|
|
|
PROIECT DE EVALUARE - Dramaturgia
"O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale, "Act venetian" de Camil Petrescu si "Scaunele" de Eugen Ionescu sunt trei opere care apartin unuia dintre cele trei mari genuri literare, anume genului dramatic. Aceste trei lucrari reprezinta, la randul lor, tot atatea mari categorii ale textelor dramatice: comedia, tragedia (drama) si respectiv teatrul absurdului.
"O scrisoare pierduta" reprezinta materializarea unui anumit dezgust fata de noile valori sau mai bine spus nonvalori pe care societatea le-a adoptat la sfarsitul secolului al nouasprezecelea. Aceasta societate tinde sa devina de-a dreptul o farsa, atitudinea adoptata de catre autor este una plina de ironie si sarcasm.
A doua piesa, "Act venetian", ne introduce intr-o lume a ideilor, o lume in care adevarata drama nu poate exista decat la nivelul ideilor si a conceptelor ("Da, m-am inselat, si astazi ai putea sa-mi arzi pieptul cu un fier inrosit, dar n-ai ajunge pana la veninul acestei nedumeriri.").
Lucrarea intitulata "Scaunele" ne prezinta o lume atat de reala incat pare de-a dreptul absurda si fara nici un sens. In aceasta lume, omul este prizonierul incapacitatii sale de a comunica pana si in situatiile extreme ale vietii sale. Acest om nu mai poate iesi din rutina zilnica, fapt care contureaza o existenta umana de-a dreptul tragica: "[Batranul] O ultima data. iti acord deplina mea incredere. ma bizui pe tine. Vei spune totul. Iti las mostenire mesajul [.] Adio, voua tuturor. [.] [Oratorul] (care in timpul dublei sinucideri a ramas indiferent, se hotaraste [.] sa ia cuvantul; in fata randurilor goale, face semne multimii invizibile, dandu-i a intelege ca e surd si mut; face semne de surdomut: sfortari deznadajduite.)"
O comparatie intre aceste trei texte dramatice este aproape imposibil de realizat fara a trece in domenii stiintifice straine literaturii, deci in continuare ne vom ocupa de o comparatie intre cele trei texte punand accentul pe modalitatile deosebite de folosire a conventiilor specifice genului dramatic.
Una dintre trasaturile fundamentale ale dramaturgiei este redactarea unui text in vederea punerii lui in scena, in fata unui public.
Modalitatile de punere in scena difera de la un text la altul. Astfel, comedia lui Caragiale este una simpla, banala am putea spune, in care mesajul este transmis prin atitudinile personajelor, prin limbajul acestora si prin situatiile hilare in care sunt puse aceste personaje; indicatiile scenice nu au un rol semnificativ in comparatie cu importanta schimbului de replici intre personaje. Simplitatea prin care se caracterizeaza opera lui Caragiale apropie personajele comediilor de personajele farsei moderne, fapt extrem de controversat la vremea respectiva.
"Act venetian" de Camil Petrescu este o drama psihologica sau de idei. Consecinta faptului ca accentul cade pe latura psihologica a personajelor este o crestere a importantei gesturilor, a elementelor de comunicare verbala si nonverbala dintre personaje, astfel, indicatiile scenice incep sa creasca in abundenta si in importanta, fiind de-a dreptul nelipsita respectarea lor pentru a intelege mesajul operei.
Teatrul absurdului, ilustrat prin piesa "Scaunele" a lui Eugen Ionescu apare ca o revolutie in domeniul dramaturgiei universale. Acest tip de creatie dramatica isi creeaza o structura proprie in ceea ce priveste importanta elementelor scenice. Aici, dialogurile intre personaje nu mai sunt in prim-planul atentiei ci ele lasa loc elementelor nonverbale, paraverbale si vizuale.
Concluzionand, putem afirma ca dialogurile dintre personaje precum si indicatiile scenice fac sa nu mai fie necesara prezenta unui narator sau povestitor, aceasta fiind o caracteristica a majoritatii operelor dramatice.
Textele care apartin genului dramatic sunt impartite in unitati specifice (acte, scene). Cele trei lucrari sus-mentionate nu fac exceptie de la aceasta regula, desi piesa "Act venetian", in forma sa initiala, era alcatuita dintr-o singura unitate (un act), fapt care constituia o "abatere de la canoanele operei dramatice".
Ca un alt aspect important, trebuie mentionat caracterul fictional al textelor dramatice care isi face simtita prezenta in toate cele trei lucrari. Totusi, in teatrul absurdului, acest aspect este subminat intr-o oarecare masura de catre abstractizarea excesiva care poate fi interpretata ca si o imagine a realitatii.
Caracterul epic este una dintre trasaturile de baza ale operelor dramatice pana in perioada interbelica. Lucrarile "O scrisoare pierduta" si "Act venetian" apartin acestei perioade, deci constructiile lor includ inlantuiri de evenimente provocate de o cauza anume, se declanseaza stari conflictuale si se produc rasturnari de situatie care conduc in cele din urma la o solutionare a conflictului iscat. In perioada postbelica, insa, dramaturgii au incetat sa acorde o importanta sporita caracterului epic al lucrarilor lor. Acesta a fost si cazul lui Eugen Ionescu, piesa "Scaunele" exceland prin aspectul ei simbolic si nu prin cel epic.
In final, putem afirma ca diferentele stilistice intre operele "O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale, "Act venetian" de Camil Petrescu si "Scaunele" de Eugen Ionescu sunt date de apartenenta lor la o anumita perioada din istoria teatrului romanesc.
Astfel, de la comedii simple, precum cele a le lui Caragiale, dramaturgia romaneasca a evoluat la forme mai complexe (reprezentate aici de catre drama lui Camil Petrescu) si chiar pana la un nou tip de teatru, care socheaza prin originalitatea lui: teatrul absurdului.
