|
|
|
Tara taranului roman
George Topirceanu, un poet pe nedrept considerat 'minor', a spus-o foarte bine si foarte sugestiv in parodia sa dupa Al. Deparateanu: 'Cind se ia cite-o masura / Lumea-njura / Pe agentul sanitar, / Si-l intreaba fara noima / «Ce-ai cu noi, ma? / Pentru ce sa dam cu var?»'. In fata a tot ceea ce inseamna 'masuri', reactiile noastre se impart intre refuz fatis si dorinta ascunsa de a gasi o solutie de neaplicare. Si, mai ales, avem un dispret suveran pentru tot ce inseamna proceduri. 'Agentul sanitar' e metafora modernitatii pe care intirziem sa ne-o asumam, asa incit Roman Herzog, fostul presedinte al Germaniei, are intrucitva dreptate: aderarea Romaniei si Bulgariei este o mare farsa. Chiar daca, pe hirtie, am bifat criteriile aderarii, chiar daca vom reusi, in ultimul moment, sa doborim in strigate de victorie ultimele 'stegulete rosii' ce mai pateaza 'vocatia noastra europeana', in fata statutului de modernitate riguroasa, pe care ne-o ofera intrarea in UE, avem reactia de neincredere amestecata cu stupoare si ceva smecherie a taranului fata de 'agentul sanitar'. Farsa este ca stim la perfectie sa 'zicem ca ei, dar sa facem ca noi'. Si nici macar nu putem fi invinovatiti pentru asta, asa cum nu-i poti invinovati pe nemti ca sint ordonati ori pe italieni ca au il piacere di vivere: e naturelul nostru simtitor.
Extinderea gripei aviare a cazut, fatal, peste mindria noastra de a ne fi insusit comportamentul european: dupa ce se stinsesera toate focarele, taman ce apucasera ministrii nostri sa spuna ca 'aparam Europa de aviara' precum odinioara o aparam de turci si tatari. Nu s-a nimerit. Fermi peste poate in conditii de criza, sintem delasatori in viata de toate zilele, asa ca implacabilul virus si-a croit drum, relativ usor, printre obiceiurile noastre de a fenta procedurile si de a ne lua de piept cu 'agentul sanitar'. Reactionam taraneste, in virtutea experientei de viata si a traditiei asumate, privim lumea din ombilicul reprezentat de prispa si ograda proprie, dincolo de care se aflau vatra satului si tarinile; mai incolo, nu mai e 'lumea noastra', e 'a lor', a celor din satul vecin. Tarile UE sint 'satele vecine' care tin de o 'vatra' indepartata numita Bruxelles, de unde ne vin tot felul de agenti sanitari cu tot felul de masuri, iar noi ii tratam de venetici, de ciudati care vin si pleaca, iar 'noi locului raminem'. Acest tip de gindire nu face diferenta intre sat si oras: un sociolog spunea deunazi la un post de radio ca in Romania nu exista, de fapt, un mod de viata urban si unul rural, orasenii sint si ei, prin multe comportamente si atitudini, tarani stramutati, care isi pastreaza obiceiurile si nostalgiile. Un obicei ar fi cresterea pasarilor de curte, care a permis raspindirea gripei aviare in Bucuresti. Dar nu statistica e relevanta aici (se pare ca sint vreo 50.000 de oratanii in Bucuresti), ci 'spiritul': increderea noastra in oul proaspat, luat din cuibar, mai degraba decit in produsele 'de la Avicola', ca si increderea in rosia sau ardeiul 'de gradina', in dauna celor cumparate (caci 'cine stie ce pun astia in ele, ca sa scoata productii mai mari'). Pe de alta parte, avem o relatie proasta cu tot ceea ce inseamna Stat si Autoritate: reflexul nostru e de a ne uita piezis la tot ceea ce ni se cere, la hirtiile cu antet si stampila, la reguli si proceduri, care ni se par niste complicatii inutile. Comisia Europeana e un fel de 'agent sanitar': daca trebuie, ne straduim sa facem ce ne cere, dar nu ne asumam nimic, nu interiorizam regulile, nu facem legatura cu viata reala, pe care o percepem in continuare in vechii parametri familiari. Traim cu totii in tara taranului roman.
Intr-o asemenea tara, intr-un astfel de mare sat, in care oamenii nu stiu sau nu vor sa stabileasca relatii bazate pe reguli si proceduri cu Autoritatea, devine cu totul la indemina ca Voda (adica presedintele) sa ii ceara jandarului (adica Serviciului Roman de Informatii) sa-i prinda pe cei care au facut rau colectivitatii. Si devine cu totul la indemina ca jandarul, invatat de pe vremea lui Ghita Pristanda sa 'traga frumusel condeiul', sa-i raporteze presedintelui ca Raul a fost adus de venetici. Numai ca 'veneticii' sint, in acest caz, doua tari din Uniunea Europeana (Ungaria si Slovacia), care au reactionat punind accentul exact acolo unde noi n-am aflat ca trebuie pus: pe proceduri, pe reguli. 'Noi respectam regulile UE, deci era imposibil sa exportam virusul' - au spus oficialii din cele doua tari, in replica la improvizatia de raport a unui Serviciu de Informatii care traieste inca in mitologia 'pericolului extern' si actioneaza mai mult de frica Stapinului decit din impulsul democratic de a aplica legile. Dar un asemenea tip de actiune se potriveste cu felul de a gindi al multora dintre noi, dispusi sa credem in zvonuri si in legende, daca acestea reusesc sa ne reconfirme increderea neconditionata in puritatea propriei ograzi.
De-a lungul tranzitiei, s-a tot deplins soarta taranului roman, pe care comunismul l-a deformat confiscindu-i pamintul si trimitindu-l la oras sa devina lucrator industrial. Asa este, comunismul a stricat un mod de viata si n-a pus nimic in loc, decit nedreptati si orori. Dar 'taranul roman' e viu si se straduieste sa-si pastreze sau sa-si reconstituie coerenta modului de viata pierdut, luptindu-se cu o Autoritate care stirneste dezordini dupa dezordini. Nestiind sa aplicam regulile si procedurile, nu ne ramine decit comoditatea intelepciunii populare verificate: spunem ca ei si facem ca noi, caci si Statul procedeaza la fel. Ceea ce inseamna - de fapt - o farsa.
