|
|
|
Prezinta rolul lui Titu Maiorescu la dezvoltarea limbii romane.
Contributiile estetice si critice ale lui Titu Maiorescu incep cu studiul: "O cercetare critica asupra
poeziei romane de la 1867", studiul insotit de o antologie de poezie, urmarind intarirea conceptului
de poezie si de valoare. Studiul este format din doua parti: "Conditiunea materiala" a poeziei si
"Conditiunea ideala" face mai intai dinstictia intre poezia ca arta, menita sa exprime frumosul si
stiinta care se ocupa de adevar. Frumosul fiind ideea imbracata in materie sensibila, cuvintele au rol
determinant in formarea de imagini prin personificari, comparatii, epitete, toate alcatuind
conditiunea materiala a poeziei. Criticul atrage atentia ca sentimentele umane exprimate sunt eterne
si universale: viata, moartea, bucuria, tristetea, nou putand fi decat capacitaeta poetului, as
scriitorului de a folosi limba si imaginile artistice.
In "Conditiunea ideala", Titu Maiorescu ocupandu-se de obiectul poeziei precizeaza ca acesta este
"totdeauna un simtamant sau o pasiune niciodata o cugetare exlusiv intelectuala". Deci iubirea, ura,
tristetea, disperarea, mania constituie obiectul poezei, ele urmarind a avea concentrare, capacitate
imaginativa si emotionala.
In studiul "In contra directiei de azi in cultura romana" (1868), Titu Maiorescu fundamenteaza
teoria formelor fara fond, opunandu-se la introducerea neselectiva a formelor civilizatiei occidentale
care nu pot duce la progres. In perioada interbelica, E. Lovinescu va accepta teroria formelor fara
fond, desigur etapa evolutiei culturii, literaturii romane fiinda alta decat cea pe care a reprezentat-o
Titu Maiorescu.
In studiul "Directia noua in poezia si proza romana" (1872), criticul sugereaza o ierarhizare a
valorilor incurajatoare. Astfel dupa V. Alecsandri, pe care-l considera cap al generatiei trecute
inscrie urmele lui M. Eminescu poet foarte tanar care publicase in "Convorbiri Literare" numai trei
poezii. Remarca farmecul limbajului, ca semn al celor alesi, conceptia inalta privind intelegerea
artei antice.
