|
|
|
Descoperirea literaturii populare
Balada populara Mesterul Manole.
Drama Mesterul Manole de Lucian Blaga
In epoca noastra a aparut o mare pasiune pentru poezia populara .Deosebirea dintre poezia populara si cea culta ( cea epica si cea dramatica, cea a profanilor si cea a omului cultivat) este confirmata odata pentru totdeauna la toate popoarele si in toate regiunile , semnificand ca in genul epic faptele si istoriile trezesc un ecou menit sa aiba larg rasunet si sa patrunda in popor cu voia sau fara voia acestuia, fara a intampina greutati, atat de pur, atat de inocent, atat de fidel sunt retinute faptele , istoriile, doar de dragul lor , reprezentand un pretios bun colectiv din care se impartaseste fiecare; spre deosebire de poezia culta care tinde sa exprime o singura fiinta omeneasca ce isi dezvaluie sufletul , isi raspandeste in lume parerea si experienta despre mersul vietii , fara a fi pretutindeni inteleasa sau fara a vrea sa se faca inteleasa de oricine.
Iacob si Wilhelm Grimm, Idei despre raportul dintre legenda , poezie si istorie, 1808)
Traductiile nu fac o literatura .Noi vom prigoni cat vom putea aceasta manie ucigatoare a gustului original, insusirea cea mai pretioasa a unei literaturi. Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris.
(Mihail Kogalniceanu, Introductie la Dacia literara, 1840 )
Natura voieste ca omul sa-si cante placerile si suferintele.Prin cantecele sale , el isi zugraveste gandul, naravurile, faptele, intr-un cuvant, toata fiinta sa; cantecul este o rasfrangere a sufletului sau. Precum in Europa civilizata lacuitorii dealului au deosebite vorbe si obiceiuri de lacuitorii vaiei; precum orice targ , orice sat are a sa particulara fizionomie, fiestecare tara are cantecele sale, a caror muzica si poezie sunt potrivite cu firea pamantului si caracterul lacuitorilor ei.
( Constantin Negruzzi, Cantece populare a Moldaviei, 1840).
Mie mi-e drag romanul si stiu a-i pretui bunatatile cu care l-au daruit natura. Mi-e drag sa-l privesc si sa-l ascult, caci el e simplu si frumos in infatisarea lui; caci e curat, intalept, vesel si poetic in graiul sau. Imi plac obiceiurle patriarhale, credintele sale fantastice, dansurile sale vechi si voinicesti, portul sau pitoresc care, la Roma, se vede sapat pe Columna lui Traian, canticele sale atat de armonioase!
(Vasile Alecsandri, Romanii si poezia lor, 1849).
Datinile, povestile, muzica si poezia sunt arhivele popoarelor: cu ele se poate oricand reconstitui trecutul intunecat. Prin studiul lor ne vom lamuri originea limbii, nasterea nationalitatii romane, aplicarile naturale cu care e inzestrat poporul, luptele ce au sustinut coloniile romane pana a nu se preface in locuitorii de astazi ai vechii Dacii. Fie forma versurilor uneori defectuoasa: ele imi par mie poleite cu razele geniului. Privighetoarea nu e frumoasa, dar cantecul ii este din rai.
(Alecu Russo, Poezia poporala, 1848)
Chiar daca interesul pentru obiceiurile si credintele populare s-a manifestat sporadic inca de pe la inceputul secolului al XVII-lea, "descoperirea" literaturii populare s-a produs, in Europa, ceva mai tarziu, spre sfarsitul secolului si s-a datorat scriitorilor romantici care considerau folclorul arhiva vie a popoarelor, expresia nemijlocita a trasaturilor firesti ale fiecarei natii. Entuziasmul starnit de aceasta descoperire a facut ca in toate tarile continentului sa se declanseze o adevarata "goana" pentru strangerea si conservarea cat mai grabnica a acestei comori, fara de care, credeau carturarii timpului, cultura nationala ar fi fost vaduvita de ceea ce avea ea mai valoros. A fost o munca entuziasta, practicata insa mai cu seama de amatori pasionati, dar putin pregatiti pentru actiunea pe care o initiasera. Tocmai de aceea, mai ales in prima jumatate a secolului al XIX-lea, culegatorii romani, si nu doar ei, n-au fost preocupati in mod deosebit de pastrarea autenticitatii, intervenind adesea in texte pentru a le "indrepta". Marturie sta chiar titlul celei mai cunoscute culegeri de folclor a momentului, datorate lui Vasile Alecsandri, Poezii poporale. Balade (Cantece batranesti), adunate si indreptate (I, II, Iasi 1852-1853). Abia spre sfarsitul secolului, locul amatorilor incepe sa fie luat treptat de profesionisti preocupati sa conserve si autenticitatea creatilor populare, iar etnografia si folclorul devin obiect de preocupare stiintifica.
1769-1770 - Apare la Berlin Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, tradusa in limba germana dupa originalul latin, continand numeroase informatii despre obiceiurile calendaristice, de nunta si de inmormantare, despre practici magice si colinde. Prima traducere in limba romana dateaza din anul 1825.
1844 - Ion Heliade Radulescu publica balada Zburatorul, avand ca tema o credinta populara semnalata prima oara de catre Dimitrie Cantemir, in Descrierea Moldovei.
1851-1852 - Anton Pann tipareste O sezatoare la tara, urmata, un an mai tarziu de Culegere de proverburi sau Povestea vorbii, scrieri in care "poezeste" si "romaneste" cu mare talent snoave, proverbe, zicatori.
1852-1853 - Vasile Alecsandri tipareste Poezii poporale, Balade (Cantece batranesti), facand cunoscute intaia oara cititorilor romani Miorita si Mesterul Manole, Editia a doua, mult amplificata, numita Poezii populare ale romanilor adunate si intocmite, apare in anul 1866.
1853 - Apare volumul de versuri Doine si lacramioare al lui Vasile Alecsandri.
1861 - Alexandru Odobescu publica primul studiu de folclor comparat din cultura romana, Cantece poporane ale Europei rasaritene mai cu seama in raport cu tara, istoria si datinile romanilor.
1868 - Apare colectia de Basme, oratii, pacalituri si ghicitori, a lui I.C.Fundescu.
1868 - Titu Maiorescu scrie studiul Poezii populare romane, cu ocazia aparitiei editiei a doua a colectiei lui Vasile Alecsandri.
1869 - In cadrul Societatii Orientul, patronata de Gr. H. Grandea si revista Albina Pindului, Mihai Eminescu este responsabil cu strangerea folclorului din Moldova. Preocuparile sale in domeniu vor avea, ulterior, ca rezultat colectionarea unui mare numar de texte, dar si scrierea unor lucrari originale, avand ca punct de plecare creatia populara, precum poemele Calin Nebunul, Fata-n gradina de aur, Miron si frumoasa fara corp si basmele in proza Fat-Frumos din lacrima, Frumoasa lumii, Finul-lui-Dumenzeu etc.
1870 - Apare colectia de Basme populare romane a junimistului Miron Pompiliu.
1872 - Mesterul tipograf Petre Ispirescu editeaza Legendele sau basmele romanilor, ramasa pana azi cea mai cunoscuta culegere de basme populare de la noi.
1873-1875 - Apare culegerea Poezii poporale romane a lui Simeon Florea Marian, continand, pana in acel moment cea mai bogata colectie de balade din Moldova de Sus.
1876-1878 - Apar in revista Convorbiri literare povestile lui Ion Creanga.
1880 - Bogdan Petriceicu Hasdeu editeaza Cartile poporane ale romanilor in secolul al XVI-lea in legatura cu literatura poporana cea nescrisa.
1883 - Moses Gaster publica Literatura populara romana, prima sinteza despre folclorului roman.
1885 - G. Dem. Teodorescu editeaza monumentala culegere Poezii populare romane, datorata, in cea mai mare parte, informatiilor preluate de la celebrul Petrea Cretul Solcanul, supranumit lautarul Brailei.
1895 - Iuliu A. Zanne incepe editarea colectiei Proverbele romanilor, in 10 volume.
1895 - Lazar Saineanu publica Basmele romane, un vast studiu de folclor comparat de aproape o mie de pagini, care are in vedere cvasi-totalitatea povestilor romanesti cunoscute pana in momentul aparitiei volumului.
Manastirea Curtea de Arges
