|
Este o planta
parca special facuta sa ne ajute la inceput de primavara. Trateaza cu succes
gastrita, alergia, colesterolul marit, bronsita, chiar si astenia de primavara.
Sa o cunoastem mai bine, asadar
Originea chimenului (Carum carvi) nu este pe deplin elucidata: unii cercetatori
sustin ca este originar din Asia Mica (actualul teritoriu al Turciei), de unde
ar fi fost raspandit in lumea intreaga de catre greci si apoi de catre romani,
in timp ce altii sustin ca provine din Caucaz ori chiar din ramura sudica a
Carpatilor. Cert este ca planta inaltuta, cu flori albicioase, cu seminte
cenusii la culoare si cu o aroma racoritoare s-a raspandit astazi in toata
lumea, crescand din India si pana in vestul Europei, fiind aclimatizata si in
America de Nord, in America de Sud ori in Africa.
Primele dovezi despre folosirea chimenului in scop
uri medicinale le avem de la invatatii egipteni, care l-au descris in
papirusurile lor, la fel ca si medicii Greciei antice, care au inclus aceasta
planta in tratatele vremii. Pe timpul imparatului roman Iulius Cezar, chimenul
a trait momentele sale de 'glorie', fiind introdus obligatoriu in
dieta soldatilor, pentru a-i feri de bolile infectioase, de epuizare si de
afectiunile digestive. In medicina populara a diferitelor popoare europene
chimenul este nelipsit, fiind folosit in alimentatie, ca medicament si, nu in
ultimul rand, ca ingredient magic. In Germania, de pilda, era considerat, pana
nu demult, un panaceu in afectiuni gastrice si intestinale. Din el se facea un
lichior ('Kummel') folosit in inapetenta, iar semintele pisate se
puneau in baia sugarilor pentru a le calma colicile. In Olanda, aburul emanat
de fiertura de chimen era inhalat pentru usurarea respiratiei si vindecarea
celor cu bronsita, iar in Franta se pune si acum in diferitele feluri de branza
fermentata, pentru a usura digestia. In arhipelagul britanic, chimenul se dadea
gainilor pentru a nu se rataci si a ramane 'legate' de gospodarie.
Mai mult, sotiile ori sotii cu inclinatii spre aventuri erau tratati pe fata
sau pe ascuns cu chimen, pentru aceeasi actiune de infranare a vagabondajului
si pentru a le fi calmate pornirile spre infidelitate.
In Romania, chimenul se mai numeste si secarea, chimion, chimin sau chiman. El
este printre putinele condimente care cresc spontan la noi, diferite varietati
de chimen fiind intalnite prin fanetele si pe pajistile din zonele de deal,
montane si subalpine. Planta foarte raspandita, exista numeroase cunostinte in
medicina populara despre utilizarea semintelor sale. Decoctul si ceaiul din
seminte de chimen se dadeau copiilor mici ca sa nu planga de dureri de burta.
Tot cu el erau spalati pe cap copiii contra bubelor, iar fetele din unele sate
se spalau cu zeama de chimen calduta, ca sa se faca frumoase si sa aiba fata
curata. Peste tot se punea in vin sau tuica, pentru pofta de mancare. Chimenul
fiert in lapte sau apa se lua pentru bolile inimii. Pisat si amestecat cu putin
unt se lua contra durerilor de stomac. Ceaiul din chimen cu iarba creata se
dadea ca intaritor celor slabiti de boala. Se mai folosea la raceli sau pentru
boli femeiesti combinat cu trandafir alb si malin alb. Femeile care aveau copii
mici mancau supa de chimen, ca sa aiba lapte mai mult. Dar sa aflam mai concret
care sunt utilizarile medicinale ale chimenului, confirmate si de stiinta
actuala.
Unde gasim chimenul Chimenul este
omniprezent in fanetele de deal si de munte, dar prezinta un mare impediment
pentru culegatori: creste foarte razlet, iar semintele sale, care sunt
principala parte utilizata in terapie, sunt mult mai mici decat cele ale
chimenului de cultura. De fapt, actualele specii de chimen de cultura au fost
selectionate de-a lungul a mii de ani, ajungandu-se la soiuri foarte bogate in
ulei volatil (cel mai important principiu activ al plantei), extrem de
puternice din punct de vedere terapeutic, care sunt preferate soiurilor
neselectionate. Asadar, pentru a obtine maximum de foloase medicinale, este
recomandata folosirea chimenului de cultura, care se gaseste gata conditionat
in plafarurile si in magazinele naturiste.
Cum se prepara si se administreaza chimenul
Pulberea Semintele uscate
se macina bine cu o rasnita de cafea, pana cand devin o pulbere fina, care se
pastreaza (maximum 7 zile) intr-un borcan inchis ermetic, la frigider. Se
administreaza de regula cate jumatate de lingurita, de 4 ori pe zi.
Infuzia fierbintePrimii care l-au folosit ca medicament au fost
egipteniiIntr-o cana (250 ml) cu apa clocotita, se pun 1-2 lingurite de
seminte, se acopera si se lasa asa vreme de 15 minute, dupa care se filtreaza.
Infuzia se consuma cat de calda posibil, pentru a avea maximumul proprietatilor
antispastice si calmante.
Uleiul volatil Se extrage
doar prin procedee industriale, prin distilare si, mai rar, prin antrenare cu
alcool. Se gaseste in farmaciile si in magazinele naturiste, dar trebuie sa
aiba specificat pe ambalaj faptul ca este valabil si pentru uz intern. La
adulti, se administreaza cate 2-6 picaturi de trei ori pe zi, la copiii intre 6
si 16 ani - 1-3 picaturi, de 2-3 ori pe zi, la copiii intre 1 an si 6 ani - sub
o picatura pe zi, adica maximum 0,02 ml pe zi. Uleiul de chimen este inclus si
in diverse siropuri ori ceaiuri preambalate, cu efecte calmante pentru copii.
Infuzia combinata Se pun 2
lingurite de pulbere de seminte intr-un pahar de apa si se lasa la macerat
vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Extractul
obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca
un pahar de apa, apoi se lasa sa se raceasca. In final, se combina cele doua
extracte, iar preparatul obtinut se va administra pe parcursul unei zile.
Tinctura Se pun intr-un
borcan 10 linguri de pulbere de seminte, care se acopera cu 400 ml de alcool
alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere
a fost acoperita, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat
vreme de 12 zile. Apoi preparatul se strecoara, se adauga 10 picaturi de ulei
volatil de chimen, se agita bine, iar extractul astfel obtinut se pune in
sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza o lingurita de 4 ori pe zi,
in tratamente cu o durata de 1-3 luni.
Uleiul pentru uz extern In jumatate de litru de ulei de masline
sau floarea-soarelui se pun 10 linguri de pulbere de seminte de chimen. Se lasa
la macerat vreme de 2 saptamani, la soare, dupa care se filtreaza, se adauga 15
picaturi de ulei volatil de chimen, iar preparatul astfel obtinut se trage
intr-o sticla inchisa la culoare, care se pastreaza in locuri intunecoase si
reci.
Tratamente interne
* Alaptare - se consuma zilnic 1-3 cani de infuzie combinata de chimen
cu miere. Mai multe studii au obiectivat faptul ca administrarea chimenului
creste secretia lactata si imbunatateste calitatea laptelui matern, reduce
incidenta colicilor la sugari. In cazul in care apar inflamatii ale sanilor
(ragade) in timpul alaptarii, se pune pe zona afectata o cataplasma cu seminte
de in si de chimen, macerate in prealabil, vreme de patru ore, in apa calda.
* Astenie psihica, incapacitate de concentrare mentala - se iau cate 4
lingurite de tinctura de chimen pe zi, in cure de o luna. Uleiul volatil
continut de semintele de chimen are efecte tonice nervoase, favorizeaza
circulatia cerebrala, confera o senzatie de vioiciune si tonus mental. Acelasi
tratament se recomanda si ca adjuvant in depresie.
* Astm, astm alergic, bronsita cronica - se administreaza amestecul de
infuzie combinata si ulei volatil de chimen. Pe langa efectul antispastic
mentionat, chimenul are in aceste afectiuni si un efect expectorant (ajuta la
eliminarea secretiilor in exces de pe caile respiratorii), antiinflamator si
antibiotic. De asemenea, uleiul volatil de chimen este antihistaminic, ajutand
la calmarea reactiilor alergice la nivelul aparatul respirator.
* Cancer de colon - un studiu de medicina experimentala dat publicitatii
in martie 2006 arata ca un tratament facut vreme de 15 saptamani cu pulbere de
chimen inhiba dezvoltarea tumorilor in intestinul gros. Interesant este ca
efectul antitumoral al chimenului a fost potentat de introducerea in
alimentatie si a uleiului de arahide, care este indicat celor care sufera de
tumori pe tubul digestiv. Se recomanda administrarea a 7 grame de pulbere de
seminte de chimen pe zi (doza exacta este de 0,06 grame pe kilogram-corp), in
cure cu o durata de patru luni, urmate de doua luni de pauza.
* Cancer de piele - chimenul, ingerat sub forma de pulbere si aplicat
sub forma de ulei pentru uz extern pe formatiunile canceroase aparute pe piele,
inhiba cresterea tumorilor maligne si, mai mult, declanseaza procesul de
remisie a acestora. Se recomanda un tratament de patru luni cu chimen luat
intern (7 grame pe zi) si aplicat extern, sub forma de ulei, pe zonele
afectate. Pentru a-i creste eficienta, chimenul trebuie macinat * Deficit
de fier in organism - infuzia combinata de chimen din care se bea cate o
cana dimineata si seara, pe stomacul gol, este un eficient remediu contra
anemiei feriprive. Acest remediu nu contine decat cantitati infime de fier, in
schimb, imbunatateste foarte mult asimilarea acestui oligoelement, care de cele
mai multe ori se gaseste in alimentatia de zi cu zi (in oua, in spanac, in
urzici, in icre, in peste etc.), dar nu este metabolizat corespunzator de
organism.
* Diaree, colita de fermentatie - se administreaza pulbere de seminte de
chimen amestecata in proportii egale cu pulbere de frunze de menta. Se iau
zilnic cate 4-6 lingurite din aceasta combinatie, pe o perioada de 1-3
saptamani. Combinatia chimen-menta este aproape imbatabila in mai multe
afectiuni digestive, printre care diareea si colita de fermentatie, unde
efectul lor este rapid, datorita calitatilor antiseptice, antiinflamatoare,
carminative (determina eliminarea gazelor intestinale) ale celor doua plante.
* Dispepsie - exista mai multe cercetari care arata fara dubiu ca
semintele de chimen, singure sau in combinatii cu alte plante, vindeca fara
gres aceasta afectiune. Intr-un astfel de studiu, facut in Germania, un numar
de 118 pacienti au fost impartiti in doua grupe de terapie egale. Cei din prima
grupa au fost tratati cu seminte de chimen si frunze de menta (Mentha
piperita), in timp ce a doua grupa fost tratata cu cisaprida, un medicament de
sinteza foarte eficient in tratarea dispepsiei. Dupa patru saptamani, 69,7% din
cei tratati cu chimen si menta nu mai prezentau simptome de dispepsie. Durerile
abdominale, senzatia de greata sau de greutate in stomac disparusera, la fel si
balonarea si eructatiile. In lotul tratat cu cisaprida, procentul pacientilor care
nu mai prezentau simptomele dispepsiei a fost foarte apropiat de cel al
pacientilor tratati naturist, fiind de 70,2%, dar aici au aparut si reactii
adverse (dureri de cap, diaree, aritmie), reactii inexistente la lotul tratat
natural. Asadar, pe termen lung, o solutie eficienta si sigura contra
dispepsiei este administrarea zilnica, inainte de masa, a unei lingurite de
amestec de pulberi de chimen si menta, combinate in proportii egale. Plantele
trebuie sa fie proaspat macinate, pentru a avea un continut maxim de uleiuri
volatile, care imbunatatesc secretia de bila si de sucuri gastrice si elimina
durerile abdominale.
* Gastrita - un studiu facut in laboratoarele Universitatii din Riad,
Arabia Saudita, arata ca administrarea semintelor de chimen protejeaza
epiteliile gastrice (tesuturile protectoare ce captusesc stomacul) de actiunea
secretiilor gastrice acide, dar si de actiunea unor substante iritante, cum ar
fi solutia de clorura de sodiu concentrata, alcoolul etilic pur etc. Astfel,
desi administrarea chimenului sporeste secretia de sucuri digestive,
tratamentul cu infuzia combinata din semintele sale este eficient pentru
gastrita, avand efecte calmante, antiinflamatoare, protejand mucoasa gastrica.
Se administreaza 2-3 cani de infuzie combinata pe zi, in cure de 3 saptamani,
urmate de o pauza de 10 zile, dupa care se poate relua.
* Greata provocata de medicatie - se administreaza infuzia combinata
obtinuta din chimen si menta, amestecate in proportii egale, din care se bea,
de preferinta neindulcita, cate o jumatate de litru - un litru pe parcursul
zilei, inaintea meselor principale. Are efect antiemetic (elimina senzatia de
greata), actionand atat local, la nivelul terminatiilor gustative si olfactive
de la nivelul tubului digestiv, cat si la nivelul sistemului nervos central.
Este un bun tratament si contra anorexiei.
* Halena (miros urat al respiratiei) - se mesteca dupa masa si, intre
mese, seminte de chimen. Au un miros placut si, mai mult decat atat,
imbunatatesc digestia, eliminand cauzele profunde care duc la aparitia halenei.
* Micoze (adjuvant) - prin teste de laborator s-a constatat ca uleiul
volatil de chimen este foarte eficient contra infectiilor cu ciupercile
parazite Candida albicans, Aspergillus. Se administreaza uleiul volatil de
chimen, cate 2-5 picaturi, de trei ori pe pe zi, in cure de 14 zile, urmate de
alte 10 zile de pauza. Acelasi tratament este recomandat ca adjuvant in
infectiile, de aceasta data bacteriene, cu Pseudomonas aeruginosa.
* Prevenirea cancerului - mai multe studii facute in Japonia, in India
si in China arata ca administrarea chimenului impiedica mutatiile celulelor
normale spre celule canceroase, fiind un protector de incredere contra bolii
canceroase care afecteaza stomacul, intestinele, ficatul, pancreasul. Se consuma
chimenul ca si condiment in alimentatie, iar de doua ori pe an se tin cure cu o
durata de patru saptamani, timp in care se administreaza cate o lingurita rasa
de pulbere de seminte de patru ori pe zi.
* Sindromul colonului iritabil, colon spastic - se beau zilnic 2-3 cani
de infuzie combinata de seminte de chimen. Tratamentul se face vreme de 4
saptamani, cu 5-7 zile de pauza. Are efecte spasmolitice si antiinflamatoare
intestinale puternice, ajuta la echilibrarea florei intestinale. Tratamentul
este valabil si contra crampelor abdominale, care atunci cand sunt foarte
puternice vor fi tratate, in prima faza, cu infuzie fierbinte de chimen.
* Sindromul
de postmenopauza (adjuvant) - se administreaza pulberea proaspat macinata de
chimen, cate trei lingurite pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de alte 30 de
zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Este un remediu cu efecte
estrogene blande, ideal pentru femeile care au intrat la menopauza de mai mult
de doi ani si se confrunta cu simptome cum ar fi osteoporoza, hirsutismul,
astenia, depresia.
* Spasme musculare - se administreaza infuzia combinata de chimen, cate
o jumatate de pahar (100 ml), de trei ori pe zi. In fiecare doza de infuzie
combinata se pun si doua picaturi de ulei volatil de chimen, pentru a amplifica
efectele antispasmodice ale acestui tratament. Studii facute in Statele Unite
au aratat ca substantele volatile din chimen inhiba efectul mai multor enzime
care determina contractura musculara. Astfel, acest tratament este valabil nu
doar in spasmele muschilor voluntari (cum ar fi cei ai bratelor, ai picioare,
ai pleoapelor etc.), ci si al celor care nu pot fi controlati voluntar. Acest
tratament antispasmodic s-a dovedit eficient si contra sughitului, contra tusei
spasmodice si chiar contra astmului.
* Valori crescute ale colesterolului si trigliceridelor - intr-un studiu
din anul 2005, facut de o echipa mixta de cercetatori din Maroc si din Franta,
se arata ca administrarea de infuzie combinata de chimen, 1-1,5 litri pe zi, in
cure de patru saptamani, scade semnificativ procentul de colesterol negativ
(LDL) si de trigliceride din sange. Acelasi studiu arata ca organismul diabetic
este ferit de complicatii cardiace si vasculare prin tratamentul cu infuzie
combinata de chimen. Un alt efect al tratamentului cu chimen este si o usoara
scadere a glicemiei, dar care apare mai ales la tratamentul cu pulbere de
chimen si mai putin la tratamentul cu extract apos sau in alcool.
* Viermi intestinali (adjuvant) - se administreaza ulei volatil de
chimen, cate 2-5 picaturi de trei ori pe zi, in cure de 21 de zile, urmate de
aceeasi perioada de pauza. Acest remediu are efecte puternic vermifuge si
insecticide, paralizand centrii nervosi vitali ai acestor organisme parazite.
Aplicatii externe cu chimen
* Crampe abdominale la sugari si la copiii mici - in apa de baie a
copilului se toarna 1-3 linguri de tinctura de chimen. Principiile active cu
efect calmant gastro-intestinal si carminativ vor fi preluate prin piele de
catre circulatia sanguina periferica si isi vor face rapid efectul.
* Micoza bucala - de trei ori pe zi se fac clatiri ale gurii cu 100 ml
de infuzie combinata, in care s-au pus 1-2 picaturi de ulei de chimen. Acest
tratament are efecte antimicotice, antiinflamatoare, fiind de un real ajutor
pentru candida cu localizare pe segmentul buco-faringian.
* Rani deschise (prim ajutor) - se spala rana si se curata foarte bine
cu tinctura de chimen nediluata. Este un tratament dureros pe moment, dar
extrem de util, mai ales in cazul in care rana se produce intr-un loc cu
puternica incarcatura microbiana. Chimenul are efecte antibiotice puternice si
distruge, aplicat direct, virusul tetanic.
* Scabie - se aplica uleiul pentru uz extern pe portiunile afectate.
Aplicatia se face de 3-6 ori pe zi, pana la vindecarea totala. Este un
tratament simplu si eficient, recomandat mai ales celor care nu suporta
unguentele cu substante de sinteza folosite in acest scop.
Precautii si contraindicatii
La copiii mici se administreaza intern cu prudenta, intrucat - foarte
rar - poate declansa crize de epilepsie. De regula, pentru copiii foarte mici
este recomandat din acest motiv feniculul, in locul chimenului.
La femeile insarcinate, supradozarea semintelor de chimen (peste 7 g
luate zilnic) poate produce avortul.
Chimenul este contraindicat persoanelor care au alergie la plantele din
familia Apiaceae (Umbeliferae).