|
|
|
ECHIPAREA TEHNICO-EDILITARA, SALUBRITATE, ENERGIE, STRAZI
1. Salubritatea
Salubritatea asigura igiena si confortul urban, fiind uneori privita doar ca activitatea de evacuare a deseurilor urbane. In realitate salubritatea reprezinta un complex de activitati, cum ar fi:
asigurarea unor aspecte de protectia mediului si a curateniei, - protectia fonica,
functionarea unor dotari orasenesti ca : bai publice, stranduri, piscine, WC-uri publice, spalatorii, autoservice-uri,
functionarea altor dotari necesare, cum ar fi: crematorii umane si animale, cimitire, ecarisaj, abatoare sanitare, etc.
Amploarea evacuarii deseurilor ramane insa problema de baza a salubritatii. Rezolvarea ei este importanta in urbanism, incepand de la proiectarea cladirilor, care trebuie sa aibe sisteme de evacuare a deseurilor solide si pana la asigurarea la scara orasului a ampalsamentelor optime pentru realizarea gropilor de gunoi. Inainte, ceea ce se evacua din locuinte si in general din localitati erau considerate gunoaie. Intrucat s-a conctatat ca in structura deseurilor se afla numeroase materii utile, care ar putea fi recuperate pentru revalorificare, s-a adoptat termenul de deseuri, sau deseuri solide (urbane sau municipale, daca provin din oras). Dupa componenta si provenienta deseurile pot fi:
menajere, provenite din gospodarii sau din apartamente de bloc;
stradale, colectate de gunoierii stradali, in tomberoane mobile;
industriale, provenind din cadrul platformelor si incintelor industriale;
agricole, din agricultura si zootehnie;
medicinale, care provin din spitale si policlinici, fiind periculoase;
deseuri toxice, ca varianta periculoasa a celor industriale.
In medie cantitatea de deseuri solide menajere si stradale urbane se ridica la circa 1 kg./zi/locuitor. Cantitatea de deseuri industriale depinde de profilul activitatii, de tehnologia utilizata si de gama si cantitatea de produse rezultate. Cantitatea mare de deseuri evacuate denota un nivel ridicat de trai, dar uneori si risipa.
Structura deseurilor depinde de structura consumului populatiei, care la randul ei depinde de structura productiei bunurilor de consum produse. Greutatea specifica a deseurilor solide urbane se poate ridica la circa 500 kgr./mc. Precolectarea lor se face la locul de producere.
La blocuri de locuinte sunt amplasate ghene de gunoi prin care trece un tub de tabla, cu diametrul de minim 40 cm. cu capace de colectare la fiecare nivel. Ghena poate fi interioara sau in balcon de serviciu exterior, din palierul intermediar al scarii. La blocul cu putine nivele, gunoiul se poate duce direct afara, la pubele sau bene dispuse pe platforma betonata, unde acesta poate fi colecta diferentiat Din camera de la parterul blocului, in care ajung deseurile aruncate pe tubul de colectare din ghena, acestea se depoziteaza in pubele, de regula tipizate, cu capacitatea de circa 0,2 mc., acoperite de capace articulate si prevazute cu roti pentru o manevrare usoara. Platformele sau camerele pentru deseuri nu se amplaseaza la vedere, ci in spatele cladirii, in apropiere de carosabilul de serviciu, pentru ca deseurile sa fie usor luate de masinile salubritatii.
Platforma de depozitare exterioara necesita o suprafata de circa 0,5 mp. de pubela si o pubela la cateva apartamente pe zi. Un alt procedeu de precolectare asigura strangerea deseurilor in saci de hartie sau de plastic, cu fermoare de inchidere, dupa umplere. Exista si pungi mai mici, in care se depoziteaza diferentiat - deseurile din fiecare apartament. Acestea se duc la bene mari de gunoi situate pe platforma din incinta, de unde, dupa umplere, sunt ridicate cu totul si se lasa o bena goala, cu ajutorul unor autovehicole cu macara.
Deseurile stradale se transporta cu tomberoane si cu masinile in afara orasului, la gropi de gunoi, de catre gunoieri angajati de catre firmele de salubritate. Deseurile industriale trebuie reciclate, de regula, pe aceiasi platforma industriala, sau distruse prin incinerare in cuptoare speciale iar cenusa se ingroapa in sol. Deseurile medicinale si spitalicesti se distrug in chiar incinta respectiva, prin intermediul unor crematorii speciale. Intotdeauna trebuie asigurat accesul auto carosabil usor in zona de precolectare a deseurilor si un flux continuu, fara blocari. Deseurile colectate sunt transportate la statii de reciclare- recuperare sau mai curent la gropi de gunoi, care in ultima vreme adopta solutii care sa nu afecteze mediu, numite impropriu ecologice.
O recenta hotarare de guvern abliga la reducerea numarului gropilor de gunoi la cate una pentru fiecare localitate cu minim 20000 de locuitori, respectiv o singura groapa la mai multe sate. Desigur in orasele mari si foarte mari se recomanda doua sau trei gropi, dispuse pe cartiere.
Deseurile solide urbane au o anumita structura. Deseurile romanesti au ca deseuri organice, circa 50 % din volumul total. Din acest motiv incinerarea necesita consum suplimentar de combustibil, care sa intretina arderea. Anihilarea deseurilor brute se face prin depunere in straturi orizontale si vertical- inclinate, in gropi de gunoi pe fundul carora s-a asezat in prealabil o prelata din plastic gros impermeabil, pentru a nu fi poluate apele subterane. Depunerile controlate a deseurilor se fac in depresiuni naturale, in foste cariere de argila, piatra sau nisip, sau in rape. Cand nu avem aceste conditii, ele se depoziteaza pe teren plan, asigurandu-se izolarea si protectia de vant, care poate conduce mirosurile si materiale usoare spre alte zone. Descompunerea deseurilor organice conduce la o mineralizare a lor in timp si la o reducere de volum, proces care dureaza, de regula, cam cinci ani. Dupa umplerea si acoperirea unei gropi de gunoi, terenul poate fi amenajat ca spatiu verde, gradina, parc, etc., fara a se amplasa aici constructii, care nu pot fi fundate pe terenuri de umplutura.
Terenul poate fi utilizat pentru constructii dupa minimum 25 de ani, dar si atunci cu masuri speciale pentru fundatii. Salubrizarea este o activitate cu un profund caracter social, care pana de curand nu era productiva. Organizarea activitatii de salubritate necesita cheltuieli multiple, pentru autovehicule speciale, ateliere de intretinere si reparatii, personal corespunzator si echipament adecvat.
Pentru a se recupera macar in parte aceste cheltuieli, precum si pentru a se reduce unele consumuri de materii prime industriale, apare rationala renuntarea la distrugerea deseurilor si trecerea la un proces sistematic, de recuperare a materiilor utile din acestea. Acest proces presupune mai intai trierea deseurilor pe componente: deseuri organice, hartie, sticla, metal, lemn, plastic, etc. Acestea pot fi livrate contracost industriilor de prelucrare. Dupa triere, volumul de deseuri rezultate poate fi mult mai redus, ceea ce usureaza inmagazinarea in gropi de gunoi, ca depuneri controlate. Compostare deseurilor organice sau fermentarea lor biologica are ca scop utilizarea copostului obtinut ca ingrasamant pentru agricultura.
Incinerarea deseurilor solide se face in crematorii speciale. Deseurile cu o putere calorifica mai mica decat 1000 kcal./kg. nu ard singure, fiind necesara, pe langa o uscare prealabila si amorsarea arderii cu jet de flacara, dupa care arderea continua singura. Puterea calorifica a deseului poate creste, daca se scot din el materialele necombustibile: nisipul, pietrisul, cenusa, etc. si prin adaosuri calorice ca: praf de carbune, reziduri petroliere, etc. Incinerarea este tot o recuperare, deoarece produce gaze combustibile, posibil de colectat, abur, posibil de folosit pentru termoficare sau energie electrica, precum si o zgura - din care se fabrica un bazalt artificial folosit ca material de constructie. De aceea, crematoriile de deseuri se cupleaza cu unele industrii locale, care folosesc materiale si energie recuperata.
Este necesara si o anumita suprafata, suficient de mare de teren. pentru depozitarea temporara a deseurilor, deoarece procesul de reciclare, recuperare trebuie sa se desfasoare continuu.
2. Alimentarea cu energie (termica, gaze, electrica),
Incalzirea locuintelor si a celorlalte spatii de productie si servicii necesita alimentarea cu energie termica. In ultimile decenii in orase s-a procedat la concentrarea productiei de energie termica in mari centrale electro- termice (CET), combinandu-se productie de energie electrica cu cea de energie termica. Totodata, se facea pe total o anumita economie de combustibil, o reducere a numarului de focare, exista posibilitatea utilizarii combustibililor inferiori, etc. Transportul caldurii de la termocentrale catre consumatori se face prin conducte prin care circula, apa calda, apa supraincalzita si aburul. Lungimea maxima de transport este de circa 6 km. In mod uzual pentru incalzirea locuintelor se utilizeaza apa supraincalzita la 100- 150 grade C. Pentru o lungime mai mare, care poate ajunge la zeci de km., se introduc statii intermediare de pompare. Transportul agentului termic se face in conducte duble, de ducere si de intoarcere. Conductele pot fi pozate subteran, aerian si la sol. Pentru reducerea pierderilor de caldura din traseu, conductele se izoleaza. Termocentralele electrice se amplaseaza de regula in afara orasului, cat mai aproape de sursa de combustibil si de calea ferata. Solutiile adoptate rezulta din considerente economice. Necesarul de caldura pentru cladiri se calculeaza in functie de temperatura de incalzire necesara, de cerintele de preparare a apei calde, de ventilare, de pierderile de caldura si de conditiile locale de clima, in functie de destinatia constructiilor. Exista indici de calcul in functie de volumul cladirilor si de numarul de locuitori. Astfel se prevede un debit orar de 1800- 2400 kcal/h/loc. sau 4,7- 5,9 Gcal/an/loc. Necesarul de caldura depinde de volumul cladirii, de suprafata peretilor exteriori si de cea vitrata etc. Retelele de distributie a energiei termice pot fi: -ramificate (radiale), usor de realizat, dar mai nesigure in exploatare, folosite in orase mici, -inelare (buclate), recomandate pentru orase mari, cu mai multe surse de energie termica, si -mixte.
Consumatorii de caldura se conecteaza la reteaua de distributie, prin intermediul unor puncte termice, care servesc mai multe cladiri, fiind dotate cu instalatii de pompare, ejectoare, vane, schimbatoare de caldura, separatoare de namol si aparate de masura. Apa calda necesara consumului menajer se prepara prin trecerea apei potabile din retea, printr-un schimbator de caldura, care prepara apa calda la 60 grade C. si-l trimite in instalatia interioara a cladirilor, pentru bai si bucatarii.
Alimentarea cu gaze combustibile
In Romania, cel mai raspandit gaz combustibil este metanul natural. In zacamant, metanul este inchis la presiuni de 200- 300 kgf/cmp., de unde este captat prin sonde in conducte colectoare, la presiunea de 40- 50 kgf./cmp., de unde este distribuit la consumatori. La intrarea in localitati, in statiile de primire, presiunea gazului este redusa la cca.1- 2 kgf./cmp. Metanul este un gaz fara miros. Puterea calorifica la ardere a gazului metan este de 8500 kcal/Nmc. Gazul metan este folosit masiv in industrie, dar si la incalzirea locuintelor, la prepararea apei calde, precum si la bucatarii pentru prepararea hranei. Calculul consumului se face pentru fiecare utilizare, functie de puterea lor calorifica. Pentru incalzirea locuintelor, consumurile se stabilesc, ca si la energia termica, in functie de cantitatea de caldura necesara, stabilita prin calcul. La industrie, consumurile depind de consumul utilajelor, astfel ca ele sa lucreze la capacitatea maxima, in cadrul procesului tehnologic.
Alimetarea cu energie electrica
Energia electrica este utilizata pe scara larga, deoarece are avantaje, fata de alte forme de energie fiind: usor transportabila la mari distante, se poate transforma cu usurinta in alte forme de energie (mecanica, calorica, luminoasa, etc.), poate fi transmisa usor la puteri diferite si la un numar mare si variat de consumatori. Utilizarea ei este curata si comoda, sigura si cu randament ridicat. Retelele de alimentare cu energie electrica sunt raspandite si ajung in cele mai indepartate si mai mici localitati. Energia electrica poate fi produsa, transportata, distribuita si utilizata in curent continuu si in curent alternativ trifazat, la frecventa de 50 Hz., cu avantaze in transport si utilizare. Curentul continuu se utilizeaza mai rar, cum ar fi in cazuri speciale ca : electroliza, in metalurgia neferoasa, in industria chimica, etc. Tensiunea de utilizare uzuala este normata, pentru ambele tipuri de curent. Determinarea cantitatii de energie electrica necesara unei localitati se determina in functie de consumul initial si de perspectiva, care depinde de gradul de industrializare, de numarul de locuinte si dotari socio- culturale, de volumul serviciilor, de volumul traficului si de specificul mijloacelor de transport in comun, de cerintele de iluminat exterior, stradal, etc. Insumarea tuturor cerintelor de consum reprezinta necesarul total de consum si aprecierea sarcinii electrice totale a ansamblului, cartierului sau orasului. Sursele de energie electrica sunt centralele, care pot fi de diferite tipuri. Principalii producatori de energie electrica sunt: termocentralele, hidrocentralele si centralele atomo- electrice (nuclearo- electrice). Fiecare din acestea ridica probleme speciale de urbanism, in ceea ce priveste amplasarea, amenajarile locale, traseul liniilor elecrice, etc. Alegerea tensiunii de transport a energiei electrice depinde de distanta si de puterea transportata. Ajunsa in zona de consum, energia intra in transformatoare, care-i reduc tensiunea la 6, 10, 15 kv. In localitate mai intervin puncte de transformare, ce reduc tensiunea la 0,38 kv. si de aici pornesc retele de joasa tensiune de 380/220 v. la care sunt conectati consumatorii. Retelele electrice pot fi deschise (ramificate) sau inchise (buclate) si se repartizeaza in toata suprafata orasului, de regula pe traseele retelei stradale. In marile orase, ca Bucurestiul, reteaua electrica de iluminat public este separata de retelele de alimentare a consumatorilor. La nivelul teritoriului national, asigurarea utilizarii rationale a energiei si siguranta alimentarii continue este inlescita de constituirea sistemului energetic national, alimentat de mai multe centrale de producere a energiei, conectate in totalitate sau partial la retea, in functie de cerintele de alimentare cu energie.
3. Constructia strazilor
Asigurarea conditiilor optime este conditionata de alcatuirea constructiva a strazilor. Calea de rulare trebuie sa fie neteda, nedeformabila, cu rezistena mecanica adecvata traficului, rezistenta la intemperii, nederapanta- rugoasa, impermeabila, sa nu permita stagnarea apelor. Alcatuirea de baza a unei strazi cuprinde trotuarele laterale pentru pietoni si benzile centrale carosabile pentru circulatia autovehiculelor. Ansamblul format din corpul caii de rulare si zona activa a patului de terasament este complexul rutier. La realizarea strazilor sunt folosite urmatoarele materiale:
pamanturi cu elemente fine in stare naturala sau ameliorate, pentru suport si drum,
materiale pietroase, supuse unor probe privind calitatea petrografica, mineralogica, fizica, mecanica si rezistenta la intemperii,
liantii rigizi (cimentul) si plastici (bitumul asfaltic si gudronul), care trebuie sa aibe coeziune si adezivitate.
Solutia de executie a unei strazi se stabileste pentru minim 15 ani, functie de intensitatea traficului, clima, regimul apelor subterane, pericolul de inghet, de teren.
Deosebim urmatoarele tipuri de sisteme rutiere, dupa modul de alcatuire:
sisteme rigide, din dale de beton, care transmit eforturile pe o suprafata mai mare,
sisteme suple, alcatuite din straturi suprapuse de materiale, in care eforturile se distribuie ca in pamant,
sisteme rutiere semirigide, din cele cu imbracaminti din pavaj de piatra.
Deosebim: drumuri de pamant, de pamant stabilizat, impietruite (cu piatra de rau sau de cariera) si drumuri moderne cu fundatie de macadam, beton (vibrat) si mixturi asfaltice.
Bibliografie:
Lazarescu Cezar (coord.), Stoenescu Laurentiu, Urbanismul in Romania, Editura tehnica, 1977, Bucuresti;
Laurian Radu, Urbanismul, Editura tehnica, 1965, Bucuresti;
