|
|
|
Subzona flisului extern
Aria de sedimentare a flisului extern se situa la est de aria flisului intern fiind separata de aceasta din urma prin cordiliera cumana (v. fig. 45). Substratul marii flisului extern, spre deosebire de acela al marii flisului intern, era de natura continentala. Apele marii flisului s-au extins peste zona de margine instabila a ariei continentale intr-o epoca ulterioara largirii riftului propriu-zis.
In ceea ce priveste sursa de alimentare pentru aria flisului extern, in primele epoci aceasta a constituit-o in principal vorlandul; dovada este prezenta elementelor de sisturi verzi de tip central-dobrogean in suita depozitelor eocretacice. In Neocretacic s-a facut simtita interventia intermitenta a cordilierei cumane. Cit despre comportamentul substratului, in primele epoci, pina spre sfirsitul Eocretacicului, acesta a prezentat o pronuntata stabilitate care, in procesul de sedimentare, s-a tradus prin dezvoltarea unui flis atipic preponderent argilos-aleuritic, cu o remarcabila uniformitate in toata aria flisului extern (fig. 41).
Evolutia ariei flisului extern devine si mai diferita de aceea a flisului intern incepind din Senonian, cind aceasta din urma se individualizeaza ca unitate tectogenetica si evolueaza in cea mai mare parte ca arie exondata supusa proceselor de denudare. In aceasta situatie, marea flisului carpatic se restringe practic la aria flisului extern, al carei substrat devine mult mai instabil, si va avea ca sursa principala de alimentare cu material terigen aria carpatica interna ridicata, inclusiv flisul intern.
Aranjamentul tectonic al flisului extern este in pinze de sariaj, ca si al flisului intern, insa individualizarea acestora s-a desavirsit in Miocenul timpuriu(v. fig. 48).
In structura actuala, unitatile flisului extern afloreaza intre linia tectonica interna (urma planului de sariaj al pinzei de Teleajen) si linia tectonica externa (urma sariajului de Vrancea). De la est spre vest se delimiteaza: pinza de Audia, pinza de Tarcau si pinza de Vrancea (v. FI. III).
1. Stratigrafia
Evolutia diferita a bazinului marii flisului extern fata de acela al marii flisului intern se reflecta fidel in procesul de sedimentare. Astfel, flisul extern difera de cel intern in primul rind prin faciesul particular al Eocretaci-cului, care este reprezentat prin depozite predominant pclitice de culoare neagra. In Paleogen, ca urmare a modificarilor paleogeografice in aria sursa a materialului terigen, se remarca insemnate variatii laterale de facies. Aceste diferentieri litofaciale sint mai mult sau mai putin specifice pentru fiecare unitate tectonica (pinza) a flisului extern (v. fig. 47).
Pinza de Audia. Pinza de Audia (pinza medio-interna - I. Bancila; pinza de solzi - M.G. Filipescu), la zi, este delimitata de linia tectonica interna si o alta limita tectonica la est de aceasta, denumita linia Audia. Ultima se urmareste de la granita de nord a tarii pina in valea Doftanei. Mai departe este acoperita de depozitele postparoxismale insa reapare in Valea Ialomitei pe care o traverseaza pe la sud de localitatea Fieni. Pe aceasta distanta, pinza de Audia se deseneaza pe o zona ingusta uneori nedepasind 200 m. Pe suprafete mai largi afloreaza din Valea Moldovei spre nord, si in partea sudica intre Valea Covasnei si Muntii Siriu (v. PI. III). Spre vest, partea acoperita a pinzei de Audia se continua pe o anumita distanta sub pinza de Teleajen (v. fig. 48).
In alcatuirea pinzei de Audia participa depozite de virsta cretacica si paleogena (v. fig. 47).
Cretacicul. Depozitele apartinind acestui sistem formeaza cea mai mare parte din pinza de Audia; pe hartile generale se poate delimita Cretacicul inferior si Cretacicul superior.
Cretacicul inferior este reprezentat prin ceea ce s-a numit "facies silezian' constituit din depozite cu o factura specifica, nota caracteristica fiind data de prezenta si preponderenta unor reci argiloase siltice, sistoase, adesea bituminoase, de culoare neagra; pentru acest motiv, intreg ansamblul de depozite a fost desemnat inca de V. Uhlig sub numele de sisturile negre, insa include o gama larga de roci. Dupa predominarea unora sau altora din acestea, M.G. Filipescu et. al. au separat trei complexe care se succed pe verticala si anume: complexul inferior sferosidentic, complexul median sistos si complexul superior al gresiilor glauconitice (v. fig. 41).
Complexul sferosideritic include o alternanta pararitmica de gresii polimictice cu clemente de sisturi verzi, calcarenite, spongolite, argile si siltite; caracteristica acestui complex o constituie prezenta sferosideritelor cu dezvoltare lenticulara si in pachete ce apar la diferite nivele. Grosimea complexului poate atinge 300 m si din el Fr. Herbich si apoi M.G. Filipescu et al. mentioneaza o fauna cu Neocomites neocomiensis, Leopoldia castelanensis, Pseudoihiirmania angulicostata, Costidiscus recticostatus, Cheloniceras semi-nodosus etc., care confera depozitelor respective virsta valanginian-eoaptiana. Complexul sferosideritic nu afloreaza in tot lungul pinzei de Audia, insa este binc deschis pe Valea Covasnei si pe Valea Moldovei.
Complexul sistos, care succede celui sferosideritic, este predominat pelitic si pe linga argile si siltite de culoare neagra sau verzuie, se mai intilnesc intercalatii de gresii, lidiene, spongolite, precum si unul sau doua nivele subtiri de brecii sau gresii arcoziene cu fragmente de granodiorite cu feldspat roz (furnizate de cordiliera cumana) si elemente de sisturi verzi. Din complexul sistos, care poate atinge 200 m grosime, M.G. Filipescu, I. Marinescu si altii au identificat exemplare de Neohibolites aptiensisstrombekiformis, Ana-hoplites mantelli, Acanthoplites laticostatus etc., semnificative pentru intervalul Aptian tirziu-Albian timpuriu. Complexul sistos are cea mai larga arie de aflorare din toate complexele sisturilor negre. Este bine deschis de pilda pe soseaua care traverseaza Obcina Feredaului.
Complexul gresiilor silicioase glauconitice, cu care se incheie suita sisturilor negre, prezinta caractere care il apropie de flisul tipic incluzind cu precadere gresii silicioase dure, de culoare cenusie-verzuie, cu glauconit (autigen); subordonat se intilnesc sisturi argiloase negre si intercalatii de brecii cu elemente de granodiorite cu feldspat roz. Grosimea acestui complex atinge 150 m si din el M.G. Filipescu citeaza printre altele: Neohibolites minimus, N. minor, la care se adauga Parahibolites tourtie, iar D. Grigorescu mentioneaza o microfauna cu Hedbergella infracretacea, pe baza carora complexul gresiilor glauconitice este atribuit Albianului superior inclusiv Vra-conianul. Depozitele acestui complex afloreaza discontinuu in pinza de Audia ocupind zonele axiale ale unor sinclinale. Caracterul oligomictic al componentului arenitic indica o schimbare a sursei de alimentare. Localizarea ei este mai dificila, insa prezenta nivelelor de gresii arcoziene cu granodiorite arata ca intermitent si pentru intervale scurte cordiliera cumana continua sa furnizeze material detritogen.
Cretacicul superior se caracterizeaza prin predominarea depozitelor pelitice in care sint frecvente argile si marne de culoare rosie. Suita acestor depozite debuteaza printr-un complex constituit din argile vargate-rosietice sau verzui-cenusii, negricioase, cu intercalatii subtiri de gresii calcaroase; subordonat se intilnesc roci silicioase (jaspuri, radiolarite), tuf ite si brecii cu elemente de granitoide. Din aceste depozite si mai ales din nivelele de brecii cu elemente de granitoide, I. Bancila mentioneaza Neohibolites ulti-moides, iar M.G. Filipescu citeaza Rotalipora appenninica, indicind virsta cenomaniana. In continuitate de sedimentare se dezvolta un al doilea complex, predominant marnos, reprezentat prin marne verzui sau rosietice cu intercalatii subordonate de gresii calcaroase micacee. Din astfel de depozite, Elena Bratu a descris o microfauna cu Rotalipora turanica, Praeglobotrunca-na stephani, Globotruncana lapparenti etc, care atesta virsta turonian-coniaciana. Pe alocuri, mai ales in partea nordica, suita Cretacicului superior se incheie prin depozite argilo-silitce din care L. lenesi et al. citeaza o microfauna cu Nodellum velascoensis, Hormosina ovitlum etc, indicind Senonianul superior.
Intreaga suita de roci de virsta cenomanian-senoniana care se dezvolta deasupra complexului gresiilor glauconitice a fost inclusa de M.G. Filipescu in ceea ce a denumit "strate de Zagon'. In cuprinsul pinzei de Audia acestea afloreaza pe mai multe aliniamente marcind mai multe cute-solzi.
Prezenta mai frecventa in suita neocretacica a nivelelor de brecii cu granodiorite cu feldspat rosu releva o interventie si mai activa a cordilierei cumane, iar existenta tufitelor sint marturii ale unei activitati vulcanice despre care nu se stie nimic.
In partea de sud a pinzei de Audia, incepind de la paralela localitatii Covasna, la marginea vestica a acestei unitati, Cretacicul superior se prezinta inU-un facies deosebit intrucitva de acela al stratelor de Zagon. Deosebirea consta in prezenta flisului de tip curbicortical (caracteristica pinzei de Teleajen) , In alternanta cu marne si argile rosii (caracteristica a pinzei de Audia). Acestora li se suprapune un flis sistos de culoare cenusie inchis, urmat de un flis grezos cu arcoze. Apartenenta acestor depozite, desemnate in lucrari mai recente drept "seria de Macla', la una sau alta din unitatile invecinate (pinza de Teleajen si pinza de Audia), a fost mult disputata cei mai multi opi-nind pentru incadrarea ei la pinza de Teleajen (Gr. Popescu, I. Bancila). Pe harta geologica se.l : 200000 este consemnata ca unitate tectonica aparte (pinza de Macla).
Apare evident insa ca aceasta zona corespunde unei indintari de faciesuri (intre flisul curbicortical si sisturile negre). Prezenta marnelor si a argilelor rosii, dar mai ales a gresiilor arcoziene, arata ca flisul de Macla are mai multe afinitati cu pinza de Audia. Aceasta s-ar fi dezvoltat pe versantul intern al cordilierei cumane. Cu caracterele litofaciale amintite, flisul de Macla se urmareste spre sud pina in valea Doftanei, iar mai departe se regaseste pe Valea Ialomitei la sud de localitatea Fieni.
Paleogenul. Depozitele acestui sistem, in pinza de Audia, se remarca printr-o schimbare pronuntata de facies, caracterizata prin predominarea arenitelor care constituie de fapt o trasatura a unei bune parti din subzona flisului extern. Depozitele paleogene sint reprezentate prin gresii polimic-tice, micacee, cu episoade grosiere, in strate groase pina la 4-5 m, cu hieroglife proeminente. Gresiile alterneaza cu strate subtiri de argile si marne, uneori rosietice, care numai rareori formeaza pachete de citiva metri grosime. Aceste depozite, care ca aspect nu se deosebesc cu nimic de ceea ce in restul flisului extern alcatuieste gresia de Tarcau, in pinza de Audia an o neta pozitie transgresiva si discordanta. Ele se intilnesc din Valea Moldovei spre nord, unde sint numite gresia de Prisaca-Tomnatec, si din Valea Covasnei spre sud pina la Valea Siriului, unde alcatuiesc gresia de Siriu. Virsta lor a iscat multe discutii controversate insa problema a fost elucidata cind L. lonesi a gasit in gresia de Prisaca-Tomnatec de pe Piriul Senator, afluent al Moldovitei, o asociatie de foraminifere mari cu Nummulites gallensis. N. uronensis, N,perforatus, N. partschi, N .distans, N.exponens, Discocyclina roberti etc, indicativa pentru Eocenul mediu. Din aceasta situatie se deduce ca gresia de Prisaca-Tomnatec si gresia de Siriu, care sint sincrone, apartin Eocenului mediu-inferior, eventual si Palcocenului. Fragmentele si Impresiunile de inocerami si chiar de amoniti, citate din diverse puncte din gresia de Siriu sau de Prisaca-Tomnatec, nu pot fi decit efecte ale proceselor de remaniere.
Stabilirea virstei paleogene a gresiilor de Prisaca-Tomnatec si de Siriu infirma presupunerea ca acestea ar constitui un "accident sedimentologic' Intre flisul marnos-grezos de Macla spre interior si stratele de Horgazu spre exterior (est); gresiile in cauza sint mai tinere. Dimpotriva, caracterul lor preponderent arenitic masiv se inscrie firesc in evolutia de ansamblu a zonei flisului in general si a ariei flisului extern in special. Astfel, paroxismul neocretacic, care a dus la sariajul pinzei de Teleajen, a determinat si o ridicare a pinzei de Audia incit, spre sfirsitul Cretacicului, marea flisului extern se restrinsese aproximativ la aria viitoarelor pinze de Tarcau si de Vrancea. Apele au revenit pe aria zonei de Audia in Paleogen, cind intervenisera modificari in aria sursa de alimentare cu material detritic. Principalul eveniment, din acest punct de vedere, l-a constituit disparitia cordilierei cumane. Prin inlaturarea acestui prag, alimentarea cu material de origine carpatica a capatat cale libera pentru intreaga arie a flisului extern, avind ca prim efect formarea flisului grezos masiv (gresia de Prisaca-Tomnatec-Siriu) din pinza de Audia si gresia de Tarcau din pinza de Tarcau.
Cu gresia de Siriu si Prisaca-Tomnatec se incheie suita depozitelor din pinza de Audia.
Pinza de Tarcau. Pinza de Tarcau (unitatea medio-marginala dupa I. Bancila) este cca mai intinsa pinza din flisul extern si afloreaza Intre linia tectonica Audia la vest si o linie tectonica foarte sinuasa spre est, denumita linia de Tarcau (v. PI. III). Aceasta din urma face mai multe intrinduri spre vest, incepind din valea Sucevei pina in regiunea de curbura, intre aceste intrinduri, linia de Tarcau se suprapune liniei externe. Din bazinul vaii Buzaului spre sud-vest, urma planului de sariaj a pinzei de Tarcau este acoperita de depozite posttectonice, dar pinza ca atare depaseste Valea Ialomitei. Partea acoperita tectonic a pinzei de Tarcau se intinde spre vest pe sub pinza de Audia si a fost detectata prin foraje.
In primele epoci ale evolutiei marii flisului, aria de sedimentare a formatiunilor constituente ale pinzei de Tarcau se incadra in aria flisului extern. Aceasta Insa. incepe sa se individualizeze in Neocretacic, mai ales dupa paroxismul subhercinic, ca urmare a modificarilor intervenite in aria sursei ele alimentare reprezentata de zonele carpatice mai interne emerse. In procesul de sedimentare, modificarile se reflecta mai ales in aparitia si dezvoltarea unui flis marnos-grezos in cea mai mare parte din aria de sedimentare a pinzei de Tarcau. O activizare a proceselor de denudare a subzonei flisului intern, exondat in timpul Paleogenului, a determinat dezvoltarea unui flis grezos-masiv in partile interne ale ariei de Tarcau; in acelasi timp, in zonele mai indepartate dinspre est luau nastere flisuri predominant pelitice-calca-roase. Spre sfirsitul Paleogenului (in Oligocen) incepe un proces de intrerupere a comunicatiei marii flisului cu marile deschise si transformarea celei dintii intr-un bazin de tip euxinic in care s-au format depozite bituminoase, in timp ce flisul se dezvolta ca secvente relativ rare. In Miocenul timpuriu, se formeaza depozite de molasa dupa care a urmat paroxismul eostiric.
In alcatuirea pinzei de Tarcau participa depozite apartinind ca virsta Cretacicului, Paleogenului si Miocenului timpuriu (v. fig. 47).
Cretacicul. In pinza de Tarcau, depozitele cretacice au o dezvoltare completa insa afloreaza pe suprafete relativ restrinse (v. PI. III).
Cretacicul inferior imbraca acelasi facies silezian ca si in pinza de Audia, fiind reprezentat prin suita sisturilor negre. Aceasta constituie substratul imediat al depozitelor paleogene si afloreaza de sub ele in mai multe culminatii anticlinale. De la nord spre sud, sisturile negre se intilnesc in regiunea localitatilor Cainesti de pe valea Suha Mare, iar mai spre sud o alta structura anticlinala se urmareste intre localitatile Cirnu si Straja de pe Valea Bistritei; mai apar in Valea Uzului unde structura anticlinala este complicata de o scrie de cute solzi, iar mai spre sud reapar in anticlinalul de la est de localitatea Ojdula. Cea mai sudica ivire este aceea de la est de Covasna, alcatuind anticlinalul Voinesti-Siclau.
In toate zonele de aflorare mentionate, suita sisturilor negre nu difera de aceea din pinza de Audia, recunoscindu-se cele trei complexe litofaciale (sferosidcritic, sistos si grezos-silicios glauconitic).
Cretacicul superior prezinta unele modificari faciale fata de formatiunile sincrone din pinza de Audia. In cuprinsul acestora se pot delimita doua entitati litostratigrafice care revin Cenomanian-Coniacianului si respectiv Santonian-Mastrichtianului (v. fig. 47).
Cenomanian-Coniacianului ii revine o suita de depozite care se dezvolta in continuitate de sedimentare peste suita sisturilor negre si care prezinta unele afinitati cu stratele de Zagon din pinza de Audia. Este constituita din argile si marne cenusii sau rosietice cu nivele de tufite si intercalatii de gresii calcaroase, urmate de marne si marnocalcare cu intercalatii subtiri de gresii calcaroase. Ansamblul acestor depozite, care pot atinge 150 m grosime, a fost desemnat de I. Dumitrescu, in Muntii Vrancea, drept "strate de Lupchianu', iar I. Bancila le-a descris sub numele de "strate de Cirnu-Siclau'. Virsta lor cenomanian-coniaciana se deduce din pozitia stratigrafica. Acestea afloreaza si au fost separate ca atare in structurile anticlinale in care apare suita sisturilor negre.
Santonian-Mastrichtianului ii este atribuita o alternanta ritmica de microconglomerate, gresii micacee, gresii calcaroase, marne si marnocalcare albicioase cu fucoide. Acestea din urma constituie litotopul caracteristic si predominant pentru acest ansamblu de depozite descrise initial de S. Athanasiu si Gh. Macovei drept "strate cu inocerami' si ulterior de I. Atanasiu ca "strate de Hangu'. Ele prezinta si unele variatii faciale, in sensul ca gresiile pot deveni predominante, mai ales in partea vestica a pinzei de Tarcau (Ojdula-Voinesti-Siclau). Pentru aceasta varietate a stratelor cu inocerami, I. Bancila utilizeaza denumirea de "strate de Horgazu' (v. fig. 47).
Din stratele cu inocerami, Gh. Botez, inca in 1912, a citat Inoceramus salisburgcnsis, la care se adauga I. inconsians, Desmocems ponsianum, Belemnitella sp. si o microfauna cu Globotnmcana lapparenti, G.arca, Abathomphalus mayaroemis etc, care confera stratelor cu inocerami virsta senoniana (santonian-mastrichtiana). Stratele cu inocerami afloreaza pe o suprafata intinsa, intre Valea Bistritei si Valea Moldovei, in culminatia de pe valea Uzului, pe valea Bisca la Comandau si la marginea estica a pinzei de Tarcau in regiunea Oituz-Vrancea. Cele mai sudice iviri ating valea Slanicului de Buzau (v. PI. III).
Paleogenul. In pinza de Tarcau, Paleogenul are dezvoltarea completa; ocupa suprafete intinse si prezinta importante variatii laterale de facies, atit de la est spre vest, cit si in sens longitudinal, fapt pus in evidenta de I. Atanasiu inca din 1937: cercetari ulterioare au confirmat punctul sau de vedere. Astfel, in raport cu distanta fata de principala sursa de alimentare, se deosebesc faciesuri proximale (spre vest) si faciesuri distale (spre est).
Faciesurile proximale sint reprezentate prin flisuri grezoase masive si au luat nastere in vecinatatea zonei cristalino-mezozoice si a flisului intern, din a caror erodare provenea materialul detritogen. In cuprinsul lor se disting: litofaciesul de Tarcau pentru Paleocen si Eocen, denumit astfel dupa entitatea litostratigrafica preponderenta si caracteristica (gresia de Tarcau), si litofaciesul de Fusaru pentru Oligocen, denumit astfel dupa litotopul caracteristic (gresia de Fusaru) (v. fig. 47).
Faciesurile distale, formate mai departe de sursa de alimentare, se caracterizeaza prin predominarea depozitelor pelitice si calcaroase, flisurile tipice avind o dezvoltare sporadica. In cuprinsul acestora se disting: litofaciesul de Doamna pentru Paleocen si Eocen, denumit astfel dupa litotopul caracteristic (calcarul de Doamna), si litofaciesul de Kliwa, denumire derivind de la litotopul tipic (gresia de Kliwa).
Ca faciesuri intermediare se disting litofaciesul de Tazlau pentru Paleocen si Eocen, si litofaciesul de Moldovita pentru Oligocen (v. fig. 41).
Paleocen-Eocenul. Depozitele paleocen-cocenc sint dezvoltate in cele trei litofacicsuri amintite.
- Litofaciesul de Tarcau. Dezvoltat in partea de vest a pinzei de Tarcau, litofaciesul de Tarcau este dominat de dezvoltarea flisului grezos masiv, in care predomina gresii grosiere micacee, cu ciment calcaros, in strate groase pina la 3 m si cu hieroglife proeminente; pe alocuri prezinta secvente grosiere pina la microconglomeratice. La diverse nivele apar pachete groase de argile cenusii, mai rar rosietice, cu intercalatii subtiri de gresii calcaroase, adesea glauconitice. Acest ansamblu predominant grezos alcatuieste ceea ce s-a numit gresia de Tarcau sau flisul grezos masiv de Tarcau. In partea vestica a pinzei de Tarcau, gresia de Tarcau urmeaza peste stratele de Horgazu incit partea inferioara a acesteia revine Paleocenului, in timp ce restul este atribuit Eocenului inferior si mediu. Flisul grezos de Tarcau poate atinge grosimea de 2000 m si se intilneste intre Valea Sucevei si Valea Moldovei, iar mai spre sud intre Valea Bistritei si Valea Buzaului. Mai departe spre sudvest, structurile se afunda incit gresia de Tarcau nu mai apare decit prin partea ei superioara intr-o structura anticlinala alcatuind ceea ce se cunoaste sub numele de anticlinalul sau "pintenul' de Homoriciu-Prajani (v. PI. III).
Peste flisul grezos masiv de Tarcau urmeaza un flis grezos argilos reprezentat printr-o alternanta ritmica de gresii calcaroase curbicorticale in strate subtiri, cu hieroglife, si argile cenusii-verzui, totul insumind 200 m grosime, urmate de marne cu globigerine. Din acestea s-au identificat Globigerinoidessubconglobatus, Globigerinapraebulloid.es etc. indicind Eocenul superior. Flisul grezos-argilos a fost descris de I. Bancila sub numele de "strate de Podu Secu'.
Suita litofaciesului de Tarcau se incheie printr-un flis grezos-calcaros constituit din gresii calcaroase, micacee, cu intercalatii de marne si marnocalcare cu globigerine, in grosime de 80 m descrise drept strate de Ardeluta. Din ele, L. lonesi a determinat o fauna de foraminifere mari cu Nummnlites chavannesi, N.fabianii, Assilina exponem etc, semnificativa pentru Pria-bonian.
- Litofaciesul de Doamna. Dezvoltat in partea de est a pinzei de Tarcau Litofaciesul de Doamna este reprezentat prin depozite predominant pelito-grezo-calcaroase in care se identifica mai multe entitati litostratigrafice. Suita incepe printr-un orizont de depozite cu caracter de ritmicitate, reprezentate prin calcarenite cu fragmente de calcare algale, gresii masive si marnocalcare cu intercalatii subtiri de microconglomerate, in grosime de 250 m. Incluse initial in stratele cu inocerami peste care se dispun in continuitate de sedimentare, L. lonesi le-a separat ca atare descriindu-le sub numele de "strate de Izvor' sau "strate de Putna' dupa Th. Joja. In ele s-a identificat Discocyclina cf. seunesi, la care se adauga o microfauna cu Globigerina trilo-culinoides, G.pseudobiilloides, Globorotalia angulata, G.crassata etc, indicind virsta paleocena.
Peste stratele de Izvor urmeaza un flis calcaros-silicios constituit dintr-o alternanta ritmica de depozite silicioase, adesea rosietice, argile, gresii silicioase glauconitice, calcare cu silicolite. Ansamblul a fost denumit drept strate de Straja.
In continuitate de sedimentare peste stratele de Straja se dezvolta un flis grezos constituit dintr-o alternanta ritmica de argile si gresii calcaroase, iar sporadic se dezvolta gresii silicioase. Ansamblul acestora este descris drept "strate de Sucevita'; din nivelele inferioare provine o microfauna ce indica virsta paleocena, in timp ce dintr-un nivel gros de la partea superioara se cunosc foraminifere mari printre care Asterocvelina taramelli si A. stellata indicind Eocenul inferior. Aceasta inseamna ca limita Paleocen/Eocen se gaseste in cuprinsul stratelor de Sucevita spre partea superioara a acestora.
Peste flisul de Sucevita urmeaza asa-numitul orizont al calcarelor de Doamna, foarte constant si caracteristic; are o grosime in jur de numai 200 m.
Este reprezentat prin calcare micritice in strate subtiri, cu accidente silicioase (chaiuri), atribuite Lutetianului.
La sud de Valea Trotusului, depozitele Eocenului inferior-mediu din partea estica a pinzei de Tarcau se deosebesc intrucitva de cele din litofaci-esul de Doamna. Acestea, in opinia lui I. Dumitrescu, constituie faciesul de Lesunt.
Calcarelor de Doamna le urmeaza o secventa de flis grezos-argilos reprezentat printr-o alternanta ritmica de gresii calcaroase si argile cenusii-verzui; in baza au argile rosii si pestrite, iar spre partea superioara se intilnesc marne cu globigerine. Ansamblul a fost denumit de S. Athanasiu drept "strate de Bisericani' fiind echivalentul lateral al stratelor de Podu Secu.
Suita depozitelor incluse in litofaciesul de Doamna se incheie cu un orizont de gresii silicioase alcatuind ceea ce I. Popescu-Voitesti a denumit gresia de Lucacesti. Aceasta urmeaza peste nivelul cu globigerine al stratelor de Bisericani. Din gresia de Lucacesti se cunoaste o fauna de foraminifere mari, continind printre altele: N ummulitcs fabianii, N .chavannesi etc, care ii confera virsta priaboniana.
- Litofaciesul de Tazlau. Descris de I. Athanasiu, Paleocen-Eocenui in acest facies se remarca prin caracterul sau intermediar intre cele doua lito-faciesuri extreme ale Paleocen-Eocenului (de Tarcau si de Doamna). Particularitatea acestuia consta in alternanta unor gresii micacee de tipul gresiei de Tarcau, cu gresii calcaroase si marne care substituie litofaciesul de Doamna, inclusiv orizontul calcarelor de Doamna, acesta din urma pierzindu-si individualitatea. Aceste depozite alcatuiesc stratele de Tazlau si apartin ca virsta Paleocen-Eocenului mediu. Peste ele se dezvolta depozite de flis similare stratelor de Podu Secu si stratelor de Bisericani (alternanta ritmica de gresii calcaroase si argile cenusii-verzui avind in baza un nivel de argile rosii si vargate, iar la partea superioara marne cu globigerine), descrise ele I. Athanasiu drept strate de Plopu si care se extind in parte si peste litofaciesul de Doamna si chiar si peste acela de Tarcau. Suita depozitelor din litofaciesul de Tazlau se incheie, printr-o intrepatrundere intre gresia de Lucacesti si stratele de Ardeluta descrisa de L. lonesi drept strate de Lupoaia.
In regiunea Vaii Buzaului, litofaciesul de Tazlau si litofaciesul de Doamna, inclusiv cel de Lesunt, in ansamblu, capata o factura tipica de flis grezos devenind o alternanta ritmica si monotona de gresii calcaroase si argile insumind peste 1 200 m grosime. Paleocen-Eocenui in acest facies a fost descris de N. Grigoras drept faciesul de Colti. Mai departe spre sud-vest, litofaciesul de Colti se urmareste, prin partea sa superioara, in zona axiala a unei structuri anticlinale alcatuind asa-numitul "pinten de Valeni' dispus la sud si paralel cu pintenul de Homoriciu si separat de acesta din urma prin sinclinalul Drajna (v. PI. III,).
Oligocenul. Depozitele de aceasta virsta se prezinta sub cele trei lito-faciesuri principale amintite (de Fusaru, de Kliwa si de Moldovita). Limita Eocen/Oligocen se considera a fi intre gresia de Lucacesti si primele depozite bituminoase. Aceasta este oarecum conventionala dat fiind ca depozitele atribuite Oligocenului nu contin o fauna semnificativa care sa ateste virsta lor ca atare (v. fig. 47).
- Litofaciesul de Fusaru. Acesta se intilneste in partea de vest a pinzei de Tarcau si constituie un flis grezos masiv elementul arenitic predominant fiind reprezentat prin asa-numita gresie de Fusaru. Termenul pelitic are un caracter slab bituminos. In suita litofaciesului de Fusaru incepind dinspre baza se pot stabili urmatoarele entitati litofaciale (v. fig. 47):
- marne bituminoase cu lentile de menilite si gresii micacee ;
- argile pseudodisodilice, slab bituminoase, in care se intercaleaza strate subtiri de calcare constituind calcarul de Jaslo inferior;
- formatiunea gresiei de Fusaru avind cea mai mare dezvoltare (500 - 600 m), reprezentata printr-o gresie calcaroasa micacee, in strate groase, separate prin intercalatii subtiri argiloase verzui-cenusii. In partea inferioara se intercaleaza strate subtiri de calcare adesea cu laminatie paralela constituind calcarele de laslo superioare ;
- strate de Vinetisu, desemnate de Th.Joja in valea Suim drept strate de Gainesti, sint reprezentate printr-o formatiune tipica de flis grezo-calca-ros curbicortical. Are o grosime ce poate depasi 300 m. In partea centrala si nordica a ariei de dezvoltare a pinzei de Tarcau, stratele de Gainesti reprezinta ultimul termen litostratigrafic al litofaciesului de Fusaru care s-a conservat.
Din regiunea Vaii Buzaului spre sud-vest si in continuare in anticlinalul Homoriciu, se trece de la flisul grezos de tip Fusaru, la un flis grezo-argilos bituminos. Astfel, gresia de Fusaru scade in frecventa, in schimb sint mai abundente roci pelitice bituminoase (strate de Pucioasa). Oligocenul sub acest aspect constituie litofaciesul de Pucioasa. In cuprinsul lui, I.Patrut a delimitat o formatiune inferioara, constituita din roci pelitice bituminoase cu intercalatii de menilite si marnocalcare alcatuind disodilele inferioare. Acestea sint urmate de stratele de Pucioasa in grosime de peste 1000 m, constituite din sisturi argiloase bituminoase, in care se gasesc citeva nivele de gresii de tip Fusaru. Succesiunea se continua cu un episod de flis alcatuind stratele de Izvoarele, care includ si intercalatii de cinerite. Acestea sint similare stratelor de Vinetisu. Suita se incheie prin sisturi disodilice urmate de menilite constituind disodilele si menilitele superioare (v. fig. 41).
La marginea interna a pinzei de Tarcau, in imediata vecinatate cu pinza de Audia, in bazinul Teleajenului, Gr. Popescu a descris sub numele de faciesul de Sion o varietate grosiera a Oligocenului. Aceasta se pare ca are o extindere directionala mai larga si se caracterizeaza prin aparitia unor nivele de brecii spre partea superioara a suitei oligocene. Materialul remaniat aminteste Eocenul in facies de Sotrile din flisul intern, caracteristica fiind data de prezenta argilelor vargate. Prezenta la vest de Valea Teleajenului a unor blocuri dezradacinate, alcatuite din argile vargate si brecii arcozicne cu granodiorite, sugereaza ca sursa care a furnizat materialul alohton este flisul intern, dar mai ales unitatea de Audia.
- Litofaciesul de Kliwa. Se incadreaza in acest litofacies Oligocenul care se intilneste in partea estica a pinzei de Tarcau si se caracterizeaza prin dezvoltarea larga a depozitelor bituminoase cu secvente de gresii silicioase (de Kliwa). In suita acestuia s-au separat mai multe entitati litostratigrafice (v. fig. 47) si anume:
- menilitele inferioare avind 20 - 30 m grosime; se dispun peste gresia de Lucacesti si sint reprezentate prin marne, argile sistoase si menilite, in strate de citiva metri;
- marne bituminoase, dispuse peste menilitele inferioare, incluzind si strate subtiri de menilite;
- sisturile disodilice inferioare, cu o grosime de 200 m, incluzind si intercalatii subtiri de gresii silicioase de tip Kliwa, precum si strate subtiri de calcare cu laminatie paralela sau calcare albicioase-negricioase cu nodule silicioase constituind calcarele de Jaslo;
- gresia de Kliwa, elementul caracteristic care da si denumirea ansamblului litofacial; este o gresie eminamente silicioasa, alba, in strate groase, separate de obicei prin sisturi disodilice. Gresia de Kliwa poate constitui o formatiune unitara, ajungind la citeva sute de metri grosime, cum se intilneste in partea nordica si centrala a pinzei de Tarcau. In sectorul sudic, insa, se intilnesc doua nivele de gresie de Kliwa in grosime de citeva sute de metri fiecare, separate printr-o secventa tipica de flis, denumita "strate de Podu Morii'. Acestea includ si intercalatii de cinerite. Uneori nivelul superior de gresie este nisipos-bituminos, cind poarta numele de gresia de Bustenari. La partea inferioara a gresiei de Kliwa se intilnesc si intercalatii de Calcare de Jaslo superioare;
- disodilele si menilitele superioare, care includ si intercalatii subtiri de gresii silicioase. Acestea incheie suita litofaciesului de Kliwa in sectoarele sudice ale pinzei de Tarcau.
- Litofaciesul de Moldovita. Descris de L.Ionesi ca facies de tranzitie intre litofaciesul de Fusaru si litofaciesul de Kliwa, acesta se diferentiaza mai ales la nivelul gresiei de Fusaru si respectiv al gresiei de Kliwa. Acestea sint inlocuite printr-o alternanta de pachete de gresii de tip Fusaru cu gresii silicioase de tip Kliwa. Suita litofaciesului de Moldovita, in bazinul riului cu acelasi nume, se incheie printr-o formatiune de flis grezos-calcaros similare stratelor de Gainesti respectiv stratelor de Vinetisu. Din nivelele inferioare ale acestei formatiuni L. lenesi et al. au facut cunoscuta o asociatie de nanno-plancton cu Spherolitus cyperoensis, considerata indicativa pentru Oligocenul terminal. In regiunile sudice, peste stratele de Vinetisu urmeaza disodilele si menilitele superioare. Si in litofaciesul de Moldovita se intilnesc calcare de Jaslo.
Ramine neclarificata problema corespondentului stratelor de Vinetisu din litofaciesul de Fusaru si de Moldovita in litofaciesul de Kliwa. Cit despre virsta stratelor de Vinetisu, care amorseaza si problema limitei Oligocen-Miocen, opiniile sint divergente. Pentru E. Martini si C. Lebenshon, ca si pentru M. Stefanescu et al., pe baza continutului in nannoplancton, stratele de Vinetisu ar apartine Miocenului inferior, iar limita Oligocen-Miocen s-ar gasi in cuprinsul stratelor de Pucioasa, respectiv in cuprinsul formatiunii de Fusaru. Pentru L. lonesi et al. partea inferioara a stratelor de Vinecisu ar apartine Oligocenului terminal, iar partea superioara ar reveni Miocenului inferior. Limita Oligocen-Miocen s-ar gasi in cuprinsul stratelor de Vinetisu, opinie ce pare mai riguros argumentata, pe acelasi criteriu (asociatia de nannoplancton). Pentru partea estica a pinzei de Tarcau si pentru pinza de Vrancea, unde strate de Vinetisu ca atare nu se cunosc, problema limitei Oligocen/Miocen devine si mai dificila. In asemenea situatie, cel putin deocamdata, este mai practic si in orice caz mai comod, sa se ia in consideratie alternativa devenita oarecum clasica, de a se trasa limita, conventional, intre disodilele si menilitele superioare, pe de o parte, si stratele de Gura Soimului, respectiv gipsurile inferioare, pe de alta parte.
Miocenul. Depozitele miocene din pinza de Tarcau apartin Acvita-nianului si Burdigalianului inferior, cu care de fapt se incheie ciclul paleogen.
Acvitanian-Burdigalianului, in pinza de Tarcau, i se repartizeaza ceea ce L. Mrazec a denumit strate de Cornu. Acestea s-au conservat numai in sectorul sudic in Sinclinalele Slanic si Drajna. Ele includ depozite foarte variate care se dispun peste disodilele si menilitele superioare ale Oligocenului in litofaciesul de Pucioasa. Suita debuteaza printr-un complex gipsifer constituind gipsurile inferioare, din care I. Nedelcu si Constanta Corobea mentioneaza o microfauna cu Cribrononion dollfusi, Globigerina ampliapertura, Globigerinoides primordius etc. Urmeaza sisturi argiloase in alternanta cu nisipuri, gresii glauconitice si conglomerate cu Pecten hoer-nensis, Operculina complanata etc. In continuare se dezvolta un orizont marnccalcaros cu globigerine, in care abunda Globi gerinoides trilobus tri-lobus, Globigerina bulloides etc. urmat de sisturi bituminoase si gresii glauconitice cu Operculina complanata, Pecten arcuatus, Miogypsina gunteri, iar de la Schiulesti D.M. Preda mentioneaza Pecten hoernensis, P. pseudo-beudauti etc. Pe baza continutului paleontologic mentionat se apreciaza ca stratele de Cornu revin Acvitanianului si Burdigalianului inferior (v. fig. 47).
Stratele de Cornu afloreaza pe Valea Prahovei, la nord de Cimpina, si se continua spre est pe flancurile sinclinalelor Slanic si Drajna. Mai departe apar in fruntea pinzei de Tarcau in zona localitatii Lopatari de pe Slanicul de Buzau.
Cu stratele de Cornu se incheie suita stratigrafica din pinza de Tarcau. Restul depozitelor miocene din aceasta unitate, incepind cu Burdigalianul superior, apartin invelisului postpinza.
Pinza de Vrancea, (unitatea externa - I. Bancila; unitatea marginala - I. Dumitrescu; unitatea submarginala - Th. Joja; unitatea cutelor marginale - M. Sandulescu) este pinza cea mai externa (estica) dintre unitatile flisului. In mare parte aceasta este acoperita de pinza de Tarcau de sub care a fost descoperita de eroziune, incit la zi se contureaza ca semiferestre tectonice. De la nord spre sud se delimiteaza: semifereastra Putnei (pe Valea Sucevei) delimitata de Th. Joja; semifereastra Humor (pe valea Moldovei) evidentiata ele L. lenesi; semifereastra Bistritei (Intre vaile Cracaului si Tazlaului Sarat) sesizata de I. Atanasiu si I. Bancila; semifereastra Oituz (intre vaile Trotusului si Casinului) conturata de I. Atanasiu si I. Dumitrescu); semifereastra Vrancea (intre vaile Putna si Neruja) conturata de I. Dumitrescu si N. Grigoras (v. PI. I, III). Pinza de Vrancea mai apare in fereastra de la Dumesnic (intre cursurile superioare ale riurilor Neamt si Cracau) pusa in evidenta de I. Atanasiu. Tot ariei de sedimentare a pinzei de Vrancea apartin formatiunile din klippele de rabotaj din fata pinzei de Tarcau, de pe valea Sucevitei, dintre Tazlaul Sarat si Moinesti si din Culmea Berzunt.
Aria de acumulare a formatiunilor ce constituie pinza de Vrancea se situa la exteriorul ariei de Tarcau cu care de fapt a avut o evolutie cua-sicomuna. Diferentierile care se reflecta in procesul de sedimentare se datoreaza in primul rind vecinatatii imediate a ariei de Vrancea cu unitatile de vorland. Acestea din urma au constituit, in unele etape, sursa de alimentare exclusiva cu material terigen. Influenta vecinatatii vorlandului se resimte chiar din Eocretacic prin prezenta elementelor de sisturi verzi in materialul sedimentat. Aceasta influenta se accentueaza in Neocretacic si Eocen si devine aproape exclusiva in Oligocen.
O alta deosebire fata de aria de Tarcau o constituie dezvoltarea sporadica a formatiunilor de flis, in unele sectoare incepind chiar din Eocretacic. Aceasta ar putea fi pusa pe seama unei instabilitati mai accentuate a zonelor respective, stiut fiind ca zona de curbura s-a comportat ca o arie labila pina in timpurile actuale.
La alcatuirea pinzei de Vrancea participa depozite apartinind Cretacicului, Paleogenului si Miocenului inferior prezentind mari asemanari cu depozitele sincrone din pinza de Tarcau (v. fig. 47).
Cretacicul inferior. In general, depozitele eoocretacice sint dezvoltate in faciesul sisturilor negre insa prezinta unele deosebiri incit au fost descrise sub denumiri locale.
In semifereastra Vrancea, suita sisturilor negre afloreaza intr-o structura anticlinala din partea centrala a acesteia, alcatuind anticlinalul Coza. Depozitele eocretacice de aici se diferentiaza de acelea din unitatile mai vestice ale flisului extern avind un mai pronuntat caracter de flis. Se remarca o reducere a gresiilor silicioase glauconitice care sint substituite prin calcare cu accidente silicioase si microconglomerate calcaroase. Pentru a releva aceste deosebiri, I. Dumitrescu le-a descris sub numele de strate de Streiu corespunzind aceluiasi interval Valanginian-Albian ca si suita sisturilor negre din restul flisului extern (v. fig. 41).
In semifereastra Bistritei, suita sisturilor negre prezinta o mai larga dezvoltare a depozitelor pelitice in care sint frecvente calcarele. Ansamblul a fost descris de I. Bancila sub numele de strate de Sarata. Din partea mijlocie a acestora, pe Piriul Sarata, Th. Joja et al. au identificat o bogata fauna amonitica cu Leymeriella tardefurcata, L. revili, L. regulam, Dou-villeiceras sp., indicativa pentru Albian. Stratele de Sarata apar intr-o structura anticlinala intre Horaita si Doamna.
In celelalte semiferestre. Cretacicul inferior nu este cunoscut.
Cretacicul superior. Depozitele neocretacice afloreaza in cele doua semiferestre insotind depozitele eocretacice.
In semifereastra Vrancea, unde deosebirile litofaciale fata de restul flisului extern sint mai evidente, se distinge o prima entitate litostrati-grafica reprezentata prin argile vargate si negricioase cu intercalatii de gresii glauconitice urmate de marne galbui si rosii cu intercalatii de radiolarite si conglomerate. Ansamblul acestora constituie stratele de Tisaru inferioare, corelabile cu stratele de Cirnu-Siclau din pinza de Tarcau, revenind Cenomanian-Coniacianului (v. fig. 41).
A doua entitate litologica, suprapusa stratelor de Tisaru, este constituita din calcare cu silexite si calcarenite cu intercalatii de marne rosii. Acestea au fost denumite de I. Dumitrescu strate de Lepsa si sint corelabile
cu stratele cu inocerami, revenindu-le aceeasi virsta (Santonian-Mastrichtian).
In semifereastra Bistritei, peste sisturile negre se recunosc stratele de Cirnu-Siclau constituite din argile vargate cu tufite, urmate de o succesiune ritmica de marnocalcare si gresii calcaroase cu Inoceramus labiatus. Acestora le succede o suita similara stratelor cu inocerami sincrone si cu stratele de Lepsa; din ele provin exemplare de Inoceramus salisburgensis.
Paleogenul. Acesta se intilneste cu dezvoltarea completa in toate se-miferestreie imbracind, in general, faciesurile distale din pinza de Tarcau, respectiv litofaciesul de Doamna pentru Paleocen-Eocen si litofaciesul de Kliwa pentru Oligocen. Numai in zona de curbura, in semifereastra Vrancea si mai putin in semifereastra Bistritei se remarca modificari mai pregnante.
Paleocen-Eocenul. In semifereastra Vrancea, Paleocenul debuteaza printr-un complex de marne si marnocalcare bituminoase, in grosime de 600 m, desemnat drept strate de Casin. In acestea se gasesc si doua nivele de conglomerate (de Piatra Streiului - inferior, si de Piatra Cornii - superior). Din stratele de Casin, N. Grigoras mentioneaza o microfauna cu Globigerina triloculinoides si G. pseudobulloides care le confera virsta pa-leocena.
Peste stratele de Casin urmeaza depozite care amintesc stratele de Straja, insa aici I. Dumitrescu le-a descris drept "strate tisaroide' in partea de vest si strate sau flisul de Piatra Uscata la est.
In continuitate de sedimentare peste stratele de Piatra Uscata urmeaza depozite de flis reprezentate printr-o alternanta ritmica de gresii calcaroase, curbicorticale si argile verzi, calcarenite cu accidente silicioase si conglomerate. Ansamblul acestora a fost desemnat drept strate de Gresu; spre est se trece la depozite predominant argiloase, cu intercalatii de calcare, alcatuind stratele de Bucies. Acestea din urma suporta calcarele de Doamna cu care se incheie suita Paleocen-Eocenului mediu.
Eocenul superior, in semifereastra Vrancea, include stratele de Bisericani urmate de gresia de Lucacesti.
In semifereastra Bistritei, Paleocen-Eocenul nu difera esential de acela din Vrancea. Suita incepe prin depozite de flis cu Globigerina triloculinoides, descrise drept strate de Runcu, si care amintesc stratele de Izvor, respectiv stratele de Casin. Peste acestea din urma se dispune o suita de gresii calcaroase masive, asociate cu gresii silicioase, similare stratelor de Straja si respectiv flisului de Piatra Uscata. In continuitate de sedimentare se dezvolta calcare si argile verzui, descrise de C. Olteanu drept strate de Jgheabul Mare, similare stratelor de Gresu si respectiv stratelor de Sucevita. Urmeaza calcarele de Doamna.
Eocenul superior este similar aceluia din pinza de Tarcau, fiind reprezentat prin strate de Bisericani si gresia de Lucacesti.
In semiferestrele Humor si Putna, Paleocen-Eocenul imbraca acelasi facies ca si In pinza de Tarcau distingindu-se aceleasi entitati lito-stratigrafice.
Oligocenul. In pinza de Vrancea, Oligocenul este dezvoltat dupa litofaciesul de Kliwa si au fost recunoscuti toti termenii acestuia. Primele trei entitati (menilitele inferioare, marnele bituminoase, disodilele inferioare) se intilnesc in toate semiferestrele. incepind de la nivelul disodilelor inferioare, spre deosebire de pinza de Tarcau, in pinza de Vrancea se remarca dezvoltarea unor conglomerate cu clemente formate din sisturi verzi. Totodata are loc o reducere a gresiei de Kliwa. Conglomeratele au o dezvoltare lenticulara putind inlocui, partial sau total, depozitele litofaciesului de Kliwa, cu exceptia orizonturilor menilitelor inferioare si al marnelor bituminoase. In semifereastra Bistritei de pilda, gresia de Kliwa este substituita aproape total de conglomerate dind conglomeratele de Petricica din care este formata parte din masivul cu acelasi nume de la Piatra Neamt. Acelasi lucru se intimpla in semifereastra Putna.
Din orizontul marnelor bituminoase si din disodilele inferioare din semifereastra Bistritei, precum si din sisturile disodilice din orizontul gresiei de Kliwa din semifereastra Humorului, M. Pauca, mentioneaza o fauna de pesti fosili cu Ciupea crenata si Gobiits elongatus, iar D. Grigorescu si T. Brustur au descris Palaeorhynchus humorensis etc.
Suita Oligocenului din pinza de Vrancea se incheie cu orizontul disodilelor superioare, care a fost recunoscut in toate semiferestrele cu exceptia semiferestrei Putna.
Miocenul. In pinza de Vrancea Miocenul se cunoaste in semifereastra Bistritei si semifereastra Oituz si este reprezentat prin depozite atribuite Acvitanianului si Burdigalianului inferior.
Acvitanian-Burdigalianul inf. din semifereastra Oituz, unde are dezvoltarea cea mai completa, incepe in interpretarea clasica, printr-un complex marnos-argilos, bituminos, cu intercalatii de calcare, tufite si gipsuri. La partea superioara a suitei se intilnesc menilite si disodile, adesea substituite prin conglomerate, intregul ansamblu, in grosime de 100 m, a fost descris de I. Dumitrescu drept strate de Goru-Misina. Acelasi complex, in semifereastra Bistritei fusese descris de C. Stoica drept strate de Gura Soimului. Din ele se cunoaste o asociatie microfaunistica cu Globigerinoides trilobus, Globoquadrina dehiscens etc. indicativa pentru Miocenul inferior. In continuitate de sedimentare se dezvolta o formatiune argiloasa cu aspect de brecie si cu lentile de gips alcatuind formatiunea cu sare inferioara, a carei grosime atinge 300-400 m. Cu aceasta din urma se incheie suita sedimentara a pinzei de Vrancea; a urmat paroxismul eostiric dupa care s-a format sedimentarul postparoxismal, comun celor trei pinze ale subzonei flisului extern.
Sedimentarul postparoxismal. Dupa individualizarea unitatilor tectonice ale flisului extern in Eomiocen, procesul de sedimentare s-a reluat si a durat pina la sfirsitul acestei epoci. Formatiunile acumulate sint in facies de molasa. Acestea se intilnesc numai in partea sudica, unde formeaza umplutura a doua sinclinale, Slanic si Drajna, separate intre ele prin anticlinalul Homoriciu. Ca virsta, sedimentarul postparoxismal este atribuit intervalului Burdigalian tirziu-Pliocen.
Burdigalianului se atribuie depozitele cuprinse intre stratele de Cornu si tufurile cu globigerine, ultimele apartinind Badenianului. Suita stratigrafica incepe printr-un orizont cu conglomerate cunoscute sub numele de conglomerate de Brebu, sau printr-o formatiune constituita din marne si argile verzui sau rosietice, cu intercalatii de marnocalcare, cinerite, calcare bituminoase si conglomerate, desemnata de Gr. Popescu si I. Motas drept strate de Valea Leorzii. Din ele provine o microfauna cu Globigerina ciperoensis si Globorotalia siakensis, scmnificativa pentru Burdigalian-"Hel-vetian' in sens clasic, sau Burdigalian in acceptiunea curenta.
In opinii mai recente, Helvetianul este contestat ca etaj cronostrati-grafic, pe motiv ca nu are un stratotip bine definit; continutul acestuia ar reveni, in cea mai mare parte, Burdigalianului si partial Badenianului.
Atit peste conglomeratele de Brebu, cit si peste stratele de Valea Le-orzii, urmeaza un complex marnos-argilos cu gipsuri si tufuri, descris a-desea drept "gipsurile superioare'. Cu acestea se incheie suita burdigaliana.
Badenianul urmeaza peste gipsurile superioare si include depozite variate, in care Gr. Popescu a delimitat patru entitati litostratigrafice ce se succed pe verticala:
- tufuri si marne cu globigerine, ca prim termen al suitei badeniene ; sint tufuri si tufite cu intercalatii de marne, in grosime de 500 m, din care Th. lorgulescu mentioneaza o asociatie microfaunistica cu Globigerinoides trilobus si Orbulina umversa;
- formatiunea cu sare sau brecia sarii, dispusa peste tufurile cu glo-bigerine si constituita dintr-o masa argiloasa-marnoasa in care sint incluse blocuri de virsta si origine diferita; in masa argiloasa se dezvolta lentile de gipsuri si sare; intreaga formatiune are 500 m si contine o fauna cu Chlamys elegans, Ostrea digitalina, Venus dujardini etc;
- sisturile cu radiolari, reprezentate prin sisturi argiloase, bituminoase, de tipul disodilelor, cu o grosime de citeva zeci de metri; din ele, Th. lorgulescu a descris o microfauna cu Orbulina suturalis, Elphidium laminatum etc ;
- marnele cu Spiratella, ca ultim orizont al Badenianului; au 150 m grosime si mai includ intercalatii subtiri de gresii, nisipuri si mai rar tufite. Pe linga exemplare de Spiratella, in acest orizont I. Popescu-Voitesti si O. Protescu au identificat o fauna cu Corbula gibba, Arca diluvii, Turritella subangulata, Lucina ornata.
Sarmatianul are o raspindire mai restrinsa si prezinta caracter transgresiv; include, in general, nisipuri, marne si argile cu intercalatii de gre-zocalcare oolitice si tufuri dacitice. Se apreciaza ca Sarmatianul este reprezentat numai prin Volhinian si Basarabian.
Pliocenul incheie suita depozitelor invelisului posttectonic si este reprezentat prin gresii si marne cu Congeria novorossica apartinind Meotia-nului, si prin nisipuri si argile considerate a reprezenta Pontianul si Dacianul. Depozitele pliocene ocupa suprafete restrinse in sinclinalul Drajna.
Invelisul posttectonic a suferit deformari la rindul lui in timpul miscarilor moldavice. Influenta acestora este clara din Valea Buzaului spre SSV, unde formatiunile invelisului posttectonic sint implicate in structura celor doua sinclinale, Slanic si Drajna. Acestea au o pozitie oblica fata de structurile flisului din Valea Doftanei spre vest suprapunindu-se si unor structuri ale flisului intern (v. PI. III).
2. Tectonica flisului extern
Aranjamentul tectonic al subzonei flisului extern este efectul insumat al mai multor tectogeneze; insa rolul definitoriu revine paroxismului eostiric.
Primele deformari ale flisului extern s-au produs in urma miscarilor subhercinice, cind flisul intern a fost impins peste flisul extern. Deformarile au constat in cutarea depozitelor cretacice din partea interna a subzonei flisului extern si exondarea acesteia. Sariajul principal a avut loc in faza eostirica intraburdigaliana, cind flisul extern s-a desprins de pe substrat si a inaintat acoperind marginea interna a zonei de molasa. Odata cu deplasarea in ansamblu a flisului extern a avut loc si incalecarea diferitelor subzone de facies din cadrul flisului extern, individualizindu-se astfel cele trei pinze (de Audia, de Tarcau, de Vrancea). Acestea, la rindul lor, prezinta anumite particularitati tectonice (fig. 48).
Pinza de Audia incaleca dupa o fractura care a luat nastere inca din timpul diastrofismului neocretacic. Cele mai noi depozite incalecate apartin Oligocenului, eventual Eomiocenului, iar cele mai vechi depozite care acopera urma planului de sariaj apartin Burdigalianului superior. In timpul procesului de incalecare, formatiunile pinzei de Audia au fost intens cutate si faliate dind o structura tipica imbricata de cute-solzi (v. fig. 48). Unele suprapuneri tectonice au o amploare deosebita, constituind adevarate digitatii. Astfel, de la Valea Moldovei spre nord, L. lonesi distinge o digitatie inferioara in care predomina gresia de Prisaca-Tomnatec si o digitatie superioara in care sint preponderente sisturile negre. Aceste digitatii se incaleca dupa o falie denumita falia Feredaului.
De la Depresiunea Bretcu spre sud, la marginea vestica a pinzei de Audia, flisul de Macla constituie un element tectonic de amploare mai deosebita, in unele interpretari acordindu-i-se rang de pinza. Aceasta poate fi considerata o digitatie a pinzei de Audia si ar constitui digitatia de Macia.
Cute-solzi de mai mica amploare sint foarte frecvente in cuprinsul pinzei de Audia, mai ales de la Valea Moldovei spre nord si de la Valea Covasnei spre sud.
Pinza de Audia in ansamblu a suferit si influenta cutarilor ulterioare punerii ei in loc. Aceasta se recunoaste mai ales in redresarea si chiar rasturnarea planului de sariaj.
Pinza de Tarcau este rezultatul aceleiasi faze eostirice, individualizarea ei fiind sensibil sincrona cu formarea pinzei de Audia. Miscarile ulterioare acelora eostirice si in principal miscarile moldavice au provocat si ele deformari incit se surprind situatii in care sub planul de sariaj sint prinse si depozite badeniene. Amploarea incalecarii, dovedita prin foraje, depaseste 30 km. Astfel, un foraj amplasat pe anticlinalul Ojdula, la adincimea de 1715 m a intrat in depozite miocene cu sare apartinind pinzei de Vrancea. La rindul ei, pinza de Tarcau este deformata recunoscindu-se mai multe structuri de tip digitatie si cute solzi, iar in fruntea pinzei au fost rabotate formatiuni ale pinzei de Vrancea (v. fig. 48). I. Atanasiu, sesizind raporturile tectonice dintre litofaciesui de Tarcau si litofaciesul de Tazlau, a conturat o "pinza de Tazlau', insa I. Bancila si I. Dumitrescu au relevat caracterul de digitatie al acestei deformari. Astfel, in cuprinsul pinzei de Tarcau s-au delimitat doua subunitati tectonice: digitatia de Tarcau si digitatia de Tazlau (v. PI. III).
Digitatia gresiei de Tarcau (superioara) este cea mai interna, iar fruntea ei se urmareste din zona de curbura spre nord continuindu-se si in afara granitelor. Aceasta la rindul ei este cutata si se caracterizeaza prin predominarea cutelor largi, verticale sau deversate, cu flancurile faliate.
Digitatia de Tazlau (inferioara) are o pozitie externa si exceptind zonele semifercstrelor tectonice in care apare pinza de Vrancea si unde formatiunile digitatiei de Tazlau au fost indepartate de eroziune, aceasta din urma se continua de la granita pina in zona de curbura. Cutele digitatiei de Tazlau sint mai strinse, relevind o imbricare mai accentuata.
In afara de deformarile tectonice majore mentionate, in pinza de Tarcau, mai ales in partea ei externa, se intilnesc si alte contacte tectonice. Unora dintre acestea, in interpretari mai recente, li s-a acordat de asemenea valoare de digitatii (digitatia de Ciunget, digitatia de Putna-Lesunt etc.). Chiar daca aceste ultime deformari nu au amploarea ce li se acorda, relatii tectonice intre diverse volume de strate, mergind de la simple falii pina la incalecari de anumita amploare, se intilnesc foarte frecvent.
De la Valea Buzaului spre sud-vest, unde are loc o afundare a intregii zone a flisului carpatic si unde urma planului de sariaj este acoperita de depozite posttectonicc, pare sa aiba loc o atenuare a deformarilor. Cert este ca pinza de Tarcau se mai poate urmari doar prin cele doua structuri anticlinale: Homoriciu si Valenii de Munte. Primul se continua spre vest pina in bazinul Dimbovitei traversind Valea Ialomitei pe la nord de localitatea Pucioasa; cel de al doilea se ingusteaza afundindu-se in regiunea Vaii Prahovei. Aceste anticlinale, la rindul lor, delimiteaza Sinclinalele Slanic si Drajna in care sint implicate si depozitele posttectonice. Anticlinalele mentionate sint complicate de cute secundare si falii, in anticlinalul Homoriciu recunoscindu-se structuri proprii digitatiei de Tarcau.
Pinza de Vrancea, care apare in semiferestre si in ferestrele tectonice de la Dumesnic si de la Mitocul lui Balan, de fapt are un caracter unitar sau cvasiunitar, continuindu-se si in sectoare acoperite de pinza de Tarcau. Forajele au indicat insa ca formatiunile pinzei de Vrancea din aceste sectoare au fost rabotate de pe largi suprafete in fruntea pinzei de Tarcau. De altfel, klippele de rabotaj din fata pinzei de Tarcau pledeaza in acelasi sens.
Desprinderea de pe fundament si alunecarea formatiunilor pinzei de Vrancea peste molasa carpatica a avut loc contemporan cu sariajul pinzelor de Audia si de Tarcau (faza costirica). Cele mai noi depozite antrenate in sariaj apartin Miocenului timpuriu. Deformarile ulterioare sint efectul miscarilor moldavice.
Urma planului de sariaj al pinzei de Vrancea, constituind linia tectonica externa, se urmareste de la granita de nord a tarii, pina in zona de curbura. Mai departe spre SSV, pinza de Vrancea nu mai apare. Amploarea incalecarii a fost dovedita prin foraje. Astfel, un foraj executat la Frasin pe Valea Moldovei si amplasat pe pinza de Tarcau, a patruns in pinza de Vrancea la adincimea de 1383 m pe care a traversat-o pina la 3340 m, unde a intrat in formatiunile cuverturii Platformei Moldovenesti, ceea ce arata o incalecare a pinzei de Vrancea de cel putin 15 km (v. fig. 48).
Pinza de Vrancea la rindul ei este cutata si se caracterizeaza prin prezenta structurilor aplecate spre est, adesea culcate si chiar rasturnate. Deformarile sint mai accentuate in partea de est a pinzei si sint foarte evidente in semifereastra Vrancea si semifereastra Bistritei.
In semifereastra Vrancea, I. Dumitrescu a relevat existenta a doua structuri cu valoare de digitatii; una interna, superioara, de Gresu, care
incaleca peste digitatia inferioara estica, de Coza, in a carei zona axiala apar sisturi negre (strate de Streiu, v. PI. III).
Semifereastra Bistritei este dominata de structura anticlinala Horaita-Doamna in axa careia apar sisturile negre (strate de Sarata).
Cute de mai mica amploare, avind in zonele axiale sinclinale depozite oligocene sau miocene iar in axele anticlinale depozite eocene, sint frecvente atit in cele doua semiferestre (Vrancea si Bistritei), cit si in semife-restrele Oituz, Humor si Putna.
Disparitia pinzei de Vrancea spre sud si sud-vest si modul cum se afunda structurile flisului extern in ansamblu sugereaza ca odata cu afundarea axiala ar avea loc si o atenuare, daca nu chiar o destramare, a incalecarilor. Cert este ca in regiunea Dimbovitei, pe directia prelungirii faliei Fierbinti (v. PI. I), intregul ansamblu structural al flisului extern dispare. Aceasta disparitie, care de fapt inseamna terminarea flisului extern, se datoreaza unor procese geotectonice majore care au determinat comportamentul diferit al marginii continentale instabile, in lungul Carpatilor.
