|
|
|
Venirea la putere a Partidului Comunist in Romania
Stalin a permis la 9 mai 1945 introducerea administratiei romanesti civile in Ardeal cu conditia ca regele sa accepte un guvern de stanga. In fruntea acestuia a stat avocatul din Deva, Petru Groza, cu faima unor sentimente filomaghiare, care a promis toate drepturile minoritatilor, pana si "volatilizarea frontierelor" (Történelmi Magazin [Magazin Istoric], 1999, anul IV, 5).
In primavara lui 1945 si-a deschis portile la Cluj universitatea maghiara; facultatea de medicina si farmacie a fost insa mutata la Targu Mures. In aceasta perioada exista o relativa libertate, ziarele unguresti puteau scrie despre toate prejudiciile si leziunile aduse intereselor minoritatii maghiare, pana si despre sangeroasele atrocitati ale garzilor lui Maniu.
Uniunea Sovietica trata Romania ca o tara invinsa. Au fost demobilizate mari unitati de lupta, intre care zece divizii de infanterie; acesta fiindca maresalul Malinovski "nu avea siguranta, nu avea incredere in armata romana" (dupa afirmarea generalului Gheorghe Mihail la 15 octombrie 1944, citata de Cristescu, 191). In primavara lui 1945 au fost dezarmati soldatii si ofiterii insarcinati cu paza obiectivelor militare si a altor edificii publice din Bucuresti (Cristescu, 194).
In aceeasi perioada a fost infaptuita reforma agrara; au fost expropriate toate proprietatile funciare de peste 50 de hectare, in total 1,468.000 de hectare (Cristescu, 194). De la germani au fost confiscate toate pamanturile (Straka, 1970, 428). Germanii au fost tratati pe baza principiului vinovatiei colective, de popor care se facea vinovat in ansamblul sau pentru initierea razboiului.
Partidul Comunist, secretarul caruia a devenit in octombrie 1945 Gheorghe Gheorghiu-Dej, si-a facut auzit cuvantul tot mai mult in treburile tarii. Comunistii au ocupat posturile de conducere din provincie. La alegerile din noiembrie 1946, dupa parerea lui Cristescu (1995, 196), "in mod grosolan falsificate", Frontul National Democrat (FND) a primit 68.12% a voturilor; Partidul Taranesc al lui Maniu a castigat 12.62%. Uniunea Populara Maghiara avea dreptul sa trimita in parlament 29 de deputati.
Tratatul de pace a fost semnat la 10 februarie 1947 la Paris. Retrocedarea intregului Ardeal de Nord Romaniei a fost vointa lui Stalin, aceasta fiind interesul lui: pentru noua anectare a Basarabiei voia sa ofere o compensare Romaniei, pentru a usura introducerea comunismului in tara. Puterile occidentale vorbeau de o luare mai exacta in considerare a frontierelor in functie de situatia demografica, dar nu vroiau sa contravina vointei lui Stalin.
Uniunea Populara Maghiara, cu cei400.000 de membri ai sai a fost reazemul principal al guvernului lui Groza. Cel putin in prima perioada puteau sa fi fost multi, care credeau cu adevarat, ca socialismul va rezolva antagonismele seculare romano-maghiare. ─ In conducere insa nu Kurkó Gyárfás, Mikó Imre si alti oameni de caracter au fost datatori de ton, ci elementele oportuniste. Kurkó Gyárfás a fost un maistru-meserias brasovean, care se considera comunist, dar a ramas fidel bisericii sale catolice; in comunitatea catolica din Brasov a implinit functia de intendent general. El a fost cel care a convocat pe data de 10 mai 1946 la Brasov conferinta economica nationala a Uniunii Populare Maghiare, avand ca scop refacerea economiei maghiare din Ardeal, destramate, devastate. La aceasta conferinta a declarat: "Un popor devine mare prin puritatea sa morala, constiinta sa politica si puterea sa economica" (Beke György, Székely Nép [Poporul Secui], 5 - 6 martie 2000).
In"mai 7 - 18. Se desfasoara la Bucuresti procesul grupului de criminali de razboi, in frunte cu Ion Antonescu. Principalii criminali de razboi, in frunte cu Ion si Mihai Antonescu, sint condamnati la moarte si executati la 1 iun. 1946" (IRD, 1971, 392; Cristescu, 196).
In 1947 a fost dizolvat Partidul Taranist, iar conducatorul sau, Iuliu Maniu, intemnitat. La sfarsitul anului a fost silit sa abdice regele Mihai, care apoi a parasit tara. Partidul comunist a dobandit puteri depline in Romania si a fost proclamata Republica Populara Romana.
In principiu, in tarile-satelit ale Uniunii Sovietice au avut loc aceleasi evenimente, desi la inceput, in Romania, intr-un ritm ceva mai sustinut: partidul social-democrat este contopit cu partidul comunist, noul parlament, Marea Adunare Nationala voteaza constitutia de tip sovietic (cuprinzand si garantii formale obligatorii ale drepturilor minoritatilor); bancile si fabricile sunt nationalizate (mai tarziu au trecut in proprietatea statului si multe locuinte particulare); crearea comisiei de stat al planificarii; reforma invatamantului: nationalizarea scolilor, desfiintarea scolilor confesionale si suprimarea treptata a invatamantului minoritar; "unificarea" bisericii greco-catolice cu cea greco-orientala, ortodoxa (de fapt, desfiintarea ei); mari investitii industriale, finantate in buna parte cu mijloacele materiale luate de la tarani (catusi de putin rationale sub aspect economic); re-educare ideologica, tintind in primul rand tineretul. Este chemata la viata organul de siguranta statului (securitatea).
Episcopul catolic Márton Áron a protestat la guvernul Groza pentru desfiintarea treptata, dar evidenta a retelei scolare maghiare din Ardeal ─ motiv, pentru care este condamnat la inchisoare (dupa expresia presei contemporane) ca "principalul reprezentant al reactiunii clericale in tara noastra." In partidul comunist incepe o lupta interna, in cadrul careia este schimbat si intemnitat ministrul justitiei, Lucretiu Patrascanu (la ordinul lui Gheorghiu-Dej, in 1954 este executat). In 1952 este exclus din partid si inchis Ana Pauker si Vasile Luca si prin aceasta este indepartata fractiunea filo-sovietica, moscovita. Uniunea Populara Maghiara eset dizolvata, conducatorii sai pedepsiti cu inchisoarea. In urma torturilor Kurkó Gyárfás isi pierde mintile inca inainte de a fi condamnat; din temnita iese ca alienat mintal. Scapa din inchisoare in 1956 si nu peste mult moare.
Colectivizarea agriculturii ("transformarea sa socialista") incepe la inceputul anilor ´50, printr-o campanie de agitatie sustinuta impotriva chiaburilor. In principiu, a fost considerat chiabur cel care a avut mai mult de 25 de hectare, si isi lucra pamantul cu zileri sau alti lucratori agricoli, in schimbul unei plati. In realitate insa calitatea de chiabur a fost hotarata in mod arbitrar de activisti locali.
Citam dintr-o amintire: "Au fost gospodari buni ─aceasta a fost singura lor vina." "Acasa a fost lansata lozinca luptei de clasa." "Oameni carora nu le placea sa lucreze, umblau prin sate, ei au fost cadrele de conducere de tip nou" (Kuláksors [Soarta chiaburilor] 1999, 117-118).
Acest tip de oameni, in calitate de "activisti", au pus mana pe conducerea satelor. Cei pe care ei i-au consemnat pe listele de chiaburi, au fost anuntati, ca sunt inafara legii. Pentru persecutarea si intimidarea lor au fost folosite cele mai diferite metode. "Impozitul chiaburilor" a fost mai ridicat, decat impozitul obisnuit, tot asa si obligatia,cota obligatorie, data statului; uneori atat de mare, incat era imposibil de platit sau achitat. Oamenii puterii veneau deobicei noaptea si l-au dus pe capul familiei la ancheta, ceea ce a insemnat de cele mai multe ori, mai degraba, bataie si torturi. Multi trebuiau sa efectueze munca silnica, altii au ajuns in inchisori, de unde multi nu s-au mai intors acasa. Dupa Cristescu (1995, 201) in prima etapa a colectivizarii au fost inchisi 80.000 de tarani. Familiile "chiaburilor" au fost de multe ori scosi si din locuinta lor. Prin aceste metode au vrut sa realizeze colectivizarea, impotriva careia protesta majoritatea taranilor (nu numai "chiaburii").
"Garantarea constitutionala a tuturor drepturilor cetatenesti nu i-a impiedicat pe comunisti sa organizeze o teribila represiune careia aveau sa-i cada victima 500.0000 de persoane" (Cristescu, 200).
"Teroarea dezlantuita impotriva opozitiei, ori de unde ar fi venit si oricum s-ar fi exprimat, a condus la constituirea unor santiere de munca, veritabile lagare de concentrare si exterminare, precum cel al canalului Dunare ─ Marea Neagra (unde au fost retinuti zece de mii de detinuti), si la experimentul reeducarii prin violenta, de la Pitesti" (Cristescu, 201).
Desigur, colectivizarea a lovit in intreaga taranime a tarilor Europei de Est. Aici este locul sa reamintim, ca la inceputul anilor ´30, in vederea crearii de colhozuri, Stalin a dus in deportare, in partile nordice ale Uniunii Sovietice, mase intregi de tarani ucrainieni, unde, de frig si de foame au murit cei mai multi, iar in Ucraina Stalin a produs o foamete artificiala. Dupa destramarea Uniunii Sovietice, istoricii ucrainieni au constatat ca numarul celor ucisi astfel este intre 9 si 11 milioane.
Sub tirania sovietica a suferit si gemut fiecare cetatean al Romaniei. A fost atacata si cultura si traditiile natiunii romane.
"Abandonarea valorilor nationale si a traditiei culturale romanesti in adoptarea manualelor sovietice, in invatamant, sau in sinteze precum istoria R.P.R., sub redactia lui M. Roller, complet falsificata de slavism si sovietism." ─ "Vechea structura a vietii spirituale romanesti a fost distrusa si, in aceasta situatie, numeroase discipline stiintifice, cu deosebire sociologia, economia, statistica, dar si filosofia si istoria, altadata ilustrate stralucit, au fost reduse la o dependenta stricta fata de politica si ideologie" (Cristescu, 202).
In primavara anului 1955 si Romania a semnat tratatul de la Varsovia, alaturi de Uniunea Sovietica si celelalte tari-satelite. In iulie 1956 tara a devenit si membru a UNESCO.
In martie 1953, dupa moartea lui Stalin, au inceput mari schimbari si in tarile-satelit. Atmosfera politica s-a destins si in Romania, desi in conducerea statului n-au intervenit modificari importante.
