|
|
|
ION CREANGA - VIATA SI OPERA
Ion Creanga s-a nascut la Humulesti in jud. Neamt la 10 iunie 1839. m.31 XII, Iasi. Prozator.
Intr-un Fragment de autobiografie, Ion Creanga sustinea ca s-ar fi nascut la 1 martie 1837, "din parinti romani: Stefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulesti si sotia sa Smaranda, nascuta David Creanga". Intre 1847 si 1848 urmeaza la scoala din Humulesti, cu dascalul bisericii badita Vasile. In 1849 trece la scoala lui Alecu Bals, locuind la o gazda din satul Brosteni. Intre 1853 si 1854 este inscris la Scoala domneasca din Targu - Neamt, la parintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu), iar intre 1854 si 1855, la Scoala catihetica din Falticeni. In urma desfiintarii acesteia din urma, Ion Creanga se muta la Seminarul teologic din Iasi, inscriindu-se direct in clasa a II-a. In iunie 1858 absolva cele patru clase "de jos" ale seminarului, renunta la clasele superioare si este hirotonisit diacon, la 26 decembrie 1859, la biserica Sfanta Treime din Iasi. In anul 1864 se inscrie la Scoala normala de la Trei Ierarhi, treuta sub conducerea lui Titu Maiorescu. Remarcandu-se printre ceilalti viitori invatatori, este numit suplinitor si apoi titular la scoala ajutatoare a institutului, ramanand in acelasi timp si diacon. In perioada aceasta, Ion Creanga alcatuieste in colaborare, un numar de manuale scolare, dintre care unul cunoaste peste douazeci de editii: Metoda noua de scriere si cetire pentru uzul clasei I primaria (1868), Invatatorul copiilor, carte de cetit in clasele primaria (1871), Povatuitoriu la cetire prin scriere dupa sistema fonetica (1876). Diferitele editii ale acestor manuale contin mai multe poezii si povestiri didactice si moralizatoare, cu un caracter mai putin literar si mai mult instructiv si de initiere, dar nu lipsite de miscare si de umor: Pasarica in timpul iernei (1868), Nu lucrezi, n-ai ce manca, Ia! clopotelul suna (1871), Poveste (Prostia omeneasca), Pacala, Inul si camesa, Acul si barosul (1874). Elogiate si de Eminescu, pentru valoarea lor didactica si stilistica, importante pentru intelegerea profilului etic al autorului lor, aceste povestiri contin o dimensiune initiatica si pedagogica pe care o vom putea descoperi, in forme mai subtile si in opera de maturitate a prozatorului, in Danila Prepeleac sau in Povestea lui Harap - Alb. In anul 1871, Ion Creanga este suspendat de Mitropolie din functia de diacon. Se dusese la teatru, trasese cu pusca in ciorile de pe acoperisul manastirii Golia, isi tunsese parul si se despartise de nevasta. In urma unui raport al aceleiasi Mitropolii catre Ministerul Invatamantului, este suspendat si din slujba de institutor, in 1872, asa incat este silit sa deschida un debit de tutun in Iasi. Abia peste doi ani, in 1874, noul ministru al invatamantului, T. Maiorescu, il reintegreaza in invatamant. In aceste imprejurari, Eminescu, revizor scolar, il cunoaste pe Ion Creanga si il introduce, dupa toate probabilitatile in septembrie 1875, la Junimea, unde prozatorul citeste Soacra cu trei nurori. Povestea se publica, la 1 octombrie 1875, in revista societatii iesene, Convorbiri literare, inaugurand seria unei lungi colaborari: Capra cu trei iezi (1 decembrie 1875), Punguta cu doi bani (1 ianuarie 1876), Danila Prepeleac (1 martie 1876), Povestea porcului (1 iunie 1876) Mos Nechifor Cotcariul (1 ianuarie 1877), Povestea lui Stan Patitul (1 aprilie 1877), Povestea lui Harap - Alb (1 august 1877), Fata babei si fata mosneagului (1 septembrie1877), Ivan Turbinca (1 aprilie 1878), Povestea unui om lenes (1 octombrie 1878), Popa Duhu (1 noiembrie 1881), Amintiri din copilarie (partea I - 1 ianuarie 1881, II - 1 aprilie 1881, III - 1 martie 1882), anecdota Cinci paini (1 martie 1883). Tot in Convorbiri literare a mai aparul postum, Fat-Frumos fiul iepei (15 martie 1898). In afara textelor aparute in revista Junimii, Ion Creanga a mai publicat Mos Ion Roata, in Albumul macedo-roman (1880), si Ion Roata si Voda Cuza, in Almanahul societatii academice social-literare "Romania Juna" din Viena (1883), aceeasi publicatie in care s-a tiparit si Luceafarul lui Eminescu. In fine, partea a IV-a a Amintirilor din copilarie apare postum, in volumul II al primei editii creanga (1892), dupa ce fusese citita, in 1888, intr-un cerc al socialistilor ieseni, condus de N. Beldiceanu.
Relativ redusa ca proportii, opera literara a lui Ion Creanga, care este alcatuita dintr-un numar de povesti si povestiri si dintr-o scriere cu caracter aparent memorialistic, a fost realizata intr-un interval de timp scurt, intre 1875 si 1883. O operatie de rutina este raportarea povestilor si povestirilor lui Ion Creanga la folclor. Dar desi pornesc de la motive si scheme epice preexistente, avand o larga circulatie europeana, desi contin "personaje" (animale fabuloase, draci, sfinti, Dumnezeu, moartea) si elementele caracteristice basmelor populare (formule initiale, mediane sau finale), povestile lui Ion Creanga se disting nu numai printr-o inegalabila personalitate stilistica sau printr-o deplasare sistematica de la general spre individual si de la epic spre dramatic, ci si printr-o structura ascunsa, care a fost introdusa in text ca o dovada a elaborarii savante si a vointei de a construi. Exemplara din acest punct de vedere, este Povestea lui Harap-Alb, construita in intregime pe o miscare initiatica, organizata in doua etape calitativ distincte (initierea si verificarea), si exprimata simbolic in ceea ce s-ar putea numi "metafora drumului". Povestea, care este o capodopera de inscenare, ascunde un corp de "invataturi parenetice", o parte din "filozofia" lui Ion Creanga, care recomanda, in esenta, rabdarea, bunatatea, mila, toleranta, increderea in sansa si in prieteni.
Amintiri din copilarie, considerat primul roman al copilariei taranesti din literatura romana, este o opera compexa, greu de atribuit unei singure specii sau chiar unui singur gen literar. Fabulosul din povesti coexista cu observatia realista, nucleele epice sau dramaticesunt montate intrao tesatura de emotii lirice, liantul fiind, ca peste tot la Ion Creanga, arta povestirii, jovialitatea, umorul, complexitatea inegalabila a limbajului. Desi apeleaza la un numar impresionant de cuvinte si de locutiuni din fondul particular folcloric al limbii romane, Ion Creanga este unul dintre marii nostri creatori de stil, comparabil, prin oralitatea expunerii si prin inventivitatea asezarii in context, cu I. L. Caragiale.
Multe din povestirile lui Ion Creanga vorbesc despre o valoare inaparenta, dar care se impune cu timpul, impotriva oricaror rezistente. In Povestea porcului, un print fermecator a luat infatisarea unui animal antipatic si murdar, Danila Prepeleac strica tot ce incepe, parand ca este inzestrat cu o minte greoaie, nespeculativa, pentru ca dupa un timp sa se dovedeasca a fi mai istet decat diavolul, Harap-Alb se transforma dintr-un adolescent timid si naiv intr-un viteaz capabil sa treaca cu succes printr-o suita de incercari dificile. O forma mai complexa de a atrage atentia asupra semnificatiei valorilor virtuale sau potentiale poate fi intalnita in "nuvela" Mos Nechifor Cotcariul, in care relatia de ascundere a calitatilor umane este inlocuita de relatia de ascundere a sensurilor cuvintelor, prin echivoc. Daca in literatura populara semnificatia tipica este lupta dintre bine si rau, la Ion Creanga binele se ascunde in spatele raului si desteptaciunea poate sa ia aparenta prostiei, in asteptarea unei conjuncturi care sa faca posibila exprimarea exacta. Din acest punct de vedere, intre opera si om exista o izbitoare unitate tematica si de destin. Ambele, si opera si omul, se intemeiaza pe o incredere adanca in sansa valorilor latente, silite sa se ascunda de neintelegere si de prejudecati. In anul 1889, Ion Creanga se stingea din viata, fara sa-si fi vazut opera tiparita in volum. Cateva din povestile sale fusesera publicate in Convorbiri literare la rubrica Literatura populara, iar autorul lor fusese considerat un "talent primitiv si necioplit" (Iacob Negruzzi) sau unul dintre cei mai buni povestitori populari din Europa (Jean Boutière). Cand adevarata valoare a scriitorului incepe sa fie banuita, el este comparat cu Rabelais (N.Iorga), cu Homer (G.Ibraileanu), cu Swift si cu Sterne (G.Calinescu) sau cu scriitorii umanisti ai Renasterii (Z. Dumitrescu - Busulenga). Intr-adevar, scriitor de extractie populara, inzestrat cu un neegalat geniu umoristic si narativ si cu memoria prodigioasa a cine stie caror temelii de spiritualitate romaneasca, Ion Creanga este "un reprezentant perfect al sufletului romanesc intre popoare; al sufletului moldovenesc, intre romani; al sufletului taranesc, intre moldoveni" (G. Ibraileanu).
Scriitor clasic al literaturii romane, Ion Creanga este, in acelasi timp, un scriitor de notorietate universala. Primele traduceri au fost realizate in Germania (Mitte Kremnitz, Rumänische Märchen, Leipzig, 1882), Franta (Jules Brun Sept contes roumains, Paris, 1894) si Anglia (Leila Hamilton, The Rings of Bells, Devon, 1909). Astazi Ion Creanga este tradus in peste treizeci de limbi.
