|
|
|
REMODELAREA SI REFACEREA ECONOMICA DUPA PRIMA MARE CONFLAGRATIE MONDIALA
Dupa terminarea razboiului pentru toate statele angajate in conflict, problema fundamentala a fost gasirea solutiilor optime pentru trecerea economiilor la starea de pace. Multe dintre acestea vor suferi o severa criza a reconversiunii care va dura, un timp mai lung sau mai scurt functie de nivelul de dezvoltare economica al fiecarei tari in parte.
Refacerea postbelica, prefacerile adanci de restaurare pe baze moderne a economiilor noilor state europene, care trebuiau sa le asigure demnitatea in lume si succesul in competitia pe piata mondiala cu tarile industrializate din centrul si apusul continentului, deveneau posibile numai prin promovarea progresului tehnic, prin sporirea investitiilor de capital, prin accelerarea si diversificarea productiei de fabrica si a intregii economii, prin cresterea ponderii produsului social si a venitului national, prin acordarea unei importante mai mari factorilor autohtoni - mijloace banesti, forta de munca si de conducere - si restrangerea penetratiei finantei straine, prin sporirea rolului interventionist al statului si a contributiei invatamantului, stiintei si culturii si activitatea economica. Doar in acest mod se putea ajunge la administrarea si valorificarea optima a resurselor de materii prime si de energie umana si materiala in conditiile in care intreaga lume a intrat in cursa de refacere si de dezvoltare economica. (1 ; 39-40)
Faptul ca Europa a pierdut competitia economica in fata 'Lumii Noi'- in special S.U.A si Japonia - iar efortul de reechilibrare s-a produs in folosul acestora din urma a impus nu numai factorilor de decizie politica si capitalistilor din principalele tari europene ci si elitei intelectuale din domeniul economicului sa se aplece asupra studierii si gasirii unor noi modele economice de dezvoltare pentru tarile lor. Teoreticienii, dar si analistii economici au atras atentia inca de la finele conflagratiei (1918) ca viata economica a statelor se indreapta spre organizari unitare, intelegand prin aceasta formarea de carteluri, trusturi, etc., ceva ce implica principiul securitatii intre stat si intreprinderea economica particulara. Aceasta solidaritate era ceruta de faptul ca lupta economica nu se mai desfasura 'de la persoana la persoana ci de la organizare la oraganizare' (2 ; 3).
Modelul spre care s-au indreptat principalele state europene a fost cel american. Aspiratia spre americanizarea economica a Europei a fost, in mare parte, legitima caci nicaieri in lume nu s-a experimentat mai mult ca in S.U.A. in ceea ce priveste restructurarea rationala a activitatilor de productie, schimb si de consum, gestionarea administrativ stiintifica a intreprinderii etc.
Europa avea nevoie de marirea valorii utile a fortei de munca mai ales in conditiile unei accentuate crize a bratelor de munca determinata de pierderea atator vieti omenesti in anii conflagratiei. Prin introducerea pe continentul european a principiilor taylerismului s-a rezolvat aceasta problema deoarece si economiile europene au inceput sa rationalizeze raporturile dintre folosirea optima a utilajului, divizarea lucrului dupa criteriul eficientei optime, si consumul de materii prime, combustibil, finante si forta de munca. (3 ; 512)
Nevoia de noi modele pentru economia europeana era justificata de Max Weber prin necesitatea organizarii rationale a muncii si restabilizarii activitatilor economice (4 ; 13-15). In Romania o serie de mari spirite ale timpului cereau remodelarea si regandirea economiei. Nicolae Iorga vorbea la inceputul deceniului patru de adaptarea 'ritmului american in Europa (5 ; 194) iar Mihail Manoilescu cerea in Parlamentul Romaniei masuri pentru organizarea muncii, care, inevitabil conducea la ordonarea societatii (1 ; 43).
In confruntarea de modele si doctrine in plan teoretic la diferite Congrese si reuniuni ale specialistilor dar si in plan aplicativ cea mai mare sansa a avut-o liberalismul care a dominat nestingherit in economie toata epoca moderna, desi gravele consecinte ale razboiului i-au deschis perspective sumbre dar pe care le-a depasit dupa grava criza economica din anii 1929-1933. Modelul liberal a reprezentat vectorul principal al gandirii economice, in confruntarea cu alte doctrine si modele economice chiar daca dupa Versailles el a trebuit sa-si adauge la paradigmele de baza unele particularitati cum au fost sporirea intervetionismului etatist in economie, sublinierea scopului de utilitate publica, organizarea productiei industriale, compunerea principiului individualismului in folosul statului si al colectivitatii, stabilirea unui regim de circulatie si de distributie apropiat de idealul de dreptate. Prin acestea liberalismul s-a regenerat si s-a transformat in neoliberalism. Modelul se deplaseaza de la clasic la neoclasic in organizarea economiei, de la faza atotputerniciei intreprinzatorului particular la aceea a implicarii statului. (6 ; 86) Neoliberalismul, deci, a reprimit bagajul teoretic al liberalismului, renuntand la tezele circumstantiale depasite si a mentinut tot ceea ce era peren. Acest model, in noile realitati aparente in primii ani postbelici, era mai apropiat de cerintele economiei moderne si dinamice, si a dovedit ca ridicarea prestigiului material si spiritual al Europei nu putea avea loc decat prin valorificarea maxima a bogatiilor naturale si a resurselor umane. Interventia statului in economic a fost dictata de noile practici din relatiile economice mondiale - protectionismul in primul rand, dar si de atenuarea .. de corelarile fiscalitatii cu inflatia etc Formele concrete de interventie a statului in economie au diferit de la un stat la altul, in raport de conditiile si traditiile social-economice din fiecare tara.
Modelul de economie dirijata a fost inspirat de ideologiile totalitare de stanga - bolsevismul - si de dreapta - fascismul si nazismul -. Natiunea si sensurile economiei dirijate, ca non model economic s-au impus in Est prin consolidarea statului sovietic si in vest in conditiile aparitiei si declararii crizei economice mondiale. (1 ; 64)
Penetratia modelului planificarii, influentata, in parte, de efectele aplicarii lui in URSS si de eficienta si rapiditatea cu care fascismul a actionat in timpul crizei economice (1929-1933), va determina acumularea de argumente pro si contra pentru o disputa intre adeptii economiei de piata si cei ai economiei planificate.
Printre alte modele care au circulat in teoria si practica economica europeana, a fost corporatismul. Acesta preconiza asocierea muncitorilor in corporatii in opozitie cu sindicatele si conducerea economiei prin metode dirijiste. Corporatismul, desi teoretic a fost studiat si in alte tari decat cea in care a aparut- Italia, n-a avut o coerenta suficienta pentru a constitui calea ideologica intermediara intre liberalism si etatism. (3 ; 157)
Din punct de vedere al evolutiei principalelor economii in primii ani dupa incheierea primei conflagratii mondiale dezvoltarea a fost inegala si cu efecte diferite de la o tara la alta. Dovada ca, in anul 1925, fata de 1913, luat ca nivel antebelic, indicele productiei a fost de 121,6 la global, de 103,5 in Europa si de 148,o in S.U.A. (1 ; 74). Succesul economiei americane s-a datorat 'abundentei capitalurilor', cresterii puterii de cumparare si procesului de concentrare a productiei si capitalurilor sub raportul progresului tehnic si stiintific. Abundenta capitalurilor americane a facilitat plasamentul dolarilor in afara tarii, bancherii americani dorind sa devina si bancherii lumii. Exemplu este cresterea de la 7 miliarde de dolari plasati in strainatate in 1919 la 17 miliarde in anul 1929. In afara de beneficiile pe care le-au adus aceste capitaluri americanilor, ele le-au permis acestora sa controleze sursele de materii prime indispensabile tarii: petrol, cauciuc, cupru, nitrati. In Mexic, de exemplu, jumatate din intreprinderile economice apartineau, in acest timp, americanilor. (7 ; 132)
Economia S.U.A a intrat in faza 'capitalismului bunastarii'. Toate sectoarele economiei cunosc o dezvoltare importanta. Cea mai dinamica a fost industria automobilului. De la 4000 de vehicule care se produceau in 1900, ea ajunge la 1.500.000 in 1921 si la peste 4.800.000 in 1929. Industria constructiilor s-a dinamizat in perioada prosperitatii si a aparitiei blocurilor 'zgarie nori'.
Automobilele, industria electronica si aviatia au stimulat dezvoltarea noilor surse de energie, electricitatea si petrolul. Productia de petrol creste de la 33 milioane tone in 1913 la 138 milioane tone in 1929.
Economia statelor europene cunoaste o perioada
de prosperitate insa sprijinita pe o fundatie nepermanenta
si precara care s-a prabusit brusc. (1 ; 73) Ea n-a putut
sa tina pasul cu economia americana si pentru ca
o mare parte a productiei a fost orientata spre reconstructia a
tot ceea ce razboiul a distrus sau ruinat. Avansul economiei europene
luata ca intreg a fost intarziat cu opt ani, aceasta insemnand ca
volumul productiei din
Luate insa separat, unele state de pe continent au fost mult mai sever afectate, ceea ce-a determinat ca insasi opera de refacere si de dezvoltare sa difere prin rezultate. In Marea Britanie, de exemplu, dificultatile economice s-au prelungit aproape un deceniu. Aici, cerintele de razboi au impus accentuarea interventionismului de stat ilustrat prin protejarea, prin masuri vamale, unor industrii si pentru control deplin asupra cailor ferate si asupra sectorului minier.
Dupa razboi, pana la aparitia crizei mondiale, economia engleza, trecuta in regim de pace, a avut de infruntat mari dificultati in folosirea bratelor de munca demobilizate, restabilirea progresului in productia de carbune si metalurgie. Urmarea, productia de carbune a scazut de la 240 milioane tone in 1920-1924 la 227. milioane tone in etapa 1925-1929. Productia in metalurgie a scazut de la 9,2 milioane tone la 6,3 milioane la fonta si de la 9,7 la 7,4 milioane tone la otel pentru aceeasi perioada. Din aceasta pricina valoarea exportului britanic a reprezentat doar 37% in anul 1929 din nivelul anului 1913. Ponderea de 14% pe care o avea Anglia in comertul mondial in 1928 era sub nivelul antebelic cu doua procente. (9 ; 30)
La randul ei, Franta, dominata de ideea ca, dupa marea revolutie din 1789, destinul Europei era legat de destinul ei, a aratat interes pentru dezvoltarea economica. Criza de readaptare la economia de pace a fost depasita pana in anul 1924. Dupa aceasta data unele ramuri - metalurgia, constructia de masini, industria de masini aeronautice etc. - au cunoscut cresteri semnificative. Productia de carbune a crescut de la 34. milioane tone in anii 1920-1924 la 52 milioane in perioada 1925-1929, cea de otel pentru pentru aceeasi perioada, de la 1,8 la 9,4 milioane tone.
Pentru Germania, primii ani de dupa conflagratie au fost deosebit de dificili. Redresarea financiara din 1924 si 'ghiftuirea' cu capitaluri straine a economiei germane (9 ; 10) au determinat cresteri importante in sectoare ale economiei germane. In intervalul 1925-1929, Germania a produs mai mult carbune si otel decat Franta si Anglia la un loc. Flota comerciala a urcat rapid pe locul patru (dupa SUA, Anglia si Japonia).
Tarile mijlocii si mici din Europa au cunoscut evolutii diferite din punct de vedere economic. Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, au cunoscut un boom economic iar in alte perioade mai dificile fiind necesara interventia Ligii Natiunilor pentru a se redresa , cum a fost cazul in Austria si Ungaria. In Romania politica liberala 'prin noi insine', a condus la o crestere economica evidenta si la aparitia de mari unitati industriale: I.A.R. - Brasov; Malaxa - Bucuresti; Uzinele Copsa Mica si Cugir etc.
Dezvoltarea economica a lumii in primul deceniu postbelic a fost brusc stopata de criza economica declansata de marele crah financiar de pe Wall Street.
