|
|
|
Explorind un domeniu insolit, intr-un univers de fenomene si forme ce nu pot fi pe deplin infatisate prin cuvinte sau reprezentari grafice, echipa de speologi trebuie sa aduca la lumina zilei imagini cit mai convingatoare. Fotografia este o completare necesara hartii si descrierii unei pesteri. Ea umple golul existent intre comunicarea prin simboluri - desene si cuvinte, in care intervine dubla subiectivitate, a celui care le consemneaza, dar si a celui care le citeste - si comunicarea mai directa, cea a cliseului, in care subiectivitatea se reduce mult, atit la cel care realizeaza imaginea si, cu atit mai mult, la cel care o priveste.
Harta si textul de prezentare a unei pesteri dau o idee exacta asupra elementelor ei cantitative (dimensiuni, inventar de forme), dar ofera numai o reprezentare relativa a unor aspecte calitative, cum ar fi raportul spatial dintre forme, volumul, textura, structura si culoarea lor, elemente care devin relevante numai prin fotografie.
In afara de informatia documentara, fotografia poate provoca o emotie artistica sau poate sprijini investigatia stiintifica. De aceea, in functie de scopul pe care il urmarim, putem vorbi de trei categorii distincte de fotografii in pesteri:
FOTOGRAFIA DOCUMENTARA
Trebuie sa fie cit mai clara si sa surprinda aspecte semnificative privind morfologia si umplutura pesterii. Ea presupune o dotare tehnica si cunostinte medii din domeniul fotografiei, dar si o aprofundata cunoastere a speologiei (in mod ideal, la nivelul acestui ghid sau al lucrarii "Relieful carstic''). Prezenta unui etalon (un speolog, o lampa) este adesea necesara. Imaginile rezultate vor insoti fisa pesterii, articolul destinat publicarii sau, ca diapozitive, o comunicare stiintifica.
Puternic concurata de spectacolele, cu diapozitive, frumoase dar efemere, fotografia documentara a fost neglijata in ultima vreme. Efortul sistematic al speologilor exploratori sau cartografi nu beneficiaza decit sporadic de aparatul fotografic. Miile de planuri de pestera din cadastrul national nu sint decit rareori insotite de fotografii. Aceasta lacuna va putea fi acoperita numai daca unul dintre membrii echipei va dispune de un simplu aparat incarcat cu pelicula alb-negru. In cele mai multe situatii lampile electrice sau cele cu carbid sint suficiente pentru a expune corect cliseul. Cu un echipament sumar, prin urmare, la care se vor adauga cunostintele prezentate in continuare, credem ca se poate aspira la realizarea unor fotografii documentare de calitate.
Acest gen presupune o competenta tehnica avansata, dublata de cunostinte de ordin stiintific. Serii de imagini realizate prin apropierea succesiva de subiect, detalii insotite de o scara etalonata precis (de obicei, o rigla), subiecte de interes arheologic, biologic, paleontologic, fotografiate sistematic si din unghiuri diferite, sint exemple de aplicare a acestui gen.
Pesterile ofera larga posibilitate de distribuire controlata a luminii, ele fiind un studio mineral guvernat de cel mai deplin intuneric.
Intre cele trei categorii de imagini fotografice poate exista, desigur, un cimp larg de suprapunere. Fotografia stiintifica este deopotriva si documentara, iar o imagine perfect ilustrativa, explicita, nu exclude creativitatea si emotia. O fotografie speologica este reusita insa numai daca raspunde scopului pentru care a fost realizata
Orice aparat echipat cu un obiectiv cu diafragma reglabila si cu timpul B, poate fi folosit cu succes. Daca este pe alese, atunci scopul urmarit va fi - alaturi, desigur, de cost - jalonul principal. Sint multi incepatori care se ghideaza dupa principiul "totul sau nimic' si nu pornesc la lucru decit dupa o impresionanta inzestrare tehnica. Este mult mai normal sa se inceapa cu putin si, pe masura ce se cistiga experienta lucrind, sa se diversifice si aparatura.
Trecem, pe scurt, in revista citeva clase de aparate, cu avantajele si dezavantajele lor.
a) Aparatele reflex monoobiectiv pe format ingust (Zenit, Praktika, Canon, Nikon etc.) sint printre cele mai raspindite. Avantaje majore: vizarea prin obiectiv, posibilitatea schimbarii obiectivelor si inelelor, dimensiuni reduse, rezerva mare de film. Dezavantaje: fragilitatea obturatoarelor cu perdea si pretul - ambele sporind o data cu gradul (uneori excesiv) de automatizare.
b) Clasa aparatelor reflex biobiectiv pe format mediu (6x6) include modele destul de raspindite (Scagull, Flexaret, Yashica mat). Putem aminti aici "Trabantul' fotografiei, aparatul "Lubitel', dar si Mercedesul clasei - aparatul Rolleiflex. Avantaje: aparate in general robuste, cu obiective de calitate si sisteme de vizare foarte comode pentru speologie, pentru ca permit urmarirea subiectului in timpul expunerii - fapt de mare importanta in fotografierea arhitecturii subterane, care se recompune pe vizor prin segmente iluminate succesiv; lupa maritoare inlesneste punerea la punct in conditii de semiobscuritate; formatul patrat elimina delicata chestiune a optiunii "pe lat' sau "pe lung' de la formatul mic. Ca dezavantaje importante mentionam rezerva limitata de imagini a filmului 6x6 (12 pozitii) si cvasiimposibilitatea modificarii focalei.
c) Acest ultim neajuns este eliminat la aparatele reflex monoobiectiv pe format 6x6 (Pentacon sau Hasselblad), care pot folosi o gama variata de obiective si accesorii.
d) Parca anume pentru speologie s-au construit, in ultimii ani, aparate compacte, etanse, simple in constructie si manipulare, fiabile in conditii foarte vitrege. (Nikonos I-V, Aquamatic, Fujica HD). Ele implinesc visul speologului reporter, functionind perfect dupa ce au fost tirite prin nisip si noroi, scufundate la citiva metri sub apa, sau bagate in zapada. Uneori, sint cuplate cu mini-bilturi compacte si la fel de etanse. Deocamdata nu sint foarte accesibile.
e) Daca bugetul nu va permite sa alegeti nimic din cele prezentate atunci va sugeram sa cautati in podul bunicului dumneavoastra. Daca aveti noroc, veti gasi acolo un vechi aparat cu burduf, un Zeiss, Ikonta sau Agfa. Dupa ce-l veti curata de praf si fire de paianjen veti descoperi dedesupt un obturator functionind cu precizie de ceasornic si un obiectiv facut dupa retetele vechilor maestri, care, pe formatul 6x9 va da imagini de o calitate greu de egalat. P
Arma o data 'desprinsa din cui, sa vedem ce luam ca munitie. Prima optiune, alb-negru sau color, va depinde tot de scop si de pret. Procesul alb-negru este mult mai accesibil, fotograful va putea lucra mai degajat, facind experiente si tratind acelasi subiect in mai multe variante. Imaginile selectionate vor constitui un fel de "carnet de schite' si vor putea documenta harta si fisa pesterii sau articolele trimise spre publicare. Filmele Azo de 18, 21, si 24 DIN pot fi folosite cu incredere. Este recomandata pentru ele o developare compensata, eventual intr-un revelator din doua componente, pentru a avea o bun.1 densitate, concomitent cu o bogatie de tonuri, foarte necesare in fotografia subterana unde lumina este adesea dura. Copierea se va face de preferinta mai contrasta. Pentru a obtxine rezultate cit mai bune, este foarte importanta respectarea regimului de developare (temperatura/timp). O calitate deosebita se poale obtine folosind negative Agfa si, mai ales, Ilford.
In ciuda pretului ridicat, foarte multi fotografi prefera pelicule color, mult mai la moda in aceasta perioada de ofensiva a limbajului vizual. Desi tehnica colorului este mai pretentioasa, el este mai "indulgent' cu lipsa de pricepere sau de inspiratie a fotografului.
Cele mai multe avantaje sint de partea diapozitivului: imaginea prin transparenta place ochiului, procesul de prelucrare este relativ simplu, diapozitivele se pot proiecta simultan in fata unui mare numar de persoane si tot dupa diapozitive, indeosebi dupa cele de format mediu si mare (cel putin 6 x 6) se tiparesc fotografiile color din albume, carti, calendare, vederi etc. Totodata, copierea diapozitivelor direct pe hirtia color reversibila este tot mai raspindita.
Trecind peste obstacole legate de o anumita conjunctura a pietii, precizam ca astazi se generalizeaza utilizarea diapozitivelor legate de procesul de developare EG (Ektachrome, Fujichrome, Agfacrome). Acestea se produc intr-o gama variata de sensibilitati, intre 15 DIN (50 ASA), foarte indicate pentru peisaje la lumina zilei si 33 DIN (1600 ASA), potrivite pentru reportaje in conditii de lumina foarte slaba. Exista sortimente pentru lumina de zi (tipul D-daylight), sau lumina de becuri cu filament (tipul T-tungsten).
Developarea se poate face in orice laborator, folosind seturi de prelucrare EG, balansul cromatic depinzind foarte mult de respectarea timpului, a temperaturii si a pH-ului primului revelator.
In txara noastra se mai utilizeaza diapozitivele Orwochrome, uneori foarte bune, dar care din cauza contrastului ridicat si a dominantelor calde nu sint potrivite pentru orice subiect subteran, iar calitatea peliculei si a developarii este inegala.
In ceea ce priveste filmele negativ color, constatam si aici generalizarea filmelor cu proces de developare CM 41[1] (Agfacolor, Kodakcolor, Fujicolor, etc.), desi se mai folosesc cu bune rezultate si tipurile ORWO Nc. 19 sau Nc. 21.
Deoarece fiecare tip de pelicula isi are particularitatile si subtilitatile ei de expunere si developare este bine sa se lucreze cit mai mult cu acelasxi tip.
Exceptind portalurile pesterilor, de altfel subiecte foarte generoase, fotografia speologica se caracterizeaza prin dependenta exclusiva de sursele de lumina artificiala. Felul si puterea acestora va depinde de scopul urmarit.
Este o sursa pe care o avem oricnd asupra noastra. Ea permite fotografierea pe alb-negru a unor spatii de pina la citiva metri. Stabilirea expunerii se va face cu un exponometru sensibil sau prin incercari. Se va tine seama ca in timpul expunerii (care poate dura de la zeci de secunde la zeci de minute), intensitatea flacarii se poate modifica. Lumina de acetilena este plastica, invaluitoare si.poate da imagini excelente. Deoarece lumina lampii da o dominanta calda pe filmul color (mai intensa pe filmul de tip D) este utilizata mai mult pentru obtinerea de efecte cromatice.
Acestea sint cele mai potrivite mijloace pentrii a fotografia detalii, mai ales cristale, atit pe film AN cit si color tip T, cu care este relativ acordata. Lampile electrice fac parte, de asemenea, din dotarea curenta a echipei. Cu ele se poate "picta' cu lumina, detasind de fond unele formatiuni care nu s-ar putea fotografia la o lumina puternica, procedindu-se la "amputarea' cu bisturiul razei lanternei a acelor parti ale subiectului care nu meritaa expuse. Tehnica aceasta necesita un bun exponometru sau cel putin o scara etalonata prin incercari. Orientativ, mentionam ca spotul de faza mare al lampii miniere R.D.G., aplicat de la o distanta de 0,5 m, pe un manunchi de cristale deschise la culoare, cere expuneri de 2-4 secunde, pentru o diafragma de 11 si sensibilitate 18 DIN.
In categoria surselor pe care le putem avea cu noi, oricum amintim "lumogazul' - lampi cu sita metalica alimentate de buteliile de voiaj, (o varianta mai moderna Petromaxului Un lumogaz poate furniza o putere de pina la 100 W.
Este o lampa hologen afimentata cu baterii sau acumulatori, preluata din arsenalul cinematografic. Consta dintr-o magazie cu acumulatori Ni-Cd care legati in serie pot furniza 12, 24 sau 30 volti, alimentind becuri halogen de 55 pina la 250 W.
Coboldul este foarte scump, dar investitia initiala se amortizeaza bine daca este folosit rational si din plin. Cu coboldul se pot ilumina salile vaste. Pe un film de lumina artificiala expunerile sint de numai citeva secunde, pentru dimensiuni de 20-30 m. Un mare avantaj il constituie posibilitatea regiei luminii si masurarii expunerii, astfel ca procentul de "reusite' este mult mai ridicat. Lumina este plina, subiectul este "invaluit' pe indelete de ea, contrastele se atenueaza.
La color, trebuie sa se tina seama de modificarea temperaturii de culoare, odata cu descarcarea bateriilor.
Aceasta sursa da lumina instantanee, atit de necesara realizarii reportajelor. Cu cit este mai puternic, cu atit cresc si posibilitatile fotografului. Puterea blitului, exprimata prin numarul-ghid (NG), este produsul dintre distanta (D) subiect-blit si diafragma aleasa (f), pentru a expune corect subiectul pe un film de 21 DIN intr-un spatiu gri-deschis, care reflecta cca 25% din lumina emisaa de blit (NG -D.f).
Intr-o pestera se poate conta mai rar pe sporul de 25%, deci numarul-ghid trebuie corectat cel putin cu acest procent (in functie de albedoului textura, peretilor galeriei). Acest inconvenient este, eliminat la tipurile moderne, computerizate. Reamintim ca pentru filmul color, blitul este acordat cu tipul D (lumina de zi) sxi nu cu cel T (luminaa artificialaa) asxa cum s-ar crede la prima vedere.
Sub forma de pulbere, magneziul tine mai mult de o fazaa arhaica a fotografiei in pesteri. Fiind un mijloc puternic poluant al mediului subteran, mai multe federatii nationale de speologie au interzis folosirea magneziu cu ardere libera, punct de vedere la care ne aliniem si noi.
Becurile cu filament de magneziu, produse intr-o mare varietate de sortimente, dau o lumina foarte buna in tonuri placute si culori stralucitoare. Puterea tipurilor obisnuite este de obicei intre NG ==20-30, dar exista sortimente cu ardere lenta (2,5 sec.) produse de firma Sylvania, care ating puterea extraordinara de NG-180. Cu astfel de becuri s-au putut fotografia cele mai mari sali subterane din lume, cu dimensiuni de sute de metri. Pretul si dificultatea procurarii becurilor cu magneziu creste exponential cu puterea luminoasa.
Cele mai importante accesorii sint trepiedul si cu blocare, faara de care nu s-ar putea face fotografiile subterane prin metoda "Open-Flash' (obturatorul T, cu timp de expunere nelimitat).
In fotografia documentara expeditiva fara pretentii, un trepied metalic telescopic si de mici dimensiuni, echipat cu o "nuca' bunaa, sau cap mobil, asigura o stabilitate rezonabila pentru un aparat nu prea greu. Pentru fotografii mai pretentioase si, mai ales, pentru cei ce folosesc aparate grele si scumpe, subliniem necesitatea utilizarii unui trepied foarte stabil, chiar data este mult mai greu si mai incomod la transport. Declansatoarele flexibile cu camasa metalica sint mult mai rezistente. Totdeauna este bine saa avem un declansator de rezerva. Protectia aparaturii reprezinta o problema aparte, specifica fotografiei speologice, Se recomanda cutii cu peretii rigizi din plastic sau aluminiu, captusite cu buurete sau stiropor. In compartimentele de jos ale cutiei vor sta obiectivele si aparatul, iar in capac filmele, filtrele, alte accesorii. Nu va lipsi setul de servete de bumbac si pensule moi pentru combaterea celor, doi inamici ai aparaturii in pestera: praful si umezeala
Avem tot arsenalul: aparat, trepied, blit, proiectoare si lampi, filme, accesorii etc. Adunate, ocupa un geamantan greu. La plecare in expeditie, pentru a sti ce luam neaparat cu noi, trebuie sa cunostem macar cu aproximatie raspunsul la intrebarile; ce? cu cine? cit timp? cu ce scop? Analizam citeva scenarii:
Plecam la Pestera cu Helictite, unde ne asteapta 50 m de galerie ticsita de coralite si cristale. Vom lua un trepied solid, teleobiectivul si inelele de apropiere, lampa electrica, exponometrul si mult film, caci asemenea subiecte sint mincatoare de imagini. Vom putea lucra foarte bine singuri sau, cel mult, cu inca un coechipier, dotat cu rabdare si imaginatie.
Lucrind citeva ore tihnite, vom realiza un snop de fotografii bune poate chiar "artistice'.
Citeva sugestii de regie pentru situatia de mai sus. Exceptind unele imagini de ansamblu, mai documentare, ne vom concentra asupra detaliilor. Fantezia naturii va fi completata de imaginatia noastra. Ne vom alege puncte de statie in care sa ne putem misca in voie, fara a sparge cristalele de linga noi. Apoi, subiectul ales va fi incadrat cit mai strins, lasind in afara cimpului detaliile inutile. Cu spotul lanternei vom alege prin vizorul aparatului cea mai avantajoasa iluminare: frontala- daca ne intereseaza detaliile de structura si culoare ale subiectului; laterala - daca ne intereseaza textura sa si jocul de umbre; din spate (contre-jour), daca conteaza mai mult forma, conturul exterior al subiectului si dorim ca fundalul sa fie negru. Apoi calculam expunerea, ajutindu-ne, daca e posibil, cu un exponometru. Declansam, avind grija ca in timpul expunerii sa nu clintim aparatul si trepiedul, sa nu respiram prea aproape de lentile, sa nu plimbam vreo lumina prin fata obiectivului. Daca subiectul ni se pare foarte fotogenic, merita sa repetam fotografia cu alte regii de lumina sau cu alte expuneii.
Din cutia de "trucuri' folosite de maestri in astfel de ocazii, retinem doua: detaliile arata mai bine cind sint umede si, daca in pestera e seceta, se poate folosi un "sprit' - micaa pompaa de plastic care pulverizeaza apa. Alteori se simte nevoia materializarii vidului prea negru din jurul subiectului. Aburul respiratiei suflat spre subiect va da, la lumina blitului, o irizare albastruie.
Alt scenariu. Mergem in Pestera Fara Nume, o cavitate banala descoperitaa recent. O intrare de 3 m, in tiris, un neinsemnat piriu subteran. Este totusi cea mai mare descoperire a clubului din aceasta vara. Ne fotografiem coechipierii pregatindu-si echipamentul in fata intrarii napadite de vegetatie. Dupa primii metri intoarcem capul si, in conturul de lumina filtrata printre ferigi, de la gura pesterii, vedem speologii intrind cu frontalele aprinse. O alta imagine posibilaa.
Iata, de un colt de stinca spinzura un liliac adormit. O poza interesanta se contureaza: in primul plan, clar, liliacul; in planul indepartat, neclar, speologul pasind pragul intunericului. Imaginea intra deja in zona artisticului, necesita deci osteneala a 2-3 variante. Urmeaza tirisxul. Ne angajam primii, pentru a ne astepta pe partea cealalta camarazii cu aparatul -pregatit, caci forma regulata a conductului, asociata chipurilor incordate ale celor ce se extrag din el, merita a fi inregistrate pe pelicula. Salita care urmeaza nu e mare, are cam 10 m diametru, dar e cea mai spatioasa din aceasta pestera. Pe podea, blocurile formeaza un haos mineral si salbatic. Punem grandangularul si, dintr-un punct mai ridicat, fotografiem aceasta ruina geologica. In ultimul plan, 1 - 2 personaje cu frontalele aprinse pot constitui o scara potrivita.
Urmeaza Galeria cu Stalagmite. Citeva formatiuni, comune dar intacte, se insira pe 10 m de galerie. Pentru a "scoate ceva' din ele vom recurge (eventual) la o regie mai complicata. Ne asezam in statie astfel incit sa avem citeva formatiuni in prim-plan, care vor ramine neluminate "inramind' cadrul si dind senzatia de adincime. Apoi ne oprim asupra a doua planuri mai semnificative pe care le expunem. Intre ele, din nou intuneric. In continuare, ne intimpina un culoar fara concretiuni, dar calcarul spalat pastreaza in el martorii fortei de roadele a apei: lingurite, terase, nise. Angajat in ramonaj, coechipierul din fata noastra va da o lumina mascata la pieptul sau, desenind astfel conturul elegant al diaclazei. Daca este nevoie, un alt coechipier, ecranat de cel in ramonaj, va da simultan o lumina spre directia aparatului care va scoate discret in evidenta basorelieful peretilor uzi (sau udati).
Patrundem intr-o alta salita cu speleoteme, dar ghinion ! Echipa ajunsa inaintea noastraa a facut aici popas, umplind locul cu aburii densi ai respiratiei si cu fumul tigarilor.
Nu ne dam batuti. Vom face.o fotografie cu lumini date in contre-jour. Speleotemele se vor decupa difuz, pe fundalul cetxii abastrui, creind o atmosfera de vis. Cu asta s-au terminat, aparent, ansamblurile. Dar, privite prin vizor, geometria fisurilor din calcar, un manunchi de galeti lustruiti din patul piriului, un oscior prins in crusta de calcit, forma curioasa a unui pilier, vin sa intregeasca personalitatea Pesterii Fara Nume.
Iata acum un scenariu complet diferit. Vom face reportajul expeditiei de fortare a Hornului Argilos din Pestera cu Cascade. Stim de la inceput ca nu va fi timp pentru regii complicate si nici nu ne vom putea bizui prea mult pe ajutorul celorlalti. Aparatele cit mai bine protejate contra apei, un parasolar anti-stropi, blit cit mai puternic, filme sensibile. In mod ideal, inca un blit dotat cu telecomanda prin senzor, care va sta la pieptul unuia dintre exploratorii dispusi sa "coopereze'. Reusita va depinde de rapiditatea cu care ii vom mitralia cu blituri pe speologii, in actiune, in pasajele cele mai spectaculoase si mai semnificative. Daca alpinistii nu au talent dramatic, surprinderea lor prin instantanee este preferabila unor regii de tipul: "fa-te ca tragi de coarda', "fa-te ca admiri cascada', caci esecul acestor contrafaceri e asigurat.
In sfirsit, un alt caz deosebit. Avem misiunea de a fotografia Sala Infernului din Pestera cu Ecouri. Trebuie sa fixam pe pelicula o adevarata noapte fara stele, de 100x50x50 m. Luam cu noi trepiedul solid, grandangularul, una sau doua lampi halogen, alimentate de acumulatori Ni-Cd sau baterii de masina, ori blit foarte puternic, sau un ciorchine de becuri cu magneziu. Stiind insa ca fiecare poza ne va lua citeva zeci de minute, nu ne trebuie prea multa pelicula. 2-3 coechipieri ne vor fi necesari pentru a sta in cadru si pentru a da luminaa. La regia imaginii acordam o atentie deosebita amplasamentului si pozitiei personajului-etalon, care va fi de obicei mai vizibil decupat pe un fond de lumina. Pentru a-l descoperi mai usor in imagine, este bine sa dea de la distanta un blit spre obiectiv, blit care va aparea ca o mica stea albastra. Lumina se va repartiza cit mai uniform pentru a nu supraexpune suprafetele prea apropiate de blit. In asemenea spatii ample, detaliile turei si un cod de comunicare acustic sau vizual pentru comenzi cum ar fi: aprindere, stingere, mai la dreapta etc. se stabilesc anticipat cu coechipierii.
In incheierea acestei analize de scenarii, trebuie sa subliniem caa fiecare pestera este un mic univers de subiecte si de situatii, intunericul total este un serios handicap tehnic, dar o excelenta premisa pentru creativitate. Fotograful speolog nu trebuie sa astepte rasaritul sau apusul, ceata, ploaia, evenimentul. Le poate aduce oricind cu el, le poate combina in infinite chipuri in studioul mineral. El este permanent impresurat de elementele fundamentale: timpul si clipa, intunericul si lumina, devenirea si distrugerea.
Fotograful subteran este martorul discret al clepsidrei din adincul pamintului. Ignorarea acestui tilc si statut, este cea mai bana metoda de risipa a timpului si peliculei.
Nu exista retete pentru fotografiile bune, dar exista un principiu ce nu trebuie uitat; fotografia este un limbaj, ea comunica enuntxuri. Cu cit enunturile exprimabile prin propozitii vor fi mai clare, cu atit abordarea va fi mai directa, vom sti mai bine ce avem, de facut si ce tehnica este mai potrivita. Sa dam din nou citeva exemple. Am ajuns intr-o sala mare, si dorim s-o fotografiem. Enuntul principal al fotografiei poate fi "Aceasta sala e uriasa'. Deci, vom aseza un personaj astfel incit sa para cit mai micsorat, vom folosi un grandaugular cit mai puternic, vom da efecte de umbre si clar-obscur care saa sublinieze volumul coplesitor. Subiectul "Marele Put' reclama un unghi, o regie prin care haul vertical sa mistuie coarda, sa "ameninte' speologul suspendat in gol. "Padurea de stalagmite' sugereaza aglomerarea, bogatia minerala. Vom incerca saa fotografiem printr-un teleobiectiv, care, prin comprimarea planurilor, ar permite acest lucru. Sau "Bivuacul subteran'. Ne gindim sa fotografiem de mai departe, pentru a asocia decorului mineral, rece, neprimitor cortul si celelalte obiecte casnice, sugerind efemera caldura umana.
Daca este adevarat ca fiecare imagine isi are propria ei idee si modalitate de abordare tehnica si artistica, nu inseamna ca nu putem da totusi citeva sfaturi generale. Vom proceda invers, sugerind citeva metode sigure de compromitere a expeditiei fotografice:
luati in rucsaci toata dotarea de acasa: cit mai multe aparate, diverse filme, filtre, accesorii complicate si ambitxionati-va sa le folositi pe toate;
porniti in echipe numeroase; luptati-va pentru un.punct de statie, calcind peste materialele celor din jur; ascultati de ordinele fotografului-sergent: "la dreapta- la stinga', "culcat", "diafragma 5,6". Expuneti docil, la o.regie de lumini care avantazeaza pe unul si intraa in obiectiv la toti ceilalti;
asteptati cite o ora pina cind toti isi impacheteaza sau despacheteaza aparatele. Nu ginditi, nu simtiti independent, folositi pestera doar ca un pretext pentru tocarea peliculei si lungi suete tehnico-fotografice.
porniti la lucru cit mai obositi, dupa o noapte petrecuta in tren. Echipa de explorare si cartare va putea lucra in aceste conditii, dar fotograful nu va avea acel confort intelectual necesar unor bune idei; carati cit mai multe ore aparatele in adincul pesterii, socotind ca veti trage totul, pe intoarcere;
zgirciti-va cit mai mult la pelicula. Dupa ce ati cheltuit timpul si banii vostri si ai coechipierilor, pentru a ajunge departe sub pamint, descoperiti ca pelicula e pretioasa si trageti cit mai putine imagini. Nu repetati, nu experimentati, nu insistati, iesiti cit mai repede afara, cu 7 poze expuse, pentru a nu avea de unde alege;
insotiti-va in expeditie cu ajutoare neindeminatice, plictisite, nervoase, friguroase; vorbiti cit mai mult despre fotografie dar practicati cit mai putin;
automultumiti-va ! Indata ce ati ajuns la 20 de imagini lizibile, nu mai insistati, nu fortxatxi mina hazardului. Facetxi din ele 3 diasonuri cu muzica de Vangelis, citeva expozitii personale si un ciclu de articole si conferinte pe tema "Maestria in fotografia subterana';
nu cititi carti despre fotografic si speologic, nici acest ghid; repetati toate greselile inaintasilor, descoperiri altele noi si astfel, din esxec in esec, ajungeti la completa descurajare
