|
|
|
Raportul dintre timpul cronologic si cel psihologic, ilustrat intr-un roman studiat, apartinand lui Camil Petrescu : Patul lui Procust
Dupa cum afirma Mario Vargas Llosa in "Scrisori catre un tanar romancier", exista doua timpuri: cel cronologic si cel psihologic. Cel cronologic exista obiectiv, independent de perceptia individului, poate fi calculat in functie de anumite repere exacte ("miscarea astrelor in spatiu") si domina evolutia existentei oamenilor, de la nastere pana la moarte. Spre deosebire de acest timp, cel psihologic este subiectiv si depinde de emotiile si actiunile oamenilor.
Raportul dintre timpul psihologic si cel cronologic este ilustrata de Camil Petrescu in cele doua romane ale sale, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930) si "Patul lui Procust" (1933), prin care scriitorul face trecerea de la romanul traditional la cel modern, de tip proustian. Acesta este teoretizat de Petrescu in lucrarea "Noua structura si opera lui Marcel Proust". Autorul respinge naratorul omniscient si omniprezent din romanul traditional, preferand sa puna accent pe autenticitate, posibila doar prin introducerea unei naratiuni subiective, la persoana intai, dupa cum afirma insusi Petrescu: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu [] Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti [] Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai." Un astfel de narator, care nu se afla in posesia tuturor informatiilor, este mai realist si mai credibil pentru cititorul aflat in aceeasi situatie, dar, evident, nu este creditabil din pricina subiectivitatii sale.
In romanul modern de tip subiectiv "Patul lui Procust", sunt valorificate diverse concepte estetice inedite: fluxul memoriei involuntare, autenticitatea, pluriperspectivismul, luciditatea (auto)analizei, anticalofilismul, care are rolul de a spori autenticitatea, si naratiunea la persoana intai. Petrescu abordeaza tema intelectualului, a carui inadaptabilitate are cauze interioare, nu doar exterioare, si pe cea a iubirii, care este privita diferit de fiecare personaj. Titlul romanului are in vedere sensul conotativ al expresiei si simbolizeaza incompatibilitatea in relatiile umane cauzata de tendinta fiecarui personaj de a-i judeca pe ceilalti dupa anumite tipare prestabilite, de a-i transforma conform propriei viziuni si propriului model.Compozitional, romanul cuprinde trei parti: primul este constituit din scrisorile doamnei T., adresate autorului, prin intermediul carora este reconstituita o parte din existenta acesteia, inclusiv relatia ei pasionala cu un anume X, care este dezvaluit in notele de subsol ca fiind Fred Vasilescu, un tanar de o frumusete sportiva, bogat, aviator si fost secretar de legatie, fiul industriasului Tanase Vasilescu-Lumanararu. A doua parte fiind jurnalul lui Fred, intitulat "Intr-o dupa-amiaza de august", si "Epilog I", povestit de tanar, unde acesta descrie cum a cercetat cu minutiozitate imprejurarile mortii lui Ladima. Jurnalul cuprinde si scrisorile lui G.D. Ladima adresate actritei Emilia Rachitaru. Cel de-al treilea plan este cel al autorului, devenit personaj prin intermediul notelor de subsol si prin "Epilog II", in care acesta incearca sa desluseasca misterul existential al lui Fred Vasilescu. Desi rolul notelor de subsol este de a da credibilitate celorlalti naratori implicati, autorul lor este de asemenea un personaj-narator subiectiv si nu poate elucida toate tainele naratiunii. Cea mai mare parte a romanului consta in jurnalul lui Fred Vasilescu, pe care acesta il scrie la cererea autorului, dar in primul rand din dorinta de a-si raspunde propriilor intrebari. Aici sunt puse in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii, timpul cronologic si timpul narat, timpul psihologic. Actiunea propriu-zisa se petrece, dupa cum indica titlul jurnalului, intr-o singura dupa-amiaza. Fred Vasilescu ii face o vizita Emiliei Rachitaru si afla ca aceasta fusese iubita de G.D. Ladima, poet si ziarist, pe care tanarul il cunoscuse bine, destinele lor intersectandu-se de mai multe ori. Emilia ii da lui Fred sa citeasca scrisorile primite de la Ladima si, din acest moment, actiunea oscileaza intre planul prezent si cel trecut, in functie de reactiile si memoria lui Fred. Astfel, in doar cateva ore sunt reconstituite existenta lui Ladima, dragostea lui pentru Emilia si relatia tumultuoasa dintre Fred si doamna T. Lectura scrisorilor releva drama existentiala a intelectualului Ladima, incapabil sa se adapteze normelor societatii in care traia, dar si dragostea lui pentru o femeie nedemna de el. Descoperind tragedia lui Ladima, Fred Vasilescu se regaseste pe sine in iubirea patimasa pentru doamna T., pe care o parasise dintr-un motiv necunoscut, ce constituie una dintre tainele romanului. Pe masura ce Fred citeste scrisorile poetului, el revine asupra unor amintiri legate de continutul epistolelor, reinterpretand anumite evenimente, schimbandu-si modul in care il percepe pe poet, si in acelasi timp simtindu-si, in mod inexplicabil, destinul legat de cel al lui Ladima din momentul in care se intalneste cu acesta in fata casei doamnei T. Odata ce a terminat de citit scrisorile, Fred decide sa le fure pentru a proteja memoria poetului, pentru a nu permite ca drama lui sa fie aflata si de altcineva.
Trecerea de la timpul cronologic la cel psihologic se face prin intermediul fluxului memoriei involuntare, tehnica proustiana preluata de Camil Petrescu si utilizata pentru a crea impresia de autenticitate, lantul amintirilor fiind spontan, nedirijat. Astfel, pe masura ce Fred citeste scrisorile lui Ladima si asculta comentariile Emiliei, retraieste anumite momente legate de relatia sa cu doamna T. sau momente petrecute cu Ladima. Fred isi aduce aminte de modul in care l-a cunoscut pe poet, in timpul unei excursii. Intalnindu-se cu doamna T., tanarul o jigneste din gelozie si este confruntat de Ladima, care ii ia apararea femeii. In prezent, citind scrisorile, Fred este uimit sa constate ca un barbat cu principii puternice, care este dispus sa se dueleze pentru onoarea unei femei necunoscute, a fost capabil sa se indragosteasca de o femeie precum Emilia. Faptul ca Ladima s-a lasat umilit, inselat de actrita, lucru care in prezent il intriga pe Fred, se explica prin incapacitatea poetului de a renunta la propria viziune pe care o avea asupra Emiliei, de a accepta caracterul ei adevarat. Tot prin lectura sa, Fred descopera mizeria materiala in care traia Ladima din cauza refuzului sau de a face un compromis intelectual. Acesta demisioneaza de la ziarul "Veacul" atunci cand ii este interzis sa scrie ceea ce doreste, desi nu avea o alta sursa de venit. Este ilustrata astfel tema intelectualului inadaptabil, care refuza sa renunte la propriile principii si sa se conformeze realitatii contemporane.Comportamentul, vorbele Emiliei ii trezesc lui Fred amintiri ce o privesc pe doamna T., creand o antiteza intre cele doua femei. Constatand trivialitatea actritei, Fred revede distinctia, rafinamentul doamnei T., considerand o comparatie intre cele doua degradanta pentru cea din urma. Si Ladima o vede pe doamna T. ca fiind opusul Emiliei, hotarand sa lase impresia ca ea a fost cauza sinuciderii lui pentru a ascunde dragostea sa pentru o femeie vulgara precum Emilia. Dupa cum am afirmat in introducere, romanul "Patul lui Procust" ilustreaza raportul dintre timpul obiectiv, cronologic si cel subiectiv, psihologic prin prezentarea incursiunii lui Fred Vasilescu in trecut. Memoria involuntara a acestuia este stimulata prin intermediul scrisorilor lui Ladima si al comentariilor Emiliei, aducand in prim-plan evenimente din trecut, expuse cu ajutorul analizei si interpretarii.
