|
|
|
George Bacovia apartine celei dea doua perioade a simbolismului romanesc din literatura interbelica. Poezia bacoviana nu poate fi considerata minora asa cum reiese din "Istoria literaturi romane de la origini pana in prezent" a lui George Calinescu. Criticul il incadra pe Bacovia in categoria poetilor minori confundand latura etica, morala cu cea estetica. Decadentismul liricii bacoviene are totusi o valoarea estetica intrand in legatura cu lirica poetilor simbolisti francezi.
Esentiala pentru poezia lui George Bacovia este experienta tragica asa cum sesizeaza si Tzveltana Paleologu Matta. In articolul publicat in revista "Secolul XX" intitulata "Experienta poetica a lui Bacovia". La o analiza atenta se observa ca tema caderi provine din cea dea doua structura eminesciana pe care o descopera Iona Em. Petrescu: dizarmonia universala ce conduce spre descentralizarea eului. Ideea vizibila in versul "totul cade" din "Scrisoarea I" a lui Eminescu, ajunge la Bacovia la ultima limita posibila.
In creatia sa exista o obsesie a spatiului inchis in care fiinta se simte claustrata. In "Metamorfoza cercului" Georges Poulet observa ca universul poate fi perceput asemenea unei sfere sau unui cerc in care "centrul este pretutindeni si nicaieri". Tocmai de aici provine si drumul labirintic al cautarii unui centru care pare a fi uneori casa iubitei, totusi nici erosul nu mai este o salvare; el a avut loc candva si nu mai poate fi reiterat. Astfel tema caderi rezulta si din imaginea iubitei care este de multe ori absenta. Circularitatea generata de spatiul inchis nu este una benefica, exista mai multi "topoi" ce simbolizeaza inchiderea: cazarma, parcul solitar, privinta, cavoul, carciuma, cafeneaua. Monotonia exprimata de aceasta inchidere totala este actualizata si la nivelul discursului poetic prin repetarea unor cuvinte, sintagme, sau versuri. De exemplu in poezia "Rar" fiecare strofa incepe si se termina prin acelasi vers. In versurile repetate exista repetitia unor cuvinte care sugereaza caderea, solitudinea si neantizarea: "Singur, singur, singur", "Ploua, ploua, ploua", "Nimeni, nimeni, nimeni" "Tremur, tremur, tremur", "Vesnica, vesnica, vesnica". Cuvantul "vesnic" reprezinta eternizarea starii de plictis care traduce si obsesia "splenn-ului" (amestec de plictiseala si dezgust), trasatura esentiala a simbolismului francez.
In poezia simbolista, importante sunt si culorile pentru ca ele reliefeaza sentimentele. La Bacovia, de cele mai multe ori culorile nu sunt in starea lor pura, astfel in "Tablou de iarna" albul zapezii care ar trebui sa simbolizeaza viata, este pangarit de rosul sangelui care se scurge de la abator. Totul se degradeaza. In "Decor" exista dualitate alb-negru corespondent mortii. Natura nu mai este mimetica, nu mai este reprodusa dupa realitate ci apare ca un decor teatral. Albul si negrul trimit la tema melancoliei si contureaza un decor de doliu funerar.
Violetul, culoare a nostalgiei, reprezinta iarasi impuritatea. Violetul este o combinatie dintre rosu si albastru, si in conformitate cu opinia autorilor "Dctionarul de simboluri" exprima chiar doliul. In poezia "Amurg violet" toata realitatea este vazuta prin acesta culoare a ambiguitatii ce denumeste pana la urma o ambiguitate a fiintei.
De la Eminescu, Bacovia si Nichita Stanescu se insista in poezie asupra elementelor primordiale: apa, pamantul, aerul si focul. Se poate vorbi astfel despre o adevarata poetica a elementelor. La Bacovia elementul predominant este apa, dar nu are conotatia genezei ci a suferintei prin motivul lacrimii ca in lacustra. Apa exista si sub forma potopului care distruge natura, dar si in substanta sangelui ca in poezia "Tablou de iarna". Si "Bocetul" face parte tot din campul semantic al apei, la fel ca si bautura, realitate vizibila si in poezia "Sunet": "Ca Edgar Poe, ma reintorc spre casa,/ Ori ca Verlaine topit de bautura/ Apoi cu pasi de-o nostima masura/ Prin intuneric bajbaiesc prin casa./ Si cad, recad si nu mai tac din gura". Rostirea cuvintelor nu mai exprima dialogul, ci un monolog al nevrozei ce conduce spre tragic. In "Amurg de toamna", nevroza este sugerata de starea de "rasu- plansu" regasibila mai tarziu si la Nichita Stanescu: "Si gem si plang si rad in hi in ha". Tragicul simbolizeaza tocmai universul absurd in care fiinta trebuie sa traiasca fara a trai armonia.
Caderea transpune si din poezia "Cuptor" unde motivul "caldului" nu mai are semnificatia pasiuni ca in Luceafarul, ci conduce spre imaginea mortii. Din cauza caldurii, cadravele intra in descompunere. Universul Bacovian poate fi comparabil cu modul in care Emil Cioran vede lumea, pentru ca se intalneste acelasi nihilism concretizat prin constientizarea unei lumi lipsite de Dumnezeu.
Motivul plumbului predomina in poezia lui Bacovia fiind actualizat chiar de titlul primului volum din 1916. Ca metal greu, plumbul corespunde temei caderii si are un semantism al inchiderii.
Motivul plumbului predomina in creatia bacoviana si simbolizeaza o tema a caderii. In articolul publicat in revista "Secolul XX" intitulat "Experienta poetica tragica a lui Bacovia", Tzvetlana Paleologu- Matta observa ca Bacovia anticipeaza "timpul de plumb european", de fapt poezia simbolista inclusiv cea bacoviana corespunde unei crize a omului si a limbii. Lumea este privita sub semnul absentei lui Dumnezeu. Afirmatia lui Nietzsche "caci Dumnezeu e mort" devine o realitate a universului poetic bacovian. Volumul "Plumb" aparut in 1916 contine mai multe poezii in ale caror titluri este cuprins motivul plumbului cu semantismul inchiderii: "Plumb", "Plumb de iarna", "Plumbu de toamna", etc.
In prima poezie care deschide volumul intitulat "Plumb" se exprima sentimentul unei inchideri universale. Titlul este reluat in text de 6 ori ceea de dovedeste monotonia universului inchis. Cele doua strofe care alcatuiesc textul se oglindesc una intr-alta insa aceasta simetrie nu corespunde armoniei ci realitatii opuse. Lirismul subiectiv care impune discursul poetic la persoana I sugereaza existenta fiintei intr-un spatiu in care se simte claustrata. De altfel, tema singuratatii este o alta constanta a poeziei bacoviene.
Motivul somnului prin verbul: "dormeau", "dormea" care incep primele versuri ale fiecarei strofe, nu mai are conotatia romantica a visului, o posibilitatii evaziunii intr-o alta lume, ci corespunde unui sentiment al mortii. Relatia "Hypnos" (Zeul soarelui) "Thanatos" (zeul mortii) reiese din primul vers al textului. Chiar si erosul este negat: "dormea intors amorul meu de plumb". Cuplul erotic a existat candva si nu mai poate fi reiterat (repetat) asa cum sugereaza amorul "intors". In "Luceafarul", intoarcerea privirii fetei de imparat inauntru semnifica vizionarismul: "pe ochii mari batand inchisi/ Pe fata ei intoarsa"; aici amorul intors simbolizeaza o definitiva separare de celalalt care poate fi chiar iubita.
Proiectul fiintarii nu poate fi realizat niciodata, el ramane o melancolie, asa cum reiese din relatia vorbelor: "si-am inceput sa-l strig" , perfectul compus exprima un timp definitiv incheiat, iar conjuctivul corespunde unei dorinte a salvarii, dorinta ce nu poate fi indeplinita. Punctul de suspensie au rolul de a accentua tema melancoliei "scartaiau", "atarnau".
Versul al treilea este repetabil in ambele strofe cu exceptia catorva cuvinte. Daca in prima strofa se evoca un nivel expozitiv al realitatii initiale, in a doua strofa aceasta realitate este interiorizata. Metamorfoza "exterior - interior" si "vant-frig" reiese din relatia termenilor "cavou-mort" si "vant-frig". Este un frig interior al fiintei care nu se poate regasi pe sine in acest univers al caderii.
Verbul "scartiau" corespunde temei nevrozei sugerand dizarmonia. Este o mare diferenta fata de versul "Scartie in vant cumpana de la fantana" din poezia "Sara pe deal"de Mihai Eminescu.In poezia eminesciana verbul "a scartai" avea o semnificatia armoniei in natura care corespundea sentimentelor cuplului de indragostiti. La Bacovia, nici o salvare nu este posibila. Chiar constructiile oximoronice denota aceasta realitate .Cuvintele care au in aparenta o realitate pozitiva precum "flori", "coroanele", "amorul", "aripile" suporta o resemantizare prin moitvul "plumbului".Si sintagma "funerar vesmant" este oximoronica intrucat vesmantul are rolul de a proteja fiinta ,in timp ce epitetul funerar neaga aceasta semnificatie.
