NEGUSTORUL

NEGUSTORUL

S -au scurs trei luni de cand razboinicii Poncas fusesera pusi pe fuga de dragoni. Desi trecuse atata vreme, ne mai resimteam inca de pe urma celor intamplate. Speranta noastra ca Old Firehand sa ramana in viata se implinise, dar vestitul vanator isi revenea foarte greu. Era atat de slabit, incat nici nu se putea ridica in picioare. Renuntasem la ideea de a-1 duce la Fort Randall si il ingrijeam cum ne pricepeam. De fapt, "medicul' nostru era Winnetou.

Rana lui Harry se vindecase, iar ranile lui Winnetou, destul de numeroase dar nu foarte grave, se inchisesera si ele. Nici eu nu mai aveam probleme cu "amintirile' pe care dusmanii mi le lasasera pe tot trupul. Este adevarat ca mai aveam dureri destul de mari, dar ma invatasem sa suport durerea intocmai ca un indian. Sam, Dick si Will se simteau cel mai bine, daca se poate spune asa. Ei se alesesera doar cu niste vanatai.

Era de asteptat ca Old Firehand sa se mai odihneasca o vreme, dupa ce avea sa se insanatoseasca. Trebuia sa se crute cat mai mult si viata vanatorului din Vest este necrutatoare. De aceea vestitul vanator hotarase ca, dupa convalescenta, sa plece in Est, la fiul sau cel mare. Desigur ca Harry avea sa isi insoteasca tatal.

in "fortareata' erau adunate o gramada de piei si de blanuri pe care am fi vrut sa le valorificam, mai exact sa le vindem. Noi, cei care ne gaseam in "fortareata', nu ne simteam in stare sa facem

drumul pana la Fort Randall. Norocul nostru a fost ca unul dintre militarii care ramasesera in "fortareata', spre a ne sta alaturi la nevoie, ne-a dat un sfat. Spunea acel soldat ca la Cedar Creek s-ar fi oprit un pedlar¹ care cumpara si vindea orice si care platea uneori chiar cu bani gheata marfa pe care-o cumpara.

Ce era de facut? Nu puteam trimite un militar la Cedar Creek, pentru ca niciunul dintre soldati nu avea voie sa-si paraseasca postul. M-am oferit sa plec eu. Militarii mi-au spus sa fiu cu bagare de seama, pentru ca razboinicii Sioux-Okananda se vanturau pe acolo. Desigur ca negustorul nu avea de ce sa se teama de ei, pentru ca indienii nu faceau niciun rau negustorilor, dar eu trebuia sa fiu foarte atent. M-am bucurat mult cand Winnetou s-a oferit sa ma insoteasca. Apasul cunostea foarte bine locurile, si am pornit la drum.

Cum sa-l gasim pe negustor? Daca se afla in vreun sat de-al indienilor, trebuia sa fim deosebit de atenti. Stiam insa ca,pe malul lui Cedar Creek se gasea si o asezare a albilor, oameni care avusesera curajul de a se stabili in partile acelea, cu multi ani in urma. Trebuia, deci, sa ajungem mai intai in acea asezare pentru a incerca sa aflam unde anume se gasea negustorul nostru. Am mers de-a lungul raului si, timp de mai multe ceasuri, nu am gasit nici urma de asezare omeneasca. Abia spre inserat am vazut inaintea noastra niste suprafete de pamant cultivate. Pe malul unui parau ce-si re­varsa apa cristalina in Cedar Creek, am zarit o casa destul de mare, ridicata din trunchiuri de copac. Am observat ca era imprejmuita cu gard, iar in curte se vedeau niste vaci si cativa cai. Ne-am apropiat de locuinta si ne-am legat armasarii de gard. Pe una dintre ferestruicile mici ale rudimentarei constructii au iesit la iveala tevile lungi ale unei pusti si s-a auzit un glas:

Stati pe loc! Aici nu-i cuib de porumbei in care oricine poate intra cand pofteste! Dumneata, albule, cine esti si ce doresti?

Sunt un neamt oarecare si-1 caut pe negustorul despre care se spune ca s-ar afla prin partile astea.

¹ Negustor (n.a.).

Daca stiti ca un negustor s-ar afla prin partile astea, atunci mai cautati-1. Nu vreau sa am de-a face cu dumneavoastra! Plecati de-aici!

-- Dar, domnule, eu nu v-am rugat decat sa-mi spuneti unde-1 pot gasi pe negustor! Numai vagabonzii sunt goniti astfel!

Tocmai! Si dumneavoastra sunteti ceea ce ati spus!

Credeti ca suntem vagabonzi?

Da, intocmai!

De ce?

Asta-i treaba mea! Nu sunt nevoit sa va raspund la intrebare. Oricum, ati mintit atunci cand mi-ati spus ca sunteti neamt!

Dar asta-i adevarul!

Da' de unde! Un neamt n-are curajul sa umble prin partile astea! Numai Old Firehand care e intr-adevar neamt ar avea curajul sa vina pe-aici!

De la Old Firehand vin eu acum!

Hm! Dumneavoastra? Si de unde ziceti ca veniti, ma rog?

Din tabara lui Old Firehand, care se gaseste pe malul raului Mankizita, in munti. Ne-au trebuit doua zile ca sa ajungem de-acolo pana aici.

Un anume Dick Stone a trecut pe la mine si mi-a spus ca, in vreo doua zile, ajunge de-aici in tabara lui Old Firehand.

Dick Stone mi-e prieten.

Se prea poate, dar tot nu am incredere in dumneavoastra. Aveti alaturi un indian si in vremurile astea tulburi nu poti sa ai incredere in indieni.

Daca acest indian v-ar calca pragul, s-ar cuveni sa fiti onorat, caci el este Winnetou, capetenia apasilor.

Winnetou? Dumnezeule! De-ar fi el! Sa-mi arate pusca lui!

Winnetou si-a luat pusca de pe spate si a ridicat-o astfel incat omul

din coliba sa vada tintele de argint cu care era impodobita arma;

Tinte de argint! a exclamat barbatul care ne tinea la respect cu pusca. Este Winnetou! Si dumneavoastra, domnule, aveti doua pusti, una mica si una mare. Acuma cred ca m-am lamurit! Nu cumva pusca aia mare este un doborator de ursi?

Ba da!

Si pusca aia mica nu e cumva o carabina Henry?

Ba da, intocmai!

Atunci inseamna ca dumneavoastra sunteti Old Shatterhand, despre care se zice ca-i neamt!

Eu sunt intr-adevar Old Shatterhand.

Daca asa stau lucrurile, atunci poftiti, poftiti, domnilor! Sunt onorat sa va primesc in umila mea casa. O sa va dau tot ce doriti, numai sa am toate cele ce va sunt de trebuinta.

Cele doua tevi lungi au disparut si, peste cateva clipe, omul a iesit in pragul locuintei sale. Era un barbat inalt si uscat. Se vedea ca luptase cu greutatile vietii, fara a se lasa doborat de ele. Am intrat in casa, unde se aflau sotia si unul din baietii gazdei noastre. Am aflat ca omul mai avea doi baieti mai mari, dar ca amandoi erau plecati in padure sa taie niste pomi.

Locuinta colonistului era alcatuita dintr-o singura incapere, ce-i drept destul de mare. Pe pereti se vedeau atarnate mai multe pusti si diferite alte arme. Deasupra focului din vatra simpla, facuta din piatra de prund, era atarnata o oala din fier, in care fierbea apa. Langa vatra, pe o scandura din lemn, erau asezate vase din tabla. Cateva lazi tineau locul dulapurilor de haine si camarilor. in tavan erau prinse carlige, iar pe aceste carlige era atata carne afumata, incat familia, compusa din cinci persoane, avea provizii pentru mai multe luni. intr-un colt se afla o masa lunga, din lemn, mesterita, probabil, de stapanul casei. Aceasta masa era incadrata de mai multe scaune facute probabil tot de gazda noastra. Am fost poftiti sa ne asezam la masa si, in timp ce mezinul familiei se ingrijea de caii nostri, stapana casei ne-a oferit o masa imbelsugata.

Domnilor, a spus colonistul, dupa cateva clipe de tacere, nu trebuie sa va suparati pentru ca v-am intampinat astfel. Prin partile astea trebuie sa fii mereu cu ochii in patru. Razboinicii Sioux- Okananda au pradat si au ucis familia unui colonist, care-si construise si el o casa din barne. Locuinta colonistului despre care v-am vorbit se afla la o distanta de o zi de mers calare fata de locul in care ne gasim noi acum. Nici in albi nu mai poti avea incredere, pentru ca cei ce se perinda pe-aici sunt raufacatori urmariti de lege in Est. Vreti sa ajungeti la negustor? Aveti sa-i vindeti ceva?

Da, am raspuns eu, in timp ce Winnetou nu scotea nicio vorba, asa cum ii era obiceiul.

Ce ati dori sa-i vindeti? Nu va intreb din curiozitate, ci doar pentru ca as vrea sa va indrum mai bine.

Vrem sa-i vindem niste piei si niste blanuri.

Multe?

-- Destul de multe.

Si vreti in schimbul lor bunuri sau bani?

Bani, daca s-ar putea.

Atunci negustorul pe care-1 cautati este omul potrivit. Ceilalti negustori care mai trec pe-aici nu dau bani, ci marfa la schimb. Omul pe care vreti sa-1 gasiti si spre care va voi indruma are bani, ba chiar si pepite. Negustorul despre care va vorbesc eu e un om cu bani, nu un amarat care-si duce toata marfa in spinare.

- E si cinstit?

Hm, cinstit! Ce intelegeti dumneavoastra prin cinstit? Un pedlar vrea sa puna la cale niste afaceri, adica tine si el sa aiba un castig. Omul care se lasa tras pe sfoara de un negustor poarta singur vina de a se fi lasat dus de nas. Negustorul asta de care va tot spun are patru sau cinci oameni de-ai lui, care-1 insotesc peste tot.

Unde credeti ca-1 putem gasi?

O sa aflati asta chiar azi, pe inserat. Trebuie sa treaca pe la mine un om de-al negustorului, un anume Rollins. A fost ieri aici si a plecat in susul raului ca sa ajunga si pe la alti colonisti. O sa se intoarca aici. De altfel, Braddon, negustorul, a avut ghinion in ultima vreme.

Cum asa?

S-a intamplat de doua-trei ori ca negustorul sa vina intr-o asezare pentru a vinde marfa si a gasit asezarea parasita si pradata de indieni, cu casele arse pana-n temelii. Pentru el asta-i pierdere de vreme. Pe langa asta, omul isi pune si viata in primejdie, pentru ca indienii tl pot ataca, chiar daca este negustor.

^Aceste atacuri ale indienilor, despre care mi-ati vorbit, s-au petrecutiundeva in apropierea gospodariei dumneavoastra?

Da, pe-aproape. Ma rog, aici in Vest cuvintele "aproape' si "departe' au alt inteles decat in lumea civilizata. Cel mai apropiat vecin e la o distanta de opt mile fata de noi.

-- Pacat ca sunteti la asa mare distanta unul fata de altul, pentru ca nu va puteti ajuta la nevoie.

Aveti dreptate, sir! Este intocmai precum spuneti! De casa batranului Cropley n-or sa se apropie indienii! Hm, numele meu este Cropley, sir, da' nu trebuia sa va mai spun eu asta, ca intelegeati dumneavoastra cum stau lucrurile!

Nu va e teama? Sunteti aici numai patru oameni care pot sa lupte.

Patru? Puteti s-o puneti si pe sotia mea la socoteala, sir! Ea nu se teme de indieni si stie sa manuiasca pusca la fel de bine ca mine!

Va cred, va cred, dar daca sunteti atacati de o ceata numeroasa de razboinici, tot sunteti pierduti. Stiti si dumneavoastra ca, daca vanatorii sunt numerosi, iepurii pot lasa deoparte orice speranta!

Hm! De ce trebuie sa fiu eu iepure? Nu sunt un vanator vestit, asa ca dumneavoastra, n-am nici pusca impodobita cu tinte de-argint, nici carabina Henry, dar avem si noi pusti si sunt pusti bune. Daca inchid usa casei, nu mai poate intra nimeni aici. Pot sa fie si o suta de indieni afara. I-am impusca pe toti pana la unul. Ascultati! Asta trebuie sa fie Rollins!

Am auzit si noi tropot de cal. Apoi Cropley a iesit in curte si a stat de vorba cu cineva. Dupa aceea a intrat in casa aducand cu sine un strain si spunand:

Acesta este domnul Rollins, despre care v-am povestit deja. Dumnealui e unul dintre oamenii negustorului pe care-1 cautati. Apoi, intorcandu-se spre Rollins, i-a zis acestuia: Va spuneam afara, in casa mea va asteapta o mare surpriza. Domnii acestia pe care-i vedeti aici sunt Winnetou, capetenia apasilor, si Old Shatterhand, vestitul vanator, despre care trebuie sa fi auzit povestindu-se. Dansii il cauta pe domnul Braddon. Au o gramada de blanuri si de piei pe care ar dori sa i le vanda.

Rollins era un om in floarea varstei destul de inalt si bine facut, un barbat ce lasa impresia ca era cowboy. in ochii cenusii ai acestui om ce parea sa aiba muschi de otel se puteau citi hotararea si

curajul. Barbia masiva accentua impresia de duritate pe care ti-o lasa omul la prima vedere.

Rollins voia sa para cu orice pret un om manierat si respectuos. Cu toate astea, nu-mi placea deloc felul in care ne privea. Atunci cand intalnesti doi oameni vestiti, cum se presupunea ca am fi fost noi, se cuvine sa te bucuri. Un alt motiv de bucurie ar fi trebuit sa fie pentru Rollins si afacerea buna care i se propunea. Pe fata lui insa nu se vedea nici cea mai mica urma de incantare. Mai mult decat atat, cand Cropley i-a spus cine eram, mi s-a parut ca Rollins ne-a privit cu ura. Mi-am zis ca poate a fost doar o parere si l-am rugat pe domnul Rollins sa aiba amabilitatea de a sta putin de vorba cu noi. Gazda i-a oferit si mancare, dar oaspetelui nu parea sa-i fie foame. De altfel, s-a ridicat foarte curand de la masa, zicand ca ar vrea sa se ingrijeasca de calul sau. Aceasta treaba nu ar fi trebuit sa- i ia prea mult timp, dar a trecut mai bine de un sfert de ceas si respectabilul domn Rollins nu a aparut. Pentru ca devenisem neincrezator, am iesit in curte in speranta ca-1 voi zari. Calul sau era legat de gard, dar omul nu se zarea nicaieri. Dupa o vreme, l-am vazut aparand. Cand m-a zarit, Rollins a grabit pasul. Luna rasarise, si de aceea l-am intrebat, zambind:

Va place sa va plimbati sub clar de Luna, domnule Rollins?

-- Nu sunt un romantic! mi-a raspuns omul, sec.

Mie asa mi s-a parut. Doar am vazut ca va place Luna.

Nu ma plimb eu de dragul Lunii. Stiti, nu prea mi-e bine. Cred ca mi-am stricat stomacul in dimineata asta. Am simtit nevoia sa fac un pic de miscare. Asta-i tot, sir!

Rollins mi-a dat aceasta explicatie pe un ton binevoitor. Fusese chiar respectuos. Juca teatru sau isi daduse seama ca la inceput nu se purtase cuviincios? Oare de ce ma preocupa atat de mult acest om? Era propriul sau stapan si se putea comporta cum voia. Un om trait in Vest nu poate avea incredere in oricine si poate de aceea eram suspicios. Am intrat in casa si am inceput sa vorbim despre treburile noastre. Rollins parea acum un barbat educat, care stia cum sa se poarte si cum sa vorbeasca. Suspiciunile mele au disparut ca prin farmec. Trebuia sa aflam neaparat unde se gasea negustorul.

Fara incuviintarea sa nu puteam face un targ cu Rollins, dar acesta ne-a spus:

Nu stiu unde se afla acum domnul Braddon. Nu va pot spune unde va fi dansul maine sau poimaine. Eu nu fac altceva decat sa iau comenzile in locul dansului. Apoi ii spun despre ce este vorba cand il intalnesc. Cat ne-ar trebui ca sa ajungem in tabara domnului Firehand?

Doua zile.

Hm! Peste sase zile domnul Braddon se va afla pe malul lui Red River. As avea timp sa va insotesc, sa vad marfa si sa-i fac un pret. Dupa aceea as putea ajunge la Red River si l-as aduce pe domnul Braddon la dumneavoastra. Desigur ca asta s-ar intampla doar daca ne-am intelege la pret si as fr de parere ca domnul Braddon ar fi de acord cu acesta. Ce ziceti, sir?

Bineinteles ca trebuie sa vedeti marfa inainte de-a o cumpara, dar as fi multumit daca l-am putea intalni pe domnul Braddon chiar aici.

Din pacate, asta nu se poate, si chiar daca ar fi domnul Braddon aici, s-ar pune problema daca dumnealui ar putea sa va insoteasca. Stiti, noi facem afaceri de tot felul si domnul Braddon nu-si poate pierde doua zile, daca nu este sigur ca incheie un targ. De aceea sunt convins ca oricum ar fi trimis pe unul dintre noi sa va insoteasca. Este bine ca sunt eu aici. Spuneti-mi daca sunteti sau nu de acord sa va insotesc. Vreau sa stiu si eu ce fac!

Nu aveam niciun motiv sa-1 refuz. Mai mult decat atat, eram convins ca faceam ceea ce trebuie. De aceea i-am spus:

Daca aveti timp, puteti sa ne insotiti, dar vom porni maine dimineata.

Este foarte bine asa! Oamenii de felul nostru nu au nicio clipa de pierdut. Ar fi bine sa pornim la drum in zori. Cred ca «r fi bine sa ne culcam devreme.

Nu mi-am dat seama decat mai tarziu ca, prin aceasta propu­nere, Rollins urmarea un anumit scop. Mai mult decat atat, omul a ajutat-o pe sotia lui Cropley sa pregateasca pentru fiecare dintre noi cate un culcus. Stapanul casei ne-a poftit sa ramanem peste noapte sub acoperisul sau, dar l-am refuzat politicos, zicand:

Multumim, dar noi ne simtim mai bine daca dormim sub cerul liber.

Bine, domnule Shatterhand, dar afara e racoare si nu veti putea dormi! a spus Cropley.

Suntem obisnuiti cu racoarea noptii, am replicat eu.

Si Rollins a incercat sa ne convinga ca era mai bine sa dormim in casa, dar insistentele lui au fost zadarnice. Pe moment purtarea lui nu ni s-a parut suspecta. Abia cand l-am cunoscut mai indeaproape, ne-am putut da seama ca omul avea un plan.

inainte de a iesi din casa, Cropley ne-a spus:

Am obiceiul de a incuia usa peste noapte. Vreti cumva s-o las descuiata in noaptea asta?

De ce s-o lasati descuiata?

Poate ca veti avea nevoie de ceva.

Va multumim de grija, dar nu vom avea nevoie de nimic. Prin partile astea de lume este mai bine ca, peste noapte, oamenii sa-si zavorasca usile.

Dupa ce am parasit casa, am auzit foarte limpede zgomotul zavorului. Luna lumina totul in jur si umbra casei invaluia in intuneric tarcul in care se gaseau caii. Ne-am tras si noi la umbra pentru a ne odihni. Hatatitla si Ilci, armasarul lui Winnetou, stateau intinsi unul langa altul. Mi-am luat patura, am intins-o pe jos si mi-am pus capul pe grumazul calului meu, asa cum facusem de nenumarate ori. Lui Hatatitla ii facea placere sa-mi simta capul pe grumaz. Am adormit numaidecat.

Cred ca a trecut un ceas de cand inchisesem ochii si m-am trezit brusc, mirat de faptul ca Hatatitla se miscase. Cand eram langa el, armasarul meu avea obiceiul de a sta foarte linistit. Acum inaltase capul si tragea aer pe nari, manifestandu-si astfel nelinistea. Am vazut in ce directie privea Hatatida si m-am strecurat incet intr-acolo. Am ajuns in apropierea gardului ce imprejmuia casa lui Cropley si am zarit la vreo doua sute de pasi de mine mai multi oameni care se apropiau taras. M-am intors spre a-1 trezi pe Winnetou, dar apasul era deja in spatele meu.

Vede fratele meu oamenii de-acolo? l-am intrebat eu.

Da. Sunt razboinici rosii.

Cred ca sunt razboinici Okananda. Vor sa atace casa lui Cropley.

Asa este precum spune fratele meu. Trebuie sa intram in casa.

Da, trebuie sa-1 ajutam pe colonist, dar nu putem lasa caii aici. Razboinicii Okananda i-ar lua cu siguranta.

O sa-i ducem in casa. Repede! Este bine ca ne aflam intr-un loc intunecos. Razboinicii Sioux nu ne-au zarit!

Ne-am luat caii si ne-am apropiat de casa. Winnetou voia sa bata la geam, cand am vazut spre surprinderea mea ca usa era deschisa. Am impins-o si am intrat in casa. Winnetou m-a urmat imediat.

Trezit de zgomotul pe care-1 facusem, Cropley a sarit in picioare, intreband speriat:

Cine-i acolo? Ce s-a intamplat? Ce cauta caii in casa?

Noi suntem, Winnetou si Old Shatterhand, am raspuns eu.

Dumneavoastra? Si cum ati intrat in casa?

Pe usa.

Nu se poate! Am zavorat-o chiar eu!

Cu toate astea, usa era deschisa.

Doamne, poate n-am tras eu zavorul cum trebuie! Bineinteles ca zavorase cum trebuie, dar Rollins deschisese usa,

dupa ce colonistul a adormit, astfel incat indienii sa poata intra in casa nestingheriti.

De ce ati adus caii in casa? a intrebat gazda noastra.

Ca sa nu ne fie furati.

Furati? Cine sa-i fure?

Razboinicii Sioux-Okananda, care vin incoace sa va prade. Oricine isi poate inchipui agitatia care s-a iscat indata ce am

rostit aceste cuvinte. Ce-i drept, Cropley ne spusese ca nu se teme de indieni, dar cand a aflat ca acestia vin intr-adevar, s-a speriat foarte tare. Rollins parea a fi la fel de speriat ca si membrii familiei colonistului. Winnetou le-a cerut tuturor sa taca:

Nu mai tipati! a spus el. Cu tipete nu ne putem invinge dusmanii. Trebuie sa ne gandim repede cum ii putem respinge.

Nici nu mai trebuie sa ne gandim ce este de facut, a spus Cropley. O sa-i impuscam pe rand, de indata ce se apropie de casa, avem destula lumina. Luna s-a inaltat pe cer.

Nu putem face asta, a replicat Winnetou.

De ce nu?

Pentru ca nu luam viata unui om decat atunci cand nu avem alta cale.

Pai acum chiar nu avem alta cale. Trebuie sa le dam o lectie potailor rosii. O lectie pe care n-or s-o uite toata viata.

Fratele meu alb spune despre indieni ca sunt potai rosii? a intrebat Winnetou, cu asprime. Sa nu uite ca si Winnetou este indian! Winnetou ii cunoaste pe indieni mai bine decat fratele sau alb! Daca indienii ataca un alb, atunci fie ca acel alb s-a purtat urat cu ei, fie un alt alb i-a indemnat sa faca rau, fagaduindu-le ceva. Razboinicii Poncas au atacat tabara lui Old Firehand numai pentru ca in fruntea lor se gasea o fata palida. Daca razboinicii Sioux- Okananda se afla aici si vor sa te prade, atunci asta se intampla tot din vina unui alb.

Nu cred.

Capeteniei apasilor nu-i pasa ce crezi tu, pentru ca Winnetou banuieste cum stau lucrurile.

Chiar daca ar fi precum spui, indienii Okananda ar trebui pedepsiti pentru ca s-au lasat indemnati sa faca rau. Pe cel ce vrea sa ma prade il impusc! Este dreptul meu si sunt hotarat sa ma folosesc de acest drept!

Nu ne pasa de dreptul tau! Poti sa te folosesti de el atunci cand esti singur. Acum se afla alaturi de tine Old Shatterhand si Winnetou, iar ei sunt obisnuiti ca oamenii sa le dea ascultare. De la cine ai cumparat pamantul pe care se afla casa si gospodaria ta?

Cumparat? Crezi ca am fost atat de prost incat sa cumpar pamantul? M-am asezat aici, pentru ca aici mi-a placut! Daca voi ramane atat cat zice legea, pamantul pe care se afla casa si gospodaria mea va fi al meu.

Pe indienii Sioux care sunt proprietarii acestui pamant nu i-ai intrebat daca te poti aseza aici?

Nici nu mi-a trecut prin cap asa ceva!

Si atunci te mai miri ca pentru ei esti un hot care le-a furat pamantul? Tu spui despre ei ca sunt potai rosii? Tu vrei sa-i impusti

pe razboinicii Sioux-Okananda? indrazneste numai sa tragi asupra lor, si Winnetou te va impusca!

Bine, dar ce sa fac? a intrebat colonistul, intimidat de cuvin­tele pe care le rostise Winnetou,

Nimic nu trebuie sa faci tu! Nimic! Old Shatterhand si Winnetou vor face tot ce trebuie. Daca ne dai ascultare, nu ti se va intampla nimic.

in timp ce apasul ii vorbea lui Cropley, eu m-am apropiat de una dintre ferestre pentru a vedea ce fac razboinicii Okananda. Deocamdata, nu se zarea niciunul. Era de presupus ca indienii dadeau mai intai un ocol casei pentru a se asigura ca nu aveau de infruntat nicio primejdie.

Winnetou s-a apropiat de mine si m-a intrebat:

Fratele meu alb ii zareste?

inca nu.

Vom face astfel incat sa nu curga sange.

Cropley a furat pamantul de la indienii Sioux. Poate ca ei nu vin aici doar pentru ca gazda noastra se gaseste pe pamantul Ion

Poate. Cum sa-i izgonim, fara a varsa nici o picatura de sange?

Fratele meu Winnetou cunoaste raspunsul la fel de bine ca mine.

Fratele meu alb mi-a ghicit gandul, asa cum se intampla mereu. il vom prinde pe unul dintre ei.

intocmai. il vom prinde pe razboinicul ce va veni la usa ca sa traga cu urechea.

Cu siguranta ca va veni o iscoada care-si va lipi urechea de usa casei, pentru a auzi ce se petrece inauntru.

M-am dus la usa, am tras zavorul si am deschis-o putin, adica doar atat cat sa pot privi afara. Apoi m-am intins pe burta si am asteptat. in casa era intuneric. Nimeni nu facea nicio miscare. A trecut destul de multa vreme pana cand l-am auzit pe indian venind. Mai bine spus, nu l-am auzit ci l-am simtit, asa cum numai un vanator trait in Vest isi poate simti dusmanul. Razboinicul se tara pe burta. S-a apropiat de usa. A pipait-o. Am deschis usa cu totul si l-am apucat de gat. Indianul a inceput sa dea din maini si

din picioare, dar nu a fost in stare sa scoata nici macar un sunet. L-am tarat in casa, iar Winnetou a inchis usa si a zavorat-o.

Faceti lumina, domnule Cropley! i-am spus eu colonistului. Sa-1 vedem si noi la fata pe acest razboinic!

Cropley mi-a indeplinit numaidecat rugamintea, aprinzand o lumanare de seu si apropiind-o de fata indianului.

E Cal maroniu, capetenia razboinicilor Sioux-Okananda! a exclamat Winnetou. Fratele meu Old Shatterhand a pus mana pe un vanat de mare pret!

Indianul pe care-1 stransesem de gat atat de tare incat mai-mai ca i se taiase rasuflarea a tras adanc aer in piept si a soptit, cuprins de o adanca mirare:

Winnetou, capetenia apasilor!

intocmai! a spus Winnetou, dand din cap. Tu il cunosti pe Winnetou, caci l-ai mai vazut, dar pe albul care se afla langa mine nu l-ai mai intalnit nicicand. Stii cine este?

Old Shatterhand?

Asa este! Old Shatterhand te-a apucat de gat si te-a tarat aici, fara ca tu sa i te poti impotrivi. Te afli in mainile noastre. Ce crezi ca vom face noi acum?

Fratii mei cei vestiti ii vor reda libertatea lui Cal maroniu.

-<- Crezi cu adevarat ca asta vom face?

Fara indoiala ca asa va fi. Razboinicii Sioux-Okananda nu sunt dusmanii apasilor.

Razboinicii Okananda fac parte din neamul Sioux. Si razboi­nicii Poncas ce ne-au atacat nu demult apartin aceluiasi neam.

Nu avem legaturi cu razboinicii Poncas.

Nu trebuia sa-i spui asta lui Winnetou. Winnetou este prie­tenul tuturor indienilor. Cel ce face un rau este dusmanul lui Winnetou, indiferent din ce trib face parte. Daca tu spui ca voi nu aveti legaturi cu razboinicii Poncas, inseamna ca rostesti o minciuna. Winnetou stie prea bine ca indienii Poncas si indienii Okananda nu s-au luptat niciodata intre ei. El mai stie de asemenea ca acum indienii Okananda au legaturi stranse cu cei din tribul Poncas. Cuvintele tale nu au ajuns la urechea lui Winnetou. Voi ati

venit aici pentru a prada aceste fete palide. Crezi ca Old Shatterhand si Winnetou vor trece cu vederea asemenea fapta?

Capetenia Okananda a tacut, privind in pamant. Apoi a intrebat:

De cand este Winnetou, marele sef de trib al apasilor, un om nedrept? Winnetou a ajuns sa fie vestit tocmai pentru ca nu a facut niciodata o nedreptate. Astazi el ii face o nedreptate lui Cal maroniu!

Te inseli. Ceea ce vreti sa faceti voi nu este drept!

De ce? Oare acest pamant nu este al nostru? Oare nu se cuvine ca un om ce vrea sa traiasca aici sa vina mai intai la noi si sa ne intrebe daca vrem sau nu sa il lasam sa-si ridice casa pe pamantul nostru?

Este intocmai precum spui.

Albii pe care-i vezi in aceasta casa nu ne-au intrebat daca pot trai pe pamantul nostru. Oare nu avem dreptul sa-i gonim de aici?

Si Winnetou spune ca aveti acest drept, dar se pune intre­barea cum va folositi de dreptul vostru. Este oare nevoie sa pradati, sa dati foc si sa ucideti pentru a-i izgoni pe albi de pe pamanturile voastre? Este oare nevoie sa va strecurati la adapostul intunericului noptii, intocmai ca niste hoti? Niciun razboinic viteaz nu se fereste sa-si arate fata atunci cand porneste impotriva unui dusman. Cal maroniu vine aici in toiul noptii, insotit de multi razboinici, pentru a infrunta cativa oameni ce se gasesc aici. Lui Winnetou i-ar fi rusine sa faca ceea ce a facut Cal maroniu. Capetenia apasilor le va spune tuturor ce oameni fricosi sunt indienii Okananda, caci raz­boinici nu ii pot numi.

Cal maroniu ar fi vrut sa izbucneasca, dar Winnetou il strapungea cu privirea, astfel incat capetenia Okananda s-a multumit sa sopteasca:

Am atacat dusmanul noaptea, pentru ca acesta este obiceiul indienilor Sioux.

Daca este neaparata nevoie ca dusmanul sa fie atacat! a spus, taios, Winnetou.

Oare se cuvine ca seful de trib Cal maroniu sa le spuna acestor fete palide cuvinte blande? Oare Cal maroniu trebuie sa vina cu rugaminti, atunci cand se cuvine sa porunceasca?

Nu trebuie sa vii cu rugaminti, caci se cuvine sa poruncesti, dar nu trebuie sa te strecori aici noaptea, ca un hot. Se cuvine sa vii aici

ziua, ca un adevarat stapan al acestor pamanturi. Trebuie sa le spui albilor ca vrei sa plece de pe pamantul tau. Spune-le si cand vrei sa paraseasca pamantul tau si sa plece in alta parte. Numai daca nu vor fi facut ceea ce le-ai cerut, poti sa-ti reversi mania asupra lor. Numai daca ai fi facut astfel, tu ai fi pentru Winnetou capetenia indienilor Okananda, te-ai afla pe aceeasi treapta cu Winnetou. Asa, Winnetou nu poate vedea in tine decat un om care se furiseaza pe langa casele dusmanilor, fiindca nu are indrazneala sa-i infrunte deschis.

Capetenia a privit in pamant. Ce i-ar fi putut raspunde apasului? Nu-1 mai tineam de maini pe Cal maroniu, dar el nu facea nicio miscare. Nu se gasea intr-o situatie demna de invidiat. Winnetou m-a privit, zambind, si mi-a spus:

Cal maroniu a crezut ca ii vom reda libertatea. Ce spune fratele meU Old Shatterhand?

Ca s-a inselat. Cel ce se furiseaza pe langa casele oamenilor pentru a pune foc si pentru a prada merita soarta unui hot. Viata lui este pierduta.

Vrea Old Shatterhand sa-1 ucida pe Cal maroniu? a intrebat, uluit, seful de trib.

Nu. Eu nu sunt un ucigas. Este o deosebire intre a ucide un om si a-1 pedepsi cu moartea, daca aceasta este pedeapsa care i se cuvine.

Razboinicul Okananda merita sa moara?

Da.

Nu este adevarat! Capetenia razboinicilor Okananda se gases­te pe pamanturile sale.

Tu te afli acum in wigwamul unui alb. Mie nu-mi pasa daca acest wigwam este sau nu pe pamanturile tale. Pe cel ce intra in casa mea, fara sa ma fi intrebat daca are voie s-o faca, il ucid. Asa spune legea nescrisa a Vestului. Fratele meu Winnetou ti-a spus ce ar fi trebuit sa faci, iar eu sunt de parerea fratelui meu. Nimeni nu poate sa ne spuna ca am gresit, daca ti-am lua acum viata. Tu ne cunosti si stii prea bine ca noi nu ucidem pe nimeni, atunci cand nu suntem nevoiti s-o facem. Poate ca vom ajunge la o intelegere cu tine si tu vei izbuti sa ramai in viata. Fratele meu Winnetou iti va spune care are sa fie soarta ta.

Seful de trib al indienilor Okananda venise ca sa-i judece pe albi si acum el urma sa fie judecat. Desi facea tot ceea ce ii statea in putere pentru a-si ascunde sentimentele, se vedea foarte bine ca era nemultumit. Din cand in cand indianul il privea pe Rollins, omul negustorului. Nu stiam ce rost avea acest lucru, dar mi s-a parut de cateva ori ca seful de trib ar fi vrut ca Rollins sa-i vina in ajutor. Omul negustorului chiar a intervenit pentru Cal maroniu, caci i-a spus lui Winnetou:

Marele sef de trib nu trebuie sa doreasca varsare de sange. Chiar si aici, in Vest, exista obiceiul de a se pedepsi numai faptele savarsite. in cazul nostru nu s-a intamplat nimic.

Winnetou 1-a privit pe Rollins cu neincredere si i-a spus:

Nimeni nu trebuie sa spuna ceea ce au de hotarat fratele meu Old Shatterhand si Winnetou. Vorbele tale nu au niciun rost. Un barbat vorbeste numai atunci cand este nevoie!

De ce simtise Winnetou nevoia de a-i da o lectie lui Rollins? Apasul avea o presimtire care s-a adeverit, in cele din urma.

Winnetou s-a intors spre Cal maroniu, spunand:

Ai auzit vorbele lui Old Shatterhand. Winnetou este de parerea fratelui sau alb. Noi nu vrem sa mori si nu vei muri, daca ne vei spune adevarul. Spune-ne de ce te afli aici impreuna cu razboinicii tai! Poate ca esti prea las pentru a spune ce ai avut de gand sa faci.

Uff! a exclamat Cal maroniu. Razboinicii Okananda nu sunt fricosi asa cum ai spus! Cal maroniu nu minte! Am vrut sa pradam aceasta casa!

Si sa-i dati foc?

Da.

Ce urma sa se intample cu locuitorii acestei case?

Voiam sa-i ucidem.

Hotararea aceasta a fost a voastra?

Cal maroniu a tacut, de aceea Winnetou a continuat:

V-a indemnat cineva sa veniti aici?

Capetenia Okananda a continuat sa taca, numai ca tacerea era si ea un raspuns.

Mi se pare ca seful de trib nu-si gaseste cuvintele, a spus Winnetou. Sa se gandeasca numai ca este viata lui in joc. Daca vrea

sa ramana in viata, Cal maroniu trebuie sa vorbeasca. Winnetou vrea sa stie daca vreun om din afara tribului v-a indemnat sa faceti rau.

Da, este un om ce nu face parte din trib.

Cine este acest om?

Capetenia apasilor si-ar trada tovarasii?

Nu, a recunoscut Winnetou.

Atunci nu trebuie sa fii furios daca seful de trib nu-ti va spune cine este tovarasul sau.

Winnetou nu va fi furios. Cel ce-si tradeaza prietenii merita sa moara ca un caine. Nu trebuie sa rostesti numele tovarasului tau. Este un indian?

Nu, este un alb.

Acest alb se gaseste alaturi de razboinicii tai?

Nu.

Atunci este precum a crezut Winnetou, este precum a banuit Old Shatterhand. Un alb i-a indemnat pe indieni la fapte rele. De aceea noi nu vom judeca aspru. Daca razboinicii Sioux-Okananda nu vor ca albii sa locuiasca pe pamanturile lor, au dreptul sa-i izgoneasca, dar nu au dreptul sa-i prade si sa-i ucida. Ati vrut sa-i pradati si sa-i ucideti pe oamenii ce se gasesc in aceasta casa, dar n-ati facut-o. Cal maroniu va ramane in viata, daca va indeplini doua conditii pe care i le pune Winnetou.

Ce imi ceri? a intrebat Cal maroniu.

iti cer doua lucruri. Mai intai trebuie sa-1 indepartati pe albul care v-a indemnat sa atacati aceasta casa.

Seful de trib nu a fost deloc multumit ca i se punea aceasta conditie, dar a acceptat-o, in cele din urma.

Apoi, a spus apasul, fata palida care locuieste aici si care se numeste Cropley fagaduieste sa cumpere pamantul pe care isi are gospodaria sau sa plece de aici unde va vrea. Numai daca nu va plati sau nu va pleca,- tu poti sa-1 izgonesti.

Cu aceasta conditie Cal maroniu a fost de acord numaidecat, dar Cropley s-a aratat impotriva si a tinut o cuvantare lunga, aratand ca legea era de partea lui, numai ca apasul i-a spus:

Despre fetele palide noi nu stim decat ca ne fura pamanturile. Nu ne privesc nici legile si nici obiceiurile fetelor palide. Daca tu crezi ca poti fura pamantul indienilor pentru ca legea albilor spune astfel, te priveste. Noi am facut tot ce am putut spre binele tau. Mai mult de atat nu putem face. Acum Old Shatterhand si Winnetou vor fuma calumetul cu seful de trib al indienilor Okananda, pentru a pecetlui cele hotarate aici.

Winnetou a umplut pipa cu tutun si am indeplinit ritualul fumarii calumetului. Dupa incheierea acestui ritual, eram sigur ca puteam avea deplina incredere in Cal maroniu. Winnetou era de aceeasi parere, pentru ca 1-a insotit pe seful de trib pana la usa, zicand:

Fratele meu sa mearga la razboinicii sai si sa plece in fruntea lor. Winnetou stie ca seful de trib Cal maroniu va face precum a fagaduit.

Cal maroniu a iesit pe usa. Noi am pus zavorul si am mers la geam pentru a vedea ce avea sa se petreaca. Seful de trib s-a oprit in bataia Lunii. Probabil ca voia sa-1 vedem. Apoi a bagat doua degete in gura si a suierat prelung. Razboinicii Okananda s-au adunat numaidecat in jurul lui Cal maroniu, mirati de faptul ca acesta facea zgomot. Seful de trib si-a privit razboinicii si le-a spus, vorbind tare, astfel incat sa-1 auzim si noi:

Razboinicii Okananda sa asculte ce le spune capetenia lor! Noi am venit aici spre a-1 pedepsi pe albul ce poarta numele de Cropley, fiindca s-a asezat pe pamanturile noastre fara ca noi sa vrem aceasta. Cal maroniu s-a strecurat pana aici spre a da un ocol casei si spre a afla ce se petrece inauntrul ei. El ar fi izbutit sa duca totul la bun sfarsit daca aici nu s-ar fi gasit cei mai vestiti oameni de pe intreg cuprinsul preriei, Winnetou, capetenia apasilor, si Old Shatterhand. Ei ne-au vazut si si-au deschis bratele lor puternice si l-au prins pe Cal maroniu. Capetenia Okananda a fost tarata in casa albilor de mana puternica a lui Old Shatterhand. Nu este o rusine, ci este o cinste sa fii prins de Old Shatterhand. Este o cinste sa fumezi calumetul cu Winnetou si cu fratele sau alb. Aceasta a facut si Cal maroniu. Am hotarat toti trei ca ii vom lasa in viata pe albii ce locuiesc in aceasta casa. Ei vor plati pentru pamantul pe care-si au gospodaria sau vor parasi acest pamant, dupa o bucata de timp

despre care noi vom hotari cat va fi de lunga. Asa am hotarat impreuna cu Winnetou si Old Shatterhand, si Cal maroniu isi va tine cuvantul dat. Winnetou si Old Shatterhand se afla la fereastra si aud ce le spune Cal maroniu razboinicilor sai. intre noi si ei este pace. Razboinicii Okananda sa se intoarca in wigwamurile lor.

Cal maroniu a plecat impreuna cu razboinicii. Am iesit in curte pentru a-i urmari cu privirea pe indienii Okananda. Am adus si caii in curte. Eram siguri ca razboinicii lui Cal maroniu nu-1 vor mai tulbura multa vreme pe Cropley. Rollins, negustorul, a spus ca nu avea incredere in indieni si ca ar dori sa-i urmareasca o vreme, pentru a se convinge ca ei au plecat intr-adevar. Abia mai tarziu avea sa se dovedeasca faptul ca bunul domn Rollins avusese cu totul alta treaba. Nu stiu cand s-a intors onorabilul negustor, dar in zorii zilei se afla in casa lui Cropley.

Colonistul nu era deloc bine dispus, ba as putea spune chiar ca era suparat. Acum era obligat sa cumpere pamantul sau sa plece, el care fusese atat de hotarat ca indienii trebuiau impuscati! Nu-mi parea rau de el. Cine il pusese sa se aventureze intr-un astfel de tinut cum era acela in care ne gaseam? Ma intrebam ce ar fi spus albii din Illinois sau din Vermont daca un razboinic Sioux ar fi venit cu toata familia si s-ar fi stabilit printre ei, zicand: "Acesta este pamantul meu'.

Am pornit la drum. Negustorul mergea mereu in spatele nostru, intocmai ca un servitor ce isi insoteste stapanii. Nu ne deranja acest lucru, ba mai mult decat atat, ne venea la indemana, fiindca puteam sa vorbim intre noi, fara a fi nevoiti sa-i dam atentie si lui Rollins. Abia dupa cateva ceasuri, negustorul a venit langa noi si a inceput sa ne intrebe despre pieile si blanurile pe care le aveam de vanzare. Rollins voia sa cunoasca mai indeaproape si locul in care se gasea "fortareata' vanatorilor, precum si ascunzatorile in care erau tinute blanurile si pieile. Nu i-am spus nimic negustorului despre ascunzatori, desi am fi putut s-o facem. in urma celor petrecute in cursul serii si apoi in cursul noptii, devenisem suspiciosi. in afara de asta, niciun vanator din Vest nu-i va spune vreunui strain unde isi are ascunzatorile.

Capitolul 10

TOYARlSI DE DRUM

Ne -am intors pe drumul pe care venisem si de aceea nu am crezut de cuviinta sa cercetam atent locurile, asa cum faceam cand ne aflam intr-o regiune ce nu ne era cunoscuta.

Cu toate astea, eram tot timpul cu bagare de seama, lucru cu totul obisnuit pentru oamenii ce traiesc in Vest si care au obiceiul de-a fi cu ochii-n patru, chiar si atunci cand strabat regiuni pe care le cunosc foarte bine. Catre pranz am vazut niste urme pe care cineva se ostenise sa le stearga. Ne-am oprit si le-am examinat cu atentie. Rollins s-a apropiat si el pentru a vedea despre ce era vorba.

Acestea sunt urmele unor animale sau ale unor oameni? a intrebat negustorul.

Winnetou a tacut, dar eu am raspuns:

Mi se pare ca nu va pricepeti la urme, dar trebuie sa va spun ca orice om care priveste cu atentie urmele de aici isi poate da seama daca sunt de om sau de animal.

Vreti sa spuneti ca acestea sunt lasate de oameni?

Da.

Nu cred. Daca ar fi asa, iarba ar fi calcata cu totul in picioare.

Sunteti cumva de parere ca exista oameni care incep sa calce cat mai apasat, pentru a li se descoperi urmele?

Nu, dar caii calca apasat orice le-ai face.

Oamenii care au trecut pe aici nu aveau cai.

Nu aveau cai? Ciudat! As spune chiar suspect! Un om nu poate supravietui in partile astea daca n-are un cal!

Asa cred si eu. Nu ati auzit povestindu-se niciodata despre vreun om care ramane fara cal dintr-un motiv sau altul?

Ba da, cum de nu? Dar dumneavoastra parca ati spus ca ar fi vorba de mai multi oameni. Este posibil ca un om sa ramana fara cal, dar imi vine greu sa cred ca mai multi oameni ce calatoresc laolalta raman cu totii fara cai.

Rollins facea pe desteptul, desi nu se pricepea deloc la urme, asa incat am incetat sa mai discut cu el.

Dupa o vreme, Winnetou m-a intrebat:

Fratele meu stie ale cui sunt aceste urme?

Da.

Pe aici au trecut trei fete palide fara cai. Nu aveau pusti, ci doar niste bete. Au mers in sir indian si ultimul s-a straduit sa stearga urmele. S-au gandit ca vor fi urmariti.

Asta este si parerea mea. Oare nu au niciun fel de arme?

-- Cu siguranta nu au pusti. Au poposit aici si, daca ar fi avut pusti, am fi zarit numaidecat urmele lasate de acestea.

Hm! Ce ciudat! Trei albi neinarmati prin partile astea, in care primejdiile pandesc la tot pasul? Asta nu se poate explica decat prin faptul ca cei trei au fost pradati.

Parerea fratelui meu Old Shatterhand este si parerea mea. Cele trei fete palide s-au sprijinit in niste bete pe care le-au gasit prin padure. Fetele palide care au trecut pe aici au nevoie de ajutor.

Winnetou doreste sa-i ajutam?

Capetenia apasilor se afla alaturi de oricare om aflat la ananghie si nu se intreaba daca acel om este alb sau indian. Old Shatterhand are sa hotarasca ce vom face. Winnetou ar vrea sa-i ajute pe acesti oameni, dar este neincrezator.

De ce?

Pentru ca acesti albi se poarta ciudat. Unul dintre ei s-a straduit mult sa stearga urmele lasate de el si de tovarasii sai. De ce nu a sters si urmele de aici?

Poate ca nu au mai avut vreme sa stearga urmele sau poate s-au gandit ca nu se va intampla nimic daca se afla ca au poposit

aici, mai important fiind pentru ei sa nu se afle incotro au luat-o, dupa ce au plecat.

Se prea poate sa fie precum spune fratele meu, dar daca lucrurile stau cu adevarat cum a povestit Old Shatterhand, atunci acesti trei albi nu sunt niste oameni traiti in Vest, ci niste oameni care nu se prea descurca. Sa pornim pe urmele lor si sa-i ajutam.

Sunt de aceeasi parere, mai ales ca nu se prea abat din drumul nostru.

Am incalecat si am vrut sa pornim, dar Rollins a spus:

Nu ar fi mai bine sa-i lasam pe acesti trei oameni sa se descurce singuri? Nu ne-ar folosi la nimic daca am porni pe urmele lor.

Noua sigur ca nu, dar lor le trebuie ajutorul nostru!

Am rostit aceste cuvinte cu hotarare, si Rollins a mormait ceva in barba, dar a incalecat si ne-a urmat. Trasaturile fetei lui, acum ca le vedeam la lumina zilei, nu-mi placeau deloc si nu mai aveam incredere in el. Cu toate astea, nu mi-am putut inchipui cat de josnic era omul acesta!

Urmele de-a lungul carora mergeam ne~au purtat printr-un tinut impadurit si apoi prin savana. Am inaintat cu repeziciune si, in scurta vreme, i-am ajuns din urma pe cei pe care-i cautam. Cand i-am zarit, cei trei se aflau la o mila distanta fata de noi. Ne-am indemnat caii si, cand ne-am mai apropiat, unul dintre ei a intors capul. Cei trei s-au oprit pret de-o clipa, speriati dupa cate se parea, dar apoi au rupt-o la fuga, de parca noi am fi vrut sa-i ucidem. Ne-am apropiat si mai mult de ei si le-am strigat cateva cuvinte linistitoare. Oamenii s-au oprit din nou.

Nu aveau arme asupra lor. Nu aveau nici macar un cutit. Betele pe care le purtau in maini fusesera rupte de-a dreptul din copaci. Unul dintre cei trei barbati avea o basma in jurul fruntii, altul avea bratul stang bandajat si al treilea se pare ca nu fusese ranit. Toti trei ne-au privit cu teama.

De ce fugiti asa, domnilor? i-am intrebat eu.

Pentru ca nu stim cine sunteti si ce doriti.

N-are nicio insemnatate cine suntem si ce dorim. Tot v-am fi ajuns din urma. De aceea pot sa va spun ca ati fugit in zadar. Nu trebuie sa va temeti. Suntem oameni cinstiti. Dupa ce am descoperit

urmele dumneavoastra, ne-am hotarat sa va gasim si sa va intrebam daca va putem fi de folos cu ceva. Ne-am gandit ca sunteti la ananghie.

Nu v-ati inselat, sir. Ne-a mers tare prost si s'untem multu­miti ca am scapat cu viata.

Dar cine v-a atacat? Este vorba cumva de niste albi?

Oh, nu! Am fost atacati de niste razboinici Sioux-Okananda.

Asa? Cand?

in dimineata zilei de ieri.

Unde?

Pe malul lui Cedar Creek, mai exact pe cursul superior.

Si cum s-a intamplat, daca mi-e ingaduit sa va intreb?

Dar de ce sa nu va fie ingaduit? Daca sunteti intr-adevar ceea ce pretindeti ca sunteti, adica oameni cinstiti, atunci ne veti ingadui sa va intrebam cum va numiti.

Desigur..Iata, acest razboinic indian care se gaseste alaturi de mine este Winnetou, capetenia apasilor. Mie mi se spune Old Shatterhand, iar dumnealui este.domnul Rollins, un negustor care ne insoteste pentru ca ar dori sa faca un targ cu noi.

Dumnezeule! Daca asa stau lucrurile, atunci putem avea deplina incredere in dumneavoastra. Despre Winnetou si Old Shatterhand am auzit povestindu-se de foarte multe ori, desi noi nu ne putem socoti niste vanatori adevarati, care se afla de multa vreme-n Vest. Winnetou si Old Shatterhand sunt doi oameni pe care te poti bizui in orice situatie si ii multumim Cerului ca v-am intalnit. Aveti dreptate, este precum ati banuit. Ne aflam la anan­ghie, domnilor. Bunul Dumnezeu va va rasplati daca vreti sa ne ajutati.

Desigur ca va vom ajuta, dar spuneti-ne ce putem face pentru dumneavoastra.

Mai intai s-ar cuveni sa aflati cine suntem. Numele meu este Evans, acesta este fiul meu, iar cel de colo este nepotul meu. Am venit de la New-Ulm si am vrut sa ne stabilim pe malul lui Cedar Creek.

Nu ati facut deloc bine!

Asa este, asa este, din pacate! Dar, vedeti, noi nu am stiut cum stau lucrurile de fapt. Ni s-a spus ca nu avem sa intampinam niciun fel de greutati. Era de parca ai veni pe malul lui Cedar Creek si te-ai apuca numaidecat sa culegi ceea ce nici macar nu ai apucat sa semeni.

Si indienii? Nu v-ati gandit ca la Cedar Creek trebuie sa fie si indieni?

Ba da! Cum sa nu? Dar indienii ne-au fost descrisi cu totul altfel decat sunt in realitate. Am vrut sa ne alegem o bucata de pamant mai manos si am fost prinsi de indieni.

Multumiti-i lui Dumnezeu ca va mai aflati in viata.

Asa este, aveti dreptate! Chiar ii multumim Domnului ca mai suntem in viata! Lucrurile se puteau termina mult mai rau pentru noi. Indienii vorbeau de stalpul caznelor. Dupa aceea s-au razgandit, ne-au luat totul, in afara hainelor pe care le purtam, si ne-au cerut sa plecam. Se pare ca aveau ceva mai important de facut decat sa-si piarda vremea cu noi.

Ceva mai important de facut? Stiti cumva despre ce putea fi vorba?

Noi nu intelegem graiul indienilor Okananda. Capetenia lor ne-a spus in engleza lui stricata ca n-are vreme de noi si ca trebuie sa ajunga la casa unui anume Cropley.

-- Asa e! Pe domnul Cropley au vrut sa-1 atace in timpul noptii. De aceea nu au mai pierdut vremea cu dumneavoastra. Asa se face ca mai sunteti acum in viata.

Dar ce viata!

Cum adica?

Suntem mai mult morti decat vii. Nu avem arme, nici macar cutite. Nu putem vana nimic. De ieri nu am mancat decat fragi, mure si radacini. Dupa ce am ajuns in prerie, nu am mai gasit nici macar radacini. Trag nadejde ca ne veti da si noua o bucatica de carne.

O sa va dam, desigur, si carne, dar ia spuneti, incotro ati pornit?

Spre Fort Randall.

Si cunoasteti drumul?

Nu tocmai, dar credem ca acesta este drumul spre Fort Randall.

Asa e. Dar de ce doriti sa ajungeti acolo?

Asa cum am mai spus, noi trei am pornit la drum pentru a alege o bucata de pamant. Rudele noastre se gasesc acum la Fort Randall. Daca ajungem acolo, totul are sa fie bine.

Atunci se poate spune ca aveti noroc. Si noi mergem in directia fortului. Avem chiar cunostinte acolo. Daca doriti, puteti sa ne insotiti.

Ne veti ingadui sa va-nsotim?

Desigur! Doar nu putem sa va lasam de izbeliste!

Bine, dar indienii ne-au luat caii. Va trebui sa mergem pe jos, iar astfel veti pierde mai mult timp pe drum.

Asta este situatia. Deocamdata ar fi bine sa va asezati si sa va odihniti. O sa primiti si ceva de mancare.

Lui Rollins nu i-a convenit situatia. injura printre dinti si bombanea, nemultumit ca pierdeam timpul. Nu i-am acordat atentie, ci ne-am vazut de treaba. Le-am dat celor trei de mancare si se pare ca le-a placut foarte mult ce-au primit. Dupa ce s-au si odihnit putin, am pornit la drum. Batranul Evans, fiul si nepotul sau erau toti trei foarte fericiti ca le venisem in ajutor, si sunt sigur ca ar fi fost dispusi sa stea de vorba cu noi, aceasta bineinteles daca noi am fi fost niste oameni vorbareti.

Winnetou tacea ca de obicei si nici eu nu prea aveam pofta de vorba. Nici cu negustorul nu au avut mai mult spor. Rollins era suparat si i-a repezit de cateva ori pe cei trei. Acest lucru mi-a sporit neincrederea fata de el si am inceput sa il urmaresc in taina.

Astfel am observat lucruri de-a dreptul surprinzatoare. Atunci cand era sigur ca nu-1 observ, Rollins zambea batjocoritor privind spre Winnetou si spre mine. Apoi am vazut ca onorabilul negustor schimba priviri furise cu unul dintre cei trei oameni carora tocmai le dadusem de mancare. Era cu putinta ca Rollins sa-i cunoasca pe cei trei. Oare purtarea stimabilului domn Rollins fata de cei trei era doar prefacatorie?

Ce motiv ar fi putut avea pentru a se preface astfel? Oare nu ma inselam? Batranul Evans, fiul si nepotul sau ar fi trebuit sa ne fie recunoscatori.

Ce ciudat! Apasul gandea intocmai ca si mine! Cum eram adancit in ganduri, Winnetou si-a strunit calul, spunandu-i batra­nului Evans:

Fratele meu alb a mers destul pe jos. El poate sa se urce in spinarea calului meu. Si Old Shatterhand are sa imprumute armasarul sau unuia dintre voi. Noi doi alergam iute si putem tine pasul cu caii.

Evans s-a prefacut mai intai ca nu poate accepta propunerea lui Winnetou, dar s-a lasat induplecat, in cele din urma. Fiul batra­nului Evans s-a suit in spinarea lui Hatatitla. Rollins ar fi trebuit sa-i imprumute calul sau nepotului lui Evans, dar n-a facut-o. De aceea fiul si nepotul domnului Evans faceau cu schimbul, folosind pe rand armasarul meu.

Nimanui nu putea sa i se para suspect faptul ca noi doi ramaneam in urma, fiindca eram pe jos. Lucrul acesta ne convenea de minune, caci puteam vorbi fara a fi auziti de ceilalti. Oricum vorbeam in graiul apasilor, asa incat nu puteam fi intelesi.

-■ Fratele meu a dat cu imprumut calul sau. El nu a facut-o din mila. El urmareste altceva, i-am spus lui Winnetou.

Fratele meu alb imi ghiceste gandurile, a replicat apasul.

Si Winnetou i-a privit cu bagare de seama pe cei patru albi?

Winnetou a simtit ca fratele sau de cruce este neincrezator si de aceea a deschis bine ochii. Apasul a mai vazut lucruri ciudate.

Ce lucruri?

Fratele meu va ghici.

Bandajele?

Da. Unul dintre albi este legat la cap. Altul are bratul infasurat intr-o carpa. Ranile lor au fost facute de razboinicii Okananda. Fratele meu crede asta?

Nu. Eu cred ca acesti doi albi despre care vorbim nici macar nu sunt raniti.

Nu sunt raniti. De cand i-am intalnit, am trecut de doua ori pe langa apa si ei nu s-au oprit nici macar o data pentru a-si racori ranile. Fratele meu i-a privit atunci cand mancau?

Da. Au mancat mult.

Dar n-au mancat asa de repede ca niste oameni care nu au avut timp de-o zi decat radacini, fragi si mure. Ei spun ca au fost atacati pe malul lui Cedar Creek, in susul acestei ape. Daca ar fi asa, cum se face ca au ajuns asa repede pe aceste meleaguri?

Nu pot sa-ti raspund pentru ca nu am fost nicicand pe cursul superior al lui Cedar Creek.

Nu ar fi putut ajunge atat de repede prin partile acestea decat daca ar fi avut cai, sau poate ca nici nu au fost la Cedar Creek.

Hm! Sa zicem ca au avut cai. De ce ne-au ascuns acest lucru si in grija cui au lasat caii?

Vom afla! Fratele meu crede ca negustorul este dusmanul celorlalti trei albi?

Nu. Negustorul se preface.

Asa este. Winnetou a vazut si el asta. Rollins ii cunoaste pe cei trei. Poate ca sunt chiar niste prieteni de-ai lui.

De ce sa se prefaca? Ce pun la cale?

Vom afla raspunsurile la intrebarile acestea!

Nu ar fi bine sa le spunem verde-n fata ce gandim despre ei?

Nu.

De ce nu?

Pentru ca prefacatoria lor poate sa aiba un tel care nu ne priveste. Desi nu avem incredere in ei, acesti patru albi sunt poate niste oameni cinstiti. Daca ne pandeste cu adevarat vreo primejdie, ea este inca departe de noi. Fratele meu sa se gandeasca si sa-mi raspunda. Are negustorul vreun temei pentru a ne face rau?

Nu. Dimpotriva, el ar trebui sa se arate respectuos fata de noi.

Asa este. El vrea sa vada pieile si blanurile pe care le avem. Omul in slujba caruia se gaseste vrea sa puna la cale o afacere buna cu Old Firehand. Acest lucru nu se poate intampla daca patim ceva rau pe drum. Nimeni nu va afla de la noi unde sunt ascunzatorile vanatorilor. Chiar daca acest negustor ar vrea sa ne faca vreun rau,

nu avem de ce sa ne temem de el acum. El trebuie sa vada mai intai blanurile si pieile pe care le au vanatorii. Asa este?

Da.

Ceilalti trei albi sunt ei niste colonisti care au fost pradati?

Nu. -

Nu. Ei sunt altceva.

Dar ce?

Pot sa fie orice. Nu avem de ce ne teme de ei atata vreme cat se afla cu noi pe drum.

Si pe urma? Cand vom fi intrat in "fortareata'?

Fata lui Winnetou a fost luminata de un zambet si apoi a exclamat:

Uff! Fratele meu gandeste intocmai ca mine.

Nici nu ma mir. Lucrurile sunt cat se poate de limpezi.

Crezi ca acesti patru albi sunt negustori si se cunosc bine?

. - Da. Cropley a spus ca Braddon are patru sau cinci oameni care ar lucra pentru el. Poate ca batranul Evans este unul dintre oamenii lui Braddon sau poate ca el este insusi Braddon. Omul s-a aflat pe undeva prin apropierea gospodariei lui Cropley. in timpul noptii, Rollins nu era in casa colonistului. Se prea poate sa se fi dus la Braddon si sa-i fi spus ca este pe cale sa faca o afacere buna. Atunci negustorul ne-a iesit pur si simplu in cale, insotit fiind de doi oameni de-ai sai.

Ce au de gand sa faca? Ce pun la cale? Ce crede fratele meu Sharlih?

Cred ca pun la cale o marsavie. Daca nu ar fi asa, ce rost ar avea sa spuna minciuni si sa prefaca? Daca ar spune cine sunt de fapt, Old Firehand le-ar da oricum voie sa vada pieile si blanurile vanatorilor.

Poate ca vor sa ia bunurile fara a plati.

Spui ca vor sa ne prade, ba poate chiar sa ne ucida?

Da.

Si eu cred la fel.

Avem de-a face cu patru raufacatori. Atata vreme cat ne aflam pe drum in tovarasia lor, nu trebuie sa ne temem de ei. Raul va fi savarsit, abia cand toti patru se vor gasi in "fortareata'.

Vom impiedica raul. Pe Rollins trebuie sa-1 luam cu noi. Nu avem incotro. De ceilalti trei albi ne vom desparti inainte de a ajunge la "fortareata'. Ei spun ca vor sa ajunga la rude. Rudele se gasesc in Fort Randall. Se cuvine sa fim cu ochii-n patru. Cred ca lucrurile stau asa cum gandim noi. Se prea poate sa ne fi si inselat. Trebuie sa stam cu ochii pe ei nu doar in timpul zilei, ci si in timpul noptii.

Da. Fratele meu alb are dreptate. Se prea poate ca un tovaras de-al lor sa se afle pe-aproape cu armasarii celor trei albi care spun ca au fost pradati. Vom dormi pe rand. Acela dintre noi care va fi treaz trebuie sa-si tina armele la indemana.

Winnetou avea dreptate ca intotdeauna. El a presimtit raul, dar nu pe tot.

Am continuat sa mergem pe jos toata dupa-amiaza. Seara am fi vrut sa poposim in prerie, in camp deschis, pentru ca astfel puteam sa vedem foarte bine tot ce se petrecea in jur. Din pacate a inceput sa ploua si ne-am vazut nevoiti sa ne continuam drumul pana ce am ajuns intr-o padure. Ne-am adapostit sub niste brazi inalti care ne fereau de ploaie. Eram atenti la tot ceea ce se petrecea.

Proviziile noastre erau pe sfarsite, dar si Rollins avea merinde, astfel incat mancare a fost indeajuns de multa pentru noi toti.

Dupa cina ar fi trebuit sa ne culcam, dar tovarasii nostri de drum aveau chef de vorba si vorbeau tare, desi le spusesem sa nu o faca. Rollins devenise dintr-odata vorbaret. Povestea tot soiul de aventuri pe care le-ar fi trait in timpul calatoriilor sale.

Nu cumva stimabilii domni vorbeau mult si tare pentru a ne distrage atentia? Apasul nutrea aceleasi ganduri, caci isi pusese la indemana toate armele, chiar si cutitul. Winnetou privea atent in toate directiile, dar numai eu, care-1 cunosteam foarte bine, imi puteam da seama de asta.

Ploaia se oprise si vantul nu mai batea atat de tare ca pana atunci. Am fi vrut sa plecam din padure, pentru a innopta in camp deschis, dar acest lucru ar fi starnit cu siguranta suspiciuni si

proteste din partea celorlalti, astfel incat am ramas in locul in care ne gaseam. .

Le spusesem celor patru domni care se aflau in tovarasia noastra sa nu aprinda focul. Tineam la acest lucru pentru ca ne gaseam pe pamanturile indienilor Sioux, dar si pentru ca in lipsa unui foc, tovarasii celor patru domni ce se gaseau langa noi nu ne puteau descoperi chiar atat de usor.

Eram atenti, mereu atenti! Ochii nostri erau obisnuiti cu intunericul. Cei patru faceau tot posibilul sa ne distraga atentia, dar noi priveam tot timpul in jur, mai ales spre tufisuri, pentru ca un dusman s-ar fi ascuns cu siguranta in dosul lor.

Rollins si cei trei vorbeau neintrerupt. Winnetou s-a intins de-a dreptul pe pamant, punandu-si mana stanga sub cap. Deodata, am observat ca apasul si-a indoit genunchiul. Apoi a pus mana pe pusca lui impodobita cu tinte de argint. Oare avea de gand sa traga din sold? Apoi am vazut in tufisuri ceva ce semana cu doua scantei. Erau ochii unui om. Apasul ii zarise si el cu siguranta. Asteptam cu incordare. Stiam prea bine ca Winnetou nu gresea tinta nici macar noaptea. Apasul a pus degetul pe tragaci dar nu a tras. Cele doua scantei au disparut.

Un om intelept! mi-a soptit Winnetou, in graiul apasilor.

Da, un om care stie ce inseamna sa tragi sprijinindu-ti arma doar pe genunchi. Poate ca acest om trage el insusi dintr-o asemenea pozitie. '

A fost un alb.

Desigur. Indienii Sioux, caci numai indienii din acest neam vietuiesc aici, nu deschid ochii mari atunci cand se strecoara pana aproape de un dusman. Acum stim ca pe-aici se gaseste o iscoada.

Dar si iscoada stie ca am zarit-o.

Din pacate, asa este. A vazut ca vrei sa tragi si acum va fi cu foarte mare bagare de seama.

Nu-i va folosi la nimic. Winnetou se va strecura pana in apropiere.

E primejdios. Omul va sti ce ai de gand, imediat ce vei parasi acest loc.

Ah! Winnetou se va preface ca vrea sa se ingrijeasca de cai!

Lasa-ma pe mine sa-1 caut pe dusman, am spus eu, rugator.

Se cuvine oare ca Winnetou sa te lase sa-ti pui viata in primejdie? Apasul a fost primul care a zarit ochii dusmanului in tufisuri si este dreptul sau sa puna mana pe dusman! Fratele meu sa ma ajute ca sa ma pot departa.

Am asteptat putin si apoi le-am spus celor patru care vorbeau tot timpul:

Terminati! Maine pornim la drum in zori si vrem sa dormim! Domnule Rollins, v-ati priponit calul asa cum se cuvine?

Da! a raspuns Rollins, vadit suparat de tonul pe care vorbisem.

Ilci nu este priponit. Apasul il va scoate din padure, ca sa poata paste peste noapte. Sa vad si de calul fratelui meu?

Da, am raspuns eu, pentru a lasa intr-adevar impresia ca ne faceam griji pentru caii nostri.

Apasul s-a ridicat in picioare, si-a pus patura pe umeri si a plecat incet. Stiam ca, in scurta vreme, Winnetou avea sa se tarasca pe burta, apropiindu-se de tufisuri. Patura nu-i era de niciun folos. O luase doar pentru a-1 deruta pe cel ce ne spionase.

Desi le spusesem sa faca liniste, cei patru au inceput din nou sa vorbeasca. Pe de-o parte, acest lucru imi convenea, dar pe de alta parte, nu-mi venea la socoteala. Nu puteam sa-mi dau seama ce facea Winnetou si de aceea as fi dorit ca bunii nostri tovarasi de drum sa taca, dar nici omul care ne spionase nu-1 putea auzi pe Winnetou si de aceea era bine daca Rollins si prietenii sai continuau sa palavrageasca. M-am prefacut ca inchid ochii. Oricine ar fi putut crede ca dorm, dar eu fixam atent printre gene liziera padurii.

Au trecut cinci minute, apoi alte cinci un sfert de ceas o jumatate de ora. incepusem deja sa ma tem pentru soarta lui Winnetou, dar stiam foarte bine ce inseamna sa te apropii taras de un dusman care era atent. Deodata, am auzit zgomot de pasi. Am intors capul si l-am zarit pe Winnetou. isi pusese din nou patura pe umeri. Se parea ca-1 descoperise si-1 omorase pe cel ce ne spiona. Am intors capul si am asteptat linistit. Am auzit tot mai clar pasii

lui Winnetou. Apasul s-a oprit in spatele meu. Apoi am auzit o voce spunand:

- Si-acum e randul astuia!

M-am intors fulgerator. Pentru a ma deruta, necunoscutul isi pusese pe umeri patura lui Winnetou. Omul purta barba si mi se parea cunoscut! Strainul a ridicat patul pustii! M-am rostogolit intr-o parte, spre a nu fi lovit, dar era prea tarziu. Omul m-a lovit in ceafa! Nu am mai putut face nicio miscare! Parca paralizasem! Apoi am primit o lovitura in cap si mi-am pierdut cunostinta!

SANTER!

Probabil ca am zacut cinci sau sase ceasuri, pentru ca, atunci cand am izbutit sa deschid cu greu ochii, am vazut ca se luminase de ziua. Eram intr-o stare groaznica. Ma gaseam intre viata si moarte. Mi se parea ca plecasem dintre cei vii si spiritul meu asculta ceea ce se vorbea langa trupul meu neinsufletit. La inceput, nu am inteles cuvintele rostite, dar apoi am auzit un glas care m-ar fi putut trezi si din morti:

Cainele asta de apas nu vrea sa zica nimic, iar pe alb l-am omorat! Pacat! Mare pacat! As fi vrut sa simta si el ce inseamna sa-mi cada-n mana! As da orice sa nu-1 fi omorat!

Auzind aceste vorbe, am deschis ochii numaidecat. Reactia mea este de inteles, daca voi arata ca nemernicul care vorbise era chiar Santer! As fi vrut sa inchid iar ochii, pentru ca nimeni sa nu observe ca traiam, dar nu am putut. Ochii, pe care abia putusem sa-i deschid, refuzau sa se mai inchida. il priveam tot timpul pe Santer. Ma holbam la el. Nemernicul a vazut ca am ochii deschisi si a sarit in picioare, manat de o bucurie diabolica. M-a privit pret de cateva clipe si apoi a urlat:

Traieste! Traieste! Vedeti ca e-n viata? Vedeti ca n-a murit? A deschis ochii! Vom vedea numaidecat daca ma insel sau nu!

Santer mi-a pus o intrebare la care nu i-am raspuns. Vazand ca nu spuneam nimic, netrebnicul m-a apucat de umeri si a inceput sa

ma scuture. Ma loveam cu capul de pamant, dar nu aveam cum sa ma apar, fiindca eram legat fedeles.

Raufacatorul a inceput sa urle ca un iesit din minti:

Nu vrei sa-mi raspunzi, caine? Doar vad ca traiesti! Stiu prea bine ca poti vorbi!

La un moment dat, am putut intoarce capul si l-am zarit pe Winnetou. Era legat astfel incat sa nu poata sta decat chircit.

O astfel de pozitie i-ar fi provocat dureri insuportabile, chiar si unui om facut din cauciuc.

I-am zarit, de asemenea, pe batranul Evans, pe fiul si pe nepotul acestuia. Pe Rollins nu l-am vazut.

Vorbesti? a urlat Santer. Vorbesti sau vrei sa-ti despic limba cu lama cutitului? Vreau sa stiu daca ma cunosti, daca stii cine sunt si daca auzi ce-ti spun!

Nu avea niciun rost sa tac. Ma aflam intr-o situatie cu totul nefericita si, in afara de asta, trebuia sa ma gandesc si la soarta lui Winnetou. As fi vrut sa vorbesc, dar eram in stare s-o fac?

Mi-am adunat toate puterile si am izbutit sa spun:

Va recunosc! Sunteti Santer!

Asa! Asa! Ma recunosti! Stii cine sunt! a spus netrebnicul, razand batjocoritor. Te bucuri sa ma vezi, nu-i asa? Ce surpriza placuta, nu-i asa?

Nu am raspuns nimic. Santer a scos numaidecat cutitul si a strigat:

Te sfatuiesc sa spui "da'! Spune "da', caci altfel isi bag cutitul in piept!

Desi avea dureri foarte mari, Winnetou a strigat:

Old Shatterhand nu va spune "da'! Mai bine ar muri decat sa spuna "da'!

Taci, caine! a strigat Santer, intorcandu-se spre Winnetou. Daca nu taci, o sa te legam atat de strans de o sa-ti trosneasca oasele! Ei, ia spune, Old Shatterhand, dragul meu prieten, te bucuri nespus sa ma vezi, da?

-r Da, am raspuns eu, fara a mai tine seama de cuvintele lui Winnetou.

Ati auzit? Ati auzit? a intrebat Santer, intorcandu-se spre cei trei prieteni ai sai. Old Shatterhand, marele, neinvinsul, vestitul Old Shatterhand se teme atat de mult de cutitul meu, incat a devenit ascultator precum un baietel pe care invatatoarea il ameninta cu nuielusa!

Nu stiu ce s-a petrecut cu mine. Poate ca nu ma simteam atat de rau pe cat credeam. Poate ca batjocura acestui nemernic facea minuni. Nu stiu precis ce s-a intamplat, dar dintr-odata capul nu m-a mai durut. Gandeam limpede.

Nu mi se intampla pentru prima data sa fiu ostatic, asa incat nu pot spune ca-mi era frica. Fusesem ostaticul apasilor din tribul Mescalero. Numai ca acesti apasi aveau simtul onoarei. in fruntea lor se gasea marele Inciu-Ciuna. Acum

Acum il aveam inaintea mea pe Santer, un nemernic ce a fost in stare sa ucida de dragul aurului, un las, un raufacator a carui viata era un sir intreg de faradelegi, un animal de prada cu chip de om, o fiinta josnica ce ucide din placere. Nu nadajduiam sa scap cu viata si nici pentru Winnetou nu erau sperante ca va scapa viu din mainile nemernicului. Noi doi eram cei mai mari dusmani ai lui Santer, si netrebnicul se simtea amenintat atata vreme cat Winnetou si Old Shatterhand erau in viata!

Nu mai exista nicio speranta pentru noi? Chiar niciuna?

Aceste intrebari imi reveneau in minte si ma tot gandeam la un raspuns. Deodata, raspunsul a venit ca o raza slaba de lumina ce incerca din rasputeri sa strapunga intunericul. Era doar o palida raza, dar aceasta exista!

Ce se intamplase la Nugget Tsil? Dorinta de inavutire il facuse pe Santer sa ucida. Dorinta de inavutire! Asta era! Aceasta dorinta era poate chiar mai puternica decat placerea de a ucide. Aceasta dorinta arzatoare il stapanea mereu pe Santer. Dorinta de inavutire era punctul lui slab si, daca voiam sa obtin ceva, trebuia sa ma folosesc de acest punct slab al netrebnicului.

Mi-am zis ca trebuie sa-mi pastrez calmul si m-am aratat chiar nepasator.

Va inselati amarnic, domnule, am spus eu, in cele din urma. Am spus "da' nu pentru ca m-as teme de cutitul dumneavoastra.

. Netrebnicul m-a privit cu uimire si cu rautate, intreband:

Atunci de ce ai spus "da'?

Pentru ca ma bucur intr-adevar sa va reintalnesc.

Am rostit aceste cuvinte cu atata seriozitate si convingere, incat raufacatorul nu mai stia ce sa creada. M-a privit cateva clipe fara a scoate o vorba, apoi a inaltat din sprancene, intreband:

Cuuum? Ceee? Am auzit bine? Poate ca loviturile mele ti-au zdruncinat creierul si nu mai stii ce spui! Chiar te bucuri sa ma vezi?

Desigur! am replicat eu.

Asculta la mine! Asta-i o obraznicie mare din partea ta! Nu-mi pune rabdarea la incercare, ca te fac colac, asa cum l-am facut pe Winnetou. Te spanzur cu capul in jos si te las asa pana ce-ti da sangele pe nas!

Nu veti face asta.

Nu voi face asta? Da-mi un motiv! Unul Singur!

Va voi da un motiv, dar il cunoasteti atat de bine, incat nu trebuie sa vi-1 mai spun eu.

Da' de unde! Nu stiu despre ce vorbesti!

Oho! Stiti prea bine despre ce vorbesc! N-aveti decat sa ma spanzurati cu capul in jos. Voi muri si atunci nu veti mai afla nimic!

il atinsesem acolo unde-1 durea! Mi-am dat seama de asta numaidecat. Santer 1-a privit pe batranul Evans, a dat din cap si a spus:

Noi credeam ca-i mort si el nici macar nu lesinase. A auzit toate intrebarile pe care i le-am pus lui Winnetou. Nemernicul asta de apas nu mi-a spus insa nimic.

Va inselati din nou, am spus eu. Am lesinat cu adevarat, numai ca Old Shatterhand are destula minte-n cap pentru a pricepe ce vreti.

Asa? a intrebat Santer. Atunci spune-mi ce as vrea eu sa aflu de la voi!

Prostii! am replicat eu, taios. Sa lasam copilariile astea! Va spun ca ma bucur sa va intalnesc. Nu v-am vazut de atatia ani! A trecut atata vreme si ma bucur cu adevarat sa va vad in sfarsit! in sfarsit! in sfarsit!

Santer m-a privit multa vreme, fara a spune o vorba. Apoi a injurat printre dinti si a strigat:

Lepadatura! Cred ca ti-ai pierdut mintile! Poate va trece prin cap ca o sa-mi scapati voi doi, nu?

Pai cam asa ceva.

Da!' Voi doi credeti ca sunteti cei mai destepti oameni din Vest, dar in realitate sunteti doi prosti! Oho, cat m-a mai urmarit Winnetou! A izbutit sa ma prinda? in locul lui mi-ar fi atat de rusine, incat m-as ascunde intr-un loc in care sa nu ma gaseasca nimeni! Si acum? Recunosti ca mi-ati vazut ochii in intuneric?

Da.

Winnetou a vrut sa ma impuste?

intocmai!

Am vazut ce a vrut sa faca si am disparut numaidecat. Apoi apasul a vrut sa ma ia prin surprindere! Esti gata sa recunosti si asta?

De ce nu?

Sa ma ia prin surprindere! Sa puna mana pe mine, ha, ha, ha! Stiam ca fusesem descoperit! Chiar si un copil are mai multa minte decat Winnetou! A fost o prostie din partea lui sa incerce sa ma prinda! Pentru asta ar fi meritat o bataie cum scrie la carte! Cand s-a apropiat de mine, l-am doborat numaidecat, lovindu-1 cu patul pustii. Apoi mi-am pus pe umeri patura lui si m-am apropiat de tine. Ce ai simtit atunci cand ti-ai dat seama ca cel ce purta patura pe umeri eram eu, si nu apasul?

M-am bucurat!

Te-ai bucurat si atunci cand te-am lovit? Nu prea cred! Mi-ati cazut in mana ca niste copii fara minte. Acum sunteti ostaticii nostri si pentru voi nu mai exista scapare. Poate ca ma va cuprinde mila, cine stie?! Se prea poate sa ma las cuprins de mila, dar asta numai daca imi vei spune ceea ce vreau sa aflu! Uita-te la acesti trei barbati! Sunt oamenii mei! Eu vi i-am trimis ca sa ma ajute sa va prind! Ei, acum spune-mi ce crezi despre noi?

Stiam prea bine ce era Santer si de aceea i-am spus:

Dumneavoastra sunteti o lepadatura! Asta ati fost si asta ati ramas! Mai mult nu trebuie si nu vreau sa stiu!

Prea bine! Deocamdata voi uita ca m-ai jignit. Dupa ce voi termina de vorbit cu tine, te voi pedepsi pentru aceasta jignire! Tine minte ce ti-am spus! Trebuie sa recunosti ca ne place sa culegem

fara a semana! ii lasam pe altii sa semene, adica sa munceasca! Unde gasim ceva de cules, culegem fara a intreba cine a semanat! Asa am facut pana acum si asa vom face pana cand vom fi de parere ca am adunat destul.

Si cand se va intampla asta?

Nu stiu sa-ti raspund! Oricum, nu asta trebuie sa te framante acum! Cand am vorbit de semanat si de cules, nu m-am gandit la munca pe care o face taranul la camp. Uite, acum am auzit ceva de o ascunzatoare.

Ce ascunzatoare?

Una in care s-ar gasi blanuri si piei.

Hm! Si eu ar trebui sa stiu unde se gaseste o asemenea ascunzatoare? Cred ca va inselati!

Ba nu! Stiu eu ce spun! Recunosti ca ati fost la batranul Cropley?

Da.

Si ce treaba ati avut cu el?

I-am facut si noi o vizita, asa, de placere.

Nu incerca sa ma minti! L-am intalnit pe Cropley, chiar dupa ce ati plecat de la el. Omul mi-a spus pe cine cautati.

Pe cine?

Pe un negustor al carui nume este Braddon.

Batranul nu trebuia sa spuna asta!

Dar uite ca a spus-o! Negustorul urma sa cumpere de la voi blanuri si piei! O multime de blanuri si de piei!

De la noi?

Nu tocmai de la voi, ci de la Old Firehand! Se spune ca Old Firehand si vanatorii sai ar fi strans o gramada de blanuri si de piei!

Sunteti bine informat, n-am ce zice!

Asa-i? m-a intrebat Santer, razand cu rautate si fara a baga de seama ironia mea. Nu l-ati gasit pe negustorul Braddon. in schimb ati dat peste un om de-al lui si ati fost de acord ca el sa va insoteasca. Noi v-am luat urma imediat, pentru ca voiam sa punem mana si pe voi, si pe el. Omul negustorului, Rollins cred ca-i zice, ne-a scapat, pentru ca noi ne-am ocupat mai intai de voi doi.

in decursul anilor am invatat sa fiu atent si la cele mai neinsemnate lucruri. Astfel am observat ca, in timp ce vorbea de Rollins, Santer a privit cu insistenta spre tufisuri. Poate ca acolo se afla ceva care avea legatura cu Rollins.

Nu face nimic! a continuat raufacatorul. Nu mai avem nevoie de acest Rollins, daca am pus mana pe voi. il cunosti pe Old Firehand?

Da.

Stii unde se afla ascunzatoarea lui?

Da.

Vai, ce ma bucur ca recunosti asta!

De ce nu as recunoaste un adevar?

Prea bine! Nu cred ca ai sa-mi faci greutati.

Cum adica?

Daca nu imi faci greutati, vei avea o soarta mai buna.

Ce vreti sa spuneti?

Vorbeam despre moarte. Ma cunosti si te cunosc. Stim amandoi la ce ne putem astepta. Daca eu as fi fost ostaticul tau, m-ai fi ucis. Tu esti acum ostaticul meu si te voi ucide. Mi-am dorit mereu sa te ucid incet, in chinuri. Acum ca-mi vei spune unde se afla ascunzatoarea lui Old Firehand, nu mai sunt atat de pornit.

Si ce se va intampla?

Tu imi vei spune unde isi are Old Firehand ascunzatoarea, iar Winnetou imi va da aur, mult aur din cel pe care 1-a mostenit de la tatal sau.

Ce vom primi in schimb?

O moarte usoara. Un glont in cap.

Foarte frumos! Hm! Dar nu v-ati gandit chiar la toate!

-- Cum asa?

Va putem duce de nas si va putem indruma gresit.

Ma credeti mai prost decat sunt. Daca vreti sa muriti repede, va trebui sa-mi aduceti anumite dovezi prin care sa ma faceti sa cred ca spuneti adevarul. Vreau sa stiu mai intai daca sunteti gata sa-mi spuneti unde este ascunzatoarea. Trebuie sa fiu sigur ca Winnetou imi va da aurul pe care i-1 cer.

Stiti bine ca Winnetou si Old Shatterhand nu-si tradeaza prietenii. Apasul nu v-a spus nimic, de asta sunt sigur. Eu am vorbit cu dumneavoastra pentru ca urmaresc un anumit scop.

-' Un scop? Ce scop?

-. Nu va voi raspunde acum. Veti afla mai tarziu despre ce este vorba.

Nemernicul imi vorbise la un moment dat respectuos, imi spusese "dumneavoastra'. Acum ca isi dadea seama de faptul ca politetea era de prisos a trecut din nou la "tu'.

Nu vrei sa-mi spui nimic?

Nimic.

Nimic?

Nici macar un cuvant!

Atunci te vom face colac, intocmai ca pe Winnetou!

N-aveti decat!

--- Va vom ucide in chinuri!

Nu va va folosi la nimic!

Chiar crezi asta! Vom gasi oricum ascunzatoarea lui Old Firehand.

Poate ca numai din intamplare. Oricum, va fi prea tarziu. Daca nu ne vom fi intors dupa o anume perioada de timp, Old Firehand va deveni banuitor. Iar de va intra la banuieli, va pleca impreuna cu ceilalti din ascunzatoare.

Santer a privit in pamant. incepuse sa se joace cu cutitul, dar acest lucru nu ma speria. ii cunosteam bine planurile. Pe unul dintre ele nu-1 putea duce la bun sfarsit. Se vedea nevoit sa treaca la cel de-al doilea.

Stiam bine cum stateau lucrurile. Santer voia sa afle unde era "fortareata' lui Old Firehand, voja sa puna mana pe aurul lui Winnetou si mai voia sa ne ucida. Ar fi fost dispus sa ne lase in viata deocamdata pentru a pune mana pe aur, pe piei si pe blanuri. Am spus ca era dispus sa ne lase in viata deocamdata! Era limpede ca netrebnicul voia cu orice pret sa ne ucida. Cu atat mai mult trebuia sa scapam de el odata pentru totdeauna! Nu mi-era teama si am asteptat linistit ca nemernicul sa vorbeasca mai departe.

Dupa o vreme, Santer m-a intrebat, intr-adevar:

Nu spui nimic?

Nu.

Nu vorbesti nici chiar daca va ucidem acum, pe loc?

Nu.

Prea bine! Te voi sili sa vorbesti! Vom vedea numaidecat daca esti la fel de rezistent ca apasul!

Raufacatorul le-a facut celor trei tovarasi ai sai un semn. Acestia m-au luat pe sus si m-au dus in locul in care se afla Winnetou. Acest lucru m-a pus pe ganduri. Oare de ce Santer nu ne tinea langa el, unde ne putea supraveghea mai bine? Am gasit numaidecat raspunsul la aceasta intrebare, pentru ca ma aflam de multa vreme in Vest si invatasem multe. Daca ai prins doi dusmani care se cunosc intre ei si care au o taina, ii pui laolalta si ii lasi sa creada ca nu sunt supravegheati. Este mai mult ca sigur ca acestia vor incepe sa vorbeasca despre taina lor si este de-ajuns sa ii spionezi pentru a afla tot ceea ce vrei sa stii. Credeam ca asa voia sa actioneze si Santer, separandu-ne cu totul de el si de cei trei tovarasi ai sai, care m-au legat ca pe un colac. Aveam dureri mari, dar nu am scos nici macar un geamat. Voiam sa vad cat mai bine ce faceau cei patru, dar ei se aflau destul de departe de noi. Santer s-a asezat langa tovarasii sai, dar nu puteam sa-mi dau seama daca avea sa ramana acolo sau daca avea sa se strecoare pana langa noi pentru a trage cu urechea la cele ce vorbeam.

Oricat ar fi fost de riscant, trebuia sa vorbesc neaparat cu Winnetou. Stand de vorba cu apasul, as fi vrut sa-1 conving pe Santer sa ne lase in viata si sa ne redea libertatea.

Ma gandeam ce sa spun si cand sa incep sa vorbesc. Era cu neputinta ca Santer sa fi ajuns deja in dosul tufisurilor care se aflau in imediata noastra apropiere. De aceea, am tacut o vreme. Tocmai ma pregateam sa-i spun lui Winnetou ce aveam de gand sa fac, dar, asa cum s-a intamplat mereu cand m-am aflat in tovarasia apasului, Winnetou mi-a ghicit gandul si a spus in graiul apasilor:

Fratele meu sa ma asculte! Trebuie sa facem in asa fel incat Santer sa creada ca pe aici, pe aproape, se gaseste aur mult. Astfel va face nebunia de a ne lasa liberi.

Erau exact gandurile mele! Nici nu m-am mai mirat, ci m-am multumit doar sa-1 intreb pe Winnetou:

Si fratele meu crede ca Santer se va strecura in dosul tufisu­rilor pentru a trage cu urechea?

Este intocmai ceea ce am gandit! Asculta! Se aude un fosnet! a spus Winnetou, in soapta, pentru ca apoi sa continue sa vorbeasca ceva mai tare, dar nu in grai apas, ci in engleza: Old Shatterhand se insala atunci cand spune ca Santer vrea doar pieile si blanurile!

Dar ce ar mai putea dori? am intrebat eu, continuand sa-mi joc rolul.

Aur! Pepite pe care Winnetou le-a ingropat cu multa vreme in urma intr-un loc anume. Ca sa ajungem la acel loc ar trebui sa mergem calare o zi intreaga.

-- Aha! Cunosc ascunzatoarea despre care vorbesti! Dar Santer nu are de unde sa o stie!

Ba o stie! Asculta-1 pe Winnetou. Daca nu ar cunoaste ascunzatoarea asta, nu ne-ar fi luat ostatici aici!

Daca ar fi precum spui, Santer ar fi furat aurul de multa vreme.

El cunoaste ascunzatoarea, dar nu atat de bine incat sa gaseasca aurul. Totul este ca la Nugget Tsil. Santer cunostea taina apasilor, dar nu a gasit aurul. El ne-a atacat aici, tocmai pentru a pune mana pe aur.

Nu va afla nimic de la noi.

Asa e! Vom indura toate chinurile, dar cel ce mi-a ucis tatal si sora nu va pune mana pe aur!

Atunci trebuie sa fim pregatiti sa murim.

Winnetou si Old Shatterhand vor muri fara a clipi din ochi. Poate ca vor ramane totusi in viata. Ei s-au aflat adeseori in mainile dusmanilor, si Bunul Manitou le-a trimis un ajutor neasteptat. Daca vom izbuti sa scapam si acum, trebuie sa avem mare grija si sa nu lasam urme. S-ar cuveni sa luam cat mai repede aurul din locul despre care ti-am vorbit. Daca nu am face astfel, s-ar putea ca duhul cel rau sa-1 ajute pe Santer sa gaseasca aurul.

Ai dreptate, am spus eu, cu insufletire. Ma intreb doar daca vom fi in stare sa ducem doar noi doi singuri atata aur.

Avem paturi in care sa-1 punem, iar caii nostri sunt destul de puternici pentru a-1 cara pana la "fortareata'. Acum Old Shatterhand stie ce gandeste Winnetou. Sa nu mai vorbim. Se poate ca un om al lui Santer sa traga cu urechea.

Ne jucasem bine rolurile. Acum se cuvenea sa asteptam.

Intuisem bine. in tufisuri se afla un om. Pentru a vedea ce se mai intampla, acesta scosese capul printre crengi si mi s-a parut ca-1 recunosc pe Rollins.

Ma voi margini sa spun doar ca am fost legati trei ceasuri. Santer venea la noi din sfert in sfert de ora pentru a ne intreba daca aveam de gand sa vorbim. Noi nu-i spuneam nimic, si el pleca, pentru ca apoi sa revina. Era un fel de razboi al nervilor. Cine rezista mai mult castiga.

Catre pranz, dupa ce nu a obtinut niciun raspuns de la noi, Santer s-a apropiat de tovarasii sai, strigand, astfel incat sa-1 auzim si noi:

Cred ca e pe-aproape, fiindca nu si-a putut lua calul. Cautati-1! Eu raman aici cu ostaticii!

Faptul ca vorbise atat de tare 1-a tradat. Cand vrei sa pui mana pe un dusman aflat prin apropiere, nu strigi astfel incat sa fii auzit. Cei trei oameni ai lui Santer si-au luat armele si au plecat.

Fratele meu banuieste ce se va intampla? mi-a soptit Winnetou.

Da.

il vor aduce pe Rollins. Rollins este tovarasul lui Santer, dar noi nu trebuie sa banuim aceasta. El il va ruga pe Santer sa ne redea libertatea si

si Santer se va lasa induplecat. Totul se va face intocmai ca in acele frumoase cladiri ale albilor ce se cheama teatre.

Da. Santer "trece acum drept negustor si se foloseste de numele de Braddon. El ne va lasa sa plecam de aici pentru a ne urmari. De aceea Rollins nu trebuia sa se afle aici. El trebuie sa fie cel ce ne ajuta sa scapam.

Fratele meu alb gandeste intocmai ca mine. Santer nu este intelept. El nu trebuia sa ne ia ostatici. Ar fi putut sa ne lase sa ajungem in "fortareata' impreuna cu Rollins. Astfel ar fi aflat unde este ascunzatoarea lui Old Firehand si ar fi stiut unde ne gasim si noi.

Santer s-a pripit. Oricum, el este albul care i-a pus pe razboinicii Okananda sa-1 atace pe Cropley. Rollins este spionul lui Santer. El i-a spus stapanului sau ca ne aflam in casa lui Cropley. Cand a aflat asta, a hotarat sa ne prinda el insusi, pentru ca stia prea bine ca razboinicii Okananda nu vor indrazni sa se atinga de noi. Santer si oamenii lui nu s-au gandit nicio clipa ca nu le vom spune unde este ascunzatoarea lui Old Firehand. Pentru ca vor sa puna mana pe bunurile vanatorilor si pe aurul lui Winnetou, ei sunt gata sa ne redea libertatea pentru a ne putea urmari in liniste.

Am vorbit intre noi abia miscandu-ne buzele, astfel incat Santer nu avea cum sa-si dea seama ca intre mine si Winnetou avusese loc un schimb de replici. Dupa o vreme, s-au auzit niste strigate si vocea lui Santer:

Mi-1 aduceti? Nu v-am spus eu ca e pe undeva pe-aici? Duceti-1 pe nemernic langa ceilalti doi si lega

Netrebnicul s-a intrerupt, a facut o miscare prin care mima surprinderea si abia dupa aceea a continuat, jucand rolul omului cuprins de bucurie:

Ceee? Cuuum? Cine cine este domnul? Oare vad bine?

Rollins a jucat si el rolul omului uimit si bucuros. S-a desprins

din bratele celor trei si a alergat spre Santer, strigand:

Domnule Santer! Domnule Santer! Se poate? Oh! M-am linistit! Nu o sa mi se intample nimic rau, nu-i asa?

Sa vi se intample ceva rau? Dumneavoastra? Vai! Nicidecum! Dumneavoastra sunteti acel domn Rollins pe care voiam sa-1 prind? Cine s-ar fi asteptat la asa ceva? Sunteti acum in slujba domnului Braddon, care este negustor?

Da, domnule Santer, intocmai. Mi-a mers cand mai bine, cand mai prost de cand ne-am despartit, dar acum pot zice ca sunt multumit. Eram pe cale sa inchei o afacere foarte buna, dar aseara am fost a

Rollins s-a intrerupt si s-a prefacut a fi uimit. Apoi a continuat:

Vai, domnule Santer! Dumneavoastra ne-ati atacat?

intocmai!

Doamne! Sa fiu atacat de un foarte bun prieten de-al meu, de un om caruia i-am salvat viata de atatea ori! La ce v-ati gandit oare?

La nimic! La ce ma puteam gandi, cand nici macar nu am apucat sa va vad prea bine! Doar ati fugit, nu-i asa?

Asa este! Am crezut de cuviinta ca era mai bine sa fug pentru ca apoi sa-i ajut pe domnii in tovarasia carora ma gaseam. Dar ce vad? Domnii despre care vorbeam sunt legati! Sunt incovrigati! Asa ceva nu se poate! Am sa-i dezleg!

Rollins a vrut sa se apropie de noi, dar Santer 1-a prins de brat, zicand:

Stati pe loc! Ce va trece prin cap, domnule Rollins? Cei doi sunt dusmanii mei de moarte!

, - Dar sunt prietenii mei!

-Nu ma priveste! Am eu o socoteala mai veche cu ei! ii voi ucide! De aceea i-am atacat. Nu am stiut ca va aflati in tovarasia lor.

Pe Dumnezeul meu! Ce situatie neplacuta! Sunt dusmanii dumneavoastra! Cu toate astea trebuie sa-i ajut! V-au facut rau?

Destul de mult rau ca sa le doresc moartea!

Ganditi-va cine sunt!

Credeti cumva ca nu-i cunosc?

Sunt Winnetou si Old Shatterhand, doi oameni' pe care nu-i puteti ucide asa pur si simplu!

Tocmai pentru ca sunt Winnetou si Old Shatterhand nu-i pot cruta.

Vorbiti serios, domnule Santer?

Cat se poate de serios. Va spun ca sunt pierduti.

Nu ii veti lasa in viata, nici macar daca v-as ruga eu s-o faceti?

Nici macar atunci!

Stiti ce-mi datorati? V-am salvat viata de mai multe ori!

Asta stiu si eu. Va sunt recunoscator pentru ca mi-ati salvat viata, domnule Rollins.

Atunci am sa va rog sa va amintiti ce mi-ati spus cand v-am salvat viata ultima data!

Ce v-am spus?

Ca imi veti indeplini orice dorinta.

Hm! Da! Mi se pare ca asa am spus.

Ce-ar fi daca v-as ruga sa le redati libertatea acestor doi domni pe care i-ati luat ostatici?

Va rog sa nu ma rugati acest lucru, fiindca nu v-as putea indeplini dorinta si nu-mi place sa-mi calc cuvantul! Ar fi mai bine sa ma rugati altceva!

Nu pot! Am si eu indatoririle mele! Urmati-ma, va rog! As vrea sa vorbim intre patru ochi!

Spunand acestea, Rollins 1-a apucat pe Santer de brat si s-au departat putin. Au inceput apoi sa vorbeasca, gesticuland. isi jucau foarte bine rolurile. Sunt sigur ca ar fi dus de nas pe oricine, dar nu si pe noi.            ♦

Dupa o vreme, Rollins s-a apropiat de noi, spunand:

-- Am primit permisiunea de a va mai usura putin situatia. Trag nadejde ca voi izbuti sa il conving pe Santer sa va redea libertatea.

Rollins ne-a slabit legaturile, astfel incat nu mai eram incovri­gati. Apoi s-a intors la Santer si a continuat sa-si joace rolul, prefa- candu-se ca pledeaza pentru noi.

in cele din urma, Santer si Rollins s-au apropiat de noi, iar Santer ne-a spus:

Se pare ca sunteti ocrotiti de diavol! I-am fagaduit ceva acestui domn si trebuie sa ma tin de cuvant. Sunt gata sa fac cea mai mare prostie a vietii mele si sa va redau libertatea, numai ca voi pastra toate bunurile voastre, chiar si armele.

N-am spus niciun cuvant. Apasul tacea si el.

Ei? Ati ramas muti de uimire?

Pentru ca noi continuam sa pastram tacerea, Rollins a spus:

Au amutit cu adevarat!

Apoi a vrut sa ma dezlege, dar i-am spus:

Opriti-va! Nu va atingeti de curele, domnule Rollins!

Nu sunteti in toate mintile? s-a mirat "binefacatorul' nostru. De ce sa nu va desfac legaturile?

Totul sau nimic! am replicat eu.

Ce vreti sa spuneti?

Nu vrem sa fim eliberati, daca ni se va lua totul.

Cum se poate sa aveti asemenea pretentii?

Altii pot fi de alta parere. Noi doi, Winnetou si cu mine, nu ne miscam de-aici daca nu ni se da tot ceea ce ne apartine. Mai bine murim, decat sa ramanem fara arme.

Ar trebui sa fiti fericiti ca

Niciun cuvant mai mult! l-am intrerupt eu. Stiti care sunt pretentiile noastre! Nimeni nu ne va convinge sa renuntam la ele!

Pe toti dracii! Eu vreau sa va salvez, si dumneavoastra va ingaduiti sa tipati la mine?

Rollins a plecat impreuna cu Santer. De data aceasta s-au sfatuit si cu ceilalti trei tovarasi ai lor.

Fratele meu a facut bine! mi-a soptit Winnetou. Ne vor da tot ce este al nostrti, fiindca sunt siguri ca tot ce ne apartine se va afla mai tarziu in mainile lor.

Si eu eram sigur de asta. Oricum, stiam foarte bine ca Santer nu se putea folosi de carabina mea. Era convins ca, daca nu ar fi tinut seama de pretentiile noastre, nu am fi pornit imediat spre ascunzatoarea lui Old Firehand, ci l-am fi urmarit pana ce ne-am fi luat tot ceea ce ne apartinea. Netrebnicul era nevoit sa accepte conditia pe care i-o pusesem. Desigur ca omul a continuat sa-si joace foarte bine rolul, prefacandu-se nemultumit de cele petrecute.

Peste ceva timp, s-au apropiat cu totii de noi, iar Santer a spus:

Se pare ca astazi sunteti din cale-afara de norocosi! Ma vad silit sa-mi tin fagaduiala fata de un bun prieten de-al meu. Trebuie sa fac un lucru nebunesc, dar va jur ca eu voi fi cel care va rade la urma! Ascultati, deci, ce s-a hotarat!

Netrebnicul a tacut pret de cateva clipe si'kpoi a continuat:

O sa va redau libertatea! Veti pastra tot ceea ce este al vostru! Veti ramane aici pana seara. Veti fi legati. Noi plecam pe drumul pe care-am venit. il luam cu noi si pe domnul Rollins, astfel incat sa nu va poata dezlega mai repede decat s-ar cuveni. Domnul Rollins are sa se intoarca aici cand se va intuneca. Maine-n zori, n-aveti decat sa porniti pe urmele noastre! Veti ramane in viata numai datorita domnului Rollins! Sa nu uitati sa-1 rasplatiti!

Am fost legati de doi copaci ce se gaseau foarte aproape unul de altul. Caii nostri au fost si ei priponiti foarte aproape de noi. Toate bunurile noastre au fost asezate cu grija la picioarele noastre. Apoi cei cinci nemernici au plecat. Ce mult ma bucuram de arme!

Timp de un ceas nu am scos niciun cuvant, pentru a putea auzi orice sunet, orice zgomot. Apoi Winnetou mi-a soptit:

Ei sunt inca aici. Vor sa porneasca pe urmele noastre imediat ce avem sa plecam. Ne elibereaza abia cand se intuneca, astfel incat sa nu-i putem vedea. Trebuie sa-1 prindem pe Santer. Cum crede fratele meu ca ar trebui sa facem?

Trebuie sa facem in asa fel incat sa nu ne poata urmari pana la ascunzatoarea lui Old Firehand.

Asa este. Netrebnicul nu trebuie sa vada "fortareata' lui Old Firehand. Daca mergem calare toata noaptea, maine ar trebui sa ajungem. Noi nu vom merge insa pana la "fortareata', ci vom face popas inainte de a ajunge la ea. Santer ne va urmari si le va lasa tovarasilor sai niste semne, astfel incat ei sa poata merge pe urmele lui. La timpul potrivit, vom pune mana pe Rollins si ne vom intoarce o bucata de drum pentru a-i astepta pe ceilalti raufacatori. Fratele meu Old Shatterhand crede ca Winnetou a gandit bine?

Chiar foarte bine! Santer crede ca va pune malia pe noi, dar noi vom fi cei care vor pune mana pe el!

Howgh!

Atat a spus Winnetou! Un singur cuvant a rostit, dar mi-am putut da seama cat de multumit era apasul la gandul ca va pune mana pe ucigasul pe care-1 cauta de atata vreme.

Timpul a trecut chinuitor de incet, dar a trecut si, in cele din urma, s-a facut seara. Am auzit tropot de cal. Rollins a venit, ne-a dezlegat si a avut grija sa ne spuna ca el era binefacatorul nostru, omul minunat sare ne salvase. Noi ne-am prefacut ca-J credeam si i-am spus ca-i vom ramane recunoscatori, dar ne-am ferit sa folosim cuvinte mari.

Am incalecat si am pornit la drum. Rollins era din nou in urma noastra. Ne-am dat seama ca omul se straduia sa lase urme vizibile, facandu-si armasarul sa bata de foarte multe ori pasul pe loc. Dupa ce a rasarit Luna, am vazut ca stimabilul domn Rollins rupea din cand in cand o creanga din cate-un copac si apoi o lasa sa-i cada din mana, avand astfel mare grija sa lase niste semne pe care tovarasii sai urmau sa le gaseasca.

in zori, am facut un popas si la pranz ne-am oprit din nou, dar am zabovit destul de mult. Banuiam ca Santer pornise pe urmele noastre in zori si voiam ca netrebnicul sa se apropie cat mai mult de

noi. Apoi am pornit din nou si ne-am continuat drumul pret de doua ceasuri, dupa care ne-am oprit. Venise vremea sa stam putin de vorba cu onorabilul domn Rollins.

De ce ne-am oprit, domnilor? a intrebat mirat "salvatorul' nostru. Ar fi a treia oara cand facem popas astazi. Cred ca nu mai avem mult pana la ascunzatoarea lui Old Firehand. Nu ar fi mai bine sa ne continuam drumul?

Winnetou, care era de obicei tacut, i-a spus lui Rollins:

La Old Firehand nu ajung lepadaturile.

Lepadaturile? Ce vrea sa spuna capetenia apasilor?

Winnetou vrea sa spuna ca tu esti o lepadatura.

Eu? a intrebat Rollins, incruntand din sprancene. De cand a devenit Winnetou nedrept? De ce ii spune marele sef de trib cuvinte urate celui care i-a salvat viata?

Spui ca mi-ai salvat viata? Chiar ai crezut ca ai sa-i poti insela pe Old Shatterhand si pe Winnetou? Noi stim tot. Santer este Braddon, negustorul, iar tu esti iscoada lui. De cand am pornit la drum, ai avut grija sa lasi semne in urma ta, astfel incat stapanul tau sa ne poata gasi pe noi si sa poata afla unde este "fortareata' lui Old Firehand si unde sunt pepitele din ascunzatoarea apasului. Vrei sa ne dai pe mana lui Santer, dar spui ca tie iti datoram viata. Noi am fost mereu cu ochii pe tine, fara ca tu s-o stii. Acum a venit timpul sa-ti vorbim deschis. Santer ne-a spus ca se cuvine sa te rasplatim. Prea bine! Te vom rasplati chiar acum!

Apasul a vrut sa-1 apuce pe Rollins, dar acesta a facut un pas inapoi, intelegand numaidecat situatia. Apoi s-a aruncat in sa, numai ca eu pusesem deja mana pe haturile calului sau. Winnetou 1-a si apucat de ceafa. Rollins credea ca eu sunt cel care-i pune viata in primejdie. Nemernicul a dat la iveala un pistol cu doua tevi si a tras, dar Winnetou il prinsese de mana si gloantele nu m-au nimerit. Peste un minut, Rollins era dezarmat si legat de un copac. I-am pus un calus in gura si am priponit calul chiar langa el. Voiam sa ne intoarcem aici dupa ce am fi izbutit sa-1 prindem pe Santer.

Am incalecat si am mers putin inapoi, avand grija sa nu calcam pe urmele pe care le lasasem deja. Ne-am ascuns in dosul unor tftfisuri pentru a-i astepta pe cei ce voiau sa ne prinda.

Trebuiau sa vina dinspre nord-vest si chiar catre nord-vest se intindea nesfarsita prerie, astfel incat il puteam vedea din vreme pe Santer. Raufacatorul ar fi trebuit sa ne ajunga din urma destul de curand. Stateam alaturi de Winnetou, fara a spune un cuvant. Ne cunosteam bine. Fiecare dintre noi stia ce gandeste celalalt. Ne-am pregatit lasourile. Aveam siguranta ca-i vom prinde pe nemernici.

Timpul trecea si nu se intampla nimic. La un moment dat, Winnetou a privit catre vest, mai exact in directia din care ar fi trebuit sa vina Santer si tovarasii sai. Apoi l-am auzit exclamand:

Uff! Un calaret!

Da, este un calaret! Ce ciudat!

Uff! Uff! Merge in galop catre locul din care trebuie sa vina Santer. Fratele meu vede ce culoare are calul?

Da. Este un cal maroniu.

Da, este un cal maroniu. Un astfel de cal are Rollins!

Rollins? Nu poate fi el. Cum si-ar fi putut desface singur legaturile?

Ochii apasului scaparau. Fata lui care de obicei avea culoarea bronzului s-a facut rosie ca focul. in cele din urma, Winnetou a izbutit sa se stapaneasca si a spus:

Mai asteptam un sfert de ceas.

Timpul a trecut, Santer nu s-a aratat si atunci apasul mi-a spus:

Fratele meu sa mearga la Rollins, apoi sa se intoarca aici si sa-mi spuna ce a vazut!

Si daca Santer si oamenii sai ajung intre timp aici?

Apasul are sa-i invinga pe toti!

Cand am ajuns in locul in care-1 lasasem pe Rollins, am vazut ca acesta disparuse. Nici calul sau nu se mai afla acolo. Mi-au trebuit cinci minute ca sa examinez urmele lasate de Rollins. Cand m-am intors si i-am spus lui Winnetou ca Rollins disparuse, apasul a sarit in sus ca un arc, intrebandu-ma:

incotro a luat-o?

I-a iesit lui Santer in intampinare pentru a-i spune ce s-a intamplat.

Asta ti-au spus urmele lui Rollins?

Da.

-- Uff! Rollins a banuit ca ne vom intoarce aici ca sa-1 asteptam pe Santer. A fost prevazator si a facut un ocol, ca sa nu treaca pe langa noi. Dar cum a scapat? Nu ai vazut si alte urme?

Ba da. Un calaret a venit dinspre sud-est si 1-a dezlegat!

Cine a fost oare? Un soldat de la Fort Randall?

Nu. Am vazut urmele unor talpi uriase, iar talpi din astea are bunul nostru prieten, Sam Hawkens. Cred, de asemenea, ca am zarit si urmele bunei sale Mary.

Uff! Poate ca mai avem vreme sa-1 prindem pe Santer, cu toate ca el a aflat cum stau lucrurile! Fratele meu sa vina!

Am incalecat si am pornit-o in galop catre nord-vest. Winnetou nu spunea nimic. Apasul fierbea. Daca il prindea pe Santer, ucigasul nu avea sa se bucure de o soarta prea blanda!

Am dat de urma lui Rollins. Am gasit apoi locul in care Rollins i-a intalnit pe tovarasii sai. Acestia se oprisera putin si o luasera inapoi, dar nu pe acelasi drum. Daca ar fi mers pe acelasi drum pe care venisera, i-am fi putut urmari si in timpul noptii, dar ei au apucat-o in alta directie, astfel incat la caderea serii am fost nevoiti sa ne lasam pagubasi. Winnetou si-a intors calul pe loc si am pornit-o inapoi, spre sud, indreptandu-ne spre fortareata. Santer ne scapase din nou! Trageam nadejde ca il vom prinde pana la urma. in zori, aveam sa pornim in cautarea lui si eu stiam prea bine ca apasul va face tot ce ii statea-n putere pentru a-1 prinde.

Am traversat raul Mankizita si am ajuns langa tufisurile in dosul carora statea de obicei un om de straja. intr-adevar, un vanator se afla acolo. Ne-a cerut sa rostim parola si apoi ne-a spus:

Nu trebuie sa va suparati ca v-am cerut parola, dar azi trebuie sa fim cu ochii-n patru.

De ce? am intrebat eu.

-- Se pare ca se petrece ceva mai putin obisnuit.

Ce?

Nu stiu, dar Sam Hawkens, vanatorul cel mititel, a vorbit foarte mult cand s-a intors aici.

A fost plecat?

Da.

L-a intovarasit cineva?

-- Nu, a fost singur.

Lucrurile stateau intocmai precum imi inchipuisem. Micutul Sam, care de obicei era un om ager la minte, facuse prostia de a-1 elibera pe Rollins.

Primul lucru pe care l-am aflat cand am intrat in "fortareata' a fost acela ca starea sanatatii lui Old Firehand nu era dintre cele mai bune. Acest lucru poate sa para mai putin important, dar il amintesc aici pentru ca datorita acestui fapt nu aveam sa-1 insotesc pe Winnetou.

Apasul a descalecat repede si s-a apropiat de Old Firehand. Acesta zacea infasurat in paturi. Langa el se aflau Sam, Dick si Will, Harry si un ofiter de la Fort Randall.

Domnul fie laudat! a spus vestitul vanator. Bine ca sunteti teferi! L-ati gasit pe negustor?

L-am gasit si l-am pierdut, a spus Winnetou. Fratele meu Hawkens a fost astazi plecat din "fortareata'?

-- Da, am fost plecat, a raspuns Sam, fara a banui nimic.

Oare stie micul meu frate alb ce este el?

Un vanator trait in Vest, daca nu ma-nsel!

Ba nu! El este un greenhorn cum nu i-a mai fost dat lui Winnetou sa intalneasca. Winnetou nici nu va mai intalni vreodata un astfel de greenhorn. Howgh!

Spunand acestea, apasul a intors spatele si s-a indepartat. Aceste cuvinte aspre pe care le rostise bunul si respectuosul Winnetou nu au ramas fara ecou. Toti s-au lamurit insa, dupa ce le-am povestit ca am fi putut sa-1 prindem pe Santer! Acest lucru era deosebit de important pentru noi toti. Sam nu-si mai gasea linistea. Se blestema singur si-si smulgea disperat barba deasa. Apoi si-a scos peruca de pe cap si a strans-o in pumni. Pentru ca nici acest gest nu a avut darul de a-1 linisti, micutul vanator a trantit peruca de pamant, strigand:

Winnetou are dreptate! Sunt cel mai mare prost din cati s-au nascut pe fata pamantului! Sunt un greenhorn sadea si asta am sa raman toata viata mea!

Cum s-a putut intampla asta, draga Sam? l-am intrebat eu.

Pai s-a intamplat numai pentru ca am fost prost. Am auzit doua focuri de arma si am vrut sa vad ce se intampla. Apoi am dat

426

KarlM*

peste un om legat de un copac. Chiar langa el se afla si un armasar, daca nu ma-nsel! L-am intrebat pe acel om cum de era legat. El mi-a spus ca este negustor, ca vrea sa ajunga la Old Firehand si ca fusese prins si legat de niste indieni.

Hm! Daca te-ai fi uitat la urme, ai fi vazut ca in afara omului legat n-au mai fost pe acolo decat un indian si un alb. Nici vorba de mai multi indieni!

Asa e! Asa e! Am avut o zi proasta! in loc sa ma uit mai intai la urme, l-am dezlegat pe nemernicul ala! Am si vrut sa-1 aduc aici, da' el a incalecat si a luat-o la sanatoasa. M-am gandit la indienii despre care vorbise netrebnicul si am apucat-o repede incoace pentru a le spune si celorlalti ce aflasem, daca nu ma-nsel. Sunt asa de suparat, ca-mi vine sa-mi smulg parul din cap dar pe cap nu mai am fir de par. Nu ma pot linisti nici daca mi-as calca* peruca in picioare. Chiar maine-n zori am sa pornesc pe urma acestor nemernici si n-am sa ma las pana ce nu am sa-i prind si-am sa-i ucid!

Fratele meu Sam nu are sa faca aceasta! s-a auzit deodata glasul lui Winnetou, care se apropiase de noi. Capetenia apasilor va porni pe urmele ucigasului. Fratii mei albi vor ramane cu totii aici, caci se prea poate ca Santer sa gaseasca "fortareata' si sa vrea s-o prade. in "fortareata' trebuie sa se afle oameni viteji si intelepti.

Dupa ce toti ceilalti s-au mai linistit si s-au culcat, m-am dus sa-1 caut pe Winnetou. Ilci pastea langa parau. Apasul statea intins in iarba moale. Cand m-a vazut venind, s-a ridicat in picioare, m-a apucat de mana si mi-a spus:

Winnetou stie ceea ce doresti sa-i spui. Vrei sa pornesti impreuna cu apasul in urmarirea lui Santer.

Da, intocmai!

Nu iti este ingaduit sa o faci. Old Firehand este slabit. Fiul sau este inca un copil. Sam Hawkens a imbatranit asa cum tu insuti ai putut vedea. Dick Stone si Will Parker nu sunt atat de ageri la minte ca fratele meu alb. Soldatii din fort sunt doar niste straini. Old Firehand are acum mare nevoie de tine. Winnetou va porni singur in cautarea lui Santer. El nu are nevoie de ajutorul tau. Ce s-ar intampla daca Santer ar strange o ceata de raufacatori in jurul sau si

apoi ar veni aici? Dovedeste ca-1 iubesti pe fratele tau Winnetou, ramanand aici, alaturi de Old Firehand. Vrei?

imi era greu sa ma despart de Winnetou, dar apasul a staruit, iar eu am cedat, in cele din urma. Winnetou avea dreptate. Se cuvenea sa raman alaturi de Old Firehand, care avea nevoie de ajutorul meu. Am vrut totusi sa-1 insotesc macar o vreme. Stelele ne luminau calea si am ajuns in locul in care descoperisem cu o zi inainte urmele lui Santer. Ochiul ager al apasului le putea zari.

- Aici ne despartim, a hotarat Winnetou, punand mana dreapta pe umarul meu. Marele Spirit a hotarat ca noi sa ne despartim acum. Marele Spirit va face astfel incat cararile lui Old Shatterhand si Winnetou sa se intalneasca din nou. Nu vom fi despartiti o vesnicie. Ura il duce pe Winnetou din acest loc. Prietenia il tine pe Old Shatterhand aici. Dragostea ne va uni din nou! Howgh!

O strangere de mana un indemn adresat armasarului Apasul a pornit ca vijelia! Parul lui minunat ii flutura pe spate precum o imensa coama. L-am urmarit multa vreme cu privirea pe bunul meu prieten. in cele din urma, nu l-am mai zarit. Oare ai sa-1 prinzi pe dusmanul tau? Cand te voi revedea, dragul meu Winnetou?

Capitolul I

OMUL FARA URECHI

Pornisem la drum in zori si acum ma simteam obosit. in plus, soarele se inaltase pe cer si ma impungea cu sulitele sale de foc. De aceea m-am hotarat sa ma opresc si sa mananc. Preria se intindea nesfarsita inaintea ochilor mei. Dealurile scunde pareau niste valuri pe care nimeni nu le-ar fi putut numara. in urma cu cinci zile, oamenii in tovarasia carora ma aflasem plecasera care-ncotro de teama razboinicilor Ogellallah. De cinci zile nu mai vazusem niciun om si niciun animal. Ardeam de nerabdare sa intalnesc si eu o fiinta cu care sa pot vorbi, nu de alta, dar tacusem atata vreme si imi era teama ca-mi pierdusem graiul.

in regiunea in care ma aflam nu exista niciun curs de apa, nici macar un parau. Copaci sau tufisuri nu se zareau nicaieri, asa incat nu mi-a trebuit prea mult timp pentru a alege locul in care aveam sa fac popas. Dupa ce am luat patura din spinarea calului si am avut grija sa-i leg picioarele, astfel incat sa poata paste in voie, dar sa nu se poata departa prea mult, am urcat panta lina a unuia dintre nenumaratele dealuri mici, raspandite in imensitatea preriei. M-am intins la pamant, pentru a nu fi observat prea usor.

Aveam eu motivele mele bine intemeiate de prevedere.

Ma aflasem pana de curand in tovarasia mai multor vanatori. Fusesem cu totii doisprezece. Pornisem de pe malul lui River Plata si ne gandeam sa trecem Muntii Stancosi, pentru a ajunge in Texas.

Indieni din diversele triburi care fac parte din marea natiune Sioux pornisera razboi impotriva albilor, pentru ca unii dintre ei fusesera ucisi de fete palide. Stiam prea bine ce se petrecuse si fusesem foarte atenti, dar tot am intalnit o ceata mare de razboinici rosii. Dupa o lupta apriga in care cinci dintre noi si-au pierdut viata, am fugit care-ncotro, raspandindu-ne pe intinsul preriei.

Lasasem niste urme, pentru ca nu avusesem vreme sa le sterg asa cum se cuvine. De aceea credeam ca indienii se vor fi luat dupa mine. Stiam ca in prerie trebuia sa fii mereu atent, daca nu voiai sa te culci seara bine, sanatos si sa te trezesti a doua zi pe lumea cealalta si fara scalp. Am dat la iveala o bucata de carne de bizon, am curatat-o bine-bine de stratul gros de sare si praf de pusca ce o acoperea si am inceput sa o mai moi cu dintii, sperand ca voi putea musca din ea si ca o voi putea mesteca. Abia apucasem sa ma intind mai bine pe patura, cand am zarit inaintea mea un punct negru. M-am tarat putin inapoi, astfel incat sa nu fiu zarit deloc si am privit atent acel punct ce se marea vazand cu ochii. Mi-am dat seama ca era un calaret ce statea in sa aplecat mult inainte, precum indienii. Calaretul se afla la vreo doua mile engleze¹ departare de locul in care ma gaseam. Calul inainta atat de incet, incat nu parcurgea mai mult de o mila intr-o jumatate de ora. Continuand sa privesc inainte, am mai zarit patru puncte care mergeau exact pe urmele calaretului pe care-1 zarisem deja. Acest calaret era cu siguranta un alb. Mi-am dat seama de acest lucru dupa hainele pe care le purta. Era cu putinta ca acei patru calareti ce veneau pe urmele lui sa fi fost indieni? Folosindu-ma de ochean, mi-am putut da seama ca acei patru calareti erau intr-adevar indieni, mai precis razboinici Ogellallah, unii dintre cei mai cruzi indieni care fac parte din neamul Sioux. Erau vopsiti in culorile razboiului. Pieile rosii aveau cai foarte buni, in timp ce albul avea o biata martoaga.

Albul era un ins mititel si slab. Pe cap avea o palarie veche din fetru, cu borurile zdrentuite. Acest lucru nu reprezenta ceva deosebit in prerie, dar dadea la iveala un fapt cumplit: omul nu avea urechi. in locul unde ar trebui sa se afle acestea, se zareau doar niste

¹ 1,6 kilometri (n.a.).

cicatrice cumplite. Se vedea ca urechile ii fusesera taiate. Necunoscutul purta pe umeri o patura nemaivazut de mare, care-i acoperea trupul cu totul si abia daca lasa sa i se zareasca picioarele subtiri. in picioare strainul purta o pereche de cizme care in civilizata Europa ar fi starnit cu siguranta rasul. Cizmele cu pricina erau de felul celor pe care le poarta vacarii din America de Sud. Acestia au obiceiul de a jupui pielea de pe picioarele cailor morti, de a o incalzi si de a o trage calda inca pe picior. Pielea astfel tratata se fixeaza foarte bine. De sa era prins un obiect care ar fi trebuit sa fie o pusca, dar care semana mai curand cu o bata. Calul sau era o martoaga cu picioare lungi si subtiri, ca de camila, cu un cap foarte mare si cu urechi deosebit de lungi. Calul acesta parea facut din bucati, deoarece era o combinatie de cal, magar si dromader. Cand mergea, ciudatul animal lasa capul in jos, de parca i-ar fi fost tare greu sa-si care interminabilele urechi.

Daca nu m-as fi aflat in Vest, sau daca as fi fost vreun boboc venit de curand din batrana Europa, as fi ras de acest om si de calul sau. Pentru ca ma aflam de multa vreme in America, stiam insa prea bine ca omul era probabil unul dintre acei vanatori care-si duceau viata in salbaticie si pe care se cuvenea sa-i cunosti pentru a-ti putea face o parere despre ei. Probabil ca strainul nici nu stia de existenta urmaritorilor sai, caci altfel si-ar fi indemnat calul sau s-ar fi uitat macar din cand in cand inapoi. in schimb, se uita atent la urmele mele. Calul sau isi misca si el imensele urechi, cand inainte, cand inapoi. Omul a vrut chiar sa descalece pentru a examina mai atent urmele lasate de armasarul meu. Dar astfel ar fi pierdut cu siguranta timpul, asa ca i-am strigat:

-- Buna ziua, domnule! Nu descalecati si grabiti-va putin!

Ma ridicasem in picioare, ca strainul sa ma poata zari. Calul sau a ciulit urechile, de parca s-ar fi pregatit sa prinda strigatul meu ca pe-o minge.

- Buna ziua, domnule! a raspuns necunoscutul. Nu mai strigati asa! Aici, in prerie, nu se stie niciodata cine te pandeste! Hai, Tony!

Calul a urmat indemnul stapanului sau, punandu-si in miscare interminabilele sale picioare. S-a apropiat si s-a oprit langa arma­sarul meu care privea uluit acea corcitura intre cal, magar si

dromader. Era un patruped dintre cei pe care-i poti intalni atat de des pe intinsul preriei, dedicat trup si suflet stapanului sau, dar care nu poate fi incalecat de vreun strain.

Stiu eu cat de tare se cuvine sa vorbesc, i-am spus strainului. De unde veniti si incotro mergeti, domnule?

Asta nu va priveste! a replicat strainul, taios.

Asa credeti? Da' stiu ca nu prea sunteti respectuos. Asta v-o pot spune cu siguranta, desi pana acum nu am schimbat decat doua vorbe. Vreau sa va atrag atentia ca sunt obisnuit sa mi se raspunda la intrebarile pe care le pun.

Hm! Mda! Chiar pareti a fi un adevarat gentleman, asa ca am sa va raspund cum se cuvine. Vin de acolo, a spifs omul aratand in urma, si ma duc incolo, adica drept inainte.

Strainul incepea sa-mi placa. Era limpede ca era convins de faptul ca as fi vreunul din acei vanatori ocazionali care s-a departat un pic de tovarasii sai. Trebuie sa arat ca vanatorul trait in Vest nu pune mare pret pe aspectul exterior. El dispretuieste tot ceea ce este nou si ingrijit. Cel ce traieste ani de-a randul in Vest crede despre orice om care este imbracat ingrijit ca e un greenhorn, un boboc. La Fort Randall imi cumparasem haine noi si, in afara de aceasta, aveam obiceiul de a-mi curata armele regulat. Aceste doua aspecte nu aveau darul de a face o impresie prea buna asupra unui vanator experimentat. De aceea nu m-am suparat, ci i-am vorbit in zefle­mea, asa cum facuse si el:

Daca asa stau lucrurile, atunci grabiti-va sa va duceti incolo, asa cum chiar dumneavoastra ati spus! Va sfatuiesc, de asemenea, sa fiti atent la cei patru indieni care vi se afla pe urme. Cred ca nici nu i-ati observat!

Barbatul subtirel m-a privit cu uimire si mi-a raspuns, vesel:

-- Sa nu-i fi observat? He, he! Sa fie patru indieni pe urmele mele si eu sa nu-i observ? Auzi colo! Da' stiu ca sunteti ciudat! Cei patru onorabili razboinici sunt pe urmele mele de azi-dimineata! Nici nu e nevoie sa mai intorc capul pentru a vedea unde se afla! Cunosc eu obiceiurile acestor domni cu pielea rosie! Cat e zi, or sa se tina departe de mine. Abia cand voi face un popas, or sa imi dea tarcoale, numai ca eu am sa le incurc socotelile. O sa ma invart

frumusel in cerc si, pana la urma, o sa le cad in spate. Pana acum nu am avut cum sa-mi duc planul la bun sfarsit. Acum, ca preria este intesata de dealuri, am sa le fac o mica surpriza! Daca vreti sa vedeti cum un batran vanator din Vest ajunge ia prin surprindere niste redmeneste de-ajuns sa asteptati aici vreo zece minute. Ei, dar nu are niciun rost sa va indemn la astfel de lucruri. Un domn de soiul dumneavoastra nu cred ca ar dori sa simta miros de indian in narile sale fine. Hai, Tony!

indemnandu-si calul, omul si-a vazut de drum, fara a-mi mai da nici cea mai mica atentie. intelegeam bine ce voia sa faca. Avea de gand sa mearga in cerc, pentru a ajunge in spatele urmaritorilor sai. Daca as fi fost in locul lui, si eu as fi facut la fel. Pentru a-si duce planul la bun sfarsit, se cuvenea sa se miste foarte repede. Necunoscutul uita insa ca indienii il urmareau de multa vreme si ca stiau foarte bine ce distanta era intre ei si vanatorul alb. De aceea era aproape imposibil ca razboinicii sa creada ca omul pe urmele caruia se aflau putea sa dispara asa, deodata. Oricum, vanatorul ar fi trebuit sa infrunte patru dusmani, asa ca mi-am pregatit armele.

Indienii se apropiau tot mai mult, inaintand unul dupa altul. As fi putut sa trag asupra lor, dar am preferat sa astept. Razboinicul care mergea in frunte si-a strunit calul. I se parea ciudat ca vanatorul alb a disparut pe negandite. S-a auzit o impuscatura, apoi inca una. Doi razboinici au cazut la pamant, iar aerul a fost brazdat de strigatul de lupta al indienilor, un "O hi hi hiiii!' prelung.

Spre uimirea mea, acest strigat de lupta nu a fost al vreunui indian, ci al micutului vanator alb care se facuse nevazut cu doar cateva clipe inainte, pentru ca acum sa apara din nou inaintea mea. Se parea ca voia sa scape de cei doi indieni care-1 urmareau. Calul sau parea ca este cu totul alt animal. isi daduse capul mare pe spate si alerga in galop. Calaretul si calul pareau acum o singura fiinta. Vanatorul si-a incarcat pusca in plin galop, ceea ce ma facea sa cred ca nu se afla pentru prima oara intr-o situatie neplacuta.

Cei doi indieni ramasi in viata au tras asupra lui, dar nu l-au nimerit. Au urlat, cuprinsi de furie, si au pus mana pe securi. Micul

¹ Indieni (n.a.).

vanator si-a intors calul pe loc, si trebuie sa arat ca patrupedul parea sa citeasca gandurile stapanului sau. Vanatorul a tras! Calul sau nici n-a clipit macar! Indienii au cazut la pamant. Necunoscutul a descalecat pentru a examina trupurile razboinicilor rosii pe care ii impuscase. Fusesem pregatit sa trag, dar se pare ca strainul se descurcase si fara ajutorul meu. M-am apropiat de el si acesta m-a intrebat:

Ei, acum stiti cum sa luati prin surprindere niste indieni care va urmaresc?

Thank you, sir! Vad eu bine ca am ce invata de la dumneavoastra!

Zambetul meu nu i-a prea placut strainului, pentru ca m-a privit atent si m-a intrebat cu asprime:

Da' ce, credeti cumva ca ati fi fost in stare sa le dati si dumneavoastra un ocol indienilor?

Nu cred ca era nevoie de un ocol, am replicat eu. in preria asta care-i o insiruire de dealuri, ar fi fost de-ajuns daca v-ati fi departat mult de urmaritorii dumneavoastra, pentru ca apoi sa-i asteptati intr-un loc prielnic. Un ocol ar fi fost mai potrivit pentru o campie neteda ca-n palma.

Hm! Nu stiu de la cine ati fi putut sa invatati dumneavoastra toate astea! Cu ce va ocupati, daca nu va e cu suparare?

Scriu carti.

Seri eti carti? m-a intrebat omul, cu nespusa uimire, facand numaidecat un pas inapoi si privindu-ma cu mila. Sunteti cumva bolnav, domnule?

Strainul si-a insotit intrebarea cu un gest graitor. Si-a atins fruntea cu degetul, asa ca stiam foarte bine la ce fel de boala se referea.

Nu, am raspuns eu.

Nu? Ei, atunci poate ca o sa va priceapa vreun urs, ca eu cu siguranta nu va pot pricepe. De pilda, eu impusc asa cate-un bizon, pentru ca trebuie sa mananc. Dumneavoastra de ce scrieti carti?

Ca sa le citeasca lumea.

Domnule, nu mi-o luati in nume de rau, da' asta-i cea mai mare prostie pe care mi-a fost dat s-o aud! Cel ce are pofta sa

citeasca vreo carte n-are decat sa si-o scrie singur. Treaba asta o stie pana si-un copil! De pilda, eu nu vanez pentru altii. Deci, hm, sunteti scriitor carevasazica, sunteti un book-maker. Si ati venit in savana, ha? Ati vrea sa scrieti carti aici, in salbaticie?

Asta o sa fac abia cand o sa ajung acasa. in carti povestesc ce am vazut si prin cate am trecut. Astfel mii de oameni vor afla cum este in savana, fara a fi nevoie sa ajunga ei insisi in Vest.

O sa povestiti si despre mine in cartile alea?

Desigur!

Strainul a mai facut un pas inapoi, dupa care a pus mana dreapta pe cutitul de vanatoare si cea stanga pe umarul meu, zicand:

Domnule, acolo se afla calul dumneavoastra! Va sfatuiesc sa va urcati in spinarea armasarului si sa plecati, daca nu vreti sa va var lama cutitului intre coaste! Cand este in tovarasia dumneavoastra, omul nu trebuie sa scoata nicio vorba si sa nu faca nicio miscare! Ei, lua-v-ar dracu'! Si-acum plecati de-aici!

Mititelul abia daca-mi ajungea pana la umar si, cu toate astea, indraznise sa ma ameninte. Acest lucru m-a inveselit, dar i-am spus, fara a schita nici macar un zambet:

Va promit ca am sa scriu numai lucruri bune despre dumneavoastra.

O sa plecati! Am spus si asa ramane!

Atunci va dau cuvantul meu ca n-am sa scriu nimic despre dumneavoastra!

N-are-a face! Un om care scrie carti pentru altii e nebun si un nebun nu se tine niciodata de cuvant. Ei, acum plecati! Plecati, ca, de nu, s-ar putea sa ma supar si sa fac un lucru care n-o sa va fie deloc pe plac!

Si despre ce lucru ar putea fi vorba, ma rog? l-am intrebat eu, zambind si privindu-1 linistit in ochisorii mici care scaparau de furie.

O sa vedeti dumneavoastra numaidecat!

Sa vad!

Ia uitati-va aici! Va place cutitul asta?

Nu-i de lepadat. O sa va arat ca am dreptate!

Spunand acestea, i-am intors mainile la spate, i le-am indoit si i-am strans atat de tare incheietura mainii drepte, incat omuletul a

scos un strigat de durere si a scapat arma. Apoi i-am desprins de la brau cureaua cu care era legat saculetul pentru gloante si i-am legat mainile cu ea. Strainul nu apucase sa faca nici macar o singura miscare. Cuprins de o adanca uimire, a exclamat:

Pe toti dracii! Ce aveti de gand cu mine?

Buna ziua, domnule! Nu mai urlati asa! Aici, in prerie, nu se stie niciodata cine te pandeste! i-am raspuns eu strainului, repetand ceea ce el insusi imi spusese putin mai devreme.

I-am luat apoi cutitul si pusca pe care micutul vanator o lasase deoparte pentru a examina trupurile neinsufletite ale indienilor, incerca din rasputeri sa-si elibereze mainile, fara sa reuseasca, intrucat cureaua era stransa cum se cuvine. Necunoscutul se rosise cu totul la fata, asa ca i-am spus:

Aveti rabdare, domnule. Va voi dezlega, atunci cand voi crede eu de cuviinta. Nu doresc nimic altceva decat sa va arat ca un scriitor obisnuieste sa vorbeasca intocmai cum i se vorbeste. M-ati amenintat cu un cutit, fara ca eu sa va fi facut vreun rau sau sa va fi jignit in vreun fel. Dupa legile nescrise ale preriei, sunteti ostaticul meu. Pot sa fac ce vreau cu dumneavoastra. Nimeni nu are voie sa spuna niciun cuvant impotriva mea, daca am sa va var lama cutitului intre coaste, adica am sa fac intocmai ce ati vrut sa faceti dumneavoastra.

Bagati-mi cutitul in coaste! Nici nu merit altceva! Ba da, merit sa mor pentru ca m-am facut de rusine, lasandu-ma legat de un singur dusman, fara ca eu, Sans-ear, sa pot face nimic!

Sans-ear ati spus? Dumneavoastra sunteti Sans-ear?

Auzisem povestindu-se multe despre acest vestit vanator care se

afla de cele mai multe ori singur, pentru ca, dupa el, niciun vanator nu era demn sa-1 insoteasca. in urma cu multi ani, o ceata de indieni Navajo ii taiasera urechile, si de atunci omul purta numele de Sans-ear, un nume ciudat prin aceea ca se compunea din doua cuvinte ce proveneau din doua limbi diferite, Sans-ear putandu-se traduce prin "Fara urechi'.

Omul tacea si de aceea l-am intrebat din nou:

Dumneavoastra sunteti Sans-ear?

Ma priveste cine sunt si cum ma numesc. Daca e un nume ce nu face cinste, atunci nici nu merita sa-1 rostesc. Daca e un nume ce face cinste, atunci nu-1 voi rosti, pentru ca m-am facut de rusine.

M-am apropiat de micul vanator si am desfacut cureaua cu care ii erau legate mainile, zicand:

Poftiti! Aveti aici cutitul si pusca dumneavoastra! Puteti pleca incotro doriti! Sunteti liber!

Nu faceti glume proaste! a mormait Sans-ear. Credeti oare ca pot lasa deoparte rusinea de a fi invins de un greenhorn? Hei, daca m-ar fi invins unul al carui nume sa fie cunoscut de toata lumea Winnetou apasul, Old Firehand sau Old Shatterhand, de pilda

imi era mila de batranul vanator. Era intr-adevar suparat ca izbutisem sa-1 dezarmez si sa-1 leg, dar il puteam consola. Tocmai rostise numele sub care eram cunoscut atat in randul vanatorilor albi, cat si in randul razboinicilor indieni.

De un greenhorn ati spus? Chiar credeti ca un greenhorn ar fi fost in stare sa-1 dezarmeze si sa-1 lege pe vestitul Sans-ear?

Dar cine veti fi fiind dumneavoastra? Aveti niste haine curate si noi, de parca acum ati iesit din atelierul croitorului, iar armele sunt curate si lucitoare, ca si cum v-ati pregati sa va faliti cu ele pe la vreun bal mascat.

Dar sunt arme foarte bune! O sa vedeti numaidecat! Fiti atent!

Am ridicat de jos o pietricica de marimea unei monede de un dolar, am aruncat-o in sus si am asteptat sa ramana nemiscata in aer pret de-o clipa, apoi am tras, pietricica ajungand astfel si mai sus.

Exersasem mult inainte de a izbuti sa nimeresc pietricele. Acest "numar senzational' uimea intotdeauna privitorii.

Dumnezeule, cum ati tras! Nimeriti intotdeauna, domnule?

De noua ori din zece.

Asta inseamna ca trebuie sa fiti vreun vanator vestit. Cum va zice?

Old Shatterhand.

Nu se poate! Old Shatterhand trebuie sa fie mult mai varstnic decat dumneavoastra. Daca n-ar fi asa, vestitului vanator nu i s-ar fi zis "old'.

Uitati ca "old' nu se foloseste doar atunci cand este vorba despre o persoana in varsta.

Asa e! Hm! Da' nu mi-o luati in nume de rau, Old Shatterhand are o cicatrice mare la gat, undeva mai sus de marul lui Adam, de cand Winnetou

Iata cicatricea, l-am intrerupt eu.

Asa e! Asa e! Hm! Da' se spune ca Old Shatterhand are mereu doua pusti, una mare, un asa-numit doborator de ursi, si una mai mica, adica o carabina.

Puteti vedea aceste arme, iata-le! Spuneti-mi, domnule, da' fiti cinstit! Credeti cumva ca eu sunt vreun prost?

Dumnezeule! Dumneavoastra sunteti intr-adevar Old Shatterhand!

-- Ati facut prostia sa credeti ca sunt un greenhorn, asta-i tot. Un boboc nu poate sa-1 invinga pe Sans-ear, decat daca-1 ia prin surprindere.

Ehei, dumneavoastra nu trebuie sa luati omul prin surprindere, fiindca sunteti puternic precum un bizon! Nu-i o rusine sa te invinga Old Shatterhand! De aceea as vrea sa fim prieteni. Numele meu este Mark Jorrocks si, daca vreti sa-mi faceti o placere, atunci spuneti-mi Mark!

Dumneavoastra imi puteti spune Charley, asa cum obisnuiesc prietenii mei. Bateti palma!

imi pare bine ca ne-am imprietenit si va spun, domnule, ca nu multi au onoarea de a strange mana batranului Mark. Ei, da' cand e vorba de un om ca dumneavoastra Pot sa va spun ca e o placere sa dau mana cu Old Shatterhand! O rugaminte as avea totusi, domnule. Sa nu-mi strangeti mana prea tare. Nu de alta, da' s-ar putea sa mi-o faceti terci si mai am nevoie de ea!

Nicio grija, draga Mark! Mana pe care o voi strange ma va ajuta, desigur, asa cum si mana mea iti sta oricand Ia dispozitie. Dar acuma as vrea totusi sa te intreb: de unde vii si unde vrei sa ajungi?

Pai, vin din Canada, unde m-am aflat o vreme in tovarasia taietorilor de lemne, si vreau sa ajung in Texas si pe urma-n Mexic, imi creste inima cand ma gandesc ce primejdii ma pandesc!

in Texas si apoi in Mexic? Tocmai in drumul meu! Si eu vreau sa ajung in Texas si pe urma in California. Nu ma deranjeaza sa fac un ocol prin Mexic. imi este ingaduit sa te insotesc?

-■ Vai, cum sa nu! Sigur ca iti este ingaduit! Am auzit ca ai fost si prin Sud. Din cauza asta cred ca esti tocmai omul pe care l-as dori alaturi de mine. Dar acum, te rog sa-mi raspunzi serios: chiar scrii carti?

Da.

Hm! Daca Old Shatterhand spune asta, atunci cartile nu sunt tocmai o prostie, asa cum credeam eu. Vezi, mie imi este mai usor sa intru cu spatele in barlogul unui urs decat sa pun mana pe pana. Cred ca n-as fi in stare sa astern pe hartie nici macar un singur cuvant. Spune-mi, Charley, cum se face ca indienii astia au ajuns pana aici? Sunt razboinici Ogellallah, de care se cuvine intr-adevar sa-ti fie teama. Numai ca acesti razboinici pot fi intalniti de obicei mai catre miazanoapte.

I-am spus prin ce trecusem impreuna cu tovarasii mei.

Hm! Atunci cred ca-i bine sa nu facem multi purici pe-aici. Ieri am dat peste niste urme si trebuie sa-ti spun ca nu e vorba asa, de vreo urma, doua, ci de urmele a saizeci de razboinici indieni, toti calare! Cred ca domnii astia patru care s-au tinut scai de mine fac parte din ceata aceea mare despre care iti vorbeam si sunt un fel de avangarda! Ai mai fost vreodata pe meleagurile astea?

Nu.

Hm! Indienii trebuie sa se afle la vreo treizeci de mile spre vest fata de locul in care ne gasim noi acum. Cred ca ar fi foarte bine sa ne ferim din calea lor si s-o luam de-a dreptul spre sud, desi, daca mergem in directia asta, o sa dam de apa abia maine. Pornind la drum chiar acum, vom ajunge pe inserat la linia ferata care leaga partea de apus a Statelor Unite cu restul. iti spun eu, daca ne grabim putin, putem avea placerea sa vedem trecand pe langa noi un tren.

Eu unul sunt gata de drum, dar ce facem cu trupurile neinsufletite ale indienilor?

Pai, ce-am putea face? Nu prea multe! ii lasam pe indienii morti chiar aici, dar mai intai am sa le tai urechile.

Trebuie sa-i ingropam! Daca-i lasam aici, ne vom trada.

Chiar vreau ca acesti razboinici sa fie gasiti! a exclamat Mark Jorrocks.

Dupa ce a descalecat, plapandul vanator i-a pus pe cei patru razboinici morti unul langa altul si le-a taiat urechile. Apoi i-a asezat fiecarui indian ucis propriile urechi in maini, astfel incat razboinicii pareau ca si le-au smuls ei insisi pentru a le tine strans in palme.

Asa, Charley! a exclamat Sans-ear. Acum n-au tovarasii lor decat sa-i gaseasca pe acesti stimabili razboinici rosii si, cand ii vor gasi, vor sti cu siguranta ca pe-aici a trecut Sans-ear. iti spun eu ca-i tare neplacut sa tot vrei sa-ti inghete si tie urechile iarna si sa-ti dai mereu seama ca urechile nu-ti ingheata pentru ca nu le ai! Hm! Cu multi ani in urma, niste indieni au izbutit sa puna mana pe mine! ii omorasem pe cativa dintre ei. Din greseala, ii taiasem unuia urechea cu securea, in loc sa-1 fi lovit ca lumea-n cap! Ei, si au pus mana pe mine. Ca sa ma ia in bataie de joc, mi-au taiat mai intai urechile urmand ca mai tarziu sa ma ucida! Hm! Da' le-am stricat planurile! Batranul Mark s-a facut nevazut! Au pus mana pe urechile mele, da' nu mi-au putut lua si viata. Pentru urechile astea ale mele ia uita-te aici!

Spunand acestea, micutul Mark a ridicat pusca, astfel incat sa i se vada patul plin de crestaturi. M-a privit o clipa si apoi a continuat, vadit multumit:

Fiecare crestatura inseamna un indian mort! Acum o sa mai faca batranul Mark patru crestaturi! Hm! Crestaturile astea care sunt in josul patului pustii reprezinta indieni morti, da' mai sus sunt opt crestaturi mai mari. Astia-s opt albi pe care i-am impuscat! Mai trebuie sa gasesc doi, tata si fiu. Cei mai mari netrebnici din cati s-au vazut pe fata pamantului. Daca-i voi fi gasit pe astia doi, pot sa mor linistit!

in vreme ce-mi spunea toate acestea, peste fata lui Mark Jorrocks a trecut o umbra si ochii mici i s-au umplut de lacrimi. Poate ca in sufletul batranului vanator salasluise candva dragostea. Poate ca dorinta de razbunare sau durerea cuibarita in adancul inimii il facusera pe Mark sa plece in Vestul salbatic, pentru ca vanatorul din prerie nu cunoaste principiul biblic: "Iubeste-ti dusmanul'.

Tot vorbind, vanatorul isi incarcase din nou pusca. Era o arma de soiul celor ce se pot vedea foarte des in Vest. Patul isi pierduse cu totul forma si era plin de crestaturi, fiecare dintre acestea insemnand moartea unui dusman. Tevile erau cu totul mancate de rugina, si un strain nu ar fi indraznit sa traga nici macar un singur cartus cu o arma atat de neingrijita. in mana proprietarului insa, o astfel de pusca putea face minuni.

Tony! a strigat deodata micutul Mark.

Calul, care pana atunci pascuse linistit, a venit numaidecat langa stapanul sau.

Mark, ai un cal pe cinste, i-am spus eu lui Sans-ear. Cel care iti zareste patrupedul pentru prima oara nu este dispus sa dea pe el nici macar un dolar, dar cel ce are timp sa-1 priveasca mai atent va vedea numaidecat ca este un animal de soi, care face pe putin cinci sute de dolari.

Cinci sute? Ah! Mai bine-ai zice o mie! Cunosc eu niste filoane prin Muntii Stancosi, niste locuri pe cinste de unde pot scoate aurul cu lopata. Hei! Daca as intalni un om care sa-mi placa mie, care sa mi se lipeasca de suflet, atunci eu, Mark Jorrocks, ii voi arata acele locuri! Nu, nu! Pentru bani nu as da-o eu pe Tony! Ehei, draga Charley, asculta ce-ti spun eu! Cel ce se numeste azi Sans_:ear era pe vremuri altfel de om! Plin de noroc asa cum ziua este plina de lumina si marea este plina de picaturi de apa! Sans-ear era pe vremuri un fermier tanar ce avea o sotie pentru care si-ar fi dat viata de o suta de ori si un copil pentru care si-ar fi dat viata de o mie de ori. Ei, si fermierul asta avea o iapa care se chema Tony, si iapa asta a adus pe lume un calut mic, o iapa mititica da' sanatoasa. Ei, spune-mi acum, Charley, oare nu se cuvine ca puiul, iapa asta mica de care-ti spun, sa poarte numele mamei ei?

Ba da, am raspuns eu miscat de puritatea sufleteasca a omului pe care-1 aveam inaintea mea.

Ei, si pe urma au aparut zece golani, dintre cei ce le fac necazuri oamenilor cinstiti. Nemernicii au pus foc fermei mele si apoi mi-au ucis sotia si copilul. Mi-au impuscat iapa, fiindca niciunul dintre ei nu era in stare sa o incalece. Numai Tony cea mica a scapat, si asta tocmai pentru ca se pierduse de mama ei.

M-am intors de la vanatoare si am gasit-o numai pe ea, martor mut al nenorocirii mele. Opt dintre nemernicii care mi-au distrus viata au murit. Gloantele mele le-au adus moartea, gloantele pe care le-am tras cu aceasta pusca veche. Hei! Am sa-i prind eu si pe cei doi netrebnici care mai sunt acum in viata. Daca Sans-ear a pornit pe urmele unui nemernic, atunci acel nemernic poate sa mearga si pana-n Mongolia, ca Sans-ear tot are sa-1 gaseasca. Astia doi n-au sa-mi scape! Tocmai de-aia vreau sa ajung in Texas si pe urma-n Mexic. Hei! Tanarul fermier despre care ti-am tot vorbit a devenit vanator, un vanator care nu vede inaintea ochilor decat razbunare si sange, un om care colinda Vestul in spinarea unui animal ce seamana mai mult a tap decat a cal. Hm! Omul si calul vor ramane impreuna pana ce o sageata, un glont sau vreo secure il va dobori pe unul dintre ei. De-o fi omul de-o fi calul asta nu pot sa spun. Stiu doar ca daca moare unul, moare si celalalt de inima rea!

Micutul Mark si-a trecut palma peste ochi, a tacut pret de-o clipa si apoi a incalecat, zicand:

- Ei, gata cu povestile, draga Charley! Esti primul om caruia ii povestesc toate cele pe care le-ai auzit si cred ca vei fi si ultimul fata de care-mi deschid sufletul. Ai auzit vorbindu-se despre mine, iar eu am auzit la randul meu povestindu-se despre dumneata. Trebuie sa-ti spun ca pentru mine nu esti un strain. O rugaminte as avea. Uita ca m-ai luat prin surprindere si ca m-ai legat! O sa-ti dovedesc eu ca batranul Mark Jorrocks e mereu cu ochii-n patru!

Mark imi spusese ca o vom lua spre sud, dar el a apucat-o spre apus. L-am urmat fara sa spun o vorba. Avea el un plan. Nu am comentat nici cand plapandul vanator a luat cu sine lancile celor patru razboinici pe care-i doborase. Am mers multa vreme, fara ca vreunul dintre noi sa scoata o vorba. Am ajuns in varful unui deal si iapa lui Jorrocks s-a oprit. Vanatorul'a descalecat si a infipt in pamant una dintre lanci. Acum am inteles. Indienii urmau sa gaseasca lancile si sa ajunga astfel la cei patru razboinici ucisi de Sans-ear.

Dupa o vreme, Mark a scos din coburi opt carpe si mi-a dat patru dintre ele, zicand:

- Poftim, Charley! Descaleca si infasoara copitele armasarului tau in carpele astea. in felul asta, calul tau nu o sa mai lase niciun fel de urme si indienii or sa creada ca am zburat! Acum o sa fii atat de bun s-o iei de-a dreptul spre miazazi. Cand ajungi la linia ferata, te opresti si ma astepti. Eu o sa mai infig trei lanci in varfurile a trei dealuri si pe urma o s-o pornesc, de pilda, spre sud si o sa te-ajung din urma.

Am pornit la drum, adancit in ganduri. Carpele pe care mi le daduse Mark il stinghereau pe armasarul meu. Dupa ce am parcurs vreo cinci mile, am descalecat si i le-am luat de pe copite.

Acum putea porni in galop. Preria era neteda ca-n palma. Ici-colo se mai zarea cate un tufis. La un moment dat, am vazut inaintea mea o dunga neagra, care se intindea de la est la vest. Oare aceea era linia ferata? in scurta vreme, am reusit sa disting sinele dispuse pe un terasament care avea inaltimea unui stat de om.

M-a cuprins un simtamant neplacut. Aceste sine erau simbolul lumii civilizate. La venirea trenului era de-ajuns sa ridic mana. Trenul s-ar fi oprit cu siguranta si as fi putut calatori linistit catre apus sau catre rasarit. Lumea civilizata nu ma atragea deloc, pentru ca preria ma vrajise cu farmecul ei.

Am luat lasoul si mi-am priponit calul. Aveam de gand sa strang niste uscaturi pentru a putea aprinde un foc. M-am apropiat de niste tufisuri aflate chiar langa terasament si am vazut, spre uimirea mea, un ciocan. Mai intai am crezut ca unealta fusese uitata acolo de multa vreme, dar, examinand-o mai atent, am vazut ca nu avea nici urma de rugina. Ciocanul era lasat de curand. Niste oameni fusesera aici chiar azi. Am privit cu atentie marginea terasamentului, dar nu am descoperit nimic deosebit. Apoi m-am suit pe sine si am luat-o de-a lungul lor. La un moment dat, am descoperit regina-noptii. Am fost atras numaidecat de mirosul placut al florilor. Deodata, am zarit urma unei talpi. Urma provenea de la un mocasin. Oare se aflau indieni prin apropiere? Ce puteau sa faca razboinicii rosii cu un ciocan? Poate ca vreun muncitor de la caile ferate se incaltase cu mocasini, fiindca erau foarte usori si comozi?! Nu ma puteam pierde in presupuneri. Trebuia sa aflu ce se intamplase.

Mi-am dat seama numaidecat ca era primejdios sa merg pe linia ferata. Pe oricare dintre laturile terasamentului se putea afla un dusman care sa stea la panda. Daca ramaneam pe sine, puteam fi zarit de la mare distanta. in alta situatie, nu m-as fi nelinistit de gasirea ciocanului Acum insa, cand stiam prea bine ca razboinicii Ogellallah bantuie prin regiune, trebuia sa fiu cu mare bagare de seama. Am cercetat tufisurile din imediata apropiere a terasa­mentului, luand-o spre vest, dar nu am descoperit nimic deosebit. Mi-am asezat revolverul la indemana. M-am intors apoi in locul in care-mi lasasem calul si am pornit-o spre est, fara a descoperi insa nimic ciudat. M-am tarat incet pe linia ferata. Am descoperit niste pietris proaspat. Eram sigur ca acolo nu lucrasera muncitorii de la drumul de fier. Am dat deoparte pietrisul si m-am speriat! Mana mi s-a umplut de sange! Mi-am dat seama numaidecat ca cineva acoperise cu pietris o balta de sange!

Eram sigur ca avusese loc un omor. Nimeni nu s-ar fi ostenit sa acopere sangele care provenea de la un animal. Ma intrebam acum cine putea fi cel ucis si cine putea fi ucigasul. Nu se vedea nicio urma, pentru ca pe pietrisul tare nu raman semne. in iarba ce crestea nestingherita de-a lungul sinelor, am gasit niste urme. Era ca si cand cineva ar fi tarat un om, apucandu-1 de umeri sau de subsuori. Era primejdios sa traversez sinele chiar in acel loc. Urmele erau foarte proaspete. Crima trebuie sa fi avut loc de curand, iar ucigasul se putea afla prin apropiere. Am mers spre vest de-a lungul terasamentului si am trecut peste sinele de tren. Abia dupa aceea am luat-o spre est.

inaintam foarte incet, trecand de la un tufis la altul. Spre norocul meu, tufisurile erau foarte dese. Am ajuns in locul in care descoperisem balta de sange. intr-un tufis aflat de partea cealalta a sinelor mi s-a, parut ca zaresc ceva care semana foarte mult cu trupul unui om. Obiectul sau trupul cu pricina parea a fi acoperit, alcatuind o masa intunecoasa. Daca acolo se afla trupul neinsufletit al celui ucis? Daca era chiar ucigasul sau unul dintre ucigasi? Trebuia neaparat sa gasesc raspunsul la aceste intrebari!

Am rupt o creanga din ciresul salbatic in spatele caruia ma gaseam, am pus palaria in varful crengii si am ridicat-o. in tufisul

dinaintea mea nu se misca nimic. Se putea sa nu am de-a face cu vreun dusman, dar se putea la fel de bine sa ma pandeasca unul foarte siret. Mi-am scos cutitul si, din cateva salturi repezi, m-am aflat in tufisul in care zarisem obiectul ce semana izbitor cu trupul unei fiinte omenesti. Acolo se gasea intr-adevar un om, dar omul acela nu mai era in viata. M-am uitat atent la trupul neinsufletit si am descoperit varful unei sageti. Omul fusese ucis de indieni, de niste indieni care pornisera "pe cararea razboiului'. Poate ca se mai aflau prin apropiere. Urmele razboinicilor rosii duceau catre prerie. Am luat-o de-a lungul lor, pregatit mereu sa fiu atins de o sageata sau sa ma folosesc de cutit. Ma strecuram incet de la un tufis la altul. Indienii pe care-i urmaream erau patru la numar, doi mai varstnici si doi mai tineri. imi puteam da seama de acest lucru dupa urme. Razboinicii nu se ostenisera sa si le stearga. Aceasta Insemna ca se simteau in siguranta.

Vantul imi batea in fata. Datorita acestui fapt, nu m-am speriat deloc atunci cand am auzit fornaitul unui cal. Patrupedul nu putea sa ma fi simtit, pentru ca vantul batea dinspre el spre mine. Dupa o vreme, am zarit inaintea mea saizeci de cai. Cu exceptia a doi dintre ei, toti erau armasari indieni. Niciunul nu avea sa. Seile erau folosite mai mult ca sigur pe post de scaune sau de perne. Langa armasari faceau de straja doar doi oameni. Unul dintre ei, un razboinic tanar, purta cizme din piele de bivol, care apartinusera probabil celui ucis. Acest razboinic tanar se numara, deci, printre cei patru ucigasi care isi impartisera intre ei bunurile celui caruia ii luasera viata.

Indienii au de multe ori ocazia de a sta de vorba cu albi care nu le inteleg graiul. Din aceasta cauza a luat nastere un limbaj al semnelor pe care il cunoaste orice om care traieste in Vest. Cei doi oameni care faceau de straja la cai se intretineau tocmai in acest limbaj al semnelor, insotindu-si uneori gesturile cu vorbe. Desigur ca batranii razboinici indieni nu ar fi fost de acord cu aceasta "conversatie'. Cei doi au facut semnul focului si apoi al calului, referindu-se la tren, deoarece indienii obisnuiesc sa numeasca trenul "calul de foc'. Apoi unul dintre ei a lovit pamantul cu arcul, de parca ar fi vrut sa sape sau sa loveasca ceva cu un ciocan. Dupa aceea i-am zarit pe cei doi facand miscari ce simbolizau folosirea

armelor de foc, a cutitelor si securilor. Aflasem destul si m-am departat, avand grija sa sterg urmele pe care le lasasem. A durat ceva timp pana cand am ajuns din nou langa calul meu. Armasarul nu mai era singur. Langa el se afla acum iapa lui Mark. Micutul domn Jorrocks statea linistit in dosul unui tufis si isi facea de lucru cu o bucata mare de carne de bizon.

Cati sunt? m-a intrebat Mark.

Cati ce?

Indieni.

De unde stii ca sunt indieni pe-aici?

Hm! Vad eu bine ca pentru tine batranul Sans-ear este un greenhorn sadea, asa cum si eu am crezut despre dumneata ca esti vreun boboc. Ehei, in ceea ce ma priveste trebuie sa-ti spun ca te inseli amarnic, hi, hi!

Rasul acesta al lui Mark Jorrocks imi aducea aminte de bunul meu prieten, Sam Hawkens.

in ce privinta ma insel, draga Mark?

Trebuie sa-ti mai spun asta, Charley? Uite, am sa-ti pun o intrebare: ce ai fi facut, daca langa cai ai fi gasit un ciocan in locul lui Mark Jorrocks?

As fi asteptat pana ce te-ai fi intors.

Asa? Hm! Nu cred asta! Cand am ajuns aici, nu te-am gasit si atunci am luat-o de-a lungul urmelor tale.

Era cu putinta sa vreau sa intreprind un anumit lucru si poate ca planul meu ar fi fost dat in vileag prin prezenta dumitale. Apoi trebuie sa-ti spun ca Old Shatterhand este mereu foarte prevazator. Cat de mult ai mers pe urmele mele?

Pai am ajuns pana la bietul om ucis de indieni. Pe urma m-am gandit ca vrei sa-ti arunci, de pilda, o privire prin tabara indienilor si m-am gandit ca ar fi bine sa te astept linistit aici. Cati sunt?

Saizeci. Cel putin asa cred.

Aha! Urmele de care am dat ieri! Au pornit pe cararea razboiului?

Da.

Au de gand sa poposeasca numai putin?

Nu. Au luat seile de pe cai.

Mii de trasnete! inseamna ca pun ceva la cale! Nu ai putut afla nimic?

Cred ca vor sa demonteze niste sine de cale ferata. Trenul ar urma sa deraieze si ei l-ar putea prada linistiti.

Ai innebunit, Charley? Asta ar fi foarte rau pentru oamenii de la calea ferata, dar si pentru calatori. De unde stii ce au de gand sa faca?

I-am zarit pe cei ce faceau de straja la cai si i-am inteles foarte bine.

Atunci cunosti graiul indienilor Ogellallah.

il cunosc, dar asta nu are nicio importanta. Cei doi oameni care faceau de straja la cai s-au inteles prin semne.

Hm! Cand e vorba de limbajul semnelor, te poti insela. Ia arata-mi si mie ce gesturi au facut.

Am facut ceea ce mi-a cerut tovarasul meu si, dupa ce am terminat, Mark a sarit in picioare, dar s-a stapanit si mi-a spus linistit:

Ai inteles foarte bine semnele acelor nemernici! Hm! Trebuie sa le dam de stire celor din tren! Ei, dar daca-i vorba de astfel de lucruri insemnate nu trebuie sa ne pripim! Se cuvine sa ne gandim foarte bine ce avem de facut. Hm! Saizeci zici ca sunt? Pe patul pustii mele nu pot sa mai fac decat vreo zece crestaturi! Si celelalte unde le mai fac, ha?

Desi situatia era cat se poate de serioasa, mie imi venea sa rad. Pe micutul Mark nu-1 inspaimanta faptul ca dusmanii erau atat de numerosi, ci se temea ca nu mai are unde sa faca noi crestaturi!

Cati indieni ai de gand sa impusti? l-am intrebat eu.

Asta nu stiu, de pilda. Cred ca vreo doi sau trei, pentru ca or s-o ia la fuga cand or sa vada douazeci, treizeci de albi.

Ca si mine, Mark se gandea ca oamenii de la calea ferata si calatorii vor pune si ei mana pe arme.

Mda! Ar trebui sa ghicim ce tren vor sa atace. Ar fi foarte rau, daca nu ne-am putea da seama de asta!

Dupa gesturile pe care le-au facut, cred ca au de gand sa atace trenul care vine dinspre apus, si asta ma mira. Cred ca in trenul care

vine dinspre est sunt mult mai multi calatori. Nu ne ramane altceva de facut decat sa ne despartim. Unul dintre noi o va lua catre rasarit, celalalt catre apus.

Asta suntem nevoiti sa facem, in caz ca nu izbutim sa aflam ce tren au de gand sa atace indienii. De-am sti cand trece trenul pe aici!

Ehei! Cine poate sti asta! Nu m-am urcat in viata mea intr-o caruta dintre acelea de le zice "vagon'. Daca te-ai suit intr-o dracie din aia, nici nu stii cum sa-ti intinzi mai bine picioarele! Mie-mi place in prerie, unde pot trai linistit impreuna cu Tony. Hm! Pe indieni nu i-ati vazut deloc?

Nu, n-am vazut decat caii. Din gesturile celor doi oameni care faceau de straja la cai mi-am putut da seama ca indienii stiu foarte bine cand vine trenul. Cred ca nu vor intreprinde nimic inainte de caderea serii. Peste o jumatate de ceas, se intuneca. Ne strecuram pana in tabara lor si poate izbutim sa mai aflam cate ceva.

-- Prea bine!

Dupa aceea este nevoie ca unul dintre noi sa se intoarca foarte repede aici, langa terasament. Se prea poate ca indienii sa scoata cateva sine chiar in dreptul nostru.

Foarte bine, Charley, dar nu e nevoie ca unul dintre noi sa stea langa terasament. O vom lasa aici pe buna mea Tony. E un animal pe cinste si adulmeca tot, intocmai ca un caine de vanatoare. Am mare incredere in iapa mea! Ai mai vazut vreodata o iapa care sa nu fornaie cand simte vreun dusman?

Nu.

Ei, nici n-o sa mai vezi, fiindca exista o singura iapa de soiul asta, adica Tony a mea! Hm! E adevarat ca daca fornaie calul, stapanul prinde de veste ca se apropie un dusman, dar si dusmanul prinde de veste unde se afla calul si stapanul. Am dezvatat-o pe Tony sa mai fornaie. Hm! Destept animal! A priceput ca n-are voie sa fornaie! Nu prea am obiceiul s-o priponesc sau s-o leg. O las sa pasca-n voie si, daca simte vreo primejdie, vine si ma impunge cu botul.

Si daca azi n-are sa-i simta pe dusmani?

Oh! Nici vorba de asa ceva. Vantul bate spre noi. Ei, afla ca sunt gata sa ma las impuscat chiar de tine, daca Tony n-are sa-i

simta pe razboinicii rosii de la o distanta de o mie de pasi! in afara de asta, indienii au ochi de vultur si, daca te intinzi pe terasament, s-ar putea sa te zareasca. Eu zic sa stai linistit!

.- Ai dreptate, Mark. Cred ca ne putem bizui pe iapa dumitale. Nu o cunosc de multa vreme, dar vad ca esti atat de incantat de ea, incat cred si eu ca e un animal de nadejde.

Mi-am aprins un trabuc facut de mine si am vazut ca micul Mark a holbat ochii. Apoi i s-au dilatat narile si a inceput sa adulmece, intocmai ca un copoi. Unui vanator trait in Vest nu ii este dat sa simta prea des mirosul tutunului fin.

Oh! Wonderful, Charley! Ai trabucuri?

Desigur! Vrei si tu unul?

Bineinteles ca vreau! Da-mi si mie unu'! Hm! Chiar ca meriti sa fii respectat!

Micutul si-a aprins tigara pe care i-o oferisem si a tras cu sete fumul in piept, de parca ar fi fost un batran razboinic indian. Pe fata lui se citea o profunda satisfactie. Omul era in al noualea cer!

Pe toti dracii! a exclamat, satisfacut, Sans-ear. Sa ghicesc ce fel de tutun e asta?

Ghiceste! Te pricepi la asa ceva?

Pai eu asa zic!

Sa te vedem!

E tutun "Goosefoot' din Virginia sau din Maryland.

N-ai ghicit!

Cum? Ce? Asta ar fi prima data cand ma insel! Trebuie sa fie "Goosefoot', ii cunosc eu gustul!

Nu e!

Atunci e tutun "Legitimo' din Brazilia!

Nu e!

O fi "Curatao' din Bahia?

Nu!

Pai atunci ce soi de tutun e?

Ia uita-te la trabuc!

Spunand acestea, am scos un trabuc din buzunar si i l-am intins.

Hm! Charley, esti chiar nebun ca dai din mana un asemenea trabuc. Orice vanator ti-ar oferi pe el doua blanuri de castor.

in doua, trei zile primesc altele.

in doua, trei zile altele? De unde?

De la fabrica mea!

Ai fabrica de trabucuri?

Da.

Unde?

Acolo, i-am raspuns eu, aratandu-i armasarul meu.

Oh! Draga Charley, te rog sa lasi glumele!

Dar nu e o gluma! Ti-am spus adevarul!

Hm! Daca nu ai fi Old Shatterhand, as crede ca-ti lipseste o doaga!

Uita-te mai intai la tutun.

Mark a privit cu multa atentie foile de tutun si apoi a spus:

Nu cunosc soiul asta. Hm! E foarte bun!

Atunci hai sa-ti arat fabrica mea!

M-am apropiat de armasarul meu si am dat saua deoparte, scotand de sub ea un saculet pe care l-am desfacut.

Hai, baga mana aici! i-am spus lui Jorrocks

Mark mi-a urmat indemnul si a dat la iveala o mana de frunze. Dupa ce le-a privit atent, a exclamat:

Charley, te rog sa nu ma prostesti in fata! Astea-s frunze de cires si alte cele.

intocmai! E si-un pic de canepa indiana. invelisul nu-i nimic altceva decat frunza de ochiul-boului, planta care este cunoscuta in Vest sub denumirea de "Varhally'. Uite, saculetul asta chiar este fabrica mea de trabucuri. Daca gasesc frunzele de care am nevoie, culeg cate-mi trebuie si le pun in saculet, saculetul il pun sub sa. Astfel se face caldura, iar amestecul de frunze fermenteaza. Asta-i secretul!

De necrezut!

Dar adevarat! Trabucurile mele sunt de fapt un amestec mizerabil. Un fumator pasionat din Est, care are cerul gurii tabacit ca o piele de bizon, ar trage cel mult un fum si apoi ar arunca cat colo rafinatul meu trabuc. Pentru un vanator care petrece ani la rand in prerie, surogatul meu este un lucru fin, care seamana la gust cu tutunul "Goosefoot'.

Charley, trebuie sa-ti spun ca ai crescut in ochii mei!

Te rog sa nu le spui taina mea vanatorilor pe care ai sa-i intalnesti! Nu de alta, dar o sa spuna despre tine ca esti un kirghiz sau un siberian, care n-are nici gust, nici miros!

N-au decat sa zica despre mine ca-s mongol sau eu stiu ce alta dracie! Mie nu-mi pasa de nimic, atata vreme cat trabucul are gust bun! De altfel, nici nu stiu pe unde as putea intalni eu niste vanatori adevarati.

Desi i-am aratat "fabrica mea', bunul Sans-ear a fumat trabucul pana ce-a ramas din el un biet chistoc pe care abia daca-1 mai putea tine intre buze.

intre timp, soarele se pregatea sa apuna. Apoi s-a intunecat. Era vremea sa ne sfatuim si sa ne gandim ce aveam de facut.

Esti gata? m-a intrebat Mark.

Da.

Ei, cum facem?

Mergem impreuna pana ce dam de caii indienilor. Pe urma, ne despartim. Unul o ia spre stanga, celalalt spre dreapta. Ne strecuram in tabara razboinicilor rosii si apoi ne intalnim din nou.

Prea bine! Daca unuia dintre noi i se intampla ceva si se vede silit sa fuga, o s-o ia spre sud si ne intalnim pe malul apei de la marginea padurii. Ne vom intalni acolo, in caz de nevoie.

Bine! Sa mergem! _

Capitolul 1

LA CALEA FERATA

A,

. m pornit.

Era atat de intuneric, incat nu mai avea niciun rost sa ne taram pe burta. Am mers de-a lungul terasamentului si am ajuns in locul in care vazusem caii razboinicilor rosii. Armasarii nu se miscasera din loc.

- Eu o iau spre dreapta, dumneata spre stanga! mi-a soptit Mark, disparand in bezna.

Am ocolit caii si am ajuns in tabara indienilor. Razboinicii rosii erau stransi laolalta. Nu aprinsesera niciun foc si stateau linistiti. La o anume distanta fata de ei se aflau trei barbati, singurii dintre toti care vorbeau intre ei. Spre surprinderea mea, mi-am dat seama ca unul dintre cei trei era un alb. Ce legaturi avea acest alb cu indienii? Ostatic nu era, asta se vedea foarte limpede. Poate ca era unul dintre acei netrebnici care umbla pe intinsul preriei si care sunt cand alaturi de indieni, cand alaturi de albi, dupa cum le-o dicteaza interesele. Se putea foarte bine sa fie unul dintre acei vanatori care, prinsi de indieni, izbuteau sa ramana in viata numai pentru ca luau de sotie o indianca, devenind astfel membri ai tribului. Daca ar fi fost asa, albul ar fi purtat straie indiene. Ceilalti doi barbati care se aflau alaturi de alb erau capetenii. Mi-am putut da seama de acest lucru dupa penele pe care le purtau in crestetul capului. Se parea totusi ca cele doua capetenii erau din triburi sau macar din sate diferite.

Cei trei stateau destul de aproape de un tufis des. Datorita acestui fapt m-am putut apropia foarte mult de ei. Trageam nadejde sa pot auzi ce vorbesc. in clipa in care am ajuns langa ei, cei trei taceau. Dupa ce am asteptat cateva clipe, unul dintre sefii de trib 1-a intrebat pe alb, adresandu-i-se in acel amestec de engleza si grai indian de care indienii se folosesc de obicei atunci cand vorbesc cu albii:

Si fratele meu alb este sigur ca va fi aur mult in calul de foc ce va trece curand pe aici?

Da, sunt sigur! a raspuns albul.

Cine i-a spus aceasta?

Unul dintre oamenii ce locuiesc in grajdul calului de foc.

Aurul vine din tara Waikur¹?

Da.

Si acest aur trebuie sa ajunga la marele parinte al fetelor palide² care vrea sa faca dolari din el?

Da.

Marele parinte al fetelor palide nu va avea aur nici cat sa-si faca din el o singura moneda! in spinarea calului de foc se vor afla multi oameni?

Nu stiu, dar asta n-are a face! Vitejii razboinici ai fratelui meu ii vor invinge pe toti cei ce se gasesc in calul de foc!

Razboinicii Ogellallah vor pune mana pe multe scalpuri, iar femeile si fetele lor vor porni dansul bucuriei. Oamenii ce se afla in spinarea calului de foc vor avea lucruri ce le pot fi de folos indienilor? Vor avea haine, arme si paturi?

Vor avea toate acestea, si chiar mai mult decat atat! Razboinicii rosii ii vor da fratelui lor alb ceea ce a cerut?

Fratele meu alb va primi tot aurul si tot argintul ce se gaseste pe calul de foc. Razboinicii Ogellallah nu au nevoie de aur si nici de argint. in munti se gasesc pepite din belsug. Razboinicii Ogellallah isi pot lua aur si argint cat vor si cand doresc. Ka-wo-mien, capetenia razboinicilor Ogellallah - si rostind acest nume indianul a aratat cu degetul spre sine - a intalnit mai demult un razboinic

¹ California (n.a.).

² Presedintele S.U.A. (n.a.)

alb care era intelept si viteaz. Acest razboinic alb a spus ca aurul nu e decat deadly dust¹, care a fost adus pe pamant de duhul cel rau, pentru a face din oamenii buni hoti si ucigasi.

Acel alb despre care vorbesti era nebun! Cum il chema?

-- Nu era nebun. Asa cum am spus, era un razboinic intelept si viteaz. Razboinicii Ogellallah au fost la apa numita Missouri ca sa ia scalpurile unor vanatori albi, si vanatorii albi spuneau despre acel razboinic viteaz ca este nebun, fiindca venise in savana fara nicio treaba. in capul acelui razboinic viteaz despre care iti vorbeste Ka-wo-mien salasluia intelepciunea, iar in bratul lui se cuibarise puterea. Pusca lui nu-si gresea niciodata tinta. El a rapus ursul cenusiu din Muntii Stancosi, folosindu-se doar de un cutit. Acest mare razboinic alb le-a vorbit fratilor sai vanatori cu intelepciune, dar au ras de el si de aceea scalpurile lor impodobesc acum corturile razboinicilor Ogellallah. El nu a vrut sa-si lase fratii la greu si a doborat multi razboinici rosii, dar razboinicii rosii au izbutit sa-1 infranga. Razboinicul alb era precum stejarul care doboara tot in jurul sau atunci cand taietorii de lemne izbutesc sa-1 culce la pamant. Razboinicii Ogellallah au fost multi la numar si l-au prins. L-au dus in satele lor, dar nu l-au ucis, fiindca multe fete Ogellallah il voiau de sot. Ma-ti-ru, marea capetenie a razboinicilor Ogellallah, a vrut ca albul s-o ia de sotie pe fiica sa. Daca nu avea sa inde­plineasca dorinta marii capetenii, albul urma sa moara. Razboinicul alb a ametit-o cu vorbe dulci pe fiica marelui sef de trib si a furat armasarul lui Ma-ti-ru. Apoi si-a luat armele si a doborat multi razboinici rosii.

Cat a trecut de atunci?

Opt ierni.

Si cum se numeste albul despre care vorbesti?

Pumnul lui este puternic precum laba ursului. Se stie ca el doboara indienii si albii cu o singura lovitura de pumn si de aceea vanatorii albi i-au dat numele de Old Shatterhand.

Aceasta era, intr-adevar, una dintre aventurile prin care-mi fusese dat sa trec. il cunosteam pe Ka-wo-mien si mi-am dat seama

¹ Praf ucigator (n.a.).

ca langa el statea chiar Ma-ti-ru, cel care ma luase candva ostatic. Ka-wo-mien depanase intamplarile asa cum se petrecusera, dar exagerase putin in ceea ce ma privea.

Ma-ti-ru, care tacuse pana atunci, a ridicat mana, spunand ame­nintator:

Va fi vai de el daca va ajunge inca o data in mainile razboi­nicilor rosii! Vitejii razboinici l-ar lega la stalpul caznelor, iar Ma-ti-ru i-ar smulge fiecare muschi de pe oase! El a ucis multi razboinici, a furat cel mai bun cal al lui Ma-ti-ru si a frant inima fiicei sale.

Daca ar fi banuit Ma-ti-ru ca acela pe care il ameninta astfel se gasea la cativa pasi de el!

Razboinicii rosii nu-1 vor mai zari nicicand pe Old Shatterhand, caci el a trecut dincolo de apa cea mare si se afla acum in tara in care pustiul este mai intins decat savana, acolo unde soarele ucide cu razele sale si leul urla pentru a-si inspaimanta dusmanii.

Este adevarat ca spusesem de cateva ori cum ca as dori sa intreprind o calatorie in Sahara, unde si fusesem, si acum constatam cu uimire ca multa lume aflase ce avusesem eu de gand sa fac. Vedeam ca ma bucuram de faima aici, in prerie, unde manuiam cutitul de vanatoare, si nu acasa unde manuiam condeiul!

Se va intoarce aici cu siguranta! a spus Ma-ti-ru. Cine a tras pe nari aerul preriei se intoarce aici, atata vreme cat Marele Spirit il lasa sa traiasca.

Marele sef de trib avea dreptate. Asa cum omul care a trait mult timp la munte nu se simte bine la ses, asa cum marinarul duce dorul oceanului, tot astfel ma intorsesem si eu in prerie, chemat parca mereu de glasul ei fermecat.

Ko-wo-mien a ridicat mana, aratand spre cer, si apoi a spus:

Fratele meu alb sa priveasca stelele! Este vremea sa mergem la cararea calului de foc! Mainile de fier pe care fratele meu alb le-a luat de la slujitorul calului de foc sunt destul de puternice pentru a sparge cararea de fier?

Acum stiam cine era cel ucis. Era un muncitor al cailor ferate, caruia albul ii luase sculele, numite de Ko-wo-mien "maini de fier'. Probabil ca bietul om avusese misiunea de a verifica starea sinelor pe un anumit tronson.

Mainile de fier sunt mai puternice decat bratele a douazeci de razboinici rosii.

Fratele meu alb stie sa foloseasca aceste maini?

Da! Fratii mei rosii sa ma urmeze! Calul de foc va veni peste un ceas. Fratii mei sa se gandeasca bine ca tot aurul si tot argintul va fi al meu!

Ma-ti-ru nu minte niciodata, a spus marele sef de trib, cu mandrie. Aurul va fi al tau, iar lucrurile albilor si scalpurile lor vor fi ale vitejilor razboinici Ogellallah!

imi veti da catari pe care sa pot incarca aurul si imi veti da razboinici care sa ma insoteasca pana la Canadian River?

Vei primi catari, iar razboinicii Ogellallah te vor insoti pana la hotarele tarii Aztlan¹. Daca Ma-ti-ru si Ko-wo-mien vor gasi in calul de foc lucruri care sa le placa peste masura, atunci razboinicii Ogellallah te vor duce pana la marele oras ce se afla in tara Aztlan, unde tu vrei sa-ti cauti fiul, asa cum i-ai spus lui Ma-ti-ru cu cateva zile in urma.

Ma-ti-ru a scos un strigat, si razboinicii Ogellallah s-au ridicat in picioare.

M-am departat si am continuat sa ma tarasc. Dupa o vreme, mi s-a parut ca aud un zgomot si am soptit:

Mark!

Abia apucasem sa pronunt numele acesta, cand am zarit inaintea mea silueta plapanda a micutului meu tovaras.

Charley! a spus si el, in soapta.

M-am tarat pana la el si l-am intrebat:

Ce-ai vazut?

Ce sa vad? Ce-ai vazut si dumneata, adica indieni.

Au vorbit intre ei?

N-au spus niciun cuvintel. Dumneata ai izbutit sa afli ceva?

Da, foarte multe. Sa mergem! Indienii au pornit spre vest, si trebuie sa ne grabim, ca sa ajungem la caii nostri!

Am. pornit intr-un suflet, eu inainte, Jorrocks dupa mine. Am ajuns la calea ferata si am traversat-o. Apoi i-am spus tovarasului meu:

' Mexic, in limbajul indienilor Sioux (n.a.).

Mark, du-te dumneata la cai, i-ai pe amandoi si mergi cam o jumatate de mila de-a lungul liniei ferate. Dupa aceea opreste-te si asteapta-ma! Nu vreau sa-i scap din ochi pe indieni!

Nu s-ar putea sa raman eu aici si sa pleci dumneata cu armasarii? Nu de alta, dar ai facut destul astazi. Mi-e si rusine cand ma gandesc la faptul ca eu n-am facut mai nimic.

Cu neputinta, draga Mark! Armasarul meu te va asculta cu siguranta, pe cand iapa dumitale nu cred ca mi-ar da ascultare.

Ei, trebuie, de pilda, sa ma dau batut, draga Charley! Ai dreptate! Am plecat!

Sans-ear a disparut in intunericul noptii. Peste cateva clipe, i-am zarit pe indieni. inaintau unul dupa altul de-a lungul terasamentului.

M-am luat dupa ei incet-incet, avand mare grija sa ma tin la distanta. Razboinicii s-au oprit in locul in care gasisem ciocanul. Am vazut apoi ca s-au suit pe terasament. M-am ascuns dupa un tufis, iar dupa cateva clipe am auzit un zgomot pe care-1 face fierul cand este lovit cu unelte din fier. Indienii incercau sa inlature sinele.

Am plecat din locul in care avea sa se desfasoare cu siguranta lupta intre indieni si albi. in cinci minute, l-am ajuns din urma pe Mark.

Indienii vor sa scoata sinele de la locul lor? m-a intrebat Sans-ear.

Da.

Am auzit. Daca-ti lipesti, de pilda, urechea de sine, auzi ca se bate cu ciocanul in ele.

Ai dreptate. Cred ca a venit vremea sa pornim. in trei sferturi de ceas, trenul va fi aici, iar noi trebuie sa-1 oprim, inainte ca indienii sa poata zari lumina pe care-o arunca lampile locomotivei. Ei nu trebuie sa bage de seama nici ca trenul s-a oprit pe parcurs.

Asculta, Charley, eu n-am sa te insotesc!

De ce nu?

Daca plecam amandoi de-aici, o sa fim nevoiti sa ne intoar­cem amandoi si sa mai pierdem vreme pentru a vedea ce fac indienii. Mai bine m-as strecura eu pana in apropierea lor si, cand te vei intoarce aici, iti voi putea spune cum stau lucrurile.

-- Prea bine, dar ce facem cu Tony a dumitale?

O s-o las aici. Nu se va misca din loc pana ce nu ma voi intoarce. Si acum du-te, Charley. Cand revii, ma gasesti aici!

Am incalecat si am pornit in intampinarea trenului. Nu puteam inainta foarte repede, fiindca era intuneric. Treptat-treptat, cerul s-a luminat. Stelele au inceput sa scalde pamantul in razele lor blande si puteam vedea destul de bine inaintea mea.

Dupa ce am parcurs vreo trei mile, mi-am strunit calul, l-am priponit si i-am legat picioarele de dinainte. Zgomotul trenului l-ar fi putut speria si era cu putinta ca armasarul sa o rupa la fuga. Mi-am facut o torta din crengi si iarba, mi-am asezat patura pe sine si m-am pus pe asteptat. Din vreme-n vreme, imi lipeam urechea de sine, pentru a-mi putea da seama daca se apropia trenul.

Dupa zece minute de asteptare chinuitoare, am auzit un sunet infundat. Apoi sunetul s-a auzit din ce in ce mai limpede. Am privit in directia din care trebuia sa vina trenul si am vazut o luminita ce devenea din ce in ce mai mare. Trenul se apropia!

Am aprins torta. Trenul se apropia din ce in ce mai mult. Peste un minut avea sa se afle in dreptul meu. S-a auzit scrasnetul franelor. Trenul s-a oprit. Mecanicul m-a zarit si m-a intrebat:

De ce ne-ati silit sa oprim? Vreti cumva sa urcati in tren?

Nu, nu! Dimpotriva! am raspuns eu. Putin mai sus se afla niste indieni si acesti indieni au scos niste sine de la locul lor.

La dracu'! Indieni ati spus? Hm! Sa fie oare adevarat?

Nu am de ce sa va mint.

Ce s-a intamplat? Ce doriti? m-a intrebat conductorul, care a coborat din tren si s-a apropiat de mine cu pasi repezi.

Domnul spune ca mai sus, pe traseu, s-ar afla o ceata de indieni, domnule Fanning.

I-ati vazut? m-a intrebat conductorul.

I-am vazut si i-am auzit, am raspuns eu. Sunt razboinici Ogellallah.

Hm! Cei mai cruzi dintre indieni! Si cati sunt?

Saizeci.

Pe toti dracii! Anul asta este a treia oara cand ataca si jefuiesc un tren. O sa le venim noi de hac! De mult imi doresc eu sa dau

winnetou

35

ochii cu nemernicii astia. Cat de departe sunt fata de locul in care ne gasim acum?

La aproximativ trei mile distanta fata de noi.

-- Daca asa stau lucrurile, atunci, va rog, domnule mecanic, sa acoperiti felinarele! Domnule, se cuvine sa va multumim pentru ceea ce ati facut! Sunteti vanator. Unul dintre aceia care-si duc viata in prerie, nu-i asa?

Hm! Cam asa ceva. Am un tovaras care sta acum cu ochii pe indieni si care ma asteapta.

Asta-i foarte bine! Nu va mai imbulziti, oameni buni! Nu se va intampla nicio nenorocire. Dimpotriva, as spune ca lucrurile vor merge cum nu se poate mai bine!

Calatorii din primul vagon auzisera discutia noastra, si vestea ca indienii voiau sa atace trenul s-a raspandit foarte iute. De aceea calatorii se imbulzeau acum, cautand sa se apropie cat mai mult de mine, pentru ca voiau sa-mi puna tot soiul de intrebari.

Auzind ce spunea conductorul, oamenii s-au mai linistit putin.

Aveti aur si argint in tren? l-am intrebat pe domnul Fanning.

Cine spune ca am transporta aur si argint?

Indienii. in fruntea lor se afla un alb, un raufacator.

De la cine o sti netrebnicul ce transportam noi? '

De la un angajat al cailor ferate. Mai mult nu cunosc.

O sa aflam noi si asta, daca-1 prindem viu pe nemernic, ceea ce mi-as dori foarte mult. Ei, dar spune-ti-ne si noua cum va numiti, ca sa stim si noi cu cine stam de vorba, ce Dumnezeu!

Tovarasului meu i se spune Sans-ear, iar mie

Sans-ear! a izbucnit conductorul, intrerupandu-ma. Asta-i un om pe cinste, unul dintre aceia care face cat zece la un loc! Si dumneavoastra, domnule? Cine sunteti dumneavoastra?

Aici, in prerie, mi se spune Old Shatterhand.

Old Shatterhand? Dumneavoastra sunteti acel vanator vestit, care s-a aflat acum trei luni in Montana, haituit de peste o suta de razboinici Sioux? Acel Old Shatterhand care a mers de-a lungul lui Yellowstone River si a ajuns de la Snow Mountains pana la Fort Union, in doar sase zile, folosindu-se de niste talpici?

Da.

Domnule, am auzit adeseori vorbindu-se despre dumnea­voastra si ma bucur nespus ca

Lasati asta, domnule Fanning, l-am intrerupt eu pe conductor. Acum este important sa hotarati ce este de facut. Indienii stiu cand urmeaza sa soseasca trenul si, daca intarziem prea mult, s-ar putea sa intre la banuieli.

Aveti dreptate, aveti dreptate, domnule! Mai intai as vrea sa cunosc pozitia pe care au ocupat-o indienii. Cel ce vrea sa atace un dusman trebuie sa stie precis unde se gaseste acesta!

Vorbiti ca un maresal, domnule Fanning, am spus eu, zambind. Din pacate nu va pot spune exact unde se gasesc razboi­nicii Ogellallah. M-am grabit sa ajung aici pentru a va avertiza si nu am avut vreme sa astept pregatirile de lupta ale indienilor. Tovarasul meu va va putea da mai multe amanunte. Atunci cand v-am spus ca se cuvine sa hotarati ce este de facut, ma intrebam doar daca vreti sa-i atacati pe indieni.

Sigur ca vreau sa-i atac! a replicat omul, cu hotarare. Este de datoria mea sa apar bunurile si oamenii ce se gasesc in acest tren si cred ca dumneavoastra si domnul Sans-ear nu puteti face mare lucru impotriva a saizeci de razboinici indieni, iar

Oh, domnule! l-am intrerupt eu. Stim noi foarte bine ce putem face si ce nu! Nu este vorba despre numarul mare al dusmanilor! Important e ce poti face cu ajutorul creierului si al pumnului. Pentru mine este foarte usor sa ma apropii de indieni si sa trag douazeci si cinci de focuri, folosindu-ma de carabina Henry. Dusmanii nu vor putea sti daca au de infruntat doi oameni sau douazeci. Ascultati, oameni buni! Printre dumneavoastra se numara si barbati care au arme asupra lor?

intrebarea mea era de prisos. Stiam prea bine ca fiecare dintre barbatii aflati in tren avea macar o arma asupra sa, dar conductorul ar fi vrut sa se puna in fruntea calatorilor si sa treaca la atac, precum un mare comandant ce se afla pe campul de lupta, iar acest lucru nu trebuia sa se intample. Nu trebuia sa risc viata unui angajat al cailor ferate, chiar daca acesta era un om de nadejde.

in jurul meu a rasunat un "da' puternic, iar seful de tren mi-a spus:

Printre calatori se afla si saisprezece angajati ai drumului de fier, iar oamenii astia se pricep sa manuiasca pusca si cutitul daca este nevoie. in tren se mai gasesc si douazeci de militari care vor sa ajunga la Fort Scott. Fiecare dintre ei are asupra sa o pusca, un revolver si un cutit. De asemenea, am mai zarit cativa domni carora le-ar face placere sa-i puna pe jar pe simpaticii domni indieni. Ei, cine este pregatit sa lupte, oameni buni?

Toti s-au aratat gata de lupta. Chiar daca printre calatori s-ar fi aflat vreun las, omul cu pricina n-ar fi recunoscut ca ii este frica, pentru a nu se face de ras. Astfel de oameni nu ma puteau ajuta cu nimic si de aceea am spus:

Ascultati-ma, domnilor! Sunteti niste oameni curajosi! Nimeni nu pune la indoiala acest lucru, dar vad aici mai multe doamne si domnisoare. Pe dumnealor nu le putem lasa singure. Este nevoie sa le apere cineva la nevoie. Chiar daca ii vom invinge pe indieni, si trebuie sa va spun ca vom invinge cu siguranta, se prea poate ca o mana de razboinici scapati teferi din focul luptei sa dea tarcoale trenului parasit. De aceea este nevoie sa ramana si in tren cativa barbati curajosi. Cine doreste sa ramana aici?

Opt barbati au spus ca sunt gata sa apere trenul cu pretul scumpei lor vieti, daca ar fi fost nevoie. Trei dintre ei nu voiau sa plece de langa sotii. in ceea ce-i priveste pe ceilalti cinci, mi s-a parut ca s-ar pricepe mai curand la pretul produselor de fierarie, al vinului, al tutunului si al canepii, decat la manuirea unui cutit de vanatoare. Primilor trei barbati, care se aflau in tovarasia sotiilor, nu le puteam reprosa nimic. Era de datoria lor sa-si apere consoartele.

La tren se cuvine sa ramana si angajati ai cailor ferate. Cine se ofera? am intrebat eu.

Mecanicul si fochistul vor ramane aici. Ei vor prelua comanda asupra celor opt domni care au hotarat sa le apere pe doamne si pe domnisoare! a spus conductorul, hotarat. Eu am sa va insotesc si am sa preiau comanda asupra celor ce lupta cu indienii.

Prea bine! am spus eu, zambind dispretuitor. Cred ca i-ati infruntat pe indieni de nenumarate ori.

Nu am mai avut de-a face cu ei, dar asta nu are nicio impor­tanta! a exclamat Fanning, sigur pe sine. Nemernicii astia rosii au obiceiul de a ataca numai atunci cand se pot folosi de vreun siretlic sau cand pot ucide oameni nevinovati. Daca sunt atacati, o iau la fuga de le sfaraie calcaiele! Treaba va merge foarte usor!

Nu prea cred, domnule! l-am contrazis eu. Sunt indieni Ogellallah, cei mai cruzi din neamul Sioux. in fruntea lor se gasesc doua capetenii vestite, Ma-ti-ru si Ka-wo-mien.

Vreti sa spuneti cumva ca s-ar cuveni sa ma tem de ei? Suntem peste patruzeci de barbati bine inarmati si cred ca totul va fi cat se poate de simplu. Am acoperit felinarele locomotivei, astfel incat indienii sa nu prinda de veste ca trenul a sosit deja. Acum, insa, nu mai avem de ce sa ne ascundem. Mecanicul va duce trenul pana in locul in care sinele au fost demontate. Odata ajunsi acolo, sarim din tren si ne napustim cu totii asupra indienilor. Niciunul dintre razboinicii rosii nu va mai ramane in viata. Apoi montam la loc sinele si pornim din nou la drum. Vom avea de recuperat o intarziere de cel mult o ora.

Trebuie sa recunosc faptul ca nimic nu-i da unui om o satisfactie mai mare decat aceea pe care o are atunci cand izbuteste sa-si nimiceasca dusmanul printr-un atac fulgerator. Un astfel de atac poate fi intreprins, intr-adevar, dar in alte conditii. Daca va puneti planul in aplicare, ii veti duce pe cei patruzeci de oameni pe care-i aveti la o moarte sigura, iar eu nu pot lua parte la asa ceva.

Ce? Nu vreti sa ne ajutati? a izbucnit conductorul. Oare e vorba de lasitate sau sunteti suparat pentru ca nu puteti face pe comandantul?

Lasitate? Ah! Daca ati auzit, intr-adevar, vorbindu-se despre mine, atunci ar trebui sa stiti ca nu poate fi vorba despre asa ceva! Old Shatterhand ar trebui sa va dea acum un pumn in tampla, pentru a va dovedi.ca-si merita numele pe care-1 poarta. in ceea ce priveste dorinta, mea de a face pe comandantul, trebuie sa va spun ca imi este indiferent in mainile cui se vor gasi trenul si scalpurile dumneavoastra peste un ceas! in ceea ce priveste scalpul meu, pot sa va spun ca numai eu hotarasc daca mai vreau sau nu sa-1 am pe

cap si va asigur ca tin sa ma mai bucur inca multa vreme de el! La revedere, domnilor!

M-am intors pe calcaie, dar conductorul m-a apucat de brat, zicand:

Stati pe loc, domnule! Treaba nu merge asa cum credeti dumneavoastra! Eu sunt cel ce comanda aici si trebuie sa-mi dati ascultare! Nici nu-mi trece prin cap sa las trenul la asa departare de locul luptei, pentru ca eu raspund de toate pagubele si pierderile ce s-ar putea ivi! Toata lumea trebuie sa respecte hotararile mele! Dumneavoastra ne veti duce pana in locul in care indienii au demontat sinele, iar noi nu vom cobori din vagoane decat in clipa in care am ajuns la locul cu pricina. Un bun comandant trebuie sa se gandeasca si la posibilitatea de a pierde lupta. in acest caz, vagoanele vor reprezenta pentru noi un loc in care ne putem adaposti si de unde ne putem apara, pana cand oamenii din trenul ce soseste din directia opusa ne vor veni in ajutor. N-am dreptate, oameni buni?

Toti au fost de acord cu onorabilul domn Fanning. Printre calatori nu se afla nici macar un singur vanator care sa fi trait ceva vreme in Vest. Calatorilor planul lui Fanning li se parea foarte bun si le dadea incredere in ei insisi.

Ei, sus, dragul meu domn! a spus, poruncitor, conductorul.

Foarte bine! Dumneavoastra porunciti si eu va dau ascultare! am replicat, cu prefacuta supunere.

Dintr-un salt, ma aflam in spinarea armasarului meu, pe care avusesem grija sa-1 dezleg, chiar in timp ce vorbeam cu Fanning.

Ah, nu, nu asa! a strigat conductorul. V-am spus sa urcati in locomotiva!

Am inteles ca trebuie sa urc in spinarea calului meu! am replicat eu, razand cu pofta. Se pare ca nu ne prea intelegem.

Va ordon sa descalecati numaidecat!

Tonul pe care imi vorbea incepuse sa ma enerveze. M-am aplecat spre el si i-am spus:

Domnule, se pare ca nu ati avut ocazia sa vorbiti pana acum cu un vanator din Vestul salbatic, pentru ca, daca ati fi vorbit cu un

astfel de om, nu mi-ati mai da mie porunci! N-aveti decat sa va urcati chiar dumneavoastra in locomotiva!

L-am apucat pe conductorul care se credea maresal de guler, l-am ridicat in aer, m-am apropiat de locomotiva si l-am aruncat pur si simplu langa mecanic.

Stelele imi luminau drumul si mi-am putut indemna calul la galop. Astfel am ajuns in scurt timp la Mark.

Ei? m-a intrebat el, cand am descalecat. Am crezut ca aduci niste oameni cu dumneata.

I-am explicat ce se intamplase, iar mititelul a zis:

Ai facut bine, Charley! Foarte bine ai facut! Ehei, uite asa un om de la drumul de fier se uita de sus la noi si asta, de pilda, pentru ca noi nu ne pieptanam de trei ori pe zi. O sa-si duca la indeplinire planul sau minunat si apoi o sa se tot mire de ce va pati, hi, hi!

in timp ce radea, Sans-ear a facut o miscare de parca ar fi scalpat pe cineva si apoi a spus:

Dar nici n-ai apucat sa-mi spui ce-ai aflat, draga Charley!

Ka-wo-mien si Ma-ti-ru se gasesc in fruntea razboinicilor Ogellallah.

Ei, atunci o sa fie, de pilda, o lupta care-ti bucura sufletul! a exclamat plapandul vanator.

Alaturi de indieni se afla si un alb care le-a spus ca in tren exista aur.

Aha! Si albul vrea sa puna mana pe aur. Indienii vor pune mana pe bunurile calatorilor si pe scalpurile lor?

Da, intocmai.

Hm! Stiam eu! Un pierde-vara, un bushheaderl Si cum il cheama? '

Nu am izbutit sa aflu. Oricum, nu are nicio importanta, pentru ca oamenii de teapa acestui nemernic isi tot schimba numele. Ce fac indienii?

S-au impartit in doua cete. Unii stau de-o parte a liniei ferate, ceilalti de cealalta parte a sinelor. Sunt undeva la jumatatea distantei dintre locul in care au demontat sinele si locul in care si-au lasat caii. La cai au ramas de straja doi razboinici. Ce facem, Charley, ha?

Ce zici sa facem? ii ajutam pe oamenii din tren sau o stergem, de pilda?

E de datoria noastra sa-i ajutam, draga Mark, sau poate ca esti de alta parere.

Nu, si eu cred ca s-ar cuveni sa-i ajutam. Ai dreptate cand spui ca este de datoria noastra sa-i ajutam. in afara de asta, trebuie sa ne gandim, de pilda, si la urechile mele. Vreau sa-ti spun ca am de gand sa ma razbun in continuare pe indieni pentru ceea ce mi-au facut. Uite, sunt in stare s-o dau pe buna mea Tony in schimbul unei broaste raioase, daca maine-n zori n-ai sa vezi niste indieni fara urechi, intinsi frumusel langa linia ferata. Ei, dar ce facem acum?

Ne despartim. Unul se asaza de o parte si altul de cealalta parte a liniei ferate. Fiecare dintre noi se va afla intre indieni si caii acestora.

Hm! M-am gandit la ceva! Ce-ai zice, draga Charley, daca am pune pe fuga armasarii indienilor?

Mda! Nu cred ca ar fi bine. Oricum oamenii din tren nu vor putea face nimic impotriva indienilor, iar noi doi nu vom izbuti decat sa-i tinem pe loc sau sa-i speriem si sa-i punem pe fuga. in ambele situatii, este foarte bine daca razboinicii rosii izbutesc intr-ade­var sa plece de-aici cat mai repede. Daca le punem pe fuga caii, nu facem decat sa-i tinem pe loc. Dumneata nu stii ca uneori este bine sa construiesti poduri din fier pentru dusmanii tai, daca asta i-ar ajuta sa fuga?

Prin partile astea n-am vazut decat poduri din lemn sau din piatra. Sunt gata sa fac precum zici, dar asta numai de dragul dumitale, Charley. Tare mult mi-ar placea sa-i vad pe indieni cum vor sa plece de-aici calare daca n-ar avea cai! Nu ar fi bine daca am goni caii chiar spre indieni? Poate ca asa am izbuti sa-i speriem.

Se poate sa ai dreptate, dar eu zic ca este mai bine sa asteptam putin sa vedem ce se intampla.

Ei, dar o treaba tot trebuie sa ma lasi s-o duc la bun sfarsit, de pilda!

Despre ce e vorba?

Vreau sa-i trimit pe lumea cealalta pe cei doi razboinici care fac de straja la cai.

Nu prea sunt pentru varsarea de sange, dar in situatia de fata nu avem alta cale. Daca cei doi nu vor mai putea intreprinde nimic, atunci se poate spune ca armasarii indienilor sunt in mainile noastre. Deocamdata cred ca ar trebui sa ne ocupam de caii nostri. Hai!

Am incalecat si ne-am departat putin. Apoi ne-am priponit cu grija caii, dar astfel incat sa se poata misca pe o raza de cativa pasi. Era nevoie sa-i legam bine, fiindca s-ar fi putut intampla ca armasarii indienilor s-o ia la goana la un moment dat.

Am facut un ocol si am ajuns in spatele indienilor. Felinarele locomotivei nu se zareau. Fie ca au existat pasageri care s-au opus totusi planului conductorului, fie ca oamenii nu mai voiau sa inainteze pentru ca nu mai eram alaturi de ei.

I-am recunoscut foarte usor pe cei doi razboinici care faceau de straja la cai. Unul dintre ei s-a apropiat incet de tufisul in spatele caruia ne ascunsesem. Lama cutitului lui Sans-ear a lucit pentru o clipa. Cutitul a strapuns pieptul indianului. Acesta a murit fara a scoate nici macar un sunet. Cel de-al doilea razboinic ce se afla langa cai a avut aceeasi soarta. Cine nu a fost nicicand in Vest nu stie ce ura de nestavilit poate exista intre reprezentantii a doua rase diferite.

Am intors capul pentru a nu-i vedea murind pe cei doi indieni si am zarit un cal a carui sa era impodobita dupa obiceiul mexica­nilor. O sa mare, bogat ornamentata, de soiul celor foarte des intalnite in America Centrala si in America de Sud. Era oare calul albului? De ambele parti ale seii erau prinse doua genti din piele. in aceste genti se aflau doua saculete si mai multe hartii. Am luat totul la mine, pentru ca nu aveam timp sa le controlez.

Ce facem acum? a intrebat Mark. Plapandul vanator isi insusise securile celor doi razboinici ucisi si, intinzandu-mi una, mi-a zis: Ia-o. Securile astea ne pot fi de mare folos. Ei, ce facem?

Cred ca ar fi bine sa ne despartim. Dumneata o iei spre dreapta si eu spre stanga dar, ia stai! Priveste!

Hm! Trenul! E intr-adevar trenul care vine, de pilda, incoace. Cred ca ar fi mai bine sa ramanem pe loc, Charley. Sa vedem si noi ce se va mai intampla!

Planul conductorului fusese totusi pus in aplicare. Trenul se apropia, insa foarte incet, pentru ca mecanicul trebuia sa vada locul in care fusesera inlaturate sinele. Franele au scrasnit si trenul s-a oprit, in cele din urma.

Cat de furiosi trebuiau sa fie acum indienii, vazand ca lucrurile nu se petreceau asa cum s-ar fi asteptat! Poate ca isi dadeau seama de faptul ca cineva ii prevenise pe oamenii din tren in legatura cu atacul. Cel mai bine ar fi fost daca albii ar fi ramas in tren si ar fi stat linistiti. Am sperat ca asa vor face, dar m-am inselat. Mai multi barbati au sarit din tren, gata de atac. Foarte curand aveau sa-si dea seama ca planul lor nu era unul dintre cele mai fericite. Ajunsi in lumina puternica, raspandita de farul locomotivei, oamenii din tren erau o tinta cum nu se poate mai buna pentru indieni. Au rasunat impuscaturi si apoi strigate inspaimantatoare au brazdat aerul.

Indienii s-au napustit cu pustile ridicate, gata de atac, asupra albilor, dar nu mai aveau impotriva cui sa lupte. Langa locomotiva nu mai ramasesera decat mortii si ranitii. Toti ceilalti se refugiasera in vagoane. Cativa razboinici au ingenuncheat, vrand sa-i scalpeze pe albii cazuti, dar s-au vazut nevoiti sa renunte, pentru ca albii care se urcasera in vagoane au inceput sa traga asupra lor.

Cel mai bine era ca trenul sa fi fost propulsat cu toata viteza inapoi. Din pacate nu s-a intamplat asa. Poate ca mecanicul si fochistul se urcasera si ei in vagoane.

Uite, acum o sa inceapa, de pilda, un adevarat asediu! a spus Mark.

Nu prea cred, am replicat eu. Indienii stiu foarte bine ca nu au prea mult timp, fiindca trebuie sa vina trenul din directia opusa. Parerea mea e ca or sa incerce un atac in forta, desi nu le prea place sa atace astfel.

Si noi? Ce facem noi? Stiu ca e greu de luat o hotarare.

Se cuvine sa actionam repede. Ar trebui sa dam foc, sa facem astfel incat preria sa fie cuprinsa de un incendiu. Luam caii si ne despartim. Fiecare se departeaza cateva mile si da foc tufisurilor, dar

mai intai trebuie sa punem pe fuga armasarii indienilor, astfel incat acestia sa nu poata ataca rapid si nici sa nu se poata retrage imediat. Cred ca nu putem face altceva mai bun acum.

Doamne, Doamne! Lucrurile se vor termina cum nu se poate mai rau pentru indieni! a exclamat Sans-ear. Dar vagoanele n-or sa ia foc?

Hm! Nu stiu daca in tren se afla si materiale inflamabile cum ar fi, de pilda, titei sau pacura. Cred totusi ca lemnul din care sunt construite vagoanele este destul de gros pentru a rezista atunci cand vor incepe sa arda tufisurile. in afara de asta, indienii stiu foarte bine ca focul nu poate fi oprit decat cu foc, asa incat vor aprinde si ei tufisurile din preajma trenului.

Prea bine! Cred ca ideea dumitale este una cat se poate de buna. Dar te-ai gandit cat timp ne va trebui ca sa dam foc tufisurilor, folosindu-ne numai de amnare? Facliile ne-ar trada.

Hm! Un vanator care traieste in prerie trebuie sa aiba de toate pentru orice eventualitate. Eu, de pilda, am la mine chibrituri care sunt numai bune pentru ceea ce vrem sa facem noi.

Minunat, Charley! Hai sa punem pe fuga armasarii indienilor si pe urma sa mergem la caii nostri.

Stai putin, Mark! Acum abia imi dau seama cat de prost am fost! Nici nu mai trebuie sa ne luam caii, fiindca aici sunt cai din belsug. Uite, eu am sa iau armasarul asta maroniu.

Foarte bine! Eu am sa iau armasarul roscat! Hai sa dezlegam caii razboinicilor rosii!

I-am dezlegat rand pe rand. Apoi am aprins tufisurile aflate in spatele patrupedelor. Flacarile, mai intai mici, abia vizibile, au inceput sa se inalte din ce in ce mai mult. Am incalecat amandoi si Sans-ear m-a intrebat:

Unde ne intalnim?

-- Mai sus, langa linia ferata! i-am raspuns eu. O sa ne vedem pe bucata de pamant dintre focul nostru si focul lor! Ai inteles?

Da, da! Hai, roscatule!

Armasarii indienilor, care devenisera nelinistiti deja cand le-am desfacut legaturile, dupa ce au simtit si mirosul de fum, au inceput sa alerge care-ncotro. Am luat-o prin prerie si am aprins tufisurile

pe care le-am intalnit in cale. Apoi m-am apropiat din nou de terasament si mi-am dat seama ca facusem o greseala de neiertat. Prinsi in vartejul evenimentelor, am uitat cu totul de caii nostri!

Am apucat-o numaidecat spre locul in care ne lasasem caii. Totul era luminat de flacari. intreaga prerie parea ca se va mistui in foc. Am auzit tropotul cailor indienilor si urletele de furie si de spaima ale razboinicilor rosii. Chiar langa vagoane am vazut cateva focuri mici. Intuisem bine, indienii voiau sa stavileasca focul cu foc. Undeva in stanga mea, mi-am zarit armasarul priponit, iar langa el se afla Tony, iapa lui Sans-ear, pe care Dumnezeu o inzestrase cu niste picioare interminabile. Deodata l-am zarit pe Mark da, era chiar el! isi indemna de zor armasarul roscat. Bietul patruped fugea ca vantul. Aproape ca atingea pamantul cu burta. Poate ca si Mark se gandise la greseala pe care o facusem. Indienii descoperisera si ei caii nostri. Doi razboinici se indreptau in fuga spre Tony si spre armasarul meu. Am prins securea de maner. Razboinicii erau chiar cei doi sefi de trib.

inapoi, Ma-ti-ru! Caii sunt ai mei! am strigat eu.

Seful de trib a intors capul, m-a recunoscut si a strigat:

Old Shatterhand! Mori, broasca raioasa!

Apoi a scos cutitul si, dintr-un salt, s-a aflat langa mine. A ridicat mana sa ma loveasca, dar l-am pocnit cu securea si capetenia s-a prabusit la pamant. intre timp Ka-wo-mien a sarit in spinarea armasarului meu, dar nu a putut face nimic, fiindca patrupedul era priponit.

Ka-wo-mien! am strigat eu. Ai vorbit despre mine cu tradatorul alb, acum voi vorbi eu cu tine!

Seful de trib si-a dat seama ca armasarul meu era legat si a descalecat. Voia sa se ascunda in dosul tufisurilor. Am ridicat securea, am aruncat-o si l-am lovit in crestetul capului. Indianul s-a prabusit imediat la pamant.

Am descalecat, am luat carabina Henry, am tras de trei ori si am doborat tot atatia dusmani. Focul cuprindea totul cu repeziciune. Nu mai puteam continua lupta, asa ca mi-am dezlegat armasarul si m-am aruncat in spinarea lui.

Hei, Charley! a strigat Mark. Uite un petic de pamant pe care nu 1-a cuprins focul! Sa mergem acolo!

Sans-ear si-a dezlegat si el iapa si apoi am pornit-o spre peticul de pamant pe care flacarile nu il cuprinsesera inca cu limbile lor de foc. Le-am ocolit si am ajuns cu bine in spatele acestora. Totul era cuprins de vapai. Fumul gros se inalta spre cer si aerul devenise irespirabil.

incetul cu incetul, focul s-a potolit. Doar orizontul mai era inrosit de flacari. Nu mai vedeam nimic in jur. Preria era acum acoperita de un covor negru de cenusa. Stelele nu se zareau, pentru ca tot cerul era acoperit de nori desi de fum.

Doamne, Doamne, da' stiu ca a ars totul ca-n adancurile iadului! a exclamat Mark. Tare m-as mira daca vagoanele n-or fi luat foc.

Nu cred ca s-a intamplat nimic de soiul asta. Vagoanele sunt construite astfel incat sa reziste la foc. Se intampla uneori ca un tren sa treaca prin prerie sau prin savana, in timp ce tufisurile si pomii ard.

Acum ce facem, draga Charley? Indienii ne-au zarit si vor fi cu bagare de seama.

Si acum ne vad indienii, pentru ca ne aflam in camp deschis. Trebuie sa le dam impresia ca plecam. Poate or sa creada ca facem parte dintr-un grup mai mare de vanatori si se vor gandi ca vrem sa le dam de stire tovarasilor nostri despre cele intamplate. O sa pornim in galop spre miazanoapte. Apoi o luam spre rasarit, facem un ocol si ne intoarcem.

Asta e, de pilda, si parerea mea. Cred ca lucrurile se vor termina cu bine pentru noi si mai cred ca unii dintre razboinicii rosii vor ramane fara urechi. Ai facut treaba buna cu tomahawkul.

Poate, dar sa nu crezi ca cei pe care i-am lovit cu securea sunt morti.

Nu sunt morti? Cum vine asta, de pilda?

I-am lovit astfel incat sa lesine.

Sa lesine? Ma intreb daca esti in toate mintile, draga prietene! Auzi colo! Sa poti ucide un razboinic indian si, cu toate astea, sa-1 lovesti numai asa, in joaca, astfel incat nemernicul sa lesine doar.

Indienii pe care i-ai lovit cu tomahawkul isi vor veni in fire si atunci va trebui sa-i infrunti din nou.

-- Am avut si am mai multe motive pentru care nu am vrut sa-i ucid pe cei doi razboinici. Sunt sigur ca ma vei intelege si dumneata.

Nu, cu siguranta nu am sa inteleg, draga Charley. Cred ca acei doi razboinici pe care i-ai lovit cu mila sunt chiar cele doua capetenii, ori tocmai cand este vorba despre doi sefi de trib cred ca nu trebuie sa dai dovada de mila.

Am fost candva ostaticul lor. Ma puteau ucide, dar n-au facut-o. De aceea am crezut de cuviinta ca nu trebuie sa-i ucid.

Nu mi-o lua in nume de rau, draga Charley, da' ceea ce ai facut este o mare prostie. Daca ar fi recunoscatori, atunci s-ar schimba treaba, dar capeteniile vor spune ca Old Shatterhand nu mai are putere si nu mai stie sa manuiasca tomahawkul asa cum se cuvine. Trag nadejde ca flacarile au indreptat greseala pe care tocmai ai facut-o.

in timp ce vorbeam, ne indreptam in galop spre sinele de tren. Iapa lui Mark isi misca foarte repede picioarele interminabile, asa - incat am ajuns la linia ferata in numai cateva minute. Ne-am oprit la aproximativ o mila distanta fata de punctul in care se gasea trenul. Ne-am priponit caii si am pornit pe jos. Fumul negru si inecacios ne impiedica sa vedem bine tot ceea ce era in jur. Ne abtineam cu greu sa nu tusim. Am zarit, in cele din urma, locomotiva. Pe terasament nu era niciun razboinic rosu. Ne-am apropiat din ce in ce mai mult de tren. inaintam taras. Am privit cu atentie trenul si i-am descoperit pe indieni tocmai acolo unde ma asteptam. De teama focului, razboinicii se refugiasera sub vagoane. Se temeau sa iasa de acolo, gandindu-se ca albii care se aflau in tren vor trage asupra lor.

Mark, intoarce-te la caii nostri. Sa nu cumva sa ni-i fure indienii! i-am soptit tovarasului meu.

Nu-i nevoie! a replicat plapandul Sans-ear. Indienii sunt bucurosi ca si-au gasit un adapost sigur.

Am de gand sa-i scot din acel adapost.

Vrei sa te folosesti de carabina Henry?

Nu, i-am spus eu, explicandu-i apoi ce aveam de gand sa fac.

Asa zic si eu! a exclamat Sans-ear, multumit. Daca zici ca stii cum se umbla cu asa o locomotiva, atunci totu-i in regula. Sa te urci repede. Fii cu ochii-n patru! Eu o sa aduc numaidecat calul tau si iapa mea. O sa ne invartim printre ei precum bivolii printre coioti, hi, hi!

Sans-ear a luat-o inapoi. Eu insa am continuat sa ma tarasc inainte, tinand cutitul intre dinti. Aveam nevoie de cutit pentru a ma putea apara la nevoie. Am ajuns in dreptul locomotivei. Terasamentul era inalt,'rotile erau foarte mari si de aceea nu-mi puteam da seama daca in spatele acestora nu erau ascunsi razboinici indieni. Din doua salturi repezi, ma si aflam in "calul de foc'.

Am auzit un strigat de groaza care venea chiar de sub mine. Am pus trenul in miscare, mergand cu toata viteza inapoi. S-au auzit urlete de disperare. Multi dintre indieni fusesera prinsi sub rotile trenului. Dupa ce am mers astfel aproximativ treizeci de metri, am pornit cu toata viteza inainte.

Caine! mi-a strigat cineva.

Am zarit umbra unui barbat inarmat cu un cutit. Era albul care ii indemnase pe indieni sa atace si sa prade trenul. L-am lovit cu piciorul in piept si omul a cazut din locomotiva.

Aici sunt, Charley! mi-a strigat Mark. Hai! Repede, repede!

in stanga mea l-am zarit pe Sans-ear, calare pe credincioasa lui

iapa. Cu dreapta apucase haturile armasarului meu, iar cu stanga incerca sa tina la distanta doi razboinici care navalisera asupra lui.

Indienii care nu fusesera striviti de rotile trenului alergau acum catre locul in care isi lasasera caii, desi nu mai trageau nadejde sa-i gaseasca acolo.

Am oprit locomotiva si am sarit in spinarea armasarului meu. Apoi am inceput sa inaintam printre indieni. Acest lucru nu era deloc primejdios, asa cum ar putea sa para la prima vedere. Razboinicii erau din cale-afara de speriati, iar acum ca nu mai aveau nici cai, fugeau mancand pamantul.

La dracu'! l-am auzit exclamand pe Sans-ear. Asta-i Fred Morgan! Sa te ia dracu', nemernicule!

Mark a vrut sa-1 loveasca pe albul care-i indemnase pe indieni sa prade trenul, dar netrebnicul s-a ferit si a disparut printre razboi­nicii care fugeau cat ii tineau picioarele.

Sans-ear a dat pinteni iepei sale si s-a repezit in mijlocul indienilor. Mai mult nu am putut vedea, fiindca niste razboinici s-au gandit ca ar fi bine sa-mi dea de furca. Indienii erau atat de speriati, incat in mod sigur nu le-ar mai fi dat prin cap sa se intoarca la locomotiva. Pentru a-1 face pe Sans-ear sa renunte la o urmarire ce putea deveni primejdioasa pentru el, am urlat o data precum coiotul si m-am intors la tren.

Oamenii coborasera si cautau mortii si ranitii, in timp ce mecanicul facea tot ce-i statea in putinta pentru a mari presiunea aburului. Conductorul statea langa locomotiva si injura de mama focului. Cand m-a vazut, a inceput sa strige la mine:

Hei, domnule! Cum de v-a trecut prin cap sa puneti stapanire pe locomotiva si sa-i goniti pe indieni tocmai cand izbutisem sa ii punem la respect? Puteam sa-i omoram pe toti! Pe toti!

Usurel, domnule! Usurel! am replicat eu. Ar trebui sa va bucurati ca indienii au plecat. S-ar fi putut foarte bine ca razboinicii sa va fi omorat pe toti, si nu invers. Oricum, ati facut o treaba pe cinste, n-am ce zice!

Cine a dat foc tufisurilor si a aprins toata preria? m-a intrebat conductorul, cu asprime.

Eu.

Sunteti nebun? Nu era destul ca nu ati vrut sa va supuneti dispozitiilor mele? Stiti ca as putea sa va dau pe mana unei court of justice'?

-- Nu, nu stiu, dar va permit sa va apropiati de Old Shatterhand, sa-1 dati jos de pe cal, sa-1 suiti in tren, sa-1 incuiati intr-un vagon si apoi sa-1 dati pe mana unui om al legii! Vreau sa vad si eu cum veti duce treaba asta la bun sfarsit!

Fanning s-a mai domolit putin si a spus:

Ei, n-o luati si dumneavoastra chiar-asa! Ati facut o mare prostie, dar sunt dispus sa va iert!

¹ Tribunal (n.a.).

Ah, va multumesc din suflet, domnule Fanning. Este minunat cand un om puternic si important este iertator, atunci cand vine vorba despre greselile celor multi si neinsemnati. Dar ce aveti de gand sa faceti acum? *

Ce as putea face altceva decat sa am grija ca sinele sa fie montate la locul lor, pentru ca dupa aceea sa ne putem continua calatoria! Sau poate sunteti de parere ca indienii vor ataca din nou.

Nu cred ca vor mai ataca, domnule. Planul dumneavoastra de lupta a fost conceput si dus la indeplinire atat de bine, incat nu cred ca indienii vor indrazni sa mai atace o data.

Trag nadejde ca nu vreti sa ma luati peste picior, domnule. Nu de alta, dar nu v-as permite asa ceva. Nu este vina mea daca indienii au fost atat de numerosi si daca s-au pregatit din vreme pentru a respinge atacul nostru.

Razboinicii Ogellallah stiu sa foloseasca foarte bine armele pe care le au. Ia uitati-va! Din cei saisprezece angajati ai drumului de fier si douazeci de militari, noua au fost ucisi. Nu eu sunt raspun­zator pentru moartea acestor oameni. in afara de asta, trebuie sa va spun ca noi doi, adica Sans-ear si cu mine, suntem cei care i-am pus pe indieni pe fuga. Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca nu v-am fi venit in ajutor.

Se pare ca onorabilul domn Fanning voia cu orice pret sa ma contrazica. Din pacate pentru el, s-au gasit cativa calatori care imi dadeau dreptate.

Mai ramaneti aici pana plecam? m-a intrebat conductorul, incet.

Desigur, i-am raspuns eu. Un vanator trait in Vest nu face niciodata o treaba pe jumatate. Montati sinele! Aprindeti cateva focuri ca sa aveti lumina. Tufisuri mai sunt destule pe aici. Ar fi bine sa puneti si cativa oameni de straja, asa, in caz ca indienii ar indrazni sa se intoarca, desi nu prea cred ca o vor face.

Nu vreti sa va ocupati dumneavoastra de asta? m-a intrebat conductorul.

De ce sa ma ocup?

-- De problema aceea cu oamenii care ar urma sa faca de straja.

Nu cred. Am facut destule pentru dumneavoastra si ar trebui sa ma odihnesc, pentru ca mai am de infruntat primejdii, in timp ce dumneavoastra va veti afla in siguranta, nu peste multa vreme.

Dar noi nu avem ochi ageri si auz fin, asa ca dumneavoastra!

Puneti-va ochii si urechile la lucru, da, da! Puneti-va ochii si urechile la lucru! Numai facand astfel, veti vedea si veti auzi mai bine! O sa va arat numaidecat ca va puteti descurca si singuri! Faceti liniste, oameni buni!

Au tacut cu totii si i-am intrebat:

Auziti ceva?

Da! au raspuns toti intr-un glas. Se apropie un calaret. Este cu siguranta un indian!

Ah, nici nu poate fi vorba de asa ceva! i-am contrazis eu. Credeti cumva ca un razboinic rosu ar face atata zgomot? Este chiar tovarasul meu, si v-as sfatui sa-1 intampinati cum se cuvine! Sans-ear nu stie de gluma!

Era, intr-adevar, Mark. Privea in jurul sau de parca ar fi dorit sa sugrume pe cineva.

Ai auzit semnalul meu? l-am intrebat eu.

Sans-ear s-a multumit sa dea din cap, facandu-ma sa inteleg ca-1 auzise. Apoi s-a dus la conductor si 1-a intrebat:

Dumneavoastra sunteti acel domn care se pricepe de minune sa faca planuri de atac?

Da, a raspuns Fanning, fara a intui nici macar o clipa ce avea sa urmeze.

Eu abia imi stapaneam rasul.

Pai atunci, a continuat Sans-ear, se cuvine sa va felicit, stimate domn! Vreau sa va spun ca iapa mea Tony are mai multa minte-n cap decat veti avea dumneavoastra vreodata. Oricum, puteti ajunge un om insemnat. As indrazni sa spun ca puteti ajunge un om foarte insemnat. Fiti cu bagare de seama, domnule! Este cu putinta sa ajungeti chiar presedintele tarii! Stai aici, Tony! Ma intorc numaidecat.

Stimabilul domn Fanning nu mai scotea o vorba. Era uluit si nu-si inchipuia ce ar fi putut sa spuna. Chiar daca ar fi gasit ceva de spus, ar fi vorbit in vant, pentru ca Sans-ear disparuse in intunericul

noptii. Ma intrebam ce ar fi putut sa-1 indispuna pe bunul Mark. Desigur ca nu putea fi vorba decat despre acel Fred Morgan pe care plapandul vanator il zarise si apoi il urmarise cu inversunare.

Ma asezasem pe pamant si ii priveam linistit pe cei ce se ocupau de repararea liniei ferate. Peste cateva minute, a venit si Mark.

Ei? l-am intrebat eu.

Ce "ei'? mi-a raspuns el, morocanos.

Sunt morti?

Morti? Ma faci sa rad! Cum ar putea sa moara doua capetenii indiene, daca cineva se multumeste sa le gadile cu tomahawkul? Stii ce i-am spus conductorului adineauri?

Ce?

Ca iapa mea Tony are mai multa minte-n cap decat va avea dumnealui vreodata.

-Si?

Pai, gandeste-te si dumneata! Eu cred ca Tony i-ar fi omorat, de pilda, pe Ka-wo-mien si pe Ma-ti-ru! Nu s-ar fi multumit sa-i ameteasca asa, putin. Acum au plecat.

Ma bucur!

Cum? Asculta-ma! Eu cred ca e tare pacat sa-ti scape asa niste razboinici, tocmai cand ai izbutit sa pui mana pe ei!

Ti-am spus.cum stau lucrurile, asa ca nu ma mai certa atata! Spune-mi mai bine de ce esti asa de suparat.

Pai am si de ce sa fiu suparat. Pe cine crezi dumneata sa am intalnit?

Pe Fred Morgan.

Dumnezeule! Da' de unde-i stii numele?

Pai l-ai rostit chiar dumneata cand l-ai vazut pe nemernic.

Asa? Nu-mi aduc aminte! Hm! Si cine crezi dumneata ca-i acest Fred Morgan?

M-am gandit putin la felul in care se purtase Mark dupa ce il zarise pe Fred Morgan si apoi i-am spus:

N-o fi chiar netrebnicul care ti-a ucis sotia si copilul!

Ba da! Chiar el e!

La naiba! am izbucnit eu. Ce intamplare! Si nu ai izbutit sa pui mana pe el?

Mi-a scapat nemernicul! A sters-o nenorocitul! A fugit secatura! Ah! Sunt asa de suparat, ca as fi in stare sa-mi smulg urechile, daca le-as mai avea!

Dar am vazut cum ai pornit dupa el printre indieni! Iapa ta alerga ca vantul!

Asta nu mi-a folosit la nimic. Stiu doar ca, deodata, nu l-am mai zarit! S-o fi aruncat la pamant! S-o fi ascuns! Ei, da' o sa pun eu mana pe el! O sa-1 prind cu siguranta! Caii au fugit, asa ca putem gasi usor urmele nemernicului.

O sa fie cam greu. E adevarat ca urmele lasate de un alb se pot deosebi usor de cele ale unor indieni, dar ma intreb daca vom putea vedea aceste urme, astfel incat sa mergem dupa ele! Pe pietris nu le poti gasi niciodata.

Ai dreptate, Charley, dar ce altceva as putea face?

Am bagat mana in buzunar si am scos cele doua saculete si hartiile gasite in gentile prinse de saua calului, despre care credeam ca ii apartinuse lui Fred Morgan.

Poate gasim ceva aici! am spus eu, deschizand unul dintre saculete.

in apropierea noastra ardea un foc, asa ca am vazut numaidecat continutul si, uluit de ceea ce vedeam, am exclamat:

Diamante! Diamante veritabile, Mark! in saculetul asta e o avere!

De unde avea raufacatorul pietrele pretioase? Eram sigur ca nu le gasise in savana, cum tot la fel de sigur eram ca nu le dobandise in mod cinstit. Aveam obligatia sa-1 gasesc pe proprietarul de drept al diamantelor.

Diamante! La naiba! a exclamat si tovarasul meu. Hm! Le-ai gasit in coburii armasarului cu o sa de soiul celor pe care le folosesc mexicanii? Hm! Ia arata-mi-le si mie! Eu, de pilda, n-am avut nicicand norocul sa tin in palma o piatra pretioasa.

© I-am dat saculetul. Sans-ear a examinat atent pietrele pretioase si apoi a spus:

Sunt diamante braziliene! Ia uite-aici! Hm! Ciudate fiinte mai sunt si oamenii! Diamantele astea nici macar nu sunt pepite, sa zici si tu ca ar fi niste graunte de metal pretios! Hm! Ce spui, Charley?

Carbon, nimic altceva decat carbon!

De-o fi carbon, sau de-o fi cocs, nici nu-mi pasa! Vorba e ca eu nu-mi dau pusca in schimbul acestor pietre! Si ce facem acum cu diamantele astea?

Le inapoiem celui caruia ii apartin de fapt.

Da? Si cine-i, ma rog, fericitul proprietar al acestor diamante?

Nu stiu, dar o sa aflu cu siguranta, pentru ca nimeni nu sta linistit cand i s-a furat ceva de valoare, ci da anunturi in ziare.

Pai atunci cred ca ar trebui sa comandam ziarul chiar maine-n zori, hi, hi!

Nu-i nevoie, am replicat eu. Poate gasim vreun indiciu prin hartiile astea.

Pai atunci uita-te prin ele, de pilda!

Am gasit doua vederi si o scrisoare, pe care-am deschis-o. Scrisoarea nu era bagata in plic si avea urmatorul continut:

Galveston

Draga tata!

Am nevoie de ajutorul tau! Vino cat mai repede cu putinta, indiferent daca ai izbutit sa dai lovitura si sa pui mana pe diamante! Oricum vom fi bogati! La jumatatea lui martie ma voi afla in Sierra Blanca, mai precis in locul in care Rio Penasco se varsa in Rio Pecos. iti voi povesti totul cand ne vom intalni.

Al tau, Patrick.

Coltul in care ar fi trebuit sa fie trecuta data era rupt, astfel incat nu puteam sti cand fusese scris ravasul. Oricum, aflasem destul. Morgan trebuia sa ajunga de fapt in Sierra Blanca, iar celor doua capetenii le spusese ca se va intalni cu fiul sau in Mexic.

I-am citit si lui Mark scrisoarea. Dupa ce am terminat, plapandul vanator a exclamat:

Ha! Lucrurile se potrivesc de minune! Pe fiul lui Fred Morgan il cheama chiar Patrick! Numai pe ei doi mai trebuie sa pun eu

mana ca sa pot spune ca i-am omorat pe toti cei zece care m-au nenorocit. Despre ce afluent al lui Rio Pecos era vorba in scrisoare?

Despre Rio Penasco.

Stii unde se afla Rio Penasco?

Hm! Oarecum.

Pai atunci se cheama ca dumneata esti omul de care am eu nevoie. Voiam sa ajung, de pilda, in Mexic numai pentru ca am crezut ca acolo voi da de urma lui Morgan. As fi chiar nebun daca nu le-as face acestor doi nemernici placerea de a-1 vedea pe batranul Sans-ear si pe buna sa Tony. Esti gata sa ma insotesti, chiar daca nu vom gasi maine nicio urma a acestui nemernic ce poarta numele de Morgan?

Bineinteles! Si eu vreau sa schimb o vorba cu el, fiindca trebuie sa aflu neaparat ale cui sunt diamantele astea.

Pune saculetul cu diamante si hartiile la tine! Ce bine-ai facut ca le-ai luat! Ei, si-acum sa vedem ce fac stimatii domni de la drumul de fier!

Muncitorii care se aflasera in tren se apucasera sa refaca linia ferata. Cei mai multi dintre calatori coborasera din tren. O parte din ei ii priveau pe muncitori, unii ingrijeau de morti si altii se multumeau sa ne priveasca pe noi, fara a indrazni sa ne tulbure. Dupa ce ne-am ridicat in picioare, cativa dintre calatori s-au apropiat de noi pentru a ne multumi si pentru a ne intreba daca puteau sa ne rasplateasca in vreun fel. I-am rugat sa-mi vanda praf de pusca, tutun, cartuse, paine si chibrituri. Fiecare mi-a dat cate ceva si astfel aveam de toate din belsug. De asemenea, nu am putut refuza o suma de bani care ni s-a oferit drept recompensa.

Timpul a trecut pe negandite. Acum linia ferata era reparata si muncitorii isi strangeau uneltele.

Conductorul s-a apropiat de noi si ne-a intrebat:

Nu vreti sa mergeti cu trenul? Va duc unde doriti, domnilor!

Multumim, domnule, o sa ramanem aici, i-am spus onora­bilului domn Fanning.

Cum doriti. Trebuie-sa intocmesc un raport in legatura cu cele intamplate aici. Voi avea grija sa va mentionez in acest raport si

sa arat ca ne-ati ajutat. Bineinteles ca pentru aceasta veti primi o recompensa.

Multumim, domnule Fanning. Cuvintele dumneavoastra ne onoreaza. in ceea ce priveste recompensa, aceasta nu ne va folosi la nimic, pentru ca vom parasi teritoriul Statelor Unite.

Prea bine! As dori sa va mai pun o intrebare: ale cui sunt armele si bunurile dusmanilor nostri?

Conform legilor nescrise ale preriei, toate bunurile celor invinsi le apartin invingatorilor.

I-am invins pe indieni! Prin urmare, le putem lua totul. Haideti, oameni buni! Fiecare dintre noi trebuie sa-si ia de-aici un lucru care sa-i aminteasca de lupta cu indienii!

Mark s-a apropiat de conductor si i-a spus:

Vreti sa ni-i aratati si noua pe indienii pe care i-ati invins sau i-ati ucis dumneavoastra?

Fanning 1-a privit pe Sans-ear nestiind ce sa creada, iar dupa cateva clipe 1-a intrebat:

Ce vreti sa spuneti, domnule?

Daca dumneavoastra ati ucis vreun indian, atunci puteti sa luati toate lucrurile care i-au apartinut acelui indian, altfel nu!

Mark, lasa-i in pace, i-am spus tovarasului meu. Noi nu avem nevoie de lucrurile indienilor.

Bine, Charley, daca spui tu! Dar sa nu se atinga nimeni de scalpurile lor!

Iar pe muncitorul pe care l-au ucis indienii pentru a-i lua uneltele il veti aseza in tren si il veti lua cu dumneavoastra! am spus eu.

Dorinta mi-a fost indeplinita. Toti albii ucisi au fost asezati intr-un vagon, iar indienii cazuti au fost jefuiti. Trenul s-a pus in miscare si o vreme am auzit huruitul rotilor. Apoi s-a lasat linistea.

Ce facem acum, Charley? m-a intrebat Sans-ear.

Dormim.

Si nu crezi ca indienii se vor intoarce aici, mai ales acum cand trenul a plecat?

Ba da. Cu siguranta ca se vor intoarce pentru a-si lua mortii.

M-ar mira, de pilda, daca Fred Morgan nu s-ar intoarce si el odata cu indienii, pentru a-si cauta calul si minunatele sale pietre pretioase!

Se prea poate sa se intample precum spui, si totusi nu prea cred ca Morgan se va intoarce. Cum sa mai dai de urmele unui armasar care s-a speriat de foc? Oricum, el stie foarte bine ca in afara celor din tren mai sunt si alti oameni pe-aici, niste oameni de care ar trebui sa se fereasca.

Morgan m-a recunoscut, asa cum si eu l-am recunoscut pe el, si tare m-ar mira daca nu ar incerca sa-mi traga un glont in cap sau sa-mi infiga cutitul in coaste.

O sa mai vedem ce se va intampla. Eu cred ca astazi cel putin nu ne pandeste nicio primejdie. Totusi, ar fi bine sa ne departam de linia ferata.

Prea bine! Hai!

Spunand acestea, Jorrocks a sarit in sa. Am incalecat si eu si apoi am pornit spre miazanoapte. Cand am putut fi siguri ca ne departasem indeajuns de linia ferata, ne-am oprit si am descalecat. Eu mi-am legat armasarul, iar Mark a lasat-o libera pe Tony, astfel incat iapa sa poata paste in voie. Ne-am invelit in paturi si ne-am culcat numaidecat. Eram ostenit si am dormit foarte adanc. O singura data mi s-a parut ca aud, ca prin vis, trenul trecand.

Cand m-am trezit, abia mijisera zorile. Mark se trezise inaintea mea si fuma unul din trabucurile pe care le primisem de la calatorii din tren.

Good morning, Charley! m-a salutat Sans-ear. Hm! intr-ade­var, e o deosebire intre tutunul asta si trabucurile tale pe care le faci in fabrica pe care-o porti sub sa! Ia si dumneata unul, fumeaza linistit si pe urma sa ne vedem de treaba. De'mancat n-o sa mancam decat dupa ce gasim apa.

Ar fi bine sa gasim apa, macar de dragul cailor. Bietii de ei, n-au ce paste si nici n-au ce bea. Eu pot sa fumez si in timp ce calaresc.

incotro o luam?

Mergem in linie dreapta pana in locul in care s-a oprit trenul. Facand astfel, n-o sa ne scape nicio urma.

N-O sa inaintam unul langa altul, nu-i asa?

intocmai. O sa inaintam tinandu-ne la distanta destul de mare unul fata de altul. Sa mergem!

Urmele indienilor s-ar fi vazut cu siguranta in cenusa fina, daca nu ar fi adiat vantul peste noapte, stergandu-le cu totul.

Ai vazut ceva, Charley? m-a intrebat Mark, dupa o vreme.

Nu.

Nici eu! Sa-1 ia naiba de vant care vine, de pilda, tocmai atunci cand n-ai nevoie de el! a exclamat Sans-ear. Daca nu ai fi gasit dumneata scrisoarea, nici n-am sti acum ce se cuvine sa facem!

Sa pornim spre Rio Pecos!

Prea bine! Mai intai as vrea, de pilda, sa le arat indienilor cu cine au avut cinstea sa lupte.

Am descalecat si m-am intins pe terasament. Sans-ear s-a dus sa le taie urechile indienilor morti si sa le aseze astfel incat fiecare dintre razboinicii cazuti sa-si tina urechile in maini.

Sunt gata! Putem porni! mi-a strigat Mark. Avem destul de mers pana ce dam de apa. Tare sunt curios sa aflu cine rezista mai bine, armasarul dumitale sau buna mea Tony. »

Iapa dumitale trebuie sa care in spinare o greutate mai mica decat cea pe care trebuie sa o poarte in sa armasarul meu.

Asa-i, draga Charley! Iapa mea cara mai putin, daca-i vorba de carne si de oase omenesti, in schimb trebuie sa duca mai mult creier! Hm! Sa-mi scape mie Morgan! Asta n-am sa mi-o iert! Hm! Si dumneata sa nu-i omori pe cei doi sefi de trib! Pentru asta n-am sa te pot ierta decat daca ma ajuti sa-1 prind pe Morgan!

Capitolul ^

APA! APA!

A.

Intre Texas, Arizona, New Mexico si Teritoriul Indian, sau, altfel spus, intre muntii Ozark, incepand de la Sierra Guadelupa si prelungindu-se catre muntii Gualpa - inconjurata de inaltimile ce marginesc cursul superior al lui Rio Pecos si izvoarele lui Red River, Sabine, Trinidad, Brazos si Colorado - se afla o nesfarsita intindere de pamant pe care am putea s-o numim "Sahara Statelor Unite'.

Tinuturi aride, acoperite de nisip incins, alterneaza cand si cand cu stanci golase pe care nu creste nici macar o planta cat de mica. Noptile friguroase sunt urmate de zile toride. Nicio vale inverzita nu se arata in acest peisaj monoton, nicio fantana nu te imbie cu racoarea ei, nicio oaza nu se arata in imensul pustiu. Nu exista nici macar stepa, tinut care ar trebui sa faca trecerea de la inaltimile muntilor la pustiul acoperit de nisip. Moartea pandeste de peste tot, neiertatoare. Ici, colo - nu se stie prin ce minune a naturii - se zareste cate un tufis maroniu, aratandu-se parca in bataie de joc ochiului dornic sa zareasca o pata verde in imensitatea pustiului. Calatorul mai poate intalni in calea sa cactusi singuratici sau asezati in siruri regulate, care acopera suprafete destul de intinse. Nici cactusii, nici tufisurile nu incanta ochiul cu prezenta lor, caci au o culoare cenusiu-maronie. Cactusii sunt acoperiti cu un strat gros de nisip si vai de calul sau de calaretul care ajunge din neatentie in

mijlocul unei asa-numite "oaze de cactusi'! Armasarul care se apropie prea mult va fi ranit de mii de tepi si nu va putea merge mai departe. Calaretul trebuie sa renunte la calul sau si este nevoit sa-1 ucida, daca nu doreste sa-si lase credinciosul animal prada unei morti cumplite.

in ciuda tuturor primejdiilor care pandesc in desert, omul a indraznit sa il strabata. Mergand de-a lungul "drumurilor' croite prin desert, calatorul poate ajunge la Santa Fe, la Fort Union, la Paso del Norte sau in minunatele prerii din Texas. Cuvantul "drum' nu are intelesul strazii pietruite pe care o intalnim in tarile civilizate. Pustiul este strabatut adesea de cate un vanator, de grupuri de barbati care nu se tem de nimic, de cete de indieni sau de cate un convoi de carute, dar in desert nu exista un drum, o strada de genul celor pe care le putem intalni in tinuturile Germaniei. Fiecare om isi croieste propriul drum prin pustiu, cautand mereu un punct de reper, fie el cat de neinsemnat, care sa-i dea de veste ca nu s-a ratacit. Omul prevazator a marcat "drumurile' cu pari batuti in pamant.

Cu toate astea, pustiul isi cere nemilos tributul. De-a lungul "drumului' ti-e dat sa vezi cadavre omenesti, sei, trupuri de animale, resturi de carute, inspaimantatoare semne, fiecare avand povestea sa, o poveste pe care urechea nu o poate auzi, dar pe care mintea si-o poate inchipui in toate amanuntele ei cumplite. Cerul este brazdat de ulii care supravegheaza cu ochi ageri tot ce se petrece pe intinderea de nisip, stiind ca prada nu le poate scapa nicicum. Cum se numeste acest desert?

Oamenii care locuiesc la marginea sa ii dau denumiri englezesti, frantuzesti sau spaniole, dar desertul despre care va vorbesc este cunoscut sub denumirea de Llano Estacado.

Pe intinderea nemarginita a pustiului se zareau doi calareti venind dinspre izvoarele lui Red River si indreptandu-se catre Sierra Blanca. Caii celor doi calatori pareau a fi foarte osteniti. Bietele animale erau numai piele si os. Parul le statea precum penele unui papagal care va muri curand in colivia sa. inaintau incet, impiedicandu-se parca la fiecare pas si amenintand sa se prabuseasca din clipa-n clipa. Limbile le atarnau printre buzele

uscate, ochii isi pierdusera orice urma de stralucire si pe trupurile lor nu se zarea niciun strop de sudoare, in jurul boturilor lor nu se vedea nici urma de spuma, desi era nemaipomenit de cald.

Cei doi cai pe care i-am descris cititorului erau Tony si armasarul meu. Calaretii nu puteau fi decat Mark si cu mine insumi.

De cinci zile ne aflam in Llano Estacado. Avusesem norocul sa mai gasim cand si cand cate-un strop de apa. De ceva timp, insa, norocul ne parasise. Fara sa vreau, ma gandeam cat de'bune sunt canalele pentru irigatii in zonele desertice si mi-au venit in minte versurile lui Uhland:

Caii erau lihniti, morti de foame.

Ar fi vrut ca stapanii sa-i duca-n spinare.

Ar fi fost cu neputinta sa ne ducem caii in spinare, pentru ca, la fel ca si acestia, ne gaseam intr-o stare jalnica.

Plapandul Mark se uscase cu totul si se tinea de grumazul iepei sale. Era o minune ca nu cadea din sa. Sans-ear avea gura larg deschisa, iar in ochii sai goi nu se putea zari nici cea mai mica urma de inteligenta. in ceea ce ma priveste, mi se parea ca prin venele mele nu mai curge sange, ci plumb incins. Gatul mi-era atat de uscat, incat eram gata sa jur ca acesta ar fi explodat, daca as fi incercat sa scot vreun sunet. Eram convins ca voi mai rezista cel mult un ceas, dupa care ma voi prabusi de pe cal si ma voi stinge incet, in chinuri cumplite.

A a pa! gemea Mark.

Am ridicat fruntea si l-am privit. Ce i-as fi putut spune? Mai bine taceam!

Armasarul meu s-a oprit si mi-a fost cu neputinta sa-1 urnesc din loc. Tony s-a oprit si ea.

Descalecarea! am spus eu, simtind ca tot gatul imi luase foc.

Parca aveam mii si mii de ace in plamani, in gat si in gura.

Am descalecat cu greu. Mi-am luat calul de capastru si am

inceput sa inaintez incet-incet. Mark mi-a urmat exemplul, dar se vedea ca nu avea sa mai reziste mult. Armasarul ma urma, eliberat de povara pe care-o purtase in spinare atata vreme. Sa tot fi mers o

jumatate de mila, cand am auzit in spatele meu un oftat. Am intors capul. Mark zacea intins pe nisip, cu ochii inchisi. M-am asezat langa el fara sa scot un cuvant. Oricum, vorbele nu mai erau de niciun folos.

Acesta avea sa fie sfarsitul vietii mele? Asa aveau sa se incheie calatoriile mele? Ma gandeam la parinti, la frati, la surori, la indepartata Germanie. Voiam sa ma impac cu mine insumi, sa rostesc o rugaciune in gand.

Urma sa murim numai datorita nesansei. in urma cu doua zile, calul meu isi scrantise un picior, si asa se explica de ce pentru a strabate pustiul ne-ar fi trebuit mai mult timp decat prevazusem. in afara de aceasta, imi dadusem seama, chiar in ziua aceea, ca stalpii care ar fi trebuit sa indice drumul fusesera mutati de la locul lor si astfel inaintasem intr-o directie gresita.

Dinspre Santa Fe si Paso del Norte veneau adesea grupuri de cautatori de aur care avusesera noroc si se imbogatisera. Fericitii cautatori de aur care gasisera metal pretios in California treceau prin Llano Estacado, dar in desert ii pandea o cumplita primejdie.

Oameni care nadajduisera ca vor gasi aur sau argint si care nu mai voiau sa munceasca cinstit, nemernici de tot felul care nu mai puteau sa se arate prin orasele din Est, pentru ca erau vanati de oamenii legii, vagabonzi si raufacatori se adunasera laolalta in Llano Estacado si isi pusesera in gand sa-i jefuiasca pe cautatorii de aur. Datorita faptului ca, de obicei, cautatorii de aur sunt oameni puternici, obisnuiti sa lupte, banditii nu indrazneau sa-i infrunte deschis. Asa stand lucrurile, talharii, cunoscuti si sub denumirea de "lemnari' sau "ulii', s-au gandit la o solutie pentru a-si atinge scopul: au scos parii din pamant si le-au schimbat locul, astfel incat drumetii care nu cunosc desertul sa se rataceasca si sa moara, in cele din urma, d'e sete.

Astfel, banditilor le era foarte usor sa isi insuseasca avutul cautatorilor de aur, ale caror trupuri aveau sa se descompuna incet in arsita desertului. Rudele acestora aveau sa-i astepte in zadar.

Urmasem drumul indicat de tarusi. Abia catre pranz imi dadusem seama ca ne indreptam, de fapt, intr-o directie gresita.

Am auzit undeva, sus, un strigat ascutit. Am ridicat ochii si am zarit un uliu. Se invartea in cercuri largi deasupra noastra, ca si cand ar fi fost sigur ca noi avem sa fim urmatoarea lui prada. Ma gandeam ca poate "lemnarii' erau prin apropiere. Ma cazneam sa descopar vreo urma, cand am zarit la aproximativ o mie de pasi distanta niste puncte si aceste puncte nu puteau fi nici pietre, nici dealuri. Mi-am luat carabina si m-am tarat cu greu inainte.

Dupa o vreme, mi-am dat seama ca aveam inaintea mea trei coioti. La o oarecare distanta fata de acestia, se zareau cativa ulii care facusera cerc in jurul unui trup pe care nu-1 puteam distinge. Trebuia sa fie un animal sau un om, o fiinta care nu murise inca. Daca ar fi fost vorba despre un cadavru, animalele de prada si-ar fi impartit deja prada. Prezenta coiotilor imi dadea sperante. Stiam prea bine ca aceste animale nu rezistau foarte mult fara apa. Ma pregateam sa ma ridic in picioare pentru a vedea ce fel de fiinta era aceea in jurul careia se stransesera, dornici de prada, coiotii si ulii, cand mi-a venit o idee si am dus carabina la ochi.

Eram pe cale de a muri de sete. Apa nu era prin apropiere. Oare sangele animalelor de prada nu ne putea potoli intrucatva setea?

Din cauza slabiciunii care ma stapanea, teava carabinei se legana incoace si-ncolo. M-am asezat in genunchi si astfel am putut tinti cum se cuvine.

Am tras un foc inca unul Doi coioti au cazut la pamant. Unul dintre ei urla cumplit si se tavalea prin nisip. Daca nu m-as fi aflat intr-o stare jalnica, s-ar fi cuvenit sa-mi fie rusine. Pe unul dintre coioti il nimerisem drept in cap. in ceea ce-1 privea pe cel de-al doilea, glontul meu ii retezase picioarele din fata. De aceea animalul urla si se tavalea prin nisip. Am taiat primul coiot la gat, mi-am dus buzele in dreptul taieturii facute si am inceput sa sorb cu nesat sangele animalului de prada, de parca as fi baut nectarul de care se bucurau doar zeii din Olimp. Am scos apoi burduful din piele pe care il purtam la brau si l-am umplut imediat cu sange. M-am indreptat spre fiinta pe care o inconjurasera animalele de prada si mi-am dat seama ca era un negru. Cand l-am privit mai atent, am fost de-a dreptul uimit si am exclamat:

- Cesar!

Auzindu-se strigat, negrul a deschis ochii si a gemut:

Apa!

Am ingenuncheat langa el, i-am ridicat capul, i-am dus burduful la buze si i-am spus:

Bea!

Omul a deschis gura, dar abia daca putea sa inghita. A durat ceva vreme pana cand am izbutit sa-i torn pe gat lichidul scarbos.

Acum venise vremea sa ma gandesc la Mark. Am tras dupa mine coiotul caruia ii zdrobisem picioarele, l-am adus pana langa Sans-ear si abia dupa aceea l-am ucis si l-am taiat la gat, zicand:

Uite, Mark, bea!

Tovarasul meu zacuse nemiscat. Acum, auzind despre ce era vorba, s-a ridicat in sezut, intreband:

Sa beau? Am auzit bine?

I-am dat burduful si 1-a golit dintr-o rasuflare. L-am umplut din nou, si Mark 1-a golit iar intr-o clipa, exclamand apoi:

Sange! ihh! Ah! Brr! Ei, dar tot e mai bun decat imi inchipuiam!

Am mai baut si eu cei cativa stropi .care se mai aflau in burduf. Apoi am sarit in picioare. Cel de-al treilea coiot, in care nu apucasem sa mai trag, se intorsese. Animalul a inceput sa adulmece trupul unuia dintre coiotii pe care-i doborasem. Am dus din nou carabina la ochi si am tras asupra lui, omorandu-1. Folosindu-ma de sangele animalului, am izbutit sa-1 fac pe Cesar sa-si mai vina in fire.

Calatorul are uneori parte de intalniri despre care poate spune ca sunt cu totul si cu totul neasteptate. O astfel de intalnire era acum cea dintre mine si negrul Cesar, pe care-1 cunosteam foarte bine. Poposisem timp de mai multe zile in casa stapanului sau, giuvaiergiul Marshal din Louisville. Fiii domnului Marshal venisera cu mine la vanatoare prin Muntii Cumberland si ma insotisera apoi pana la Mississippi. Ce cauta Cesar in Llano Estacado?

Ti-e mai bine acum? l-am intrebat pe negru.

Mai bine, mult mai bine, foarte mai bine la mine este! mi-a raspuns Cesar. Se poate? Massa¹ Charley, mult mare vanator? Oh!

¹ Mister (domn), in formula folosita de negri.

Negru' Cesar mult fericit este pentru ca a intalnit la massa Charley! Oh, massa Charley salvat la massa Bern! Altfel massa Bern mort este!

Bernard? Unde e?

Oh! Massa Bern! Unde este massa Bern? Negrul a privit in jur si apoi a aratat spre sud, zicand: Massa Bern acolo este! Ba nu, nu este, nu este! Massa Bern acolo este sau acolo este sau acolo este! a spus Cesar, aratand spre nord, spre vest si apoi spre est.

Bunul Cesar nu-mi putea spune unde se afla stapanul sau.

Ce face Bernard aici, in Llano Estacado?

Ce face? Asta Cesar nu stiut. Cesar nu vazut la massa Bern. Massa Bern plecat cu ceilalti massa.

Cine sunt oamenii in tovarasia carora se afla Bernard?

Oameni care calatorit cu massa Bern impreuna eram vanatori, eram negustori eram Oh! Oh! Cesar nu stiut!

Unde voia sa ajunga Bernard?

La Rio Pecos vrut ajunge si pe urma la Francisco, la tanar massa Allan vrut ajunge.

Allan se afla in San Francisco?

Massa Allan acolo este. Cumparat aur mult foarte pentru massa Marshal, dar la massa Marshal nu mai trebuit aur, fiindca massa Marshal mort a fost. .

Domnul Marshal a murit? am intrebat eu, mirat, stiind ca giuvaiergiul era un barbat in putere.

Da, mort a fost, da' moarte nu de la boala venit, moarte de la ucis venit.

Cum? A fost ucis? am intrebat eu, uimit. Cine 1-a ucis?

Ucigas noaptea venit. Bagat cutit in piept la massa Marshal. Luat pietre pretioase. Giuvaier luat. Aur luat. Tot luat de la massa Marshal. Cine ucigas este si unde plecat ucigas, asta serif nu stim, asta judecator nu stim. Nici detectiv nu stim. Nici massa Bern si nici Cesar nu stim.

Cand s-a intamplat asta?

in urma mult. Mult zile in urma. Mult saptamana in urma. Massa Bern acuma sarac, foarte sarac. El scris la massa Allan, la Californ', dar nu primit raspuns. Massa Bern intai pornit la urma la ucigas. Pe urma cautam massa Allan.

Vestea pe care o primisem de la negrul Cesar era cu adevarat cumplita. O crima comisa in scop de jaf distrusese o familie. Domnul Marshal fusese ucis. Cei doi fii ai sai, Bernard si Allan, erau saraci. Speram ca nu li se furasera toate pietrele pretioase si tot aurul, asa cum spusese negrul. Fara sa vreau, m-am gandit la diamantele pe care le gasisem asupra lui Morgan si pe care le purtam inca la mine. Ce il facuse pe faptas sa plece din Louisville si sa mearga in prerie?

Cum ati ajuns prin partile astea?

De la Saint Louis mers la Fort Scott. Pe urma, trecut peste mult apa si munte. Cesar am mers cu tren, mers calare, mers pe jos. Ajuns la mare pustiu Estacado, unde apa nu este deloc. Obosit la cal. Obosit la Cesar. Sete fost mare cat la Mississippi. Sete fost la cal. Sete fost la Cesar. Cesar cazut de pe cal. Cal fugit. Cesar la mare incurcatura fost pentru murit de sete. Apoi am venit massa Charley si dat de baut sange la Cesar. Oh! Oh! Massa Charley salvat la massa Bern! Oh! Daca salvat la massa Bern, Cesar iubit la massa Charley mult tare. Atunci dragoste Cesar pentru massa Charley mare cat pamant este!

Nu cred ca puteam sa indeplinesc dorinta negrului, oricat de mult mi-as fi dorit. Nici nu-mi puteam inchipui de ce bunul Cesar spera ca eu il voi gasi pe stapanul sau. Nu-i puteam spune asta bietului negru, asa ca m-am multumit sa-1 intreb:

Cati erati cu totii?

Mult fost! Mult! Fost noua barbati si cu Cesar.

Unde trebuia sa ajungeti de aici?

Asta Cesar nu am stiut. Cesar mers la urma si nu auzit ce spune multi massa.

Vad ca ai un cutit si o sabie. Toti aveati arme?

Da, mult arme avut. Avut flinta, si pusca, si cutit, si pistol, si revolver.

Cine era in fruntea voastra?

Massa Williams.

Aminteste-ti incotro se indreptau cand ai cazut de pe cal.

Oh! Oh! Cesar nu aminteste la el! Mers acolo sau acolo sau acolo Cesar nu aminteste la el!

Cand ai cazut de pe cal, dimineata, la pranz, seara?

Cazut la asfintit si ah, oh acuma Cesar stim! Massa Bern mers catre soare. Mers catre soare, cand Cesar am cazut de pe cal!

Bine! Poti sa mergi?

Cesar merge! Cesar alearga ca cerb din padure! Sange bun doctorie la sete!

Negrul avea dreptate. Sangele de coiot facuse minuni. Nu ma mai simteam slabit. Si plapandul Mark se ridicase in picioare si se simtea mult mai bine acum. Se pare ca Bernard si barbatii care-1 insoteau fusesera sleiti. Altfel Bernard ar fi observat absenta credinciosului sau servitor. Poate ca setea ii tulburase mintea intr-atat, incat nu mai era stapan pe sine. Dupa cate spunea Cesar, Bernard Marshal o apucase impreuna cu tovarasii sai spre vest. Si noi trebuia s-o luam spre apus, dar cum sa-1 fi ajutat pe Bernard, cand noi insine am fi avut nevoie de ajutor si nu ne puteam folosi de cai?

Stapanul lui Cesar si tovarasii sai trebuiau sa fie pe undeva, prin apropiere. De aceea i-am spus lui Mark:

Ramai aici langa cai. Poate se mai odihnesc si atunci mai pot merge o mila, doua. Daca nu ma-ntorc in doua ceasuri, vii dupa mine!

Bine, Charley, dar nu cred sa ajungi prea departe. Zeama asta de coiot n-o sa-ti tina, de pilda, prea mult de sete.

Atunci cand redau discutiile care au avut loc intre mine si Mark, ma folosesc de pronumele "tu' si "dumneata'. Prin aceasta vreau sa arat ca ma imprietenisem cu plapandul Sans-ear la catarama, dar de fapt, atunci cand ne adresam unul altuia, spuneam you¹ ca si atunci cand ne vazusem pentru prima data.

Am gasit urmele a zece cai ce se deplasasera dinspre est spre vest. Dupa ce negrul cazuse de pe calul sau, fara ca absenta lui sa fie observata de ceilalti, patrupedul continuase sa mearga, sau mai bine spus sa-si tarasca picioarele, tinandu-se dupa ceilalti cai. Urmele erau atat de adanci, incat inaintam repede. Cand spun "repede', vreau sa arat ca inaintam cu iuteala si nu stiu daca aceasta se datora

¹ in limba engleza, you se traduce si prin dumneavoastra, si prin dumneata, si prin tu.

faptului ca bausem sange de coiot sau faptului ca voiam neaparat sa-1 gasesc pe Bernard Marshal.

Cred ca am mers o mila pe jos, cand am zarit inaintea mea mai multe siruri de cactusi ingalbeniti de caldura, care acopereau o suprafata destul de mare.

M-am gandit atunci ca in Florida, atunci cand pamantul se incinge si aerul pare plumb topit, oamenii dau foc la stuf si la toate tufisurile uscate. intr-o asemenea situatie, ploaia vine ca prin minune.

Desigur ca fenomenul poate fi explicat stiintific si nu este vorba despre vreo minune sau despre vreo vrajitorie.

Am inceput sa aprind cactusii. Mai vazusem preria arzand, dar niciodata nu mai zarisem asa o mare de flacari. Cactusii pocneau, facand un zgomot asemanator focurilor de arma. Era ca si cand intre militarii a doua armate dusmane s-ar fi incins o lupta apriga. Simteam cum se cutremura pamantul.

Ploaia - acesta era deocamdata ajutorul pe care voiam sa i-1 dau lui Bernard Marshal. Am facut cale-ntoarsa, fara a ma gandi nici macar o clipa daca am sa mai gasesc urmele stapanului lui Cesar. Speranta parea ca-mi da aripi. intr-un sfert de ceas as fi putut ajunge la Mark si la Cesar, dar nu mai era nevoie sa strabat tot drumul, pentru ca cei doi mi-au venit in intampinare.

Dumnezeule, Charley, ce se intampla? m-a intrebat, ingri­jorat, Sans-ear. Am crezut ca-i cutremur, da' acuma cred ca a luat foc nisipul.

Nu nisipul a luat foc, draga Mark. Am aprins eu cactusii.

Cuuum? Le-ai dat foc? Nu-mi vine sa cred!

De ce?

Hm! Chiar ai dat foc cactusilor! Dar spune-mi si mie la ce foloseste asta!

Ca sa ploua.

Sa ploua? Draga Charley, nu mi-o lua in nume de rau, da' cred ca-ti lipseste-o doaga.

Nu stii ca, la anumite popoare, nebunii sunt respectati, pentru ca se crede despre ei ca-s niste oameni foarte destepti?

Trag nadejde ca n-ai vrea sa spui acum ca ai facut ceva nemaipomenit. Uite, e mult mai cald decat adineauri!

Caldura se duce-n sus si se va forma energie electrica.

Lasa-ma te rog cu energia asta electrica sau cum i-o fi zicand! Nu pot s-o beau, nu pot s-o mananc si nu stiu nimic despre ea!

Pai o s-o auzi cat de curand, pentru ca o sa ploua cu tunete si trasnete.

Fa bine si inceteaza! Vai, bietul de tine! Chiar ca ti-ai pierdut mintile cu totul!

Sans-ear ma privea cu ingrijorare. Mititelul chiar nu glumea! De aceea am ridicat mana spre cer si l-am intrebat:

Vezi norisorii aia mici si albi care se aduna laolalta?

La toti dracii, draga Charley! Da, ii vad, ii vad! Poate ca nu esti chiar atat de nebun precum credeam!

Uite, din norisorii aia mici o sa se faca urnnor mare din care apa se va revarsa peste pamant!

Charley, daca lucrurile se vor petrece asa cum spui tu, atunci eu sunt un mare magar, iar tu esti cel mai destept om din Statele Unite, ba poate esti chiar mai destept decat cel mai destept om din Statele Unite!

O sa vezi ca am dreptate, draga Mark! Am mai adus eu o data ploaia in Llano Estacado, si astazi trag nadejde ca o voi face din nou. Cred ca nu ne-ar strica acum un pic de ploaie. Uite, uite colo un nor! De indata ce vor fi ars toti cactusii, o sa inceapa furtuna! Uita-te numai la Tony cum da din codita si cum isi umfla narile. Si armasarul meu incepe sa adulmece. Oricum, o sa ploua numai pe suprafata pe care s-au aflat cactusii. Haideti sa mai inaintam putin! Macar sa ne prinda ploaia asa cum trebuie!

Am pornit toti trei inainte. Lucrurile s-au petrecut intocmai precum am prezis. intr-o jumatate de ceas, intreg cerul s-a intunecat. Apoi ploaia a inceput, dar nu treptat, ci dintr-odata, ca si cand cerul ar fi fost alcatuit din niste vase ce trebuiau golite cu orice pret. Caii nostri au inceput sa faca niste salturi de mai mare frumusetea, exprimandu-si astfel bucuria, iar noi, oamenii, am avut grija sa umplem cu apa toate burdufurile pe care le aveam asupra noastra, pentru ca dupa aceea sa intindem paturile pentru a nu pierde niciun strop de ploaie.

Cel mai zgomotos era Cesar. Negrul isi manifesta bucuria in fel si chip. Facea tumbe, se rostogolea si se stramba, strigand:

Oh, massa, massa Apa! Frumos apa! Bun apa! Mult apa! Cesar sanatos este! Cesar puternic este! Fugit, alergat pana la Californ'! Si massa Bern avem apa?

Cred ca da, pentru ca ar trebui sa fie pe-aici, pe-aproape. Eu cred ca acum ar fi mai bine sa bei, nu sa vorbesti! Ploaia are sa se opreasca foarte curand!

Cesar a ridicat de jos palaria care-i cazuse de pe cap, a intors-o cu susul in jos, a lasat-o sa se umple, a deschis gura mare si a turnat pe gat apa din palarie, strigand:

Oh, oh, massa, massa Bun massa! Cesar mai baut mult apa!

Negrul a intots din nou palaria cu susul in jos, dar ploaia s-a

oprit, si bietul Cesar a exclamat, dezamagit:

Oh, oh, gata ploaia! Apa nu mai vine!

Ei, acum cred ca ar fi bine sa mancam putin si pe urma sa pornim ca sa-1 ajungem din urma pe Bernard Marshal! am spus eu.

Am mancat intr-adevar putina carne de bizon si apoi am pornit. Cesar s-a dovedit a fi un foarte bun alergator, pentru ca a tinut pasul cu armasarul meu care, spre bucuria mea, nu mai schiopata deloc.

Urmele lui Bernard si ale tovarasilor sai fusesera sterse cu totul, dar asta nu era o problema pentru ca stiam in ce directie inaintau. Cactusul ocupase, se pare, o fasie destul de mare de pamant care se intindea de la est la vest. Asta imi convenea de minune, pentru ca astfel eram sigur ca si Bernard avusese parte de ploaie. La un moment dat, am zarit inaintea mea mai multe puncte. Am scos ocheanul si mi-am dat seama ca erau noua barbati, toti calare. Dintre acestia, unul a pornit-o spre noi. L-am privit mai atent pe acel calaret si l-am recunoscut numaidecat pe Bernard Marshal. Probabil ca omul fusese atat de obosit si toropit de sete, incat nu vazuse ca bunul sau Cesar nu se mai gasea in spatele lui. Dupa ploaie, Bernard trebuie sa-si fi revenit si s-a gandit ca era de datoria sa sa-1 caute pe negru. Niciunul dintre tovarasii lui nu-1 insotea, semn ca pentru ei viata unUi "negrotei', a unui servitor, nu avea nicio importanta.

Marshal ne-a zarit, in cele din urma, si le-a strigat ceva celorlalti. Toti au pus numaidecat mana pe arme si s-au indreptat spre noi.

Hai, Cesar, ia-o inainte! i-am spus negrului.

Cesar mi-a urmat indemnul si a inceput sa fuga spre stapanul sau.

Cand 1-a recunoscut pe servitorul sau, Bernard s-a oprit locului si a descalecat. Tovarasii lui i-au urmat exemplul.

Ne-am apropiat si noi, iar Cesar a inceput sa strige:

Nu tras, massa, nu tras! Venit bun, frumos domnii. Venit massa Charley care omoara indian cu pumn.

Se poate? Charley, chiar tu esti?

Bernard Marshal ma privea atent. Cand ne vazusem ultima data eram mult mai bine imbracat decat acum si nu aveam barba. Nu e usor sa recunosti un om care poarta barba, dupa ce nu l-ai mai vazut de multa vreme, asa ca nu ma puteam supara pe bunul Bernard pentru ca nu ma identificase numaidecat.

in cele din urma, Bernard m-a recunoscut, mi-a intins mana si a exclamat:

Pe Dumnezeul meu! Chiar tu esti! Ce cauti aici, in sud? Stiam ca aveai de gand sa ajungi la Fort Benton si apoi sa pleci mai departe, catre Snow Mountains.

Am fost in Snow Mountains, draga Bernard, numai ca pe-acolo e cam frig, asa ca m-am hotarat s-o apuc spre sud. Oricum, ma bucur sa te revad, chiar si-n Llano Estacado. Nu vrei sa mi-i prezinti pe tovarasii dumitale?

Cum sa nu! Cum sa nu! Cu cea mai mare placere. Te rog, descaleca si apropie-te!

Bernard Marshal m-a prezentat mai intai pe mine tovarasilor sai, avand grija sa le pomeneasca numele meu asa cum era el trecut in acte, fara a le spune ca eu eram Old Shatterhand. Apoi mi-a pus o gramada de intrebari, la care m-am straduit sa-i raspund cum m-am priceput mai bine si, in cele din urma, mi i-a prezentat pe tovarasii sai. Printre acestia se aflau cinci yankei sadea, care se ocupau cu negotul de blanuri, fiind in slujba societatii "Mountain', si alti trei care purtau atatea arme, incat ar fi fost cu neputinta sa fi fost vanatori. Acestia erau deci negustorii despre care vorbise Cesar. Ceilalti semanau mai mult a aventurieri care vor sa castige bani prin

orice mijloace. Cel mai varstnic dintre ei, care-mi fusese prezentat drept "domnul Williams', era seful grupului. Acest Williams mi s-a parut, cel putin pentru inceput, un om simpatic si blajin, adica, asa cum se spune in Vest, "un batran raton'. Se parea ca Mark nu starnise interesul lui Williams, astfel incat batranelul s-a apropiat de mine si mi-a spus:

Acum stim cine sunteti si de unde veniti, dar nu stim incotro vreti s-o luati. Unde doriti sa ajungeti?

Poate la Paso del Norte, poate si in alta parte, depinde cum avem treaba.

I-am raspuns astfel, pentru ca nu voiam sa-i dau foarte multe amanunte.

Hm! Si ce treaba aveti pe-aici?

Vrem sa vedem si noi. lumea.

Minunat! Asta-i o treaba de care nu te plictisesti nicicand! inseamna ca sunteti un om bogat. As indrazni sa spun chiar foarte bogat! De altfel, asta se vede si dupa armele pe care le purtati. Lucesc de-ti iau ochii!

Omul se insela amarnic in privinta mea, dar asta nu avea nicio importanta. Nu-mi placea privirea pe jumatate dispretuitoare a lui Williams si nici tonul pe care-mi vorbise. Acest batranel, aparent simpatic si binevoitor, nu stia sa se stapaneasca, drept pentru care incepuse sa-mi inspire neincredere.

Mi-am propus sa stau cu ochii pe el si am replicat in doi peri:

Nu stiu daca as putea spune ca sunt bogat sau sarac. De altfel, asta nu are nicio importanta cand te afli in Llano Estacado.

Aveti dreptate, domnule, aveti perfecta dreptate. Cred ca intr-o jumatate de ceas am fi murit cu totii de sete si nu ne-am fi putut cumpara un strop de apa, chiar daca am fi avut asupra noastra toti banii din lume. Spre norocul nostru, s-a petrecut o minune, una cum rar se petrece in pustietatea asta.

Ce vreti sa spuneti?

Vorbeam despre ploaie, sau nu v-ati bucurat de ea?

Bineinteles ca ne-am bucurat de ea, ca doar eu am provocat-o.

Ati provocat-o? Cum adica, domnule?

Si noi era sa murim de sete la fel ca si dumneavoastra, si atunci ne-am gandit ca nu ne putea salva decat o ploaie buna.

Ia ascultati! Nu va mai laudati atata! Trag nadejde ca nu vreti sa va bateti joc de noi! Nu de alta, dar daca vreti sa ne luati peste picior, nu va vad prea bine! Eu am fost mai demult la Salt Lake si am intalnit niste "sfinti ai Zilei de Apoi' care fac minuni de soiul celei pe care pretindeti ca ati facut-o dumneavoastra.

Si eu am fost la Salt Lake, dar nu sunt mormon. Sa stiti ca.eu am adus ploaia. Ma rog, sa trecem la treburile noastre. Sunteti de acord sa calatorim in tovarasia dumneavoastra?

De ce nu? Sigur ca sunt de acord, mai ales ca va cunoaste si domnul Marshal. Dar, ia spuneti-mi, cum de ati avut curajul s-o porniti prin Llano Estacado asa, numai cu tovarasul dumnea­voastra?

Credeti ca este nevoie de mult curaj pentru a trece prin pustiul asta? am intrebat eu. Drumul e marcat cu tarusi. Te tii dupa ei si treci astfel prin desert!

Doamne, cat de simplu vi se pare totul! N-ati auzit niciodata de asa-numitii stakemen?

Ce fel de oameni sunt cei despre care vorbiti?

Ei, poftim! Nici asta nu stiti! Ma rog, nu vreau sa va vorbesc acum despre "lemnari', pentru ca nu-i bine sa cobesti, dar va spun ca daca doi oameni se incumeta sa umble singuri prin Llano, aceia nu pot fi decat Old Firehand, Old Shatterhand, sau batranul Sans-ear, cel ce are obiceiul sa omoare indienii pentru ca apoi sa le taie urechile.

Eu credeam ca este de-ajuns sa fii cu adevarat barbat ca sa traversezi desertul. Cat mai avem pana iesim din Llano?

Doua zile.

Si ne aflam pe drumul cel bun, nu-i asa?

Bineinteles! Dar de ce ma intrebati?

Fiindca mi s-a parut ca dintr-odata tarusii nu mai erau asezati in directia sud-est, ci spre sud-vest.

Dumneavoastra poate sa vi se para ca lucrurile stau asa precum spuneti, dar un vulpoi batran ca mine nu se poate insela. Cunosc desertul asta ca pe buzunarul meu.

Cuvintele lui Williams m-au facut sa imi pierd cu totul increderea in el. Mi-am propus sa fiu foarte atent la onorabilul domn Williams, asa ca l-am intrebat:

Cum se face ca dumneavoastra, niste onorabili negustori de blanuri, ati venit in sud? Eu stiu ca in nord se gasesc mult mai multe blanuri pentru ca este mai mult vanat.

Da' cum le stiti dumneavoastra pe toate! mi-a replicat Williams, in zeflemea. O blana-i o blana si o piele-i o piele! N-are-a face de unde o iei! Ursi negri si ursi cenusii, ratoni, oposumi si alte animale cu blana se intalnesc si aici, in sud. Oricum, noi vrem sa punem mana pe niste piei de bizon si cred ca vom avea ocazia sa luam cateva mii de asemenea piei, pentru ca toamna bizonii pleaca spre sud.

-- Asa? Am crezut ca in munti va va fi mai lesne sa gasiti piei de bizon. Dumneavoastra negustorii o duceti foarte bine, pentru ca nu trebuie sa va temeti de indieni. Mi s-a spus ca societatea "Mountain' isi foloseste negustorii si pe post de postasi si mesageri. O scrisoare poate fi un adevarat talisman pentru un negustor, deoarece, vazand o scrisoare, indienii se feresc sa-i faca vreun rau. Asa este?

Da, intocmai. Noi nu avem de ce ne teme de indieni. Ba mai mult, uneori apelam la ajutorul lor.

Si dumneavoastra aveti astfel de scrisori?

Cum sa nu? Este de-ajuns ca indienii sa vada sigiliul si ma lasa-n pace.

Ma faceti curios, domnule. As vrea sa vad si eu sigiliul despre care vorbiti.

Am vazut ca-1 pusesem in incurcatura pe onorabilul domn Williams. Acesta a izbutit sa se stapaneasca si sa-mi raspunda rastit:

Dumneavoastra nu ati auzit despre secretul corespondentei? Nu am dreptul sa le arat sigiliul decat indienilor!

Nu am vrut sa citesc scrisorile pe care le aveti asupra dumneavoastra, am dorit numai sa vad cum arata un sigiliu. Mi se pare ca nu prea intalniti albi in drumurile dumneavoastra si zau ca nu pricep de ce va suparati.

Daca intalnesc un alb care ma supara, ma folosesc de pusca! Tineti minte asta!

Am adoptat o mutra speriata si am tacut. Mark i-a facut cu ochiul iepei sale si a chicotit incet.

Nu m-am mai ocupat de domnul Williams. M-am intors spre Marshal si i-am spus:

Am aflat de la Cesar unde vrei sa ajungi, draga Bernard. Stiu si de ce intreprinzi aceasta calatorie. O sa-mi povestesti mai tarziu totul in amanunt. Deocamdata, n-am decat o intrebare: Mergeti mai departe sau popositi aici?

S-a hotarat ca vom poposi aici.

-- Prea bine, atunci ma duc sa iau saua din spinarea calului.

Spunand acestea, m-am indepartat de Bernard, am luat saua de pe cal si i-am dat cateva boabe de porumb. Mark mi-a urmat exemplul. Nu puteam vorbi deocamdata intre noi. De altfel, nici nu era nevoie, pentru ca ne intelegeam foarte bine din priviri. Daca doi vanatori se afla impreuna pentru o vreme, ei ajung sa se inteleaga in felul acesta. Nici cu Bernard nu am mai schimbat vreun cuvant.

. Cand s-a lasat inserarea, i-am spus lui Williams:

Puneti oameni de straja. Noi suntem obositi si am vrea sa dormim.

Onorabilul domn mi-a urmat indemnul, si am observat ca a pus de straja cate doi oameni, dar niciodata pe unul dintre tovarasii lui cu unul dintre noi. Acest lucru m-a pus pe ganduri si i-am soptit lui Marshal:

Fa-ti culcusul in apropierea lor, astfel incat sa nu poata vorbi intre ei.

Bernard m-a privit cu uimire, dar a facut intocmai precum ii cerusem.

Caii s-au intins la pamant. Nici macar nu aveau ce paste. M-am lungit langa armasarul meu, folosindu-i trupul drept perna. Lui Mark nu a fost nevoie sa-i spun nimic. Plapandul vanator intelesese foarte bine cum stateau lucrurile si s-a intins chiar langa domnii negustori, astfel incat acestia nu mai puteau vorbi intre ei decat atunci cand erau de straja.

Stelele s-au aratat pe bolta cereasca, dar lumina lor era filtrata printr-un val de abur care se ridica de la pamant, poate in urma ploii. Primii care intrau de straja erau doi dintre negustori. Acestia

au fost inlocuiti de Williams si de catre cel mai tanar dintre tovarasii sai, un anume Mercroft.

Am vazut numaidecat ca Williams si Mercroft mergeau in cerc, unul spre celalalt, oprindu-se mereu pret de cateva clipe cand se intalneau. Unul dintre punctele in care se opreau se gasea chiar langa calul lui Cesar. Negrul avea un cal din soiul celor traiti in prerie si imblanziti de stapan. Nu puteam fi sigur ca domnii negustori vorbeau intre ei, desi auzul meu devenise foarte fin de cand ma aflam in prerie. Stiam ca Williams si Mercroft erau doi oameni in care nu trebuia sa ai incredere. M-am tarat pe burta si am ajuns, in cele din urma, langa calul lui Cesar, care parea o martoaga blanda si cuminte, pentru ca nu m-a tradat nici macar printr-un fornait discret.

Williams s-a apropiat dinspre stanga, si Mercroft dinspre dreapta. Cand s-au aflat unul in fata celuilalt, am auzit foarte limpede glasul lui Williams:

Eu pe ala si tu pe negru.

Dupa ce au trecut din nou pe langa mine, am auzit:

Dar si pe ei.

Probabil ca atunci cand se intalnisera in punctul opus celui in care ma aflam, mai schimbasera cateva cuvinte intre ei.

- Au mai trecut cateva secunde. Williams si Mercroft s-au apropiat din nou de calul negrului si l-am auzit pe unul dintre ei zicand:

Ah, unul e mic si celalalt Oricum, dorm dusi!

Cel "mic' era, desigur, Mark, iar "celalalt' eram chiar eu. Era limpede ca urma sa fim omorati. Nu-mi puteam explica insa de ce Williams si Mercroft luasera aceasta hotarare.

Am mai asteptat si l-am auzit pe unul dintre raufacatori soptind:

Toti trei!

Probabil ca cei trei negustori aveau sa impartaseasca si ei soarta mea si a lui Sans-ear.

Au mai trecut cateva secunde, si am auzit limpede:

Nici macar o clipa mai devreme! Si acum gata!

Dialogul dintre cei doi netrebnici luase, deci, sfarsit. Mi-am dat

seama numaidecat ca ultimele cuvinte pe care le auzisem se refereau

la momentul in care ar fi urmat sa fie comisa crima, dar nu stiam care era acel moment. Am inteles, de asemenea, ca urma sa fim ucisi in timp ce dormeam, dar cand? Chiar in noaptea asta sau maine noapte? Era mai bine sa previn nenorocirea si, cum cei doi raufacatori mai urmau sa faca de straja cel mult un sfert de ceas, era timpul sa actionez.

Cei doi s-au aflat din nou fata-n fata. De data aceasta nu au mai rostit niciun cuvant. Fiecare dintre ei s-a intors pe calcaie. intr-o clipa, m-am aflat la spatele lui Williams. L-am apucat cu stanga de gat, astfel incat sa nu poata scoate niciun sunet. L-am lovit cu dreapta in tampla, si netrebnicul s-a prabusit la pamant. Am mers in cerc, luandu-i locul lui Williams. in cele din urma, m-am aflat fata-n fata cu Mercroft. Omul s-a apropiat foarte linistit de mine, pentru ca nu banuia nimic. L-am apucat de gat si l-am lovit in cap. Stiam ca Williams si tovarasul sau nu aveau sa-si vina in fire decat peste vreo zece minute, asa ca m-am grabit. Mark si Bernard erau treji. Mi-am luat lasoul, si Sans-ear mi-a urmat numaidecat exemplul.

"Ai grija de cei trei negustori!' mi-am zis in sinea mea si apoi am strigat:

Hai, scularea, oameni buni!

S-au trezit, intr-adevar, cu totii, chiar si negrul Cesar, dar cei trei complici ai lui Williams erau deja legati.

Unul dintre negustori a pus mana pe arma si a strigat:

-- Am fost tradati! Puneti mana pe arme!

Mark a inceput sa rada, zicand:

Stai linistit, baiete, ca oricum n-ai percutorl! Nici tovarasii tai n-au, hi, hi!

in timp ce eu trasesem cu urechea la interesanta conversatie dintre Williams si Mercroft, Sans-ear scosese percutoarele pustilor celor trei negustori.

Fiti linistiti, oameni buni! am spus eu. Nu vi se va intampla nimic. Acesti domni, care sunt acum legati fedeles, au vrut sa va ucida pe dumneavoastra si pe noi.

Si pe mine au vrut omorat? a intrebat Cesar.

Da, si pe tine! am raspuns eu.

78          Karl May

Atunci Cesar spanzura la ei de primul stalp din Llano!

Uite, Cesar, acolo se afla domnul Williams si ceva mai incolo zace tovarasul sau. Adu-i incoace pe amandoi!

Ei morti sunt?

Nu, dar si-au pierdut cunostinta.

Prea bine, massal Cesar aduce, aduce!

Cesar i-a adus pe cei doi pe rand, carandu-i pe umerii lui uriasi, si i-a trantit la pamant. Dupa ce i-am legat, puteam vorbi in sfarsit linistiti intre noi. Le-am spus celor trei negustori ce aflasem, iar. ei au cerut ca raufacatorii sa fie ucisi pe loc. Nu am putut fi de acord cu ei si de aceea le-am spus:

Si in savana exista legi. Daca acesti oameni ne-ar fi amenintat cu arma si ne-ar fi pus vietile in primejdie, am avea dreptul sa-i impuscam pe loc. Asa dupa cum stau lucrurile acum, nu avem dreptul sa-i omoram, ci se cuvine sa ii judecam.

Oh, oh, da! Judecat, judecat! a exclamat negrul, bucuros ca putea sa vada cum erau judecati niste oameni. intai judecat si pe urm' Cesar spanzurat la toti cinci de tot!

Nu-i vom judeca acum, am spus eu. E noapte si nu avem cu ce sa facem focul. Vom astepta pana-n zori. Suntem cu totii sapte. Cinci dintre noi pot dormi linistiti, in timp ce doi fac de straja. Ostaticii n-au cum sa fuga pana la venirea zorilor.

Mi-a fost greu sa ii conving pe negustori sa-mi urmeze sfatul, dar in cele din urma, s-au linistit, multumindu-se sa astepte pana in zori.

Capitolul ^

"ULII' DIN LLANO ESTACADO

In timpul noptii, niciunul dintre ostatici n-a scos nici macar un cuvant. in zori am bagat de seama ca Williams si Mercroft isi venisera in simtiri. Am mancat, ne-am hranit caii cu boabe de porumb si ne-am pregatit sa-i judecam pe prizonieri.

Mark a intins mana spre mine, zicand:

Acesta este seriful nostru. El va deschide acum, de pilda, sedinta de judecata.

Nu, nu, Mark! am replicat eu. Nu voi prezida aceasta sedinta de judecata. Las acest lucru in grija ta.

Doamne, Dumnezeule! a izbucnit Sans-ear. Mark Jorrocks serif! Auzi colo! Un om care scrie carti este mult mai potrivit pentru a fi uns serif!

Nu sunt cetatean al Statelor Unite si am fost in savana mai putina vreme decat tine. Daca nu vrei sa fii serif, atunci il vom desemna pe Cesar in aceasta importanta functie.

Cesar? Un serif negru? Ei, nu, ca asta ar fi chiar culmea! Cred ca asa ceva nu s-a mai auzit si nu se va mai auzi pe intinderea asta de nisip care poarta numele de Llano Estacado! Fie! Daca vrei tu, voi fi eu seriful!

Sans-ear a adoptat o mutra plina de importanta, vrand sa ne arate tuturor ca-si luase treaba in serios si ca se va face dreptate.

Luati loc, domnilor! a spus Sans-ear. Dumneavoastra veti fi cu totii membri ai completului de judecata. Negrul Cesar va ramane in picioare, caci el este aprodul.

La auzul acestor cuvinte, bunul Cesar si-a strans mai bine braul cu care era incins, avand grija sa-si aseze frumos sabia.

Aprod, desfa legaturile acuzatilor! a poruncit Sans-ear. Ne aflam intr-o tara libera, unde chiar si ucigasii au dreptul sa apara in fata judecatorilor fara sa fie legati!

Dar daca fugim toti cinci? a indraznit sa intrebe negrul.

Fa ce-ti spun! a tunat Sans-ear. Niciunul dintre ei nu va in­drazni sa fuga, pentru ca le-am luat armele. Daca vreunul dintre ei ar face fie si numai zece pasi, gloantele noastre il vor dobori la pamant!

Cesar le-a taiat ostaticilor legaturile si acestia s-au apropiat. Fiecare dintre noi avea pusca la indemana, astfel incat ostaticilor nu le putea trece prin cap sa fuga.

Numele dumneavoastra este Williams? a inceput Mark, adresandu-se celui mai varstnic dintre raufacatori. Acesta este numele dumneavoastra adevarat?

Raufacatorul s-a uitat urat la plapandul vanator si i-a spus:

De fapt, nici nu ar trebui sa va raspund. Ne-ati atacat si ne-ati luat ostatici. Chiar dumneavoastra ar trebui sa va aflati inaintea unui complet de judecata.

Asta este parerea dumneavoastra! Va spun doar ca si tacerea inseamna multe! Chiar sunteti negustor al societatii "Mountain?'

Da!

Dovediti-o! Unde sunt scrisorile dumneavoastra?

Nu am scrisori asupra mea.

Buun! Acum stim cu cine avem de-a face! Poate vreti sa-mi spuneti si mie ce ati discutat cu tovarasul dumneavoastra, Mercroft, in timp ce faceati amandoi de straja.

N-am discutat nimic. Niciunul dintre noi n-a scos nici macar o vorba.

Acest domn care se afla acum langa mine si este un barbat demn de toata increderea a auzit ce ati vorbit si ce ati hotarat. Nu

sunteti niste vanatori din Vest, pentru ca ati fi fost mai atenti daca v-ati fi aflat de mai mult timp in prerie.

Noi nu suntem niste adevarati vanatori din Vest? Terminati comedia asta si o sa va aratam numaidecat ca niciunul dintre noi nu stie ce inseamna teama! Cine sunteti dumneavoastra? Sunteti niste nemernici care ataca oamenii in timp ce dorm si apoi ii iau ostatici pentru a-i jefui si a-i ucide!

Usurel, usurel! Nu va mai aprindeti de pomana, domnule! Am sa va spun eu numaidecat cine sunt nemernicii care va judeca. Iata, domnul care se afla langa mine a auzit ce ati vorbit si apoi v-a doborat cu pumnul si nimeni, nici macar dumneavoastra insiva, nu a prins de veste. Vanatorului care are asemenea pumn de fier i se spune pe buna dreptate Old Shatterhand. Si acum uitati-va bine la mine. Oare un om caruia indienii Navajo i-au taiat urechile are dreptul sa-si zica Sans-ear? Ei bine, noi suntem cei doi care au indraznit sa porneasca asa singuri-singurei prin Llano Estacado. De asemenea, trebuie sa va mai spun ceva: este adevarat ca Old Shatterhand a provocat ploaia de ieri, sau credeati cumva ca in Llano Estacado ploua asa, din senin?

Se vedea limpede ca cei cinci nu erau bucurosi sa-i aiba inaintea lor pe Sans-ear si pe Old Shatterhand.

Williams a luat cuvantul. Tocmai pentru ca aflase cine suntem, era sigur ca viata lui si ale tovarasilor sai nu se aflau in primejdie.

Daca sunteti intr-adevar cine spuneti ca sunteti, atunci stim bine ca ni se va face dreptate, a spus pentru inceput Williams. Va voi spune adevarul. Numele meu adevarat nu este Williams. inainte purtam alt nume, dar nici dumneavoastra nu va numiti de fapt Sans-ear si Old Shatterhand. Aici, in aceasta tara, fiecare are dreptul sa-si ia un alt nume daca doreste.

Ei bine, nici nu v-a acuzat nimeni pentru faptul ca purtati alt nume decat cel trecut in certificatul dumneavoastra de botez.

Nu ne puteti acuza nici de crima, pentru ca nu am comis si nici n-am vrut sa comitem asemenea fapta. Asa este, am vorbit cu domnul Mercroft, in timp ce faceam de straja amandoi. Mai mult decat atat, recunosc faptul ca am vorbit despre un omor, dar am pomenit oare numele dumneavoastra?

Nu, nu ati pomenit numele noastre, dar din cele ce ati vorbit se putea trage foarte usor concluzia ca era vorba despre noi.

O concluzie gresita, domnule! Membrii unui complet de judecata trebuie sa aiba in vedere fapte, si nu presupuneri! Noi i-am intampinat pe Sans-ear si pe Old Shatterhand asa cum se cuvine. Le-am ingaduit sa ramana alaturi de noi si, drept rasplata, ne-au luat ostatici pentru a ne jefui si pentru a ne omori. De fapta asta or sa afle toti vanatorii care traiesc intre ocean si Mississippi. Se va afla pe intreg teritoriul Statelor Unite, ba chiar si in Mexic ce fel de oameni sunt de fapt doi dintre cei mai vestiti vanatori din Vest. Se va afla ca Old Shatterhand si Sans-ear sunt de fapt niste hoti, niste ucigasi!

Ma gandeam in sinea mea ce bine stia acest nelegiuit sa se apere! Sans-ear a fost chiar impresionat de pledoaria lui Williams si a sarit in picioare, strigand:

La dracu'! Nimeni nu va spune asa ceva despre noi, pentru ca noi nu va vom condamna! Sunteti liberi, de pilda!

Dumneavoastra ce spuneti, domnilor membri ai completului de judecata?

Sunt liberi! Sunt liberi! au exclamat cei trei negustori.

Nici eu nu-i pot acuza de ceva anume, a spus la randul sau Bernard. Nu ne priveste pe noi cine sunt dumnealor si cu ce se ocupa. Nu avem decat niste presupuneri, dar ca sa-i acuzam de crima ne-ar trebui niste dovezi.

Cesar era foarte trist. isi dadea seama ca nu va mai avea placerea de a-i spanzura pe cei cinci acuzati. in ceea ce ma privea, eu eram foarte multumit ca lucrurile se terminasera astfel. De fapt, asa ma si asteptam sa se incheie judecata. De aceea amanasem lucrurile pana la ivirea zorilor si dorisem ca Mark sa fie serif. Bunul Sans-ear era un vanator desavarsit, dar nu se pricepea deloc la interogatorii, nu-i dadea prin cap sa confrunte mai multe declaratii. Nu-mi doream moartea acestor cinci oameni, dar ma gandeam la siguranta noastra. Puteam lua masuri, astfel incat sa nu ne temem de nimeni si de nimic. Simteam totusi nevoia sa-1 intep pe Mark pentru faptul ca se purtase bland cu cine nu merita. Astfel, cand mi-a venit randul sa-mi spun parerea despre felul in care decursese judecata, l-am intrebat pe Mark:

Stii prin ce se deosebeste iapa ta de alte fiinte?

Prin ce?

Prin aceea ca are minte-n cap.

Asa e, asa e! Chiar eu am spus ca Tony e desteapta, ca are minte-n cap. Vad ca ai memorie! Hm! Stiu ca esti suparat, dar ce sa fac daca nu-s decat un simplu vanator si nu am invatat carte ca sa ajung mare jurist? Poate ca tu te-ai fi descurcat mai bine! De ce nu ai vrut sa fii tu seriful? Uite, acuma sunt liberi, fiindca ce s-a hotarat ramane hotarat!

Asa este! am replicat eu. Parerea mea nu ar mai putea schimba cu nimic situatia. Domnii acestia nu mai sunt acuzati de crima, dar asta nu inseamna ca nu se fac vinovati de alte infractiuni. Domnule Williams, am sa va pun o intrebare. De raspunsul pe care il veti da depinde soarta dumneavoastra. Cum se poate ajunge cel mai repede de aici la Rio Pecos?

Mergand spre vest.

Dupa cate stiam si eu, Williams spusese adevarul asa ca l-am intrebat:

in cate zile poate fi parcurs drumul de aici pana la Rio Pecos?

in doua zile.

Voi fi cinstit si va voi spune parerea mea. Cred ca dumnea­voastra sunteti sakemen. Ati vrut sa-i induceti in eroare pe oamenii care se gasesc in tovarasia dumneavoastra. Timp de doua zile veti fi ostaticii nostri. Daca in doua zile nu vom fi ajuns la Rio Pecos, veti muri! Chiar eu voi fi acela ce va da sentinta! Acum legati-i pe caii lor si sa mergem!

Oh, oh, ah, ah! Asta foarte bine este! Mult bine, mult bine! Daca nu ajuns la Rio Pecos, Cesar atarnat de copac! a exclamat negrul.

Am pornit la drum, cu cei cinci raufacatori legati de cai si luati la mijloc intre noi. Cesar nu voia sa renunte cu niciun pret la slujba sa de aprod de judecatorie, ba mai mult, acum parca era un politist care nu-i scapa nicio clipa din ochi pe raufacatori. Mark mergea in urma, iar eu mergeam in fruntea micului grup impreuna cu Bernard Marshal.

Vorbeam despre cele intamplate si despre falsii negustori. Bernard era inca speriat, dar nu voia sa arate acest lucru. Pentru a schimba subiectul, fiul giuvaiergiului din Louisville m-a intrebat:

Este adevarat ce a spus Sans-ear? Tu ai provocat ploaia?

Da.

Nu pricep cum ai putut face un astfel de lucru, desi stiu prea bine ca nu minti niciodata.

Am provocat ploaia, astfel incat sa te salvez.

I-am explicat lui Bernard cum adusesem ploaia, folosindu-ma de un mijloc simplu la care apeleaza atatia vraci, bucurandu-se astfel de respectul nemarginit al oamenilor care cred in ei. ,

Asta inseamna ca noi toti iti datoram viata. Daca nu ai fi aparut tu, am fl murit de sete.

Nu ati fi murit de sete, ci ati fi fost omorati. As fi in stare sa-i impusc pe acesti raufacatori cu mana mea, dar stii prea bine ca nu-mi place sa ucid. Hm! Ma tot uit la acest Mercroft si mi se tot pare ca l-am mai intalnit undeva. Nici atunci nu se afla intr-o situatie tocmai placuta. Dar povesteste-mi, te rog, despre felul in care a fost jefuit si ucis tatal tau.

Nu prea am ce sa-ti spun. Allan plecase la San Francisco pentru a cumpara aur. in casa eram doar noi patru: tata, Cesar, slujnica si cu mine. Stii bine ca angajatii tatalui meu nu locuiau cu noi. Tata avea obiceiul sa iasa seara in oras si sa se intoarca destul de tarziu acasa. intr-o dimineata l-am gasit in holul de la intrare. Cineva il impuscase. Usa era incuiata. in schimb, usile de la atelier si de la magazin erau larg deschise. Tot ce era de valoare fusese furat. Tata purta mereu asupra lui cheile de la atelier si de la magazin. Cineva i le luase. Hotii intrasera cu chei potrivite si furasera tot.

Si nu ai avut niciun fel de banuiala?

Ba da. I-am banuit pe cei doi angajati ai tatei. Numai ei stiau ca tata purta asupra sa cheile de la magazin si de la atelier. Au venit si oamenii legii, dar investigatiile lor s-au dovedit a fi zadarnice. Am angajat un detectiv. Acesta avea misiunea de a se ocupa mai departe de jaf si de crima, precum si de a-i urmari pe cei doi angajati ai tatalui meu. Am renuntat insa la serviciile detectivului, pentru ca voiam sa abandonez afacerea pe care o mostenisem de la tata si sa

plec in California, in cautarea lui Allan, de la care nu am mai primit de multa vreme nicio veste. Printre bijuteriile furate se aflau si cateva care fusesera lasate de diferite persoane in grija noastra. M-am vazut nevoit sa-i despagubesc pe respectivii oameni si asa se face ca abia mi-au mai ramas bani ca sa plec spre California si sa-1 platesc pe detectiv.

Si detectivul a aflat ceva?

Da, unul dintre angajatii tatalui meu, un anume Holfert, primea in locuinta sa tot soiul de indivizi dubiosi, printre care se numara si un anume Fred Morgan. iti povestesc despre acest Morgan, pentru ca a plecat din Louisville impreuna cu Holfert, imediat dupa crima. Norocul nostru a fost ca gazda lui Holfert a tras cu urechea in timp ce acesta vorbea cu Morgan. Asa am aflat ca cei doi urmau sa se intalneasca la jumatatea lui martie, la Rio Penasco, cu fiul lui Fred Morgan. Detectivul mi-a spus, de asemenea, ca a aflat de la gazda lui Holfert ca acesta discutase cu Morgan despre niste pietre pretioase. Din clipa aceea, a fost limpede pentru mine ca ucigasii sunt Morgan si Holfert. Am pornit numaidecat la drum, impreuna cu Cesar. Aveam de gand sa ajung la Rio Penasco, pentru a pune mana pe cei doi raufacatori. Voiam sa recuperez de la ei bijuteriile furate si abia dupa aceea sa pornesc spre San Francisco pentru a-1 cauta pe fratele meu.

Aproape ca-mi venea sa rad. Bunul Bernard si negrul Cesar infruntandu-1 pe Morgan! M-am stapanit insa si i-am spus priete­nului meu:

Ce-ar fi daca chiar eu as fi acela care te-ar ajuta sa redoban­desti o parte a averii tale?

Lasa glumele, draga Charley! a replicat Bernard Marshal. Erai in prerie cand a avut loc crima. Cum m-ai putea ajuta tu, daca nici oamenii legii nu m-au putut ajuta?

Bernard, viata mea n-a fost deloc usoara, ea m-a silit sa devin barbat si sa-mi port singur de grija cand eram abia un copil. iti spun ca Dumnezeu vegheaza asupra noastra si are grija de oamenii buni. iti spun ca pentru Dumnezeu nu conteaza daca eu m-am aflat in savana sau in Louisville. Ia uita-te aici!

Spunand acestea, am dat la iveala saculetul cu diamante pe care-1 gasisem intr-una dintre gentile prinse de saua armasarului lui Fred Morgan.

-- Doamne, Dumnezeule! a exclamat Bernard. Diamantele! Diamantele noastre! Cum

Taci, draga prietene! i-am spus lui Marshal. Stapaneste-te! Cei ce se afla in spatele nostru nu trebuie sa stie despre ce vorbim! Sunt convins ca sunt diamantele tatalui tau si iti propun sa le pastrezi, tocmai ca sa nu crezi ca as vrea sa te trag pe sfoara.

Vai, Charley! Cum poti sa crezi ca eu m-am gandit ca

incet, incet, prietene! Strigi de parca ai vrea sa fii auzit pana-n Australia! Uite, am sa-ti povestesc prin ce intamplare au ajuns la mine diamantele astea.

Bietul Bernard era foarte fericit, lucru lesne de inteles. imi parea foarte rau ca nu mai puteam sa fac nimic pentru tatal sau.

Povesteste, povesteste, Charley! m-a rugat Bernard.

I-am indeplinit dorinta si i-am spus:

Era cat pe ce sa-1 prind pe raufacator! L-am lovit si a cazut din locomotiva. Mark 1-a urmarit, dar acest lucru nu a folosit la nimic. Acum speram sa-1 prindem foarte curand pe malul lui Rio Penasco. Detectivul care a lucrat pentru tine ti-a spus adevarul. Morgan se indreapta, intr-adevar, spre Rio Penasco. Nemernicul vrea sa puna la cale o noua faradelege.

Mai povesteste, Charley! Mai povesteste! m-a indemnat din nou prietenul meu.

I-am descris in amanunt atacul indienilor asupra trenului. I-am spus si despre scrisoarea pe care Patrick Morgan i-o trimisese tatalui sau.

O sa-1 prindem, Charley! O sa-1 prindem si o sa aflam unde sunt si celelalte bijuterii pe care le-a furat!

Nu mai striga, draga Bernard! i-am spus eu. E adevarat ca nu ne aflam foarte aproape de raufacatori, dar in Vest trebuie sa fii mereu cu bagare de seama.

Si chiar vrei sa-mi dai diamantele asa, pur si simplu, fara sa-mi pui nicio conditie, fara sa ceri nicio recompensa?

Bineinteles, diamantele sunt ale tale!

Charley tu esti Dar nu! Stai putin!

Spunand acestea, Bernard a bagat mana in saculetul cu diamante si a scos unul mai mare, zicand:

Te rog sa-1 iei ca amintire de la mine!

Oh! Nu pot sa accept, am replicat. Eu nu am ce sa-ti daruiesc, iar dupa cum bine stii, aceste diamante nu sunt doar ale tale, ci si ale fratelui tau.

Allan va fi de acord cu mine.

Cred, ba chiar sunt convins ca va fi de acord cu tine, dar gan- deste-te ca voi ati pierdut mai mult decat numai aceste diamante. Cand drumurile noastre se vor desparti, poti sa-mi daruiesti altceva, de pilda un obiect mai putin valoros, care-mi va aduce totusi aminte de tine. Acum, te rog sa mergi inainte. Eu vreau sa-1 astept pe Mark.

Zicand acestea, l-am lasat pe bunul Bernard singur cu fericirea sa si am asteptat cu rabdare, pana ce Sans-ear s-a aflat alaturi de mine.

Ce ai avut de discutat cu prietenul tau, draga Charley? m-a intrebat plapandul vanator. Ati dat din maini, de parca erati, de pilda, la balet!

Stii cine este ucigasul tatalui lui Bernard? l-am intrebat eu.

Nu. Stii tu asta?

Da!

Minunat! Tu esti un om caruia ii reuseste totul! Exista unii oameni care cauta ceva sau pe cineva ani de-a randul. in schimb, este de-ajuns ca tu sa intinzi mana, asa, ca in vis, pentru a obtine ceea ce vrei! Ei, cine-i ucigasul? Trag nadejde ca nu te inseli!

E Fred Morgan!

Fred Morgan! Hm! Sunt in stare sa cred orice spui tu, dar nu si asta. Morgan a facut tot soiul de marsavii in Vest, dar n-ar pune piciorul in Est!

Poti sa crezi ce vrei, dar diamantele pe care le-am gasit sunt ale batranului Marshal. I le-am si dat lui Bernard.

Hm! Daca ai facut tu asta, inseamna ca esti sigur ca-s diaman­tele familiei Marshal. Cred ca s-a bucurat bietul baiat cand i le-ai inapoiat. Uite, asta-i un motiv in plus pentru care ar merita sa schimb si eu doua vorbe cu respectabilul domn Fred Morgan. Trag nadejde ca voi face cat de curand inca o crestatura pe patul pustii mele.

Ce vei face dupa ce-1 gasim si ne incheiem socotelile cu el?

Ce voi face? Hm! Numai ca sa-1 prind pe el am luat-o spre sud. As fi fost in stare sa-1 urmaresc pana-n Mexic, pana-n Brazilia, ba chiar si pana in Tara de Foc. Dupa ce dau de el, mi-e indiferent incotro ma-ndrept. Poate am pofta, de pilda, sa ajung pana in batrana Californie, asa, numai de dragul aventurii.

Atunci, ramanem impreuna. Nu as vrea sa-1 las pe bunul Bernard sa faca singur aceasta calatorie lunga si primejdioasa.

Pai atunci eu cred ca totul e-n ordine! Numai de-am scapa de intinderea asta de nisip si de acesti domni minunati care sunt acum ostaticii nostri. Nu-mi plac deloc acesti asa-zisi negustori. Mai cu seama acest Mercroft ma cam scoate din pepeni. Are-o fata care cere palme. Eu cred ca l-am mai vazut undeva pe nemernicul asta!

Si eu cred ca l-am mai intalnit undeva. Poate izbutesc sa-mi aduc aminte unde.

Ne-am continuat drumul pana la lasarea serii. Apoi ne-am oprit, ne-am ingrijit de cai, am mancat cate-o bucata de carne de bizon si ne-am culcat. Prizonierii au fost legati asa cum se cuvine, iar cei ce faceau de straja trebuiau sa fie cu ochii pe ostatici, astfel incat sa nu se poata elibera. in ziua urmatoare, am pornit din nou la drum si, catre pranz, ne-am dat seama ca pamantul nu mai era chiar atat de arid ca pana atunci. Cactusii erau acum verzi si ici-colo se zarea cate un tufis singuratic. Caii nostri au inceput sa roada numaidecat crengile inca searbede ale acestor tufisuri. Acum puteam fi siguri ca in curand aveam sa gasim apa si ne bucuram nespus ca lasam in urma desertul.

Domnule, credeti acum ca am spus adevarul? m-a intrebat Williams.

Da, cred.

Atunci dati-ne armele si lasati-ne sa plecam. Nu v-am facut niciun rau si este dreptul nostru sa fim liberi.

Se prea poate, dar nu am dreptul sa hotarasc numai eu singur soarta dumneavoastra. De aceea ii voi intreba si pe tovarasii mei daca cred ca este bine sa fiti eliberati.

Ne-am adunat laolalta pentru a ne sfatui.

Domnilor, am spus eu, adresandu-ma celor trei negustori, am iesit din desert. Acum se pune problema daca mai ramanem sau nu impreuna. incotro vreti s-o luati?

Spre Paso del Norte.

Noi pornim spre Santa Fe. Drumurile noastre se despart, dar inainte de asta, se cuvine sa hotaram ce vom face cu ostaticii.

Dupa o scurta discutie, s-a ajuns la concluzia ca ostaticii trebuiau pusi in libertate, si aceasta nu a doua zi, ci chiar in ziua aceea. Nu aveam nimic impotriva acestei hotarari. Ostaticii au fost, deci, eliberati si li s-au dat inapoi armele si bunurile care le apartineau. I-am intrebat incotro vor sa porneasca, iar Williams mi-a raspuns ca aveau de gand sa ajunga la Rio Pecos, pentru ca apoi sa mearga mai departe pana la Rio Grande, unde ar fi urmat sa vaneze bizoni.

La o jumatate de ceas dupa ce Williams si tovarasii lui au plecat, au pornit la drum si negustorii. in scurta vreme, cei trei s-au facut nevazuti.

Dupa ce am ramas singuri, Mark m-a intrebat:

Ei, ce zici, Charley?

- Ca raufacatorii nu o vor lua spre Rio Pecos, ci ne vor astepta undeva pe drumul catre Santa Fe.

Hm! Asa cred si eu. in orice caz, bine-ai facut ca le-ai spus si lor unde avem de gand sa ajungem. Ce facem acum? Ramanem aici, sau mergem mai departe?

Cred ca ar fi mai bine sa ramanem aici. Nu putem porni inca in urmarirea lui Williams si a oamenilor lui. Ar fi bine ca pana maine in zori caii nostri sa se odihneasca si sa pasca in voie, si nu strica daca ne odihnim si noi. Cine stie ce ne mai asteapta!

Dar daca oamenii aceia se intorc aici chiar azi si ne ataca? a intrebat Bernard.

Atunci am avea in sfarsit un motiv pentru a ne purta cu ei asa cum merita, am replicat eu. Voi porni indata pe urmele lor. De aceea te-as ruga, draga Bernard, sa-mi imprumuti calul tau. Pe-al meu as vrea sa-1 mai crut, mai ales ca si-a scrantit un picior. Asteptati aici pana ma intorc. S-ar putea sa ma intorc abia catre seara.

Mark nu a fost de acord ca eu sa plec, dar am pornit la drum.

Dupa o jumatate de ceas, i-am zarit inaintea mea pe asa-zisii negustori. Nu-mi era teama ca ma vor descoperi. Stiam prea bine ca niciunul dintre ei nu avea un ochean. in schimb, eu aveam unul si ma foloseam de el din plin.

Spre surprinderea mea, dupa ceva timp, unul dintre cei cinci raufacatori s-a despartit de tovarasii sai si a apucat-o spre vest. intr-acolo se zareau tufisuri mari si dese. Probabil ca exista si apa. Ce era de facut? Pe cine se cuvenea sa urmaresc? Pe cei patru care ramasesera laolalta, sau pe cel de-al cincilea, care se despartise de tovarasii sai spre a porni spre vest? Ceva imi spunea ca raufacatorul care plecase de unul singur urzea un plan, un plan ce avea legatura cu noi. Nu trebuia sa ma intereseze foarte tare incotro o apucasera cei patru netrebnici care ramasesera impreuna, fiindca se departau de locul in care poposisem noi. Raufacatorul pe care imi propusesem sa-1 urmaresc disparuse printre tufisuri. Am indemnat armasarul la galop si am pornit-o pe urmele falsului negustor. Am intrat si eu intre tufisurile dese si am descoperit cu bucurie o bucata de pamant acoperita cu iarba de un verde crud. Apoi un parau cu apa limpede si proaspata. Am descalecat. Am legat calul lui Bernard astfel incat sa se poata adapa si sa poata paste-n voie. Dupa aceea am pornit mai departe pe urmele raufacatorului.

Spre surprinderea mea, am descoperit urmele a mai multi calareti. in plus, am dat chiar de un soi de poteca - un drum batatorit. Nu puteam s-o iau de-a lungul lui, pentru ca era posibil ca sa fie supravegheat. Am pornit-o pe alaturi, strecurandu-ma cu multa bagare de seama printre tufisuri. Am auzit fornaitul unui cal si m-am oprit numaidecat. Voiam sa trec mai departe pentru a vedea unde se afla patrupedul, cand m-am tras fulgerator inapoi. Printre tufisuri am zarit un om care supraveghea atent cararea. Barbatul cu pricina putea vedea pe oricine s-ar fi folosit de drum, fara a putea fi zarit de nimeni. Era mai mult ca sigur un om care facea de straja, si acest lucru m-a facut sa ma gandesc la faptul ca prin apropiere trebuia sa se afle un grup mai mare de oameni. L-am ocolit cu grija pe cel care facea de straja si am ajuns inaintea unui luminis mare. Am auzit un glas si- apoi inca unul. Oare puteam indrazni sa ma apropii? Era foarte primejdios, dar m-am hotarat sa

o fac. M-am strecurat cu bagare de seama de la un tufis la altul, astfel incat sa nu fiu zarit de barbatul aflat de straja. Mi-am gasit un adapost foarte bun. Eram ascuns de radacini groase si de tufisuri dese. Am zarit optsprezece cai si saptesprezece barbati asezati in cerc. Peste tot se vedeau diferite obiecte acoperite cu'piei de bizon. Am avut numaidecat impresia ca aceasta era tabara unei bande de hoti, un loc in care raufacatorii asezasera cu grija tot ce izbutisera sa obtina de la oamenii cinstiti pe care ii jefuisera.

Unul dintre raufacatori le vorbea celorlalti. Era Williams. Mi-am dat seama ca el era calaretul care se despartise de tovarasii sai. Auzeam bine tot ceea ce spunea pretinsul negustor:

Unul dintre ei a tras cu urechea pentru ca, deodata, am fost lovit cu pumnul in cap si mi-am pierdut cunostinta.

Cineva a tras cu urechea? a intrebat un ins imbracat in straie mexicane bogat impodobite. Esti un dobitoc! Un dobitoc de care nu cred sa mai avem nevoie! Cum se poate sa se strecoare cineva langa tine si sa traga cu urechea in Llano Estacado, unde nimeni nu se poate ascunde pentru ca n-are cum!

Nu te mai infuria, capitane! a spus Williams. Daca ai sti despre cine e vorba, ai recunoaste ca nici macar dumneata nu te simti in siguranta cand il stii prin preajma!

Eu? Vrei sa te-mpusc? Nu numai ca cineva a izbutit sa te spioneze! Nu, asta nu era de-ajuns! Pe langa asta, ai mai fost si doborat dintr-o singura lovitura de pumn, intocmai ca un copil! intocmai ca o muiere!

Dupa ce a tacut cateva clipe, vadit nemultumit de felul in care i se vorbise, Williams a replicat:

Stii prea bine, capitane, ca eu nu sunt nici vreun copil si nici vreo muiere! Cel ce m-a doborat cu pumnul te-ar'fi doborat si pe tine.

Capitanul a izbucnit in ras si apoi a spus, dispretuitor:

Povesteste mai departe!

Si domnul Mercroft, adica Patrick, a fost doborat de el!

Patrick? Patrick are capul tare, un cap de bizon! Si pe urma ce s-a intamplat?

Williams a povestit toate cele intamplate, oprindu-se la momentul in care i-am eliberat pe el si pe tovarasii sai.

Caraja, la dracu'! a izbucnit capitanul. Te impusc precum un caine! Cum poti sa-mi spui ca cinci dintre cei mai buni oameni ai mei au fost luati ostatici de doi netrebnici, intocmai ca niste copii mici, care au oasele moi si se tin inca de fusta mamei?

La naiba, capitane! a exclamat Williams. Stii cine sunt cei doi care ne-au luat ostatici? Stii? Unul dintre ei se numeste Charley, iar celalalt Mark Jorrocks. Daca ar veni aici numai ei doi, cu pustile-n maini si cutitele la brau, iti spun ca unii dintre noi nu ar sti daca e mai bine sa se apere sau sa se predea. Cei doi sunt Old Shatterhand si Sans-ear!

Auzind acestea, capitanul a strigat:

Mincinosule! Spui asta numai pentru a ma face sa cred ca esti un om curajos!

Capitane, n-ai decat sa ma ucizi chiar acum! Nici macar nu am sa clipesc!

Spui adevarul?

Da!

Por todos los santos - pe toti sfintii! Daca este asa, atunci cei doi vanatori trebuie sa moara! Si americanul, si negrul trebuie sa moara!

Ei nu ne vor face greutati. Au spus ca vor pleca spre Santa Fe.

Taci! Tu esti de o mie de ori mai prost decat ei! Cu toate astea, nu le-ai spune niciodata incotro vrei s-o iei sau unde vrei sa ajungi, ii cunosc eu prea bine pe vanatorii astia care vin de la miazanoapte. Daca vor sa dea de urma noastra, au sa izbuteasca, si asta chiar daca am zbura. Nici macar nu putem sa fim siguri ca unul dintre ei nu-i chiar acum in dosul vreunuia dintre tufisurile de pe-aici. Poate ca trage cu urechea si aude tot ce vorbim.

La auzul acestor cuvinte, trebuie sa spun ca nu m-am simtit in largul meu. Spre marele meu noroc, capitanul a continuat sa vorbeasca:

Da, ii cunosc eu prea bine pe vanatorii astia. Un an intreg m-am aflat in tovarasia vestitului Florimont, despre care se spunea ca miroase urmele. Indienii ii spuneau As-ko-lah¹. De la vanatorii americani am invatat multe lucruri, multe siretlicuri. Sunt sigur ca

¹ Inima de urs (n.a.).

vanatorii astia nu vor porni spre Santa Fe si vor face popas peste noapte. Ei stiu bine ca pot gasi si maine urmele voastre. Ei mai stiu ca armasarii lor trebuie sa se odihneasca. Maine in zori vor porni dupa voi. Chiar daca i-am infrunta, jumatate dintre noi si-ar pierde viata. Am auzit povestindu-se ca Old Shatterhand ar avea o pusca cu care ar putea sa traga si o saptamana, fara a fi nevoit s-o incarce. Dracul i-a facut aceasta pusca si, in schimbul ei, Old Shatterhand si-a vandut sufletul. Trebuie sa-i atacam chiar in noaptea asta, in vreme ce ei dorm. Pentru ca sunt doar patru oameni, doar unul dintre ei va face de straja. Stii in ce loc au facut popas?

-- Da, a raspuns Williams.

-^; Atunci pregatiti-va cu totii! La miezul noptii ne vom afla in acel loc! Nu ne vom folosi de cai! Ne strecuram pana in apropierea lor si pe urma ii luam ca din oala, astfel incat sa nu apuce sa se apere!

Bietul capitan nu ne cunostea chiar atat de bine precum credea. Daca ar fi stiut chiar totul despre noi, ar mai fi luat si alte masuri. Exagera in ceea ce ne priveste, si acest lucru se explica foarte simplu, in Vest, ca si in lumea civilizata, exista tendinta, ba chiar dorinta de exagerare. Mai mereu se face din tantar armasar, cum se spune. Daca un vanator este curajos, isi infrunta dusmanii si se pricepe sa lupte, oamenii incep sa povesteasca tot soiul de lucruri mai mult sau mai putin adevarate despre acel vanator si, in cele din urma, numele pe care-1 poarta este mai temut decat armele de care s-ar putea folosi.

Unde e Patrick? Unde sunt ceilalti? a intrebat capitanul.

Au pornit spre Rio Penasco, unde Patrick se va intalni cu parintele lui. Cu ocazia asta, o sa le vina de hac si negustorilor care au arme foarte bune si bani, multi bani.

Atunci prada mi-o va trimite mie?

Da, cu doi oameni. Pe cel de-al treilea il ia cu el.

Prea bine! Totul ne va fi de folos, chiar si armele. Cele mai bune pusti vor fi acelea pe care le vom4ua de la cei doi vanatori. Am auzit ca Sans-ear ar avea o pusca cu care poti sa tragi la o departare de o mie doua sute de pasi.

S-a auzit latratul unui coiot. Era, desigur, un semnal.

Asta-i Antonio! a spus capitanul. Vine cu tarusii care trebuie pusi in Estacado. Sa vina cu ei chiar aici! Stim ca vanatorii aia sunt pe-aproape si trebuie sa fim cu mare bagare de seama!

Acum eram sigur ca aveam de-a face cu o banda de "ulii' care bateau desertul dupa prada. Toate lucrurile invelite cu grija in piei de bizon erau, desigur, bunuri obtinute de la oameni care trecusera candva prin desert, iar acesti oameni fusesera ucisi de capitan si de oamenii sai.

Perdeaua tufisurilor a fost data deoparte si in luminis au aparut trei calareti, fiecare dintre ei avand legati mai multi tarusi de fiecare parte a seii. Toti cei prezenti in jurul capitanului si-au indreptat acum atentia catre cei nou-sositi si as fi putut pleca linistit, dar nu am facut-o. Am vrut neaparat sa le las raufacatorilor un semn al trecerii mele prin tabara lor. Capitanul isi scosese centura lata, in care se aflau doua pistoale cu manere placate cu alama si un cutit, si o asezase in spatele lui. Am intins mana, am luat unul dintre pistoale si m-am retras taras, avand grija sa sterg orice urma. Am facut un ocol, astfel incat "lemnarii' sa nu-mi descopere urmele. Am luat calul lui Marshal si m-am grabit sa ajung la tovarasii mei. Se lasase inserarea si erau cu totii ingrijorati.

Sosit massa Charley! Sosit massa Charley! a strigat Cesar, foarte bucuros ca ma revedea. Oh, oh! Cesar mult ingrijorat de massa Charley! Noi toti mult ingrijorat de massa Charley!

Ceilalti au fost mai rezervati. Au asteptat sa descalec si sa ma asez langa ei.

Pe micutul Mark nu 1-a mai rabdat inima si a izbucnit:

Ei?

Negustorii sunt pierduti!

Ma gandeam eu! Netrebnicii astia de ulii ai desertului se vor napusti asupra prazii in timpul noptii, daca nu se vor fi si napustit deja asupra bietilor oameni!

Ia ghiceste cine e Mercroft!

N-am chef sa ghicesc! Mai bine impusc un urs, decat sa ma pun pe ghicit!

Mercroft era de fapt un nume fals si

Nu-s chiar atat de prost, incat sa cred ca pe individul ala-1 cheama Mercroft!

si, am continuat eu, pe individ il cheama de fapt Patrick Morgan!

Pa trick Mor gan! a exclamat Mark. Patrick Morgan! Se poate oare? Ah, Mark Jorrocks, mare magar mai esti! L-ai avut in mana pe nemernicul asta si l-ai lasat sa-ti scape printre degete! Charley, esti sigur ca Mercroft e Patrick Morgan?

Sunt cat se poate de sigur si acuma stiu de ce-mi parea cunoscut. Seamana cu tatal lui!

Asa e! Si mie mi s-a parut cunoscut chipul lui. Este leit taica-sau cand era tanar! Si acum unde-i? Trag nadejde ca n-are sa ne scape!

O sa-i ucida pe negustori si pe urma va merge cu un tovaras de-al lui la Rio Penasco, pentru a-si intalni tatal.

Atunci haideti, oameni buni! incalecarea si dupa el!

Usurel, draga Mark! Se lasa seara si n-o sa putem da de urmele raufacatorilor. in afara de asta, nu trebuie sa uitam ca o sa avem o vizita si se cuvine sa-i intampinam pe distinsii oaspeti asa cum merita!

Vizita? Cine vine-n vizita?

Patrick face parte dintr-o banda de "ulii' care isi au tabara prin partile astea. Seful lor e mexican, i se spune "capitanul'. Ei, mexicanul asta a invatat de la batranul Florimont tot soiul de lucruri rele. M-am strecurat in tabara raufacatorilor si am tras cu urechea. Batranul Williams i-a povestit capitanului toate cele in­tamplate, drept care onorabilul cap al bandei a hotarat sa ne atace la miezul noptii.

Atunci, ramanem aici?

Bineinteles.

Prea bine! O sa-i intampinam asa cum se cuvine. Ba o sa avem grija sa-i si salutam respectuos. Cati sunt?

Douazeci si unu.

Cam multi! Noi suntem doar patru. Ce zici, Charley, n-ar fi bine sa aprindem un foc si sa ne punem hainele, astfel incat nemernicii sa creada ca dormim dusi? Noi o sa ne asezam frumusel

prin tufisuri, iar dusmanii nostri or sa se apropie de foc. Asa or sa devina niste tinte sigure.

Planul e bun, a spus Bernard Marshal. Cred ca este si singurul in situatia in care ne gasim noi acum.

Buun! Ei, atunci haideti sa cautam niste uscaturi pentru foc, inainte sa se intunece de tot, a spus Mark.

Ramaneti pe loc! am zis eu. Chiar crezi ca, punand in aplicare planul tau, am putea infrunta douazeci si unu de oameni, draga Mark?

Si de ce nu? Or s-o ia la sanatoasa, imediat ce incepem sa tragem. N-au de unde sa stie cati suntem.

Ce ne facem daca acest "capitan' este un barbat inteligent si banuieste cum stau lucrurile? Ei? Ce-o sa se intample? iti spun eu: o sa ne gasim intr-o situatie fara iesire si o sa fim omorati.

Un vanator trebuie sa fie pregatit, de pilda, sa moara in lupta!

Atunci va trebui sa te obisnuiesti cu gandul ca n-ai sa pui mana niciodata pe Fred si Patrick Morgan!

La naiba! E intocmai precum zici! Esti de parere sa spalam putina, fara a-i infrunta pe nemernici? Nu putem face asa ceva! Gandeste-te cat vor avea de suferit toti oamenii de treaba care trec prin Llano Estacado!

N-o sa dam bir cu fugitii. Am si eu un plan, care cred ca-i mai bun decat al tau.

Ia spune!

in timp ce ei ne vor cauta pe-aici, noi o sa ne strecuram in tabara lor si o sa le luam caii si proviziile..

Hm! Nu-i rau! Ai zis cumva ca o sa le luam caii? Aha! Vor sa vina pe jos pana aici?

intocmai. Cred ca or sa plece din tabara lor cu doua ceasuri inainte de miezul noptii.

Esti sigur?

Bineinteles. Daca am ramane aici, ne-am pune vietile in pri­mejdie. Asa, daca mergem in tabara lor si le luam caii, alimentele si munitia, n-or sa mai poata prada oamenii cinstiti multa vreme de acum incolo. Cu alte cuvinte, o sa le stricam socotelile, fara a trage nici macar un foc de arma.

Dar or sa lase oameni de straja in tabara lor!

Cunosc locul in care se va afla omul ce face de straja.

Vor porni pe urmele noastre!

Ar face-o si daca i-am astepta aici si am izbuti printr-o minune sa scapam cu viata si sa fugim.

Bine! Sa zicem ca ai dreptate! Cand pornim?

Peste un sfert de ceas, cand va fi intuneric bezna.

Oh, asta frumos! Tare frumos! a exclamat negrul. Cesar mers la tabara la bandit si luat lucruri care avut bandit. Mai bine decat aici asteptam si bandit impusca la Cesar!

Peste un sfert de ora s-a intunecat si am pornit. Era intuneric si am luat-o inainte pentru a-i calauzi pe tovarasii mei care ma urmau in sir indian. Nu am luat-o de-a dreptul spre tabara banditilor, ci am facut un ocol destul de mare, astfel incat ne aflam la departare de o mila fata de ascunzatoarea raufacatorilor. Desi Marshall si Cesar nu se prea pricepeau sa se strecoare printre tufisuri, am ajuns cu bine langa luminisul mare in care se afla tabara. Eram chiar in apropierea locului in care se afla omul ce facea de straja. Se zarea o palida raza de lumina, semn ca banditul aprinsese un foc mic sau o faclie. M-am tarat pana in apropiere. Am auzit limpede glasul capitanului si am simtit miros de fum. Netrebnicii se stransesera laolalta. Toti erau bine inarmati. Capul bandei de raufacatori le spunea tovarasilor sai:

Ah! Daca am fi gasit fie si cea mai neinsemnata urma! Am fi fost siguri ca unul dintre vanatori a fost aici si a tras cu urechea! Unde este acum unul dintre pistoalele mele? Hm! L-oi fi pierdut azi-dimineata! Ei, Hoblyn, zici ca i-ai zarit pe toti patru?

Da, pe toti patru. Erau trei albi si un negru. Caii pasteau langa ei. Unul dintre cai are coada scurta si arata ca un tap, numai ca n-are coarne.

-- Calul de care zici este chiar iapa batrana a lui Sans-.ear. Iapa asta e la fel de vestita precum stapanul ei. Te-au zarit?

Nu, noi doi, eu si Williams, nu ne-am apropiat prea mult, astfel incat sa nu fim zariti.

Ucenicul lui Florimont fusese atat de destept incat sa trimita doua iscoade in tabara noastra.

Atunci totul va merge cum nu se poate mai bine! a exclamat capitanul. Tu ramai aici, Williams! Nu de alta, dar esti obosit! Tu, Hoblyn, vei sta de straja! Voi, ceilalti, veniti cu mine!

I-am vazut pe cei nouasprezece banditi plecand. in doar cateva clipe m-am aflat langa Mark.

Ei, care-i treaba, Charley? m-a intrebat Sans-ear. Mi s-a parut ca au pornit.

Da, intocmai. Doi au ramas aici. Unul face de straja si celalalt, adica prietenul nostru Williams, a ramas in ascunzatoare. Nu e inarmat. in schimb, omul care face de straja are o pusca. Deocamdata, nu trebuie sa facem nicio miscare. Este cu putinta ca vreunul dintre nemernici sa-si fi uitat ceva aici si sa se intoarca. Hai sa ne pregatim, Mark! Tu, Bernard, si tu, Cesar, veti ramane aici pana ce avem sa va chemam.

Ne-am strecurat pana in carare, am asteptat zece minute si l-am zarit pe omul care facea de straja iesind dintre tufisuri. Nemernicul nu se astepta la nimic rau, pentru ca se plimba incolo si-ncoace, fara a da nici macar cel mai mic semn de neliniste.

Ne-am adapostit dupa niste tufisuri, de o parte si de alta a cararii. Cand omul a vrut sa treaca pe langa noi, Mark 1-a apucat de gat, astfel ineat sa nu poata scoate niciun sunet, iar eu am rupt o bucata din camasa veche pe care o purta banditul si am facut din ea un calus pe care i l-am varat in gura. Apoi l-am legat pe Hoblyn de un copac.

Buun! a soptit Mark. Acum sa trecem la urmatorul!

Ne-am furisat amandoi pana langa focul deasupra caruia

Williams isi frigea o bucata de carne. Banditul statea cu spatele la mine, astfel incat m-am putut apropia de el, fara a ma face auzit.

Cand m-am aflat chiar in spatele lui i-am spus:

Ridicati putin bucata de carne, ca altfel se arde, domnule Williams!

Netrebnicul s-a intors si a inlemnit de spaima.

Buna seara! am continuat eu. Era sa uit ca trebuie sa va salut. Un domn stilat ca dumneavoastra se cuvine a fi salutat cu tot respectul.

O O Old Shatterhand, a izbutit, in cele din urma, sa ingaime Williams. Ce vreti? Ce cautati aici?

As vrea sa-i dau acest pistol onorabilului domn capitan. I l-am luat, in vreme ce dumneavoastra ii povesteati despre intalnirea cu noi.

Williams ar fi vrut sa se ridice in picioare. Privea in jur, cautand vreo arma de foc, dar nu a vazut decat un cutit si acela era destul de departe de el.

Stati linistit, domnule "lemnar'! Daca faceti vreo miscare, va ucid! Pistolul capitanului este incarcat si oricum eu nu sunt singur aici.

Banditul s-a intors si 1-a zarit pe Mark. Mititelul avea pusca atintita asupra lui Williams.

La dracu'! Sunt pierdut! a exclamat raufacatorul, scrasnind din dinti.

-- Poate ca nu sunteti pierdut, daca faceti ceea ce vi se spune. Bernard, Cesar, veniti!

Marshal si negrul au venit numaidecat, iar eu am spus:

Cesar, uite, acolo, atarnat de sa se gaseste un lasou. Ia-1 si leaga-1 pe onorabilul domn!

La dracu'! N-o sa ma prindeti viu! a exclamat banditul, infigandu-si cutitul in inima si prabusindu-se la pamant.

-- Dumnezeu sa se milostiveasca de sufletul lui! am soptit eu, impresionat de cele petrecute.

in schimb, Mark a izbucnit:

Nemernicul asta a ucis poate chiar o suta de oameni. Cred ca a sfarsit prea usor.

S-a judecat si s-a condamnat el insusi, am replicat eu. Bine ca n-am fost nevoiti s-o facem noi!

I-am cerut lui Cesar sa-1 aduca pe Hoblyn. I-am scos ostaticului calusul din gura si omul a tras adanc aer in piept, privind cu spaima trupul neinsufletit al tovarasului sau.

O sa mori ca tovarasul tau, daca nu ne spui ce dorim sa aflam! i-am spus eu, amenintator. ,

Va voi spune tot! a exclamat prizonierul.

Prea bine! Unde e ascuns aurul?

Acolo, acolo, sub sacii cu faina! Acolo e-ngropat!

Am dat deoparte pieile de bizon si am descoperit tot soiul de lucruri care sunt de trebuinta in desert: arme de toate felurile, praf de pusca, plumb, cartuse, lasouri, sei, saculete, paturi, haine de calatorie si vesminte care se poarta la vanatoare, panza si alte materiale, siraguri de coral, siraguri de perle, de soiul celor care le plac foarte mult indiencelor, unelte, carne afumata si alte alimente - desigur, toate furate.

Cesar ducea sacii grei, de parca ar fi dus in spinare niste biete saculete cu tutun. Marshal cauta printre unelte, vrand sa gaseasca o sapa si un tarnacop. Am inceput sa sapam si, in scurta vreme, am descoperit atata aur ca abia daca-1 putea cara un cal voinic.

M-am ingrozit, gandindu-ma cati cautatori de aur omorasera banditii pentru a strange atata metal pretios. Am vazut din nou ca aurul isi merita din plin denumirea de "praf al mortii'. Cautatorii de aur nu au obiceiul sa duca cu sine cantitati mari de metal pretios. Ei schimba praful si pepitele in bani si obligatiuni bancare. Oamenii omorati de raufacatori avusesera cu siguranta bani si obligatiuni asupra lor. Oare unde disparusera?

Unde sunt banii si obligatiunile pe care le-ati furat? l-am intrebat eu pe Hoblyn.

Sunt intr-o ascunzatoare aflata departe de-aici. Capitanul a vrut astfel, mai ales pentru ca printre tovarasii mei se numara si oameni care nu-s demni de incredere.

Numai seful bandei cunoaste ascunzatoarea asta?

Numai el si locotenentul.

Si cine este "locotenentul'?

Patrick Morgan.

M-am gandit numaidecat la faptul ca Patrick ii scrisese tatalui sau ca vor fi bogati. Oare Patrick planuia sa-si tradeze tovarasii?

Nu stii pe unde s-ar putea afla aceasta ascunzatoare?

Nu sunt sigur, dar cred ca seful nu are incredere in Patrick. Morgan a pornit chiar azi spre Rio Penasco. Eu trebuia sa pornesc maine dupa el, impreuna cu cineva. Trebuia sa-1 urmarim pe Patrick si sa vedem ce face.

Aha! Onorabilul domn capitan ti-a descris in amanunt locul in care este ascunzatoarea! am exclamat eu.

Banditul a tacut si a privit in pamant.

Raspunde! Daca taci, esti un om mort! Daca vorbesti o sa fim mai blanzi cu tine, desi meritati cu totii sa atarnati in streang.

Asa este precum spuneti, domnule! a exclamat Hoblyn.

Si unde-i ascunzatoarea?

Urma sa merg acolo si sa-1 impusc pe locotenent daca se apropia de acea ascunzatoare. Ea se gaseste intr-o vale pe care o stiu eu foarte bine, pentru ca am mai fost acolo.

Capitanul tau ti-a vorbit doar despre valea asta, sau ti-a spus chiar unde se afla ascunzatoarea?

Nu mi-a spus foarte multe. Seful mi-a poruncit sa-1 impusc pe locotenent, daca intra in valea despre care v-am vorbit.

Prea bine! Te lasam in viata, dar numai daca ne duci in valea cu pricina.

Va voi calauzi!

Sa nu uiti ca esti pierdut daca incerci sa ne duci de nas!

Ei, cred ca am terminat aici! a spus Mark. Acum ce facem?

Luam tot aurul si toate lucrurile de care mai avem nevoie, adica arme, praf de pusca, gloante, tutun, alimente. Vom lua si niste lucruri care pot fi pe placul indienilor, asta pentru cazul in care vom intalni indieni in calea noastra. Alegeti ce credeti ca ne este de trebuinta. Eu am sa ma uit la cai.

Am gasit patru armasari puternici, crescuti in Michigan, numai buni pentru carat poveri. Am mai gasit si doi cai mult mai buni decat armasarii pe care-i aveau Bernard si Cesar. Mai trebuia si un cal pentru Hoblyn.

Saci de soiul pe care-i poarta de obicei catarii de povara am gasit din belsug. Am invelit in paturi tot ce ni s-a parut ca ne-ar fi de folos. Fiecare cal avea cate doua baloturi in spinare. Am asezat in gramezi lucrurile care nu ne erau de trebuinta, cu gandul de a le da foc.

-- Ce facem acum cu armasarii care nu ne trebuie? a intrebat Mark.

Cesar o sa-i dezlege si o sa-i goneasca de-aici. Poate ca e o prostie, dar nu-mi vine sa omor cai. Ia-o tu inainte, impreuna cu Bernard, Cesar si ostaticul nostru. Eu mai raman ca sa dau foc lucrurilor care nu ne sunt de folos.

De ce nu le dam foc chiar acum?

Pentru ca flacarile se vor vedea pana departe. Daca banditii nu ne vor gasi in tabara noastra si vor vedea flacarile, vor veni aici. E mai bine sa o luati inainte si eu sa vin dupa voi.

Ai dreptate, Charley! a spus Mark. E mai bine cum zici tu! Haideti, baieti!

Sans-ear a pornit inainte, ducand de capastru caii incarcati cu lucrurile pe care le luasem din tabara banditilor. in urma lui venea Hoblyn, legat pe cal. Micul convoi era incheiat de Bernard si Cesar.

Am asteptat un sfert de ceas si apoi am aprins focurile. Dintr-o patura rupta am facut un soi de fitil, astfel incat sa am timp sa ma departez, inainte ca praful de pusca sa se fi aprins. Urma sa aiba loc niste explozii puternice, fiindca printre lucrurile asezate morman se aflau si o multime de cartuse. Am dat foc si am plecat in graba. Flacarile au mistuit incetul cu incetul tot avutul banditilor.

APARUL

A

I n partea de sud a statului New Mexico, mai precis la granita dintre New Mexico si Texas, se intind muntii Sierra Blanca. Acest lant muntos se continua catre sud prin muntii Sierra Guadalupe. Tinutul este o alaturare de inaltimi golase si canioane adanci, marginite de pereti care se ridica de-a dreptul spre cer, si de vai dulci, toate separate parca de o forta nevazuta, venita de dincolo de lume. Vantul aduce cu sine, peste crenelurile sapate in stanca, polen si seminte, iar in locurile cele mai neasteptate calatorul poate intalni vegetatia care atrage ursul brun si ursul cenusiu. Bizonii se deplaseaza toamna si primavara in turme mari, prin trecatori numai de ei stiute. Uneori ti-e dat sa zaresti o silueta alba sau ruginie care dispare la fel de repede precum a aparut. Uriasii din piatra sunt muti. Muta este si padurea, iar graiul animalelor nu a izbutit inca nimeni sa-1 inteleaga. Pe crestele muntilor, vine vanatorul viteaz, a carui singura avutie este pusca. Pe crestele muntilor, urca omul singuratic, pentru ca vrea sa se rupa de lumea civilizata. Tot pe crestele muntilor, vine, strecurandu-se, indianul care se afla in razboi cu toata lumea, pentru ca toata lumea ii vrea pieirea. Calatorul poate zari cand si cand caciula de blana a vanatorului, un sombrero mexican sau parul prins in coada al indianului. Ce cauta cu totii aici? De ce vin toti in aceste locuri pustii? Raspunsul nu poate fi decat unul singur: toti cauta linistea pe care nu o pot gasi in alta

parte. Jos, la poalele muntilor, se intind pamanturile apasilor si cele ale comansilor. La hotarul dintre pamanturile apasilor si cele ale comansilor au loc fapte de vitejie despre care nu relateaza niciun istoric. Unii dintre cei ce lupta sunt nevoiti sa urce pe inaltimi, unde isi gasesc de cele mai multe ori sfarsitul.

Izvorand din Truchas Peak, in muntii Sierra Madre, Rio Pecos porneste mai intai spre sud-est, ajunge in Sierra Blanca si apoi o ia spre sud. De la poalele muntelui, raul se indreapta spre vest. Stancile vor parca sa-i faca loc apei. De aceea matca este cand mai lata, cand mai stramta. Pe maluri, vegetatia inunda totul cu verdele ei.

Am ajuns cu totii in valea lui Rio Pecos. Cunosteam bine locurile. Catre nord se gasea pueblo-ul lui Winnetou. Tare as fi vrut sa ma reped pana acolo pentru a afla ce facea fratele meu de cruce. S-ar fi putut chiar sa-1 intalnesc. Eram insa nevoit sa las deoparte astfel de dorinte, pentru ca trebuia sa-i ajut pe Mark Jorrocks si pe Bernard Marshal.

Dimineata am trecut prin apele lui Rio Pecos si am luat-o de-a lungul malului vestic. Catre pranz, soarele ne mangaia cu razele sale. in zori fusese racoare si acum ne bucuram din tot sufletul de binecuvantata caldura.

Mai e drum lung pana la Rio Penasco? m-a intrebat Bernard.

Am putea ajunge chiar azi, daca nu ar trebui sa o luam acum spre dreapta, ca sa razbatem in valea despre care ne-a vorbit Hoblyn, am raspuns eu.

N-ar fi mai bine sa mergem de-a dreptul la Rio Penasco, daca tot suntem siguri ca acolo vom da de urma lui Morgan?

Nu ne este ingaduit s-o pornim de-a dreptul, fiindca Morgan ne-ar observa. Fred si Patrick Morgan sunt cu siguranta la Rio Penasco.

Hopa! a exclamat Mark Jorrocks, care mergea in frunte. Acolo, la marginea padurii se vede o creanga rupta. Creanga este inca verde. Asta-i semn sigur ca cineva a trecut de curand pe aici.

Ne-am apropiat de locul in care se gasea creanga si am descalecat. Mark a luat creanga, a privit-o atent si apoi mi-a spus:

Ia uita-te tu, de pilda, la creanga asta, Charley!

Hm, cred ca aceasta creanga a fost rupta acum un ceas, nu mai mult!

Mda, asa zic si eu! Ia uita-te la urmele astea!

M-am aplecat si am privit atent urmele pe care mi le-a aratat Mark, apoi am spus:

Sunt urmele unui alb. Pe-aici a trecut Fred sau Patrick Morgan. Nu putem merge mai departe.

Asa e! Nemernicul nu trebuie sa bage de seama ca se afla cineva pe urmele lui. Daca a descalecat aici, si chiar asta a facut, inseamna ca a avut el de gand sa faca un anumit lucru. Uite, aici se vad urmele copitelor si de aici raufacatorul a luat-o pe jos.

I-am rugat pe Bernard si pe Cesar sa ne astepte si am .pornit impreuna cu Mark de-a lungul urmelor pe care le descoperisem. La un moment dat, Mark s-a oprit. inaintea lui pamantul era scurmat si apoi acoperit cu muschi. Am dat muschiul deoparte.

O sapa! a exclamat Mark.

Sans-ear avea perfecta dreptate. in pamantul moale se vedea limpede o urma de sapa.

Sapa asta a luat-o Patrick, dar cine s-o fi pus aici? a intrebat Mark.

E usor de gasit un raspuns la intrebarea asta, am replicat eu. Capitanul si locotenentul au ingropat anumite lucruri in valea despre care ne-a vorbit Hoblyn. La intoarcere s-au gandit ca uneltele sunt prea grele si de aceea au ingropat sapa aici. Numai Patrick poate sa se fi aflat aici. Capitanul este undeva in urma noastra, iar Fred Morgan nu cunoaste acest loc. Oricum, o sa gasim pe-aici vreun semn pe care 1-a facut capitanul sau locotenentul, pentru ca cei doi stiau bine ca vor mai avea nevoie de o sapa si atunci trebuie sa fi lasat un reper, ca sa stie unde s-o gaseasca.

Am pus muschiul la locul sau si m-am dus la marginea padurii. Am gasit, intr-adevar, doi copaci alaturati care aveau in trunchiurile lor trei taieturi destul de adanci.

Ce inseamna toate astea, Charley? Tu ce crezi? m-a intrebat Sans-ear.

Cred intocmai ceea ce crezi si tu: Patrick vrea sa ajunga in valea in care urmeaza sa ne duca Hoblyn.

Asa e! Trebuie sa fim acolo inaintea lui. Ma intreb doar daca se va duce mai intai in vale, sau daca isi va cauta tatal.

O sa aflam si asta.

Ne-am intors la ai nostri si l-am intrebat pe Hoblyn:

Cat am mai avea pana la drumul care duce in valea lui Rio Pecos?

Doua ceasuri, daca-mi mai aduc bine aminte, a spus ostaticul.

Prea bine. Pornim intr-acolo. Daca Patrick o ia de-a lungul drumului pe care vom merge si noi, atunci inseamna ca se grabeste sa dezgroape banii si obligatiunile. Daca nu, inseamna ca vrea sa-1 intalneasca mai intai pe tatal sau. O sa vedem ce se intampla si ce avem de facut. Patrick are un avans de un ceas fata de noi. De aceea ar fi bine daca ne-am odihni putin. Nu putem sti daca nu cumva se va opri din drum dintr-un motiv sau altul, si atunci ar insemna sa dam chiar nas in nas cu el.

Foarte bine, Charley! a spus Mark. Sa poposim aici, numai ca noi o sa fim mai prudenti decat bunul nostru prieten Patrick si o sa ne priponim caii in padure. Apoi ar fi bine sa mancam ceva. Eu unu' n-am bagat nimic in gura de azi-dimineata.

Am urmat sfatul lui Sans-ear. Abia daca am apucat sa ne asezam pe muschiul moale, cand Hoblyn a scos un strigat de uimire, a intins .mana spre Rio Pecos si ne-a spus:

Ia priviti in rapa care se afla pe malul celalalt al raului, domnilor. Mi s-a parut ca zaresc acolo ceva lucind, ceva care semana cu o lance.

Nu se poate! a exclamat Sans-ear. Cine poate zari o lance la asemenea departare?

Ba cred ca se poate, l-am contrazis eu. Daca cineva priveste din intamplare exact in punctul in care se afla lancea, atunci o poate vedea. Lanci nu poarta decat indienii si Ia stai! Asa e! Acum am vazut si eu ceva lucind. Hm! Acolo sunt intr-adevar indieni si cred ca am avut mare noroc ca ne-am oprit aici. Daca ne-am fi continuat drumul, razboinicii ne-ar fi vazut cu siguranta.

Mi-am luat ocheanul si m-am uitat spre rapa despre care vorbise Hoblyn. Trebuie sa recunosc faptul ca am fost de-a dreptul ingrijo­rat de cele ce am vazut.

I-am dat lui Mark ocheanul, zicand:

Ia uita-te si tu la calaretii aia. Sunt vreo cincizeci si cinci la numarl

Micutul vanator mi-a urmat indemnul. Apoi i-a dat ocheanul lui Bernard si i-a spus:

Priviti acolo, domnule Marshal. Sunt razboinici comansi. Ati mai avut de-a face vreodata cu astfel de razboinici?

Nu, a raspuns Bernard. Razboinicii aceia sunt comansi?

Da, intocmai. Avand in vedere unde ne gasim, ar putea fi si apasi, dar apasii isi asaza parul altfel. Vedeti dungile albastre si rosii pe care le au pe obraji? Asta-i un s£mn sigur ca au pornit pe cararea razboiului. De asta si-au ascutit asa de bine varfurile lancilor. Nu trebuie sa uitam nici ca fiecare dintre ei poarta in tolba o multime de sageti. Nu as vrea, de pilda, ca o astfel de sageata sa-mi intre-n trup. Ce crezi, Charley? Ce s-ar intampla daca ar trece chiar pe langa noi?

Daca s-ar intampla asta, ne-ar observa cu siguranta.

Ce bine ar fi daca am putea lua creanga aia rupta si am putea sterge urmele!

Nu ne-ar ajuta la nimic daca am face-o. Ne-ar descoperi urmele putin mai sus si ar veni incoace.

Asta stiu si eu, dar am mai castiga ceva timp si poate am izbuti sa ne luam talpasita.

Ai dreptate. Urmele lasate de caii nostri se vad mai ales aici. Poate le putem sterge, fara a fi nevoiti sa iesim din padure.

Chiar in spatele meu se afla un molid subtire. L-am taiat si, cu ajutorul lui, am tras spre mine creanga rupta de Patrick. Apoi am luat ace de molid si le-am presarat peste urmele noastre, pe care, oricum, numai ochiul ager al unui indian le-ar fi putut descoperi.

Sa vedem daca tot ce ai facut ne va ajuta la ceva, a spus Mark. Pe mine oricum nu m-ai putea duce de nas.

Cum adica?

Oare un artar poate avea ace de molid?

Mark avea dreptate. Chiar langa locul in care presarasem cu grija ace de molid, se afla un artar. Acum nu mai puteam face nimic.

Indienii se oprisera la marginea rapei si trimisesera cateva iscoade care sa cerceteze imprejurimile.

Ce bine! Nu vin incoace! a exclamat Sans-ear. ^

De unde stiti asta? 1-a intrebat Bernard.

Spune-i tu, Charley, ca tot vrei sa-1 inveti cate una, cate alta.

E foarte simplu, i-am spus eu lui Bernard. Din trei iscoade, doua au luat-o in josul raului si una s-a dus spre malul apei. Asta inseamna ca vor sa traverseze raul, dar o vor lua in josul, nu in susul apei. Iscoada care s-a dus la mal trebuie sa vada daca raul poate fi trecut inot.

Iscoadele s-au intors la ai lor si se pare ca au adus vesti bune, pentru ca razboinicii s-au pus numaidecat in miscare. Erau peste cincizeci si cinci de razboinici. Numai oameni tineri si bine legati. Se pare ca erau din doua sate sau din doua triburi diferite, pentru ca in fruntea lor se aflau doua capetenii.

Indienii care poarta pene de vultur in par sunt sefi de trib? a intrebat Bernard.

Da, am raspuns eu.

Am auzit ca sefii de trib se folosesc numai de cai albi.

Cai albi? Hi, hi! a ras cu pofta Mark.

Lucrurile nu stau tocmai asa, draga Bernard, i-am spus eu prietenului meu. in batrana Europa, conducatorii de osti au obiceiul sa se foloseasca de cai albi. Trebuie sa stii ca indianului nu-i plac culorile deschise. El nu va incaleca niciodata un cal alb. Culoarea alba sperie, de exemplu, animalele salbatice, si atunci indianului nu i-ar folosi la nimic un cal alb cand vaneaza. Numai in timpul iernii, atunci cand totul se acopera cu mantia alba a zapezii, indianul se foloseste de cai albi. Uneori razboinicul se si imbraca in alb.

in timp ce vorbeam, indienii au trecut raul. Desi apa era destul de adanca si debitul destul de mare, caii indienilor au trecut cu destula usurinta pe malul celalalt. Din nou au fost trimise cateva iscoade sa cerceteze imprejurimile. Apoi ceata de indieni s-a pus in miscare.

Acum puteam rasufla usurati. Mark si-a mangaiat iapa, intre­band-o:

Ce zici, batrana Tony? Ce crezi ca se intampla daca indienii aia veneau incoace si-mi taiau mie urechile si tie ciotul de coada? Hm, da' asta s-a intamplat mai demult.

Apoi micutul vanator s-a intors spre mine si m-a intrebat:

Ce se va intampla, de pilda, cu Patrick? Indienii o sa vada urmele lui!

N-or sa-i faca nimic, a spus Hoblyn, incet.

Nimic? Cum adica n-or sa-i faca nimic? s-a mirat Sans-ear.

N-or sa-i faca nimic, pentru ca il cunosc, a raspuns ostaticul. Sunt comansi Racurroh, iar cu acesti comansi capitanul nostru a fumat pipa pacii. Obisnuiam sa le dam o parte din prada.

Asta-i rau! Se prea poate ca Patrick sa-i starneasca pe acesti razboinici impotriva noastra.

Vom vedea ce are sa se intample, am spus eu, incercand sa-1 linistesc pe Mark. Patrick nu-i va duce pe indieni in vale. Ca sa nu-i jigneasca pe razboinici, Patrick se va vedea nevoit sa ramana cateva ceasuri in tovarasia lor si sa fumeze pipa pacii cu cele doua capetenii. Dupa aceea netrebnicul isi poate vedea linistit de treburile sale.

M-am dus la marginea padurii pentru a vedea unde se mai aflau indienii. Acestia disparusera insa. Apoi am intors capul si am ramas pe loc. Mark a observat numaidecat miscarea pe care o facusem si m-a intrebat:

Ce-i? Vin indieni si din partea aia?

Da, am replicat eu. E unul chiar pe marginea rapei.

Sans-ear avea ocheanul langa el. L-a dus numaidecat la ochi si a

exclamat:

La naiba! E intr-adevar un indian! E singur, daca n-or mai fi si altii in spatele lui. Dar hm! E un apas!

Un apas? am intrebat eu, mirat.

Da. Parul i se revarsa pe umeri. Acum o ia spre rau!

Da-mi ocheanul!

Sans-ear mi-a dat ocheanul, dar nu l-am mai putut zari pe indianul care intrase deja in apa.

Stii ce se intampla, draga Charley? m-a intrebat Mark. Comansii sunt urmariti de apasi, fara sa banuiasca nimic. Iscoada apasilor a pornit inainte pentru a nu-i pierde nicio clipa din ochi pe

comansi. Razboinicul se pricepe de minune sa-si urmareasca dusmanii! Nu a pornit-o de-a dreptul pe urmele lor, ci mai curand pe langa aceste urme. Sa intram mai adanc in padure! Indienii au ochi ageri. Apasul va trece cu siguranta pe langa noi. Puneti palmele peste narile cailor, ca sa nu fornaie cumva cand se va apropia indianul! Tony a mea n-are s-o faca, e un animal din cale-afara de destept! Si acum, liniste!

Nu l-am vazut venind pe razboinicul apas, dar dupa o vreme, am auzit tropot de cal. Ceilalti se retrasesera in padure, dar eu rama­sesem la marginea ei, ascuns in dosul unor tufisuri dese. Iscoada se apropia, privind cu atentie fiecare petic de pamant. Observase oare vreo urma? Vazuse fire de iarba culcate la pamant? Indianul observase cu siguranta ceva, pentru ca se oprise exact in fata mea. Privea atent acele de pin pe care chiar eu le presarasem peste urmele noastre. Razboinicul banuia ceva. intr-o clipa, a descalecat si si-a scos securea de la brau. Am sarit imediat in picioare si i-am iesit in intampinare. Indianul a ridicat mana in care tinea arma!

Winnetou! am exclamat eu. Marea capetenie a apasilor vrea oare sa-si ucida fratele?

Winnetou, caci el era, si-a pus securea la brau. in ochii negri i se citea bucuria.

Sharlih!

Atat a spus apasul. Atat, un singur cuvant. Indianul mandru stia sa se stapaneasca. in cele din urma, Winnetou m-a strans la piept.

Si eu ma bucuram nespus de mult sa-1 revad, dar acum nu era momentul sa dam frau liber simtamintelor de care eram stapaniti.

Ce face fratele meu rosu aici? l-am intrebat pe apas.

Comansii si-au parasit satele si vor sa-i atace pe apasi. Marele Spirit spune ca Winnetou ii va invinge. Ce face fratele meu alb in aceasta vale? Nu a spus el, in urma cu mai multe luni, ca va trece dincolo de apa cea mare, pentru a ajunge din nou in locuinta parintilor sai si a surorilor sale?

Am vazut casa tatalui meu, dar duhul savanei m-a chemat aici zi si noapte. Am fost nevoit sa ma supun acestui glas.

Fratele meu alb a facut bine. Inima preriei este mare. Ea stapaneste peste viata si moarte. Cine a auzit, fie si o singura data

bataile acestei inimi, se poate desparti de prerie, dar se va intoarce candva la ea. Howgh!

Capetenia apasilor si-a luat calul de darlogi si a intrat impreuna cu mine in padure. Winnetou i-a zarit pe tovarasii mei, abia dupa ce am ajuns printre copaci. Desi nu ii spusesem nimic despre ei, apasul nu s-a aratat deloc surprins cand i-a zarit. Mai mult decat atat, el s-a multumit sa nu le dea nicio atentie. Indianul s-a asezat linistit inaintea mea, a dus mana la pipa si apoi la saculetul cu tutun si mi-a spus:

Winnetou a fost departe, catre miazanoapte, spre a lua lut sfant pentru acest calumet. Old Shatterhand va fi primul care va fuma calumetul cu Winnetou.

Vor mai fuma si altii din acest calumet, am spus eu. Marea capetenie a apasilor a auzit vreodata de Sans-ear, viteazul vanator?

Apasul a auzit vorbindu-se despre acest vanator, dar nu 1-a vazut nicicand. Sans-ear este siret ca sarpele, destept ca vulpea si viteaz precum jaguarul. El bea sangele oamenilor rosii, iar patul pustii sale este intesat de crestaturi. El ucide numai oameni rai. Acolo se afla iapa sa. De ce nu vine Sans-ear aici, sa fumeze pipa pacii cu Winnetou?

La auzul acestei intrebari, Mark s-a ridicat de la locul sau si s-a apropiat. Plapandul vanator era vizibil emotionat. Stia ca inaintea lui se afla cel mai vestit, cel mai viteaz si cel mai drept razboinic indian.

I-am facut semn lui Bernard sa se apropie si i-am spus lui Winnetou:

Capetenia apasilor sa-1 priveasca si pe acest razboinic. El a fost bogat. Un ucigas alb i-a omorat tatal si i-a furat dolarii si diamantele. Acest ucigas se gaseste pe malul lui Rio Pecos si va muri de mana razboinicului pe care-ti cer sa-1 privesti.

Winnetou este fratele razboinicului despre care ai vorbit. Winnetou il v,a ajuta sa-1 rapuna pe ucigasul tatalui sau. Howgh!

Cand Winnetou spunea ceva, se tinea intotdeauna de cuvant. Castigasem de partea lui Bernard un om cum nu mi-as fi putut dori altul! Apasul isi umpluse pipa si o aprinsese. A tras de sase ori din ea, slobozind fumul catre cer, catre pamant, catre sud, nord, est si vest. Apoi mi-a intins calumetul. Am executat si eu ritualul celor

sase fumuri si apoi i-am dat pipa lui Mark. Acesta a tras si el din pipa, dandu-i-o apoi lui Winnetou pe care 1-a intrebat:

Cati razboinici il insotesc pe fratele meu?

Uff! a exclamat apasul.

Mark nu-1 cunostea foarte bine pe Winnetou si, pentru ca primise drept raspuns o simpla exclamatie, plapandul vanator a repetat:

Cati razboinici il insotesc pe fratele meu?

Uff! a exclamat din nou apasul. Poate fratele meu sa-mi spuna de cati ursi este nevoie pentru a strivi o mie de furnici?

De unul singur.

Si de cati crocodili este nevoie ca sa fie inghitite o suta de broaste?

De unul singur.

Si de cati sefi de trib din neamul apasilor este nevoie ca sa le vina de hac unor comansi? Daca Winnetou dezgroapa securea razboiului, nu isi ia cu sine razboinicii. El porneste singur la lupta. El nu este seful unui singur trib al apasilor. El este capetenia tuturor apasilor. El trebuie doar sa intinda bratul incoace sau incolo, si o mie de razboinici se vor grabi sa-i asculte poruncile. Sunt multi aceia ce ii spun lui Winnetou ce fac comansii, iar Winnetou este destul de puternic pentru a se putea apara singur impotriva dusmanilor.

Dupa ce i-a dat aceasta explicatie lui Sans-ear, Winnetou s-a intors spre mine si mi-a spus:

Este adevarat ca un barbat trebuie sa vorbeasca folosindu-se de pumnul sau, dar fratele meu Sharlih imi va povesti acum ce vor oamenii care-1 insotesc.

I-am povestit pe scurt apasului intamplarile care ne-au facut sa ne indreptam spre Rio Pecos.

Winnetou a tacut, privind in pamant. Apoi s-a .ridicat si si-a prins pipa la gat, spunand:

Fratii mei albi sa ma urmeze.

Si-a luat calul, a iesit' din padure si a incalecat. Apasul se folosea acum de un armasar maroniu, destul de slab, pe care il incaleca mereu cand voia sa cerceteze anumite locuri. Acest armasar maroniu

avea infatisarea unui patruped numai bun de pus la caruta, dar era de fapt un cal foarte bun, linistit si mai ales rezistent. Armasarul era la fel de inteligent ca iapa lui Mark si nu o data a pus pe fuga lupul sau chiar puma, servindu-se de copitele sale tari ca fierul.

Am gasit numaidecat urmele comansilor si ne-am dat seama ca se simteau in deplina siguranta, fiindca nu se ostenisera sa-si stearga urmele. Am ajuns la o cotitura, in marginea padurii, cand deodata Winnetou s-a oprit, a intins bratul drept inainte si si-a dus mana stanga la gura, cerandu-ne astfel sa facem liniste. A vrut sa vad despre ce era vorba, dar nu am observat nimic deosebit. Apasul si-a atarnat pusca de sa, a scos cutitul si a pornit inainte, fara a rosti nici macar un cuvant.

Ce s-o fi intamplat, Charley? m-a intrebat Mark.

Nu stiu. Cred ca apasul a zarit ceva suspect si s-a dus sa vada despre ce este vorba. Se cuvine sa asteptam aici pana se intoarce sau pana ne da un semn.

Massa,'oh, ah! Auzim, massa? m-a intrebat Cesar.

Ce sa aud?

Un animal am tipat!

Unde?

La cotitura asta.

I-am privit intrebator pe Mark si pe Bernard. Niciunul din ei nu auzise nimic si, cu toate astea, era cu putinta ca negrul sa aiba dreptate.

Deodata a rasunat - si de data aceasta l-am auzit cu totii -^; strigatul unui wipp-por-will, pasare al carei glas seamana de minune cu un ras batjocoritor. Oricine altcineva ar fi fost sigur ca era piuitul unei pasari, dar eu stiam prea bine ca era vorba despre o chemare venita din partea apasului. De altfel, il mai auzisem pe Winnetou imitand aceasta pasare.

Hm! Un wipp-por-will prin partile astea! a exclamat Mark. Ciudat! Tare ciudat!

Nu e o pasare, e chiar Winnetou care ne cheama, am spus eu. Iata-1 colo la marginea padurii.

Ne-am apropiat cu totii de apas. La picioarele lui zacea un barbat tanar, legat cu propriul sau brau, care-1 privea cu spaima pe Winnetou, gemand.

Lasule! i-a spus apasul, departandu-se apoi scarbit.

Ostaticul lui Winnetou era un alb. Cand m-a vazut, fata i s-a mai

luminat putin. Eram alb ca si el, si de aceea omul nutrea speranta ca nu i se va intampla nimic rau. Cand s-a apropiat si Mark, necunoscutul s-a linistit si mai mult.

Un alb! a exclamat Sans-ear. De ce il trateaza fratele meu rosu ca pe un dusman?

Ochi rai! a replicat Winnetou, taios.

Am auzit in spatele meu un strigat de surprindere. Cand am intors capul, l-am zarit pe Marshal care-1 privea pe ostatic cu ochi mari. in cele din urma, Bernard a exclamat:

Holfert! Pentru Dumnezeu, cum ai ajuns dumneata aici?

Marshal! Domnul Marshal! a exclamat, la randul sau, ostaticul.

Acesta era, deci, Holfert, fostul angajat al batranului Marshal,

complicele lui Morgan.

Domnule Holfert, va cautam de multa vreme, i-am zis eu ostaticului. Vreti sa ne spuneti si noua unde se afla prietenul dumneavoastra Fred Morgan?

Omul s-a speriat si m-a intrebat:

Sunteti detectiv, domnule?

Veti afla la timpul potrivit cine sunt si cu ce ma ocup. Nu as vrea sa va judec pentru ca nu sunt in masura sa o fac si fiindca sunt convins de faptul ca ati fost doar complice la anumite fapte. Va mai intreb inca o data: unde este Morgan?

Dezlegati-ma, domnule, si va voi spune tot.

Nici nu poate fi vorba sa va dezleg. Cel mult am sa mai slabesc din stransoarea braului cu care sunteti legat. Cesar, desfa putin braul!

Cesar s-a apropiat si a mai slabit putin din stransoarea braului cu care era legat ostaticul.

Si tu, Cesar? a intrebat Holfert, uimit.

-- Cesar si el aici, da! Unde massa Bern este si negru' Cesar este!

Acum ostaticul putea sta in sezut, si mi-am continuat interogatoriul:

Va intreb din nou: unde este Morgan?

La Rio Penasco.

Cata vreme v-ati aflat in tovarasia lui?

Holfert a tacut, si m-am vazut nevoit sa scot revolverul si sa-1 indrept asupra lui, zicand:

Ia priviti dumneavoastra arma asta, domnule Holfert. Stiu exact cine sunteti si de aceea as vrea sa-mi povestiti cate ceva despre moartea patronului dumneavoastra, precum si despre disparitia lucrurilor de valoare care i-au apartinut. Daca nu vorbiti sau daca mintiti, o sa primiti un glont din partea mea. Se cuvine sa stiti ca in Vest ucigasii sunt omorati pe loc. Nu se organizeaza procese lungi, ca in Est!

Eu nu sunt ucigas! a spus omul, rugator, privindu-ma cu spaima.

V-am spus deja ca stiu exact cine sunteti. Mai ramane sa aflu daca se cuvine sa va tratam ca pe un om care-si regreta faptele sau ca pe un ins care nu are niciun fel de regret. Va intreb, deci, il cunoasteti pe Morgan de multa vreme?

-- imi e ruda.

A venit la dumneavoastra, in Louisville?

Da.

Spuneti mai departe! Nu am pofta sa pun intrebari, cand puteti sa povestiti totul si fara ajutorul meu! Ganditi-va la revolver!

Daca domnul Marshal se indeparteaza, va voi povesti totul!

Se cuvenea sa-i indeplinesc aceasta dorinta si de aceea i-am spus:

Am sa va fac pe plac!

I-am facut un semn lui Bernard si acesta s-a indepartat, dar nu dupa multa vreme s-a intors si s-a ascuns in spatele unui copac din spatele lui Holfert.

- Spuneti! l-am indemnat eu pe ostatic.

Fred Morgan m-a vizitat de mai multe ori si m-a convins sa joc carti cu el.

Venea in locuinta dumneavoastra?

Da. Niciodata la pravalie. La inceput am castigat. Apoi am inceput sa pierd. Am pierdut din ce in ce mai mult si, in cele din urma, ii datoram lui Fred cateva mii de dolari. Nu aveam cum sa achit datoria. Fred m-a amenintat ca va declara serifului cum ca eu as fi facut escrocherii, folosindu-ma de semnatura domnului Marshal. Nu am avut incotro si i-am spus unde este cheia de la magazin.

Stiati ce vrea sa faca Morgan?

Da. Urma sa impartim prada si apoi sa plecam in Mexic.

I-ati spus ca patronul dumneavoastra purta cheia asupra sa?

Da, dar nu am crezut ca o sa-1 omoare pe patron. A spus ca o sa-1 loveasca doar, urmand ca domnul Marshal sa lesine. L-am pandit pe patron, si Fred 1-a injunghiat. Am descuiat apoi usa locuintei si am lasat trupul neinsufletit in hol. Am impartit pe loc tot ce am gasit acolo.

Morgan a luat diamantele, iar dumneavoastra restul?

Da. Pentru ca sunt giuvaiergiu, nu mi-a fost greu sa vand partea mea din prada si

-. Ah! Cred ca am ghicit! Si Fred Morgan v-a luat banii!

Asa e!

Cum v-ati putut inchipui ca un escroc poate fi cinstit fata de dumneavoastra? Nu v-ati gandit ca s-ar putea sa va atraga intr-un loc pustiu pentru a va prada? Cum v-a luat banii?

Ieri-seara, Morgan a ramas sa faca de straja. Eu dormeam adanc si deodata am simtit ceva si m-am trezit. Nemernicul imi luase armele si portofelul. Tocmai voia sa ma injunghie. De frica, am prins puteri. L-am doborat la pamant si am fugit. A pornit numaidecat pe urmele mele, dar am izbutit sa scap, fiindca era intuneric. Am fugit toata noaptea, caci m-am gandit ca in zori va porni pe urmele mele. M-am ascuns aici ca sa dorm, dar nu am apucat sa ma odihnesc, fiindca am zarit o ceata de indieni. Apoi am zarit acest razboinic si m-am ascuns din nou. M-a gasit, desi m-am ascuns cat am putut de bine!

Ostaticul era foarte agitat. Poate ca tocmai de aceea a povestit totul. Din glasul lui nu razbatea insa nicio urma de regret.

Bernard s-a apropiat de noi, iar eu i-am spus:

■- Ostaticul iti apartine. Ce crezi ca ar trebui sa facem cu el?

Marshal tacea. in sufletul lui se dadea acum o lupta intre mila si dorinta de razbunare. in cele din urma, Bernard i-a mai pus lui Holfert cateva intrebari si a spus:

Acest netrebnic este vinovat de moartea tatalui meu si, dupa legile savanei, ar merita sa moara, numai ca eu sunt reclamantul, ca sa zic asa. Din aceasta cauza nu pot fi tot eu cel care ar trebui sa-1 judece.

Nici nu trebuie sa-1 judecati dumneavoastra, a spus Sans-ear. Si noi mai suntem, de pilda, pe-aici. Eu sunt de parere ca nemer­nicul asta trebuie sa moara. Trebuie impuscat! Toti cei de teapa lui trebuie sa piara!

Si eu cred ca acest alb trebuie sa moara, a spus Winnetou. O impuscatura se aude pana departe si aici sunt copaci din belsug. Negrul poate sa-1 spanzure. Ce spune fratele meu Old Shatterhand?

As fi vrut sa spun ca nu eram de acord ca Holfert sa moara, dar nu am mai apucat s-o fac. Nu stiu cum s-a intamplat, dar ostaticul s-a dezlegat. inainte de a putea sa rostesc fie si un singur cuvant, giuvaiergiul a fugit. Am pornit numaidecat dupa el, dar nu am mai apucat decat sa vedem cum nemernicul s-a aruncat in spinarea calului lui Bernard si a pornit in goana spre Rio Pecos.

Doamne! a exclamat Sans-ear. Utte-1 cum pleaca fara sa spuna, de pilda, la revedere! Trebuie sa pornim indata dupa el!

Am sarit in spinarea calului meu si am.pornit. Deodata, am auzit o impuscatura. Apasul isi luase pusca impodobita cu tinte de argint. Fugarul a lasat sa-i scape fraiele din mana si a cazut in apele involburate ale lui Rio Pecos, care l-au inghitit numaidecat. Calul ramas fara calaret s-a invartit pe loc si a pornit spre noi, nechezand.

Winnetou si-a incarcat linistit arma, spunand:

Duhul savanei este drept. Acest alb trebuia sa moara. Este rau ca a murit de glontul apasului, dar nu se cuvenea sa ne scape, fiindca ne-ar fi putut face rau. Marele Spirit a vrut ca el sa moara.

Dupa ce a rostit aceste cuvinte Winnetou a incalecat si a pornit la drum, fara a ne privi. Am incalecat si noi si am pornit tacuti dupa el.

Urmele comansilor se zareau in continuare foarte limpede. Stiam ca pornisera pe cararea razboiului, pentru ca aveau fetele

vopsite. Probabil ca aveau de facut un drum lung, altfel ar fi fost mai atenti. Winnetou stia si el aceste lucruri, dar era mult prea tacut si ma pregateam sa ma apropii de el, cand am auzit una, doua trei impuscaturi.

Winnetou si-a strunit calul, iar noi i-am urmat exemplul. Apoi a disparut printre copaci. S-a intors dupa putina vreme si ne-a chemat la el, facandu-ne un semn cu mana.

Razboinici comansi si doua fete palide, a spus apasul.

Cesar si Hoblyn au ramas langa cai, in timp ce Bernard, Mark si

cu mine l-am urmat pe Winnetou, care se strecura printre tufisuri precum un sarpe.

Valea lui Rio Pecos se latise, formand o caldare larga. Pe malul raului capeteniile comanse isi infipsesera lancile in pamant, sprijinindu-si scuturile de ele. Sefii de trib se asezasera pe pamant si fumau pipa cu doi albi care le stateau alaturi. Razboinicii comansi tocmai isi dovedeau priceperea la manuirea armelor si la calarie. Nu puteam distinge fetele albilor si de aceea am scos ocheanul si am privit inaintea mea.

Hopa! am exclamat eu. Ia uita-te, Mark, sa vezi si tu cine-i acolo, inaintea noastra!

I-am dat ocheanul micutului vanator, si acesta a exclamat la randul sau:

La dracu'! Aia sunt Fred si Patrick Morgan! S-au intalnit deja si acum se afla sub protectia indienilor.

Asa e. Patrick avea un avans mic fata de noi, iar Fred a venit aici pe urmele lui Holfert. Asa se explica faptul ca s-au intalnit. Dupa cum a spus Hoblyn, cei doi nu au de ce sa le fie teama de comansi.

Ce intorsatura ciudata au luat lucrurile!

Ce vrei sa spui?

Cum o sa punem noi mana pe Fred si Patrick Morgan, atata vreme cat ei sunt oaspetii indienilor?

Trag nadejde ca cei doi nu vor ramane prea multa vreme in tovarasia lor. Nu cred eu ca vor sa-i faca pe indieni partasi la bunurile pe care urmeaza sa le dezgroape.

Atunci poate ca ar fi mai bine sa ramanem aici si sa vedem ce se mai petrece.

S-ar parea ca ne aflam in siguranta. E putin probabil ca vreunul dintre indieni sa se intoarca si sa o apuce incoace.

Nu se poate intampla ca Morgan sa treaca pe aici ca sa il caute pe Holfert? a intrebat Marshal.

Fred Morgan va afla de la fiul sau si de la comansi ca Holfert nu se afla prin partile astea. Sa nu uitam ca nici Patrick, nici razboinicii rosii nu l-au intalnit pe Holfert. Asa stand lucrurile, Fred Morgan nu-1 va cauta pe Holfert,tocmai pe aici, am spus eu. Haideti sa ne ducem caii intr-un loc sigur.

Am ascuns caii printre copaci. Cand a zarit caldarea larga, Hoblyn mi-a spus, intinzand bratul:

Uitati, acolo, in dreapta, este rapa in care ar trebui sa ajungem.

Acolo? Ce ghinion!

De ce spui asta, Charley? m-a intrebat Mark.

Pentru ca nu putem ajunge acolo inaintea lui Fred si Patrick Morgan. Poti sa-ti inchipui si tu ca cei doi nemernici vor porni imediat ce comansii isi vor vedea de drumul lor.

Nu va faceti griji, domnule, mi-a spus Hoblyn. Exista o scurtatura pe care nu o stim decat capitanul si cu mine. Locotenentul o va apuca pe un drum mai lung. Trebuie sa ajunga mai intai la Rio Penasco.

-- Atunci putem ramane aici linistiti, pentru a vedea ce se mai intampla.

Razboinicii comansi se impartisera in doua cete care pareau gata sa lupte. Indienii dadeau dovada de curaj si indemanare si ar fi putut starni cu siguranta admiratia oricarui european. Niciunul dintre caii comansilor nu avea sa. Pe spinarile armasarilor erau puse paturi, piei sau blanuri. De fiecare parte a paturii sau a blanii care acoperea spinarea patrupedului erau fixate curele solide, trecute peste grumazul animalului, astfel incat razboinicul sa poata aluneca intr-o parte sau in alta in timp ce calareste, facand din calul sau un scut. Indianul capata libertate de miscare si se poate apara sau poate riposta. Uneori el nici nu mai pune pe spinarea armasarului vreo

patura sau vreo blana, daca izbuteste sa fixeze bine curelele de grumazul patrupedului. Razboinicul rosu stie foarte bine sa se tina pe cal, folosindu-se doar de picioarele sale incaltate in mocasini.

Eram cu totul absorbiti de aceasta "piesa de teatru' care se desfasura inaintea ochilor nostri. O singura data am privit inapoi si pot sa spun ca am fost inspirat, pentru ca printre copaci veneau doi calareti.

M-am intors spre ceilalti si le-am soptit:

Fiti atenti, oameni buni, din spatele nostru vin doi calareti!

Si-au intors cu totii privirile. ,

Capitanul si Conchez! a exclamat Hoblyn, surprins.

Da, e intr-adevar capitanul cu un tovaras al sau! am spus eu. Repede! Ascundeti-va printre copaci si stergeti urmele!

Bernard, Mark, Cesar si Hoblyn s-au ascuns printre copaci. Eu am ramas impreuna cu Winnetou in dosul unor tufisuri, de unde puteam vedea totul.

Capitanul si tovarasul sau s-au apropiat mult de noi. Deodata, razboinicii comansi au scos un infiorator strigat de lupta. Capul bandei de hoti si insotitorul sau s-au speriat si si-au strunit caii. Apoi aU descalecat si s-au apropiat atat de mult de noi, incat ne-am vazut nevoiti sa ne alaturam tovarasilor nostri.

Chiar in spatele celor doi banditi se aflau doi artari. Am izbutit sa ajung langa acestia si sa ascult ce isi spuneau pe soptite cei doi raufacatori.

Sunt comansi, a zis capitanul. Nu trebuie sa ne temem de ei. Mai intai ar trebui sa aflam cine sunt cei doi albi.

Sunt prea departe! Nu le pot zari fetele! a replicat tovarasul capitanului.

Poate ca ne putem da seama dupa imbracaminte despre cine este vorba. Hm! Pe ala mai batran nu-1 stiu, iar in fata celuilalt stau capeteniile si nu-1 pot vedea bine.

Capitane, ia uita-te la armasarul ala roscat, cu stea in frunte. Un cal cum rar iti e dat sa zaresti in prerie. Ei, ce zici? Al cui e?

La dracu'! Ala-i calul locotenentului! a exclamat capitanul, inciudat.

Asta inseamna ca unul dintre cei doi albi e Patrick.

Ai dreptate! Uite! Se apleaca inainte! Vezi patura aia colorata pe care o poarta pe umeri? Cu siguranta e Patrick! Daca as sti ce am putea face!

Hm! Daca as sti ce ai de gand sa faci cu Patrick!

Ei, da! Cred ca a venit vremea sa-ti vorbesc deschis! Am ingro­pat undeva, prin partile astea, tot ce a fost mai valoros din prada pe care-am adunat-o de-a lungul vremii. Am facut asta pentru ca printre noi se aflau si oameni in care nu puteam avea incredere. in afara de mine, doar locotenentul mai cunoaste locul in care este ascunsa partea din prada despre care tocmai ti-am vorbit. El a vrut sa-si intalneasca tatal, dar nu 1-a chemat in tabara noastra, ci aici, la Rio Pecos. Am devenit banuitor pentru ca, dupa ce a fost ultima data in Estacado, nu a trecut prin tabara noastra, ci a venit de-a dreptul aici. Sunt sigur ca vrea sa puna mana pe lucrurile pe care le-am ingropat candva. Patrick trebuie sa se fi intalnit intamplator cu indienii. Nu stiu daca e mai bine sa il pedepsim chiar acum sau sa-1 yirmarim si sa-1 prindem mai intai asupra faptului.

Cred ca e mai bine sa mai asteptam si sa-1 urmarim. Daca am merge acum la el si am vrea sa-1 pedepsim, nu am putea dovedi ca a vrut sa faca ceva rau. Ne-ar spune ca se afla aici doar pentru ca vrea sa-si intalneasca tatal. Noi suntem doi. Ei sunt doi. Nu putem sti ce vor face indienii si de partea cui vor fi.

Conchez voia cu orice pret sa-1 convinga pe capitan ca nu era bine sa se apropie de indieni, pentru a sta de vorba cu Fred si Patrick Morgan, tinand cu orice pret sa afle unde erau ascunse bunurile.

Ai dreptate, a spus capitanul. Indienii Racurroh se afla acum pe cararea razboiului si nu vor zabovi mult aici. Dupa ce vor pleca, Patrick va porni numaidecat la drum. Vom ajunge inaintea lui la locul in care e ascunsa comoara mea. Stiu o scurtatura. Nu se va alege cu nimic, asta, desigur, daca daca lucrurile ingropate mai sunt la locul lor.

Mai sunt la locul lor. Cine sa le fi luat?

Sans-ear si Old Shatterhand, care ne-au facut o paguba de toata frumusetea.

Sans-ear si Old Shatterhand? Cum sa fi aflat ei unde este comoara?

Foarte usor. L-am trimis pe Hoblyn pe urmele lui Patrick si i-am spus unde sunt ingropate lucrurile. Hoblyn a disparut fara urma si cred ca a cazut in mainile celor doi vanatori si le-a spus totul pentru a-si salva viata.

Hm! Atunci poate ar fi mai bine

Ei, poate ar fi mai bine?

Ar fi mai bine sa mergem chiar acum la comansi.

Si sa le spunem taina noastra? Nu, nu! Asta nu! Mai avem vreme pentru a vedea ce se mai intampla. Vad ca indienii scot la iveala merindele. Am putea manca si noi ceva! Adu carnea!

Conchez s-a ridicat si s-a indreptat spre calul sau. M-am retras repede, pentru ca m-ar fi putut zari.

Le-am spus tovarasilor mei tot ce aflasem.

N-au zis nimic, de pilda, despre banditii care-au apucat-o pe urmele celor trei negustori? m-a intrebat Mark. Unul dintre banditii aia ar fi trebuit sa se afle alaturi de Patrick.

N-au vorbit despre negustori. Poate ca Patrick si-a ucis tovarasul, pentru a nu imparti cu el taina comorii capitanului. Ce facem cu banditii astia doi?

ii lasam in pace, draga Charley.

Winnetou a dat nemultumit din cap, spunand:

Fratii mei albi sa se gandeasca putin ca si-ar putea pierde scalpul.

Cine sa ne ia scalpul? a intrebat Mark.

Razboinicii Racurroh.

Nu vor face asta. N-or sa mai zaboveasca mult aici, pentru ca se afla pe cararea razboiului.

Fratele meu alb este un vanator cu minte multa si un razboinic viteaz, dar el nu cunoaste obiceiurile comansilor. inainte de a se strecura in satele apasilor, ei vor merge in munti, unde se gaseste mormantul capeteniei lor Tshu-ga-tshat¹, asa cum fac in fiecare an, din ziua in care acea capetenie a fost ucisa de Winnetou.

Acum imi era limpede de ce urmarea Winnetou tocmai aceasta ceata de comansi.

¹ Fum intunecos (n.a.).

-- Si ce-i cu asta? Daca razboinicii comansi vor, de pilda, sa faca un asemenea drum, de ce sa le mai pese de banditi sau de noi?

Nici eu nu as dori o varsare de sange, am replicat eu.

Fratii mei albi pot face ceea ce doresc, a spus apasul. Ei cruta dusmanul care prada si ucide. Pentru asta isi vor pune ei insisi viata in primejdie. Apasul a vorbit. Howgh!

imi parea sincer rau ca nu puteam fi de acord cu fratele meu de cruce, dar nu-mi facea placere sa omor nici macar un ucigas.

Eram adancit in ganduri, cand dinspre tabara comansilor s-au auzit strigate din care puteam deduce cu usurinta ca se intampla ceva neobisnuit. Capitanul si insotitorul sau au devenit si ei atenti. M-am strecurat pana in apropierea taberei comansilor, pentru a ma lamuri ce se intamplase. Am vazut cum razboinicii se grabisera sa ajunga cu totii la malul apei si acum priveau cu atentie un lucru anume. Apoi au incalecat cu totii si au pornit la drum.

M-am intors la tovarasii mei, si Bernard m-a intrebat:

Ce s-a intamplat?

Au gasit ceva in rau. Poate fi vorba chiar despre trupul neinsufletit al lui Holfert.

Winnetou m-a privit cu inteles. Daca razboinicii comansi vazusera intr-adevar cadavrul lui Holfert, atunci puteau banui ca ne aflam pe undeva prin apropiere.

Crede fratele meu alb ca apele lui Rio Pecos pot purta un trup atat de repede pana aici? m-a intrebat apasul.

Cred ca da. Apele raului sunt adanci aici. Malul este lin. Se poate ca trupul lui Holfert sa fi fost purtat incoace.

Fara a spune un cuvant, Winnetou a disparut printre copaci. Voia sa intre in apa, pentru a se convinge despre ce era vorba. Winnetou era un inotator desavarsit, dar ceea ce voia el sa faca era foarte primejdios. Putea fi zarit de capitan si de Conchez sau era posibil ca razboinicii comansi sa intre la banuieli si sa se intoarca aici, mergand pe malul raului. Daca in cadrul razboaielor desfasurate in batrana Europa este deosebit de important sa nu lasi necucerita nicio asezare pe langa care treci, in Vestul salbatic este foarte important sa stii cine se afla in spatele tau.

Pentru a inota o jumatate de mila, caci atat mersese apasul pe jos, lui Winnetou i-ar fi trebuit douazeci de minute, la care se mai adaugau zece minute pentru drumul pe uscat. Abia trecuse un sfert de ceas din momentul in care apasul se departase, cand capitanul si Conchez s-au ridicat de la locurile lor si au pornit spre punctul in care se oprisera comansii. Cei doi banditi voiau sa vada ce se afla in rau. Desigur ca Winnetou isi lasase armele si hainele pe mal si trebuia neaparat sa-i vin in ajutor, pentru ca probabil nu avea asupra sa decat cutitul. Mi-am luat carabina Henry si le-am soptit celorlalti:

Ramaneti aici!

Am mers repede de-a lungul lizierei padurii, incercand sa gasesc locul in care fratele meu de cruce intrase in apa, cand am auzit o impuscatura. Capitanul trasese in apa, dar eram sigur ca nu nimerise. Stiam prea bine ca Winnetou era neintrecut atunci cand era vorba sa se scufunde si sa inoate pe sub apa. L-am zarit, intr-a- devar, pe apas iesind din apa precum un peste. Apoi Winnetou a sarit pe mal si s-a napustit asupra capitanului. Conchez a dus pusca la ochi! Apasul a facut un salt fulgerator si s-a aruncat asupra lui Conchez, indreptand teava pustii mexicanului spre cer. Arma s-a descarcat in aer! Winnetou i-a smuls lui Conchez pusca din mana si a apucat-o de teava, pentru a-si lovi dusmanul cu patul armei! Apoi, simtindu-1 pe capitan in spatele lui, apasul s-a ferit din nou! Deodata, s-a auzit un urlet infiorator. Banuiala mea se adeverea. Comansii se intorsesera.

Winnetou i-a zarit pe comansi, i-a smuls capitanului pusca din mana, a aruncat-o in apa si a luat-o in susul apei ca o pantera haituita. Stiam cum alerga apasul. El ma invatase sa alerg astfel, in salturi lungi, lasandu-mi greutatea corpului asupra unui singur picior, pentru ca dupa o vreme sa folosesc celalalt picior ca trambulina si ca punct de sprijin pentru intregul corp. Peste mai putin de zece minute Winnetou isi luase hainele si alerga acum de-a lungul lizierei padurii, pentru ca abia dupa o vreme sa se intoarca in ascunzatoarea noastra.

Am alergat cat am putut de repede la tovarasii mei si le-am spus:

Haideti! Trebuie sa plecam de aici cat mai repede!

Pe Dumnezeul meu! a exclamat Sans-ear. incotro sa o luam? Uite-acolo, vin comansii. Cei doi albi se afla in tovarasia lor!

Tocmai asta e norocul nostru. Or sa treaca pe langa noi si or sa porneasca pe urmele lui Winnetou. Aduceti iute caii la liziera padurii. De indata ce indienii au trecut, o veti lua in josul raului si veti merge chiar de-a lungul urmelor lasate de comansi. Eu raman aici ca sa va asigur retragerea si sa-1 astept pe apas.

Vrei sa ramai singur aici? a intrebat Mark.

Da, i-am raspuns eu, privindu-1 pe furis pe Hoblyn, in care nu se cuvenea sa avem incredere. Ceilalti nu se descurca singuri si de aceea vreau sa-i las in grija ta.

Bine, haidem! Indienii tocmai au trecut pe langa noi!

Comansii nu-i puteau zari pe tovarasii mei, fiindca padurea

facea un cot. Am sters urmele lasate de Mark, Bernard, Cesar si Hoblyn cat de bine am putut si, deodata, am auzit un fosnet. Winnetou a aparut in fata mea, exclamand:

Uff! Comansii se afla pe urmele apasului. Unde sunt tovarasii fratelui meu alb?

Au plecat.

Gandul fratelui meu este intelept. Haide! Tovarasii lui Old Shatterhand nu trebuie sa ne astepte prea mult.

Winnetou s-a imbracat repede cu hainele pe care le purtase pana atunci in mana. Apoi si-a luat armasarul si am iesit impreuna din padure. Am privit in josul vaii si m-am convins ca, cel putin deocamdata, ne aflam in siguranta. De aceea l-am intrebat pe fratele meu de cruce:

Ce a gasit Winnetou in ratt?>

Cadavrul fetei palide. Astazi Winnetou s-a purtat ca un copil fara minte. El va suferi singur de pe urma faptelor sale, iar fratii lui albi il vor ierta.

Aceste cuvinte mandrul apas nu ifii le-ar fi spus decat mie. Nu am apucat sa-i raspund nimic, fiindca a incalecat si a pornit ca o furtuna, astfel incat m-am vazut nevoit sa-1 urmez in mare graba.

TINUTURILE INTUNECATE SI SANGEROASE

T

l-am ajuns din urma pe tovarasii mei si am invelit copitele cailor in fasii din paturile pe care le luasem de la "lemnari'. Am intrat apoi intr-o rapa. Winnetou mergea pe jos in spatele nostru pentru a sterge urmele lasate de noi.

Dupa ce drumul nostru a facut un cot, ne-am oprit cu totii.

Ia calul meu de darlogi, Bernard, si ai grija de el pana va voi ajunge din urma! l-am rugat eu pe Marshal.

Ce vrei sa faci, Charley? m-a intrebat Mark.

Vreau sa raman o vreme aici, pentru a afla ce au de gand comansii.

Prea bine! Asa vom sti sigur daca au pornit sau nu dupa noi.

Tovarasii mei au plecat, iar eu m-am ascuns in tufisuri. Nu a

trebuit sa astept prea mult pana am auzit tropot de cai. Comansii se apropiau, dar nu erau toti, ci doar jumatate din razboinicii care se oprisera pe malul lui Rio Pecos. Oare unde erau ceilalti? I-am zarit si pe Fred si Patrick Morgan. Capitanul si Conchez nu erau nicaieri. Indienii se apropiau incet, cu ochii atintiti in pamant. in locul in care ne-am oprit sa infasuram copitele cailor, s-au oprit si comansii. Capetenia, caci numai o capetenie se afla in fruntea razboinicilor, s-a aplecat si a ridicat de la pamant un obiect pe care nu l-am putut distinge. Apoi seful le-a aratat si celorlalti lucrul pe care-1 gasise si

s-au asezat cu totii la sfat. Dupa aceea, cei doi albi si capetenia s-au despartit de ceilalti pentru a intra in rapa pe jos.

Cei trei s-au apropiat de mine. Trebuie sa recunosc faptul ca incepusem sa ma tem pentru soarta mea. Spre norocul meu si al nostru, al tuturora, cei trei nu au observat vreo urma. Cand capetenia si cei doi albi au trecut pe langa mine, am vazut ce gasise seful de trib pe jos. Era un fir gros de lana pe care unul dintre noi il aruncase. Au patruns si mai mult in rapa si, in cele din urma, s-au intors, convinsi fiind ca pe acolo nu trecuse nimeni.

Aici nu a fost nimeni, l-am auzit spunand pe Fred Morgan. Urmele lasate de copitele cailor erau poate chiar ale armasarilor nostri.

Dar cine era indianul si cine erau cei doi albi pe care nu i-am gasit inca? a intrebat Patrick.

O sa aflam noi si asta cat de curand. N-au cum sa ne scape. Indianul era gol-pusca si nu mi-am putut da seama din ce trib face parte. Oricum, ne-a facut un serviciu daca zici ca mortul era acel Holfert despre care mi-ai povestit.

El a fost cu siguranta, dar ma intreb cum de a ajuns indianul ala tocmai in locul in care am poposit noi. Oare era deja acolo sau a venit mai tarziu? Cred

Mai mult nu am putut auzi, pentru ca cei trei s-au departat de mine. Din cele auzite, ajunsesem la concluzia ca ne gaseam in siguranta. Stiam acum si ca seful bandei de raufacatori si insotitorul sau crezusera ca este mai bine sa nu aiba de-a face cu razboinicii comansi. Acest lucru se intamplase doar pentru ca cei doi banditi voiau sa-1 prinda pe Patrick in momentul in care ar fi dezgropat comoara capitanului. Ma intrebam doar cata vreme vor izbuti sa se ascunda capitanul si Conchez de ochii ageri ai comansilor.

Capetenia si cei doi albi au incalecat. Seful de trib a dat o porunca scurta si au disparut cu totii printre copaci.

M-am grabit sa-i ajung din urma pe tovarasii mei, care inaintasera destul de mult.

Cand i-am ajuns, Winnetou m-a privit intrebator, si le-am povestit tuturor ce izbutisem sa aflu.

Buun! a exclamat Mark, multumit. Asta inseamna ca am izbutit sa-i ducem de nas!

Razboinicii comansi au ochii deschisi, dar nu zaresc urmele dusmanilor. Ei au urechi, dar ele sunt infundate, caci nu aud pasii dusmanilor! a spus Winnetou. Fratii mei albi sa-si descalte armasarii.

Ne-am continuat drumul, un drum plin de piedici, pentru ca am fost nevoiti sa mergem pe carari stramte, sapate in piatra. Copaci doborati de furtuna sau de batranete zaceau ici-colo, de-a lungul anevoiosului nostru drum. Pe inserat am ajuns pe creasta muntilor care se intind in linie dreapta de la nord la sud. Ne-am cautat apoi un loc potrivit spre a poposi peste noapte. Nu s-a intamplat nimic in timpul noptii. in zori am mers putin inapoi pe drumul pe care venisem si m-am convins astfel ca nu fusesem urmariti.

Am pornit cu totii la drum si am trecut printr-o regiune ce semana foarte mult cu cele pe care le mai intalnisem in Colorado. Padurea disparea incet-incet, facand loc pamantului arid. Daca priveam in departare, zaream cate o dunga alba, care se dovedea a fi albia seaca a vreunui rau. Se putea observa ca, atunci cand ploua, albiile erau pline cu apa, pentru ca se puteau vedea semne care aratau exact pana unde ajungea apa. Acest albii seci puteau servi foarte bine drept strazi. Drumetul are avantajul ca nu poate fi observat decat de foarte aproape, dar are si dezavantajul ca nu-si zareste dusmanul decat atunci cand acesta se afla langa el.

Am coborat incet-incet de pe inaltimi si am intalnit in calea noastra mai multi afluenti ai lui Rio Pecos. Printre acesti afluenti se gasea si Rio Penasco. in cursul dupa-amiezii am ajuns in valea lui Rio Penasco. Aceasta vale avea o lungime de cateva mile, si era destul de larga. inconjurata de inaltimi impadurite, valea era impodobita cu minunatul verde-crud al vegetatiei de pe malul raului.

Din pacate, nu puteam lasa caii sa pasca chiar pe mal, pentru ca prezenta lor acolo ne-ar fi tradat cu siguranta.

Aceasta e valea in care trebuie sa ajungem? l-am intrebat pe Hoblyn, gandindu-ma ca s-ar putea insela.

Sunt sigur ca asta-i valea, domnule! mi-a raspuns Hoblyn. Sus, la umbra unUi stejar batran, am poposit impreuna cu domnul capitan.

Bine! Atunci cred ca ar fi bine sa ne continuam drumul, sa iesim din vale si sa lasam caii la loc sigur, paziti de unul dintre noi. Dupa aceea ne-am putea intoarce aici si am vedea ce este de facut.

Foarte bine! a spus Mark. Dar nu se poate intampla sa avem nevoie de caii nostri pe neasteptate? Nu vreau ca Tony sa stea asa departe de mine!

Bine, am replicat eu. Atunci vom cauta pentru cai o ascunzatoare in padure. Eu voi porni impreuna cu Cesar pe partea asta, iar Winnetou o va lua pe partea cealalta. Voi ramaneti aici.

Am luat-o prin padure impreuna cu negrul. Drumul era greu, plin de stanci si de copaci doborati la pamant. Ar fi fost destul de greu sa ducem caii pe drumul abrupt pe care o apucasem. Am continuat sa mergem inainte. Deodata, Cesar a inceput sa strige:

Massa, oh, oh, massa, venit! Venit aici repede!

Am vazut ca negrul s-a urcat repede intr-un fag si l-am intrebat:

Ce e, Cesar? Ce s-a intamplat?

Massa venit repede si ajutat la biet Cesar sau nu! Mai bine massa plecat si adus oameni mult, mult pentru omorat la monstru!

Nu a fost nevoie sa-1' mai intreb despre ce monstru era vorba, pentru ca l-am zarit prin frunzis. Era un grizzly, un urs cenusiu.

Mi-a fost dat sa aud urletul leului, urlet pe care arabul il numeste rad, adica tunet. Am auzit si urletul tigrului de Bengal si inima mi-a batut cu putere, mai-mai sa-mi sara din piept, desi mana nu avea voie sa-mi tremure. Nimic nu se compara insa cu mormaitul ragusit si gros al ursului cenusiu. Cand auzi acel mormait te trec fiori si dintii incep sa-ti clantaneasca, oricat de curajos ai fi.

Ma aflam la opt pasi de urs. Acesta s-a ridicat in doua labe si a cfiscat botul imens. Unul dintre noi trebuia sa moara. Am dus la ochi doboratorul de ursi. I-am tras un glont in cap si un al doilea in inima. Apoi am lasat deoparte pusca si am scos cutitul. Ursul continua sa se apropie, ca si cand nu l-as fi nimerit. Mai avea cinci pasi si ajungea langa mine patru trei! Deodata, fiara s-a oprit pe loc, a scos un urlet cumplit si s-a prabusit la pamant. Trei pasi daca ar mai fi facut, as fi fost pierdut cu siguranta.

Oh, ah, bun, frumos! a exclamat Cesar. Urs chiar mort de tot este, massa?

Da, e mort. Coboara din copac!

Sigur urs mort este, massa?. Mort de tot este? Nu mancat la biet Cesar?

E mort de-a binelea!

Cesar a coborat din copac la fel de iute precum s-a urcat in el. Apoi s-a apropiat cu pas sovaielnic. M-am aplecat asupra ursului si i-am infipt cutitul de mai multe ori in inima.

Oh, oh, mare urs este! Mult mare! Mai mare este decat Cesar! Cesar poate mananca urs?

Da, bineinteles. Labele de urs si muschiul sunt o minune!

Oh, massa, dat si la Cesar labe si muschiul? Si la Cesar place minune!

O sa-ti primesti partea ca oricare dintre noi. Acum asteapta-ma aici.

Cesar asteptat aici? Oh, daca urs capatat iar viata?

Atunci o sa te cateri iar in copac.

-- Daca massa plecat si lasat aici Cesar, atunci Cesar sare chiar acum la copac.

Trecuse doar o clipa de cand m-am departat, si negrul se suise deja pe o creanga. Bunul Cesar se temea intr-adevar de urs! Era in stare sa infrunte orice om, dar un grizzly nu mai vazuse niciodata si se temea de el, chiar daca animalul era mort. Am examinat atent imprejurimile. Voiam sa stiu daca ursul rapus fusese singur, sau daca mai erau si altii prin imprejurimi. Dupa ce m-am convins ca nu mai erau si altii, m-am linistit. Nu am ramas pentru multa vreme singur. Tovarasii mei auzisera impuscaturile si venisera in graba pentru a vedea ce s-a intamplat.

Toti au spus ca era unul dintre cei mai mari ursi din cati vazusera. Winnetou m-a ajutat sa-1 jupoi si sa-1 transez, punand deoparte cele mai gustoase bucati din carnea animalului. Urechile si ghearele animalului imi reveneau mie ca trofeu. Cea mai mare parte din carnea ursului a fost acoperita cu crengi si bolovani, astfel incat ulii sa nu se poata infrupta din ea. Pentru ca nu se intunecase, am putut indrazni sa aprindem un foc la care sa prajim labele ursului.

Dupa ce am mancat pe saturate, ne-am invelit in paturi si ne-am culcat. Am pus un om de straja la intrarea in vale. Venise randul lui

Mark sa stea de paza, dar abia isi luase postul in primire, cand s-a intors si ne-a spus:

Vin!

Cine? l-am intrebat eu.

Asta nu stiu, de pilda, pentru ca sunt departe.

Cati sunt?

Doi oameni calare.

Ia sa vedem!

L-am insotit pe Mark si, folosindu-ma de ochean, am putut vedea ca era vorba despre Fred si Patrick Morgan. Peste un sfert de ceas, cei doi aveau sa intre in vale. Noi eram cinci, fara a-1 mai socoti si pe Hoblyn, asa ca nu aveam de ce ne teme.

Voiam sa ne intoarcem la tovarasii nostri, cand am auzit un trosnet.

Ne-am oprit locului si am ascultat cu atentie. Ne-am dat seama ca era vorba despre doua fiinte care veneau de sus, dinspre creasta muntelui.

Dumnezeule, Charley! Ce-o fi asta?

O sa aflam numaidecat.

Ne-am ascuns in dosul unor tufisuri si, in scurta vreme, am vazut ca nu era vorba despre doua animale salbatice, ci despre doi barbati: capitanul si Conchez! Caii acestora aratau a fi foarte osteniti. Nici calaretii nu aratau tocmai bine.

Seful bandei de raufacatori si tovarasul sau s-au oprit destul de aproape de ascunzatoarea noastra.

in sfarsit! a exclamat capitanul, rasufland usurat. Am calarit cum n-as mai vrea sa calaresc prea curand, dar am sosit la vreme. Nu a fost inca nimeni aici!

Dupa ce recunosti asta, capitane? a intrebat Conchez.

Nimeni nu s-a atins de ascunzatoarea mea! Am ajuns aici inaintea lui Patrick si Fred Morgan. Cum sa cunoasca ei scurtatura pe care-am venit noi?

Ai dreptate, dar la Old Shatterhand si Sans-ear nu te mai gandesti?

Nu, pentru ca au pornit pe urmele lui Patrick si nu se poate sa nu fi dat nas in nas cu razboinicii comansi.

Dar cine-o fi fost indianul ala care inota gol pusca in rau si al cui o fi fost cadavrul ce plutea pe apa?

Asta nu ne priveste. Oricum, nu are cine sa ne stanjeneasca. Oricine ne-ar urmari i-ar intalni in calea sa pe comansi.

Crezi cu adevarat ca indienii sunt undeva in urma noastra?

Sunt cat se poate de sigur de asta. Daca indianul care inota in rau era vreun dusman de-al lor, atunci comansii l-au ucis cu siguranta, dar nu prea cred eu sa fi fost vreun apas, pentru ca un apas nu ar indrazni sa umble prin partile astea.

Si daca indienii ne vor gasi aici?

Nu avem de ce ne teme. Suntem prietenii lor doar. Cel mult se vor mira ca nu ne-am alaturat cetei lor. O sa le spun eu cum stau lucrurile. O sa le povestesc despre locotenentul meu si La dracu'! Sunt gata sa ma las spanzurat daca ala care vine incoace nu e chiar Patrick!

El e! El si taica-sau!

E cum nu se poate mai bine! il prindem si ii aratam ce inseamna sa-ti tragi pe sfoara capitanul si tovarasii!

Sunt numai ei doi! Asta inseamna ca razboinicii comansi se afla, intr-adevar, undeva in urma noastra! Dar, capitane, vrei sa scoti comoara la lumina chiar azi, de fata cu mine?

Da!

Si cui ii va apartine comoara?

Noua!

Cum adica "noua'? Ce vrei sa spui cu asta? Se va imparti totul intre noi toti sau numai intre noi doi?

Tu cum ai vrea?

E mai usor de gandit decat de spus ceea ce as vrea eu, dar cunoscand cum arata acum ascunzatoarea noastra, cred ca ar fi mai bine sa nu ne mai intoarcem acolo. Daca te-ai chinuit ani la rand, este bine sa te mai bucuri si de liniste. Cred ca aici, in adapostul asta, ai tot ce-ti trebuie pentru un trai linistit. As zice chiar ca ai atat de mult, incat poate-mi pica si mie ceva.

Vorbesti ca din carte si tot ce spui este adevarat, numai ca acum nu avem timp de vorbe. Trebuie sa le venim de hac acestor doi netrebnici. Hai sa mai urcam putin. Stiu eu un loc foarte bun

pentru noi. Comoara pe care vor sa puna mana nemernicii astia doi e si ea pe-aproape.

Oare se referea capitanul tocmai la locul in care poposisem noi? Au pornit-o, ducandu-si caii de darlogi, iar noi i-am urmat. Erau atat de siguri pe ei, incat nu au vazut nici macar urmele pe care le lasasem.

Tovarasii nostri si-au dat seama ca se apropia cineva strain si s-au ridicat in picioare. Nu am sa uit niciodata expresia de pe fetele celor doi banditi cand l-au recunoscut pe indianul care inotase in Rio Pecos. FOarte surprinsi au fost si la vederea lui Hoblyn.

Dupa ce a ramas o clipa mut de uimire, Conchez a exclamat:

Hoblyn!

Hoblyn? a intrebat capitanul, uluit. Hoblyn! Da, e Hoblyn! Asculta, Hoblyn, ce cauti tu in Sierra Blanca si cine sunt acesti domni care se afla in tovarasia ta?

L-am batut pe umar si i-am spus sefului bandei de raufacatori:

Sunt numai cunostinte vechi, draga domnule capitan. Faceti-va comod, asezati-va!

Cine sunteti dumneavoastra, domnule? m-a intrebat capitanul.

Mai intai am sa vi-i prezint pe tovarasii mei si apoi o sa va spun si cine sunt eu. Iata, aici se afla domnul Marshal din Louisville, care ar vrea neaparat sa schimbe o vorba cu Fred si Patrick Morgan, adica chiar cu domnii care au vrut sa va fure pretioasa comoara. Acest razboinic indian este Winnetou. Nu ma indoiesc de faptul ca ati mai auzit acest nume, asa ca nu voi mai lungi vorba. Acest vanator care se afla alaturi de mine este Sans-ear, iar mie mi se spune Old Shatterhand.

Capitanul era uluit si speriat in acelasi timp. Dupa ce a tacut naucit, a izbutit sa ingaime:

Nu nu se poa poate!

Ba se poate! am replicat eu. Repet: faceti-va comod, asezati-va! Puteti sa stati la fel de linistit ca mine cand m-am aflat in ascunzatoarea dumneavoastra si am auzit tot ce ati vorbit. Am indraznit sa va iau si unul din pistoale, asta asa, ca amintire. V-am auzit si cand ati vorbit cu domnul Conchez. Cesar, fii bun si ia-le armele acestor doi domni! Dupa aceea, leaga-i!

Domnule! a izbucnit capitanul.

Nu va mai osteniti sa vorbiti in zadar, l-am intrerupt eu. Vorbim cu dumneavoastra asa cum se cuvine sa le vorbesti unor "ulii' ai desertului. Va spun doar atat: inainte ca Fred si Patrick Morgan sa ajunga-n vale, dumneavoastra, domnilor, veti fi legati si veti avea fiecare cate un calus in gura sau veti fi morti!

Cei doi banditi erau de-a dreptul uimiti. Nu se asteptasera la o surpriza atat de neplacuta.

Ia spuneti-mi, domnule capitan, m-am adresat eu banditului, unde este nepretuita dumneavoastra comoara pe care vor sa puna mana Fred si Patrick Morgan?

Lucrurile pe care le-am ascuns eu nu va apartin! a replicat capitanul.

Nu o sa va silesc sa-mi raspundeti. Se prea poate ca mult ravnita dumneavoastra comoara sa ajunga tot in mainile noastre. La o intrebare tot as vrea sa-mi raspundeti: ce s-a intamplat cu negustorii pe care urma sa-i jefuiasca Patrick si ce s-a ales de oamenii care l-au insotit pe locotenentul dumneavoastra?

Negustori? Ce negustori? Nu cunosc nimic!

Acum stiu ce s-a intamplat cu negustorii. Si oamenii lui Patrick?

Doi s-au intors in ascunzatoare, iar pe cel de-al treilea 1-a omorat locotenentul. I-am gasit cadavrul.

M-am gandit eu! Si acum va rog sa aveti amabilitatea si sa va umpleti gura cu cate un calus. Nu as vrea sa strigati cumva si sa ne tradati prezenta.

Cand Fred Morgan si fiul sau au intrat in vale, capitanul si Conchez erau legati fedeles si fiecare dintre ei avea cate-un calus in gura. Patrick Morgan inainta in galop. Tatal lui era la fel de grabit. Era limpede ca nu voiau sa piarda prea mult timp. Patrick s-a apropiat de o tufa de mure, aflata la douazeci de pasi de locul in care poposisem.

Aici e, tata! a spus Patrick.

Aici? a intrebat Fred Morgan. Un loc minunat! Un loc in care nimeni nu ar cauta lucruri de pret.

-- Hai sa ne grabim! a replicat Patrick. Nu stim cine erau cei doi albi pe care i-am vazut si nu stim daca i-au prins comansii.

Cei doi si-au priponit caii, au lasat armele deoparte si au inceput sa sape.

Aici! a exclamat Patrick, dand la iveala un pachet, invelit cu grija in piei de bizon.

Asta-i tot? a intrebat Fred.

Da, dar suntem bogati! Bogati! Avem aici bani, obligatiuni si altele. Sa astupam groapa si sa plecam!

Poate mai ramaneti! a exclamat Mark, in timp ce eu m-am postat in spatele celor doi nemernici, astfel incat sa nu poata ajunge la arme.

La inceput, Fred si Patrick Morgan au fost uimiti, dar si-au revenit repede si au incercat sa puna mana pe arme.

Ramaneti pe loc! le-am strigat. Un singur pas si sunteti morti!

Cine sunteti dumneavoastra? m-a intrebat Fred Morgan.

Puneti-i aceasta intrebare fiului dumneavoastra, adica asa-nu- mitului domn Mercroft.

Cine va da dreptul sa ne amenintati cu arma? a intrebat mai departe batranul Morgan.

Noi ne-am luat acest drept, asa cum dumneavoastra v-ati luat dreptul sa-1 pradati si sa-1 ucideti pe domnul Marshal din Louisville. Pe vremuri, ati dat foc fermei unui anume Mark lorrocks si i-ati ucis familia. Acest Mark Jorrocks se afla acum aici. Faceti-mi placerea si culcati-va la pamant!

Nu va vom da ascultare!

O veti face atunci cand va voi spune numele noastre. Acesta este Winnetou, marea capetenie a apasilor, dumnealui este Sans-ear, pe numele sau adevarat Mark Jorrocks, iar despre mine va va fi povestit deja fiul dumneavoastra. Daca nu sunteti la pamant pana ce numar la trei, veti fi morti. Unu doi

Cei doi netrebnici s-au intins la pamant, scrasnind din dinti.

Cesar, leaga-i! i-am spus negrului.

Cesar legat frumos si strans, massa!

Bernard ramasese sa-i pazeasca pe ceilalti ostatici. Acum, ca Cesar a ramas de straja, Bernard s-a apropiat si el. Cand 1-a zarit, Fred Morgan a facut ochii mari si a exclamat:

Marshal!

Bernard i-a aruncat doar o privire, dar nu a spus nimic. Ochii lui exprimau foarte limpede ce gandea, asa ca vorbele ar fi fost de prisos. Omul voia sa se faca dreptate.

Cesar, adu-i si pe ceilalti incoace! a spus Mark. Nu avem, de pilda, de ce sa stam prea mult pe-aici. O sa-i judecam pe acesti oameni.

Negrul i-a adus pe Conchez si pe capitan. Si Hoblyn s-a apropiat. Acesta din urma se purtase bine pentru un "lemnar' si de aceea l-am lasat liber.

Cine va vorbi? a intrebat Bernard.

-- Charley, vorbeste tu! a spus Mark.

Nu, nu voi vorbi eu. Toti suntem parte la aceasta judecata. Toti, in afara de Winnetou. El este marea capetenie. El va vorbi.

Cu totii s-au declarat de acord cu propunerea mea. Apasul a inclinat capul in semn de multumire si a spus:

Capetenia apasilor aude glasul Duhului savanei. El va fi pentru fetele palide un judecator drept. Fratii mei sa-si ia armele. Numai razboinicii au dreptul a judeca niste ostatici.

Asa era obiceiul indienilor, si noi am urmat indemnul lui Winnetou.

Care este numele acestei fete palide? a intrebat apasul.

Hoblyn, a raspuns Mark.

Ce a facut el?

A fost intr-o banda de raufacatori.

Fratii mei l-au vazut omorand pe unul dintre tovarasii lor?

Nu.

A spus el ca este ucigas?

Nu.

Pe cine a ajutat el, pe raufacatori sau pe fratii mei?

Pe noi.

Atunci se cuvine ca fratii mei sa vorbeasca cu sufletul, si nu cu arma. Winnetou vrea ca acest om al carui nume este Hoblyn sa fie din nou liber, dar sa nu mai fie niciodata raufacator.

Am fost cu totii de acord cu hotararea lui Winnetou, iar eu am luat cutitul si pusca lui Fred Morgan, i le-am dat lui Hoblyn si i-am spus:

Luati aceste arme! Sunteti liber si aveti dreptul sa purtati din nou arme.

Va multumesc, domnule, a spus Hoblyn, bucuros ca era liber. Nu o sa regretati ca mi-ati redat libertatea.

Se vedea ca omul era sincer.

Cine este aceasta fata palida? a intrebat din nou Winnetou.

Seful banditilor.

Este destul! Sa moara! Fratii mei gandesc altfel?

Niciunul dintre noi nu a raspuns, aceasta insemnand ca eram cu totii de acord cu hotararea apasului.

Cum se numeste acest om? a intrebat iar apasul.

Conchez.

Acesta este un nume pe care oamenii din sud si-1 iau atunci cand vor sa-si ascunda numele adevarat. Ce a fost el?

"Lemnar'.

Ce a cautat el aici? A vrut sa-si insele tovarasul. A vrut sa-i fure comoara. Are doua suflete si doua limbi. Conchez trebuie sa moara!

Nimeni nu a scos un cuvant, si astfel soarta lui Conchez era pecetluita.

Conchez nu va muri de mana unui razboinic curajos, ci va muri de mana unui om care este judecat de noi acum, a continuat apasul. Cum se numeste acest alb?

Patrick Morgan, a spus Mark.

Dezlegati-1. El ii va arunca in apa pe "lemnari'. Ei nu vor muri rapusi de vreo arma, ci isi vor gasi sfarsitul inecati.

Cesar 1-a dezlegat pe Patrick si, sub amenintarea pustilor noastre, acesta a dus la indeplinire sentinta lui Winnetou, cu o seninatate de care numai un om pacatos poate da dovada. Banditii erau atat de strans legati, incat nu puteau face nicio miscare. Mi-am intors privirile. Nu puteam asista la moartea chinuitoare a celor doi raufacatori, chiar daca acestia isi meritau din plin soarta. Patrick a

fost legat din nou. Tanarul Morgan stia ca era pierdut si nici nu incerca sa se opuna in vreun fel.

Cine sunt aceste doua fete palide? a intrebat Winnetou, aratandu-i cu mana pe Fred si Patrick Morgan.

Sunt tata si fiu, a raspuns Sans-ear.

De ce se fac ei vinovati?

Mi-au omorat sotia si copilul, a spus Mark.

Fred Morgan 1-a ucis si 1-a pradat pe tatal meu, a spus Bernard.

Fred Morgan se face vinovat de atac asupra unui tren si de moartea unui muncitor de la calea ferata, am spus eu. Fred Morgan a incercat sa ma ucida. El a vrut sa te omoare si pe tine. Aceste acuzatii sunt suficiente!

Fratele meu are dreptate, a spus Winnetou. Este destul! Ei vor muri. Omul cel negru poate sa-i ucida!

Stati putin! a strigat Sans-ear. Asa ceva nu se poate intampla! Eu ii urmaresc de multi ani. Nici nu se poate descrie cat am suferit eu din cauza faptelor lor. Sunt ai mei si numai ai mei! Voi mai face doua crestaturi pe patul pustii! Dupa ce am sa-i omor pe acesti doi nemernici, pot sa spun ca Sans-ear si batrana Tony vor trai, in sfarsit, linistiti! Se vor retrage si vor muri undeva, iar mormantul lor va fi in varful muntelui sau pe nesfarsita intindere a preriei, unde isi dorm somnul de veci atatia vanatori!

M-am apropiat de plapandul vanator si i-am soptit, astfel incat sa nu ma auda decat el:

Draga Mark, nu merita sa-ti patezi mainile cu sangele acestor doi raufacatori. Nu poti sa impusti doi oameni lipsiti de aparare. Esti crestin si ai face un pacat. Lasa-1 pe Cesar sa-i omoare. Negrul nu face decat sa se supuna unei porunci!

Mark a privit in pamant si nu a scos o vorba. Pentru a-i dat timp sa se gandeasca, m-am apropiat impreuna cu Bernard de calul lui Fred Morgan. Am gasit in coburi niste perle, despre care tanarul giuvaiergiu mi-a spus ca erau ale sale. Apoi l-am perchezitionat pe bandit si am descoperit un pachetel invelit in piele de cerb, cusut pe interiorul hainei sale. Acest pachetel cuprindea bancnote mari. Aceasta era, probabil, partea din prada care ar fi trebuit sa-i revina lui Holfert.

Deodata, am auzit un fornait speriat si mi s-a parut ca vine chiar de la armasarul meu. M-am apropiat de cal, pentru a vedea ce se petrece. intr-adevar, armasarul era nelinistit si incerca sa se elibe­reze din curelele cu care era priponit. Ori era un animal salbatic prin apropiere, ori venisera niste indieni. Am scos un strigat, dar acesta s-a pierdut cu totul, fiind acoperit de un urlet inspaimantator care a rasunat din vale.

M-am ascuns dupa un tufis si am zarit o multime de indieni. Trei sau patru se repezisera la Mark si il doborasera la pamant. Doi razboinici il legasera pe Winnetou cu lasourile si il tarau dupa ei. Hoblyn zacea la pamant cu capul sfaramat. Bernard era si el inconjurat de indieni. Nu mi-am putut da seama unde se afla Cesar.

Razboinicii Racurroh venisera, intr-adevar, pe urmele capita­nului. Apoi s-au strecurat pana in apropierea taberei noastre si acum tovarasii mei nici nu se mai puteau apara. Ce puteam face pentru ei? Deocamdata, nimic! Trebuia sa ma ascund, astfel incat sa nu ajung in mainile dusmanilor. Am dezlegat calul si am pornit spre inaltimi, tragandu-1 dupa mine. Nu puteam face altceva. Trebuia sa ma salvez. Indienii ma zarisera cu siguranta si probabil ca isi pusesera in gand sa ma prinda.

Tot ceea ce le luasem banditilor era pierdut acum. Aurul era, intr-adevar, deadly dust, pentru ca cei mai multi dintre oamenii care ^u mult aur mor foarte repede. Sunetul si culoarea pretiosului metal galben trezesc in cugetul omului ganduri ucigase.

Mi-a fost greu sa ajung pe culme, tragand dupa mine calul printre tufisurile dese, dar odata ce am ajuns sus, am incalecat si am luat-o la goana de parca m-ar fi urmarit o suta de razboinici rosii.

Mi-am continuat drumul de-a lungul intregii zile, inaintand mereu spre apus, pana ce am ajuns, in cele din urma, pe malul unei ape. Apoi mi-am manat calul in albia raului, astfel incat sa nu las nicio urma. Am iesit la mal, i-am infasurat armasarului copitele-n carpe si m-am intors pe culmea muntelui, facand un ocol. Am intrat in padure si am cautat un loc in care calul ar fi putut sa pasca, dar bietul animal era mult prea ostenit pentru a se mai bucura de iarba deasa. Eram atat de obosit, incat l-am rugat pe Dumnezeu sa ma ocroteasca si m-am culcat. M-am trezit abia in zori si m-am

strecurat cu multa bagare de seama printre tufisuri, parcurgand in doua ceasuri o distanta pe care as fi strabatut-o in doar zece minute, daca nu mi-ar fi fost teama ca voi fi descoperit de dusmani. Deodata, am auzit un sunet:

Pst!

M-am uitat in jur, dar nu am vazut nimic.

Pst, massa!

Mi-am dat, in sfarsit, seama ca sunetul venea de undeva de sus si mi-am ridicat privirea. Am auzit din nou:

Pst, massa!

Unul dintre copacii aflati chiar langa mine avea o scorbura mare, undeva mai catre varf. Din aceasta scorbura imi zambea fericit, cu toti dintii, negrul Cesar.

Astepta, massa, Cesar venit numaidecat! mi-a soptit bunul negru.

in numai cateva clipe, Cesar s-a aflat langa mine, zicand:

Massa intrat in odaie! Niciun indian nu gaseste istet Cesar si massa!

Am intrat intr-adevar in "odaia' descoperita de negru: o uriasa scorbura in trunchiul batranului copac. Intrarea in "odaie' era ascunsa de frunzisul unui alun.

Dumnezeule! am soptit eu. Cum de ai gasit ascunzatoarea asta?

Animal fugit de Cesar, venit aici, la odaie, suit si uitat pe fereastra. Si Cesar poate face asa!

Ce fel de animal era?

Cesar nu stii! Animal asa mare fost. Patru picioare ai animal, doua ochi si un coada.

Desi descrierea era una cu totul vaga, m-am gandit ca poate era vorba de vreun ursulet spalator.

Cand ai descoperit copacul asta?

indata ce venit aici indian.

Cum? De ieri stai tu aici? Trebuie ca ai vazut si ai auzit multe!

Cesar vazut mult indian!

Doar atat?

Nu destul este?

Au fost indieni si pe-aici?

Fost si aici, dar nimica nu gasit! Nu gasit la Cesar! Cand intuneric venit, indian aprins foc si mancat carne de la urs ce impuscat massa. De ce indian avut voie de mancat din carne de la urs ce impuscat massa?

Supararea negrului era cu totul intemeiata, dar asta nu mai putea schimba cu nimic situatia.

Spune mai departe! l-am indemnat eu.

Apoi zorile ai venit si indian plecat.

-- Au plecat. incotro au luat-o?

Cesar nu stii, pentru ca Cesar nu poate merge impreuna cu indian. Cesar vazut de la sus, de la fereastra tot vazut Cesar. Indian luat massa Winnetou si massa Mark si massa Bern. Tot trei mult sfori avut pe trup.

Si pe urma?

Pe urm'? Pe urm' indian venit aici pentru prinde Cesar, dar nu prinde Cesar, pentru ca el mult istet este!

Cati indieni mai sunt aici?

Asta Cesar nu stiut, dar stiut unde este indian.

Ei, unde sunt?

Acolo unde urs este. Cesar vazut de la fereastra.

Am privit si eu prin "fereastra' despre care-mi vorbise Cesar, de fapt o gaura mica in trunchiul gol al copacului batran.

intr-adevar, langa trunchiul copacului in care se catarase Cesar de teama ursului se afla un indian. Capetenia comansilor lasase cativa razboinici aici, pentru a ne prinde pe noi doi, adica pe mine si pe Cesar.

La urs, cum spui tu, nu e decat un indian, draga Cesar, i-am spus eu negrului.

Indian mai este inca un si inca un, da' Cesar nu stiut unde!

Asteapta-ma aici!

Oh, massa vrem plecat? Oh! Mai bine ramas cu Cesar!

Trebuie sa-i salvam pe prietenii nostri!

Salvat? Salvat massa Bern? Oh, asta frumos este! Asta mult bine este! Cesar salvat la massa Bern si salvat la massa Winnetou si la massa Mark!

Foarte bine, dar acum stai linistit aici.

Ma mai linistea gandul ca macar unul dintre noi se afla in siguranta. Indienii fusesera destul de sireti, punand un om de straja chiar langa ursul rapus de mine. M-am strecurat printre tufisuri si am ajuns la doi metri in spatele indianului pe care il zarisem putin mai devreme din "odaia' lui Cesar. Razboinicul statea nemiscat precum o statuie. Se juca neglijent cu un fluier mic, sub forma de cap de vultur. Stiam ca indienii au obiceiul de a se folosi de astfel de fluiere pentru a-si transmite mesaje cu ajutorul lor. Indianul care statea langa urs era inca tanar. Sa fi avut vreo optsprezece ani. Poate ca era prima data cand pornea impreuna cu cei din tribul sau impotriva unui dusman. Dupa imbracaminte si dupa armele pe care le avea asupra sa, mi-am dat seama numaidecat ca tanarul razboinic era fiul unei capetenii. Se cuvenea oare sa curm o viata care abia incepuse? Nu, in niciun caz!

M-am apropiat incet de el, l-am apucat cu stanga de gat si l-am lovit cu dreapta in tampla. Aceasta lovitura nu ar fi avut niciun efect asupra unui om matur, dar tanarul razboinic a lesinat imediat. L-am legat de trunchiul unui copac inconjurat de tufisuri, astfel incat nu putea fi zarit. I-am pus apoi un calus in gura si i-am luat fluierul. M-am ascuns si am suflat in micul instrument care avea forma unui cap de vultur. S-a auzit un sunet ascutit si un indian batran s-a apropiat numaidecat. L-am lovit si pe el cu pumnul in cap. Batranul razboinic a cazut la pamant. Precis ca erau mai multi indieni prin imprejurimi. Nu ii puteam dobori pe toti, asa ca trebuia sa aflu neaparat unde isi lasasera caii. Am auzit un nechezat. L-am legat pe indianul cel varstnic, folosindu-ma chiar de curelele pe care le avea asupra sa, l-am luat pe umeri pe tanarul razboinic si m-am strecurat printre tufisuri. Am vazut ca la intrarea in vale stateau la panda patru razboinici rosii. L-am dus pe indianul cel tanar la "odaia' lui Cesar. Negrul statea la "fereastra'. Cand m-a zarit, si-a parasit ascunzatoarea si s-a apropiat de mine, zicand:

Oh, oh, massa, am prins indian tanar! Vrem omorat la el?

Nu, vreau doar sa-1 tin ostatic. Mai doresti sa-1 salvezi pe Bernard?

Oh, oh, Cesar vrut sa salvezi bun massa Bern. Ce trebuie sa facem Cesar?

Trebuie sa-1 iei pe indianul asta in spinare si sa cobori la vale, pana ce vei vedea un arbore de hicori. Te opresti in dreptul acelui arbore si ma astepti!

Cesar intocmai asa facut!

Bine, hai!

Uriasul negru 1-a luat pe indian in spinare si a disparut printre copaci. Eu m-am indreptat spre locul unde indienii isi aveau caii. Mi-a fost greu sa gonesc sase cai indieni de unul singur. Nu m-as fi descurcat mai bine cu ajutorul lui Cesar, pentru ca armasarii indieni se sperie de negri, dar am izbutit sa duc treaba la bun sfarsit, legand capastrul fiecaruia dintre armasari de coada celuilalt, astfel incat caii erau asezati in sir indian si nu mi-a fost prea greu sa-i stapanesc, unul dupa altul. Cei patru razboinici care mai erau in vale nici macar nu au prins de veste ce se petrecea. in lipsa cailor ar fi avut nevoie de foarte mult timp pentru a ajunge la ai lor si, pe deasupra, nu izbutisera sa ma prinda nici pe mine si nici pe Cesar.

Negrul ma astepta cuminte langa arborele de hicori despre care ii vorbisem. Era foarte bucuros sa ma revada. Acum ca venisem, se simtea in siguranta si a strigat:

Oh, bine ca venit, massa! Indian deschis ochii mari cat cepe si mormait ca fiara, dar Cesar dat o palma la el si indian am tacut numaidecat!

Nu trebuia sa-1 lovesti, Cesar! i-am spus eu negrului. Nu este drept sa dai intr-un om care nu se poate apara. Acum el se va razbuna pe tine daca va avea ocazia, ba chiar te va ucide. Lovindu-1, l-ai jignit crunt.

Omorat la Cesar? a izbucnit negrul. Oh, oh, massa, atunci mai bine Cesar omorat la indian si indian niciodata liber nu mai este!

Spunand acestea, negrul a vrut sa infiga cutitul in pieptul tanarului razboinic.

Stai, stai, Cesar! am strigat eu, repede. Nu se cuvine sa comiti un omor! Daca il lasam in viata, ne va fi de folos. Ajuta-ma sa-1 urc pe cal.

I-am scos razboinicului calusul din gura si i-am spus:

Fratele meu rosu poate sa respire, dar nu are voie sa vorbeasca, decat atunci cand eu i-o voi cere.

Ma-ram va vorbi atunci cand va vrea! mi-a spus indianul, mandru. Fata palida il va ucide pe Ma-ram si ii va lua scalpul fie ca vorbeste, sau nu.

Ma-ram va trai si isi va pastra scalpul, pentru ca Old Shatterhand nu-si ucide dusmanii decat in lupta, am replicat eu.

Uff! Fata palida este Old Shatterhand!

-. Eu sunt, iar Ma-ram nu mai este dusmanul meu. El este fratele meu. Old Shatterhand il va duce pe Ma-ram in wigwamul tatalui sau.

Tatal lui Ma-ram ests To-kei-chun¹, marea capetenie a indienilor Racurroh. Marea capetenie il va ucide pe Ma-ram, pentru ca a cazut in mainile fetei palide.

Fratele meu vrea sa fie liber? l-am intrebat eu.

Indianul m-a privit mirat.

Old Shatterhand poate reda libertatea unui razboinic a carui viata si al carui scalp se gasesc in mainile sale?

Daca tanarul meu frate imi fagaduieste sa nu fuga, ci sa ma insoteasca in wigwamul tribului sau, il voi dezlega si ii voi da calul sau.

Uff! Old Shatterhand are pumn greu si suflet mare. El nu este asemenea celorlalte fete palide. Oare nu spune el o minciuna?

Eu spun intotdeauna adevarul. Va vrea fratele meu sa ma asculte pana in clipa in care vom sta fata-n fata cu To-kei-chun?

Ma-ram vrea!

Atunci fratele meu trebuie sa stie ca focul pacii se gaseste in mana mea. Daca Ma-ram nu isi tine fagaduiala, acest foc are sa-1 arda.

Calul meu se afla ascuns in apropiere. M-am dus numaidecat si am luat din coburi doua tigari de foi pe care le-am aprins, folosindu-ma de un chibrit. Una dintre tigari i-am dat-o indianului. Dupa ce am urmat ritualul fumarii pipei pacii, dar folosindu-ne de tigarile de foi, Ma-ram m-a intrebat:

Oare albii nu au un Mare Spirit care sa le dea lut sfant, astfel incat fetele palide sa-si poata fauri pipe?

Albii au un Spirit Sfant, care este mai mare peste toate spiritele. Ei fumeaza pipa, dar numai atunci cand se afla in

¹ Bivolul cel mare (n.a.).

wigwamul lor. Marele Spirit al albilor si-a invatat copiii sa traga fumul pacii din trabuc. Trabucul nu ocupa atata loc precum pipa.

Uff! Atat de destept este Marele Spirit al fetelor palide? Uff! Sicar de foi este mai usor decat pipa!

Cesar ne privea foarte mirat pentru ca nu pricepea cum pot sta linistit si cum pot fuma in tihna, cand dusmanii ne pandeau. in cele din urma, bunul negru mi-a spus:

Massa, si Cesar vrut la fumat pace!

Bine, ia o tigara de foi, dar fumeaz-o in sa. Trebuie sa plecam de aici!

Indianul si-a luat calul, Cesar a incalecat si el, iar eu m-am suit in sa dupa ce am legat armasarii indienilor, astfel incat sa-i pot stapani foarte usor. Nu mai trebuia sa-mi fac griji ca Ma-ram va incerca sa fuga, pentru ca indianul se bucurase de fumul pacii in prezenta mea.

Am facut un ocol si am fost observati, in cele din urma, de cei cinci razboinici carora le luasem caii. Indienii au inceput sa urle si urletul lor infiorator a rasunat in toata valea, numai ca noi ne-am vazut de drum. Mergand pe urmele comansilor, am ajuns pe inserat pe malul lui Rio Pecos, unde am si gasit un loc tocmai potrivit pentru popas. Pe spinarile cailor indieni, invelita in paturi, se afla destula carne afumata, astfel incat nu eram nevoiti nici sa rabdam de foame, nici sa vanam. Eram la destul de mare departare de cei cinci comansi ramasi in vale, astfel incat acestia nu ne puteau ajunge din urma in timpul noptii.

Ma-ram s-a culcat imediat, iar eu si Cesar am stat de straja pe rand. A doua zi in zori, am luat paturile de pe spinarile cailor indieni si i-am gonit catre rau. Armasarii au trecut pe malul celalalt si apoi au disparut in padure. Ma-ram a privit totul linistit, fara a scoate niciun cuvant.

Urmele lasate de comansi se zareau foarte bine. Indienii se simtisera in siguranta. Razboinicii mersesera mereu de-a lungul malului drept al lui Rio Pecos, ajungand la poalele muntilor Sierra Guadalupe. Aici ceata de razboinici se despartise in doua. Cea mai mare parte dintre comansi o luase spre munte, in timp ce o alta ceata mai mica isi continuase drumul pe malul raului.

Am descalecat pentru a examina urmele. Le-am zarit si pe cele ale batranei Tony. Cu putina vreme in urma, gasisem si locul in care indienii poposisera in timpul noptii.

Razboinicii comansi au pornit pe cararea muntelui, pentru a merge la mormantul marii capetenii.

Este precum spune fratele meu.

Si ceilalti, am continuat eu, aratandu-i lui Ma-ram urmele indienilor care si-au continuat drumul de-a lungul raului, ceilalti au plecat la wigwamurile lor impreuna cu ostaticii?

Asa au poruncit cele doua capetenii Racurroh.

Comansii poarta cu sine si comorile fetelor palide?

Razboinicii au pastrat aceste comori pentru ca nu stiu careia dintre fetele palide le apartin ele.

Unde isi au razboinicii comansi wigwamurile?

in savana. intre apa care se vede aici si cea pe care fetele palide o numesc Rio Grande.

Adica la Apache Mountains?

Este precum spune fratele meu!

Atunci nu vom merge de-a lungul urmelor, ci o vom apuca spre miazazi.

Old Shatterhand va face cum va dori, dar el trebuie sa stie ca spre miazazi nu va gasi apa pentru sine si pentru calul sau.

L-am privit in ochi pe Ma-ram si l-am intrebat:

-- Oare fratele meu a vazut vreodata munti in care sa nu fie apa? Fiecare rau isi primeste apa din munti.

Fratele meu alb se poate lamuri si singur daca razboinicul comans are sau nu dreptate.

Stiu de ce comansul nu vrea sa o luam spre miazazi!

Fratele meu sa-mi spuna de ce!

Razboinicii Racurroh au luat-o de-a lungul raului si raul face un cot. Daca mergem acum spre miazazi, le vom iesi inainte razboinicilor rosii, chiar inainte ca ei sa ajunga in wigwamurile lor.

Ma-ram a tacut, dandu-si seama ca ii ghicisem gandul. Am numarat urmele si mi-am dat seama ca acestea proveneau de la saisprezece cai. Winnetou, Mark si Bernard erau insotiti de treisprezece comansi. Bineinteles ca ostaticii erau legati fedeles.

Chiar daca izbuteam sa le ies comansilor in fata, nu-i puteam elibera pe prietenii mei decat printr-un siretlic.

Am apucat-o spre sud, manand caii in galop. Era foarte greu, pentru ca eu nu cunosteam locurile si Ma-ram nu-mi putea spune foarte multe. Am izbutit totusi sa trecem muntele si sa ajungem in ziua urmatoare in savana. in stanga noastra luceau undele argintii ale lui Rio Pecos.

IN TABARA COMANSILOR

Padurea a coborat de pe culmile muntilor impreuna cu noi si ne-a insotit o vreme, de-a lungul raului, pana in inima savanei. Am descoperit din nou urmele comansilor. Se vedea ca facusera popas si de aceea am hotarat sa ne oprim si noi putin. Nu ne-am instalat pe malul raului, ci intre tufisuri, astfel incat sa nu ne poata zari vreun dusman. Abia apucasem sa ne odihnim putin, cand Cesar, care ramasese langa cai, a venit in fuga, strigand:

Massa, oh, oh, massa! Calareti venit! Mult calareti! Unu', doi, cinci, sase! Noi ce facut? Luptat sau fugit?

M-am ridicat imediat de la locul meu si am zarit intr-adevar sase cai, inaintand in doua siruri de cate trei. Patru dintre cei sase cai duceau in spinare niste baloturi. Aveam, deci, de-a face doar cu doi dusmani, daca erau intr-adevar dusmani. Desi cei sase calareti se aflau la distanta destul de mare, mi-am putut da seama ca nu erau indieni, ci albi. in spatele acestor sase albi am mai zarit cinci indieni care aveau sa-i ajunga. Se parea ca albii erau urmariti de indieni. Pentru a-mi da seama mai bine ce se cuvenea sa fac, mi-am luat ocheanul.

La naiba! am exclamat eu, fara sa vreau.

Cei doi albi care mergeau in fruntea cetei nu erau nimeni altii decat Fred si Patrick Morgan! M-am hotarat sa-i prind vii. Mi-am luat arma si am asteptat. Am auzit tropotul si fornaitul cailor. Am tintit cu grija si am tras.

Caii lui Fred si Patrick Morgan s-au prabusit numaidecat la pamant, iar calaretii au cazut din sei. M-am aruncat imediat asupra celor doi raufacatori, dar strigatul de lupta al indienilor; infioratorul "o-hi-hi-hiiii', a rasunat numaidecat. Ma-ram a sarit si el din tufis, intr-o clipa, m-am vazut inconjurat. Trei securi si doua cutite erau gata sa ma loveasca, dar fiul capeteniei a ridicat mana, zicand:

Cha! Acest alb este prietenul lui Ma-ram!

Razboinicii m-au lasat in pace, dar rezultatul atacului lor ramanea acelasi. Fred si Patrick Morgan au izbutit sa fuga. Caii, speriati de strigatele indienilor, o luasera spre rau si fusesera imediat acoperiti de undele argintii, pentru ca erau impovarati peste masura. Patru dintre comansi au pornit numaidecat in urmarirea celor doi raufacatori. Pe cel de-al cincilea l-am prins de mana si l-am intrebat:

Fratele meu rosu sa-mi spuna de ce ii urmaresc razboinicii comansi pe prietenii lor?

Oamenii albi sunt precum serpii. Limba lor are doua varfuri. Ei au omorat in timpul noptii razboinicul care facea de straja si au fugit, luand cu ei comorile.

Au fugit cu aurul?

Au luat praful galben si multe hartii-leac, mi-a mai spus indianul, luand-o pe urmele tovarasilor sai.

"Hartiile-leac' cum le numise indianul erau de fapt bancnote si obligatiuni bancare. Ce era de facut? Dorinta de a-mi salva prietenii era mai mare decat cea de a-i urmari pe cei doi raufacatori.

De ce a tras fratele meu in caii celor doua fete palide? m-a intrebat Ma-ram.

De ce nu 1-a ucis Old Shatterhand pe Ma-ram? am intrebat, la randul meu. Old Shatterhand a tras in caii celor doua fete palide pentru ca voia sa ii crute pe calareti.

El va vorbi cu cei doi albi pentru ca ii va urmari impreuna cu fratii lui rosii.

imi venea sa rad, gandindu-ma ca indianul facea tot ce ii statea in putinta pentru a ma impiedica sa vin in ajutorul prietenilor mei.

Old Shatterhand nu-i va urmari pe cei doi albi. Razboinicii comansi sunt viteji si intelepti. Ei ii vor prinde cu siguranta pe raufacatori. Ma-ram sa incalece si sa ma urmeze.

Aceasta intamplare imi taiase cu totul pofta de a ma odihni. Ma gandeam si la faptul ca prietenii mei fusesera paziti de treisprezece dusmani. Acum mai erau doar cinci. in aceste conditii era mai usor sa-i salvez.

Ne-am indemnat caii si, pe inserat, am avut surpriza sa vad ca dusmanii nostri care ii insoteau pe ostatici aveau un avans destul de mic fata de noi.

Ma-ram cauta cu privirile un loc pentru popas, dar noi ne-am continuat drumul pana cand s-a intunecat si nu am mai putut vedea urmele comansilor si ale prietenilor mei. Abia atunci am fost de acord sa ne oprim. Odata cu venirea zorilor, am pornit din nou la drum. Urmele prietenilor mei si ale celor cinci razboinici comansi se indepartau de rau si duceau catre savana. Privindu-le cu atentie, am inceput sa nutresc speranta ca la amiaza aveam sa ii ajungem din urma. Speranta mea avea sa se naruie insa cand am dat peste urmele a cel putin patruzeci de cai, care inaintau spre sud.

Uff! a exclamat Ma-ram.

in ochii indianului se citea bucuria, desi pe fata tanarului razboinic nu se misca niciun muschi. Cei cinci indieni care ii duceau pe ostatici in satul lor intalnisera o ceata numeroasa de comansi si isi continuasera apoi drumul impreuna.

Cat mai avem pana ce vom ajunge la tabara comansilor? l-am intrebat eu pe Ma-ram.

Comansii nu au doar o tabara in savana, a replicat indianul, mandru. Razboinicii Racurroh au un sat in prerie, iar acest sat este mai mare decat asezarile albilor. Daca Old Shatterhand se va grabi, avem sa ajungem acolo inainte ca soarele sa se culce.

Ne-am odihnit putin si apoi am pornit din nou la drum. Catre seara am zarit mai multe linii negre. Folosindu-ma de ochean, mi-am putut da seama ca acele linii nu erau altceva decat siruri lungi de corturi indiene.

Comansii isi facusera aici o asezare foarte mare, mai ales datorita faptului ca acum era cea mai buna perioada pentru vanatoarea de bizoni. Se pare ca toata lumea era preocupata de sosirea ostaticilor in tabara, pentru ca nu am intalnit nici macar un singur razboinic atunci cand ne-am apropiat de sat.

Mi-am strunit calul si l-am intrebat pe Ma-ram:

Acolo sunt corturile comansilor?

Acolo! a raspuns indianul.

To-kei-chun, marea capetenie a comansilor, se afla in sat?

Parintele lui Ma-ram se afla alaturi de razboinicii sai.

Se va duce fratele meu rosu la To-kei-chun pentru a-i spune ca Old Shatterhand ar vrea sa-i vorbeasca?

Tanarul razboinic m-a privit uimit si m-a intrebat:

Old Shatterhand nu se teme de atatia dusmani? El ucide bizonul si rapune ursul cenusiu, dar nu ii va putea ucide pe comansii care sunt numerosi precum iarba preriei.

Old Shatterhand nu vrea sa-i ucida pe fratii sai rosii. El nu se teme de apasi, comansi sau de razboinicii Sioux. El este fratele tuturor razboinicilor viteji si drepti. El nu ucide decat raufacatorii si tradatorii. Fratele meu poate pleca!

Dar Ma-ram este ostaticul lui Old Shatterhand!

Ma-ram nu este ostaticul lui Old Shatterhand, pentru ca el a fumat cu mine pipa pacii!

Uff! a exclamat Ma-ram, indemnandu-si calul.

Am descalecat, si Cesar mi-a urmat exemplul. Apoi am lasat caii sa pasca. Negrul m-a privit cu spaima si m-a intrebat:

Massa, ce facut indian cu Cesar, daca massa luat la Cesar in sat indian?

Trebuie sa asteptam. Sa vedem ce se va intampla.

Asteptat nu bun este! Asteptat prost este! Rau este! Indian prajit Cesar la stalp!

Poate ca lucrurile nu se vor intampla asa cum spui tu. Trebuie sa mergem in satul comansilor, daca vrem sa-1 salvam pe massa Bernard.

Oh, ah, massa Bern! Cesar salvat la bun massa Bern! Cesar gata este sa lase indian fript si fiert si mancat la el, daca indian lasa liber la massa Bern!

Negrul si-a aratat toti dintii, si sunt sigur ca indienilor le-ar fi pierit pofta sa-1 manance pe negru, daca l-ar fi vazut ranjind. Pana una-alta, bunul Cesar si-a luat o bucata de carne afumata si a inceput sa manance linistit, nevrand, pesemne, sa moara cu stomacul gol.

Dupa o vreme, s-a apropiat de noi o ceata destul de numeroasa de razboinici indieni care urlau de mama focului. Cesar s-a intins la pamant cu fata in jos, dar eu am ramas nemiscat. Comansii ne-au inconjurat, facand un cerc larg in jurul nostru. Apoi din acel cerc s-au desprins patru capetenii care s-au apropiat in galop de noi.

Oh, ah, indian calcat in picioare biet Cesar! a gemut negrul.

Nici prin cap nu le trece asa ceva! l-am linistit eu. Vor doar sa ne puna la incercare curajul.

-La incercare? a intrebat Cesar. Indian sa vina! Cesar curajos este! Mult curajos! Foarte curajos!

Spunand acestea, negrul s-a asezat in sezut si a facut o mutra fioroasa.

Capeteniile comanse au descalecat si s-au apropiat de noi. Cel mai batran dintre sefii de trib a spus:

De ce nu se ridica omul alb in picioare, atunci cand capete­niile comansilor se apropie de el?

El vrea sa le arate astfel ca sunt bine venite, am replicat eu. Capeteniile comansilor sa se aseze langa mine.

Capeteniile nu stau decat langa o alta capetenie. Unde este wigwamul omului alb si unde-i sunt razboinicii?

Am scos cutitul si am spus:

O capetenie trebuie sa fie puternica si sa dea dovada de mult curaj. Daca sefii de trib nu cred ca eu sunt o capetenie, atunci sa lupte impotriva mea! Facand aceasta, vor vedea ca eu spun adevarul! Razboinicii rosii, razboinicii albi si toti vanatorii preriei imi spun Old Shatterhand.

Se poate ca omul alb sa-si fi dat el insusi acest nume!

Daca sefii de trib vor sa lupte cu mine, atunci ei se pot folosi de secure si de cutit! Eu voi lupta folosindu-ma doar de pumnii mei. Howgh!

Omul alb vorbeste cu mandrie. El va avea prilejul sa ne arate daca spune sau nu adevarul. Sa incalece si sa ne urmeze!

Comansii vor fuma cu mine calumetul?

Ne vom aseza la sfat si vom vedea daca putem fuma pipa pacii cu omul alb.

-¹ O puteti face, pentru ca eu vin in satul vostru ca prieten.

Am incalecat, si Cesar mi-a urmat exemplul. Apoi i-am urmat pe comansi in satul lor. De Cesar nu se sinchisea nimeni. Indienii ii dispretuiesc pe negri. Acest sentiment de dispret este chiar mai puternic decat cel al albilor.

Am pornit printre sirurile de corturi si, in cele din urma, am ajuns la un cort mare. Indienii au descalecat. Am coborat si eu din sa. M-am uitat in jur, dar Cesar nu era nicaieri.

Imediat am fost inconjurat de mai multi razboinici. Capetenia batrana a intins mana spre pustile mele, zicand:

Omul alb sa ne dea armele sale!

imi voi pastra armele, caci am venit la voi de bunavoie! am replicat eu, hotarat.

Omul alb sa ne dea armele sale pana cand vom sti de ce se afla el aici.

Razboinicii rosii se tem oare de mine? Cel care-mi cere armele se teme de mine!

La aceste cuvinte, batranul sef de trib le-a privit pe celelalte trei capetenii care-i stateau alaturi. in ochii acestora trebuie sa fi citit numai ganduri linistitoare, caci mi-a spus:

Razboinicii comansi nu stiu ce inseamna teama sau frica. Omul alb isi poate pastra armele!

Care este numele fratelui meu rosu? l-am intrebat eu pe batranul sef de trib.

Old Shatterhand vorbeste acum cu To-kei-chun. La auzul acestui nume toti dusmanii tremura de frica.

il rog pe fratele meu To-kei-chun sa-mi dea un cort in care sa pot astepta pana cand capeteniile comansilor vor binevoi sa-mi vorbeasca.

Cuvantul tau este bun. Fata palida va primi un cort in care va astepta pana ce razboinicii Racurroh vor fi hotarat daca vor fuma calumetul cu omul alb.

Marele sef de trib mi-a facut un semn prin care ma indemna sa-1 urmez. Am trecut printre razboinici si am zarit cum indiencele ma priveau din corturi, curioase sa-1 vada pe albul care indraznise sa se arunce in gura lupului. Norocul a fost ca acesti comansi sa faca

parte din alt trib decat cel din care erau razboinicii pe care-i infruntase Winnetou in desertul Mapimi.

Corturile si colibele semanau intocmai cu cele ale indienilor din Nord. Totul era facut de femei, pentru ca barbatii se ocupau doar de lupta, vanatoare si pescuit. Toate celelalte treburi erau lasate pe umerii femeilor, despre care noi, europenii, obisnuim sa spunem ca fac parte din "sexul slab'.

Femeile sunt cele care intind corturi si construiesc colibe. Ele iau pieile, le pun la soare si deseneaza cu bucati de carbune componen­tele din care va fi alcatuit cortul. Dupa aceea decupeaza bucatile din piele si le cos. Aleg niste prajini si le asaza in locul in care urmeaza sa fie inaltata "locuinta'. Apoi sapa in pamant o groapa cu o adancime de o jumatate de metru. in jurul acestei gropi sunt infipte prajinile, intr-un cerc cu un diametru mai mare sau mai mic, in functie de dimensiunile "locuintei'. Munca nu este deloc usoara. Prajinile asezate pe lateral sunt fixate cu ajutorul unor curele de niste prajini mai groase asezate catre mijlocul gropii sapate. Apoi "scheletul' constructiei trebuie invelit in piei si blanuri. Astfel "locuinta' este impartita in doua. Cercul cel mare, alcatuit din prajinile laterale, cuprinde in sine un cerc mai mic, alcatuit din prajinile mai groase, de sustinere. Prajinile mai subtiri sunt acoperite si ele cu piei, femeile avand grija sa le faca o gaura prin ambele randuri. Prin aceasta gaura va iesi fumul care provine de la focul aprins mereu in mijlocul "locuintei'.

Cortul in care am fost dus era destul de mic si arata a fi nelocuit.

Mi-am legat calul la intrare si apoi am pasit inauntru, fara ca seful de trib sa ma urmeze.

Dupa nici doua minute, a aparut o indianca batrana care a adus in spinare uscaturi pentru foc. A disparut si apoi a aparut din nou cu o oala din lut in care se afla apa si inca ceva. A aprins focul si a pus oala la fiert.

M-am intins pe pamantul gol si am tacut. Stiam ca nu se cuvenea sa vorbesc cu batrana indianca, asa ca am preferat sa tac. Mai stiam ca eram supravegheat cu mare atentie. Eram sigur ca o mana de razboinici ma priveau cu atentie prin niste gauri facute in pieile din care era alcatuit cortul meu. Dupa vreun ceas, batrana a luat oala de

pe foc si a pus-o langa mine. Era o bucata mare de carne de bizon, de care m-am bucurat din plin. Mi-am dat seama ca mi se facea o mare cinste, pentru ca sunt gata si azi sa pun ramasag ca acea oala era singura pe care o aveau razboinicii comansi in Satul lor.

Dupa ce am mancat, m-am intins si m-am invelit in patura, dar nu am izbutit sa adorm, chinuit de ganduri multe. Am observat ca indienii mi-au hranit si calul. De asemenea, am vazut ca doi razboinici se aflau tot timpul in fata cortului in care eram gazduit.

Mi-am pus patura sub cap si am adormit. Desi evenimentele care aveau sa se petreaca erau deosebit de importante, somnul m-a furat pe negandite. M-am trezit a doua zi in zori. Oala fierbea iar. Am mancat foarte linistit. Apoi am vrut sa ies din cort. Cum am scos capul din "locuinta', unul dintre cei doi razboinici care ma pazeau a facut o miscare cu lancea de parca ar fi vrut sa ma spintece cu ea de sus pana jos. Nu puteam ramane indiferent la asemenea gest, pentru ca era in joc renumele meu. Asa se face ca am apucat lancea cu amandoua mainile, am impins-o putin si apoi am tras-o cu putere spre mine. Lancea a ramas in mainile mele, iar razboi­nicul a cazut la pamant.               _T,

Uff! a strigat razboinicul, ridicandu-se de la pamant si punand mana pe cutit.

Uff! am strigat si eu, luand cutitul in dreapta si aruncand cu stanga lancea in coliba.

Fata palida sa-mi dea lancea! a strigat la mine razboinicul.

Pielea rosie sa-si ia lancea! i-am replicat eu.

L-am privit pe comans drept in ochi si am vazut ca acesta nu avea curaj sa-si ia singur lancea. Celalalt indian care facea de straja langa cortul meu s-a apropiat si mi-a spus:

-- Albul sa intre in cort!

Si acest razboinic ma ameninta cu lancea, astfel incat nu am putut rezista tentatiei de a-1 dobori la pamant. Cei doi indieni au inceput numaidecat sa urle, ridicand in picioare intreg satul.

Chiar in fata cortului meu se gasea o coliba destul de mare. Pe usa acesteia erau atarnate trei lanci si trei scuturi. Usa colibei s-a deschis si un cap de fata a iesit numaidecat la iveala. Tanara a privit cu ochi curiosi in jur, vrand sa inteleaga ce se petrecea, dar s-a retras

repede. Peste cateva clipe, din coliba cea mare au iesit cele patru capetenii ale comansilor. La un semn al lui To-kei-chun, cele doua straji s-au dat deoparte, si marea capetenie a intrebat:

Ce face fata palida aici, inaintea cortului?

CeTac eu? Fratele meu rosu vrea sa intrebe, desigur, ce fac acesti doi razboinici in fata cortului meu.

Ei vegheaza, astfel incat fetei palide sa nu i se intample nimic rau. De aceea este bine ca albul sa intre in cort.

Oare To-kei-chun are niste razboinici atat de rai? Oare porunca lui To-kei-chun nu are nicio insemnatate si este nevoie ca un oaspete sa fie pazit? Old Shatterhand nu are nevoie de oameni care sa-1 ocroteasca. Pumnul sau zdrobeste orice om rau, orice om care minte. Fratii mei rosii pot intra linistiti in wigwamul lor. Eu am sa fac o plimbare prin sat. Apoi ma voi intoarce aici pentru a vorbi cu fratii mei rosii.

Spunand acestea, am intra in cort pentru a-mi lua pustile. Cand am iesit din "locuinta' oferita de To-kei-chun, ma amenintau douasprezece lanci. Oare ce se cuvenea sa fac? Fara a scoate nici macar o vorba, am intrat in cort, am taiat o gaura in partea din spate a acestuia si am iesit. Mai multi razboinici ma priveau uluiti, fara a sti ce sa mai creada. Dupa ce si-au revenit, au inceput sa urle ca din gura de sarpe. Capeteniile au iesit iar din cortul lor si au alergat spre mine, lucru ce nu se prea potrivea cu felul lor ceremonios de a se misca. Sefii de trib si-au facut loc printre razboi­nici si s-au apropiat, facand niste fete de parca ar fi vrut sa ma inghita pe loc.

Nu puteam sa ma folosesc de pustile mele. Nu avea niciun rost. Razboinicii comansi erau prea numerosi si as fi fost cu siguranta pierdut. Mi-am scos repede ocheanul, l-am desfacut in doua si le-am strigat capeteniilor:

Stati pe loc! Un singur pas daca mai faceti, fiii comansilor vor fi cu totii pierduti!

Sefii de trib s-au oprit intr-adevar locului, pentru ca nu vazusera niciodata un ochean.

Ce vrea sa faca omul alb? a intrebat To-kei-chun. De ce nu ramane el in wigwam?

Old Shatterhand face ceea ce doreste! am replicat eu. Nimeni nu-1 poate impiedica sa faca ceea ce vrea, pentru ca el este un mare vraci al fetelor palide. El poate ucide toti comansii daca va fi nevoit s-o faca! Old Shatterhand va poate dovedi ca spune adevarul!

Am pus ocheanul la locul sau si am luat carabina Henry, zicand:

Razboinicii sa priveasca la tarusul ce se gaseste inaintea cortului aceluia.

Spunand acestea, le-am aratat un tarus gros care se gasea inaintea unui cort situat la departare destul de mare.

Am dus carabina la ochi si am tras, gaurind varful tarusului. Indienii au mormait admirativ. Razboinicul rosu admira curajul si indemanarea unui om, chiar daca acesta este cel mai aprig dusman al sau. Am tras a doua oara si am izbutit sa fac o a doua gaura in tarus, situata la doar doi centimetri fata de prima. Am continuat sa trag in tarus, facand gauri din doi in doi centimetri. Indienii nu mai scoteau niciun sunet. Erau uluiti. Auzisera, desigur, vorbindu-se de "pusca vrajita', cum mai era numita printre indieni carabina Henry, dar poate nu credeau toate istoriile auzite de la altii. Dupa ce-am tras al patrulea foc, indienii nici nu s-au mai miscat Cand am tras al saselea si al saptelea foc, uimirea lor era de nedescris. Am tras zece focuri, impodobind tarusul cu gauri aflate la doi centimetri una fata de cealalta. Apoi mi-am pus arma pe umar si am spus linistit:

Razboinicii rosii au vazut ca Old Shatterhand este un mare vraci al fetelor palide! Cel ce vrea sa-i faca vreun rau, este sortit mortii, howgh!

Am trecut printre indieni, fara ca vreunul dintre ei sa incerce sa ma opreasca. Femeile si copiii ma priveau ca pe o fiinta supranaturala. Puteam fi multumit de impresia pe care o facusem.

in fata unui cort am zarit un comans care facea de straja. Desigur ca in cortul cu pricina se gasea un ostatic. Tocmai ma gandeam daca se cuvenea sa-1 intreb pe indianul care facea de straja cine se gasea in cort, cand am auzit un glas cunoscut:

Oh, oh, massa! Lasat la biet Cesar afara de la cort! Indian prins la sarac, biet Cesar si vrea taiat si mancat la sarac Cesar!

M-am apropiat de cort, am dat deoparte patura care acoperea intrarea si i-am spus lui Cesar sa iasa. Razboinicul care facea de straja era atat de speriat la vederea mea, ca nu a indraznit sa faca nicio miscare.

Imediat ce a iesit din cort, l-am intrebat pe Cesar:

Te-au bagat aici de cum am intrat in sat?

Da, massa! Indian luat Cesar de pe cal si bagat la cort asta! Cesar pana acum la cort asta am stat!

Nu stii unde poate fi massa Bernard?

Cesar nu vazut si nu auzit la massa Bern.

Tine-te dupa mine!

Cei patru sefi de trib se apropiau de noi, insotiti de o ceata numeroasa de razboinici. Am pus mana pe carabina Henry, dar To-kei-chun mi-a facut un semn prin care imi dadea a intelege ca venea cu ganduri pasnice. Batranul sef de trib s-a apropiat si m-a intrebat:

incotro vrea sa mearga fratele meu alb? Ar fi mai bine ca el sa vina si sa se aseze alaturi de capeteniile comansilor care tin sfat.

Pana atunci fusesem "omul alb' sau "fata palida'. To-kei-chun ma numea acum "fratele alb'. Se pare ca ma bucuram acum de respectul comansilor!

Fratii mei rosii vor fuma pipa pacii cu Old Shatterhand? l-am intrebat pe batranul sef de trib.

Ei vor vorbi cu Old Shatterhand si, daca vorbele sale vor fi bune, el va deveni razboinic comans.

Ne-am intors impreuna la cortul cel mare si am trecut pe langa el. Pe drum am zarit iapa lui Mark, armasarul lui Bernard si calul lui Winnetou. La capatul satului ne asteptau mai multi razboinici. Acestia erau, desigur, privilegiatii, pentru ca aveau dreptul sa ia parte la sfat. S-au asezat cu totii in cerc si m-am asezat si eu, facandu-i lui Cesar semn sa stea jos in spatele meu.

De ce se asaza omul alb, pe care noi vrem sa-1 judecam? a intrebat To-kei-chun, incruntand din sprancene.

De ce se asaza razboinicii comansi, pe care Old Shatterhand vrea sa-i judece? am replicat eu.

Desi indienii nu obisnuiesc sa-si arate simtamintele, mi-am putut da seama ca erau surprinsi de intrebarea mea.

Omul alb glumeste, dar el poate sa stea jos, spuse To-kei-chun. De ce 1-a adus albul aici pe omul negru? El nu stie oare ca un negru nu are dreptul de a sta jos atunci cand se afla de fata un indian?

Negrul este slujitorul meu, am spus eu. El s-a asezat pentru ca asa i-am poruncit. La porunca mea el are sa se aseze, chiar daca s-ar afla de fata o suta de capetenii indiene.

Cu cat eram mai hotarat, fara a-i jigni pe indieni, cu atat mai bine era pentru mine. Daca m-as fi aratat gata sa le indeplinesc comansilor poruncile si dorintele, as fi fost cu siguranta pierdut.

To-kei-chun a aprins calumetul. Pipa a trecut din mana-n mana, dar nu mi-a fost oferita si mie. Odata indeplinita aceasta formalitate, batranul sef de trib s-a ridicat si a inceput sa vorbeasca. Sefii de trib indieni sunt mari oratori care pot sta oricand alaturi cu vestitii oratori ai popoarelor civilizate. Discursurile mestesugite si pline de figuri de stil ale sefilor de trib au ceva din arta oratorica orientala. To-kei-chun a inceput cu o introducere de care se foloseste orice capetenie indiana atunci cand vorbeste despre albi, adica a inceput prin a acuza intreaga rasa a fetelor palide:

Omul alb sa asculte, caci To-kei-chun va vorbi! Au trecut multe veri de atunci, dar candva oamenii rosii erau singuri pe acest pamant care se gaseste intre cele doua Mari Ape. Ei au construit asezari. Ei au semanat porumb si au vanat bizoni. Al lor era rasaritul soarelui si a lor era ploaia, a lor era padurea si tot a lor preria cea intinsa. Ei aveau sotii, frati si copii. Erau fericiti. Si au venit fetele palide, a caror culoare seamana cu albul zapezii, dar inima lor este neagra precum cel mai negru scrum. Fetele palide erau putine la numar, si oamenii rosii le-au primit in corturile lor. Fetele palide au adus cu ele armele de foc, apa de foc, alti vraci, alti idoli, boli multe, tradare si moarte. Peste Apa cea Mare au venit tot mereu mai multe fete palide. Cutitele lor erau bine ascutite, iar gurile lor rosteau minciuni. Oamenii rosii i-au crezut pe albi, dar au fost mereu inselati. Oamenii rosii au fost nevoiti sa-si paraseasca pamanturile pe care se gaseau mormintele stramosilor lor. Pentru a-i invinge mai usor, albii au semanat neintelegerea intre triburile oamenilor rosii. ii blestem pe albi! Atatea blesteme sa cada pe capul lor, cate

stele sunt pe cer! Atatea blesteme sa cada pe capul lor, cate frunze sunt in copaci!

Aceste cuvinte ale batranei capetenii au fost intampinate cu murmure aprobatoare. Batranul sef de trib vorbise atat de tare, incat fusese auzit de toti cei din jurul sau.

.- Una dintre fetele palide a venit acum in satul comansilor, a spus mai departe To-kei-chun. Culoarea sa este cea a minciunii, dar noi vrem sa-1 ascultam pe acest alb.

To-kei-chun s-a asezat si au vorbit pe rand celelalte trei cape­tenii. Fiecare dintre sefii de trib a exprimat aceleasi idei cu cele ale antevorbitorului sau, cerandu-mi in final sa iau cuvantul. in timp ce capeteniile vorbeau, imi scosesem caietul pentru insemnari si creionul si incercasem sa desenez chipurile sefilor de trib.

Cel de-al patrulea sef de trib isi incheiase cuvantarea, iar batranul To-kei-chun mi-a facut un semn si m-a intrebat:

Ce face omul alb, in vreme ce capeteniile comansilor vorbesc?

Iata ce face! i-am raspuns eu, rupand foaia pe care desenasem si dandu-i-o.

Uff! a exclamat batrana capetenie, vazand despre ce era vorba.

Uff! Uff! Uff! au strigat si ceilalti trei sefi de trib, vazandu-si chipurile imortalizate pe foaia alba.

Acesta este un mare leac! a spus To-kei-chun. Albul a desenat pe aceasta bucata din piele alba sufletele razboinicilor comansi. Iata-1 aici pe To-kei-chun si iata si celelalte capetenii. Ce vrea Old Shatterhand sa faca acum?

Am luat foaia din mana capeteniei, am facut-o ghemotoc si am bagat-o pe teava carabinei Henry, zicand:

To-kei-chun, tu ai spus ca eu am desenat sufletele voastre pe pielea alba. Acum sufletele capeteniilor comanse se gasesc in pusca mea. Vrei sa trag si sa risipesc aceste suflete in cele patru vanturi, astfel incat ele sa nu mai ajunga nicicand pe vesnicele plaiuri ale vanatorii?

Cei patru sefi de trib au sarit numaidecat in picioare. Razboinicii si-au aratat si ei ingrijorarea.

Razboinicii comansi sa se aseze. Sa fumeze cu mine calumetul si, daca ei sunt cu adevarat fratii mei, le voi da sufletele inapoi.

. To-kei-chun a aprins numaidecat pipa, iar mie mi-a mai venit o idee. Unul dintre sefii de trib isi impodobise haina cu doi nasturi mari din alama. M-am apropiat de el si i-am spus:

Fratele meu rosu sa-mi imprumute aceste podoabe. I le voi da inapoi numaidecat.

inainte ca indianul sa se poata opune, am desprins cu ajutorul cutitului cei doi nasturi care impodobeau vesmantul sau.

M-am departat putin, am prins nasturii intre degete si le-am spus razboinicilor comansi:

Fratii mei rosii sa priveasca acesti nasturi cu bagare de seama!

M-am prefacut apoi ca arunc nasturii in sus si le-am aratat

indienilor palmele goale, zicand:

Fratii mei rosii sa priveasca aici! Nu mai am nimic in mana! Unde sunt nasturii?

- Nu mai sunt! a exclamat, suparat, seful de trib pe care-1 deposedasem de pretioasele sale podoabe.

- intocmai! Nu mai sunt! Au zburat catre soare! Fratele meu rosu sa-si ia arma si sa doboare nasturii din slavile cerului!

Asta nu o poate face nici un razboinic rosu, nici un razboinic alb si nici un vraci!

Fratii mei rosii sa vada cum cei doi nasturi or sa cada din cer! am spus eu.

Nu am luat carabina Henry, pentru ca in teava acesteia se gasea schita cu chipurile capeteniilor comanse. Am pus mana pe doboratorul de ursi, l-am indreptat in sus si am tras. Peste cateva secunde s-a auzit un sunet. Era ca si cand ceva ar fi cazut pe pamant.

Posesorul pretiosilor nasturi din alama s-a apropiat numaidecat si a ridicat de la pamant una dintre podoabele sale, exclamand:

Uff! Este unul dintre nasturii mei!

in timp ce indienii priveau uluiti nasturele, eu l-am bagat repede pe celalalt pe teava pustii si am tras. Indienii au privit in sus, dar deodata Cesar a inceput sa-si frece umarul si sa strige:

Oh, ah, massa! Cum am tras! impuscat biet bun Cesar!

Cel de-al doilea nasture ii cazuse, intr-adevar, pe umar, alune­case si acum se afla chiar langa Cesar. Indianul si-a luat repede si al doilea nasture, ascunzandu-1 bine, fapt care dovedea hotararea lui de a nu mai instraina niciodata pretioasele podoabe.

Trucul meu cu nasturii a facut o puternica impresie asupra capeteniilor comanse. Stateau acum si ma priveau, fara a scoate nici macar o vorba si fara a sti prea bine cum sa se poarte cu mine.

Toti cei de fata erau foarte incordati si, pentru a mai risipi putin apasarea care se simtea in aer, am facut un lucru foarte indraznet. Am luat pipa pe care To-kei-chun o pusese alaturi de sine, am luat si punguta din piele de oposum, in care marea capetenie isi pastra tutunul amestecat cu frunze de canepa salbatica, am umplut pipa, am adoptat o pozitie ceremonioasa si am spus:

- Fratii mei rosii cred in Marele Spirit. Ei au dreptate. Ei cred in Manitou, Dumnezeul lor, iar Dumnezeul lor este si Dumnezeul meu. Dumnezeu este parintele tuturor popoarelor. El vrea ca toate popoarele sa traiasca in pace si in intelegere. Albii au venit aici si i-au gonit pe indieni de pe pamanturile lor. Asta nu este bine, dar de ce au pornit razboinicii rosii razboi impotriva tuturor fetelor palide? Oare razboinicii rosii nu stiu ca exista nenumarate triburi ale fetelor palide? Oare razboinicii rosii nu stiu ca numai albii din anumite triburi i-au gonit pe indieni de pe pamanturile lor? De ce vor vitejii razboinici comansi sa creada ca Old Shatterhand este vinovat pentru faptele albilor care le-au luat pamanturile? Old Shatterhand face parte dintr-un trib mare de oameni albi si acest trib se numeste German. Oare oamenii din acest trib le-au facut vreodata indienilor vreun rau? Razboinicii rosii sa-1 priveasca bine pe Old Shatterhand care se gaseste acum inaintea lor! Oare vad razboinicii comansi scalpul vreunui indian la braul lui Old Shatterhand? Oare pantalonii sau mocasinii lui Old Shatterhand sunt impodobiti cu parul vreunui frate de-al lor? Cine poate spune ca mainile lui Old Shatterhand sunt manjite cu sange de indian? Old Shatterhand s-a aflat in padure cand comansii au fumat calumetul cu dusmanii sai si nu le-a facut niciun rau. El 1-a luat ostatic pe Ma-ram, fiul marii capetenii, To-kei-chun, dar nu 1-a ucis. Old Shatterhand i-a dat lui Ma-ram armele inapoi si 1-a dus chiar pana

la wigwamul marii capetenii To-kei-chun. Oare nu Old Shatterhand a fost acela care a prins sase razboinici comansi si s-a multumit doar sa-1 lege pe unul dintre ei, lasandu-1 intr-un loc in care fratii sai sa-1 poata gasi? Oare nu ar fi putut sa-i urmareasca Old Shatterhand pe razboinicii care au mers in munte, la mormantul marii capetenii? Oare nu putea Old Shatterhand sa ucida pe multi dintre acesti razboinici si sa-si bata joc de mormantul marii capetenii? Oare nu Old Shatterhand a fost cel care a tras asupra celor doua fete palide care au ucis un razboinic din neamul comansilor si au fugit apoi cu aurul si cu toate celelalte bogatii? Oare nu Old Shatterhand are in pusca sa sufletele capeteniilor comanse, dar nu vrea sa risipeasca in vant aceste suflete? Cred fratii mei rosii ca Old Shatterhand nu poate sa ia leacurile tuturor razboinicilor Racurroh? Cred vitejii razboinici ca Old Shatterhand nu poate sa arunce spre soare toate aceste leacuri, fara ca nimeni sa le mai poata lua din inaltul cerului? El poate face toate acestea, dar nu vrea, pentru ca ar dori mult sa fie fratele razboinicilor comansi. El vrea sa fumeze calumetul cu marii sefi de trib ai comansilor. Sefii de trib ai comansilor sunt viteji, intelepti si drepti. Pe cel ce nu crede aceasta, Old Shatterhand il va impusca, folosindu-se de acea arma care are gloante nenumarate. Acum Old Shatterhand vrea sa bea din fumul pacii alaturi de fratii sai comansi.

Spunand acestea, am aprins pipa si am inceput sa trag din ea, sufland fumul spre cer, spre pamant, spre est, spre vest, spre sud si spre nord. Apoi i-am dat pipa lui To-kei-chun. Izbutisem sa-1 conving ca tot ce spusesem era adevarat, pentru ca To-kei-chun a tras si el din pipa, sufland fumul spre cer, spre pamant, spre est, spre vest, spre sud si spre nord, dand-o apoi mai departe. Dupa ce sefii de trib au executat ceremonialul pipei pacii, calumetul a ajuns din nou in mainile mele.

M-am asezat chiar in mijlocul indienilor adunati la sfat, iar unul dintre sefii de trib m-a intrebat, cu ingrijorare:

- Fratele meu alb ne va da acum sufletele?

M-am gandit putin. Trebuia sa fiu atent ce voi raspunde si, in cele din urma, am intrebat:

Oare fratii mei rosii ma privesc acum ca pe un razboinic din neamul comansilor?

Old Shatterhand este liber! a raspuns capetenia comansa. El va primi un cort si poate face ceea ce vrea.

Care va fi cortul despre care vorbeste fratele meu rosu? am intrebat eu.

Old Shatterhand este un razboinic vestit. El isi va alege ce cort va vrea.

Atunci fratii mei sa ma urmeze, astfel incat sa-mi pot alege cortul care mi se va parea potrivit pentru mine!

Am pornit din nou printre corturi, urmat de capetenii si de razboinicii mai importanti care aveau dreptul sa stea la sfat. Am zarit, in cele din urma, un cort in fata caruia faceau de straja patru razboinici. Mi-am dat seama numaidecat ca acolo trebuia sa se afle un ostatic pe care comansii il considerau foarte important. M-am oprit inaintea acelui cort si am spus:

Acesta va fi cortul lui Old Shatterhand!

Capeteniile s-au privit descumpanite. Bineinteles ca nu se asteptasera la o asemenea situatie.

Fratele meu alb nu poate folosi acest cort! a spus unul dintre sefii de trib.

-- De ce nu? am intrebat eu.

in acest cort se gasesc dusmanii comansilor.

Cine sunt acesti dusmani?

-- Doua fete palide si un razboinic rosu.

Cum se numesc acesti dusmani?

Unul dintre ei este Winnetou, apasul. Celalalt este Sans-ear, vanatorul alb care a ucis foarte multi indieni.

Old Shatterhand vrea sa-i vada pe acesti oameni!

Spunand acestea, am intrat in cort. Capeteniile m-au urmat

imediat.

Ostaticii erau legati de maini si de picioare. Comansii nu se multu­misera insa doar cu atat, ci ii legasera si de prajinile care formau scheletul cortului. Niciunul dintre prizonieri nu a scos o vorba. Niciunul dintre ei nu si-a exprimat in vreun fel bucuria de a ma vedea.

Ce au facut acesti oameni? am intrebat eu.

Au ucis razboinici comansi! mi-a raspuns unul dintre sefii de trib.

-- Fratele meu rosu a vazut cum acesti ostatici au ucis razboinici comansi?

Razboinicii Racurroh stiu aceasta!

Razboinicii Racurroh vor fi nevoiti sa dovedeasca ceea ce spun! Acest cort este al meu si acesti trei oameni sunt oaspetii mei!

Spunand acestea, am scos cutitul pentru a taia legaturile ostaticilor.

Unul dintre sefii de trib m-a apucat de mana, zicand:

Acesti oameni vor muri! Fratele meu alb nu va face din ei oaspetii sai!

Cine ma poate impiedica?

Sefii de trib ai razboinicilor Racurroh!

Sa indrazneasca numai! am replicat eu, hotarat, postandu-ma intre ostatici si sefii de trib.

in afara celor patru sefi de trib, nu mai intrase in cort decat Cesar.

Cesar, taie legaturile ostaticilor! am poruncit eu. incepi cu Winnetou!

Negrul ar fi vrut sa-si elibereze mai intai stapanul, dar mi-a urmat porunca si s-a apropiat mai intai de Winnetou.

-- Omul cel negru sa-si puna cutitul in teaca! a spus unul dintre sefii de trib, dar Winnetou era deja liber.

Vazand ca negrul nu-i dadea ascultare, seful de trib s-a repezit la Cesar. I-am taiat calea. Indianul a scos cutitul. M-am ferit si nu a- reusit decat sa-mi infiga lama ascutita in brat. Comansul nu a mai apucat sa-si scoata cutitul din bratul meu, pentru ca l-am doborat la pamant dintr-o singura lovitura de pumn. M-am intors si am mai doborat la pamant o capetenie comansa. Dupa aceea am apucat-o de gat pe cea de-a treia, in timp ce Winnetou il apucase de beregata pe batranul To-kei-chun, desi mainile ii erau inca amortite si umflate, in mai putin de doua minute, capeteniile comanse erau legate fedeles.

Doamne, Dumnezeule! Ne-ai venit in ajutor tocmai la mo­mentul potrivit! a exclamat Mark, frecandu-si de zor incheieturile amortite. Cum ai izbutit sa ajungi pana la noi, de pilda?

Va voi povesti totul mai tarziu! Luati-va arme! Aceste patru capetenii sunt inarmate pana-n dinti!

Le-am spus tovarasilor mei sa ucida capeteniile, daca razboinicii comansi ar fi incercat cumva sa ne atace. Mi-am incarcat pustile si am iesit din cort. Din respect pentru sefii de trib, razboinicii care faceau de straja s-au departat putin de cort. Alaturi de acesti razboinici se mai aflau acum si altii, curiosi sa vada ce avea sa se mai intample.

Fratii mei au vazut si au aflat ca Old Shatterhand este acum prietenul si fratele comansilor? i-am intrebat eu.

Cu totii au dat afirmativ din cap.

Razboinicii comansi vor pazi cu strasnicie acest cort, pana ce capeteniile vor da alte porunci! am continuat eu, calm. Fratii mei rosii sa mearga si sa adune razboinicii comansi la sfat!

Cu exceptia razboinicilor care facusera de straja si pana atunci, toti comansii s-au raspandit care-ncotro.

Cel ce nu cunoaste obiceiurile indienilor va gandi ca infaptuisem un act de mare curaj. Dar cine-i cunoaste pe indieni si le foloseste metodele nu risca prea mult. Indianul nu este nicidecum un salbatic. El cunoaste anumite reguli pe care le respecta cu strictete. Oricum, nu eram dispus sa pun in joc decat propria-mi viata.

Am izbutit sa ascund rana pe care mi-o facuse seful de trib cu cutitul si m-am asezat inaintea cortului.

in mai putin de zece minute, s-au strans o multime de razboinici comansi. Cei ce aveau dreptul sa stea alaturi de capetenii si sa ia parte la sfatul tribului s-au asezat inaintea mea. Ceilalti, putin mai in spate, intre mine si comansi era un spatiu liber. Daca in batrana Europa oamenii sunt galagiosi atunci cand se strang laolalta, asa-zisii salbatici nu scot niciun cuvant si asteapta, nemiscati precum niste statui din bronz, pana ce toti razboinicii din tribul lor au venit la sfat.

Le-am facut semn celor ce faceau parte din sfatul tribului sa se apropie mai mult. Acestia s-au ridicat numaidecat in picioare si au venit spre mine, asezandu-se apoi in semicerc inaintea mea.

Old Shatterhand este prietenul si fratele comansilor. Fratii mei stiu asta?

O stim, a raspuns in numele tuturor unul dintre razboinicii comansi.

Old Shatterhand avea dreptul sa-si aleaga un cort si el a ales cortul ostaticilor, am continuat eu, netulburat. Oare cortul pe care si 1-a ales Old Shatterhand devenea al sau?

Era cortul sau!

Cu toate astea, capeteniile comansilor i-au spus lui Old Shatterhand ca nu-si poate alege acel cort! Oare sefii de trib sunt niste mincinosi? Ostaticii se aflau sub ocrotirea lui Old Shatterhand! Oare Old Shatterhand avea dreptul sa-i ocroteasca pe ostatici?

Da!

Prea bine! Old Shatterhand le-a spus capeteniilor comansilor ca ii ia pe ostatici sub ocrotirea sa. El le-a spus capeteniilor ca ostaticii sunt oaspetii sai. Avea Old Shatterhand dreptul sa faca aceasta?

Old Shatterhand avea dreptul si chiar datoria de a face aceasta, dar Old Shatterhand nu trebuie sa-i fereasca de judecata ce-i asteapta. El are dreptul de a-i ocroti pe ostatici si de a muri odata cu ei, daca ar dori.

Oare Old Shatterhand avea dreptul sa taie legaturile ostaticilor daca devenea chezasul lor?

Da.

Atunci Old Shatterhand a facut doar ceea ce avea dreptul sa faca. Cu toate astea, un sef de trib a vrut sa-1 ucida pe omul alb, dar a izbutit doar sa-1 raneasca-n brat. Ce face un razboinic din neamul comansilor atunci cand un barbat intra-n cortul sau si vrea sa-1 omoare?

El are dreptul de a lua viata acelui om.

Si are dreptul de a lua vietile tuturor acelora care-1 ajuta pe ucigas?

Da!

Fratii mei sunt intelepti si drepti. Cei patru sefi de trib ai indienilor Racurroh au vrut sa ma ucida. Eu nu i-am ucis pe cei patru sefi de trib, ci i-am doborat cu pumnul. Acum sunt legati si

T68        Karl May

paziti de oaspetii mei care se gasesc in cortul meu. Eu cer libertatea oaspetilor mei in schimbul libertatii ucigasilor mei! Fratii mei sa tina sfat. Eu voi astepta. Fratii mei sa nu incerce sa le faca vreun rau oaspetilor mei, caci ei ii vor ucide pe sefii de trib, daca in cort va intra altcineva in afara lui Old Shatterhand.

Pe fetele indienilor nu s-a miscat niciun muschi, desi ceea ce se petrecuse trebuie sa-i fi surprins.

M-am departat de ei doar atat cat sa nu pot auzi ce vorbeau. S-au agitat destul de mult si au desemnat cativa razboinici care urmau sa tina locul capeteniilor. Abia dupa aceea au inceput sfatul. Dupa o vreme, trei dintre cei ce luasera parte la sfat s-au ridicat in picioare si s-au apropiat de mine. Unul dintre ei m-a intrebat:

Fratele meu alb ii tine ostatici pe cei patru sefi de trib?

Este intocmai precum spune fratele meu rosu, i-am raspuns eu indianului.

Fratele meu alb ni-i va da noua pe sefii de trib ca sa-i putem judeca.

Fratele meu rosu a uitat ca razboinicii nu pot judeca sefii de trib. Un razboinic nu are dreptul de a judeca asupra faptelor sefului de trib, decat atunci cand seful de trib se dovedeste a fi las in timpul unei lupte. Capeteniile au vrut sa-1 ucida pe Old Shatterhand. Capeteniile se gasesc in cortul lui Old Shatterhand, si doar Old Shatterhand are dreptul de a-i pedepsi pe cei ce au incercat sa-1 ucida.

Si ce vrea sa faca Old Shatterhand cu sefii de trib?

Old Shatterhand ii va ucide pe sefii de trib, daca oaspetii pe care-i are acum in cort nu vor fi liberi.

Old Shatterhand ii cunoaste pe oaspetii sai?

Da.

Unul dintre acesti oaspeti este Sans-ear, vanatorul care ucide razboinici rosii.

Fratii mei l-au vazut vreodata pe Sans-ear ucigand comansi?

Nu, dar ei stiu ca printre oaspetii lui Old Shatterhand se afla si Winnetou apasul, cel ce a ucis sute de razboinici comansi.

Aceasta s-a petrecut in pustiul Mapimi, dupa ce apasul a vrut sa fumeze pipa pacii cu razboinicii comansi. Niciunul dintre acei comansi nu era un Racurroh.

Nimeni nu ma putea contrazice, iar dupa o scurta pauza, indianul care vorbise mi-a pus o intrebare prin care se referea la Bernard Marshal:

Cine este cel de-al treilea oaspete al lui Old Shatterhand?

- Este un om care vine de la miazanoapte si care nu a ucis 'niciodata vreun indian.

Daca fratele nostru ucide capeteniile, va muri el insusi impreuna cu toti oaspetii sai.

- Fratii mei glumesc! Cine vrea oare sa-1 ucida pe Old Shatterhand? Oare nu Old Shatterhand este acela care are sufletele comansilor pe teava pustii sale?

Cei trei se aflau in mare incurcatura. Nu puteau pune in primejdie vietile celor patru capetenii, asa ca unul dintre ei mi-a spus:

Fratele meu sa astepte pana ce ne vom intoarce.

S-au asezat din nou la sfat si nu am putut descoperi nicio urma de ura pe fetele lor. Le dovedisem ca aveam curaj. Pentru ei nu era o rusine sa trateze cu mine.

Dupa mai bine de o jumatate de ceas, cei trei razboinici s-au apropiat din nou de mine si unul dintre ei a spus:

Old Shatterhand si oaspetii sai vor fi liberi, dar numai pentru o patrime dintr-o zi.

Asa deci! Indienii voiau sa ne lase liberi timp de sase ceasuri, pentru ca apoi sa aiba placerea de a ne vana! Sase ore, atat ne dadeau! Era putin, dar daca plecam din satul comansilor chiar cu sase ceasuri inainte de caderea noptii, puteam adauga la cele sase ore si intreaga durata a noptii. As fi fost de-a dreptul nebun, daca nu as fi acceptat propunerea, dar trebuia totusi sa-mi cantaresc bine vorbele.

Old Shatterhand se invoieste, daca oaspetii sai vor primi armele care le-au apartinut.

Oaspetii vor primi armele! a raspuns unul dintre cei trei razboinici.

Vor primi ei toate bunurile care le apartin? am intrebat eu, gandindu-ma mai mult la cele de valoare.

Vor primi tot ce este al lor!

Cei doi albi care se afla in cortul meu nu le-au facut coman­silor niciun rau si, cu toate astea, au fost luati ostatici. Old Shatterhand stie asta si mai stie ca sefii de trib au vrut sa-i omoare, dar este gata sa le redea libertatea celor patru capetenii. Schimbul nu este cu totul cinstit.

Ce mai doreste fratele meu alb?

Sunt ranit la brat, iar pentru aceasta rana razboinicii comansi vor da trei cai. Eu voi alege acesti cai si le voi da comansilor trei cai in schimb.

Fratele meu este siret precum o vulpe. El stie bine ca armasarii pe care-i are sunt osteniti. Old Shatterhand va primi ceea ce doreste. Cand le va reda libertatea celor patru sefi de trib?

Cand va pleca din satul fratilor sai.

Ne va da el sufletele pe care le poarta in teava pustii?

El nu va risipi aceste suflete in cele patru vanturi.

Atunci Old Shatterhand poate pleca incotro va vrea. El este un mare razboinic si este siret precum vulpea. Mintea capeteniilor comanse a fost acoperita de un val de ceata atunci cand au fumat calumetul cu Old Shatterhand, howgh!

Totul fusese stabilit si puteam pleca. Comansii erau vizibil nemultumiti, dar eu m-am indreptat linistit spre cortul meu.

Ei? m-a intrebat Bernard, dand dovada de nerabdare.

Indienii ti-au luat diamantele si hartiile de valoare? l-am intrebat la randul meu.

Nu. De ce?

Pentru ca daca ti le-ar fi luat, ar fi trebuit sa ti le inapoieze acum. Timp de sase ore suntem liberi.

Liber? a intrebat Cesar. Sase ore liber este si apoi indian iara prinde la massa Bern si la bun, biet Cesar.

E bine, a spus Mark. Este tot ce ne-am putea dori. Am intrat intr-o mare incurcatura. Dar ia spune-mi, de pilda, ce stii de batrana mea Tony?

O s-o primesti inapoi. Vom primi tot ce ne trebuie. Si Winnetou isi va primi armasarul inapoi. Ceilalti cai sunt foarte obositi, asa ca vom avea dreptul sa ne alegem trei armasari.

Doamne, Dumnezeule, Charley! a exclamat Sans-ear. Sase ceasuri de libertate si cinci cai buni! Asta e chiar tot ce si-ar putea dori niste oameni ca noi! Sunt sigur ca ai sa alegi niste armasari pe cinste!

Am inceput sa le povestesc tovarasilor mei prin ce trecusem de cand ma despartisem de ei. Nu terminasem de povestit, cand am auzit un strigat si am iesit din cort. inaintea mea statea indianca ce gatise pentru mine. Femeia mi-a spus:

Fata palida sa vina!

Unde? am intrebat eu.

La Ma-ram.

Le-am spus prietenilor mei ca aveam sa lipsesc putin si apoi m-am lasat calauzit de batrana. Am fost dus inaintea unui cort mare, unde se aflau doi cai frumosi. Pe unul dintre acestia incale- case Ma-ram. Indianul m-a privit 0 clipa si apoi mi-a spus:

Fratele meu alb poate sa-si aleaga caii!

Asta era, deci! Am incalecat si l-am urmat pe Ma-ram. Am iesit impreuna din sat si am mers putin prin prerie. Ma-ram m-a dus intr-un loc in care se aflau foarte multi cai, armasarii comansilor, si mi-a aratat un armasar negru, zicand:.

Acesta este cel mai bun cal al comansilor. Ma-ram 1-a primit in dar de la tatal sau. El il daruieste lui Old Shatterhand pentru ca nu i-a luat scalpul!

Era un dar neasteptat, pentru ca acel cal minunat nu putea fi ajuns din urma. Am acceptat cu placere minunatul armasar si am ales pentru Bernard si Cesar doi cai pe cinste.

Ne-am intors in sat si, cand am ajuns in dreptul cortului lui Ma-ram, indianul mi-a spus:

Fratele meu alb sa descalece si sa intre!

Nu puteam refuza aceasta invitatie. Am intrat in cort si mi s-a dat turta de kammas¹. Intrand in cort, am zarit o indianca pe care o mai vazusem in cursul diminetii in satul comansilor. Ea punea pe spinarile cailor nostri provizii pentru noi.

Cine este aceasta fiica a tribului Racurroh? l-am intrebat eu pe Ma-ram.

¹ Turta facuta din radacinile, in forma de bulb, ale unei plante (n.a.).

Este Hi-lah-dih¹, fiica marelui sef de trib To-kei-chun. Ea te roaga sa primesti darurile ei in semn de recunostinta pentru ca i-ai crutat viata lui Ma-ram.

I-am strans mana fetei, zicand:

Manitou sa-ti dea noroc si sa traiesti multe veri, floare a savanei! Ochii tai sunt limpezi si gandurile tale sunt curate. Fie ca viata ta sa curga lin si linistit!

Am incalecat apoi si am pornit spre prietenii mei care ma asteptau cu nerabdare.

Toti au , admirat armasarul pe care-1 primisem in dar de la Ma-ram. Mark era de-a dreptul invidios si mi-a spus:

Ei vezi, draga Charley, armasarul asta face cam tot atatea parale cat batrana mea Tony, numai ca bidiviul are coada mai lunga si urechile mai scurte decat iapa mea! Hei, domnii astia cu pielea rosie ne-au adus tot ce ne era de trebuinta. Hai sa o-ntindem de-aici si sa vedem, de pilda, daca ne vor mai prinde inca o data!

Ne-am pregatit de drum si i-am dezlegat pe cei patru sefi de trib.

Massa acuma plecat! ne-a zorit Cesar. Plecat mult repede de-aici! Indian nu trebuie sa prinda la massa Bern, Mark, Old Shatterhand si Winnetou!

Ostaticii nu au facut nicio miscare, atata vreme cat ne-am aflat in cort. Am incalecat si am pornit. in fata corturilor nu se zarea niciun indian. Cu toate astea, eram sigur ca razboinicii ne urmareau cu atentie. Cand am trecut pe langa cortul lui To-kei-chun, am zarit doua perechi de ochi care priveau spre noi. O suta de razboinici ardeau de nerabdare sa ne prinda, dar doi oameni aflati in satul comansilor doreau ca noi sa scapam.

¹ Izvor limpede (n.a.).

Capitolul 8

LA FERMA LUI DON FERNANDO

T

-L r;

raversasem apele involburate ale lui Colorado River, exact in punctul in care se intalnesc hotarele statelor Arizona, Nevada si California. Lasasem in urma noastra teritoriul indienilor Pah-Utah si ne indreptam spre lacul Mono, unde hotarasem ca ne vom odihni timp de cateva zile. Parcursesem o distanta destul de mare, trecand prin savana, prin paduri, peste munti, traversand taramuri pustii, in care nu puteai vedea altceva decat nisip.

Ce ne mana oare spre indepartata Californie? Mai intai, Bernard voia sa-si intalneasca fratele si apoi se mai adauga si faptul ca ne gandisem sa-i prindem pe Fred si pe Patrick Morgan, care se aflau probabil in "patria aurului', cum mai era numit statul California.

Plecand din satul comansilor, am mers calare toata ziua si toata noaptea. A doua zi, catre pranz, am zarit inaintea noastra muntii Sierra Guadalupe. Iapa lui Mark se comportase strasnic. Nici ceilalti cai nu dadeau semne de oboseala. Dupa ce am trecut peste munti, ne-am dat seama ca nu eram urmariti. Apoi, dupa ce am traversat Rio Grande, am fost siguri ca nu mai trebuia sa ne facem griji din pricina comansilor.

La vest de Rio Grande se inalta Muntii Zuni, la poalele carora am ajuns, fara a ni se intampla nimic deosebit. La pranz, am poposit intr-o trecatoare. Winnetou facea de straja si, la un moment dat, apasul a exclamat:

Uff!

Apoi s-a intins la pamant si a venit taras spre noi.

Am pus numaidecat mana pe arme.

Ce s-a intamplat? l-am intrebat pe fratele meu de cruce.

Vin razboinici rosii!

Cati?

Opt.

Din ce trib fac parte?

Winnetou nu poate sti.

Au pornit pe cararea razboiului?

Nu au fetele vopsite, dar sunt inarmati.

Cat de departe sunt?

intr-un sfert dintr-o ora se vor afla aici. Fratii mei se vor imparti. Winnetou merge cu Sans-ear la stancile ce se vad in fata. Omul negru merge cu Bernard la stancile ce se gasesc in spatele nostru. Fratele meu Old Shatterhand va ramane aici, langa calul sau!

Spunand acestea, Winnetou a apucat de haturi ceilalti patru cai si i-a dus in dosul stancilor. Tovarasii mei au ocupat pozitiile indicate de apas, iar eu am ramas pe loc, prinzand in maini carabina Henry.

Am auzit tropot de cal, dar m-am prefacut ca nu aud si nu vad nimic, multumindu-ma sa-i privesc doar cu coada ochiului pe indienii care ma zarisera si isi strunisera caii.

Dupa ce au schimbat intre ei cateva cuvinte, s-au indreptat spre mine. Pamantul era atat de uscat incat nu se zareau niciun fel de urme. Razboinicii nu puteau sti, deci, daca eram singur sau nu.

M-am ridicat in picioare, tinand carabina in mana.

Indienii s-au oprit la zece pasi de mine si cel ce se gasea in fruntea lor m-a intrebat:

Ce face fata palida aici, in munti?

Omul alb se odihneste dupa un drum lung.

De unde vine omul alb?

-- De pe malul lui Rio Grande.

Uff! a exclamat unul dintre indienii din ceata. Razboinicii comansi l-au zarit pe acest alb pe malul lui Rio Pecos. El era in tovarasia lui Ma-ram, fiul lui To-kei-chun, si a tras asupra celor doua fete palide pe care le urmareau fratii mei!

Razboinicul facea parte dintre cei ce ii urmarisera pe Fred si pe Patrick Morgan. Nu l-am recunoscut pentru ca acum nu mai era vopsit in culorile razboiului.

Unde s-a dus albul impreuna cu Ma-ram? m-a intrebat cel ce se gasea in fruntea cetei.

in satul comansilor.

Cum 1-a intalnit albul pe Ma-ram?

L-am luat ostatic intr-o vale in care el a ramas dupa ce comansii i-au luat ostatici pe Winnetou, pe Sans-ear, pe o fata palida si pe un negru.

Auzind raspunsul meu, razboinicii au pus mana pe cutite.

Uff! a strigat cel ce se gasea in fruntea cetei. Albul 1-a luat ostatic pe Ma-ram! Ce s-a intamplat cu ceilalti razboinici comansi?

Nu le-am facut niciun rau. Pe unul dintre ei l-am legat, iar ceilalti nu m-au vazut si nu m-au auzit, caci nu au avut nici ochi, nici urechi.

Dar Ma-ram nu era legat cand s-a aflat in tovarasia fetei palide! a spus indianul care ma recunoscuse putin mai devreme.

L-am eliberat pentru ca mi-a fagaduit sa ma urmeze in satul comansilor.

Uff! Ce voia omul alb in satul comansilor?

Am vrut sa-mi eliberez prietenii. I-am luat ostatici pe cei patru sefi de trib ai razboinicilor Racurroh si i-am eliberat cand li s-a redat libertatea prietenilor mei. Am plecat cu totii, si comansii ne-au lasat liberi timp de o patrime_din zi.

Si cei ce au fost ostaticii comansilor sunt liberi acum?

Da.

imi placea sa pun la incercare rabdarea indienilor.

Conducatorul micii cete si-a pierdut cumpatul si a strigat, punand mana pe pusca:

Fata palida trebuie sa moara!

Ceilalti sapte razboinici si-au luat arcurile.

Daca ar trebui sa luptam, oamenii rosii ar fi morti, chiar inainte de a-si indrepta armele asupra mea, le-am spus calm celor opt indieni. Eu nu ma tem de opt razboinici. Oricum, comansii

nu-mi vor face nimic atunci cand le voi spune ca pot sa-i prinda pe Winnetou, pe Sans-ear si pe ceilalti.

Uff! Unde?

Aici! am raspuns eu, aratand spre dreapta si spre stanga. Acolo se afla Winnetou si Sans-ear, iar acolo se gaseste un alb, impreuna cu un negru.

Winnetou si ceilalti s-au ridicat in picioare, indreptandu-si pustile asupra razboinicilor comansi.

Razboinicii rosii sunt ostaticii nostri! Sa descalece cu totii! le-am spus eu, poruncitor.

Noi eram cinci, ei erau opt, dar erau impresurati si, daca ni se opuneau, puteau muri.

Nu m-am mirat deloc atunci cand razboinicul comans care se gasea in fruntea micii cete m-a intrebat:

Oare omul alb nu vede ca noi nu am pornit pe cararea razboiului?

Cu toate astea, oamenii rosii au vrut sa ma ucida! am replicat eu. Omul alb nu doreste moartea fratilor sai rosii. Ei pot descaleca pentru a fuma cu mine calumetul.

Indienii ezitau, nedand crezare vorbelor mele.

Care este numele omului alb? m-a intrebat unul dintre comansi.

Mi se spune Old Shatterhand.

Uff! Atunci ne putem increde in vorbele tale! Fratii mei sa descalece!

Conducatorul cetei a scos de la gat calumetul. Le-am facut semn tovarasilor mei sa se apropie. Ne-am asezat in cerc si am fumat pipa pacii. Bernard i-a intins-o lui Winnetou, dar apasul a refuzat, zicand:

Apasul se gaseste aici doar pentru ca fratele sau de cruce sta de vorba cu razboinicii comansi, dar el nu primeste pipa pacii din mainile lor. Comansii sa se gandeasca la Mapimi, unde Winnetou a vrut sa incheie pace cu razboinicii comansi, dar ei nu au vrut sa-i dea ascultare.

Comansii s-au prefacut ca nu au auzit aceste cuvinte.

M-am adresat apoi conducatorului micului grup de comansi:

Razboinicii rosii au pornit pe urmele celor doi tradatori albi?

Fratele meu stie ca asa stau lucrurile.

I-au prins vitejii razboinici pe cei doi tradatori?

Nu. Cei doi albi au intrat pe pamanturile dusmanilor nostri si ne-am vazut nevoiti sa facem cale-ntoarsa.

Cum a fost cu putinta ca acei nemernici sa scape? Nici macar nu aveau cai!

Au furat cai de la comansi.

Oh! Oare razboinicii comansi nu au ochi pentru a vedea un hot si nu au urechi pentru a-i auzi pasii?

Razboinicii comansi s-au aflat la mormantul marii lor capetenii si, cand s-au apropiat de cai, au vazut ca razboinicul ce statea de straja fusese rapus. Doi dintre cei mai buni cai ai comansilor au fost furati de tradatorii albi.

Cei doi raufacatori dadeau dovada de mult curaj. Nu se cuvenea sa uitam acest lucru, dar trebuia sa-i prindem cu orice pret. De aceea ma bucuram intr-un fel de intalnirea cu acesti razboinici. Cei opt comansi nu au zabovit prea mult si, cand au incalecat, i-am intrebat:

Unde au zarit fratii mei rosii urmele celor doi tradatori albi?

Am zarit urmele lor in urma cu doua zile. Vrea fratele meu alb sa porneasca dupa ei?

Da. Daca avem sa-i gasim, acei tradatori vor fi pierduti!

Uff! Old Shatterhand rosteste cuvinte care patrund in sufletul comansilor! El trebuie sa se indrepte catre apus si, dupa ce va fi mers calare vreme de o zi, el va intra intr-o vale larga, care se intinde dinspre miazazi catre miazanoapte. Cand va ajunge in aceasta vale, Old Shatterhand se va indrepta catre miazanoapte. El va vedea ca cei doi tradatori albi si-au aprins un foc. Apoi fratele meu va merge inainte si va ajunge la o apa care curge catre apus. Old Shatterhand va merge de-a lungul apei. Va gasi de doua ori cenusa de la focurile aprinse de tradatorii albi. Razboinicii comansi au fost nevoiti sa se intoarca, pentru ca nu au putut intra pe pamanturile razboinicilor Navajo.

Cat le mai trebuia fratilor mei ca sa-i ajunga din urma pe tradatori?

Mai putin de o zi. Razboinicii comansi ar mai fi mers pe urmele albilor, dar au zarit inaintea lor corturile dusmanilor si, daca ar mai fi inaintat, si-ar fi gasit cu siguranta moartea.

Razboinicii comansi ii pot spune lui To-kei-chun ca Winnetou, Sans-ear si Old Shatterhand ii vor ajunge din urma pe tradatorii albi. Poate ca Ma-ram o sa se gandeasca la Old Shatterhand, pentru ca si Old Shatterhand se va gandi la Ma-ram.

Winnetou apasul va porni acum pe urmele comansilor?

Nu, a raspuns fratele meu de cruce. Winnetou este dusmanul comansilor, dar nu le va face niciun rau acestor opt razboinici, caci ei au fumat calumetul cu fratii lui.

Comansii au pornit la drum, iar noi nu am mai zabovit. Cei opt razboinici au pornit spre rasarit. Stiam ca le vor spune razboinicilor din tribul lor ca ne-au intalnit. Noi am luat-o spre vest, convinsi fiind ca avem sa-i prindem pe Fred si pe Patrick Morgan.

Am luat-o pe drumul descris de razboinicul comans. Pentru ca Winnetou si cu mine eram prieteni cu indienii Navajo, ne-am bucurat din plin de ospitalitatea lor. Am descoperit apoi ca Fred si Patrick Morgan se indreptau spre Rio Colorado. Desi cei doi aveau un avans de cateva zile, eram siguri ca aveam sa-i prindem.

Am pornit spre Sierra Nevada si am vazut foarte multe urme de bizoni. Ne doream sa vanam un astfel de animal, pentru ca merindele noastre erau pe sfarsite

Bernard nu mai participase niciodata la o vanatoare de bizoni si l-am luat cu mine. Era ora amiezii si soarele ardea nemilos. Stiam ca la ceasul acela bizonii au obiceiul de a se indrepta catre apa, unde se puteau racori.

Credeam ca voi putea rapune un bizon, mai ales pentru ca am zarit inaintea mea patru astfel de animale. Din pacate, vantul batea dinspre noi, si animalele ne-au observat foarte curand.

Am fost nevoiti sa dam pinteni cailor si am avut ocazia de a vedea ce animal de soi era armasarul primit in dar de la Ma-ram. Parca zbura, lasand mult in urma calul lui Bernard. M-am gandit sa ma folosesc de lasou. Spre deosebire de lasourile indienilor, care sunt de obicei din piele, al meu avea in capat un soi de inel, nu un

lat. Datorita acestei deosebiri, puteam prinde mai usor si mai sigur animalul pe care-1 vanam.

Am ajuns din urma animalele si mi-am dat seama ca nu era vorba despre bizoni, ci despre un bou si trei vaci. Am ales din ochi o vaca si am prins-o cu lasoul. Animalul tragea cu putere, dar armasarul se tinea drept. Am sarit din sa, am injunghiat vaca si apoi am mangaiat armasarul pe cap. Patrupedul si-a frecat botul de umarul meu in semn de multumire.

in cele din urma, a venit si Bernard. Tanarul Marshal a spus, cu regret:

Am venit prea tarziu! Sa pornesc mai departe? Poate izbutesc sa vanez si eu ceva!

N-are rost! Acum avem carne din belsug.

Bernard a descalecat, iar eu am intors vaca pe-o parte si am remarcat ca animalul avea un semn pe trup.

Hm! M-am gandit eu ca vaca asta ii apartine vreunui fermier.

Avem voie sa ucidem o asemenea vaca?

Da, prin partile astea o vaca nu valoreaza cine stie ce, si fiecare calator are voie sa ucida o vita, daca nu are ce manca. Asa e obiceiul pe-aici. El are insa obligatia sa ii duca proprietarului pielea animalului ucis.

Atunci trebuie sa ii ducem pielea celui caruia ii apartine vaca?

Nu. Daca ferma se afla pe-aici, pe-aproape, atunci avem obligatia de a merge la ferma aceea si de a spune unde am lasat pielea animalului ucis.

Abia ii dadusem aceasta explicatie lui Bernard, cand am auzit un vajait si l-am vazut pe prietenul meu prins cu un lasou. Mi-am luat carabina, m-am ridicat in picioare si am vazut cum un calaret imbracat in straie mexicane il tara dupa sine pe Marshal.

Nu se cuvenea sa pierd nicio clipa. Daca necunoscutul continua sa-1 tarasca astfel pe Bernard, prietenul meu putea muri. Am dus arma la ochi si am tras asupra calului necunoscutului. Animalul s-a prabusit, aruncandu-si calaretul din sa. Omul s-a ridicat numaide­cat in picioare si, cand m-a zarit, a rupt-o la fuga.

Nu puteam sa pornesc dupa el, pentru ca trebuia sa ma ingrijesc mai intai de Bernard. Prietenul meu era prins atat de strans in lat,

incat nici nu se putea misca. Am taiat numaidecat lasoul si, spre bucuria mea, am constatat ca tanarul Marshal nu patise nimic, pentru ca s-a ridicat iute in picioare, zicand:

Pe Dumnezeul meu, da' stiu ca am avut parte de-o calatorie minunata! Ce voia omul asta?

Nu stiu.

De ce ai tras in cal si nu ai tras in el?

in primul rand, nu-mi place sa omor oameni. in al doilea rand, moartea calaretului nu ti-ar fi folosit la nimic. Dupa cum vezi, lasoul este prins de saua calului. Sunt sigur ca armasarul te-ar fi tarat mai departe.

Ar fi trebuit sa ma gandesc si eu la asta! a replicat prietenul meu.

Hai sa vedem ce facem cu vaca. Nu de alta, dar ar fi bine sa plecam de-aici cat mai iute!

Eu credeam ca nu ne mai pandeste niciun fel de primejdie, acum ca am lasat in urma teritoriul indienilor Navajo.

Te inseli amarnic. Aici ne pandesc primejdii si mai mari. Chiar daca nu ne mai aflam pe pamanturile indienilor liberi, adica ai acelor indios bravos, cum ii numesc mexicanii, trebuie sa stii ca pe aici se perinda atat banditi mexicani, cat si raufacatori veniti din Statele Unite.

Am transat repede vaca, am pus bucatile de carne pe spinarile cailor si am cautat sa ajungem cat mai repede la tovarasii nostri.

Cand a vazut ca aduceam carne proaspata, Cesar a inceput sa strige:

Ah, oh, massa venit cu friptura! Cesar adunat pe data lemne pentru fript la carne!

L-am lasat sa faca pe bucatarul, in timp ce le-am povestit lui Winnetou si lui Sans-ear ce ni se intamplase.

Friptura era numai buna si eram de-a dreptul uluit ce mult si cat de repede putea manca bunul Cesar. Negrul era absorbit cu totul de placuta sa indeletnicire, pentru ca nici macar nu 1-a auzit pe Mark strigand:

Ia fiti atenti! Ma intreb daca se apropie de noi doar niste cai sau daca e vorba de niste calareti.

Mi-am luat numaidecat ocheanul si, vazand despre ce era vorba, le-am spus prietenilor mei:

Nu sunt cai, sunt cinci sase sapte opt, da, opt calareti.

Oare ne-or fi vazut? m-a intrebat Mark.

Bineinteles! Trebuie sa fi vazut fumul!

Ce sunt, mexicani sau americani?

Judecand dupa seile inalte si palariile cu boruri largi, as zice ca sunt mexicani.

Atunci eu cred, de pilda, ca ar fi bine sa punem mana pe arme! Poate ca ne fac o vizita tocmai din cauza ca ai prins o vaca!

Cei opt s-au oprit la oarecare departare fata de noi. Erau intr-a- devar mexicani, mai precis un domn si sapte argati. Unul dintre argati era chiar cel al carui cal il impuscasem. Mexicanii ne-au inconjurat, facand un cerc in jurul nostru.

Se pare ca oamenii astia ar cam vrea sa stea de vorba cu noi, hi, hi! a chicotit Mark. Sunt in stare sa ma masor cu toti opt deodata!

Cel ce parea a fi seful celor sapte argati a facut cativa pasi spre noi si ne-a intrebat, intr-un amestec de engleza si spaniola:

Cine sunteti?

Mark a raspuns in numele nostru:

Suntem niste mormoni. Venim de la Salt Lake si ne indreptam spre California.

Nu o sa va mearga prea bine! a replicat mexicanul. Cine este indianul?

Nu e un indian, ci este un eschimos din New Holland. Daca nu o sa izbutim sa adunam niste bani, o sa dam niste reprezentatii cu el. Lumea o sa se adune ca la urs!

Si negroteiul?

Nu-i negrotei, este un vestit avocat, venit de departe, tocmai din Kamceatka. Dumnealui trebuie sa ia parte la un proces in San Francisco.

Mexicanul nu se pricepea deloc in ale geografiei si de aceea s-a multumit sa mormaie:

Hm! Ciudata adunatura! Trei misionari mormoni si un avocat imi fura o vaca si incearca sa-mi ucida un vaquero! O sa va

invat eu minte! Sunteti prizonierii mei si ma veti insoti la ferma ce-mi apartine!

Micutul Mark m-a privit cu ochisorii sai jucausi si m-a intrebat:

Mergem, Charley? Poate ca la ferma acestui onorabil domn gasim mai multa mancare decat prin pustietatea asta!

Hai sa-ncercam! am replicat eu. Daca domnul nu este vreun mare estanciero, ci are doar o ferma mica, nu ni se poate intampla nimic rau!

Cred ca o sa ne distram putin! a spus Mark, intorcandu-se spre mexican si intrebandu-1: Chiar vreti sa ne luati ostatici pentru un lucru de nimic, senor?

Eu nu sunt seilor! a replicat, mandru, mexicanul. Eu sunt don, sunt un grande! Sunt don Fernando de Venango y Colonna de Molynares de Gajalpa y Rostredo! Sa tineti bine minte asta!

Dumnezeule! a exclamat Sans-ear, prefacandu-se a fi impre­sionat de pomposul nume. Da' stiu ca sunteti un mare nobil! Trag nadejde ca veti fi milostiv fata de noi!

Nu facusem niciun gest de impotrivire. Ne-am ridicat in picioa­re, am stins focul si am incalecat.      .

Cesar a inceput sa zambeasca si a spus:

Oh, ah, frumos, tare frumos! Mult frumos! Cesar avocat este! Avocat din din! Cesar nu mai stii de unde! La ferma mult mancare si bautura este! Cesar locuit la ferma mult, frumos!

Mexicanii ne-au luat la mijloc si am pornit-o cu totii in galop. Pe drum am avut vreme destula pentru a admira vesmintele acestor oameni. Fiecare dintre ei purta pe cap o palarie'cu bor larg, numita sombrero. Palariile mexicanilor erau din fetru negru sau maroniu, sau din impletitura fina de paie. Palaria unui senor sau don, adica a unui domn - indiferent ca este vorba despre proprietarul unei ferme sau despre capul unei bande de raufacatori -, este intotdeauna impodobita cu aur, diamante sau perle false si cu o pana, semn al averii de care dispune purtatorul palariei.

Mexicanii obisnuiesc, de asemenea, sa poarte veste scurte, impodobite din belsug cu broderii. Aceste broderii sunt realizate cu fir de lana, bumbac, matase, argint sau chiar aur.

La gat, mexicanii au de obicei o esarfa neagra, legata intr-un nod mare. Pantalonii mexicanilor sunt stransi pe solduri pentru ca apoi, mergand in jos, ei sa devina din ce in ce mai largi. Cusaturile laterale sunt impodobite, de obicei, cu vipusti din matase, a carei culoare este aleasa astfel incat sa contrasteze cat mai mult cu materialul din care sunt croiti pantalonii. Si cizmele din piele fina sunt impodobite cu broderii. Aceste cizme sunt prevazute intotdeauna cu pinteni deosebit de mari, facuti din argint, otel, alama sau os. Pintenii mexicanilor ii intrec in dimensiuni pe cei purtati de cavalerii medievali. Furca de care este prinsa "rotita' poate masura chiar cincisprezece, douazeci de centimetri. Aceasta "rotita' este de fapt o stea in douasprezece colturi, care are, de obicei, un diametru de cincisprezece centimetri. O pereche de pinteni mexicani poate cantari pana la un kilogram.

Mexicanii umbla aproape tot timpul calare. Au armasari foarte buni si rezistenti si sunt niste adevarati maestri in manuirea tuturor armelor. Cei mai multi dintre mexicani au obiceiul de a dormi cu armele langa ei, pentru a se putea folosi de ele indata ce li s-ar ivi ocazia. Trag foarte bine cu pistolul cu teava lunga, care poate fi atasat la patul unei pusti. Cu o asemenea arma mexicanul nu-si greseste niciodata tinta. in momentul in care trag cu arma, caii lor stau nemiscati, inteligentele animale inlemnind imediat.

O arma si mai primejdioasa, aflata mereu la indemana mexicanului, este lasoul facut din curele de piele. Mexicanul se pricepe ca nimeni altul sa prinda cu lasoul chiar si puma. Tot mexicanul poate prinde cu lasoul calaretul aflat in galop. De cand e copil, el se exerseaza in aruncarea lasoului si se poate spune ca latul din piele urmeaza cu totul vointa care-1 manuieste cu maiestrie.

Pe spinarea calului unui mexican se afla mereu si un poncho, o patura prevazuta cu o gaura prin care omul isi poate vari capul.

Saua si haturile mexicane sunt niste adevarate comori, impodobite din belsug cu argint sau chiar cu aur. O astfel de "podoaba' pentru cal poate costa intre cincizeci si cinci sute de escudos din aur.

Toti caii mexicanilor poarta pe spinare sei inalte, de tip spaniol, de pe care calaretul nu poate aluneca. Seile despre care vorbesc au

un spatar inalt, iar partea din fata, care are de obicei forma unui cap de cal, ajunge uneori chiar pana la pieptul calaretului. Sunt preva­zute, de asemenea, cu un soi de scut din piele groasa, care ocroteste crupa calului.

Scarile seii sunt, de obicei, din lemn. in vechime, mexicanii aveau in locul scarilor un soi de cizme care aparau piciorul calaretului. Mexicanii bogati au obiceiul de a-si comanda scari din metale pretioase, lucrate cu mare pricepere de bijutieri.

Dupa o jumatate de ceas, am ajuns in curtea mare a fermei lui don Fernando.

Senora Eulalia, senorita Alma, veniti sa vedeti pe cine aduc eu aici! a strigat unul dintre vacari.

Ca la un semnal, doua fiinte au iesit repede-repede din cladirea fermei, si gandul mi-a zburat fara sa vreau la versurile marelui Schiller:

Prin usile casei, dandu-si ghes, Doua doamne dintr-odata ies.

Ei da, erau doua reprezentante ale sexului frumos, o senora si o senorita, adica o doamna si o domnisoara, numai ca infatisarea lor lasa putin de dorit, pentru ca amandoua erau desculte si niciuna din ele nu purta nimic pe cap. Nici nu mi-am putut da seama imediat daca dezordinea de pe capul lor era parul. imbracate amandoua in fuste scurte, doamna si domnisoara aveau picioarele acoperite de un strat gros de jeg, de la distanta parandu-mi-se ca amandoua purtau cizme inalte. Busturile le erau invesmantate in camasi care poate fusesera candva albe. Pareau sa fi fost folosite la curatarea cosului casei.

Pe cine ne-aduceti, don Fernando de Venango y Colonna? a strigat senora. Ce munca va fi pe capul nostru! Cinci oaspeti care trebuie sa manance, sa bea, sa fumeze si sa doarma! Ah, ce treaba nesuferita! Nu se poate asa ceva! Cel mai bine ar fi sa fug de la ferma asta blestemata, sa va las pe toti aici! Ce bine ar fi fost daca nu as fi plecat nicicand din frumosul San Jose!

Mama, a intrerupt-o senorita, aratandu-1 cu degetul pe Bernard. Stii cu cine seamana acest domn? Cu don Allano!

Poate sa semene cu cine-o semana! a izbucnit onorabila senora, suparata de faptul ca fusese intrerupta. Cine sunt acesti oameni? Cine va avea de lucru din cauza lor? Eu, doar eu! Nimeni altcineva! Eu! Eu! Cu asa ferma mare, nici nu mai stiu unde imi e capul si acum mi se mai aduc si cinci oaspeti!

Dar, senora Eulalia, acestia nu sunt oaspeti! a spus fermierul.

-- Nu sunt oaspeti? Atunci ce sunt, don Fernando de Gajalpa?

Ce sunt?

Sunt ostatici, senora Eulalia.

Ostatici? De ce i-ai luat ostatici, don Fernando de Venango de Molynares?

Mi-au ucis o vaca si trei vaqueros.

Era uluitor cu cata seninatate mintea don Fernando!

O vaca si trei vaqueros! a exclamat buna doamna, plesnindu-si palmele cu atata putere, incat caii nostri au facut speriati cativa pasi inapoi. Dar asta-i groaznic, cumplit, strigator la cer! I-ai prins asupra faptului, don Fernando y Colonna de Gajalpa?

Desigur, senora Eulalia! Dar nu i-am prins asupra faptului, ci chiar asupra faptelor! Acesti oameni au si fript carnea si au si mancat-o!

Ochii doamnei s-au facut mari cat niste farfurii.

Au si fript carnea si au si mancat-o? a intrebat ea, in cele din urma. Carnea cui? Carnea vacii sau carnea celor trei vaqueros, don Fernando de Gajalpa y Rostredo?

Au mancat mai intai carnea vacii, senora Eulalia!

Mai intai? Mai intai? Si apoi, don Fernando de Venango?

Si apoi nimic! I-am prins si i-am impiedicat sa mai faca fapte rele! I-am luat ostatici si i-am adus aici pe toti, senora Eulalia!

I-ati luat ostatici si i-ati adus aici pe toti! Oh, toata lumea stie ce cavaler viteaz esti dumneata! Cine sunt acesti oameni, don Fernando de Molynares y Colonna?

Acesti trei albi sunt misionari care vin din orasul mormonilor. Ei vor sa ajunga la San Francisco.

Ah, Doamne, Doamne! Trei misionari care ucid o vaca si omoara trei vaqueros pentru a-i manca! Doamne, Doamne! Dar spune, spune mai departe, don Fernando de Rostredo y Venango!

Acest negru care arata intocmai precum un negrotei este avocat. Un avocat ce vine ce vine din Tara de Foc. Are un proces la San Francisco, trebuie sa dea de urmele unor mostenitori, senora Eulalia!

Sa dea de urmele unor mostenitori? Ha! Atunci nici nu ma mira ca a ucis trei vaqueros! Si ultimul? Ultimul, don Fernando de Colonna y Gajalpa?

Ultimul? Ultimul arata ca un indio bravo, dar este un hotentot din din din Groenlanda! El va castiga bani de pe urma misionarilor, senora Eulalia!

Oh, oh, oh! Vai de mine! Ce vei face? Ce vei face cu acesti oameni, scumpe don Fernando de Molynares y Gajalpa de Venango y Rostredo?

Voi pune sa fie impuscati sau spanzurati! Aduna toti oamenii, mult stimata senora Eulalia!

Sa adun toti oamenii dumitale? Dar toti oamenii dumitale sunt deja aici! Lipseste doar batrana negresa Betty. Ah! Uite ca vine si ea! Hm! Daca stau si ma uit bine, toti oamenii dumitale sunt aici si totusi spui ca trei vaqueros au fost ucisi! Cum vine asta, don Fernando y Rostredo de Colonna?

O sa vedem noi cum vine asta, stimata senora Eulalia! Sa fie inchise numaidecat toate usile si toate portile! Ostaticii nu trebuie sa scape! ii voi judeca numaidecat cu asprime!

Ferma nu avea decat o singura poarta, iar aceasta a fost zavorata bine, astfel incat toti oamenii bunului don Fernando se aflau acum in mainile noastre.

Asa! a exclamat fermierul. Acum aduceti scaune! Priponiti caii! Toti caii! Si pe cei ai ostaticilor! Dupa aceea ii vom judeca!

I-am lasat pe vaqueros sa indeplineasca linistiti poruncile lui don Fernando. Ne luau caii si astfel aveam mai mult loc. Oricum, nu ne temeam de aspra judecata a fermierului.

S-au adus trei scaune. Pe cel din mijloc a luat loc don Fernando. in stanga si in dreapta lui s-au asezat doamna Eulalia si domnisoara

Alma. Noi ne-am strans unul langa altul, si vacarii ne-au luat la mijloc.

Fermierul ne-a privit cu asprime si a inceput:

Mai intai am sa va intreb cum va numiti! Care este numele tau?

Cesar! a raspuns negrul.

Nume de bandit! a comentat don Fernando.

Pe tine cum te cheama?

-- Winnetou, a raspuns apasul.

Acesta nu este numele tau adevarat, a spus fermierul. Winnetou este cel mai vestit razboinic indian. Pe tine cum te cheama?

Marshal.

il cheama tot Marshal! a izbucnit senorita Alma.

Nume de yankeu! a constatat don Fernando. Yankeii nu-s buni de nimic! Tie cum iti zice?

Sans-ear, a raspuns Mark.

Nu acesta este numele tau adevarat. Sans-ear este un vestit vanator. Iar tu cine esti?

Old Shatterhand, am raspuns eu.

Hm! Un nume fals! Sunteti nu doar hoti, ci si niste mari mincinosi!

M-am apropiat de omul care 1-a prins pe Bernard cu lasoul si merita a fi pedepsit pentru asta. Apoi i-am spus fermierului:

Noi nu mintim! Vreti sa va arat ca spun adevarul?

Arata! a exclamat don Fernando.

L-am lovit pe vacarul de langa mine cu pumnul, si omul a cazut numaidecat la pamant. Apoi l-am intrebat pe fermier:

Oare acest pumn nu merita numele de Shatterhand?

Tine-ma, Alma! Simt ca lesin! a exclamat senora Eulalia, naruindu-se la pieptul sotului ei.

Don Fernando ar fi vrut sa se ridice in picioare, dar nu putea, pentru ca-si tinea in brate preascumpa consoarta. De aceea a strigat:

Zeter, Morido!

Mexicanul stie sa lupte foarte bine, dar numai atunci cand e calare. Fara cal, el nu face doi bani. Cand au vazut ca ne-am

indreptat pustile asupra lor, vacarii s-au facut albi ca varul. *

t

Nu va temeti, sefiores! am spus eu. Nu vi se va intampla niciun rau! Trebuie doar sa lamurim anumite lucruri si apoi puteti face ceea ce veti crede dumneavoastra de cuviinta.

M-am apropiat de scaunele pe care stateau fermierul, consoarta si fiica sa. Apoi m-am inclinat respectuos, spunand:

Mult stimata dona Eulalia! Eu sunt un mare admirator ar frumusetii si al virtutilor femeiesti! Pot sa va rog sa va reveniti din lesin si sa ma priviti cu minunatii dumneavoastra ochi?

Ahhh! a exclamat sotia fermierului, deschizand ochii mici ca de pisica.

Acesti ochi dadeau fetei sale pamantii un aspect nu tocmai placut. Buna dona Eulalia a incercat sa zambeasca, dar zambetul nu facea placere, ci inspaimanta.

Frumoasa doamna, am continuat eu. Ati auzit, desigur, de cours d'amour, adica de acele tribunale in cadrul carora femeile aveau un cuvant greu de spus si barbatii erau nevoiti sa se supuna vointei femeilor. Don Fernando vrea sa ne judece, dar el nu poate fi drept, fiindca este el insusi parte in procesul nostru. Noi l-am ruga pe stimabilul don Fernando sa va lase pe dumneavoastra, stimata dona Eulalia, sa ne judecati asa cum se cuvine, fiind dreapta in ceea ce ne priveste!

Aceasta este dorinta dumneavoastra, sefior? m-a intrebat sotia fermierului, cu o voce gajaita.

Da, aceasta este dorinta mea si, fara indoiala, dorinta prietenilor mei! Noi nu suntem in masura sa aparem, asa cum ne gasim, inaintea unei mari doamne ca dumneavoastra, dar v-am ruga sa aveti in vedere ca suntem de mai multe luni in Vestul salbatic. Oricum, bunatatea este o podoaba de pret in sufletul unei femei si tragem nadejde ca ne veti asculta rugamintea!

Numele pe care le-ati rostit sunt intr-adevar numele dum­neavoastra adevarate? a intrebat dona Eulalia, multumita de onoa­rea ce i se facea si magulita de complimentele mele.

Sunt numele noastre, distinsa dona Eulalia, am raspuns eu.

Ai auzit, don Fernando de Venango y Gajalpa? Acesti domni m-au rugat sa-i judec. Stii bine ca nu admit sa ma contrazici! Dumnealor sunt cine-au spus ca sunt! Ai inteles?

Mexicanul nu-i putea tine piept consoartei sale. Se simtea insa usurat pentru ca nu mai era nevoit sa joace rolul judecatorului, asa ca i-a spus autoritarei sale sotii:

Judeca-i dumneata, senora Eulalia! Sunt sigur ca acesti netrebnici vor fi spanzurati!

Depinde ce au faptuit, don Fernando de Colonna y Molynares! a tunat doamna Eulalia.

Dupa ce si-a pus la punct sotul, senora Eulalia s-a intors spre mine, zicand cu blandete:

Vorbiti, sehor! Aveti cuvantul!

Sa zicem, distinsa doamna Eulalia, ca sunteti un drumet ostenit si infometat. Acest drumet vede o vaca si carnea ei i-ar potoli foamea care-1 chinuie. Are drumetul dreptul de a impusca vaca? Are el datoria de a duce pielea vacii la ferma de care apartine animalul rapus?

Asa este obiceiul peste tot!

Nu! Nu peste tot! a indraznit sa spuna fermierul.

Tacere, don Fernando! a tunat dona Eulalia» Eu poruncesc aici!

Mexicanul a renuntat sa mai vorbeasca. Si din privirile inspai­mantate ale vacarilor se putea vedea ca dona Eulalia era de fapt stapana fermei.

Acesta a fost tot raul pe care l-am facut. Am indraznit sa ucidem o vaca, stimata dona Eulalia! am spus eu. Acest vaquero, care zace acum la pamant, 1-a prins cu lasoul pe domnul Marshal si 1-a tarat dupa sine. L-ar fi ucis cu siguranta pe tovarasul meu, daca nu i-as fi impuscat armasarul.

Marshal? a intrebat doiia Eulalia. Noi cunoastem si respectam acest nume. Un domn, Allano Marshal, a locuit la sora mea, in San Francisco.

Allan Marshal din Louisville? am intrebat eu.

Da, da! intocmai! il cunoasteti?

Desigur. Domnul Bernard Marshal, prietenul meu, giuva- iergiu din Louisville, este fratele lui Allan Marshal, despre care ati vorbit dumneavoastra!

Sfanta Lauretta! Asa e! Allano Marshal avea un frate pe care-1 chema Bernardo. Alma, inima ta nu te-a inselat! Vreau sa va imbratisez, senor Bernardo! Fiti bine venit in casa noastra!

Bernard se bucura sa afle o veste despre fratele sau, dar s-a ferit sa se lase imbratisat si a dus mana doamnei catre buze.

Tocmai 0 caut pe fratele meu, a spus Marshal. Stiti cumva unde este?

Alma, fiica mea, a fost in vizita la sora mea si mi-a spus ca senor Allano urma sa mearga la niste mine. Oamenii acestia sunt prietenii dumneavoastra, senor Bernardo?

Da. Sunt cu totii prietenii mei. Le datorez chiar viata! Senor Shatterhand m-a scapat de la moarte sigura, caci puteam sa mor de sete in Llano Estacado. Apoi m-a salvat din mainile comansilor.

Femeia a batut din nou din palme, exclamand:

Sfinte Dumnezeule! Asa aventuri ati trait? Trebuie sa ne po­vestiti totul, totul! Cum se face ca dumneavoastra sunteti mormon si fratele dumneavoastra nu?

Nu sunttm mormoni, dona Eulalia! A fost doar o gluma!

Doiia Eulalia s-a intors numaidecat spre fermier, intreband:

Ai auzit, don Fernando de Venango y Gajalpa? Ai auzit ca nu-s mormoni, si nici hoti sau ucigasi nu sunt? Dumnealor vor fi oaspetii nostri si vor ramane aici cat vor pofti! Alma, du-te repede la bucatarie si adu o sticla cu rachiu de busuioc! Trebuie sa bem in cinstea venirii acestor domni!

Auzind ca va fi adusa o sticla de rachiu de busuioc, fermierul s-a inveselit pe data. Se pare ca don Fernando nu se putea bucura de minunata bautura decat la ocazii deosebite si de aceea omul era multumit ca ne adusese la ferma sa.

Senorita Alma a sarit de la locul ei. As indrazni sa spun ca se misca atat de iute, incat jegul de pe picioarele ei ameninta chiar sa plesneasca!

M-am ales cu un pahar mare de rachiu. Cel ce stie ce inseamna rachiul de busuioc va crede ca noi abia daca am sorbit din scarboasa licoare, iar reprezentantele sexului frumos abia daca au luat o inghititura. Trebuie sa spun ca nu s-a intamplat deloc asa. Doamna s' domnisoara si-au golit paharele dintr-o inghititura. Winnetou,

care nu bea niciodata "apa de foc', nu s-a atins de bautura, dar fermierul isi tot umplea paharul care se golea ca prin farmec. A fost nevoie de interventia hotarafa a sotiei sale, care 1-a apostrofat pe bunul don Fernando:

Gata, gata, don Fernando de Venango y Rostredo! Dumneata stii prea bine ca nu mai am decat doua sticle din acest minunat rachiu! Du-i pe acesti senores in camera! Noi vom face tot ce ne sta in putere pentru a va pregati ceva de-ale gurii. Cred ca va este foame tuturor! Hai, Alma! Scuzati-ma, domnii mei!

Doamna si domnisoara au disparut indata, iar don Fernando ne-a dus in ceea ce senora Eulalia numise "camera', mai curand o mica odaie. in incaperea modesta se afla o masa mare din lemn si doua banci lungi. Ne-am asezat cu totii, dar vazand ca vacarii s-au apropiat de caii nostri pentru a se ingriji de ei si pentru a arunca o privire prin coburi, am iesit din "camera' si am luat numaidecat seile si coburii. Nu de alta, dar stiam ca cei mai buni vaqueros erau intotdeauna si cei mai dibaci hoti.

I-am cerut lui Cesar sa ramana langa cai si sa-i duca la pascut, chiar in fata fermei. Negrul nu era deloc multumit si mi-a spus:

Massa acuma mancat mult, bun, frumos la camera! De ce biet Cesar trebuie ramai aici?

Pentru ca tu esti mai puternic si mai viteaz decat Winnetou sau Sans-ear si numai tie iti puteam incredinta caii! i-am spus eu.

Oh, ah, adevarat asta! Cesar puternic si curajos este! El pazit cai si nimeni nu furat!

Negrul era acum pe deplin multumit si m-am intors in "camera' unde domnea tacerea. Doamna si domnisoara au aparut in sfarsit. Acum aratau cu totul altfel. Erau imbracate de parca s-ar fi aflat pe Almeda¹.

Straiele doamnelor si domnisoarelor din Mexic seamana cu cele pe care le poarta reprezentantele sexului frumos din batrana Europa. Poate ca in Mexic hainele sunt mai bogat impodobite. Oricum, la femeile din Mexic se poate vedea un obiect vestimentar necunoscut in Europa. Este vorba despre rebozo, un soi de sal lung

¹ Mare bulevard din Mexico City (n.a.).

de doi metri, pe care mexicancele il poarta pe cap sau pe umeri. Atunci cand se duce in vizita la cate o prietena, senora sau senorita isi va pune rebozo-u pe cap. Salul 'poate acoperi parul si intreg spatele, dar poate fi purtat si astfel incat sa acopere fata femeii sau fetei. De fapt, el nu acopera doar fata, ci intreaga faptura a mexicancei.

Un rebozo fin este intotdeauna lucrat, sau mai bine spus impletit de mainile unei indience. Pretul unui rebozo fin variaza intre optzeci si o suta saizeci de pesos.

Atat dona Eulalia, cat si senorita Alma purtau cate un astfel de rebozo de cea mai buna calitate. Amandoua se spalasera pe maini si pe fata si erau incaltate cu pantofi. Daca nu as fi avut ocazia sa le vad in "vesminte de lucru', as fi putut spune ca fiica fermierului a facut o impresie buna asupra mea.

Cele doua urmase ale Evei s-au asezat la masa, lasand-o pe batrana negresa sa se ocupe de toate. S-a vorbit mult despre "senor Allano' si am inteles ca Alma il "vanase' pe frumosul giuvaiergiu, pe care nu-1 putea uita.

Mancarurile ce ni s-au servit au fost specific mexicane: carne de vita cu orez, cu boia din belsug, totul avand o culoare caramizie, turte cu usturoi, legume uscate, garnisite cu multa ceapa, carne fripta, acoperita cu un strat gros de piper negru, pui cu usturoi si ceapa. Cand am terminat de mancat, gura-mi era arsa de boia si piper, iar in stomac simteam usturoiul si ceapa care parca incepeau sa fiarba, punandu-mi maruntaiele pe foc. Pe loc, mi-au venit in minte stihurile:

inghitit-am iute tot ce mi s-a dat

Si acum sunt disperat.

Mi-era de parca-nghitisem iadul cu totul

Si mii de draci isi pornisera-n stomacul meu jocul.

Plapandele reprezentante ale sexului frumos s-au dovedit a fi mai putin sensibile decat Old Shatterhand si au spalat delicioasele mancaruri cu rachiu. Pentru ca bunul Cesar sa nu ramana cumva

nemancat, am avut grija sa-i trimit printr-un vacar o portie mare de bunatati mexicane.

Rachiul ramas a fost turnat cu grija intr-o cutie de pomada. Cine stie, poate ca, amestecat astfel cu produsul cosmetic, minunata licoare avea sa se transforme intr-un leac miraculos! Este de necrezut, dar urmasele Evei au baut si rachiul din cutia de pomada!

Nici nu putea fi vorba sa pornim la drum. Domnisoara Alma nu se mai dezlipea de bunul Bernard, iar eu, biet vanator din Vest, am ramas in compania doamnei Eulalia, pentru a-i face neobosit complimente. Pe cat de aspra se aratase sotia fermierului la inceput, pe atat de indatoritoare si blanda se arata a fi acum. Daca pentru ea fusesem la inceput doar Old Shatterhand, pe parcurs am devenit senor Carlos si mai apoi don Carlos. in timp ce Bernard isi depana viata, vorbindu-i neobosit domnisoarei Alma, eu am ajuns in ochii doamnei Eulalia bravul si curajosul don Carlos. Cand ne-am ridicat, in sfarsit, de la masa, doamna Eulalia 1-a intrebat pe dragul de Carlos ce ar dori sa-i duca viitoarei sale sotii ca suvenir din Mexic. La asa intrebare nu puteam raspunde printr-o minciuna si i-am spus bunei doamne Eulalia ca nu aveam de gand sa ma insor. Pentru a nu o mai retine de la indatoririle ei, i-am comunicat sotiei fermierului ca trebuia sa ma ocup de cai si am iesit din incapere, grabindu-ma sa ajung la Cesar.

Negrul zacea intins pe burta si facea cu mainile si cu picioarele niste gesturi care pentru mine erau de neinteles, scotand tot soiul de sunete cu totul ciudate. Mi s-a parut chiar ca bunul Cesar ar studia la anclong¹ niste complicate partituri de Richard Wagner.

Cesar! am strigat eu.

La auzul glasului meu, negrul a ridicat putin capul si a inceput sa urle:

Oooh! Massa! Massa! Massa!

Ce s-a intamplat?

Oooh! Ooh! Oh! Maaassaaaa! Cesar ai mancat tot si acum Cesar ars ca foc! Parca foc in Cesar este! Parca Cesar cuptor este! Massa ajutat Cesar, fiindca Cesar murit!

¹ Instrument muzical, din tuburi de bambus, cantarind cca 25 de kilograme (n.a.).

Acesta era, desigur, efectul piperului, al cepei si al usturoiului. Bietul Cesar avea, intr-adevar, nevoie de ajutor, caci fata lui semana cu aceea a unui muribund.

Trebuie sa bei ceva care sa te aline! i-am spus. Ce vrei, lapte, apa sau rachiu de busuioc?

Negrul a sarit numaidecat in picioare, zicand:

Oh, oh, massa! Lapte si apa nu ajutat nimic la Cesar! Numai rachiul salvat biet, bun Cesar!

Atunci du-te repede la doamna Eulalia si spune-i ca mori pe loc, daca nu bei rachiu!

Negrul a disparut pe data si s-a intors foarte repede, tinand in mana ei, da, tinand in mana o sticla de rachiu pe jumatate plina! Eram de-a dreptul uluit! Buna doamna Eulalia ii daduse lui Cesar tot rachiul pe care-1 mai avea!

Doamna Eula nu vrei dat rachiu la Cesar, dar Cesar spus ca dom' Charley trimis pentru rachiu si atunci doamna Eula ai dat rachiu la Cesar! mi-a comunicat negrul, fericit.

Bine, bine! Bea ca sa scapi de usturime si de durere!

La cina am fost poftiti din nou in "camera'. Doamna Eulalia s-a asezat langa mine si mi-a soptit la ureche:

Don Carlos, trebuie sa va spun o taina!

Despre ce este vorba, scumpa doamna? am intrebat eu, cu prefacuta curiozitate.

Nu va pot spune nimic acum! Dupa ce terminati cina, veniti la platanii din fata fermei!

Aha! O intalnire, carevasazica! Nu se cuvenea s-o refuz, mai ales ca buna doamna ar fi putut sa-mi comunice un lucru important.

Dupa cina, am iesit pe poarta deschisa si m-am intins sub platani. Din pacate, am fost nevoit sa renunt foarte repede la aceasta pozitie comoda, pentru ca senora Eulalia se apropia cu pasi repezi.

Don Carlos, a inceput ea, don Carlos, va multumesc! V-am cerut sa veniti aici, pentru ca aveam a va spune o taina! As fi putut vorbi cu altcineva, dar m-am gandit la dumneavoastra, fiindca fiindca

Fiindca ati stat langa mine la masa si pentru ca v-a fost mai usor sa ma chemati in acest loc. Nu-i asa, senora Eulalia?

Asa e! Da, intocmai! Ascultati-ma! Don Bernardo a vorbit despre cei doi raufacatori pe urmele carora ati pornit! Ei au fost la ferma noastra!

Ah, da? Cand?

Au plecat de aici alaltaieri dimineata.

Si incotro au pornit?

Ziceau ca se indreapta spre Sierra Nevada, pentru a ajunge apoi la San Francisco.

Aceasta era pentru mine o informatie foarte importanta si am inteles de ce sotia fermierului dorise sa mi se destainuie. Alma vorbea mereu despre Allan. Probabil ca le vorbise si lui Fred si Patrick Morgan despre fratele lui Bernard. Dona Eulalia se temea ca banditii i-ar fi putut face rau lui Allan pentru a se razbuna pe Bernard si pe noi.

Sunteti sigura ca ei au fost, doamna Eulalia?

Ei au fost, cu siguranta, chiar daca si-au luat alte nume!

Cei doi i-au pus fiicei dumneavoastra o sumedenie de intrebari legate de sora dumneavoastra si de senor Allan?

Da. Oamenii aceia ne-au si rugat sa le dam ceva prin care sora mea sa fie incredintata ca au fost la noi.

Despre ce este vorba?

Despre o scrisoare pe care cumnatul meu mi-a trimis-o din San Jose.

Cumnatul dumneavoastra se mai afla in viata?

Da. Este proprietarul hotelului "Valladolid' din Sutterstreet si se numeste Enrique Gonzales.

Cand a plecat domnisoara Alma din San Jose pentru a se intoarce acasa?

-- in urma cu trei luni.

Vreti sa mi-i descrieti pe cei doi oameni carora le-ati dat scrisoarea?

Dona Eulalia mi-a indeplinit rugamintea, si mi-am dat seama ca avea dreptate. Cei doi straini care fusesera la ferma si plecasera spre San Francisco erau, intr-adevar, Fred si Patrick Morgan.

I-am multumit din suflet pentru tot ceea ce-mi spusese si m-am alaturat tovarasilor mei, care voiau sa se odihneasca. Urma sa stam

si de straja pe rand. Fermierul crezuse de cuviinta ca era mai bine asa, iar eu eram intru totul de acord cu el.

intr-o ferma mexicana exista de cele mai multe ori un singur dormitor, in care se odihneste toata lumea. Uneori in dormitor sunt gazduite si animalele, de la cai si vaci, pana la pisici, expresia "cu catel, cu purcel' fiind valabila in sensul propriu. Podeaua dormitorului este din lut, fiind acoperita uneori cu paie sau muschi, un mediu minunat pentru scorpioni, paianjeni, omizi si alte vietuitoare de soiul acesta. Atunci cand doarme, mexicanul foloseste ponchoul drept patura.

Aceasta era situatia si la ferma lui don Fernando de Venango. in aceeasi incapere se odihneau fermierul, doamna Eulalia, domnisoara Alma, vacarii, negresa cea batrana si noi, distinsii oaspeti. Ma simteam intocmai ca intr-un han de mana a doua din Germania. Acolo, in schimbul unui banut, ai dreptul de a dormi in paie si de a folosi spatarul vreunui scaun vechi drept perna. As fi fost multumit daca as fi putut sa dorm sub cerul liber, dar as fi jignit-o pe senora Eulalia.

A doua zi in zori, am pornit la drum in urarile de bine ale tuturor fiintelor umane care se gaseau la ferma. Chiar si vacarul pe care-1 doborasem la pamant ne-a urat drum bun si a facut-o probabil la porunca doamnei Eulalia.

Don Fernando de Venango y Colonna de Molynares de Gajalpa y Rostredo ne-a insotit o buna bucata de drum, intorcandu-se la ferma abia dupa ora pranzului. Fermierului ii parea rau sa se desparta de "misionarii mormoni', desi tocmai acestia ii bausera o buna parte din minunatul rachiu.

Am ajuns pe malul lacului Mono, dar ne-am odihnit doar pentru scurta vreme. Caii nostri isi recapatasera puterile, pentru ca se odihnisera la ferma lui don Fernando.

Am trecut Muntii Sierra Nevada si am ajuns la Modesto. Apoi am calatorit cu trenul, ajungand, in cele din urma, la San Francisco.