|
|
|
Flori de mucigai de Tudor Arghezi
Poezia FLORI DE MUCIGAI a aparut in volumul cu acelasi nume publicat in 1931.
Este o poezia programatica, apare ca "arta poetica" argheziana.
Tema poeziei exprima efortul creator al artistului pentru un produs
spiritual si consecintele pe care le are acesta asupra starilor
interioare ale eului poetic, chinuit de framantari si de
tulburari interioare. Versurile nu mai sunt produsul unei revelatii, al harului divin, ci al
unei nelinisti artistice si al setei creatoare.
Titlul poeziei «Flori
de mucigai » este un oximoron, in care florile sugereaza
frumusetea, puritatea, lumina, iar mucigaiul semnifica uratul,
raul, descompunerea si intunericul. Oximoronul creeaza o imagine
contradictorie a lumii, in care valorile umane sunt degradate, alterate, lumea
inchisorilor, in care viata oamenilor este supusa reprimarilor,
restrictiilor rigide. Titlul este, in acelasi timp, reprezentativ
pentru inovatia limbajului arghezian numita estetica uratului, o
modalitate artistica intalnita in lirica europeana la
Baudelairc, care scrisese 'Florile raului'. Asocierea celor
doua categorii estetice contradictorii, frumosul reprezentat de floare
si uratul sugerat de mucigai - ofera titlului o expresivitate socanta
si fascinanta totodata prin efectele estetice. Uratul are rolul de a
evidentia imperfectiunile vietii, senzatiile de aversiune
si oroare care capata valori noi, ele facand parte din
existenta umana.
Poezia ' Flori de
mucegai ' este structurata in doua secvente lirice inegale,
prima ilustrand crezul artistic arghezian, iar cealalta neputinta
artistului de a crea in conditii de claustrare.
Prima
secventa sugereaza dorinta devoratoare a artistului de a se
exprima in versuri, fiind dominat de setea de comunicare cu lumea. Poetul,
intr-o solitudine impusa si lipsindu-i uneltele scrisului,
incearca sa zgarie 'Cu unghia pe tencuiala / Pe un parete
de firida goala, / Pe intuneric' versurile nascute din
nevoia comunicarii. Conditiile vitrege de viata ii
seaca forta creatoare, 'Cu puterile neajutate / Nici de taurul,
nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui
Marcu si lui Ioan . Enumerarea prin negatie a elementelor
fabuloase ale evanghelistiloi', 'taurul', 'leul',
'vulturul', creeaza o imagine de mare forta
sugestiva privind starea de deprimare a poetului nefericit in absenta
creatiei, in raport direct cu scrierile religioase a caror
esenta este Absolutul. Versurile sunt sapate in sufletul
poetului sunt 'stihuri fara an' ce nu pot fi exprimate in viata
reala, dar sunt profund simtite de sensibilitatea artistului:
'Stihuri de groapa / De sete de apa / Si de foame de
scrum'. Harul poetic, 'unghia ingereasca', este tocit de
efort, nu-i mai permite poetului revelatia, deoarece ea 'nu a mai
crescut' sau, altfel spus, artistul nu se mai poate regasi in sine,
nu se mai percepe ca pe un creator de valori spirituale: 'Sau nu o mai am
cunoscut'.
Lumea inchisorii parca aduce blestemul, raul, poetul nu-si poate acorda vointa creatoare cu efortul dirijat spre rezultatele scontate : » Cand mi s-a tocit unghia ingereasca/Am lasat-o sa creasca/ Si nu a mai crescut/ Sau nu o mai am cunoscut ». In resorturile intime ale poetului se produce o fractura grava « instrainarea »- « sau nu o mai am cunoscut ». Chiar si topica arata dezarticularea, stangacia, iesirea din echilibrul firesc atat de necesar. Ultima secventa amplifica deznadejdea lui Arghezi, care este simbolizata de atmosfera sumbra, e 'intuneric', iar ploaia se aude 'departe afara', ceea ce provoaca poetului o durere simtita profund, 'ca o ghiara'. din cauza neputintei totale de a se exprima. Nevoia de comunicare a poetului cu lumea, setea de a-si dezvalui trairile il silesc sa scrie 'cu unghiile de la mana stanga'. O simbolistica straveche asociaza mana stanga cu fortele demonice, in opozitie totala cu puterea divina a creatiei, inchisoarea este pentru Arghezi un fel de bolgie a Infernului lui Dante. Insa, in acest cadru al ororilor, frumosul nu este absent. Raul, uratul sunt numai conjuncturi ale destinului, carora omul le opune aspiratia spre frumos, care poate fi regasit in sine, in vis sau in speranta implinirii.
In 'Flori de
mucigai' predomina modalitatile stilistice ale esteticii
uratului, pe de o parte ca inovatie lingvistica, pe de alta
parte ca substanta a ideilor exprimate.
Limbajul este
caracterizat prin folosirea cuvintelor care socheaza prin
expresivitatea fascinanta, cuvinte 'urate', al caror sens
capata noi valori. De pilda, cuvantul 'mucigai' este
un regionalism cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradarii
morale, al descompunerii spirituale, eu trimitere sugestiva catre om.
deoarece el insoteste cuvantul 'flori', care poate
semnifica viata..lumea. Arghezi utilizeaza cuvinte din limbajul popular
ori arhaisme, ca 'firida', 'stihuri', din vocabularul
religios, cum sunt numele celor trei evanghelist (Luca, Marcu. loan) pentru a
sugera atemporalitatea starilor sufletesti de tristete,
dezamagire si deprimare ale poetului.
In sintagmele « firida goala », « puterile neajutate », « unghia ingereasca »-epitetele sunt abstracte, aduc un spor in planul ideii si sentimentului, cititorul patrunde mai bine in substanta conotatiilor. « Unghia ingereasca ». « unghiile de la mana stanga »-« tencuiala », »firida goala » sunt elemente esentiala pentru infaptuirea « programului scriitoricesc ». « intunericul », « ploaia », « singuratatea » consemneaza conditiile depresive in care poetul cu puteriile neajutorate trebuie sa scrie.
Oximoronul 'flori de mucigai' transmite ideea complexa a imperfectiunilor vietii, a conditiilor vitrege la care este supusa fiinta umana, fapt care ii provoaca poetului aversiune, repulsie. Metaforele argheziene potenteaza starea de disperare a omului claustrat, a artistului care nu poate crea liber, fiind constrans sa-si reprime setea de comunicare. Neputinta creatoare a artistului este sugestiv relevata de metafora 'cu puterile neajutate'. desi poetul avea resurse spirituale profunde. Lumea inchisorii poarta in ea stigmatele raului care actioneaza negativ asupra naturii angelice a fiintei umane, toceste 'unghia ingereasca ', impiedicand-o astfel sa se exprime.
Poetul este constient ca pentru a realiza volumul intreg « Flori de mucigai », pentru a evoca figuri dintr-un mediu socio-uman mai putin obisnuit trebuie sa apeleze la inventivitatea lexicala, mai ales ca sugereaza existenta unei licariri de moralitate si frumusete oriunde, fiinca omul este recuperabil, oricat de jos ar fi cazut.
