|
|
|
Rolul si atributiile asigurarii cu resurse materiale pentru unitatile agroalimentare
Asigurarea resurselor materiale reprezina acea latura a marketingului agroalimentar prin care se realizeze fluxuri de resurse materiale de la producatori la consumatori (utilizatori) pe baza cercetarii pietei (piata unitatilor agroalimentare si a celor care nu au ca obiect de activitate circulatia resurselor materiale) in vederea satisfacerii nevoilor tehnice si economice ale participantilor la fluxurile de resurse materiale.
Participantii la fluxurile de resurse materiale, la care face referire definitia de mai sus sunt :
a) producatorii de resurse materiale de natura agricola sau industriala care se adreseaza beneficiarilor din agricultura, industrie alimentara sau unitati care au ca obiect de activitate intermedierea cu astfel de produse;
b) unitatile de profil agricol, alimentar sau agroalimentar;
c) intreprinderile de comert cu resurse materiale (comert cu ridicata sau cu amanuntul).
Asigurarea cu resurse materiale reprezinta "un proces economic complex prin care se realizeaza stabilirea nevoilor de resurse materiale ale productorilor agroalimentari, organizarea circulatiei si utilizarea judicioasa a resurselor materiale, rationalizarea continua a consumului de materii prime, materiale, combustibil si energie, folosirea intensiva a capacitatilor de productie, atragerea in circuitul economic si in consumul productiv de noi resurse materiale, cresterea vitezei de rotatie a mijloacelor circulante avand ca scop final sporirea eficientei activitatii economice.
Intr-o acceptiune mai sintetica, asigurarea resurselor materiale reprezinta "activitatea prin care se asigura elementele materiale necesare consumului productiei, in volumul, structura, calitatea si la termenele care sa asigure o activitate continua si la capacitate maxima, cu un profit cat mai ridicat al unitatilor economice.
In literatura de specialitate, ca si in practica economica au fost si sunt utilizati o serie de termeni similari cum ar fi : aprovizionarea tehnico-materiala, achizitionare, asigurare, cumparare, alimentare, etc. Desi este un termen adesea controversat, asigurarea nu se identifica cu nici unul din termenii enumetati mai sus. In aceasta acceptiune, specialistul de origine franceza Mainard afirma ca misiunea asigurarii cu resurse materiale este de a armoniza mai multe activitati, printre care aprovizionarea, planificarea, programarea, transportul, depozitarea, stocarea, etc, in scopul pastrariiechilibrului intre disponibilitatile si necesitatile de resurse materiale.
Achizitionarea reprezinta o actiune de angajament financiar, de cumparare a unor resurse materiale sau produse, fiind o tranzactie monetara efectiva.
Aprovizionarea tehnico-materiala reprezinta aceea forma a circulatiei marfurilor, care are ca obiect asigurarea unitatii economice cu mijloace de productie necesare (conditie indispensabila oricarei activitati) prin utilizarea planificarii excesive, ale carei mijloace principale sunt : balantele materiale, reparatiile si contractele economice (ca acord al unei singure parti).
Alimentarea reprezinta o actiune de finalizare a procesului de asigurare, prin trecerea in consum a resurselor materiale aduse (primite) de la furnizori. Alimentarea se realizeaza , deci, numai in interiorul unitatii economice prin trecerea materiilor prime din depozite la punctele de productie (prelucrare) sau consum, in concordanta cu programele de productie elaborate in prealabil.
Importanta asigurarii cu resurse materiale este redata de aportul pe care il aduce asigurarea unei structuri optime a resurselor materiale si de calitate superioara asupra eforturilor (costurilor) si efectelor (veniturilor si profiturilor) la cel putin trei nivele sau categorii de agenti economici, si anume : la nivelul intreprinderilor agroalimentare producatoare, la nivelul unitatilor de comert (cu ridicata, mai ales) si la nivelul economiei nationale.
La nivelul unitatilor producatoare din domeniul agroalimentar, asigurarea cu resurse materiale joaca un rol important, prin accea ca aceasta contribuie la aducerea in unitate a unor resurse materiale de calitate, in volum si structura dintre ceea ce se rasfrange pozitiv asupra unor indicatori esentiali (tehnico-economica) cum ar fi :
gradul de utilizare a capacitatii de productie
randamentele medii;
gradul de ocupare a forttei de munca;
nivelul consumurilor specifice;
costurile de productie unitare ;
calitatea produselor care se realizeaza cu respectivele resurse materiale;
profiturile pe unitatea de produs final etc.
La nivelul unitatilor de comert asigurarea cu resurse materiale vizeaza, in primul rand cercetarea pietei de desfacere (piata beneficiarilor) si apoi piata furnizorilor (piata producatorului de resurse materiale necesare agriculturii si industriei alimentare). In acest fel, unitatile de comert tranzactioneaza mijloace de productie in cantitati mari, in structura sortimentala ceruta de beneficiari si de calitate superioara. Prin aceste actiuni, care sunt generate de procesul de asigurare cu resurse materiale, se contribuie la rationalizarea cheltuielilor de circulatie, la cresterea cifrei de afaceri, la optimizarea mijloacelor de transport, la imbunatatirea sistemului de depozitare, toate aceste fenomene contribuind la cresterea ratei profitului.
La nivelul economiei nationale, importanta procesului de asigurare cu resurse materiale consta in faptul ca prin fluidizarea tranzactiilor cu resurse materiale se diminueaza riscul aparitiei de goluri in desfasurarea procesului de productie si se evita blocajele financiare. Totodata, printr-o buna organizare a asigurarii cu resurse materiale se ajunge ca patricipantii la fluxurile de resurse materiale sa-si mareasca cifrele de afaceri ceea ce duce la cresterea PIB.
Importanta activitatii de asigurare cu resurse materiuale decurge si din locul pe care aceasta il ocupa in circuitul economic al unitatilor agricole si de industria alimentara (fig. 1.1.)
Fig. 1.1. Cirtuitul economic al unitatilor agricole si de industrie alimentara
Integrarea asigurarii cu resurse materiale in conceptul de marketing (atat ca necesitate, cat si ca posibilitate) este data de caracteristicile comune ale celor doua discipline, si anume :
a) ambele sunt activitati comerciale, chiar daca asigurarea resurselor materiale actioneaza cu porecadere in amonte iar marketingul in avalul procesului de productie;
b) ambele vizeaza obtinerea celui mai mare efect posibil, asigurarea urmareste sa aduca in unitate cantitati mari de resurse materiale, de calitate superioare la preturi cele mai avantajoase, in timp ce marketingul vizeaza maximizarea profitului;
c) ambele activitatisunt purtatoare de risc;
d) ambele activitati urmaresc sa contribuie la imbunatatirea imaginii intreprinderii;
e) ambele activitati sunt in relatie directa cu mediul, efectueaza studii de piata si se afla in cautarea (depistarea) de noi piete;
f) ambele sunt supuse concurentei acesrbe existente pe piata;
g) ambele iau decizii care angajeaza viitorul intreprinderii.
Din aceste considerente, activitatea de asigurare cu resurse materiale trebuie sa se desfasoare in concordanta cu principiile marketingului, abordarea asigurarii cu resurse materiale prin cercetari de marketing (utilizand metoda aval-amonte) are drept scop aducerea in intreprindere a acelor resurse materiale care sunt strict necesare realizarii programului de productie si desfacere al unitatii. Pentru realizarea acestui obiectiv, in cadrul procesului de asigurare cu resurse materiale, se desfasoara mai multe activitati specifice cu grad de complexitate si dificultate diferit, cum ar fi :
a) Activitati ce se desfasoara anterioare procesului efectiv de asigurare cu resurse materiale, care se refera la :
analiza atenta a programului de productie al intreprinderii in vederea cunoasterii strategiei de dezvoltare a unitatii economice (atat pe termen scurt, cat si pe termen lung);
cercetarea pietei de desfacere si a furnizorilor;
elaborarea unui sistem informational care sa reflecte starea economica si tehnica a unitatii economice;
stabilirea de legaturi reciproce, atat intre unitatile furnizoare si cele consumatoare, cat si in interiorul unitatilor agricole sau de industrie alimentara (intre diferitele subunitati ale acestora), etc.
b) Dimensionarea necesarului de resurse materiale, din punct de vedere cantitativ si calitativ, insotita de solicitarea de oferte de la furnizori, discutii cu furnizorii, primirea de oferte de la acestia,transmiterea comenzilor si incheierea de contracte (insotite de grafice de livrare, daca este cazul), optimizarea rutelor de transport, primirea efectiva de la furnizori a materialelor conform graficelor de livrare, etc.
c) Gestionarea stocurilor care implica activitati cum ar fi :
primirea si receptia cantitativa si calitativa a resurselor materiale;
determinarea suprafetelor necesare de depozitare si stabilirea volumului optim de depozitare a resurselor materiale;
optimizarea stocurilor:
urmarirea si analiza stocurilor prin metode moderne, cum sunt : metoda ABC si metoda maxim - minim;
circulatia interioara a resurselor materiale si alimentare optima a locurilor de munca, etc.
d) Activitati posterioare asigurarii efective cu resurse materiale, care presupune :
organizarea urmaririi realizarii contractelor de aprovizionare;
aprecierea furnizorilor dupa gradul de respectare a clauzelor contractuale;
analiza cheltuielilor de aprovizionare si relevarea cailor de rationalizare sau chiar de reducere a lor (daca este posibil);
intocmirea unor rapoarte de gestiune (documentatie) prin care sa se determine abaterile si masurile de inlaturarea acestora, in vederea desfasurarii unei activitati de asigurare cu eficienta maxima, ect.
In perioada de tranzitie la economia de piata, asigurarea cu resurse materiale se caracterizeaza prin : scaderea productiei de resurse materiale, cresterea exagerata a pretului, promovarea unor masuri nejustificate de protectionism la import (pentru resursele deficitare) sau la export (pentru resursele excedentare) goluri in procesul de asigurare cu resurse materiale determinate de slaba putere de cumparare a unitatilor agroalimentare etc. Cunoasterea problemelor legate de asigurarea cu resurse materiale poate genera diminuarea in prima faza , si chiar eliminarea acestor fenomene negative, mai ales in actuala etapa cand tara noastra se afla intr-un proces complex de integrare in Uniunea Europeana.
