|
|
|
Titu Maiorescu - critic literar -
Cel mai important junimist a fost Titu Maiorescu, devenind si mentorul societatii. El a fost atat critic cultural, cat si literar, ocupandu-se in egala masura si de poezia populara. Articolele sale dovedesc un discurs logic, coerent, toate ideile fiind sustinute prin argument si ex.
Primul articol maiorescian a aparut in 1867 si a fost de critica literara. In acea perioada junimistii se hotarasera sa editeze o antologie de poezie romaneasca in care sa introduca cele mai valoroae texte. Si-au dat seama imediat ca nu au criterii estetice in selectarea textelor lirice. Atunci Titu Maiorescu va scrie articolul "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867" , studiul fiind alcatuit din 2 parti: "Conditiunea materiala a poeziei" si "Conditiunea ideala a poeziei". In primul capitol Maiorescu se refera la natura limbajului pe care trebuie sa-l contina poezia. Criticul diferentiaza intre limbajul curent si cel poetic. Utilizarea discursului artistic ar fi "conditiunea materiala a poeziei". Pt a-si exemplifica afirmatiile, Maiorescu citeaza din poetii de valoare din literatura universala, dand in acelasi timp si contraexemple din poeziile romanesti.
Al doilea capitol al studiului , "Conditiunea ideala a poeziei" trateaza ideile pe care trebuie sa le cuprinda o poezie autentica. Maiorescu identifica ideile cu pasiunile, sesizand ca bucuria, tristetea, iubirea etc. pot deveni teme ale textului poetic. O pasiune ignorata este patriotismul, insa isi va schimba opinia cand apare volumul "Poezii" de Octavian Goga.
In articolul "Directia noua in poezia si in proza romana" aparut in 1872, criticul observa urmarile benefice ale intaiului sau articol. Ca si in studiul anterior, in "Directia noua in poezia si in proza romana" exista 2 capitole. In prima parte, intitulata "Poezia" Vasile Alecsandri este situat in fruntea generatiei de poeti, imediat dupa el fiind amintit Eminescu. Criticii de mai tarziu i-au reprosat lui Maiorescu aceasta clasificare, considerandu-l lipsit de simt critic. Opinia nu poate fi sustinuta pt ca Alecsandri era la vremea aceea un poet consacrat, mai ales prin vol. "Pasteluri", in timp ce Eminescu publicase la "Convorbiri literare" doar 3 poezii: "Epigonii" , "Venere si Madona" , "Mortua est". Faptul ca Maiorescu il situeaza pe Eminescu imediat dupa Alecsandri este o dovada a vizionarismului critic.
In capitolul al doilea, intitulat " Proza" Maiorescu ii aminteste pe Alexandru Odobescu, Ioan Slavici, Iacob Negruzzi, Petre Carp, Theodor Rosetti.
Poate cel mai important articol de critica literara este "Eminescu si poeziile lui" , aparut in 1889, anul mortii poetului. Criticul se refera mai intai la personalitatea lui Eminescu si apoi la creatia sa. Cand vorbeste despre omul Eminescu, Maiorescu ii creeaza un poetret romantic, care se va impune in mentalitatea noastra. Criticul sesizeaza inclinatia lui Eminescu spre filosofie si religiile lumii, preocuparea nu atat pt destinul sau cat pt existenta omului in general.
In ceea ce priveste, opera aceasta este situata sub semnul genialitatii. Temele abordate sunt viata, moartea, iubirea. Maiorescu foloseste citatul sugestiv pt a demonstra ca Eminescu imbogateste limba romana. Rimele create de poet sunt rare, deosebindu-se evident de cele facile, analizate de critic in primul sau studiul asupra poeziei din 1867.
De asemenea, Maiorescu comenteaza pozitiv inspiratia din poezia popular, aratand ca pt Eminescu, la fel ca pt Alecsandri poezia populara reprezenta un real izvor de inspiratie.
La sfarsitul articolului, Maiorescu il situeaza vizionar pe Eminescu in literatura romana, observand ca "pe cat se poate omeneste prevedea" secolul XX se va situa sub semnul lui Eminescu.
Maiorescu - critic cultural-
Intr-o perioada in care totul era de facut, Maiorescu nu a fost doar critic literar ci si critic cultural. Cel mai important articol in acest sens este "In contra directiei de astazi in cultura romana". Criticul introduce aici teoria " formelor fara font" , sesizand nocivitatea acestora. Anterior, in pasoptism, se insistase asupra deschiderii catre Occident, ceea ce conducea catre imitarea modelelor europene. Maiorescu demonstreaza ca aceasta imitatie distruge cultura romana care nu este pregatita sa asimileze modelul Occidental. Teoria "formelor fara font" se bazeaza pe imprumutul unor forme care nu-si pot afla fontul in civilizatia romaneasca. Criticul sesizeaza ca este mai bine sa nu avem o institutie deloc, decat sa fie o institutie mediocra.
In perioada interbelica, Eugen Lovinescu aminteste de "un spirit al veacului", adica o mentalitate generala careia trebuie sa i se adapteze toate culturile. Criticul introduce si teoria sincronismului care presupunea adaptarea unei culturi minore, cum este a noastra, la una superioara, cea occidentala. Spre deosebire de Maiorescu, care considera formele fara fond un adevarat pericol in cultura romana, Lovinescu sustine ca in timp formele pot introduce fontul.
Pt Maiorescu aceste forme fara font sunt extrem de nocive pt ca sustin un neadevar, ori o cultura autentica nu poate exista decat daca are la baza adevarul.Maiorescu respinge de la bun inceput orice invitatie care nu are un temei in civilizatia romaneasca. Inca o data se remarca dorinta pastrarii unui echilibru intre traditie si modernitate.
