Prezinta teme si/ sau motive romantice, apeland la doua dintre poeziile studiate la clasa

Prezinta teme si/ sau motive romantice, apeland la doua dintre poeziile studiate la clasa.

Tema reprezinta aspectul fundamental pe baza caruia autorul isi construieste subiectul prin transpunere artistica. Ea reprezinta ideea centrala la care se refera un text. Temele pot fi tratate diferit, in functie de sensibilitatea unei epoci sau a unui autor.

Motivul literar reprezinta unitatea structurala minimala constand dintr-o situatie tipica., care ajuta la conturarea unei teme intru-un text. El este un element compozitional ce se repeta in opera si din care rezulta tema acelei opere. Motivele pot fi elemente concrete sau abstracte: obiecte, spatii, personaje, numere simbolice. Motivul difera de la o opera la alta, incarcandu-se mereu de noi semnificatii.

Poezia "Glossa" este o poezie gnomica deoarece are forma si continutul unor maxime sentinte cu un puternic caracter moralizator. CU toate ca rigoarea constructiei si caracterul moralizator dau o puternica nota clasica, glosa eminesciana este o creatie romantica prin felul in care sunt valorificate motive romantice renumite preluate atat din vechile mitologii cat si din conceptiile filosofice germane (Schopenhauer).

Tema poeziei este ea insasi una de natura romantica deoarece incearca sa prezinte un adevarat cod etic-moral dupa care ar trebui sa se conduca omul de geniu.

In strofa nucleu alcatuita din 8 versuri se valorifica intr-o forma foarte ascunsa mai multe motive romantice care apoi vor fi reluate la nivelul celorlalte strofe. Motivul timpului ireversibil si al desertaciunii existentei umane sunt prezente in primele doua versuri. ("Vreme trece, vreme vine, /Toate-s vechi si noua toate;"). Urmatoarele doua versuri indeamna la meditatie asupra dualitatii existentei umane (bine, rau. Frumos. urat).

Motivul fragilitatii fiintei umane si al sortii nestatornice este prezent intr-un mod metaforic in versurile: "Nu spera si nu ai teama, /Ce e val ca valul trece;". Ultimele doua versuri ale strofei nucleu sugereaza solutia depasirii sortii tragice prin detasare totala, prin neimplinire afectiva.

Strofa a doua valorifica motivul desertaciunii existentei umane si propune solutia detasarii si a regasirii de sine.

In urmatoarea strofa se valorifica un renumit motiv preluat din mitologia orientala, lumea ca teatru. Acest motiv este preluat mai ales de literatura europeana a sec. al XVI-lea si apare adeseori in operele lui Shakespeare ("lumea este o mare scena pe care oamenii sunt actori").

Ultima strofa reia in ordine inversa motivele strofei nucleu si se accentueaza atitudinea detasata pe care omul superior trebuie sa aiba fata de viata deoarece strofa reia ultimul vers al strofei a VIII-a "De te-ndeamna, de te cheama"

In poemul "Luceafarul" exista mai multe teme si motive care se impletesc armonios.

Una din teme este cea a timpului, tema ce ilustreaza ideea timpului filozofic bivalent: timpul individual - "trecu p zi, trecura trei / si iarasi noaptea vine", si timpul universal - "si cai de mii de ani treceau / in tot atatea clipe". Alaturi de tema timpului, apare si tema spatiului,  ilustrata de planul uman-terestru (al Catalinei si al lui Catalin) si de cel universal-cosmic (al Luceafarului si al Demiurgului). Tema cosmosului este definita printr-o gama foarte variata de motive romantice: luceafarul, luna, noaptea, stelele, cerul, haosul, zborul intergalactic, geneza. Tema naturii este deosebit de sugestiv prezentata prin crearea celor doua pasteluri: pastelul cosmic - "Un cer de stele dedesupt, / deasupra-i cer de stele" si pastelul terestru - "Caci este sara-n asfintit / Si noaptea o sa-nceapa; / Rasare luna linistit / Si tremurand din apa". Alaturi de tema naturii, apare si tema iubirii, ilustrata de ideile specific eminesciene: incompatibilitatea celor doua lumi, idealul absolutului in iubire,  forta geniului de a se sacrifica pentru implinirea idealului. In sfarsit, cea mai importanta tema, si cea care domina intregul poem, este cea filozofica, ce propune cateva idei de o mare profunzime: ideea genezei si stingerii Universului, conditia nefericita a omului de geniu intr-o lume incapabila sa-i inteleaga idealurile.