ARTICULATIA COTULUI Articulatio cubiti)

ARTICULATIA COTULUI Articulatio cubiti)

La formarea articulatiei cotului participa trei oase: humerusul, ulna si radiusul. Pentru acest motiv, teoretic la acest nivel se descriu trei articulatii: humeroulnara, humeroradiala si radioulnara proximala. Daca luam in consideratie faptul ca pentru toate acestea exista o singura capsula si o singura sinoviala, atunci ne apare indreptatita parerea acelor autori care descriu la nivelul cotului o singura articulatie. Din punct de vedere fiziologic trebuie descrise insa doua articulatii diferite, una in raport cu miscarile de pronatie-supinatie, si alta in raport cu miscarile de flexiune-extensiune. Articulatia radioulnara proximala (articualatio radioulnaris proximalis) este o trohoida, in raport cu miscarile de rotatie (pronatie-supinatie); pe cand celelalte doua, humeroulnara (articulatio humero-radialis) o trochleartroza si humero radiala a (articulatio humerororadialis) o elipsoida, care sunt in raport cu rmiscarile de flexiune-extensiune ale antebratului pe brat.

Deoarece considerentele fiziologice (functionalitatea) au prevalat asupra celor anatomice, s-a convenit de catre majoritatea autorilor, ca in articulatia cotului sa se recunoasca de fapt doua articulatii: 1) articulatia humerusului cu oasele antebratului (humero-antebrahiala); 2) articulatia dintre extremitatile proximale ale radiusului si ulnei (radioulnara proximala). Dupa cum vedem, pentru miscarea de flexiune-extensiune articulatia humeroulnara este hotaratoare.

Articulatia humeroradiala (elipsoidala) este astfel conformata incat urmeaza miscarile articulatiei humeroulnare.

Suprafetele articulare. Sunt reprezentate de partea humerusului prin fata articulara a epifizei distale, iar de partea oaselor antebratului prin fetele articulare ale epifizelor proximale ale ulnei si radiusului. Suprafata humerala este compusa din: trohlee, capitulul humerusului si santul intermediar. Epifiza proximala a ulnei prezinta incizura trohleara, iar epifiza proximala a radiusului, foseta capului radial.

Toate aceste suprafete articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin avand o grosime de 1,5 mm. Corespunderea suprafetelor articulare se face astfel: incizura trohleara raspunde trohleei humerale, foseta capului radial corespunde capitulului humeral, iar santului intermediar ii corespunde marginea fosetei capului radial.

Mijloacele de unire. Sunt reprezentate printr-o capsula intarita de ligamente.

Capsula articulara este constituita din doua straturi unul extern fibros si altul intern sinovial. Membrana fibroasa prezinta o insertie humerala si alta antebrahiala; insertia humerala se face de-a lungul unei linii ce trece inainte, deasupra fosei coronoide si a celei radiale; inapoi la periferia fosei olecraniene. Lateral si medial ea coboara pe partea inferioara a epicondilului lateral si a celui medial. Cei doi epicondili raman astfel liberi pentru insertii musculare. Insertia antebrahiala se face dupa cum urmeaza: pe radius, imprejurul colului, la 5-6 mm sub capul radial, iar pe ulna, pe ambele margini ale incizurii trohleare, pe incizura radiala, pe olecran si pe procesul coronoidian. Varfurile olecranului si procesului coronoidian se gasesc in interiorul capsulei. Insertia capsulei ne ajuta sa intelegem de ce fracturile sau smulgerile epifizelor respective vor interesa si capsula, pe cand fracturile izolate ale epicondililor o vor evita.

1.     Ligamentul colateral ulnar (lig. Collaterale ulnare) se desprinde de pe epicondilul medial si radiaza spre fata mediala a epifizei proximale a ulnei (marginea incizurii trohleare). Este un ligament puternic, de forma triunghiulara caruia i se pot descrie doua fascicule: humerocoronoidian si humeroolecranian.

2.     Ligamentul colateral radial (lig. Collaterale radiale) porneste de pe fata anteroinferioara a epicondilului lateral si se imparte in doua fascicule divergente. Acestea trec unul inaintea, celalalt inapoia capului radial si se fixeaza fiecare la extremitatea respectiva a incizurii radiale a ulnei. Ele sunt strans legate cu fibrele ligamentului inelar al radiusului.

Ligamentul colateral ulnar si radial sunt foarte rezistente. Astfel se explica de ce prin intermediul lor se pot produce smulgeri ale epicondililor.

Sinoviala. Stratul sinovial al capsulei tapeteaza fata profunda a capsulei. Stratul fibros se termina la oarecare distanta de cartilajul articular. Stratul sinovial se reflecta la nivelul insertiei stratului fibros acoperind intreaga suprafata osoasa dintre insertia acestuia si cartilaj. Datorita acestei dispozitii, stratul sinovial tapeteaza fata anterioara a fosei coronoidiene si a celei radiale, formand un fund de sac bilobat anterior. Pe fata posterioara, ea tapeteaza fosa olecraniana, formand fundul de sac posterior (subtricipital). Pe acest fund de sac posterior se insera cateva fibre musculare din triceps. Aceste fibre il trag in sus in timpul extensiunii bratului. De aceea, ele sunt considerate ca fascicule tensoare ale stratului sinovial, similare cu cele ce se intalnesc la articulatia genunchiului. Cunoasterea dispozitiei fundului de sac posterior prezinta importanta clinica. Prelungirile lui se gasesc intre triceps si cei doi epicondili. Cand el este plin cu lichid, ca in unele leziuni inflamatorii, prelungirile sale pot fi observate pe laturile olecranului. Datorita situatiei sale superficiale, el poate fi deschis pentru drenarea colectiilor din cavitatea articulara. Stratul sinovial al capsulei formeaza, de asemenea, un fund de sac imprejurul colului radial, numit fund de sac periradial.

RAPORTURI. Fata anterioara a articulatiei constituie planul profund al regiunii plicii cotului. Fata posterioara face parte din regiunea oleocraniana. Cartilajele de conjugare ale extremitatii inferioare a humerusului si cele superioare ale radiusului si ulnei se gasesc in raporturi imediate cu sinoviala. Asa se explica de ce in cazurile de osteomielita (inflamatie purulenta a osului) infectia, dupa ce a perforat cartilajul de conjugare, ajunge la epifiza invadand articulatia.

MISCARILE. In articulatia cotului, partea ei humeroantebrahiala, articulatie uniaxiala, sunt posibile doua miscari: de flexiune (apropierea antebratului de brat) si de extensiune (in sens invers). Axul articular este transversal si el trece prin mijlocul trohleei si al capitulului humeral. Deoarece acest ax nu este perfect transversal, si orientat din afara inauntru, dinainte inapoi si de sus in jos, in ambele miscari bratul si antebratul nu se vor comporta unul fata de altul ca ramurile unui compas. Astfel, in miscarea de flexiune, antebratul ajunge putin medial fata de brat, iar cand acesta este dus in extensiune cele doua segmente formeaza un unghi deschis in afara. La aceasta contribuie si traiectul spiroid al santului trohleei. Intre flexiunea maxima si extensiunea maxima miscarea atinge o valoare de 140s. Limitarea flexiunii este facuta de intinderea partii posterioarc a capsulei si de muschiul triceps. La aceasta mai contribuie interpunerea partilor moi intre brat si antebrat, precum si patrunderea procesului coronoid in fosa coronoida. In extensiune, olecranul ajunge in fundul fosei olecraniene, iar portiunea anterioara a capsulei si muschii anteriori vor fi intinsi la maximum. Ulna este osul care participa obligatoriu la miscarile de flexiune-extensiune ale antebratului, iar radiusul urmeaza ulna. In articulatia cotului se mai produc si foarte reduse miscari de inclinatie marginala. Articulatia humeroradiala participa si la miscarile de pronatie si supinatie.

Muschii motori ai articulatiei cotului

A. Muschi flexori: brahialul, bicepsul, brahioradialul, extensorul radial lung al carpului si muschii epitrohleeni.

B. Muschi extensori: tricepsul, anconeul, muschii epicondilieni

ARTICULATIILE RADIOULNARE

(Articulationes radioulnares)

Oasele antebratului, radiusul si ulna, sunt unite intre ele la nivelul epifizelor proximale si distale prin doua articulatii trohoide, iar la nivelul diafizelor, printr-o sindesmoza. Articulatiile sunt numite radioulnare. Ele alcatuiesc o unitate functionala legata de miscarea de pronatie si supinatie. Vom studia asadar articulatiile radioulnara proximala, radioulnara distala si sindesmoza (formata de membrana interosoasa ce ocupa spatiul dintre cele doua oase.

Face parte din grupul trohoidelor.

Suprafetele articulate. Ulna prezinta pentru articulatie incizura radiala care este un segment de cilindru gol, iar radiusul prezinta jumatatea mediala a circumferintei capului, care reprezinta un segment de cilindru plin. Ambele suprafete sunt acoperite de cartilaj hialin. Intre aceste suprafete articulare exista o mare disproportie; suprafata ulnara reprezinta un sfert din circumferinta radiala. De aceea ea este completata deligamentul inelar.

Mijloacele de unire. Deoarece aceasta arliculatie este integrata anatomic in articulatia cotului, capsula articulara va fi formata in partea lalerala de capsula articulatiei cotului, intarita de ligamentul colateral radial. Ligamentul inelar (lig. anulare radii) constituie principalul mijloc de unire a oaselor. El pleaca de la extremitatea anterioara a incizurii radiale, inconjoara capul radial si se fixeaza la extremitatea posterioara a acesteia. De fapt, ligamentul inelar este foarte putin vizibil prin suprafata lui exterioara. El este acoperit in cea mai mare parte de aparatul fibros de pe partea laterala a articulatiei, denumit ligamentul colateral radial al cotului. Adevaratul ligament inelar este constituit numai din fibre circulare profunde ale ligamentului colateral radial care inconjoara capul radial. In afara ligamentulu inelar, radiusul este unit cu ulna si prin ligamentul patrat (lig. quadratum), care este o lama fibroasa de forma patrulatera, intinsa orizontal de la marginea inferioara a incizurii radiale, la fata mediala a colului radial. Acest ligament este relaxat atunci cand antebratul se afla in pozitia intermediara; dimpotriva, intins, cand antebratul este dus in pronatie sau supinatie.

Sinoviala este o dependinta a sinovialei cotului.

BIBLIOGRAFIE

1.    PAPILIAN V. - "Anatomia omului", Editia a IX-a, Editura All, Bucuresti, 1998;

2.    THEODORESCU DEM. - "Mic atlas de anatomia omului", Editia a II-a, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1982;

STRUCTURA ARTICULATIEI GENUNCHIULUI

Articulatia genunchiului (trohleoartroza) este cea mai mare articulatie a corpului omenesc, careia i se acorda o atentie deosebita datorita urmatoarelor aspecte:

este mai putin acoperita si protejata de parti moi;

este solicitata foarte mult in statica si locomotie, ceeace determina uzura mai accentuata a elementelor sale;

numeroaselor implicatii in patologie;

Articulatia prezinta urmatoarele componente:

A. suprafetele articulare :

• epifiza inferioara a femurului avand urmatoarele particularitati :
• este reprezentata de cei doi condili femurali;
• fiecare condil este orientat oblic , axul sau de rotatie fiind oblic;
• condilul medial este mai proeminent si se gaseste pe un plan inferior celui lateral;
• raza de curbura a celor doi condili descreste dinainte-inapoi, suprafata articulara a condililor aparand ca o curba spirala;
• condilul medial este mai ingust si mai lung decat condilul lateral;
• cei doi condili diverg dinainte-inapoi, diametrul transversal al extremitatii inferioare a femurului fiind mai mare posterior decat anterior;
• epifiza superioara a tibiei - prezinta doua fose articulare (cavitati glenoide) separate prin eminenta intercondiliana (spina tibiei) ;
• patela (rotula) ;

Observatie: peroneul (fibula) nu ia parte la alcatuirea articulatiei.

B.meniscurile intraarticulare - sunt doua fibrocartilaje dezvoltate la periferia fiecarei fose articulare tibiale; ele contribuie la o mai buna concordanta intre suprafetele articulare;

C.mijloacele de unire:

• capsula articulara - uneste cele trei oase: femurul, tibia si patela;
• ligamentul patelei (ligamentul rotulian);
• ligamentele posterioare reprezentate de:
• ligamentul popliteu oblic sau tendonul recurent al muschiului semimembranos;
• ligamentul popliteu arcuat;
• ligamentul colateral peroneal (fibular);
• ligamentul colateral tibial;
• ligamentele incrucisate:
• ligamentul incrucisat antero-extern;
• ligamentul incrucisat postero-intern;
• formatiuni aponevrotice de intarire a capsulei:
• fascia genunchiului;
• expansiunea cvadricipitala consolidata pe marginile patelei de retinaculele medial si lateral ale patelei.

STATICA GENUNCHIULUI - aspecte:

• axul biomecanic al femurului face cu axul anatomic un unghi de 6 - 9^o deschis in sus;
• condilul femural intern este mai jos ( in medie cu 4 mm ) decat condilul extern, deci fiecare cavitate glenoida primeste fortele in plan sagital dar la nivele diferite;
• axele anatomice ale tibiei si femurului fac intre ele un unghi de 170-177^o , deschis inafara , numit genu valg fiziologic;
• greutatea corpului se repartizeaza in doua forte egale si paralele cu punct de aplicare in centrul cavitatilor glenoide; devierea centrului de greutate duce la incarcarea uneia din cavitatile glenoide, fenomenului de dislocare opunandu-se ligamentul colateral de partea opusa.

BIOMECANICA articulatiei femuro-tibiale
Miscarea principala in aceasta articulatie este cea de flexie-extensie la care se adauga miscari secundare rotatie (interna si externa); poate apare si o foarte redusa miscare de inclinare laterala.

a. Flexia - extensia este miscarea principala . Atunci cand membrul inferior lucreaza in lant cinematic deschis articulatia femuro-tibiala joaca rol de parghie de gradul III, iar in lant cinematic inchis articulatia joaca rol de parghie de gradul I .
Miscarea de flexie-extensie nu se face in jurul unui ax fix datorita formei volute a condililor femurali.
Deplasarea segmentelor difera dupa modul de actiune a membrului inferior: in lant cinematic deschis femurul ramane fix, tibia aluneca pe el; in lant cinematic inchis tibia ramane fixa, femurul alunecand pe tibie.
Miscarea de flexie incepe cu o rostogolire si se termina cu o rotatie pe loc.
Limita flexiei o reprezinta intalnirea fetelor posterioare ale segmentelor (coapsa si gamba). Principalii flexori ai genunchiului (in lant cinematic deschis) sunt: bicepsul femural si semimembranosul, la care se asociaza si semitendinosul, gemenii (din tricepsul sural), popliteul, plantarul mic si croitorul. Flexia asociaza si o miscare de rotatie interna.
Miscarea de extensie incepe cu rotatia extremitatii femurului si se termina cu rostogolirea pe platoul tibial. Extensia asociaza si o rotatie externa a gambei (datorita bicepsului femural) . Extensia este limitata de ligamentul posterior (Winslow), ligamentul incrucisat anterior si posterior, ligamentele colaterale si muschii ischiogambieri. In extensie completa se obtine pozitia de "inzavorare" in care forta musculara nu mai este necesara . Principalii extensori sunt cvadricepsul si tensorul fasciei lata; la actiune se asociaza tendonul cvadricepsului si rotula care fac parte din aparatul complex de extensie al genunchiului . Extensorii, fiind muschi antigravitationali, au forta de actiune totala mai mare ca cea a flexorilor.

b. Rotatia interna - externa se datoreaza inaltimii diferite a condililor femurali si a ligamentelor incrucisate; rotatia normala maxima activa este de 15-20^o iar cea pasiva de 35-40^o si se realizeaza in jurul unui ax vertical care trece prin centrul spinelor tibiale .
Rotatia externa este realizata de bicepsul femural iar cea interna de semimembranos, popliteu, semitendinos, dreptul intern si croitor. Musculatura rotatoare interna este mult mai bine reprezentata decat cea externa, deoarece rotatia interna este o miscare obisnuita asociata flexiei, pe cand rotatia externa este exceptionala.

c. inclinarea laterala - este limitata de ligamentele colaterale; acestea sunt tensionate la maxim in extensie si complet relaxate in semiflexie .

d. deplasarea inainte-inapoi a platoului tibial pe condilii femurali este limitata de ligamentele incrucisate .

BIOMECANICA meniscurilor
Meniscurile sunt solidare cu tibia; ele se deplaseaza in flexie dinainte-inapoi pe tibie si se apropie intre ele posterior, iar in extensie miscarea este inversa, prin modificarea formei .
Functiile biomecanice ale meniscurilor (dupa Bouillet-Graver) sunt :

completeaza spatiul liber intre suprafetele articulare;

centreaza sprijinul femurului pe tibie;

participa la lubrefierea suprafetelor articulare ( asigura repartitia uniforma a sinoviei pe suprafata cartilajelor);

amortizor de soc intre extremitatile osoase;

scad frecarea - prezenta meniscurilor imparte articulatia femuro-tibiala in doua articulatii distincte, in care frecarea in dubla devine simpla.

BIOMECANICA articulatiei femuro-patelare
In sens vertical, rotula este fixata intre tendonul rotulian si tendonul cvadricipital (intre ele ia nastere un unghi deschis inafara), singurul element motor care actioneaza asupra rotulei (ridica rotula si o trage inafara).
Rolul rotulei este de a departa tendonul cvadricepsului de trohlee la extensie maxima; astfel bratul de parghie al cvadricepsului creste cu 50%. In flexie, fortei reprezentata de greutatea corpului i se opune o rezistenta reprezentata de cvadriceps si aparatul rotulian, rotula usurand activitatea cvadricepsului