produc pigment sau produc un pigment galben - verde care nu-l diferentiaza de Ps.fluorescens, Ps.putida. Colonii nepigmentate de Ps.aeruginosa, mucoide pot fi izolate din secretiile traheale ale pacientilor cu fibroza chistica.

Ps.stutzeri: Grupul Ps.stutzeri este alcatuit din urma toarele trei organisme: Ps.stutzeri, CDC grup Vb -3, si Ps. mendocina. Ps. stutzeri formeaza colonii uscate, zbarcite, aderente de agar, maron. Insa nu toate tulpinile de Ps. stuzeri prezinta aceste aspecte, de aceea sunt greu de diferentiat de alte pseudomonade.

Ps.alcaligenes, Ps.pseudoalcaligenes, Pseudomonas spp.CDC grup 1: Coloniile nu prezinta aspecte particulare.

Ps.diminuta si Ps.vesicularis: Coloniile de Ps.diminuta sunt albe, in timp ce multe tulpini de Ps.vesicularis produc un pigment orange intracelular.

c)     identificarea biochimica trebuie sa respecte urmatoarele conditii:

inocul din cultura pura, proaspata de 18 - 24 ore.

oxidaza si catalaza pentru toti bacilii Gram negativi inainte de a selecta testele de identificare . Incepand din anul 1896 eforturile de a gasi un substrat biochimic pentru o diferentiere corecta si rapida, la nivel de specie, a tulpinilor izolate au fost emarcabile. Toate sistemele comerciale de identificare se bazeaza pe una sau mai multe combinatii de tehnologii: reac- tia PH -ului, care necesita 15-24 ore de incubare, reactia enzimatica (2-4 ore) ,utilizarea sursei de carbon, detectarea cresterii bacteriene in prezenta substratului, detectarea acizilor grasi prin chromatografie, reactii care sunt influentate de marimea inoculului, timpul de incubare si temperatura reactiei. Sistemele de identificare a bacililor Gram negativi non- fermentativi, prezinta o acuratete mai mare de 90%, atat in cazul kiturilor manuale: API, IDTri-Panel etc. sau automate: PDPhoenix, Vitek. Controlul de calitate care verifica fiecare reactiv si procedura, se recomanda cu tulpini specifice ATC (American Type Culture Collection).

c) testarea sensibiltatii la antibiotice prin metoda difuzimetrica (cea mai frecvent folosita) sau determinarea concentratiei minime inhibitorii (CMI) pe care multe laboratoare o practica ca metoda suplimentara este o etapa obligatorie in diagnosticul infectiilor cu Pseudomonas spp, datorita multiplelor mecanisme de rezistenta dobandita enzimatic si neenzimatic, efectuata cu scopul de a ajuta decizia terapeutica. Pseudomonas aeruginosa este un patogen nozocomial cu inalta rezistenta la antibiotice.
In 'Performance Standards for Antimicrobial Testing 2004 si 2005', se recomanda pentru testarea sensibilitatii Pseudomonas aeruginosa, prin metoda difuzimetrica, urma toarele:

• inocul din colonie pura 0,5 McFarland, folosind mediul Mueller-Hinton agar;
• incubare 35 grade, timp de 18 ore;
• Pseudomonas aeruginosa izolat de la pacientii cu fibroza chistica este incubat 24 ore;
• Pseudomanas aeruginosa dezvolta rezistenta in timpul terapiei prelungite cu antibiotice. Unele izolate, initial sensibile au dezvoltat rezistenta dupa trei-patru zile de tratament, de aceea se recomanda testari repetate;
• Controlul intern de calitate pentru Non-Enterobacteriaceae: E.coli ATCC 25922, Pseudomonas aeruginosa ATCC 27853, E.coli ATCC 35218 (pentru beta lactam-inhibitori de betalactamaza).

Mecanisme de rezistenta

Pseudomonas aeruginosa este o bacterie cu notorietate pentru rezistenta sa (rezistenta intrinseca, rezistenta dobandita) la foarte multe antibiotice. Mecanismele implicate in rezistenta sunt impermeabilitatea, efluxul, producerea enzimelor inactivatoare sau modificarea tintelor ceea ce face sa fie mai putin sensibil la antibiotice in comparat ie cu alti BGN (e.g. ampicilina, multe cefalosporine si macrolide). Biofilmul care protejeaza bacteria contribuie de asemenea la rezistenta lui la antibiotice.
Pe langa rezistenta intrinseca, Ps.aeruginosa are abilitatea, prin schimbari mutat ionale sau achizitie de material genetic, de a dezvolta rezistenta la fiecare antibiotic antipseudomonas. Beta-lactamaza AmpC este capabila sa degradeze beta-lactami ca de exemplu piperacilina, caftazidim cand mutatia consta in producerea unei mari cantitati de enzima.
Inhibitorii de beta-lactamaza, e.g. tazobactam, sulbactam de sodiu si clavulanat nu sunt activi pe beta-lactamaza AmpC. Rezistenta la gentamicina si tobramicina nu este intotdeauna inso- tita de rezistenta la amikacina. Daca se alege un antibiotic sensibil la tulpina testata succesul terapeutic nu este asigurat datorita inclinatiei Ps. aeruginosa de a dezvolta rezistenta in timpul terapiei.
Antibioticele pentru care o singura mutatie este suficienta sa compromita activitatea includ imipenemul si fluoroquinolonele, (e.g. rezistenta intre 25%-50% la tulpinile izolate de la pacietii care au primit monoterapie cu imipenemul si 33% -58% la pacientii care au primit monoterapie cu ciprofloxacin).
In tarile mediteraneene Ps.aeruginosa panrezistent, izolat din produsele patologice, produce o metalo-betalactamaza VIM care, ca si IMP1 hidrolizeaza toti beta-lactamii cu exceptia aztreonamului, ceea ce justifica recomandarea de a nu se folosi empiric carbapenemi.

Imag.4 Imag.5

Tratament

Tratamentul infectiilor severe cu Ps.aeruginosa presupune initierea unui tratament empiric, inainte ca rezultatul sensibilitatii sa fie cunoscut si modificarea lui in functie de rezultatul antibiogramei.
Alegerea tratamentului empiric este dictata de severitatea infectiei, cunoasterea epidemiologiei si fenotipurilor de rezistenta din sectia in care este internat bolnavul si istoricul pacientului privind folosirea antibioticelor. Expunerea anterioara la imipenem, ciprofloxacin, piperacilina sau ceftazidim creste probabilitatea ca Ps. aeruginosa sa fie rezistent la antibiotice.

Recomandari in alegerea tratamentului:

cand Ps.aeruginosa este cunoscut sau se suspecteaza ca a produs infectia, pana se cunoaste rezultatul antibiogramei, se recomanda tratament empiric cu doi agenti cu activitate antipseudomonas;

in tratamentul empiric se evita antibioticele la care pacientul a fost recent expus;

cand sensibilitatea tulpinii care a produs infectia este cunoscuta se recomanda folosirea a doua antibiotice in pneumonie, endocardita, bacteriemie, pacient cu neutropenie si sepsis;

in cazul folosirii monoterapiei nu se recomanda aminoglicozidele, fluoroquinolonele si imipenemul;

in combinatii se pot folosi; urmatoarele asocieri: (1) un betalactam antipseudomonas (e.g. piperacillina, ceftazidim, cefepim, imipenem, meropenem, aztreonam) cu un aminoglicozid si (2) o penicilina (antipseudomonas) cu spectru extins si fluoroquinolone;

sunt raporate cateva date clinice in favoarea combinatiilor antibioticelor folosite in tratamentul infectiilor severe;

rolul asocierii antibioticelor in prevenirea rezistentei ramane controversat, sunt studii efectuate pe loturi de pacienti cu infectie cu Ps.aeruginosa, pentru care asocierea terapeutica nu a fost urmata de o scadere a rezistentei; in schimb alte studii efectuate demonstreaza ca rata mortalitatii, in cazul asocierii a doua antibiotice, este mult mai mica decat in cazul monoterapiei.

Emergenta infectiilor produse de Ps.aeruginosa multirezistent a necesitat gasirea unei alternative de tratament, asa cum sunt polymyxinele. S-au testat agenti mai vechi ca de exemplu colistin, desi asociat cu o multime de efecte adverse (neurotoxic, nefrotoxic) s-a dovedit activ in cazul tulpinilor multirezistente, iar in studiile raportate (e.g. pacienti cu pneumonie nozocomiala sau traheobronsita cu Ps.aeruginosa care au facut aerosoli cu colistin), s-a dovedit o terapie suplimentara benefica.

In ciuda diferitelor studii publicate care evidentiaza rezultatele favorabile privind sensibilitatea polymixinelor, NCCLS-2005 (The National Committee for Clinical Laboratory Standards) nu furnizeaza criterii interpretative pentru testarea lor in cazul infect iilor cu Pseudomonas aeruginosa.

Controlul infectiilor

Cycling-ul antibioticelor are rolul de a reveni sau reduce rezistenta la antibiotice s24t, bazat pe ecologia bacteriana a fiecarei sectii, stabileste folosirea diferitelor clase de antibiotice la un interval predeterminat (totusi alegerea poate fi influentata de antibioticele primite anterioar de pacient ).
Gruson si colaboratorii au aplicat un program de rotatie a antibioticelor, restrictionand folosirea ceftazidimului si ciprofloxacinului pentru a reduce incidenta pneumoniei la pacientii ventilati cauzata de microorganisme rezistente la cele doua antibiotice.

Dupa o perioada de doi ani, s-a constatat o semnificativa scadere a numarului de bacilli Gram negativi rezistenti la antibiotice si a sensibilitat ii Ps.aeruginosa la cateva antibiotice antipseudomonas. Raspandirea Ps.aeruginosa poate sa fie controlata prin aplicarea masurilor de izolare, tehnici aseptice, dezinfectia instrumentarului, folosirea dezinfectantelor si antisepticelor si nu in ultimul rand dezinfectia mainilor.

Concluzii

Conform 'National Nosocomial Infections Surveillance - NNIS', Pseudomonas Aeruginosa este cel mai comun patogen asociat infectiilor nozocomiale.

Rezistenta multipla la antibiotice face imposibila alegerea unui tratament al infectiilor, iar selectarea rezistentei in timpul tratamentului determina esecul terapeutic.
Aplicarea masurilor de prevenire si control al infectiilor si cyclingul antibioticelor pot fi o alternativa in reducerea raspandirii bacteriei si a rezistentei la antibiotice.