|
|
|
Vasile Voiculescu - articularitati ale creatiei lirice
Vasile Voiculescu, afirmat in epoca "Gandirii' (din deceniul al treilea al secolului XX, alaturi de alti traditionalisti ca Ion Pillat, Adrian Maniu, Nichifor Crainic, Lucian Blaga s. a.), este si un poet religios. Definitorie in acest sens este culegerea "Poeme cu ingeri' (1927) in care poetul se recunoaste mistuit de setea de cunoastere, manifestata in cantarea Creatiunii, in dorinta de obiectivare a ei: "Parinte, unde sa te caut si pentru ce te-ascunzi mereu? /Pe urma ta in brazda vietii alerg pe la-nceputul lumii' (sa fie o coincidenta ca versurile seamana foarte mult cu cele scrise de Tudor Arghezi in "Psalmii' din volumul "Cuvinte potrivite' - 1927?). Ca si la Tudor Arghezi, drama lirica se consuma intre "oftari de ingeri si-ntre scrasniri de dinti' (G. Calinescu). ingerii apar pretutindeni, omul simte voluptatea de a fi strivit de divin.
Debuteaza la "Convorbiri literare' in 1912, iar editorial, cu volumul "Poezii' (1916; acesta este anul de debut al lui T. Arghezi cu poezia "Tatalui meu', in "Liga ortodoxa' a lui Macedonski), in care se ilustreaza aspiratia la desavarsirea proprie, posibila prin descoperirea lui Dumnezeu. Modalitatea artistica principala este imbinarea motivelor crestine in cantecele lumesti. "Poezia lui devine cuminecatura pentru sufletul ce canta dincolo de aparentele inselatoare ale vietii' (I. Pillat). Nostalgia pamantului (pe care o are si I. Pillat) se intrepatrunde cu mesajele cerului. Aspectul general al poeziilor din volumul de debut este impacarea, imbinarea nesilita ca intr-un miracol de dragoste pura, armonie ce-1 apropie mult de folclor. Aceasta poezie de tinerete se lasa oarecum influentata de lira lui Panait Cerna (care era panteist) prin intoarcerea catre sufletul stramosesc, reinviind "cumintenia pamantului si frumusetea parguita de soarele de peste veac al credintei crestine', prin evocarea nostalgica a satului parintesc si sentimentul de instrainare: "Doina si iar Doina, floare fermecata / Floare care canta / Tu cresteai pe malul / Oltului odata / Cand sareau haiducii la chemarea-ti sfanta' (ultimul vers pare a fi rupt din "Oltul' lui O. Goga).
Doi ani mai tarziu (de la debut) primea premiul Academiei pentru volumul "Din tara zimbrului si alte poezii' (1918), care contine versuri inspirate din primul razboi mondial; dintre acestea unele au accente din poezia lui Cosbuc, iar altele, accentele dramatice ale lui Goga (lirica volumului se remarca prin cantarea durerii colective determinata de slutirea hotarelor noastre, prin aspiratia spre desavarsire si puritate. Temele predilecte sunt mila, suferinta, supunerea.
in 1921, volumul "Parga' anunta orientarea poetului spre un nou univers imagistic alcatuit din tablouri solemne, biblice. Titlul acestui volum este cel al poemului programatic ce-1 deschide poezia "Parga': "Am fost un pom zabavnic.. .tarziu din rasarit / Nu m-au crutat nici grindini nici seceta-ndelunga, / Mi-s crengile sucite si cresc pipernicit. / Iar biata radacina, caznindu-se s-ajunga / in lutul gras si reavan, prin pietre-a sfredelit' (motivul poemului va fi prelucrat de poetul M. Beniuc, in "Marul de langa drum' - tot poezie programatica!). Poemul se structureaza in jurul alegoriei radacinii (ca simbol al traditiei), iar tonul generos este cel al confesiunii (ca, mai tarziu, la Beniuc: "Sunt mar de langa drum si fara gard / in mine poame rosii ard' etc.).
in volumul "Parga', Voiculescu exploreaza pesterile din sufletul omului, pesteri ale constiintei -motiv de meditatie filozofica (si la Panait Cerna), care au peretii arsi de lava, iar destinul strabate grotele sufletului sub povara intunericului ("Destin'). Viziunea trista si abatuta a pesterilor aminteste de expresionismul blagian: "Nucul', "Lacul zanelor', "Doi gemeni'. Ultima pastreaza parfumul si tonalitatea poeziilor lui Pillat: "A dat pe rod porumbul si acuma grabnic leaga; / La subtioara frunzei, pe verdele covor / Cresc doi stiuleti de-o-seama sugandu-i seva-ntreaga, / Iar foile-i infasa in scutecele lor'.
Poeme ca "Piatra aurifera', "Noul mag', "Curte pustie', "Nori de vara', "Nunta taraneasca', "in gradina Ghetsemani' sunt remarcabile prin autocontemplarea spiritului, a samburelui de divin umanizat, intoarcerea spre obarsie e intoarcere spre Dumnezeu. Drumul e o mixtura de real si fantastic. Originea crestina a neamului sau calauzeste omul si arta sa. ingerul e "instrument mitologic elementar' (G. Calinescu), o metafora a unui trup situat intre memorie si neant.
Fabulosul din"Parga' este ideatic (de idei) in care eroii se numesc Credinta, Vointa, iar Omul ancoreaza la Tarmul Muncii; Macul se insoara cu Cicoarea, petitoare fiind Baba Gargarita si rival Craiul Flutur'.
Ipostaza de crestin umilit, "convins ca cerul nu poate fi uimit', ii sugereaza imagini de un monumental serafic: "Soarele a navalit inlauntrul meu / Si cu el odata / Lumea toata/ ingerul luminator a zburat aiurea / Lasandu-si infipta securea: / Cocioaba sufletului de atuncea insa-i plina / De soare, de slava, de lumina'.
in evocarea miturilor crestine (tot cu accente traditionaliste), poetul se simte un fel de anti-Prometeu care uimeste cerul (cata asemanare cu Al. Philippide din "Izgonirea lui Prometeu'!): "Cand vulturul trimis sa ma sfasie / Va tabari cu groaznicul sau cioc // Din inima-mi sa rupa o fasie / Sa-si vada pliscul negru luminat / Si-aprins pe loc de-atata bucurie, // Sa duca-n ceruri taina ce-a aflat!'
Originalitatea volumului "Poeme cu ingeri' porneste de la peisajul care oscileaza intre spatiile interioare si cele exterioare ale Baraganului sau cele marine ("Harfele marii'), dar, mai ales, se poate vorbi de originalitate la nivelul prozodiei: versului clasic i se substituie versul polimetric liber.
Peisajul interior devine natura metafizica, fiindca ideea si sentimentul prind trunchiuri si frunze de cedru ("Ostrov incins de ape').
Ancorarea permanenta in mit, in credinta asigura nota arhaica a imaginilor si tonalitatii versurilor. Nu numai prezenta ingerilor evoca sentimentul religios, ci si unele poetizari ale multor pagini din Biblie: "Isus pe ape', "Pregatire de cina', "Cina cea de taina'.
Dorinta de materialitate incheaga substanta gandurilor: "Se lasa fumul vremii greu, gros, inecacios /.. .Calcate, jefuite de toamne ce le-a ros / Padurile de ganduri ingalbenite tac'.
Poeziile din volumul "Destin' (1933) au ecouri autobiografice. Totul e vazut prin prisma copilului crescut in mediul satesc. Sunt evocate anotimpurile: toamna cu uscaciunea rosietica, iarna cu focul din vatra; o sarbatoare de balci si chiar figuri de haiduci, dar si figuri din istoria neamului: Tudor din Vladimiri, Vlad Tepes, Decebal. Poemul "Pe drumul ciobanilor' este considerat de I. Pillat o arta poetica ce-1 apropie, prin alegorie si mistic de basm, de cantecul popular si de balada ("Miorita').
Volumul "Urcus' (l 937) se remarca prin folosirea pastelului ("Chiromantie a idilei si baladei' -"Centaurul').
"Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara' (1964) sunt in numar de 90 si se constituie o continuare a celor 154 ramase de la marele poet englez. Volumul ofera imagini ale unui crestinism contaminat de Platon. Exprima o doctrina a iubirii, o erozofie (Vladimir Streinu).
In gradina Ghetsemani
"in gradina Ghetsemani' face parte din volumul ,,Parga'(1921) in care se contureaza o noua individualitate poetica si apar elemente originale ale stilului lui V. Voiculescu.
Interesul orientat de timpuriu spre partea de mister a lucrurilor, dorul de divin nascut dintr-o mare asteptare, nelinistile interioare convertite intr-o drama lirica - toate vor da nastere imaginii unui univers liturgic, in care peisajul romanesc se transfigureaza in Eden, iar ingerii, Dumnezeu si Isus constituie prezente permanente si firesti.
Titlul poeziei desemneaza un spatiu biblic si sacru: numele "Ghetsemani' vine din ebraica- Gat Shemen si inseamna "gradina unde se presau maslinile'. Aici, dupa Cina cea de Taina, conform Bibliei, si-a petrecut lisus ultima noapte de libertate, sfasiat de o stare de spaima uriasa (foarte omeneasca), cu sufletul zbuciumat de deznadejdea oamenilor, dar neinvins de tradarea lor. Aici va primi sarutul lui Iuda si tot aici va fi arestat.
Poezia este alcatuita din patru catrene. Primele trei catrene au in centru imaginea dramatica o Omului lisus aflat in gradina Ghetsemani singur, in fata destinului. Al patrulea catren prezinta natura care participa la tragismul celor ce se va intampla.
Formula poetica e cea a mitului liric, iar tema este cea a constiintei umane: posibilitatea pacatului respins chiar si in ideea de posibilitate. Cu alte cuvinte, poemul este o meditatie pe tema Legii Iubirii, care are ca sens jertfa de sine a lui lisus Cristos. Este, in acelasi timp, o elegie in care V. Voiculescu umanizeaza (chiar hiperbolizand) comportamentul Fiului Tatalui ceresc, pornind de la Evanghelia lui Luca: "Si cand a sosit in acest loc, le-a zis «rugati-va ca sa nu intrati in ispita». Si El s-a departat de ei Si ingenunchiind se ruga zicand «Parinte, de voiesti treaca de la Mine acest pahar,, dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca», iar un inger din cer s-a aratat Lui si-L intarea, iar El fiind in chin de moarte mai staruitor se ruga si sudoarea Lui s-a facut picaturi de sange, care picurau pe pamant'.
lisus traieste ca om pe pamant si, de aceea, zbaterea Lui, frica de moarte este profund umana. Prin acestea, poemul este expresionist.
Dualitatea, componenta specifica a liricii lui V. Voiculescu, apare si in acest poem: puritatea alaturi de pacat, lumina si intunericul, raiul si iadul, tentatia si abstinenta, intreaga poezie se organizeaza, astfel, in jurul elementelor ce tin de natura duala a lui lisus (El este, in acelasi timp, om cu toate pacatele pe care le simt oamenii, dar si Fiul lui Dumnezeu, deci esenta spirituala), inaintea martiriului, lisus ezita. Depasirea momentelor de zbucium, de teama este de natura divina.
Ideea poemului este, de fapt, o optiune: intre real si ideal este preferat idealul. Abordarea temei religioase si a ideii de moralitate perfecta imprima versurilor o tonalitate cu iz arhaic (in stilul psalmilor arghezieni).
Poezia se deschide cu imaginea lui lisus-Omul "cazut pe branci in iarba' si inspaimantat de soarta pe care si-o asumase, de moartea cruda care-1 astepta: "Isus lupta cu soarta si nu primea paharul.. ./Cazut pe branci in iarba se-mpotrivea intruna,/ Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul,/ Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna'. Verbele la imperfect ("lupta', "nu primea', "se-mpotrivea', "curgeau', "starnea') dilata durata (timpul) zbuciumului Celui harazit mortii; aceste clipe (care pot parea veacuri datorita imperfectului) de chin si incertitudini reprezinta singuratatea Logosului (Cuvantul Prim conform Bibliei: "La-nceput a fost Cuvantul') intrupat in materie; metafora "sudori de sange' (care in "Miorita' erau "lacrimi de sange') si comparatia "chipu-i alb ca varul' atesta zbaterea materiei aflata in cumpana cu Neantul, dar fara de care nu este posibila intoarcerea in Fiinta.
Versul larg are ecou de limbi de clopot in amurg de sarbatoare sfanta si impune viziunea atotputernicei miscari spre starile pure in care contrastele se genereaza si se cheama, in aceasta ipostaza, lisus e vointa, forta, prototipul realitatii si crezul: "Nu primea paharul'.
Voluptatea durerii este cautata, vazuta ca un preambul al frumusetii, al luminii, al aspiratiei implinite: "curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul'. Metafora "sudori de sange' este sugestiva pentru efortul urias de impotrivire. Prin imagini vizuale contrastante se pun in opozitie omenescul si divinul, sugerate, pe de o parte, de sangele care reprezinta viata terestra si efemerul si, pe de alta parte, albul, simbol al puritatii ceresti. Intensitatea durerii hiperbolizata capata proportii cosmice, intreaga natura fiind strabatuta de o jale metafizica: "si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna'.
Urmatoarele doua catrene dezvolta tragedia Omului inspaimantat de patimile Crucificarii, dar si depasirea acestui moment prin intelegerea sensului misiunii divine a lui lisus. Prin alternarea perspectivei, indoiala, ezitarea sunt hiperbolizate. "Infama bautura' - simbol al pacatelor omenirii ce trebuie rascumparate prin jertfa - se ascunde sub aparenta amagitoare a mierii, iar veninul "groaznic' ar putea fi convertit in "dulceata', metafora pentru binele imens pe care il aduce omenirii lisus prin jertfa suprema.
Lupta cu moartea depaseste limitele unei drame omenesti, ea reprezentand, alegoric, esenta eternului conflict dintre suflet si trup, dintre spirit si materie (care a facut obiectul primei carti de filozofie scrisa de Dimitrie Cantemir: "Divanul sau galceava inteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul').
Tendinta generala este de hiperbolizare pentru ca, astfel, sa se sublinieze si mai mult efortul de a ocoli ispita. Strigarea lui lisus e "amarnica', cupa e "grozava', setea "uriasa', iar sufletul pare a se "rupe': "O mana neindurata tinand grozava cupa / Se cobora imbiindu-1 si i-o ducea la gura// in apa ei verzuie jucau sterlici de miere/ Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata/ Dar falcile-nclestandu-si cu ultima putere/ Batandu-se cu moartea, uitase de viata!'. Paharul chinurilor ("grozava cupa') se asociaza, in viziunea poetului, si cu Graalul. in el, losif din Arimateea ar fi cules picaturi de sange de sub crucea rastignitului. Astfel paharul devine Sfantul Graal30, simbol al puritatii.
Inversarea valorilor intre lumea materiala si cea divina este sugerata, in aceste versuri, prin simboluri antitetice precum venin/miere, moarte/viata. Omul-Dumnezeu (sau Dumnezeu prefacut in om, pentru iertarea pacatelor omenirii) duce lupta cu moartea naprasnica, cu suferinta, dar stie ca-n "apa verzuie' (e vorba de paharul de smarald) cu otrava, sub venin, se afla dulceata izbavirii in chip de "sterlici de miere' ("pete mici galbene'). Asociatia venin/dulceata (altfel interpretabila, mai curand, in sens profan) o gasim in poezia "Testament' de Tudor Arghezi: "Veninul strans 1-am preschimbat in miere/ Lasand intreaga dulcea lui putere', in acelasi chip, prin puterea omeneasca in suferinta si dumnezeirea lui, lisus transforma paharul cu otrava in dulceata, adica atinge euforia spiritului, a patimirii pentru mantuirea lumii.
Poezia este alcatuita din patru catrene, cu masura de 14 silabe, cu cezura dupa silaba a 7-a, care imparte versul in doua emistihuri egale; fiecare emistih este format din doi iambi (dipodie iambica) si un amfibrah, cu rima incrucisata si feminina, ca si cum poetul ar fi vrut sa cuprinda intr-o forma perfecta ideea de perfectiune, pe care o are numai divinitatea.
Dimensiunile zbuciumului sufletesc sunt realizate prin epitete metaforice: "sudori de sange' si hiperbole (realizate mai ales, prin inversiune:'grozava cupa', "amarnica strigare'): "sete uriasa', "veninul groaznic'.
Ultimul catren completeaza spatiul gradinii Ghetsemani, care devine astfel imagine a unui Cosmos evanghelic sanctificat prin jertfa, intrucat aici incepe drumul calvarului intru izbavire; acum natura isi pierde frumusetea calma. Personificarea maslinilor care "pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-L mai vada', ca si prezenta uliilor care se rotesc dupa prada au valoare de sugestii ca in estetica simbolista: maslinii ar putea fi apostolii care-L parasesc pe lisus in acele clipe grele, cuprinsi de spaima, de panica; ulii ar putea fi dusmanii lui lisus (imaginea din aceasta strofa sugereaza ideea ca s-a implinit versetul din Biblie: "Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei').
Nucleul poeziei (ca si prozodia) are tiparul clasic: dubletul antinomic (soarta - paharul, cupa -setea, venin - dulceata, viata - moarte) se realizeaza prin unirea cuvantului concret (pahar, venin, cupa) cu cel abstract (sete, dulceata, moarte), al celui vechi cu cel nou, al celui aspru cu cel suav. Toate dau masura talentului lui Vasile Voiculescu.
Sonetul CLXXXIII
"Sonetul CLXXXIII' face parte din volumul "Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare, in traducere imaginara de Vasile Voiculescu' (publicat postum, in 1964). Poetul a continuat numaratoarea lui Shakespeare, scriind inca 90 de sonete pe care le-a adaugat celor 154 ale marelui poet si dramaturg englez si le-a numerotat in continuare.
Tema sonetelor este "iubirea vazuta ca un concept deschis spre semnificatiile universului' (Eugen Lovinescu). Iubirea devine durere ("Sa fie dar Iubirea o masca a durerii' - in "Sonet 21'), eternitate ("in ei am pus Iubirea langa Eternitate' - "Sonet 22'), foc sacru ("in tainica-i vapaie sa arzi far' de cenusa', "Sonet 19'), transfigurare ("Si-o dragoste inalta si-adanca incepu', "Sonetul 13'), geneza si sens de a fi al poeziei ("Crescand misterioasa a noastra poezie / Din dragoste nascuta in zbucium si ardori', "Sonet 6'), floare sau potir al vietii ("Ci un potir de unde sug viata si strang mir', "Sonet 4'), comoara ("Ca peste o comoara in veci harazita mie', "Sonet 5'), lovita de cruzime ("in coastele iubirii cruzimea-i ager pinten', "Sonet 27'), iubirea e insasi lumina creatiei ("Alaturi de lumina creata-n empireu / Iubirea fu o noua lumina pentru lume', "Sonet 37'), este sensul de a fi al omului, al vietii, al Universului ("Mereu cersim vietii ani multi, asa-n nestire / Ne razvratim, ne plangem de piericiunea noastra / Si inca nu-ntelegem ca fara de iubire / Se vestejeste Timpul in noi ca floarea-n glastra', "Sonet 29').
Versurile sonetelor sunt solemne, iubirea devine o intalnire "in pur azur de duh', iar puterea ei propulseaza cuplul in limpedea transcendenta ("Sa ardem impreuna de acelasi foc ceresc').
Sonetele alcatuiesc un ciclu unitar, dupa modelul sonetelor din literatura universala ale lui Dante Alighieri, Petrarca, Michelangelo.
Tema "Sonetului CLXXXIII' este izbavirea de Timp prin Iubire. Numai astfel omul i se poate sustrage devoratorului Kronos si poate dobandi, fie si pentru o clipa, revelatia eternului.
Primele doua versuri caracterizeaza fiinta umana, mereu stapanita de sentimentul tragic al finitudinii; din proportiile lui - dramatic resimtite - se nasc cele doua ipostaze complementare ale omului: de Cersetor al vietii si de Razvratit impotriva Soartei.
Frecventa pluralului ridica dimensiuni universale iubirii, soartei (destinul) si omului ("cersim', "ne razvratim', "plangem', "piericiuneanoastra', "nu-ntelegem', "primim', "rasadim', "vecie data noua').
Dintre toti semenii sai (care si-au purtat blestemul primordial pe undele fluviului heraclitic), omul modern traieste cel mai acut presentimentul mortii. Pacatul pe care el il savarseste este ignorarea iubirii: "Si inca nu-ntelegem ca fara de iubire / Se vestejeste Timpul in noi ca floarea-n glastra'.
Metafora timpului-floare (care "se vestejeste') castiga semnificatii cosmice, sugerand boala si agonia Timpului.
Cei doi termeni ai discursului liric ("Timpul'si "Dragostea'), scrisi cu majuscule, devin simboluri. Timpul harazit fiecaruia dintre noi este un fragment din Marele Timp al Fiintei universale ("Rupt din eternitate'). Comparat cu un altoi plantat pe stanca, timpul individual isi pierde apartenenta la vecie in absenta Eresului ("Cand Dragostea-i unica vecie data noua').
Comparatia "Se vestejeste Timpul in noi ca floarea-n glastra' este sugestiva pentru ideea ca Timpul insusi devine efemer, pentru ca efemera este viata omului, a florii care se masoara prin durata (timp), iar metaforele "altoi subred', "seva noua', cat si versul metaforic "Noi il primim cu gheata si-1 rasadim in cremeni' au de asemenea o mare forta sugestiva: ne nastem din iubire ("altoi subred'), crestem si inflorim numai prin iubire si o conservam pentru a o transmite urmasilor nostri si astfel Timp universal devine sinonim cu Dragostea eterna.
Panteismul poetului isi manifesta forta de proiectie cosmica, universala. Efectul abaterii de la iubire poate fi distrugator: "Noi il primim cu gheata si-1 rasadim in cremeni'. Nemurirea se confunda, acum, cu urmarea unui drum, a sensului vietii, care pentru om e Iubirea sinonima cunoasterii, trairii intense, arderii in cultul datinei: "Cand Dragostea-i unica vecie data noua, / Ci-n van acum te manii pe mine si mi-arunci / Minunile iubirii n-au stavila pe lume'.
in partea a doua a sonetului, aspiratia catre puritate se converteste in aspiratia catre nemurire.
increzator in faurirea destinului, a determinarii vietii conform aspiratiei, prin puterea de a lupta, de a folosi toata istetimea mintii si intreaga caldura a sufletului, omul domina timpul. Puterea lui inseamna creatie in trecut si viitor, realizata concomitent. "Ca Lazar la auzul duioaselor porunci / Chiar si ori de unde ma vei striga pe nume / Chiar de-as zacea in groapa cu lespedea pe mine / Tot m-as scula din moarte ca s-alerg la tine'. Cultura, iubirea pot aspira la viata eterna daca se alimenteaza din mutatiile (schimbarile, evolutia) ce au loc in "matricea stilistica' (L. Blaga) (in specificul fiintei nationale). Numai astfel omul poate domina fortele oarbe inchise in timpul uman (timpul individual), numai astfel omul are posibilitatea de a fi la acelasi nivel cu divinitatea.
in aspiratia lui constanta spre arhetip si demiurg, poemul se sprijina pe metafore pivot, pe notiuni, pe simboluri: "Destin', "Nemurire', "Arhetip'.
Poetul pastreaza formele prozodice ale sonetului englez clasic, asa cum le-a practicat in epoca elisabetana insusi Shakespeare: 12 versuri cu rime incrucisate plus alte doua (uneori in chip de concluzie) finale detasate cu rima imperecheata feminina, potrivita temei poemului: iubirea. Masura larga de 14 silabe, in care cezura este marcata de virgula (in cele mai multe versuri) sau de conjunctii, lasa libertatea picioarelor iambice sa predomine un ritm combinat: "Mereu / cersim / vietii / ani multi, // asa-n / nestire = iamb + iamb + amfibrah + iamb + iamb + amfibrah. in "Sonete', Iubirea - cea dintai lege a naturii -devine cea mai pura esenta (amintind de celebra "Cantare a cantarilor' din Biblie care este, de fapt, cel mai senzual si erotic text din cate se cunoaste din antichitatea ebraica si pana in zilele noastre).
Aspiratia catre puritate se asociaza aspiratiei la eternitate, iar puritatea isi afla in Eros o implinire prin iesirea continua si obsedanta din sfera senzorialului, prin contemplarea platoniciana, prin cautarea frumusetii arhetipale.
