Prezinta constructia discursului narativ dintr-o nuvela fantastica studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente narative, episod, incipit, final

Prezinta constructia discursului narativ dintr-o nuvela fantastica studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente narative, episod, incipit, final.

Secventa narativa este o unitate elementara a discursului narativ care contine relatarea unei singure intamplari; corespunde unui episod din planul subiectului.

Nuvela "La tiganci" de Micea Eliade se structureaza in opt secvente epice, conform planului real si ireal dominant (epicul dublu), distribuie simetric, cu intrari si iesiri din timp si din lumi paralele:

Secventa I - domina planul real; in plan secund este planul ireal;

Secventele II - III - IV - domina planul ireal; in plan secund este planul real;

Secventele V - VI - VII - domina planul real; in plan secund este planul ireal;

Secventa VIII - domina planul ireal, avand si cateva elemente ale realului

Tema nuvelei este aceea a iesirii din timpul istoric, linear, ireversibil si a trecerii in timpul mitic, circular. Totodata se valorifica si alte teme si motive literare, precum motivul labirintului, mitul timpului, al mortii, logosului si mitul iubirii.

In incipit este descris credibil cadrul, surprins prin detalii realiste, reprezentarea veridica a realitatii fiind in cel mai inalt contrast cu evenimentele inexplicabile, ireale din finalul deschis al nuvelei.

Prima secventa este dominata de planul real, cand profesorul Gavrilescu se-ntoarce acasa de la lectiile de pian cu tramvaiul. Cautandu-si portmoneul ca sa-si cumpere bilet, vine vorba de locul numit "La tiganci", despre care unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar Gavrilescu este fascinat de acest loc, considerand ca "pe o arsita ca asta, e o placere", pentru ca este umbrit de nuci batrani. Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia. Coboara din tramvai cu intentia sa-l ia in invers pentru a-si recupera servieta, se simte foarte "obosit, istovit", desi este inca "in floarea varstei", avand numai 49 de ani. El este atras de umbra si racoarea nucului din gradina "tigancilor si fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde "il intampina o neasteptata, nefireasca racoare".

Secventele II, III si IV se desfasoara in locul numit "La tiganci". Intrarea lui Gavrilescu "la tiganci" marcheaza momentul trecerii in planul ireal. Pragul trecerii dinspre viata spre moarte, dinspre profan spre sacru este marcat de poarta pazita de baba . Discutia despre ceas dintre Gavrilescu si baba asezata la punctul de hotar dintre cele doua taramuri sugereaza inca de la inceput o alta curgere temporala la tiganci, unde protagonistul va trai comprimarea temporala. Timpul sau subiectiv (cateva ore) nu corespunde timpului istoric (12 ani), se remarca deci o trasatura importanta a fantasticului, si anume disparitia limitelor de timp si de spatiu la aparitia supranaturalului.

Eliade valorifica aici mitul timpului in conceptia sa arhaica, conform careia exista doua mari dimensiuni temporale: timpul cronologic sub stapanirea caruia se afla omul si intreaga creatie materiala, respectiv timpul etern, reversibil, in care patrundem dupa moarte sub dimensiunea noastra spirituala. Iesirea din timpul profan coincide cu amnezia, iar intrarea in cel sacru cu anamneza, aducerea aminte a lui Hildegard, singura iubire a protagonistului.

Mitul timpului este strans legat de mitul mortii, care considera ca omul este vesnic la nivel spiritual, el moare decat la nivel biologic. Astfel moartea devine un mijloc de initiere, ceea ce Gavrilescu o traieste in mod simbolic in labirintul celor trei fete.

Secventele V, Vi si VII sunt dominate de planul real, in care revin gesturile, obsesiile si simbolurile din prima secventa, ca sugestie a vietii mereu aceeasi, monotona, banala, obositoare. Gavrilescu intra in lumea reala, urca pe tramvai sa mearga la Otilia, pentru a-si recupera servieta. Cocoara din tramvai la statia Preoteselor si constata ca la nr. 18 nu mai locuieste doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia Grigorescu. Totul este confuz pentru Gavrilescu, se urca in tramvai, da taxatorului o bancnota si afla ca banii se schimbasera de un an. Se intoarce acasa, unde constata ca acolo locuieste altcineva, dupa care se duce la carciuma din apropiere si afla ca Elsa a plecat in Germania, "dupa ce a disparut Gavrilescu. La  toamna se implinesc 12 ani."

In ultima secventa patrundem din nou in planul ireal, fiind prezentat intalnirea cu Hildegard, in urma rostirii numelui iubitei de catre Gavrilescu. Se valorifica aici mitul logosului (conform miturilor stravechi, cuvantul odata rotit, el are puterea de a se materializa) si cel al iubirii, iubirea fiind cea care anuleaza toate nesansele si pacatele lui Gavrilescu. Iubirea este considerata singurul sentiment uman care ne deschide nemurirea si care continua sa existe si dupa moarte. De aceea calatoria cu Hildegard, drumul spre padure-labirint are o simbolistica ambigua: el este fie salvarea sufletului de catre Hildegard prin implinirea iubirii, fie un drum spre moarte.

Explicatia sugerata pentru sensul calatoriei este de asemenea ambigua prin  apelul la motivul visului: "Asa incepe. Ca intr-un vis.".

Finalul nuvelei este deschis, pentru ca pastreaza ambiguitatea, conditie a fantasticului.

In concluzie se poate spune ca nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade este o nuvela fantastica deoarece are toate caracteristicile acestei specii literare: imbinarea realului cu supranaturalul, ezitarea protagonistului si a cititorului, compozitia gradata a naratiunii, disparitia limitelor de timp si spatiu la aparitia supranaturalului si finalul deschis