Carpatii Romanesti apartin sistemului
muntos alpino-carpato-himalaian, ce cuprinde aria intercontinentala a
Euroasiei. Lantul carpatic incepe la nord de Bratislava si ajunge pana la raul
Timok, in Iugoslavia, constituind o prelungire a Alpilor.
Lungimea Carpatilor o depaseste pe cea a Alpilor, inaltimea lor fiind insa mai
mica. Carpatii se impart in mai multe grupe: Carpatii Occidentali, Padurosi,
Orientali si Meridionali, extinzandu-se pe teritoriile Cehiei, Slovaciei,
Poloniei, Ucrainei si Romaniei.
Carpatii Romanesti inconjoara bazinul transilvanean dinspre nord, est, sud si
vest, asemenea unui zid ocrotitor, fiind numiti, pe buna dreptate,
'coloana vertebrala' a spatiului mioritic.
Literatura romaneasca de specialitate imparte Carpatii Romanesti in trei grupe:
. Carpatii Orientali,
. Carpatii Meridionali,
. Carpatii Occidentali.
Lungimea Carpatilor Orientali si a celor Meridionali, de la granita nordica a
tarii si pana la defileul Dunarii - Portile de Fier, este de cca 750 km, iar
latimea lor variaza intre 40 km - in Muntii Fagarasului - si 110 km.
Cele mai inalte culmi se afla in Carpatii Meridionali - Moldoveanu (2544 m) si
Negoiu (2535 m) -, care, datorita configuratiei lor alpine, mai sunt numiti si
'Alpii Transilvaniei'. Inaltimea medie a Carpatilor Orientali este de
cca 950 m, mai mica decat cea a Carpatilor Meridionali (1136 m). Limita dintre
cele doua grupe de munti este considerata de geografi Valea Prahovei.
Carpatii Occidentali ai Romaniei sunt formati din Muntii Apuseni si Muntii Banatului,
situati in vestul si, respectiv, sud-vestul tarii. Culmile lor nu depasesc 1850
m, motiv pentru care sunt considerati munti de inaltime medie. Numeroase vai
pitoresti, brazdate de ape curgatoare, despart masivele muntoase ale Carpatilor
Romanesti, subimpartindu-le in unitati mai mici.
Orogeneza Carpatilor a inceput cu milioane de ani in urma, in mezozoic, cand
rocile din care acestia sunt formati s-au sedimentat pe fundul Marii Tethys. O
data cu sedimentarea depunerilor geosinclinalului carpatic, in cretacicul
superior, si cu inaltarea crestelor muntoase deasupra apei, a inceput actiunea
fortelor de eroziune, astfel incat orogeneza Carpatilor trebuie inteleasa ca o
alternanta intre cutare, inaltare si eroziune a formelor de relief existente.
Configuratia lor curbilinie este determinata de blocurile cristaline, iar prin
continua ridicare a spatiului carpatic, acesta a devenit, in final, uscat.
Intr-o serie de bazine, umplute cu roci aluvionare, s-au format depresiunile
intramontane, care prezinta o deosebita importanta, fiind primele vetre de
locuire in Carpati.
La sfarsitul tertiarului superior, s-a format in zona de margine a bazinului
Transilvaniei cel mai lung lant vulcanic din Europa, acestuia apartinandu-i si
rocile vulcanice, bogate in aur si argint, din Muntii Apuseni.
Glaciatiunea intervenita acum cca 1,5 milioane de ani a dus la aparitia
ghetarilor si la formarea unor vai glaciare in forma de albie. La altitudini de
peste 2000 m, culmile muntilor s-au transformat in coaste abrupte si accidentale,
cu o configuratie alpina. Dovezile acestui fenomen sunt lacurile glaciare -
Balea, Bucura, Zanoaga -, precum si colinele si morenele terminale, sedimentate
dupa topirea ghetarilor, cu cca 10.000 de ani in urma. Ulterior, vantul,
variatiile termice, apa au dus la alte modificari ale formelor de relief.
Suprafatele de denudatie, precum si culmile cu pasuni montane au un rol
important in economia zonelor alpine din Carpati.
Structura geologica a Carpatilor Romanesti este deosebit de complexa. In timp
ce masivele Carpatilor Orientali: Oas, Gutai, Sibles, Caliman, Gurghiu,
Harghita (catena vulcanica) sunt alcatuite mai ales din andezit, dacit, bazalt,
muntii din grupa nordica (Maramuresului, Rodnei si partial ai Bargaului) sunt
alcatuiti din sisturi cristaline.
Spre sud, urmeaza muntii in care, pe un fundament cristalin, s-au depus
calcare, conglomerate, gresii, constituind intinsa zona de flis din Carpatii
Orientali. Tot din roci calcaroase si conglomerate sunt formate si masivele
Carpatilor de curbura - Ciucas, Postavaru - precum si cele ale Pietrei Craiului
si Bucegilor.
Incepand de la Muntii Iezerului si Fagarasului, urmeaza o serie de masive in
alcatuirea carora intra sisturi cristaline, sensibil mai dure, gnais si
intruziuni magmatice (granite, granodiorite). Nucleul cristalin al Carpatilor
Occidentali este alcatuit din Muntii Bihorului, ai Gilaului si Muntele Mare.
Muntii Metaliferi sunt de origine vulcanica. Pe langa sisturi cristaline,
granite si magmatite, in structuta lor geologica se gasesc si roci calcaroase
si dolomite.
Configuratia reliefului montan romanesc s-a conturat in functie de rocile
care-i servesc drept fundament. Astfel, faliile si cheile sunt prezente mai
ales in masivele calcaroase - Cheile Bicazului, Rametilor, Intregalde. Carpatii
Orientali si Meridionali pot fi traversati cu usurinta printr-o serie de
trecatori: Tulghes, Bicaz, Oituz, Predeal, Turnu Rosu.
Clima in Carpati este umeda si racoroasa, cu amprenta continentala. Temperatura
si cantitatea de precipitatii se modifica in functie de cresterea altitudinii.
De la poalele muntilor, 600-800 m peate nivelul marii, pana spre varf, se
intalnesc doua etaje bioclimatice: al muntilor mijlocii, intre 800-1700 m,
corespunzand etajului forestier montan, si cel al muntilor inalti - zona
situata deasupra padurilor montane, 1700-2544 m. Temperatura anuala medie in
muntii mijlocii este de +2 grade C; +4 grade C, iar cantitatea de precipitatii
este de 800-1200 mm/an.
In zona alpina, temperatura medie anuala scade la +0,5 grade C; -2,5 grade C,
iar precipitatiile anuale ating, mai ales pe versantii nordici, 1400 mm si
chiar mai mult.
In depresiunile intramontane ale Carpatilor Orientali apar adesea inversiuni
termice, sesizabile si la nivelul vegetatiei, aceste depresiuni transformandu-se
in adevarati poli ai frigului (datorita aerului rece, care stagneaza in
locurile mai joase).
Flora. Podoaba muntilor este haina lor vegetala. Flora Carpatilor cuprinde 1350
de specii, dintre care 116 endemice. In functie de altitudine si de conditiile
climaterice, se pot distinge mai multe etaje de vegetatie, extrem de
diversificata.
Factorul care limiteaza extinderea pe verticala a speciilor vegetale este
temperatura, fapt usor observabil in zona silvestra, unde prezenta sau absenta
unor specii de arbori este determinata nu numai de altitudine, ci si de
orientarea culmilor.
Pe versantii nordici ai Carpatilor Meridionali, de la cca 600 m, incepe etajul
fagului, pana la cca 900-1000 m. De la 1000-1200 m, urmeasza o zona de
tranzitie spre etajul molidisurilor: molid, brad si mai putin fag.
La peste 1200 m, incepe zona molidisurilor, care ajunge pana la 1600-1700 m,
aceasta constituind si limita superioara a zonei silvice. Pana la 1400-1500 m,
se pot intalni, alaturi de fagi izolati si paltinul, plopul tremurator si
mesteacanul.
Mai sus de etajul padurilor alpine, se intinde braul subalpin al jnepenisurilor
(1700-2000/2200m), specia de baza fiind jneapanul (Pinus mugo). In zona
inferioara, cea de contact cu padurea montana, se afla etajul de subtranzitie,
unde molizi in grupe sau izolati incearca sa creasca in pofida conditiilor
neprielnice, devenind tot mai mici si mai chirciti, pentru disparea apoi cu
desavarsire. Aceasta este zona in care, intr-o serie de lanturi muntoase -
Muntii Rodnei, Retezat etc. - a supravietuit zambrul (Pinus cembra), aceasta
relicta a glaciatiunii.
Mai sus de etajul jnepenisurilor, se afla cel al tufisurilor pitice: campii de
smirdar, afin si merisor. Acest etaj continua in sus cu zona alpina, cuprinzand
pagini alpine, grohotisuri, circuri glaciare, cu iezere sau ochiuri de mare, cu
pereti de stanca si culmi ascutite.
Din punct de vedere al geografiei botanice, Carpatii Romanesti apartin zonei
floristice din Europa Centrala. O serie de plante din Alpi pot fi intalnite si
aici: dediteii (Pulsatilla pratensis alpina), bursuca (Bartsia alpina),
clopoteii (Campanula), ghindura (Gentiana). Carpatii au plante comune si cu
Muntii Balcani.
Specificitatea botanica a Carpatilor Romanesti se exprima prin plantele
endemice ale acestora, intre care sunt: garofta Pietrei Craiului (Dianthus
callizonus), macul galben (Papaver corona sanctistephani), barba-ungurului
(Dianthus spiculifolius), iarba-rosioara (Silene dinarica) etc.
Anul floricol carpatin incepe la sfarsitul lui februarie - inceputul lui
martie, cu podbealul, ghiocelul, crucea-voinicului, brebenei si cocosei. Un
eveniment deosebit este inflorirea, la sfarsitul lui iunie - inceputul lui
iulie, a bujorilor de munte, cand mai sus de braul jnepenisurilor, coastele
muntelui devin rosii, acoperite de minunatul covor al bujorilor de munte.
In iulie si august, pajistile, grohotisurile si peretii de stanca sunt
transformati in panze multicolore, prin inflorirea altor plante: mici clopotei,
gusa-porumbelului, diferite specii de iarba grasa, soparlita, gentiana,
ochiul-soricelului, gentiana-punctata si cea galbena. Plantele de munte s-au
adaptat la conditiile vitrege ale etajului alpin, formand rozete si pernite sau
folosindu-se de spalieri.
Sosirea toamnei este anuntata de stelita (Aster amellus) si de lumanarica. Pe
pajistile de munte infloresc sofranul-de-toamna si brandusele-de-toamna, care
incheie multicolorul alai floricol al toamnei.
Fauna Carpatilor Romanesti este si ea deosebit de bogata si diversificata.
Insectele numara specii variate, prezente pretutindeni. Pe infloritele pajisti
alpine atrag atentia numerosi fluturi si variate specii de gandaci. In raurile
limpezi de munte traiesc pastravul si lipanul. In gropile adanci si umede din
padurile de fag poate fi intalnita, ocazional, salamandra. In padurile de
foioase traieste sarpele Aesculap, iar pe coastele insorite pot fi vazute
viperele-cu-cruce. Soparlele traiesc din zona de padure pana in zona alpina.
Etajele de vegetatie influenteaza distributia spatiala a speciilor de animale,
Padurea oferind ocrotire, siguranta si suficienta hrana. In padurea de fag
traiesc cca 100 de specii de pasari, in padurea de molid aproximativ alte 40,
iar in arealul superior, inca vreo 13 specii. In padurea de fag intalnim
pitigoiul, ciocanitoarea-de-munte, buha si altele. Pasarile al caror habitat se
afla mai sus de limita padurilor sunt: fluierarul, ciocarlia-urecheata,
fasa-de-apa, scortarelul si vulturul de stanca. Dintre marile pasari rapitoare,
zaganul a pierit inca din anii 1930, ier vulturul-calugar si vulturul-solitar
au devenit musafiri foarte rari.
Majoritatea mamiferelor care traiesc in Carpatii Romanesti sunt locuitori ai
padurilor, intre acestea fiind: cerbul carpatin, ursul brun, rasul, jderul,
bursucul, vulpea etc. Regiunile stancoase constituie imparatia caprelor negre,
unde traieste si salamandra de munte (Triturus alpestris).
