|
|
|
Particularitatile ascultarii martorilor minori.
Legea permite ascultarea minorului in calitate de martor, insadeclaratiile acestuia trebuie verificate si evaluate cu deosebiti atentie, deoarece veridicitatea lor este puternic influentata de stadiul de dezvoltare psihosomatica, stadiu care depinde de varsta celui audiat.
Declaratiile minorilor cu varsta de pana la 3 ani nu au relevanta juridica, deoarece nivelul de dezvoltare a gandirii si posibilitatile sale de a dialoga sunt extrem de reduse. Functiile congnitive sunt ca si inexistente, ele rezumandu-se la recunoasterea membrilor de familie ori a altor persoane apropiate din viata cotidiana a copilului iar perceperea evenimentelor se face distorsionat, conceptele de timp si spatiu, bine si rau ori alte asemenea notiuni fiind practic necunoscute minorului.
Etapa prescolara, cuprinsa intre varsta de 3 si 6 ani, marcheaza uneori progrese semnificative in planul functiilor cognitive, in special pentru copiii socializatii prin intermediul cresei ori gradinitei. Cu toate acestea, se recomanda ca ascultarea sa se faca numai daca situatia impune, intrucat gradul de sugestibilitate al minorului este foarte mare, iar categoriile de adevar si minciuna nu dobandesc delimitari ferme in plan mintal. Pe de alta parte, ascultarea ca martor a minorului care nu a implinit 6 ani, excede conditiilor formale cerute de lege, intrucat fiind nestiutor de carte, declaratia sa ar trebui consemnata intr-un proces-verbal, modalitate abandonata in prezent de legiuitor si practica judiciara.
Etapa urmatoare, corespunzatoare varstei de 6-10 ani, este dominata de inceputul instructiei scolare. In aceasta etapa se dezvolta cunoasterea directa, asociativa, ordonata si constienta, creste capacitatea senzorial-perceptiva, dar spiritul critic se bazeaza pe o logica si rationamente inca nedefinitivate. Caracteristica acestei varste este invatarea prin imitare ori dupa anumite modele, ceea ce favorizeaza aparitia minciunii[1], chiar si in contextul in care rationamentul capata alte valente de responsabilitate. Valoarea probatorie a declaratiilor obtinute prin audiere depinde de modul in care organul judiciar reuseste sa faca o cunaostere atotcuprinzatoare a minorului.
Urmatoarele doua etape ale dezvoltarii psihointelectuale ale minorului sunt pubertatea (10-14 ani) si adolescenta (14-18ani, iar in cazuri particulare, 20-25 ani). In timpul pubertatii au loc cele mai profunde transformari ale organismului, creste acuitatea vizuala si auditiva, perceptia culorilor este mult mai exacta dar in acelasi timp creste si sensibilitatea minorului in plan afectiv.
In perioada adolescentei gandirea se maturizeaza si se intemeiaza pe argumente logice, creste capacitatea de inmagazinare a cunostintelor iar exprimarea este tot mai fluida si mai consistenta. Cu toate acestea, fidelitatea relatarilor este alterata de imprejurarea ca minorul nu acorda aceeasi atentie tuturor evenimentelor, unele dintre ele fiind considerate - prin prisma experientei de viata reduse, ca fiind lipsite de importanta. In aceasta etapa minorul este in continuare inclinat spre minciuna, in special in privinta faptelor pe care nu le-a memorat din considerentele amintite.
In functie de varsta si stadiul de dezvoltare psihosomatica, ascultarea minorului se va face in prezenta unuia din parinti, a tutorelui sau persoanei careia i-a fost incredintat spre crestere si educare. Daca minorul nu a implinit 14 ani, ascultarea se va face in mod obligatoriu in prezenta uneia din persoanele amintite.
Cunoasterea minorilor, ca activitate pregatitoare, este esentiala in obtinerea unor date utile pentru aflarea adevarului. Organul judiciar trebuie sa cunoasca foarte bine si mediul social si familial din care provine minorul, tipul de comportament sau atitudine pe care a avut-o fata de fapte similare celor cu privire la care urmeaza sa faca declaratii, capacitatea de percepere a faptelor si fenomenelor la care a asistat, tendinta acestuia spre minciuna, exagerare sau fantezie etc. Fantezia, inventivitatea, susceptibilitatea, teama de parinti si educatori, sentimentul valorii influenteaza in mare masura procesele de perceptie, memorare si redare a minorului. Totodata, trebuie cunoscute motivele care ar putea determina un anumit comportament al acestuia in ancheta sau care l-ar putea convinge sa faca declaratii nesincere sau incomplete.
Cunoscand martorul minor, organul judiciar trebuie sa stabileasca in acelasi timp, persoanele in prezenta carora urmeaza sa fie ascultat. Acestea trebuie sa se bucure de respectul si increderea minorului, fara de care nu este posibila obtinerea unor declaratii utile pentru aflarea adevarului in cauza.
Minorul sub 14 ani nu depune juramant, insa i se atrage atentia sa spuna adevarul[2]. Foarte important pentru obtinerea unor declaratii sincere si complete este modul in care se realizeaza primul contact psihologic intre minor si organul judiciar. Primirea minorului si a persoanei in prezenta careia va fi audiat trebuie sa se faca intr-o atmosfera calda, prietenoasa, fara sobrietate, iar discutiile trebuie sa debuteze pe marginea unor probleme care ii sunt familiare, ori a unor probleme specifice varstei.
Cu ocazia acestor discutii prealabile, organul judiciar are posibilitatea sa observe nivelul intelectual si de cunostinte ale minorului, posibilitatile de exprimare pe care le are, precum si eventualele deficiente psihice sau de dezvoltare intelectuala care ar impune ca audierea sa se faca in prezenta unui specialist in psihologie infantila.
Audierea cu privire la datele de identitate este o etapa obligatorie care trebuie parcursa de organul judiciar si in cazul minorului, insa aceasta va avea un caracter mai putin oficial. Vor fi de asemenea identificate persoanele care il asista pe minor, pentru a evita substituirea celor carora legea le ofera aceasta posibilitate, cu persoane care l-ar fi putut determina anterior ascultarii, sa nu spuna adevarul.
Celelalte reguli de ordin tactic privind ascultarea martorilor se aplica intocmai si in cazul minorilor, cu precizarea ca vocabularul folosit trebuie sa se situeze la nivelul de intelegere al acestora, cu intrebari care trebuie formulate si adresate in asa fel, incat sa nu contina nici un element de sugestibilitate.
