COMPLEXUL OM-ZEITA IN FOLCLOR Sl LA EMINESCU

COMPLEXUL OM-ZEITA IN FOLCLOR Sl LA EMINESCU

Amintesc aici formularea la care ajunsesem in
urma descrierii poemei : situatia fata de iubirea pa-
minteasca a celui menit sa priveasca vic-ta sub as-
pectul vesniciei, a omului superior ursit creatiunii,
alcatuieste temelia acestei conceptii. Concentrind, as
zice : Iubirea dintre ceresc si pamintesc, iata situatia
fundamentala. Cum apare ea in dezvoltarea litera-
turilor, mai intii sub aspectul om muritor de o parte,
zina sau femeie, cu puteri supranaturale, de alta ?
Pentru ca un astfel de conspect privind o familie de
motive nu s-a facut nicaieri, nici in folclor nici in
literatura, aici fiind incercat pentru prima data, sub-
iiniez de la inceput ca scopul unui astfsl de in-
strument de lucru este sa inlesneasca o privira in
configuratia totala a motivelor unui poet.

Plecind de la folclor, voi tine deci seama, la fie-
care pas, de atitudinea lui Eminescu fata de felu-
ritele tipuri, aratind in ce masura se oglindesc ele
in opera lui.

in tipologia lui A. Aarne, gasesc si urmatorul tip r
"Un om traieste cu o zina. O paraseste. Ea isi omoara
copilul si-l maninca'. Cruzimea razbunarii vorbeste
despre vechimea tipului. In folclor si in literatura,
el are aspecte din cele mai variate.

1. Atit la noi, cit si in Balcani, precum si in in-
treaga literatura poporana universala, cunoastem po-
vesti care arata cum o zina sau zeita se coboara si
indrageste un muritor sau cum un tinar surprinde o
fecioara, lebada ori samodiva, pe cind ea se scalda,

si rapindu-i camasa, o sileste sa-l urmeze si sa-i fie
:;otie. Mai tirziu, ea isi redobindests rochita si izbu-
teste sa fuga. Citeodata, omul inamorat izbindeste
sa-si aduca iubita din nou acasa, alteori ea ramine
pierduta pentru totdeauna, intr-unele balade roma-
nesti, sotul parasit de zina este insusi Gruia lui No-
vac ; de pilda, in balada cu acest nume din colectia
iui l. G. Bibicescu. Pe un fond asemanator, putem
urmari motivul acesta pina in stravechea literatura
a Indiei. Atit vestita scena din Rigveda, Pururavas si
Urvaci, cit si marturisirile in legatura cu ea, arata
cum zina Urvaci, dupa ce-a zabovit patru ani la iu-
bitul ei, a trebuit sa-l paraseasca. Iubirea este ur-
marita de fatalitatea originii diferite.

Amintesc acestea pentru ca si Eminescu a fost
atras de o forma a motivului atunci cind a incercat
sa versifice basmul Arghir si Elena, in care Arghir,
rapind cununa zinei pe cind ea se scalda, o sileste
sa-l urmeze. Iar cind ea fuge, el pleaca in cautarea
ei. Din basme, motivul acesta a patruns si in balada
poporana, in Ardin Craisor. Mai amintesc ca la noi
acest tip, contaminat cu o legenda zoologica, a dat
material pentru cunoscuta poezie a Iui Alecsandri :
Legenda rindunicai, in care, printr-o modificare pu-
tin fericita a poetului, acela care rapeste rochita
este un zburator.

2. Dar Eminescu a mai venit in contact, si inca
foarte de timpuriu, cu un alt aspect al motivului,
intr-unele privinte, aspectul acesta este mai aproape
de cruzimea tipului primitiv, asa cum este formulat
mai sus de Anrti Aarne. El a patruns mai tirziu in
literatura noastra, si, in genere, in literaturile culte,
poate tocmai din cauza notei de cruzime primitiva.

In literatura noastra, balada Sirena lacului, de
G. Asachi, infatiseaza pentru prima data tipul po-
vestei in care zina inselata se razbuna impotriva
iubitului necredincios. Motivul acesta urmeaza foarte
de aproape o balada a lui Adam Mickiewicz si tre-

buie sa fie asezat in cadrul motivului pe care, de
la Fouque, il numim Undine²²K

Scriitorul german zugraveste cum se apropie ca-
valerul de frumoasa Undina, care mai tirziu din vina
lui il paraseste. Cind cavalerul isi sporeste vina, ca-
satorindu-se cu alta, Undina, potrivit spiritului crunt
pe care l-am vazut in pregnanta formulare a lui
Aarne, se razbuna : "il saruta cu sarutarea mortii'.

Motivul acesta a fost unul dintre cele care au vor-
bit mai de timpuriu lui Eminescu. in octombrie 1866,
el incercase o poezie : Ondina, in care cavalerul cin-
ta, intre altele, un cintec de preamarire a Ondinei.
Citez pentru aspectul de idealizare :

Ondina,

Cu ochi de dulce lumina,

Cu bucle ce-nvaluie-n aur

Tezaur.

Idee,

Pierduta-ntr-o palida fee

Dar motivul nu s-a putut inchega, pentru ca mar
intii era prea mult joc literar si prea putin experienta
adinca, apoi pentru ca era cuprins intr-o nebuloasa
de sentimente, care se luptau intre ele. Oricum, ti-
nem ca si acest al doilea motiv a intrat, ca si pri-
mul, sub forma Arghir si Elena, in sfera creativitatii
eminesciene.

3. Pastrindu-si situatiile fundamentale, motivele
evolueaza si ele potrivit imprejurarilor sociale schim-
bate. Nu e de mirare ca motivul acesta, invaluit la
inceput in atmosfera de razbunare, evolueaza mai
tirziu catre o forma care face din zina nu o putere
fatala, ci purtatoarea unui fel inalt, citeodata chiar
binefacator. (Ca sa ilustreze mentalitatea poporana
primitiva fata de situatia aceasta : om-zina, amin-
tesc turburarea adinca si revolta Fratutului Haciu,
scutierul din Jiganiada, cind stapinul sau, Becicherec,
vrea sa-l daruiasca zinii care-l ceruse. "Zinele ru-

mai ca sa strice oamenilor cata', protesteaza K*aciu).

Un tip mijlociu intre zina raufacatoare si femeia
cu insusiri ceresti, care o apropie de inger, este acela
pe care Eminescu l-a versificat in intregime in bas-
mul M/ron si Frumoasa fara corp, care urmareste de
aproape al doilea basm publicat de R. Kunisch : D/e
Jungirau ohne Korper. Ma opresc la el, pentru ca
ests un "pendant' la Luceafarul.

Un fecior de cioban, daruit cu toate bunurile,
dar si cu ursita de a dori ceea ce e mai de pret
pe lume, ajunge sa ia in casatorie o incintatoare
fata de imparat, insa, mai presus de orice, afla ca
numai fecioara fara trup n-are pereche in lume. Pa-
raseste totul ca s-o caute si o zareste cind se scalda.
O urmareste in palat, dar imbratisarile si sarutarile
lui patimase nu intimpina dscit aerul. Si cind el do-
reste : "O, de-ar avea si trup !', ea ii raspunde :
"sint vesnic tinara, vesnic frumoasa ; iubirea mea
n-are sfirsit si scadere, dar corp n-am'. Dupa ce
zaboveste mult acolo, il apuca dorul de sotia para-
sita, de imbratisarile ei. Dar inapoiat acasa, totul
ii pare searbad, dupa ce vazuse pe fecioara minu-
nata. Si se stinge, tinjind.

Am descris basmul acesta, pentru ca, asezindu-l
in cuprinsul tipologiei folclorice, ne incredintam ca
ceea ce este poporan in el este un "pendant' la
motivul din care a crescut Luceafarul. Substratul po-
poran este inamorarea unui om de o fiinta mai pre-
sus de pamint, asemanatoare cu cele de care am
vorbit mai inainte in legatura cu fecioarele-lebede,
cu scmodivele zarite pe cind se scalda. in tipologia
generala a basmelor alcatuita de Antti Aarne, si in
paralele de motive ale deosebitelor popoare, asa
cum au fost publicate pina acum in colectia inter-
nationala Folklore fellows Communications, acest tip,
deci privit izolat, este bine individualizat ; iar din
paralelele date de Bolte-Polivka la povestile fratilor
Grimm ne dam seama de larga raspindire mondiala
si de aspectele motivului.

Din confruntarea cu materialul poporan reiese
ca Kunisch a facut numeroase modificari si ca par-
tea unde intervin cele mai insemnate schimbari e
aceea care urmeaza intilnirii dintre fecioara fara
corp si nefericitul inamorat.

Am aratat mai inainte ca Eminescu s-a apropiat
de alte forme ale acestui motiv, fara sa staruiasca.
De data aceasta, ceea ce i-a vorbit in basm n-a
fost partea pur poporana, care se incheie cu ajun-
gerea eroului la castelul zinei, ci partea reflexiva,
care, de buna seama, a fost adaugata de calatoru!
german. Acesta a incercat sa dea nu o simtire umana,
ci un gind infatisat alegoric ; suferinta celui care se
zbate intre cer si pamint : cind se apropie de icoana
platonica, ii lipseste caldura vietii, iar cind se apro-
pie de viata, aceasta e lipsita de inaltimea ideala.

Daca materialul acesta, cu polaritatea aratata,
s-ar fi actualizat in constiinta unei personalitati ca
Ibsen, caracterizata prin tragica viziune a imposibili-
tatii de a uni cerul cu pamintul, ar fi desteptat un
larg rasunet si poate s-ar fi inchegat intr-o trainica
plasmuire. Motivele au si ele soarta lor. Exista intre
material, motiv si personalitate, afinitati care hota-
rasc destinul creatiunilor poetice.

Daca materialul si gindurile din Kunisch au vor-
bit lui Eminescu si l-au indemnat sa versifice basmul,
n-au cautat insa dinamismul care te face sa staru-
iesti. inalja nazuinta a eroului il apropia de sufle-
tul poetului ; polaritatea : iubire cereasca si pamin-
teasca facea sa vibreze nu numai o coarda roman-
tica, dar si una personala. De aici, caldura prima.
Dar elementele acestea nu puteau gasi in experienta
adinca a lui Eminescu un singur centru de cristali-
zare : setea lui de absolut ii cerea o atitudine hota-
rita ; omul care in erotica unea absolutul patimii cu
absolutul idealizarii nu se putea opri sa plasmuiasca
o figura care tinjeste da contradictie dintre cer si
pamint. Chiar forma data de el basmului arata ca
nu-l facuse sa vibreze adinc : de la inceput, presara

gluma usoara si ironia, spre deosebire de tonul inalt,
de strofa maiestuoasa, caracteristice primei inche-
gari a basmului din care avea sa iasa Luceafarul.
In sfirsit, figurile alegorice ale celor doua femei din
basmul Fee/oara fara corp ramineau izolate, ca in-
tr-o icoana bizantina, nu puteau fi aduse intr-un
conflict. Acesta raminea inchis in sufletul eroului,
asa ineit materialul prim nu oferea posibilitatea unei
vii incordari dramatice.

Toate acestea explica de ce Eminescu s-a apro-
piat de motivul nostru mai mult decit de celelalte
doua cercetate pina acum : I-a versificat in intre-
gime. Dar n-a staruit sa-l desavirseasca. Daca ex-
plicarea psihanalitica a eroticii lui Eminescu ar fi
adevarata, daca deci la Eminescu elanul erotic ar
fi fost separat de idealizarea erotica ; daca, de alta
parte, tabloul cu tipul sexual-veneric ar fi exact,
atunci tocmai basmul acesta, si nu cel din care a
crescut Luceafarul, i-ar fi vorbit mai mult, ar fi de-
venit capodopera lui : prin desfacerea de una din
cele doua extreme, poema putea sa aiba, ca punct
de oprire, ori absolutul sexualitatii ori pe acela al
adorarii platonice. Poetii se opresc cu toata puterea
lor creatoare anume la acel material care corespunde
mai adinc experientei lor fundamentale.

4. in tipologia literara crestina motivul nostru a
dainuit, suferind, fireste, insemnate modificari.

, Ideea inaltarii si a rascumpararii a influentat po-
trivit spiritului credintei. Contrastul dintre pamintesc
si ceresc se accentueaza si avem un nou tip : in-
gerul de o parte, ratacitul sau demonul inamorat,
de alta.

inaltarea sufletului prin iubire a dat prilej la multe
povestiri. Chiar si o fiinta intinata, un inger cazut,
inamorat de o muritoare, e inaltat prin iubire si mi-
la, devine om : povestea ingerului Cedar, inamorat de
Daidha, din La chute d'un ange, de Lamartine.

Sub forma tragica a jertfirii fara izbavire, a jert-
firii ingerului pentru demonul care nu se poate po-

cai, motivul s-a inaltat pina la poemul-mister al lui
Altred de Vigny : £/oa, una din cele mai alese plas-
muiri din poezia lumii.

Demonul lui Lermontov cu care Eminescu a avut
contact nu este strain de acest tip.

In drama, una din cele mai inalte si tragice in-
trupari e aceea a lui Wagner din Tannhauser, paca-
tosul si ratacitul cintaret, mintuit prin jertfa plina
de iubire a Elisabetei ²³⁾.

in cadrul acestui tip va trebui sa individualizam
un aspect insemnat al creatiunii lui Eminescu. Sub
forma de impacare si da rascumparare prin iubire,
motivul inger si demon a framintat mult si de timpu-
riu pe Eminescu, inca de pe vremea cind lucra la
Geniu pustiu.

Din cele aratate pina aici rezulta ca toate cele
patru tipuri ale motivului om-zina sau fiinta cereasca
au intrat in sfera creativitatii eminesciene. Dintre
acestea, Ondina si Basmul lui Arghir au ramas in
stadiul inceputurilor fragmentare, M/ron si Frumoasa
fara corp a fost versificat in intregime, dar procesul
creator s-a oprit la prima incarcare. Toate aceste for-
me s-au marginit la un rasunet literar, au gasit teren
sa prinda, dar n-au gasit teren sa infrateasca in ex-
perienta si personalitatea poetului. Singur motivul
inger sl demon a ajuns !a o cristalizare aleasa. Si
faptul acesta va trebui sa fie lamurit.

Am dobindit astfel o vedere in structura motivelor
eminesciene. Prezenta tuturor aspectelor amintite nu
poata fi o intimplare. Iar faptul ca asupra unora s-a
oprit mai putin, asupra altora mai mult si numai con-
flictului dintre inger si demon i-a dat expresie du-
rabila, este semnificativ pentru creativitatea poetului.

Din configuratia aceasta, un cunoscator putea sa
prevada ca poetul avea sa se opreasca la un "pen-
dant' din complexul femeie-zeu, si ca de plasmuirea
motivului acesta avea sa atirne in mare parte des-
tinul sau expresiv, la zenit.

Dupa cum in limba si in creatiunaa poporana,
tot astfel si in creatiunea unui adevarat poet exista
o solidaritate a aspectelor.

Privind configuratia totala a motivelor in deve-
nirea lor, nu poate sa fie tagaduita o finalitate a
expresiei. Se ridica astfel una din cele mai gingase
intrebari pentru critica literara ; trebuie ea sa se
margineasca a fi un simplu birou de inregistrare, sau
se poate inalta la o colaborare de creativitate intre
poet si critic in sensul implinirii destinului inscris in
virtualitati le poetului ?

intrebarea trebuie sa fie adincita, pentru ca este
in strinsa legatura cu ceea ce critica liberalizanta
numeste literatura dirijata, crezind ca este tot una
cu economia dirijata