Epoca lui Carlo Goldoni si reforma in comedie

Epoca lui Carlo Goldoni si reforma in comedie

Incep studiul cu o incursiune in dramaturgia secolului, pentru a putea defini mai exact locul valoric al dramaturgului.

Dupa explozia dramatica din secolul al XVI-lea prelungita

si intr-o parte din secolul urmator,s-a petrecut in teatrul Italian

pana catre jumatatea secolului XVIII-lea o lunga perioada de criza .

Commedia dell'Arte,intr-adevar,continua,ca divertisment,nu mai putin si ca un fel de ritual dedicat unei mari traditii nationale,sa fie in atentia publicului autohton,si sa se bucure de adeziunea acestuia. Un nou gen nou ,in plina desfasurare,

opera,trezea de asemenea interes si aplauze.

Acestea totusi raman manifestari secundare.Ce trebuie subliniat ca reprezentand principala manifestare in epoca a teatrului italian este un fenomen de renastere ,slujit de patru nume reprezentative ale literaturii nationale italiene: Metastasio,

Alfieri,Carlo Gozzi si Carlo Goldoni.Aparitia acestor autori nu este intamplatoare.Ea se incadreaza intr-un context de epoca in buna parte ambiguu cu tot atatea inclinatii traditionale ca si libere.

In centrul epocii,ca reprezentant pe linie dramatica al noii literaturi se situeaza Carlo Goldoni.

A trait intre 1707-1793. S-a nascut in Venetia in februarie 1707,dintr-o familie burgheza instarita.

Dotat cu un puternic spirito ambulatorio, cum singur isi denumeste o dispozitie fireasca dornica de vesnice deplasari,el si-a petrecut o mare parte din viata calatorind. A colindat intreaga Italie: la Rimini,unde a studiat filozofia,la Chioggia,unde si-a intovarasit tatal,medic,la Pavia unde a intrat in Colegiul Papii,la Modena,unde a intentionat sa devina calugar capucin,la Feltre,la Padova,unde si-a luat diploma de avocat dupa o noapte petrecuta la jocul de carti cu profesorii,la Milano,la Udine,la Genova, la Verona,la Florenta,la Pisa.

Dupa lungi peregrinari,Carlo Goldoni se va stabili in 1748 la Venetia,dar nu pentru a profesa avocatura, pentru care fusese diplomat, ci ca scriitor comediograf, angajat cu contract fix(doisprezece comedii pe an),al companiei teatrale Medebach.

Inspiratia lui Carlo Goldoni,dupa cum o atestau Memoriile sale, izvoreste din contactul direct cu viata teatrala a epocii.Aceasta i-a luminat adolescenta,cu primele tentative facute in preajma trupei lui Bonafede Vitali.

Cand Antonio Sacchi, interpret al Mastii lui Truffaldino, l-a invitat in 1747 sa scrie el a renuntat la profesarea avocaturii.

In 1748 ,Medebach l-a angajat, dupa cum aminteam si mai sus, la Venetia pentru compania lui. Pana in 1753 a lucrat pentru Teatrul "Sant'Angelo". Din 1753 pana in anul 1762 lucreaza pentru Teatrul"San Luca".

Amaraciunile si deziluziile activitatii din sfera teatrala l-au facut sa paraseasca cu regret orasul Venetia in anul 1762, Goldoni plecand la Paris, unde a fost angajat la curte ca preceptor al principilor, avand avantajul familiei din care provenea si al srudiilor pe care le urmase. In paralel, Goldoni continua sa lucreze si pentru comici, compunand scenarii si unele piese noi, atat in italiana, cat si in franceza.

A murit in1792 la Paris,curand dupa izbucnirea Revolutiei franceze.

" Cele doua carti asupra carora am cugetat cel mai mult si de care nicand nu ma voi cai ca m-am slujit,au fost lumea si Teatrul. Prima din ele imi infatiseaza numeroase si felurite caractere de oameni, mi le zugraveste atat de firesc,incat par facute anume spre a-mi aduce din belsug subiecte pentru comedii placute si instructive; imi infatiseaza efectele tuturor pasiunilor omenesti; imi furnizeaza intamplari ciudate;imi aduce la cunostinta moravurile zilei; imi arata pacatele si cusururile cele mai obisnuite ale veacului nostru si ale neamului nostru, carora li se cuvine aprobriul sau batjocura Inteleptilor, drept care eu culeg din aceasta carte, tot rasfoind-o sau cugetand asupra ei, tot ce este absolut trebuincios sa cunoasca cel care vrea sa exercite cu oarecare merit aceasta profesiune a mea.

Cea de a doua carte, adica Teatrul, ma invata in timp ce o rasfoiesc, in ce culori trebuie infatisate pe scena caracterele, pasiunile, evenimentele care stau scrise in cartea Lumii; cum sa le invalui pentru a le scoate mai mult in lumina si care sunt nuantele ce le fac mai placute privirilor delicate ale spectatorului.

In sfarsit, invat din Teatru sa deosebesc ceea ce este mai potrivit pentru a atinge sufletul, a starni uimirea sau rasul, sau gadilitura placuta inimii, care se naste mai cu seama cand gasesti in comedia pe care o asculti, cusururile si ridicolul intalnite la cei cu care te vezi mereu, in asa fel insa, incat sa nu lovesti prea tare, aducand jignire."

Acesta este o adevarata sinteza a epocii in care a trait si a scris Carlo Goldoni, sinteza aparuta in anul 1750 in prima sa culegere de comedii.

Astfel Goldoni, atent observator al epocii a putut sa-si furnizeze imense provizii de siluete, tipuri, situatii, intamplari tragice sau comice, desprinse din viata de zi cu zi a epocii.

"Inapt tragicului", asa cum se defineste singur, Carlo Goldoni este caracterizat de un optimism robust, reflex direct al clasei careia ii apartine si care se afla in deplina ascensiune.Marturie a optimismului sau sunt Memoriile sale,care nareaza cu fidelitate si verva viata scriitorului.

Carlo Goldoni este mai cu seama remarcabil prin reforma teatrala pe care a realizat-o cu pasiune sub semnul artei realiste.

Autorul ,dandu-si seama de tot conventionalul formulei teatrale a comediei dell'Arte ,o ataca fatis.

Replicile puse de el in gura unor personaje din Il Teatro Comico, cu privire la supravietuirea Mastilor in teatrul lui, sunt graitoare in aceasta privinta. Reforma lupta asadar impotriva obiceiului improvizatiei, pentru a da "comedii adevarate si nu scene adunate laolalta fara randuiala si fara regula."

Astfel faimoasele roluri fixe ale comediei dell'Arte, mastile, sunt inlocuite prin caractere,culese de Goldoni din realitatea epocii sale.

Daca pana atunci actorii comici italieni inventau dupa propria lor imaginatie,Goldoni le da si ne da un text precis.

Binenteles ca gurile rele ale vremii au incercat sa se opuna aparitiei formei fixe cautand tot felul de justificari in favoarea actorilor comici care improvizau : "Comediile de caracter ne-au dat peste cap meseria.Un biet comediant,care si-a facut ucenicia potrivit artei si care s-a invatat sa vorbeasca improvizat,fie bine,fie prost,cum se nimereste,vazandu-se nevoit sa invete si sa spuna ceva hotarat dinainte,daca are un renume,trebuie sa cugete,sa se osteneasca,invatand chiar sa tremure de fiecare data cand joaca o comedie,de teama ca n-o s-o stie indeajuns,sau ca n-o sa redea caracterul asa cum se cuvine."

In Memoriile sale gasim un alt pasaj extraordinar:

"As fi dorit ca piesa sa fie din domeniul teatrului vorbit;nu-mi placeau arlechinadele.."

Aceasta sfaramare a unor tipare seculare s-a facut impotriva unor spirite conservatoare, care puteau, cu toate acestea, sa sublinieze, ca Giuseppe Baretti in La Frusta letteraria( desi fara voia sa) , marele succes al lui Goldoni. Chiar si de la un alt mare rival al sau, Carlo Gozzi, putem afla ca piesele sale se gaseau pe masutele de toaleta ale doamnelor, pe tejghelele negustorilor, in scolile publice sau particulare, in colegii si chiar in manastiri.

Vreme de zece ani Carlo Gozzi a desfasurat o polemica foarte violenta in defavoarea lui Goldoni si in favoarea Commediei dell'Arte. Pentru a-i contracara succesul, Gozzi a recurs la nuvelistica din lumea basmului.,vrand sa redestepte, cu ajutorul "povestilor" ,menirea Mastilor.

Principala acuzatie pe care o aducea Gozzi lui Goldoni era ca acesta din urma punea in scrierile sale intr-o lumina nefavorabila nobilii acelei epoci, in comparatie cu ceea ce se numea "idealizarea" oamenilor de jos: "poporul nu

trebuie incurajat la nesupunere", i se spunea. Voi reveni asupra acestui aspect intr-un capitol ulterior , cand voi analiza in detaliu piesa montata de noi in acest an al absolvirii, "Flecarelile Femeilor". Insa as vrea sa mentionez ca am observat sublinierea, in tusa groasa, de catre autor a conflictului dintre "doamnele de la Roma" si fetele simple: o croitoreasa, o spalatoreasa, si o vanzatoare de haine vechi. "Inaltele Doamne"sunt luate mereu peste picior de catre fetele din popor:

<<Se mai spune de noi ca suntem palavragioaice dar se pare ca nici inaltele doamne nu stiu sa-si tina gura!>>

In paralel cu intriga principala a piesei, se insereaza acest conflict fatis care este pus in pagina intr-o forma umoristica si usor de digerat, fara sa capete nuante sociale grave. Dar, dupa opinia mea, uneori umorul e o arma mult mai puternica decat declaratiile patetice.

Reforma lui Carlo Goldoni adusa in comedie a devenit incomoda si a atras dupa sine critici, pentru ca a implicat si aspecte sociale reflectand realitatea epocii, adica"Natura", al carui adept se considera dramaturgul.

Capitolul 2

Opera lui Carlo Goldoni

Inovator al comediei fixe, Carlo Goldoni, a scris 250 de texte, din care 148 sunt comedii(publicate atunci in 30 de volume,in 18 editii).

Surprinzator, el a inceput prin a scrie tragedii, librete de opera, piese istorice( Amalassunta; Rosmonda; Enrico,re di Sicilia; Belisario), dar maturitatea artistica si virtuozitatea dramatica le-a atins abia in comediile sale. Opera sa cuprinde comedii de intriga (Evantaiul; Cei doi gemeni venetieni; Sluga la doi stapani), comedii de moravuri(Tatal de familie, Cafeneaua,

Hangita, Casa noua, Femeile curioase, Galcevile din Chioggia)

Comedii de caracter(Mincinosul, Familia anticarului, Badaranii,

Ursuzul binefacator, Avarul fastuos).

In afara creatiei dramatice Carlo Goldoni are o vasta

Corespondenta( publicata in 1880) si Memorii( publicate in 1787).

Era inevitabil ca, intr-o opera atat de vasta, scrisa intr-un ritm incredibil, cu o febrilitate de invidiat, sa existe diferente valorice intre piese, insa valoarea fundamentala a comediilor se desprinde fara indoiala din liniile de forta ale acestora.

In piesa "Sluga la doi stapani"- Il servo di due padroni-, chiar

subiectul aminteste stilul Commediei dell'Arte; sunt folosite

aceleasi procedee: travestiul, repetitia, personajul Truffaldino,tipologia servitorului istet, inventiv, descurcaret. Se observa si deosebiri: personajele desi au aceleasi denumiri(Pantalone,Doctorul sau Truffaldino), sunt create cu multa grija ,pentru a se individualiza.Este una din cele mai bune piese ale lui Goldoni,una dintre cele mai jucate (imi amintesc evolutia extraordinara a lui Horatiu Malaele intr-un spectacol dupa "Sluga la doi stapini").

Comedia" Cafeneaua" - La bottega del café- propune o situatie tipica, valabila chiar si in societatea moderna: mania jocurilor de noroc, a cartilor indeosebi,prin care oamenii cinstiti sunt ruinati de nobili sau pseudonobili, deveniti abili trisori.( din nou amintesc numele lui Horatiu Malaele si spectacolul de la teatrul Bulandra din Bucuresti -sala Izvor-, care s-a jucat cu succes ani de zile.)

In piesa "Galceviile din Chioggia "(1762) (Le baruffe chiozzotte) dramaturgul italian realizeaza o izbutita si fericita exprimare in care se imbina sinceritatea intentiei cu autenticitatea caracterelor, unde mediul si indivizii se contopesc intr-un tablou plin de viata.

In acesta piesa ne sunt prezentati "oamenil marii", adica viata unor pescari care triesc intr-un vechi orasel de pe Adriatica.

Chiar Goethe scria despre acesta piea"Strigatele raspicate ale

Oamenilor care se bucura sau se sfatuiesc, certurle lor, brus-

chetea, bonomia, veselia, manierele lor libere, totul este redat intr-un mod magistral". ( la fel de magistral a redat atmosfera ceruta de piesa regizorul Laur Oniga in "Galcevile." de la teatrul din Targoviste, in urma cu doi ani).

Ce este cel mai interesant la piesa "Galcevile din Chioggia" este faptul ca piesa este scrisa in intregime in dialect, ceea ce intareste atmosfera din acel orasel, precum si felul de a fi al oamenilor de acolo.

In medie, o comedie in trei acte necesita o saptamana de lucru. Banchetul(Il Festino), care are cinci acte si este scris si in versuri, a fost scris in cinsprezece zile. De aceea cizelarea lipseste acestei creatii. Astfel situatiile sunt doar indicate, perso

najele, sunt uneori doar siluete, as putea spune ca se simte acesta tusa schematica si in "Flecarelile Femeilor".

Carlo Goldoni scria asa de grabit, incat, nerevizuind ceea ce a scris, repeta uneori aceleasi scheme de actiuni sau replici.

Insa un aspect important este maniera curajoasa si plina de umor cu subintelesuri in care ridiculizeaza nobilii acelei vremi.

Doua exemple la indemana si indeajuns de graitoare ar fi: "Femeile cicalitoare"(Le femminine puntigliose), dar mai ales in "Hangita"(La locandiera), in care contele de Albafiorita, devenit conte datorita banilor sai, afiseaza o tendinta pentru risipa (caracteristica parvenitilor) ,se impauneaza cu averea sa ,care-i permite, crede el, satisfacerea tuturor dorintelor.

Prin parabola aventurii amoroase a Mirandolinei triumfa bunul simt popular ,concomitent cu maturizarea personalitatii feminine

care sfarseste prin a deveni dominanta. Intriga are aici o desfasurare tipica de comedie cu Masti, iar personajele sunt puternic caracterizate, dar reale si individuale. Colombina s-a transformat in hangita; casatoria reprezinta acum dobandirea unei pozitii si un liman.

Un interes deosebit prezinta unele aspecte mai putin cunoscute pana acum ,ale operei lui Goldoni,in care analiza sociala capata un releif special,si se inrudeste cu unele teme iluministe.

'Razboiul"(La guerra-1760), "Mosierul"(Il feudatario-1752),

"Iubitul militar"(L'amante militare-1751), "Mincinosul"(Il bugiardo-1753)nu se bazeaza pe resurse teatrale desavarsite,dar zugravesc medii sociale deosebit de semnificative,cu accente care oscileaza intre amaraciune si gluma,cu un realism bogat in amanunte inedite.

Si comedia populara,"plebeiana"cum s-a spus,"Piateta"

(Il Campiello-1756) are culoare locala,personaje-oameni simpli,

fiind impregnata de un spirit indraznet,democratic.Conflictele

nu se manifesta violent,ele exista insa si sunt hotaratoare,mai

ales pe plan interior,modul de a gandi si a simti al oamenilor influentat de multi factori se infrunta aici cu blandete,dar fara sa

poata sterge diferentele si stabili legaturi.

"Mania vilegiaturi"(Le manie della villeggiatura),"Aventurile vilegiaturii" (Le avventure della villeggiatura),"Intoarcerea din vilegiatura"(Il ritorno dalla villeggiatura)---1761 formeaza o

trilogie de invidiat in care demonstreaza o maturitate artistica

deosebita. Exista in aceasta trilogie, ca intotdeauna la Goldoni,

miscare, ritm, dar in plus o subtila observatie psihologica,o atmosfera creata de stari interioare dominate de sentimentul de iubire neimpartasit, care aduce o nota de patetism discret si dureros.

Cei ce urmand moda pleaca in vilegiatura, traiesc, sufera

, se amuza, iubesc, au intre ei relatii generatoare de erori.

Nu se poate face o trecere in revista a principalelor opere goldoniene fara a aduce in discutie una dintre capodoperele autorului si, de altfel, una din capodoperele genului care a facut furori in niste distributii extraordinare si in Romania: este vorba de "Badaranii"(1759).

Piesa "Badaranii" a aparut in anul 1759. "I rusteghi" urmeaza un filon creator cu totul specific operei in dialect a lui Goldoni, ale carei trasaturi raman net deosebite de productia italiana, nu numai sub aspect stilistic, ci si sub acela pur teatral. Carlo goldoni incearca in aceasta piesa sa surprinda viata burghezilor din acea vreme, naravurile lor ascunse, caracterele lor posace. Tipologiile sunt bine reliefate, cuprind o mare vioiciune psihologica, si imbina perfect laturile negative precum si cele generoase ale personajelor .

Goldoni are curajul de a aduce in aceeasi piesa patru barbati,

care au o latura comuna bine marcata: sunt patriarhali, ursuzi,

, morocanosi, mereu nemultumiti, numiti pe drept

badarani. Dar si intre aceste personaje masculine exista diferente

nuante, fiecare are caracterul sau inconfundabil, desi pana si dojana li se poate adresa in bloc, atat sunt de asemanatori in

comportare.

In Romania, Goldoni a putut fi cunoscut prin traducerile ce circulau cu circa 170 de ani in urma ,traduceri in greaca sau franceza.

Prima reprezentatie goldoniana in romaneste consemnata este a piesei "Vaduva isteata", ,jucata in 1836 in cadrul spectacolelor Filarmonicii.

In 1845 ,Teatrul National din Iasi prezinta comedia "Trifan camerierul la doi stapani".

In 1924 ,compania teatrala Bulandra-Manolescu-Storin reprezenta cu deosebit succes "Il servo di due padroni".

Prima scena a tarii,Teatrul National din Bucuresti,avea sa prezinte in anul 1940 piesa"Mincinosul",preluat in 1955 de catre teatrul C.Nottara.

Cu prilejul sarbatoriri a 250 de ani de la nasterea ilustrului comediograf italian,s-au publcat zeci de articole in presa romaneasca si in cea straina.Au avut loc reprezentatii

gldoniene incadrate de conferinte in principalele orase ale tarii,

sau la posturile romanesti de radio.

Teatrul National I.L.Caragiale a triumfat la Venetia, in cel mai

pur stil goldonian,cu spectacolul "Badaranii".

Capitolul 3

Prima intalnire cu piesa

Alegerea piesei ii apartine d-lui profesor Eusebiu Stefanescu, insa lucrul efectiv s-a desfasurat sub supravegherea atenta si stimulatoare a d-lui Mircea Constantinescu, in care am avut mare incredere si pe care il admirasem de multe ori in roluri de comedie la teatrul Odeon. Am sa declar cu sinceritate ca de la primele lecturi, piesa nu m-a incantat prea tare, cu atat mai mult cu cat ma asteptam sa primesc o partitura poate mai consistenta si mai ofertanta, dar sunt constienta ca nu cantitatea ci calitatea rolului este importanta si am invatat sa-l iubesc in timp.

Piesa mi se parea veche, putin depasita iar textul, pe alocuri neadecvat timpului nostru. Desi simteam liniile de forta ale situatiilor comice care pareau deosebit de ofertante pentru jocul actoricesc, totusi nici textul, nici personajul care mi-a revenit nu m-au entuziasmat la inceput. M-am gandit chiar ca piesa nu este montata in teatrele profesioniste, regizorii nefiind prea inspirati de ea. Insa cu cat naintam in repetitii si desfaceam textul ( pe care l-am "pieptanat" intai si usurat de micile stangaciiale traducerii ori de alte vorbarii inutile), am inceput sa descopar o alta piesa: una moderna si plina de energie!

Domnul Mircea Constantinescu ne-a trezit entuziasmul punand la lucru imaginatia noastra si dandu-ne mereu sarcini surprinzatoare,departe de a fi cliseice sau "la prima mana"

Am facut in sfarsit total altceva decat ce facusem in cei patru ani de scoala, mi-am redescoperit colegii si am descoperit o alta dimensiune a potentialului meu.

Capitolul 4

"Flecarelile Femeilor"

Capitolul 5

Ideea regizorala

Capitolul 6

Despre Sgualda.

Daca s-ar fi ales o piesa realista, drumul catre personajul meu ar fi inceput fara indoiala cu o biografie imaginara alcatuita cu usurinta cu ajutorul datelor oferite de autor. La Goldoni insa, linia personajului nu e precisa, este deschisa, lasand loc optiunii si ca atare interpretarilor. Asa ca am incercat, pornind de la cateva realitati ale textului sa imaginez un trecut valabil al Sgualdei.

Am pornit in prima instanta de la scena-cheie a intregii piese, in care Sgualda e protagonista: este vorba de scena ce declanseaza intreg tavalugul barfelor care capata proportii astronomice- "Checcina nu-I fata lui Jupan Toni". Nu exista nici un indiciu ca Sgualda ar face aceasta dezvaluire din rautate. Asa ca am ales o varianta care mi s-a parut mai ofertanta din punct de vedere actoricesc: este o fata prostuta, se scapa pe jumatate din greseala dar si premeditat intr-o oarecare masura pentru ca detinerea acestui secret ii da iluzia unei persoane de care depind niste destine ceea ce e mare lucru pentru o biata si simpla vanzatoare de haine vechi.

Mai exact Sgualda sufera de un complex de inferioritate si incearca sa-si dea importanta prin micile taine pe care le detine. Ea nu barfeste din rautate: invidia si clissele sociale cu care se identifica nu-I apartin in profunzime. Complexul sau de inferioritate iese la iveala prin criza uriasa pe care o face in prima scena cand este ridicata de pe scaun in favoarea noilor venite de la Roma.

Sgualda e fricoasa- acest aspect se evidentiaza cel mai bine in relatia ei cu Catte, relatie pe care eu am gandit-o ca pe un tandem Farfuridi-Branzovenescu ( avand in memorie desigur interpretarea geniala a lui Dem Radulescu si Mircea Diaconu) sau Stan si Bran. Aceasta comparatie, aparent delasata, este simplu de explicat: Sgualda este un fel de ecou al lui Cattecare ii inspira frica si respect cu caracterul sau puternic pentru ca ea este influentabila si nu are personalitate.

Exista in Sgualda o dimensiune care m-a atras in mod special: este vorba de credinta ei in fantastic, in himere, in spirite. E ca si cum o bunica (.in genul vreunui personaj din Gabriel Garcia Marques, sau un Farama al lui Eliade) I-ar fi povestit toata copilaria intrebari cu strigoi si spirite, ea fabuleazape marginea acestiu mic secret pe care il detine de la mama ei. Faptul ca "Checcina nu-I fata lui Jupan Toni" capata proportii fantastice, devine o poveste incarcata de mister (potentata la nivel scenic de instrumentele despre care o sa vorbim mai tarziu si de o tema muzicala plina de candoare).

In mintea Sgualdei, Jupan Toni devine un personaj cumva tenebros care preumblandu-se in locuri indepartate cu vaporul sau, a gasit-o pe Checcina, insa aceasta poveste capata mai multe fatete, ca un cristal. Pentru ca Sgualda nu stie si. Dupa parerea mea nici nu vrea sa stie adevarul concret al obarsiei fetei.

Capitolul 7

Cum am ajuns la Sgualda.sau invers?

parte are oar 4 baietii.(eu fiind unul dintre ei).Unul dintre colegii era plecat in Spania, cu un proiect teatral,si iesise din schema spectacolului.Astfel ca noi urma sa jucam doua personaje idee la care am renuntat dandu-ne seama ca era cu neputintaau urmat cautari pentru a reusi sa aducem inca trei oameni pentru interpretarea celorlalte roluri.Am gasit dupa mai multe saptamani doi colegi de la facultatile particulare de actorie(lucru destul de ciudat)si un coleg de la clasa domnului profesor si rector F.Zamfirescu.

Astfel s-au putut imparti rolurile ,iar eu am fost distribuit in Canciano.Da ..am citit ..m-am amuzat ,m-am enrvat..si mi-am dat seama ca in spectacolul de sfasit interpretez un personaj fara prea multa "seva"ceea ce nu avea sa fie asa.

La prima lectura ,Canciano pare un personaj simplu ,genul de personaj care nu da batai de cap unui actor.Mare greseala sa crezi asta!!

Canciano este cel de-al treile badaran,badaranul care sta sub papucul sotiei sale Felice .

Este cel care se lasa convins de amicii sai,Simon si Lunardo ,sa isi pedepseasca sotia,lucru care nu se intampla, din contra primeste o mustruluiala pe cinste.

Canciano este caracterizat de nevasta sa in felul urmator:

".Marina:Ai venit singura?

Felice:Ba am venit cu cotorul ala de varza,cu muratura aia de barbat al meu!"

Canciano este tantalaul perfect din comediile de geneste cel care gafeaza ,cel care este pus la punc de absolut toata lumea inclusiv de cei doi amici,cat si de nevasta.Este cel care nu face fata "tavalugului" Felice,cea care cand porneste sa vorbeasca nu se mai opreste si este chiar convingatoare.Ea este cea care il cearta pe sot

"Canciano: Hai sa mergem,iti spun..altfel..draceeee!

Felice: Ia mai sfarseste cu "drace" ..ca dace e pe dracuit stiu si eu sa dracui! Si ian asculta,jupane,ce?M-ai gasit pe ulita?Sunt sluga dumitale?Asa se vorbeste cu o femeie de neam?..Iti sunt doar nevasta!poti sa-mi poruncesti,dar nu sa ma calci in picioare!"

Canciano..este o persoana influentabila ,lipsita de personalitate,

(ma rog are o personalitate slaba)

"Felice:.De cand te-am luat de barbat niciodata nu mi-ai vorbit in felul asta.Ce inseamna ratoielile astea?Dar dracuiala?Cum indraznesti sa ridici mana?Sa ma ameninti dumneata pe mine?Pe-o femeie de conditia mea?Hai ,spune ,jupane,Canciano :te-au asmutit domnii astia?"

Cam aceasta e caracterizare personajul Canciano din piesa lui Goldoni.

La repetitii am trecut prin tot felul de stari,datorate dupa cum spuneam si mai sus lipsei unui partener(adica a lui Riccardo)

Am repetat o perioada de timp doar scena celor trei badarani ,din aceasta cauza.

A sosit o zi in care am gasit un posib conte.bucurie..mi-ai zis gata din acest moment pot repeta,ma pot gandi cu placere la rol ,la ceea ce am de facut..Din pacate dupa o perioada scena cu contele Riccardo ,Marina,Felice si Canciano era cea mai proastaeram distrus deoarece aveam toate sansele ca intr-o pieasa buna sa fiu prost,sa nu am pic de umor,de sarm,iar scena in care jucam sa dezechilibreze spectacolul.Au fost o serie de certuri in cadrul distributiei pe teama oamenilor care jucau..diverse polemici.

Cel care il interprta pe Riccardo,nu functiona..nu exista fuziunea

aceea dintre doi actori,fuziune care face ca scena sa functioneze.

Dupa ce am trecut la scena si majoritatea piesei se ridicase..a urmat marea surpriza..:In rolul Contelui Riccardo a fost chemat colegul meu de clasa,si bunul meu prieten,Gabriel Ghiorghecare fusese plecat in Spania,si care repetase dupa intoarcerea de acolo la teatrul din Pitesti(rol cu care isi da si licenta)-am specificat acest lucru pentru ca dupa tot ce se petrecuse urat in distributie putea sa refuze-..si care a acceptat astfel sa joace.

Din acel moment l-am descoperit defapt cu adevarat si am inceput sa-l iubesc pe Canciano..Riccardo a devenit un conte animicpasator,un conte ce incurca numele,spunandu-mi in toate felurile de la "canceriano"pana la "domnul Ciocarliano"(incornoriciano.carameliano,canguriano,cimpaziano)

fapt care m-a ajutat sa imi creonez un personaj,sa il asum,si sa inteleg astfel relatia cu acest conte care este defapt amantul sotiei mele si caruia nu prea am ce sa-i spun,nevrand sa o supar pe Felice.

Canciano a devenit astfel un personaj cu refulari,mici bucuri la

anumite "indepartari" ale lui Riccardo din preajma sa..a devenit un personaj care are ironii,un personaj ofticos..Plange la certurile nevestei ,da vina pe cei din jur pentru reactiile sale..iese bazma curata din morala tinuta de Felice celor trei Badarani.

Ce este ciudat este faptul ca personajul meu precum si prima scena in care apar impreuna cu Riccardo Felice si Marina a trecut prin diferite "faza": s-a repetat prost,a sosit Riccardo,s-a repetat binisor,dar s-a dezvoltat cu "ajutorul" publicului.

Cred foarte mult ca aceasta piesa tine de public in mare masura..cred ca noi cei din distributie ne incarcam foarte mult ,atunci cand aplauda ,rade publicul.Este o bucurie enorma sa vezi oamenii plecand bucurosi si cu sufletul incarcat pozitiv de la acest personaj.

Am ajuns sa-i aduc lui Canciano,o doza de satisfactie pot spune sadica la anumite rautati(refulari le numesc eu)pe care reuseste sa

si le reverse asupra contelui.

Am lucrat la acest rol pe principiul "Comedie Farmacie"am incercat ca reactiile,vorbele pe care le spun sa fie curate,(asta pentru ca cred cu sfintenie ca intr-o piesa eu ca personaj trebuie sa fiu ca o rotita de la un ceas ,iar daca eu nu functionez ceasul ori nu merge ,ori merge prost..asta cred ca este un actor -o rotita).

Am ajuns acum dupa vreo 16 spectcole sa fiu "dependent"

de Cancioano, imi este foarte bun prieten,il iubesc enorm,imi face placere sa ma identific cu el.da Badaranii este o placere!!!

In plus acest personaj are multe in comun cu mine..am stat de nenumarate ori sub papucul femeii..asta pentru ca o iubeam sau poate din comoditate..exact ca cetateanul Canciano.

Este personajul poate cel mai important in piesa lui Goldoni(desi aparent nu pare),este personajul cu care Goldoni deschide lista de personajeasta probabil pentru ca este cel incornorat,dar sigur, dintr-un punct de vedere,pe el.Toti sunt negustori el este "cetatean".

Exceptand o perioada nefasta din timpul repetitiilor,am lucrat cu placere la acest rol,la aceasta piesa,recunosc l-am descoperit pe Canciano un pic mai tarziu,ajutat de Adrian Pintea,precum si de colegul meu Gabi Gheorge,am reusit sa il mentin pe parcursul reprezentatiilor,ba mai mult am reusit sa-mi imbogatesc personajul

si sa ma bucur de ceea ce inseamna Canciano si Badaranii.

Capitolul 5

Badaranii-piesa de la Cassandra-

Dupa cum multa lume spune piesa "Badaranii" este o piesa plina de energie,are un umor fin si face parte din categoria de piese moderne,din acesta cauza imi doresc sa vorbesc un pic despre piesa realizata de noi,studentii anului patru cls.prof.doct.Adrian Pintea.

Intr-adevar piesa este rezolvata intr-o cheie moderna si pentru simplu fapt ca textul mi se pare destul de actual.

Decorul si costumele sunt de epoca,pentru a pastra totusi o cheie

Boema pe care textul si epoca lui goldoni o detin.

Muzica din aceasta piesa este diversa.De la "Nunta lui Figaro"

pana la muzica moderna a lui Ingrid.

Lumina spectacolului,realizata cu maestrie de Domnul Florel Stoian,inchide perfect acest cerc teatral.

Piesa "Badaranii" incepe cu o atmosfera de carnaval,personajele apar mascate din toate colturile salii de spectacol.

Aceasta atmosfera este accentuata de muzica superba din inceput ,de masca imensa din decor ce supravegheaza parca intalnirile personajelor.

Nu o sa povestesc toata piesa ci doar momentele mai importante din punc de vedere plasticasta dupa parerea mea.

Prima scena absolut memorabila este aparitia Marinei,sotia lui

Simon,care in lipsa sotului isi inneaca amarul si ofurile in bautura.

Piesa muzicala sponiola de pe fundal se integreaza memorabil si creeaza o atmosfera compatimitoare ,insa incarcata de umor.

O alta scena la care publicul rade in hohote este scena dintre Maurizzio si Lunardo in care cei doi negociaza casatoria.Trebuie sa amintesc si aici muzica perfect aleasa .Este un spectacol in care muzica reprezinta un punc forte.

Scena in care apare Canciano,ostenit de cat a fost plimbat prin

Venetia de catre sottia sa si contele Riccardo,este primita si ea de catre public cu hohote de ras si ropote de aplauze.

Contele Riccardo incurca absolut toate numele,inclusiv pe cele

ale 'amantelor lui: doamnei Felice ii spune Elice, doamnei Marina ii spune doamna"Refluxa"..ajungand pana la punctul in care incurca si numele Venetieipe care o renumeste Crevetia.

Momentul cel mai comic al scenei este acela in care contele isi uita numele.fiind incurcat de situatie si enervat de rasul personajului meu Canciano(ras diabolic,ras de placere) apeleaza la un sul de hartie pe acre are scris numeledar uimire:in loc sa citeasca numele citeste o reteta pt stomac,abia intr-un final isi gaseste numele scris

Canciano,enervat fiind de faptul ca contele ii tot incurca numele

rabufneste..dar ajuge pana in momentul acela in care din cauza

acestei situatii isi incurca singur numele :

" Riccardo:.prieten cu domnul cimpanziano

Canciano: maiiima cheama Canguriano..aaaaaa.Canciano"

Scena este primita cu aplauze si hohote de ras de catre public. Aparitiile lui Lunardo reprezinta deliciul publicului..sunt momente despre care nici nu are rost sa vorbesc ele fiind absolut de neuitat.

Un alt moment splendit al piesei il reprezinta aparitia lui Filippetto

urmat de Riccardo.Cei doi sunt mascati si vin pentru ca Filippetto

sa o cunoasca pe Lucietta(viitoarea logodnnica).

Monetul este incarcat de emoti si umor.Cei doi isi studiaza mainile,timizi,dupa care danseaza tangoLucietta fiind cea care conduceAparitia celor trei badarani rupe momentul ,iar mascutele sunt nevoite sa se ascunda

Urmeaza aparitia lui Maurizzio,care este afectat rau de disparitia baiatului din casaScena se terminat cu un lant al pesonajelor comic(un fel de masinarie),creat pe baza de umbre.lant care starneste ropote de aplauze.

Finalul este memorabildupa diverse discutii ,certuri..copii primesc binecuvantarea parintilor..dar surpriza:

" Maurizzio: Hai dati-va mana!

Filippetto: Dar cum se da mana?Nu stiu!!"

Muzica isi face apritia si in acest moment,lumina scade,iar personajele isi dau seama ca nici ei nu stiu cum e sa dai mana (adica ce este casnicia)si incarca acest lucruu..fara succes.Muzica se opreste ,iar personajele impietresc(devin statui)

Din poza se desprind Lunardo si Maurizzio care incearca sa invie atmosfera,fara succces dupa care isi dau seama ca mai bine

se duc sa manance

"Lunardo: Hai sa mancam jupane

Mauriziio: Hai!sluga!

Lunardo: (se uita la pesonaje si exclama) Caraghiosii!"

Dupa ce cei doi dispar dintre statui se desprin si ultimii badarani care poarta o conversatie asemanatoare:

"Canciano: Hai Sa bem jupane!

Simon:Hai sa bem!Sluga..cat bem

Canciano: Tot butoiul!

Simon: Toata pivnita!

Canciano Caraghisii!"

Si ies si ei din scena.restul distrributiei se trezesc la viata si triga

cat ii tin plamanii :"Badaraniiiiiiii"

Acesta este sfarsitul piesei dua care urmeaza o melodie de carnaval vesela pe care distributia iese la aplauze.

Am povestit aceste momente,care dupa parerea mea sunt cele mai importante momente din piesa,pentru ca am impresia ca sunt momente absolut memorabile,iar "Badaranii" este un spectacol dupa cum spun si croniciile pe care le pun in anexa de final,fermecator.

Este un spectacol care aduce ceva nou pe scena teatrala din romania,asta dupa parerea mea,a studentulu care face parte din distributie,care joaca cu placere si iubeste la nebunie acest spectacol.

Aceasta piesa este,poate ma repet,plina de umor,exista atata libertate si placere in cei care joaca incat la fiecare reprezentatie se improvizeazaajungand pana in momentele acelea in care suntem nevoiti sa ne abtinem din rasul care ne bufneste pe scena

(momente pe care le-am vazut si in piesele cu actori consacrati)

Pe scurt "Badaranii" de Carlo Goldoni ,montat la Casandra

Este un spectacol neasteptat de placut,plin de voie buna si energie!Este un spectacol "fermecator'

Capitolul 6

Relatia cu publicul

Am fost neasteptat de bine primiti de catre public! Este fantastic cum dupa cateva reprezentatii te inveti cu reactiile lui pe anumite momente!

Fiind un studio de teatru destul de mic,si avand in vedere ca o portiune din sala este ocupata cu acea punte pe care vin personajele(toate intrand din sala),sala este tot timpul arhiplina.

Sunt foarte multi invitati,astfel se ocupa multe locuri

Cred ca este singura piesa din Casandra(impreuna cu 8 Femei)

La care s-au pus la dispozitie tichete de loc.

Au fost momente in care erau trimise acasa si douasute de persoane,era foarte comic sa stai in cabina si sa auzi certurile de laintrare..era un moment in care emotiile cresc,si dece sa nu recunosc te simti minunat!

Au fost si pareri care dezavantau actoria,altele contra regiei(prea multe cioace) dar 90% din cei care au vazut spectacolul l-au laudat

,ne-au laudat

Este un spectacol care ma fascineaza dintr-un punc de vedere

la final pe langa ropotele de aplauze se audnumai ovatiuni vocale,

dar de fiecare data,publicul tipa ca pe stadion.

Si se poate spune :"da ,domne dar sunt de ai vostrii"..nu este adevarat pentru ca am jucat si la Cluj si la Focsani la un public care s-a incalzit un pic mai greu dar care la final mai aveau putin si ne scandau numele.Si asta fara sa exagerez..este absolut impresionant.

De exemplu la Cluj am jucat in cadrul" Festivalului Tanarului clujean" la casa de cultura a tinerilor din Cluj,am avut sala plina in proportie de 80%..deci au fosat 700 de oameni in sala (avand in vedere ca erau 1000 de locuri in total) Vocile se auzeau cu nitel ecou ..find o sala pentru sedintele comuniste nu pentru teatru..dar publicul a aplaudat si a tipat la final timp de zece minute! Eram toti

cei din distributie cu lacrimi in ochii(si nu au fost cele mai bune conditii in care s-a desfasurat spectacolul,din punc de vedere tehnic)pentru ca era ca in vis

Este o piesa care se bazeaza,care ne incarca,pe reactiile publicului foarte mult.

Intr-o dimineata am avut filmaari cu televiziunea si am jucat spectacolul cap coada dar fara publica fost ingrozitor..era o atmosfera rece..asa ca publicul are un rol important in acest spectacol..ne iubeste..si ne ajuta sa creem acele caractere cu bucurie si daruire!

Sunt foarte bucuros ca termin anul patru cu aceasta mandrie..AM JUCAT IN BADARANII..este un spectacol de care cu siguranta se va auzi si se va tot vorbi mult timp de acum incolo!!!!!

Sunt bucuros ca am jucat CANCIANOsi sper sa o fii facut cum trebuie!

Canciano- BADARANII- un vis frumos,implinit!!!!!