Subzona klippelor transilvane si a flisului transcarpatic

Subzona klippelor transilvane si a flisului transcarpatic

Subzona klippelor si a flisului transcarpatic se delimiteaza in Maramures ocupind o pozitie interna fata de axa mediana a Carpatilor Orientali. Din punct de vedere tectonic, aceasta subzona constituie unitatea klippelor transilvane si a flisului transcarpatic, sau pinza de Botiza-Petrova. Flisul transcarpatic s-a dezvoltat in aria de contact a suturii transilvane cu marginea continentala instabila (v. fig. 90).

1. Stratigrafia

Daca se au in vedere ariile initiale de sedimentare se poate vorbi de o zona a klippelor si de o zona a flisului transcarpatic, pentru ca in alcatuirea acestei unitati participa formatiuni ce apartin la entitati litofacialc bine distincte, generate in arii de sedimentare diferite. O prima entitate litofaciala este reprezentata printr-o seric de klippe tectonice constituite din depozite de virsta neojurasica si eocretacica cu invelisul lor ncocretacic; cea de a doua entitate este constituita dintr-o formatiune de flis de virsta paleogena.

Klippele transilvane. Klippe cu invelis neocretacic au fost semnalate in 1943 de S. Anton. El a mentionat in regiunea localitatii Poiana Botizii din nordul Transilvaniei existenta unor klippe tectonice pe care le-a considerat a fi prelungirea klippelor pienine din Carpatii nordici. Acestea au fost regasite de toti aceia care ulterior au cercetat regiunea.

Klippele tectonice de la Poiana Botizii apar intr-o serie de solzi din fruntea pinzei de Botiza-Petrova. Ele sint constituite din depozite predominant de tip pelagic. Descrierea detaliata a klippelor de pe Valea Varastia facuta de Gh. Bombita, O. Dicea et al. si de M. Sandulescu et al., cu unele deosebiri neesentiale, indica urmatoarea succesiune (fig. 49): in baza klippei se distinge un nivel detritic-grosier in grosime de 2 m, constituit din brecii cu elemente bazaltice si cinerite bazice, urmate de calcare microdetritice sau oolitice de 15 m grosime avind in baza un nivel de jaspuri. Totul ar reveni Oxfordian-Kimmeridgianului. In continuare se intilnesc calcare mi-critice urmate de sisturi calcaroase cu aptichi din care S. Anton si cei de dupa el au facut cunoscut o fauna cu Punctataptyclius punctatus, Lamellapty-chus beyrichi, LaevaptycJms obliquus, Sublytoceras cf. sene x, Berriasella sp., Hibolites sp., Pseudobelus sp., Duvalia sp. etc, care indica Tithonic-Berria-sianul. Suita se incheie prin marne si calcare compacte cu Calpionella alpina, Crassicollaria intermedia, C. massutiniana, Tintinnopsella carpathica, T. Ion ga, Nannoconus sp., etc. asociatie ce indica Neocomianul. Se poate conchide deci ca virsta depozitelor din klippe nu coboara mai jos de Malm si nu depaseste Neocomianul. Prin aceasta klippele de la Poiana Botizii se aseamana cu acelea ale zonei de Magura din Carpatii Nordici, situate la exteriorul zonei klippelor pienine si cu klippele de pe Valea Car-haga din Muntii Persani. Dealtfel, elemente din klippe de felul acelora de la Poiana Botizii, insa de dimensiuni foarte mici, au fost recunoscute de O. Dicea et al. mai spre nord in regiunea Vaii Tisa.

Invelisul klippelor este constituit din depozite pelagicc de virsta neo-cretacica reprezentate aproape exclusiv prin marne si marnocalcare rosii de tipul marnelor de Puchow (couches rouges). Suita debuteaza printr-un pachet de marne si argile verzui cu intercalatii de marnocalcare rosii in grosime de 20 m. Din ele, O. Dicea et al. mentioneaza o asociatie micro-faunistica cu Rotalipora appenninica, R. reicheli, R. monsalvensis, Praeglo-botruncana delrioensis etc. care indica virsta cenomaniana (eventual vraco-nian-cenomaniana) a depozitelor in cauza. S-au facut si specualtii ca virsta lor ar cobori in Eocretacic, insa argumentele invocate in acest sens nu sint concludente. Suita invelisului klippelor se continua cu marne si marnocalcare de culoare rosie cu pete verzi din care, pe linga exemplare de Bele-mnitella si Pachydiscus, se cunoaste si o asociatie microfaunistica cu Prae-globotruncana stephani, P. helvetica, Globotruncana lapparenti, G. arca, G. stuarti, Abathomphalus mayaroensis etc, indicativa pentru Turonian-Senonian. Se remarca anumite deosebiri litofaciale, dar mai ales stratigrafie, intre diversii solzi, iar in unele klippe, M. Sandulescu crede a fi detectat existenta mai multor solzi in care nu sint implicate depozitele eocene de flis.

Ca litofacies, invelisul klippelor de la Poiana Botizii se deosebeste atit de depozitele neocretacice din zona klippelor pienine a Carpatilor Nordici, cit si de acelea din pinza de Magura; in schimb marnele de Puchow se intilnesc pe o zona mai externa fata de aceea a klippelor pienine.

In afara de Poiana Botizii, invelisul klippelor a mai fost identificat la Botiza si in bazinul Tisei.

Flisul transcarpatic. Este cel de al doilea component al unitatii klippelor si a flisului transcarpatic si acopera o larga suprafata intinzindu-se din Valea Tisei spre sud pina in Valea Izei. La sud de aceasta din urma, flisul afloreaza de la Valea leudului spre vest, iar spre sud se intinde pina la Poiana Botizii, unde are ca substrat solzii cu klippele amintite.

Flisul transcarpatic este reprezentat aproape exclusiv printr-un flis grezos-argilos care trece pe verticala la un flis grezos. Totul insumeaza 1500 - 2000 m si apartine ca virsta Paleogenului.

Paleocenul include un pachet de argile visinii cu intercalatii subtiri de gresii calcaroase, totul insumind 50 m grosime. Asemenea depozite au fost identificate in aria de aflorare a marnelor rosii senoniene peste care se dispun transgresiv, precum si in axele unor structuri anticlinale, atit la nord cit si la sud de Valea Izei. Virsta lor paleocena este atestata si de un continut faunistic cu Globorotalia membranacea, G. conitntncata, Globi-gerina triloculinoides, G. linaperta etc.

Eocenul este reprezentat prin depozite cu caractere tipice de flis a caror grosime atinge 2000 m la nord de Valea Izei. Acestea urmeaza in continuitate de sedimentare peste depozite paleocene. Primele secvente sint constituite dintr-o suita de argile siltice, micacee, verzui sau rosietice, cu intercalatii subtiri de gresii cu hieroglife, din care provine o microfauna cu Trochammina si Glomospira indicind Eocenul inferior. Pe verticala se trece la un flis marnos-grezos constituit din ritmuri de gresii calcaroase micacee, cu hiroglife si marne cenusii-verzui; subordonat se dezvolta argile verzui, adesea rosietice. Din aceasta formatiune, O. Dicea et al. mentioneaza o microfauna cu Cyclammina am plia per tur a indicind Eocenul mediu. Partea superioara a suitei eocene este reprezentata printr-un flis grezos constituit din gresii calcaroase, adesea grosiere, in strate groase, in alternanta ritmica cu strate subtiri de argile siltice continind o microfauna si o microflora care indica Eocenul superior.

In flisul grezos de la nord de Valea Izei sint frecvente microconglomeratele ca intercalatii, constituite din elemente de cuart, iar foarte rar se intilnesc si calcare tithonice. Secventa de flis grezos, din regiunea de la nord de Valea Izei, a fost descrisa de I. Motas sub numele de gresia de Strimtura. Aceasta, spre sud, isi pierde caracterul microconglomeratic si se efilcaza stratigrafie incit se reduce treptat in grosime fiind inlocuita de flisul grezos-marnos. In aceasta situatie, flisul grezos, la sud de Valea Izei, apare ca o secventa in flisul grezos-argilos si constituie ceea ce s-a denumit gresia de Secu, pe care M. Sandulescu o interpreteaza ca avind pozitie mediana in succesiunea eocena.

Pozitia aparent diferita a gresiei de Secu fata de gresia de Strimtura si lipsa microconglomeratelor din flisul grezos de la sud de Valea Izei au constituit pentru M. Sandulescu motivatia ca cele doua sectoare de dezvoltare a flisului transcarpatic (de la sud si de la nord de Valea Izei) sa fie considerate ca apartinind la arii de sedimentare diferite, iar din punct de vedere tectonic sa fie interpretate ca reprezentind doua pinze diferite (pinza de Botiza si pinza de Petrova). De fapt aceasta interpretare este dictata de anumite considerente de ordin tectonic, caci toti cercetatorii flisului transcarpatic, fara nici o exceptie, au considerat klippele de la Poiana Botizei ca reprezentind o prelungire a klippelor pienine. Singur M. Sandulescu insa a sesizat dificultatile care se intimpina, daca flisul transcarpatic este luat in ansamblu si considerat unitar, asa cum de fapt este in realitate.

Este lesne de observat ca flisul transcarpatic din Maramures, respectiv pinza de Botiza-Petrova, se continua spre nord cu pinza de Magura. Se mai poate constata pozitia klippelor de la Poiana Botizei acestea situindu-se in fata (la exteriorul) pinzei de Botiza-Petrova-Magura, in timp ce klippele pienine se gasesc la interiorul pinzei de Magura. Pentru a asimila klippele de la Poiana Botizei cu klippele pienine se impune sa se nege unitatea flisului transcarpatic. Or, klippele de la Poiana Botizii reprezinta un aliniament de klippe mai extern decit klippele pienine. Pentru a pune mai pregnant in evidenta aceasta situatie, de semnarea acestora din urma sub numele de "klippe transilvane' este mai indicata, ele gasindu-se de fapt in nordul Transilvaniei si provin din sutura transilvana. Un argument in plus ca flisul transcarpatic in ansamblul sau apartine unei aceleiasi unitati tectogenetice, pe linga similitudinea litofaciala, este si faptul ca in tot lungul liniei tectonice frontale, flisul vine constant in contact cu invelisul postaustric al unitatii central-estcarpatice pina la disparitia acesteia. Klippele transilvane sint clar situate intre fisul transcarpatic si unitatea central-estcarpatica cu invelisul sau postaustric, in timp ce klippele pienine incaleca dinspre vest pinza de Magura si apartin unei zone mai interne. Opinia lui M. Sandulescu ca "pinza de Botiza' ar avea o origine mult mai vestica si ca in pozitia pe care o ocupa in aranjamentul tectonic actual a ajuns acoperind pe rind zona klippelor pienine si pinza de Petrova-Magura, constituind o pinza "ultra', este o simpla sup-zitie greu de argumentat.

Pozitia klippelor transilvane intre flisul transcarpatic si unitatea central-estcarpatica indica existenta unei zone labile, care a evoluat la interiorul ariei cristalino-mezozoice. Aceasta a provenit din regenerarea tardiva a suturii transilvane si a zonelor limitrofe.

Klippele transilvane reprezinta o marturie ca sutura transilvana ajunge pina in aceasta regiune, iar mai departe spre nord se continua prin fata (estul) pinzei de Magura.

2. Tectonica

Aranjamentul tectonic al unitatii klippelor transilvane si a filsului transcarpatic este rezultatul mai multor tectogeneze.

Spre sfirsitul Cretacicului, marginea blocului panonic si impreuna cu aceasta si sutura transilvana au suferit procese de regenerare devenind arii labile. Despre efectele si amploarea paroxismului neocretatic se stie foarte putin, insa existenta acestuia se deduce din faptul ca in cutele solzilor cu klippe din fruntea pinzei de Botiza-Petrova depozitele paleogene au pozitie transgresiva. Ariile regenerate si-au mentinut mobilitatea, incit s-au acumulat depozite de flis.

Ultimele deformari, acelea eostirice, au condus la ridicarea si incalecarea flisului transcarpatic peste invelisul postaustric al unitatii central-estcarpatice dind pinza de Botiza-Petrova (v. fig. 50, PI. III).

In inaintarea ei, masa flisului transcarpatic a antrenat si invelisul neo-cretacic al substratului pe care a alunecat, si chiar fragmente din substratul mai profund (klippele). In felul acesta, in fruntea pinzei de Botiza-Pe-trova au luat nastere o serie de solzi, unii din ei inglobind klippele transilvane de la Poiana Botizii. Se cunosc doua asemenea structuri, una la Poiana Botizii, si alta in regiunea satului Botiza. In prima structura (de la Poiana Botizii), in doi din solzii identificati apar si klippe transilvane. Solzii de la Botiza sint constituiti din depozite ncocretacice si paleogene (v. Pl. III).

In afara de solzii din fruntea pinzei de sariaj, pinza la rindul ei este complicata de mai multe cute sinclinale si anticlinale, mai frecvente la nord de Valea Izei, unde pinza afloreaza pe o suprafata mai larga. Adesea cutele sint faliate dind structuri de cute solzi, cum este structura Leordina care se urmareste din Valea Izei spre nord.

Pinza de Botiza-Petrova, avind klippele transilvane in baza, incaleca peste diversi termeni ai sedimentarului postaustric al unitatii central-est-carpatice, pe cei mai vestici acoperindiiri adesea aproape complet. Aceasta este situatia la nord de Valea Izei, unde, ceea ce s-a delimitat drept du-plicatura de Lapus este mai restrinsa, insa in parte este acoperita.

Cele mai noi depozite prinse sub planul de sariaj apartin Oligocenului si Acvitanianului, iar cele mai vechi depozite care acopera urma sariajului apartin Badenianului.

Dupa punerea in loc. Pinza de Botiza-Petrova, in intervalul prebadenian, a fost afectata de miscari care au dus la activarea faliei Dragos Voda. Principala consecinta a fost fracturarea si divizarea pinzei de Botiza-Petrova in doua compartimente. Compartimentul sudic a suferit si o rotire, determinind o deplasare dextra a planului de sariaj. In felul acesta, urma sariajului in compartimentul sudic a capatat orientarea est-vest, abatindu-se de la directia generala a structurilor majore din acest segment carpatic.

Spre vest, klippele si flisul transcarpatic sint acoperite de formatiuni de molasa ale depresiunii intramontane a Sighetului si de vulcanite neogene.