|
|
|
Fracturile diacondiliene
Descrise de Kocher, ele sunt foarte rare la adult: 2% dupa Decoulx, 1,7% dupa Kipfer si 1,4% dupa Lecestre si Trouillas, care le apreciaza ca "o curiozitate' (7 cazuri intr-o serie de 503 fracturi de paleta numerala).
Se produc prin cadere pe cotul hiperflectat, cand olecranui loveste violent trohleea humerala, dar si prin cadere pe palma cu colul extins si se observa mai des la femeile varstnice.
In functie de mecanismul de producere, se clasifica in:
fracturi de tip I: fracturi prin extensie, in care fragmentul osos se deplaseaza posterior si
fracturi de tip II: fracturi prin flexie, in care fragmentul osos se deplaseaza anterior.
De fata, au un traiect transversal intraarticular, imediat deasupra suprafetelor articulare, care intereseaza condilul anatomic si trohleea humerala, respectand coloanele laterale. De profil, traiectul de fractura este orientat oblic de sus in jos si dinainte inapoi (Lecestre). Foarte rar, traiectul de fractura este frontal si detaseaza intr-un singur bloc condilul anatomic si trohleea humerala. S-a descris si o fractura izolata de trohlee humerala, fractura lui Laugier.
Fractura fara deplasare este mai rar intalnita. Deplasarea fragmentului articular este variabila, uneori importanta, cum ar fi bascularea lui in sus si inainte. Nu rareori, fragmentul este cominutiv.
Clinic, se manifesta prin durere si tuinefactia cotului, semne deseori neconcludente, ca si limitarea miscarilor, fiind vorba de o fractura intraarticulara.
Radiografia de fata si, mai ales, cea de profil indica marimea si deplasarea fragmentului osos. in fracturile cu deplasare anterioara, se constata un semn radiologie caracteristic de dublu sau triplu contur.
In fracturile fara sau cu mica deplasare, se aplica o atela gipsata posterioara, pentru 3-4 saptamani, urmata de mobilizare activa sau un tratament functional.
In fracturile cu deplasare si denivelare a suprafetelor articulare, s-a recurs si la extensia continua transolecraniana, dar mai frecvent la reducerea sangeranda si osteosinteza cu brose K transarticulare exteriorizate sau suruburi, Trouillas apreciaza ca cele mai bune rezultate, in cazul tratamentului conservator se obtin prin mobilizare imediata iar in cazul tratamentului chirurgical, prin osteosinteza cu suruburi, dar prin abord posterior transolecranian sau pe cale externa, in concluzia studiului sau, acest autor recomanda osteosinteza cu suruburi la tineri si mobilizarea imediata in celelalte cazuri.
Intrucat reducerea si mai ales osteosinteza comporta dificultati deosebite, unii autori prefera extirparea fragmentului si recuperarea functionala imediata, cu rezultate multumitoare, mai ales ca necroza fragmentului condilotrohlean este intalnita cu aceeasi frecventa in ambele metode de tratament.
