Adresarea in internet

Fiecare interfata pe care o are un calculator catre o retea IP are asignat un numar unic, de 32 de biti, care este 'adresa' sa. Adresa este exprimata cel mai adesea sub forma unui set de 4 numere de 8 biti: de exemlu, 15.58.0.221. O adresa IP are o structura de forma a 4 numere zecimale, a.b.c.d, fiecare cuprins intre 0 si 255, pentru a putea fi reprezentat pe 8 biti. Teoretic, adresa IP de 32 de biti poate referi maxim 4.294.967.296 calculatoare legate in internet. Practic insa, numarul total de calcu­latoare ce pot fi conectate este mult mai mic, datorita modului in care aceste adrese sunt asignate. Organizatiilor li se atribuie blocuri de adrese, asa cum companiile de telefon asigneaza cate un cod pentru fiecare localitate sau regiune.

Noul protocol IPv6 furnizeaza un spatiu de adrese mai mare pentru host-un si retele datorita sistemului de adresare pe 128 de biti.

In schema de adresare clasica exista 5 tipuri de adrese IP. Cei mai semni­ficativi biti ai adresei definesc clasa de retea la care apartine adresa. Ceilalti biti sunt divizati intr-o parte ce desemneaza reteaua si o alta specifica host-ului.

Clasa A. Host-urile retelelor de clasa A au adresa de forma N.a.b.c, unde N reprezinta numarul de retea, iar a.b.c numarul host-ului. Bitul cel mai semnificativ al lui N trebuie sa fie zero (primul octet este mai mic de 128, putand exista astfel 126 de retele de clasa A). Nu exista, deci, prea multe retele de clasa A. De exemplu, daca reteaua dumneavoastra are pana la 16.387.064 de calculatoare, nu este necesara o adresa de clasa A. Unele organizatii mari, cum ar fi MIT sau BBN au asignate retele de tip A, insa ele nu isi pun toate calculatoarele in aceeasi retea si subdivid aceasta in mai multe retele de clasa B sau C.

Clasa B. Host-urile au o adresa de forma N.M.a.b, unde N.M este numarul retelei, iar a.b numarul host-ilui. Cei mai semnificativi 2 biti ai lui N trebuie sa fie 10 (primul octet intre 129 si 191). Retele de clasa 8 sunt, in general, cele ale unor mari universitati sau companii. Pot exista cate 65.534 de host-uri in maximum 16.002 de retele de clasa B.

Clasa C. Host-urile au o adresa de forma N.M.O.a, unde N.M.O este numarul retelei, iar a, numarul host-ului. Cei mai semnificativi 3 biti ai lui N trebuie sa fie 110 (intre 192 si 223). Astfel de retele pot administra maximum cate 254 de host-uri in 1.999.996 retele de clasa C. Cele mai multe organizatii au una sau mai multe retele de clasa C.

Clasa D. Host-urile au o adresa de forma N.M.O.a, unde N.M.O este numarul retelei, iar a, numarul host-ului. Cei mai semnificativi 4 biti ai lui N trebuie sa fie 1110 (primul octet intre 224 si 239). Astfel de adrese sunt folosite in multicast adica, multimi de host-uri care asteapta pe o aceeasi adresa pentru a primi pachete ce contin in interior adresa destinatie a statiei.

Clasa E. Host-urile au o adresa de forma N.M.O.P, unde N.M.O.P are cei mai semnificativi 5 biti ai lui N, 1111. Aceste adrese sunt folosite doar pentru anumite experimente.

Odata cu explozia numarului de calculatoare conectate la internet, s-a dezvoltat, in ultimii ani, o noua metoda de asignare a adreselor, numita CIDR (Classes InterDomain Routing). Aici nu exista clase, ca in schema clasica. Retelele sunt definite de cei mai semnificativi k biti ai adreselor, restul de 32-k biti desemnand host-ui. Astfel, un furnizor de servicii poate aloca un set de adrese, in care primii 12 biti reprezinta o valoare fixa (adresa retelei), iar restul de 20 de biti reprezinta host-ui. Aceasta solutie permite furnizorului de servicii sa aloce 2²⁰ de adrese distincte pentru clienti.