Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi

Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi

Modernismul este o tendinta literara care apare la sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului XX, ca reactie impotriva vechilor formule artistice. In literatura romana modernismul se manifesta sub doua aspecte: modernismul moderat si modernismul de avangarda care a fost mai putin reprezentat datorita aspectului sau mult prea revolutionar. Modernismul moderat, in schimb este mai putin revolutionar si imbina formulele artistice traditionale cu cele noi, impuse de Eugen Lovinescu.

Tudor Arghezi este unul dintre cei mai de seama modernisti, care prin activitatea sa literara impresionanta a dominat aproape intregul secol XX. A fost cel mai mare novator (innoitor) al limbajului artistic creand o opera pe cat de variata pe atat de unitara. In creatia sa lirica se regasesc aproape toate curentele literare ale timpului si formule artistice ce merg de la traditionalism si pana la modernismul de avangarda.

Poezia "Testament" apare in volumul de debut "Cuvinte potrivite" fiind cea mai renumita arta poetica a secolului XX.

Tema poeziei "Testament" exprima conceptia despre arta a lui Arghezi si defineste intreaga creatie lirica a poetului in care cuvantul este atotputernic

Titlul "Testament" este sugestiv pentru ideea fundamentala a poeziei, aceea a relatiei spirituale dintre generatii si a responsabilitatii urmasilor fata de mesajul primit de la strabuni. De asemenea , titlul ilustreaza si in sens propriu faptul ca poezia este un "act oficial" intocmit de poet, prin care lasa mostenire urmasilor opera sa literara.

Intr-un limbaj metaforic, poetul defineste cartea nu numai ca un obiect cultural ci rezultatul, rodul unui efort originar, o sublimare a muncii brute, fizice a stramosilor in munca intelectuala ("Prin rapi si gropi adanci/ Suite de batranii mei pe branci"). Poetul se adreseaza tinerei generatii prin vocativul "fiule" cu indemnul de a continua acest efort spiritual ("Cartea mea-i, fiule, o treapta").

Strofa a II-a reprezinta o continuare a indemnului adresata tinerei generatii, de a-l pastra cu sfintenie creatia artistica spirituala a unui popor, ca fiind documentul care atesta in cel mai inalt grad identitatea acelui neam ("Ea e hrisovul vostru cel dintai").

Urmatoarea secventa a poeziei este o incercare de a intra in procesul creatiei artistice prezentand o viziune cu totul noua, ascunsa sub un limbaj metaforic inedit. Pornind de la ideea ca munca intelectuala este o sublimare a muncii fizice ("Sapa-n condei si brazda-n calimara"), poetul devine un fel de homo faber (poet mestesugar) care isi canalizeaza intregul efort asupra cuvintelor. Limbajul stramosesc constituie baza de la care porneste price creatie ("Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite"). In aceasta prima parte imaginile poetice se bazeaza pe metonimie. Procesul poetic este un proces obositor si indelungat iar poetul muncind asupra cuvantului reuseste sa-l prefaca, sa-l transfigureze in imagini poetice ("Si,framantate mii de saptamani/Le-am prefacut in versuri si icoane").

Noutatea pe care Arghezi o aduce in viziunea asupra creatiei artistice este una moderna care reprezinta despartirea de toate formulele artistice traditionaliste. Influentat de marele poet francez Charles Baudelaire a carui opera a tradus-o in limba romana, Arghezi instituie in literatura romana estetica uratului. Daca pana la el anumite cuvinte erau considerate antipoetice, Arghezi demonstreaza ca uratul nu poate exista inafara frumosului si invers. Frumosul nu este decat o transfigurare a uratului. Valorificand aceasta alcatuire duala a existentei la nivel poetic, Arghezi ajunge cel mai mare novator al limbajului artistic. Ideea acestei transfigurari a uratului este prezenta in numeroase versuri a poeziei ("Facui din zdrente, muguri si coroane/ Veninul strans l-am preschimbat in miere").

Ultimele versuri ale acestei secvente poetice prezinta imaginea metaforica a relatiei dintre creatia poetica si realitatea vietii. Poetul reuseste sa materializeze prin versuri un univers transcendental, scotand la ideala o alta dimensiune a existentei ("Hotar inalt, cu doua lumi pe poale").

Secventa urmatoare accentueaza ideea transfigurarii  care se produce prin intermediul cuvantului. In viziunea lui Arghezi cuvantul poate recrea lumea de la inceput. Puterea aceasta intemeietoare a cuvantului constituie de fapt esenta liricii Argheziene. Creatia poetica este menita sa exprime intreaga dimensiune a existentei, fie ea frumoasa sau urata. In procesul transfigurarii realizate prin cuvant, totul devine o creatie cu valoare estetica. ("Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi"). In acelasi timp creatia poetica are o mare putere eliberatoare, cathartica. Ea este asemenea unei marturisiri, unei spovedanii care elibereaza tocmai prin faptul ca se scoate la suprafata cele mai ascunse suferinte: "Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte/Si izbaveste-ncet pedepsitor"

Ultimele patru versuri ale acestei secvente reprezinta un discurs liric foarte controversat prin care se dezvaluie atitudinea poetului fata de dimensiunea mai putin agreabila a existentei, dimensiune care poate deveni si ea material poetic. Acea zona ascunsa a subconstientului nostru care ne face sa ne simtim vinovati trebuie scoasa la suprafata pentru ca doar astfel putem intelege cu adevarat intreaga dimensiune umana.

Finalul este o definitie metaforica a operei literare, care in conceptia lui Arghezi este o imbinare intre "slova de foc" si "slova faurita" , adica intre talent si munca asupra cuvantului. Poetul este considerat un rob al cuvantului, este creatorul imaginii artistice prin puterea slovei de foc si a slovei faurite.

Pe langa faptul ca este cea mai renumita arta poetica a secolului XX. , este impresionant felul in care Arghezi a ramas fidel acestei arte poetice pana la sfarsitul creatiei sale. Pe cat de diversa este lirica argheziana, pe atat este de unitara, tocmai prin aceasta conceptie despre poezie. Nu intamplator este considerat al doilea poet dupa Eminescu in lirica romana.