Dobrogea - Evolutia numarului de locuitori din 1878-1912; 1912-1948; 1948-1966; 1966-1992; 1992-2002 (la nivel de provincie si de judete)

Dobrogea - Evolutia numarului de locuitori din 1878-1912; 1912-1948; 1948-1966; 1966-1992; 1992-2002 (la nivel de provincie si de judete)

In istoricul popularii Dobrogei se subliniaza locul important pe care-l ocupa miscarile de populatie din Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania. Peste stravechea populatie romaneasca existenta in Dobrogea, urmasa a populatiei romanice rezultata din amestecul autohtonilor geti cu colonistii romani, a patruns elementul romanesc din stanga Dunarii.

In perioada stapanirii politice a tinutului dintre Dunare si Marea Neagra de catre Basarab intemeietorul (1310-1352), Dan I (1384-1386) si Mircea cel Batran (1386-1418) in Dobrogea se intensifica prezenta elementului romanesc din stanga Dunarii. In acest secol au loc importante legaturi economice, sociale si politice intre Dobrogea si Tara Romaneasca.

In cei aproape 125 de ani trecuti de la prima inregistrare oficiala a locuitorilor Dobrogei, din anul 1880 si pana la ultimul recensamant din martie 2002, se constata, pentru Dobrogea, un trend ascendent al cresterii numarului de locuitori, o crestere continua exceptand durata razboaielor si a ultimului deceniu. Cresterea efectiva a fost de la 106.943 persoane in 1880, la 1.019.766, la recensamantul din 1992 (numarul de locuitori la recensamantul din 2002 a fost de 973.811) (tabelul nr.1). Aceasta reprezinta o crestere de 9,5 ori, ceea ce nu s-a mai inregistrat in nici o alta provincie romaneasca (fig. nr.9).

Sincope ale trendului ascendent au marcat cele doua razboaie mondiale, precum si deceniul dintre ultimele recensaminte, 1992-2002, cand s-a produs o mica diminuare a populatiei totale din Dobrogea, de la 1.019.766 locuitori in 1992 la 971.643 locuitori in 2002.

Daca in 1880 populatia judetului Tulcea era putin mai ridicata decat a Constantei, inca de la sfarsitul secolului XX, judetul Constanta trece primul si inregistreaza ritmuri de crestere tot mai mari.

Disparitatile teritoriale intre provinciile statului roman, viata politica si economica a romanilor din afara frontierelor statului national, emigrari si imigrari de populatie, evenimente politice majore (razboaie, regim de ocupatie, schimburi de populatie) au influentat in mod diferit procesul de populare a Dobrogei.

Tabelul nr. 1

Fig. 9. Evolutia numarului de locuitori in Dobrogea intre anii 1880-2002

1. Evolutia numarului de locuitori in perioada 1878-1912

Numarul exact al locuitorilor dobrogeni in momentul revenirii la tara nu se cunoaste cu exactitate din motive diverse: parasirea provinciei, distrugerile provocate de razboi. Din aceasta cauza datele statistice adunate intre anii 1878-1880 de autoritatile romane precum si cele utilizate de unele personalitati ale vremii difera intre ele. Acestea sunt fie incomplete sau au unele exagerari, dar totusi prezinta interes, majoritatea variind in jurul cifrei de 150.000 de locuitori pentru intreaga provincie.

Pana la efectuarea unui recensamant sistematic al populatiei, Oficiul central de statistica a publicat la 7 septembrie 1879 cateva date statistice asupra Dobrogei. Populatia Dobrogei numara aproximativ 106.943 locuitori, dintre care 30236 in judetul Constanta si 76707 locuitori in judetul Tulcea.

Primele statistici oficiale romanesti au fost realizate de primariile locale si prefecturi pe baza registrelor comunale. Prefecturile celor doua judete au dat publicitatii primele cifre oficiale referitoare la populatia Dobrogei la sfarsitul anului 1879 pentru judetul Tulcea si inceputul anului 1880 pentru judetul Constanta. Populatia judetului Tulcea era in jur de 79.735 de locuitori. La 18 ianuarie 1880 s-a prezentat in darea de seama a Consiliului judetean situatia demografica a judetului Constanta insumand un numar de 64.902 locuitori.

Inregistrarea oficiala a locuitorilor Dobrogei, in anul 1880, dovedeste un numar extrem de redus, de 106.943 locuitori, cu o densitate de 7 locuitori/km˛. Era consecinta razboiului ruso-romano-turc, a distrugerilor sale si refugierii, odata cu armata otomana, a unui insemnat numar de musulmani.

Renasterea Dobrogei sub aspect demografic a fost favorizata de legea agrara din 1882, care asigura integrarea jurudica si economica a provinciei in organismul statului roman. Aceasta lege a facilitat intoarcerea multor musulmani refuguati in 1877, interesati de pastrarea proprietatilor din Dobrogea. Legea a permis stabilirea refugiatilor bulgari si romani din judetele cedate Imperiului tarist precum si asezarea multor romani din Braila, Ialomita, Banat si a mocanilor transilvaneni. Aplicarea legii agrare din 1882 si modificarile ulterioare din anii 1884 si 1886 au favorizat stabilirea a mii de familii taranesti si in toate provinciile tarii. Legile agrare din 1888 si 1903 au inlesnit asezarea definitiva a insurateilor, veteranilor si altor categorii de militari. Statul Roman a parcelat si a vandut sub pretul pietei, terenuri celor care veneau in Dobrogea si a acordat credite impreuna au alte facilitati celor ce doreau sa se stabileasca atat la sate cat si la orase.

Sporirea demografica din Dobrogea nu s-a datorat in exclusivitate improprietaririlor care a dus la cresterea numarului de locuitori in mediul rural. Paralel s-a inregistrat evolutia locuitorilor si in mediul urban, in special in orasul si judetul Constanta. Actiunile statului roman intreprinse cu scopul de a moderniza portul Constanta, precum si aparitia intreprinderilor industriale au necesitat forta de munca numeroasa. Rascumpararea lucrarilor engleze in anul 1884 de catre guvernul roman, reconstructia liniei ferate Constanta-Cernavoda si extinderea ei in legatura cu inaugurarea podului Fetesti-Cernavoda au avut urmari vizibile asupra dinamicii populatiei din zona, dar mai ales asupra orasului Constanta, devenit la scurt timp metropola Dobrogei. In aceste conditii, Dobrogea, considerata drept cea mai depopulata provincie in momentul revenirii la tara, a inregistrat cel mai mare spor demografic pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, comparativ cu restul tarii.

Prin „Legea de organizare a Dobrogei” din 9 martie 1890, statul roman reglementeaza problema drepturilor cetatenilor de alte etnii. Recunoasterea tapiurilor turcesti ca acte de proprietate si reintoarcerea proprietarilor refugiati in termen de 3 ani, de la emiterea legii, au favorizat reintoarcerea unei parti din populatia plecata in timpul conflictului. Masurile au contribuit la cresterea populatiei intre 1878 si 1894 cu 59,4%, iar dupa 1884 pana in 1913 se marcheaza o subetapa de aflux cu intensitate maxima de populatie rurala din alte judete ale Regatului, si anume din Austro-Ungaria (mai ales din Transilvania si apoi din Banat si Bucovina) si din Imperiul Tarist (romanii din Basarabia si germani din Basarabia si Kerson).

Cresterea numarului de locuitori intre recensamintele din 1880 si 1912 a fost de 211,5%. Aceasta crestere foarte ridicata a populatiei s-a indreptat preponderent spre mediul rural, fiind un aflux rural insemnat, cu valori mai ridicate in judetul Constanta, 237,7% si mai reduse in Tulcea, 186,3%. (Vasile Nicoara – Teza de doctorat, 2004).

Estimarile realizate in cele doua judete dobrogene prezentau urmatoarele cifre: populatia judetului Constanta numara 209.571 locuitori care traiau in 7 comune urbane si 80 comune rurale, alcatuite din 243 sate si catune. Judetul Tulcea avea 170.859 locuitori care se gaseau in 7 comune urbane si 57 comune rurale, alcatuite din 120 sate si catune. Pe ansamblul celor doua judete populatia rurala atingea la vremea respectiva cea mai mica proportie din Romania.

Aceasta crestere nu se datoreaza numai afluxului spre aceasta regiune a unei populatii active, ci si sporului natural al populatiei si numarului mare de casatorii intr-o regiune care se dovedea prospera pentru un trai bun.

Evenimentele economice si politice pe care le-a cunoscut Dobrogea in primul deceniu al secolului XX a avut efecte benefice asupra sporului populatiei din aceasta zona a tarii. Legea din 1909 care acorda drepturi politice dobrogenilor, legea agrara si darea in folosinta a primelor instalatii, magazii si silozuri din portul Constanta au absorbit o cantitate mare de mana de lucru. Aceste salturi cantitative dar si calitative au fost pe larg ilustrate cu ocazia recensamantului general al populatiei Romaniei din decembrie 1912.

Dezvoltarea demografica a Dobrogei in perioada 1880-1912 prezinta unele particularitati. Dupa anul 1880 pana in al treilea deceniu al secolului nostru, asistam la procesul de extensiune rurala, cand populatia Dobrogei creste indeosebi pe baza sporului migratoriu format din curente de populatie din Transilvania si indeosebi din Oltenia, Muntenia si Moldova, in urma impropietaririlor de stat in aceasta provincie.

In primele decenii ale secolului nostru populatia Dobrogei creste de la 106.943 in anul 1880 la 380.430 locuitori, la recesamantul din anul 1912, inregistrand o crestere de 3,5 ori si un ritm mediu de peste 8.500 locuitori/an. Fata de 79.735 locuitori, cat avea judetul Tulcea in anul 1880, populatia lui creste in anul 1912 la 170.859 locuitori. Judetul Constanta, insa, inscrie o crestere mai substantiala, de la 64.902 in anul 1880 la 209.571 in anul 1921. Aceasta situatie deosebita a judetului Constanta se datoreste, mai ales revenirii Dobrogei sub administratia romana si orientarii acesteia spre dezvoltarea orasului Constanta si a vaii Carasu, prin construirea caii ferate Cernavoda-Constanta (1860), a podului de peste Dunare, Fetesti-Cernavoda (1895) si a extinderii culturilor agricole in zona centrala si sudica a Dobrogei.

Dobrogea detinea cel mai mare procent de populatie urbana din tara, de 25,9% din totalul populatiei, media pe tara fiind de 18,4%. Densitatea medie a populatiei a crescut de la 5-6 locuitori pe km˛ in 1880 la 24,5 locuitori/km˛ in anul 1912, fiind mai mica in judetul Tulcea de numai 19,8 locuitori/km˛, din cauza marilor intinderi de apa, si de 30,3% locuitori/km˛ in judetul Constanta.

Componenta numerica a populatiei Dobrogei a suferit modificari datorate razboaielor balcanice din 1912-1913. In timpul razboaielor au emigrat un numar de bulgari, sarbi, albanezi, turci, dintre care multi gasisera un rost pe teritoriul Dobrogei. Prin tratatul de pace de la Bucuresti din 28 iulie 1913, Dobrogea si-a reintregit teritoriul cu tinutul cunoscut sub numele de Cadrilater.

2. Evolutia numarului de locuitori in perioada 1912-1948

Evolutia numarului populatiei Dobrogei dupa anul 1880 se caracterizeaza prin existenta a doua perioade: o perioada de aflux a populatiei rurale din celelalte judete ale tarii spre Dobrogea, care are loc intre 1880-1948, si o perioada de redistribuire a populatiei spre orase si sate polarizatoare, care se desfasoara dupa anul 1948. Populatia Dobrogei creste de la 106.943 locuitori in anul 1880, la 380.430 in anul 1912 si la 503.290 in anul 1948.

Perioada de aflux a populatiei rurale din alte judete ale tarii catre Dobrogea se desfasoara cu intensitate maxima intre anii 1880-1912, si cu o intensitate mai scazuta intre anii 1912-1948. Caracteristic in acest proces este cresterea numarului populatiei Dobrogei pe baza sporului migratoriu, mai ales in primele decenii de dupa 1880.

Dinamica populatiei Dobrogei in perioada de aflux prezinta diferentieri in ce priveste repartitia teritoriala a fenomenului. Astfel, in anii 1880-1912 judetul Constanta a inregistrat o crestere de 3,2 ori a numarului populatiei sale, fata de o crestere de numai 2,1 ori a populatiei judetului Tulcea. Explicatia consta in aceea ca dupa trecerea Dobrogei sub administratie romaneasca centrul de greutate al activitatii portuare a Romaniei se transfera din nord, de la gurile Dunarii, la Constanta.

A doua jumatate a perioadei de aflux (1912-1948) se distinge prin scaderea treptata a sporului migratoriu si cresterea populatiei Dobrogei pe baza sporului natural. Scaderea sporului migratoriu in aceasta perioada este determinata si de ritmul lent al dezvoltarii economice a teritoriului dobrogean in perioada 1912-1948, in comparatie cu alte regiuni ale tarii. In studiul evolutiei numarului populatiei Dobrogei in perioada 1912-1948 trebuie avuta in vedere si plecarea in tarile de origine, potrivit unor acorduri incheiate atunci in acest scop, a populatiei de nationalitate bulgara si a celei de nationalitate germana existente in Dobrogea in anul 1940. Aceste plecari au fost partial compensate de venirea in Dobrogea a populatiei romanesti din teritoriile bulgare, in special cea macedoneana.

Etapei de aflux a populatiei rurale din celelalte judete ale tarii spre Dobrogea (1880-1948) i-a urmat etapa de redistribuire a populatiei dobrogene spre orasele si satele ei polarizatoare din anul 1948. Desi migrarea locuitorilor din alte judete ale tarii spre Dobrogea n-a incetat nici in aceasta perioada, ea este insa simtitor redusa numeric. Dominant este fenomenul de redistribuire locala a populatiei, nelipsind insa nici plecarile de aici in alte judete, fiind de mica amploare.

Studiul comparativ al repartitiei numerice a populatiei pe asezari in anii 1912 si 1966 arata diferentieri teritoriale, a caror explicatie trebuie cautata in deosebirile vizibile ce exista intre acesti ani cu privire la unele elemente de baza ale cadrului social-economic.

Intre toate elementele cadrului economic din aceasta perioada o influenta puternica si aproape permanenta asupra repartitiei numerice a populatiei Dobrogei pe asezari o are reteaua cailor de transport si cominicatii. In conditiile Dobrogei din anul 1912, orientarea principalelor cai de transport si comunicatii era spre Dunarea maritima si intre aceasta si Constanta. In anul 1966, pe langa faptul ca transporturile si comunicatiile Dobrogei isi imbunatatesc simtitor structura, ele capata si o alta configuratie, orientarea lor fiind acum spre Constanta si zona litorala. Toate schimbarile intervenite intre anii 1912-1966 in marimea, calitatea, configuratia cailor de transport de toate categoriile din Dobrogea au influentat in mare masura dinamica populatiei pe asezari in zonele respective si in orizontul lor apropiat.

Dinamica populatiei Dobrogei in perioada 1912-1966 pune in evidenta cinci tipuri ale acesteia, rezultate din studiul evolutiei numarului populatiei, si anume (Athena Herbst-Radoi – Geografia populatiei Dobrogei, 1970):

a) Zone in care dinamica populatiei se caracterizeaza prin cresteri continue (partea central-sudica a Dobrogei – Valea Carasu si zona litorala cuprinsa intre complexul Razelm si frontiera cu Bulgaria; zona dunareana). Dezvoltarea complexa a productiei agricole, valorificarea unor resurse naturale (minereuri nemetalifere, calcare), cresterea numarului obiectivelor industriale si mai ales intensificarea functiilor economice ale Municipiului Constanta au determinat o insemnata sporire a numarului populatiei din Valea Carasu si din zona litorala. Intre cei mai importanti factori ai dezvoltarii demografice a teritoriului la care ne referim sunt: industria, transporturile si functia balneo-climaterica si turistica. Acesti factori au favorizat mult concentrarea elementului uman in diferite localitati. In zona dunareana – zona de veche populare – evolutia numerica a populatiei este in general ascendenta, datorita faptului ca satele de aici, avand din totdeauna o baza economica mai dezvoltata, au mai de mult un numar mai mare si stabil de locuitori.

b) Zone in care numarul populatiei creste, dar au si unele perioade de stagnare (zona caii ferate Medgidia-Tulcea si a satelor ce graviteaza spre zona coplexului Razelm). Existenta caii ferate, ca si a drumului national Constanta–Tulcea, au determinat amplasarea aici a catorva obiective economice mai insemnate. In acelasi timp este inlesnita deplasarea populatiei spre orase si spre principalele obiective economice. In zona complexului Razelm se inscriu valori pozitive privind evolutia numerica a populatiei mai ales datorita activitatii piscicole. Intr-o perspectiva apropiata aici se va dezvolta turismul.

c) Zone in care numarul populatiei creste, dar in ultimul deceniu stagneaza (satele din partea vestica a podisului Babadag, cele din nord-estul podisului Casimcea si cele din podisurile Topraisar si Negru-Voda). Fenomenul de stagnare in ultimul deceniu se datoreste plecarii disponibilului de forta de munca din cauza mecanizarii muncilor agricole.

d) Zone in care numarul populatiei stagneaza (satele din zona muntilor Dobrogei, cele din partea centrala a podisului Casimcea si din partea nord-vestica si sud-vestica a podisului Medgidia). Cauzele constau in izolarea acestor sate fata de principalele cai de acces si din lipsa unor obiective economice care sa absoarba surplusul de forta de munca eliberata din agricultura. Cele doua orase din orizontul apropiat, Cernavoda si Harsova, nu s-au ridicat inca la acel nivel de dezvolatre economica care sa le permita a deveni centre polarizatoare mai puternice pentru localitatile apropiate, cu toate ca ele s-au dezvoltat mult in ultimele doua decenii.

e) Zone in care numarul populatiei este in regres. In aceasta situatie se gasesc numeroase sate situate in podisurile Casimcea si Oltina, ca urmare a faptului ca satele sunt mici, nu au o baza economica suficient de dezvoltata, reteaua de drumuri este restransa, sunt situate departe de caile ferate. La toate acestea se adauga si lipsa mai in apropiere a unor obiective economice insemnate.

Cu exceptia perioadelor de conflict militar (cand Dobrogea a devenit din nou teatru de razboi) a continuat cresterea populatiei provinciei, inregistrand valoarea de 136,5% la nivel provincial si 150,9% pentru Constanta, respectiv 118,8% pentru Tulcea, la nivel judetean.

In general etapa se caracterizeaza prin scaderea treptata a sporului migratoriu si cresterea populatiei Dobrogei pe baza sporului natural. Evolutia geodemografica este mai complexa avand in vedere si alte evenimente importante (Vasile Nicoara – Teza de doctorat, 2004): razboiul balcanic si incorporarea Cadrilaterului in statul roman; afluxul de populatie romaneasca din grupul aroman, sud-dunarean, la inceput spre Cadrilater si apoi spre judetele Constanta si Tulcea; emigrarea unei parti din populatia musulmana spre Turcia si a majoritatii comunitatii germane, spre Germania, SUA, Canada; schimbul de populatie intre Romania si Bulgaria; etapele directe ale celor doua conflagratii, dar si cele secundare ale ocupatiilor bulgaro-germana si respectiv sovietica asupra teritoriului dobrogean.

3. Evolutia numarului de locuitori in perioada 1948-1966

Un interes deosebit il prezinta diferentierile teritoriale ale dinamicii populatiei Dobrogei dupa anul 1948.

Dinamica populatiei Dobrogei in cadrul recensamintelor din anii 1948, 1956 si 1966 arata diferentieri insemnate intre cresterea evidenta a populatiei Municipiului Constanta de o parte, si cresterea mai redusa a numarului populatiei celor doua judete dobrogene pe de alta parte.

Este consecinta dominatiei covarsitoare a functiilor agricole ale localitatilor din aceste judete, precum si a procesului de disponibilitate a unei parti a fortei de munca din agricultura ca uramare a mecanizarii acesteia.

Cresterea numarului populatiei Dobrogei se datoreste in primul rand excedentului natural in judetele Tulcea si Constanta si excedentului migratoriu in Municipiul Constanta.

Sporirea deosebita (203%) a populatiei Municipiului Constanta la recensamantul din anul 1966 fata de cel din 1948 este legata de intensificarea functiilor lui economice – indeosebi acelor de transport (portuare), balneo-climaterice, turistice, industriale si administrativ-politice. In aceeasi perioada populatia judetelor Constanta si Tulcea inscrie o crestere de 123-125%. Cea mai mare parte a sporului total al populatiei lor se datoreste dezvoltarii oraselor din cuprinsul lor, ca de exemplu Medgidia si Tulcea. Tot acum se remarca si unele teritorii care inscriu stagnare si chiar regres (podisul Casimcea, podisul Oltinei), precum si unele sate care, avand o baza economica mai dezvoltata, polarizeaza populatia satelor mici, neviabile din punct de vedere economic.

Referindu-ne la o data mult mai indepartata si anume la anul 1880, cand numarul locuitorilor Dobrogei era de 106.943, constatam ca intr-o perioada de 86 de ani populatia acestei regiuni a crescut la 702.461 locuitori (recensamantul din anul 1966), adica de 6,63 ori (fata de cresterea populatiei tarii din perioada 1880-1966, de la 8.600.000 la 19.103.163 locuitori, adica de peste 2 ori).

Dupa 1948 pana in 1966, cand are loc procesul de redistribuire a populatiei, cu precumpanirea plecarilor de la sat la oras, fara a lipsi insa si aspectul migratoriu dinspre alte judete, se observa diferentieri substantiale intre cresterea evidenta a populatiei municipiului Constanta pe de o parte si cresterea redusa a populatiei celor doua judete dobrogene, pe de alta parte. In aceasta perioada, judetele Constanta si Tulcea constituie principala sursa de crestere a populatiei urbane de pe teritoriile lor si mai ales a municipiului Constanta, aceasta datorandu-se predominantei functiilor agricole a localitatilor rurale din cele doua judete dobrogene si procesului de disponibilizare a unei parti a fortei de munca din agricultura, in urma mecanizarii acesteia.

Cresterea deosebita a populatiei municipiului Constanta (279,1% la recesamantul din 1966 fata de anul 1930) se datoreste intensificarii functiunilor lui economice si mai ales a functiilor de transport (cele portuare), a functiilor balneoclimaterice-turistice, industriale, precum si a celor administrativ-politice. In aceeasi perioada (1930-1966) populatia judetelor Constanta si Tulcea inscrie o crestere de 107,0%. Acest fenomen se datoreste intensificarii miscarii migratorii, mai ales in ultimile doua decenii catre municipiul Constanta si cele doua orase mai mari Tulcea si Medgidia, precum si catre orasele mari limitrofe judetelor dobrogene, care dispun de obiective economice importante, ca de exemplu orasele Galati, Braila si in cea mai mica masura orasul Calarasi.

Analizand dinamica populatiei celor doua judete dobrogene si a municipiului Constanta, in deceniul 1956-1966, se constata intensificarea ritmului de crestere a populatiei celor doua judete, care incepand din anul 1965 stagneaza si chiar regreseaza. Crestera deosebita a populatiei municipiului Constanta se datoreste mai ales lucrarilor de extindere si modernizare a portului Constanta, dezvoltarii functiunilor balneo-climaterico-turistice si dezvoltarii industriei. Noile obiective economice construite, intensificarea functiilor, au determinat un aflux important de populatie rurala din Dobrogea catre municipiul Constanta (circa 40000 persoane in perioada 1950-1966).

Sintetizarea aspectelor esentiale privind miscarea populatiei Dobrogei este concretizata de urmatorii factori ai cresterii si descresterii populatiei: excedentul natural, deficitul natural, excedentul migratoriu si deficitul migratoriu.

In judetele dobrogene nu se intalneste fenomenul de deficit natural (ca de exemplu in judetele din sud-vestul tarii).

In anul 1968 pe teritoriul Dobrogei se gaseau un numar de 13 orase, insumand circa 250.000 locuitori, ponderea populatiei urbane reprezentand 38% din total. Prin noua organizare teritorial-administrativa din anul 1968, localitatea Navodari este declarata oras.

O etapa noua pentru viata urbana din Dobrogea apare in conditiile patrunderii capitalismului pe teritoriul tarii noastre. In 1860 s-a construit calea ferata Cernavoda-Constanta, in 1895 podul de peste Dunare, Fetesti-Cernavoda, iar in 1908 portul Constanta. Toate acestea au contribuit la dezvoltarea functiilor economice ale orasului Constanta. Treptat, intregul teritoriu al Dobrogei a fost chemat la o tot mai larga activitate economica, cu consecinte asupra vietii urbane.

Unele orase se dezvolta ca centre de schimb, iar altele ca statiuni balneare (in aceasta perioada apar statiunile balneare Movila (1899), azi Eforie-Sud, si Eforie (1910), azi Eforie-Nord; din punct de vedere administrativ, aceste doua localitati sunt componente ale orasului Eforie).

Existau 13 centre urbane: Constanta, Tulcea, Medgidia, Cernavoda, Sulina, Macin, Babadag, Isaccea, Harsova, Mangalia, Techirghiol, Eforie-Sud si Eforie-Nord, precum si Ostrov; in 1930, comuna Ostrov este declarata oras, iar in 1956 din nou asezare rurala. Dupa datele recensamantului din 1930, in cele 13 orase ale Dobrogei traiau 126.394 de locuitori, reprezentand o pondere de 28,0% din totalul populatiei Dobrogei, fata de 21,4% cat era ponderea populatiei urbane pe tara.

In cei 20 de ani de continua dezvolatre a regiunii Dobrogea, in economia acestor orase s-au produs schimbari importante, care au contribuit la cresterea populatiei urbane. In aceasta perioada, pe teritoriul regiunii Dobrogea exista 12 orase, precum si 2 asezari de tip urban, Ovidiu si Sf. Gheorghe, insumand circa 233.000 de locuitori (1963).

Cresterea absoluta a populatiei oraselor in perioada 1948-1963 a fost mult superioara celei din perioada 1930-1948, sporurile cele mai mari inregistrandu-le orasele Constanta, Medgidia, Tulcea, Eforie, Mangalia. Cresterea relativa a populatiei oraselor Dobrogei in 1963 fata de 1930 (183,8%) este superioara cresterii relative a populatiei pe totalul regiunii (148,8%).

Ponderea populatiei urbane in totalul populatiei regiunii a crescut de la 28,0% in 1930 la 28,8% in 1948, 31,2% in 1956, ajungand la 33,8% in 1963.

Cresterea populatiei urbane se datoreste excedentului natural in continua crestere, ca urmare a imbunatatirii conditiilor materiale si culturale ale populatiei, industrializarii si coperativizarii agriculturii. Factorul important care a provocat afluxul de populatie rurala spre aceste orase este politica de ridicare economica prin industrializare. Concomitent cu procesul de industrializare, s-a desfasurat actiunea de sistematizare si modernizare prin constructii de locuinte, de institutii social-culturale, de canalizare, electrificare.

4. Evolutia numarului de locuitori in perioada 1966-1992

Pe ansamblul celor doua judete din Dobrogea s-a inregistrat dupa 1878 o crestere importanta a populatiei, ca urmare a dezvoltarii economico-sociale. Astfel, de la 100.000 locuitori in 1878, 380.430 in 1912, 447.800 in 1930, 503.290 in 1948, 593.659 in 1956, 702.461 in 1966, 863.348 in 1977 s-a ajuns la 1.019.766 locuitori in 1992.

Se remarca deosebiri in marimea cresterii populatiei de la o etapa la alta. Pana la primul razboi mondial a fost rapida, urmare a sporului natural ridicat, dar si al celui migrator (indeosebi din Moldova); pana in 1960 cresterea a fost mai lenta (sporul natural mai redus si pierderile suferite in timpul celui de-al doilea razboi mondial); o noua perioada de crestere dupa 1960 determinata atat de sporul natural ridicat, cat si de deplasarile definitive din diferite judete din tara. Dupa 1992, situatia este relativ stagnanta.

Evolutia numerica este insa diferita de la o zona la alta. Astfel, sunt areale cu cresteri foarte mari (orasele principale si comunele din lungul litoralului si din sectorul Cernavoda-Constanta) si mari (in nordul podisului, la vest si est de Tulcea, legate de dezvoltarea industriei extractive). Cresterea s-a facut deopotriva pe seama sporului natural, cat si a celui migratoriu.

Arealele cu situatia demografica constanta sau intr-o usoara crestere includ comunele din nord-vestul podisului, din zona Babadag, Depresiunea Nalbant, Slava Cercheza, latura dunareana in zona Harsova si sud-vestul podisului, la nord de Navodari; aici cresterile datorate sporului natural sunt, in buna masura, atenuate de plecarile definitive spre orase.

Arealele unde a fost o scadere a numarului de locuitori sunt in partea central-sudica a Podisului Casimcea, ca urmare a sporului migratoriu ridicat facilitat de disponibilizarea unei parti din forta de munca din agricultura.

Cresterile cele mai mari, indiferent de etapa, au fost in orase si, in primul rand, in Constanta, legate de dezvoltarea activitatii portuare si a industriei. In ultimele decenii amplasarea unor obiective industriale la Tulcea si Medgidia, Mangalia, Navodari, ca si dezvolatrea turismului in sectorul sudic al litoralului a facilitat cresterea populatiei in aceste sectoare.

Pe teritoriul Dobrogei se gasesc un numar de 16 orase, insumand circa 500.000 de locuitori. Ponderea populatiei urbane, din totalul populatiei regiunii a crescut de la 28% in 1930, la 52% in 1994. Cresterea populatiei urbane se datoreaza sporului natural, industrializarii, dezvoltarii agriculturii, industriei, comertului, turismului si serviciilor.

Dupa ce in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial si anii urmatori, pana la recensamantul din 1948, populatia Dobrogei a inregistrat o scadere cu 3,1%, mai importanta in judetul Tulcea, 5,4% si mai redusa in judetul Constanta, 1,7%, instaurarea statului totalitar comunist, cu perioada sovietizarii accentuate prin nationalizare, colectivizare genereaza noi evolutii geodemografice, cu delimitarea unor subetape (Nicoara Vasile – Teza de doctorat, 2004):

a) Subetapa comunismului de tip sovietic, marcata cenzitar prin recensamintele din 1948 si 1966, timp in care colectivitatea fortata a agriculturii – Dobrogea fiind prima regiune a tarii care raporta incheierea procesului – si dezvoltarea industriei, transportului si turismului provoaca un fenomen de depopulare rurala.

Procesul de crestere numerica, la nivelul regiunii, continua, dar cu un ritm mai scazut, 139,5%, iar diferenta de crestere a populatiei la nivelul celor doua judete fiind de 123,1% pentru Tulcea si 149,7% pentru Constanta.

Depopularea rurala a afectat in mod deosebit partea central-sud-vestica a Dobrogei (Podisul Oltinei, Podisul Medgidiei, Podisul Casimcei) si Delta Dunarii. Orasele, in special Constanta, Tulcea, Medgidia, Navodari, Mangalia cresc in marime demografica, la fel si unele centre polarizatoare din zona de atractie a litoralului turistic. In acelasi timp, daca o serie de orase, Ostrov, Baia, Chilia Veche, isi pierd statutul urban, pentru o serie de sate si catune se produce disparitia lor prin exod spre urban.

b) Subetapa comunismului-nationalist (1967-1989) are din punct de vedere demografic limite temporale diferite de cele politice, ca urmare a realizarii recensamintelor dincolo de limitele consacrate istoric, respectiv in 1966 si postrevolutionar, in 1992.

Urmare a idustrializarii mai ridicate, a aparitiei unor santiere de constructii (construirea complexului portuar al Constantei, Canalul Dunare -Marea Neagra si Poarta Alba – Midia Navodari, amenajarea si construirea complexului Petrochimic Midia, Centrala Nuclearo-Electrica Cernavoda, reteaua podurilor peste Dunare si canal), este cresterea vertiginoasa a spatiilor de locuit, a statiunilor turistice si a numarului de locuitori, cu 145,1% pentru provincie, iar la nivel de judet, cu 160,7% Constanta si 114,5% Tulcea.

Cauzele cresterii au fost: excedentul migratoriu provocat de afluxul fortei de munca, adusa din toata tara pe santiere si prin excedentul natural, cu valori mai mari in perioada primilor ani de aplicare a politicii pronataliste fortate, declansata prin decretul din 1967, de interzicere a intreruperii sarcinii.

In aceasta subetapa apar orase noi, Basarabi, Negru Voda, Ovidiu, cresc in talie demografica orasul Constanta (care trece de 350.000 locuitori), Tulcea (care atinge aproape 100.000 locuitori), Navodari, Cernavoda si Medgidia si unele localitati cu caracter suburban, aflate pe litoral: Cumpana, Agigea, Tuzla, Limanu, 23 August, Costinesti, sau pe axele de influenta a Constantei: Valu lui Traian, Mihail Kogalniceanu.

5. Evolutia numarului de locuitori in perioada 1992-2002

Anii trecuti de la Revolutia din 22 decembrie 1989 pana in ianuarie 1992, cand are loc un nou recensamant al populatiei, considerat ca fiind primul realizat in conformitate cu standardele O.N.U., marcheaza o modificare rapida si de anvergura a evolutiei demografice a societatii romanesti. Eliminarea masurilor statului de fortare a natalitatii, lipsa culturii medicale si a produselor contraceptive, comportamentul libertin al unei mari categorii de populatie (mai ales tanara), fara exercitiul si experienta democratiei, au condus la o escaladare a intreruperilor de sarcina (circa un milion inregistrate la nivelul tarii in unitatile medicale, in fiecare dintre anii 1990-1992). (Vasile Nicoara – Teza de doctorat, 2004).

Asociat cu fenomenul consacrarii unui nou tip de comportament demografic pentru populatia Romaniei, procesul de scadere brusca a ratei natalitatii, a generat un spor natural negativ. Pe durata deceniului, care a separat cele doua, ultimele recensaminte, s-a inregistrat o scadere totala a populatiei Dobrogei, cu 4,5%, iar la nivelul judetelor valoarea este aproape identica (4,6% Tulcea si 4,5% Constanta). (tabelul nr.2) (fig. nr.10).

Diminuarea numarului de locuitori a fost mai mare in unele areale, mai ales in mediul urban (peste 10% Constanta, Cernavoda, Tulcea, Sulina).

Tabelul nr. 2

Fig. nr. 10. Evolutia numarului de locuitori in perioada 1948-2002

Valori de scadere, intre 5 si 10% au fost marcate in areale urbane (Medgidia, Mangalia), dar si in areale rurale, lunca Deltei Dunarii (Ciobanu, Horia, Topalu, Chilia). (tabelul nr. 3) (fig. nr. 11).

S-au constatat si areale de crestere demografica de pana la 5% si chiar peste 5%. Acestea se localizeaza indeosebi in microregiunea urbana a litoralului si Canalul Dunare – Marea Neagra, in centre urbane mici: Navodari, Eforie, Techirghiol, Ovidiu, Basarabi, sau in sate mari cu caracter rezidential: Mamaia Sat, Palazu Mare, Poiana, Lazu, Cumpana, Agigea, Valu lui Traian. Aceasta este consecinta in cea mai mare parte a migratiei de reintoarcere la locul de origine si a mobilitatii rezidentiale, in special pentru categoriile extreme – cei cu prosperitate mare care migreaza spre cartiere rezidentiale ultradotate si cu spatii verzi sau defavorizatii, somerii, pensionarii, care valorifica superior locuinta urbana si achizitioneaza alta mai ieftina in mediul rural sau in orase mai mici.

Tabelul nr. 3

Fig. nr. 11. Structura populatiei pe medii de habitat in anul 2002

In concluzie evolutia geodemografica a Dobrogei cu cei 125 de ani, dintre primul si ultimul recensamant (1880-2002), marcheaza o crestere de 5,4 ori, fiind provincia romaneasca cea mai dinamica. La nivelul celor doua judete gradientul demografic este ridicat, astfel judetul Constanta a marcat o crestere de 8,1 ori a populatiei sale, iar judetul Tulcea de 2,8 ori.

6. Evolutia numarului de locuitori in judetul Constanta

La 1 iulie 1967 populatia judetului Constanta numara 477.244 locuitori (2,5% din populatia tarii). Evolutia numerica a acestuia in perioada 1930-1968 indica o crestere continua.

Pe plan teritorial acest fenomen se manifesta diferentiat. Astfel, teritoriul municipiului Constanta si zona vaii Carasu reprezinta zone in care predomina fenomenul de crestere continua a populatiei. In partea sudica a judetului, mai ales in sud-vest, tendinta dinamicii populatiei este spre stagnare; ea este cauzata de capacitatea de absorbtie sporita a Municipiului Constanta, a orasului Medgidia si a unor localitati de pe valea Carasu, ca uramare a intensificarii functiilor lor productive si de servire.

Aceeasi diferentiere se constata si in ce priveste densitatea populatiei. Fata de media judetului (67,2 loc./km˛), cea mai mare concentrare a populatiei este in zona litorala si pe valea Carasu (intre 80-100 loc./km˛). In zonele de podis din sudul vaii Carasu densitatea populatiei variaza intre 40-60 loc./km˛, iar in podisul Casimcea, la nord de valea Carasu, densitatea medie frecvent intalnita este intre 20-40 loc./km˛.

Structura populatiei pe medii ne indica un coeficient ridicat al populatiei urbane (51,4 %) fata de media pe tara (38,7%). Privita sub aspect teritorial, structura pe medii a populatiei prezinta unele particularitati. Astfel, concentrarea urbana din zona litoralului detine cea mai mare pondere (circa 84%), fiind urmata de zona vaii Carasu. In schimb, partea sudica si sud-vestica a judetului are un caracter pur rural.

La recensamantul din 5 ianuarie 1977, judetul Constanta ocupa locul 11 pe tara ca numar de locuitori: 608.817 locuitori (adica 86,3 loc/km˛) fata de 64.902 locuitori in 1880, 261.028 locuitori in 1930, 311.062 locuitori in 1948, 369.940 in 1956, 465.752 locuitori in 1966, 608.817 in 1977, 748.769 in 1992 si 715151 locuitori in 2002. (tabelul nr. 4) (fig. nr. 12).

Cresterea numerica a populatiei judetului in ultimele trei decenii s-a realizat precumpanitor pe seama sporului migratoriu. Sub aspectul indicelui de crestere a populatiei, judetul Constanta ocupa locul al doilea intre judetele tarii. In perioada 1966-1977, populatia judetului Constanta a crescut intr-un ritm mediu anual de 2,5%.

In ansamblul judetului, sporul cel mai important il inregistreaza zona litorala, cu orasele Constanta, Navodari, Eforie, Techirghiol, Mangalia, ca urmare a lucrarilor de dezvoltare si modernizare a litoralului si a intensificarii activitatii portului Constanta. Structura, la data de 5 ianuarie 1977 era, pe medii, de 408.722 locuitori in mediul urban si 200.103 locuitori in cel rural, cu o pondere a populatiei urbane de 67,1%.

In anul 1977, populatia judetului Constanta traia in 8 orase, dintre care un municipiu, carora le apartin 17 localitati componente si 49 de comune (dintre care 4 suburbane), formate din 190 de sate. Cele 8 orase se concentreaza in doua areale: litoralul Marii Negre (Constanta, Navodari, Eforie, cu cele doua componente, Nord si Sud, Techirghiol, Mangalia) si Valea Carasu (Medgidia, Cernavoda). Face exceptie orasul Harsova, care este situat in nord-vestul judetului.

Tabelul nr. 4

Fig. nr. 12. Evolutia numarului de locuitori in judetul Constanta

intre anii 1880-2002

Perioada modera a dezvoltarii orasului Constanta incepe in anul 1878. La acea data Constanta ocupa numai zona peninsulara, constituind orasul modern de astazi. Numarul locuitorilor sai era numai de 4.000.

In prima parte a perioadei moderne de dezvoltare a orasului, pe care o situam intre anii 1878-1944, se inregistreaza cateva momente si aspecte de crestere mai importante.

Populatia orasului Constanta creste de la 4.000 locuitori in anul 1878 la 10.419 in anul 1894 si la 25.628 in 1912, ceea ce inseamna o crestere de peste 6 ori (1878-1912); la 59.164 in 1930 si la 78.586 in anul 1948, ceea ce inseamna o crestere de peste 3 ori (1912-1948).

Se observa astfel o crestere continua, inegala a populatiei orasului in diferitele perioade ale activitatii sale. Aceasta crestere a populatiei s-a produs sub influenta dezvoltarii economice si culturale a orasului Constanta. La aceasta trebuie avut in vedere si reorganizarea portului Constanta, precum si legatura acestuia cu interiorul tarii si cu lumea exterioara.

Numarul populatiei inregistraza o crestere mai insemnata mai ales dupa Razboiul de Independenta, cand intregul teritoriu dobrogean revine la Romania, si in acea perioada populatia orasului se dubleaza, de la 4.530 de locuitori, la 8.132 de locuitori. Aceasta se explica prin numarul mare de mucitori si functionari, care au luat parte la efectuarea unor constructii (calea ferata, podul de peste Dunare, portul).

In perioada primului razboi mondial, numarul populatiei inregistreaza cresteri mai reduse, datorate atat pierderilor de oameni suferite de tara noastra, cat si faptului ca numeroase familii au parasit orasul in urma distrugerilor de razboi si a conditiilor grele de trai.

Etapa imediat urmatoare razboiului se remarca printr-o noua tendinta de crestere a populatiei orasului, datorita atractiei pe care a exercitat-o viata economica din portul si orasul Constanta, aflate in continua transformare. Dupa anul 1925 sunt anexate orasului si celelalte asezari din jurul sau: Anadalchioi, Bratianu, Palas, Viile Noi, care impreuna totalizau 12 mii de locuitori, asa incat orasul cunoaste cea mai ridicata cifra de crestere medie anuala a populatiei, de 2.000 de locuitori.

In perioada urmatoare se constata o crestere relativ mica a populatiei, atat din cauza pierderilor provocate in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cat si datorita scaderii sporului natural.

In deceniile sase si sapte, numarul populatiei orasului Constanta s-a marit foarte mult in comparatie cu perioada interbelica, inregistrand un ritm mediu anual de crestere de peste 6.000 de locuitori. Cauza principala care a determinat aceasta crestere substantiala a populatiei o reprezinta procesul de industrializare, intensificarea activitatii portuare si a celei turistice, precum si trecerii unei importante rezerve de brate de munca din agricultura in industrie.

Evolutia numarului populatiei se leaga de cerintele dezvoltarii functiilor economice ale acestui oras, care, la randul lor, duc la dezvoltarea lui teritoriala atat pe orizontala cat si pe verticala.

Cresterea numerica a populatiei sale a avut consecinte asupra tuturor factorilor demografici, precum si asupra structurii populatiei.

Dezvoltarea fara precedent a Constantei in ultimii 25 de ani se reflecta in aceleasi trei aspecte: evolutia numarului de locuitori, dezvoltarea zonelor functionale si evolutia sa in teritoriu. Dupa o scadere neinsemnata a numarului locuitorilor orasului Constanta in anii razboiului (1941-1944), se inregistreaza o crestere de peste 2 ori intre anii 1948-1970. Aceasta dublare a populatiei (de la 78.586 locuitori in 1948, la 172.464 in 1970) este proprie si celorlalte orase ale tarii noastre, care intr-o perioada relativ scurta beneficiaza de o dezvoltare complexa. Dinamica populatiei a avut loc pe seama sporului migratoriu. Specific pentru Constanta este faptul ca afluxul de populatie spre el se realizeaza in conditiile unor amplitudini deosebite, mai ales intre anii 1960-1964, culminand in anul 1965, datorita cerintelor constructiei portului.

Orasul Constanta avea, la 1 iulie 1968, 165.245 locuitori; orasul Navodari avea 7.362 locuitori; orasul Eforie, cu cele doua compartimente – Eforie Nord si Eforie Sud, avea o populatie de 7.636 locuitori; orasul Mangalia avea 14.217 locuitori; in orasul Medgidia, dezvoltarea functiei industriale a dus la cresterea substantiala a populatiei, de la 6.916 locuitori in anul 1948 la 31.315 in anul 1968; Cernavoda avea 12.017 locuitori; orasul Harsova avea 8.351 locuitori.

La recensamantul populatiei efectuat la 7 ianuarie 1992, orasul Constanta totaliza 350.581 locuitori, ocupand primul loc intre centrele urbane ale tarii (fara municipiul Bucuresti). Referindu-ne la o data mult mai indepartata si anume anul 1879, cand numarul locuitorilor Constantei era de 4530 de locuitori, constatam ca intr-o perioada de 113 ani, populatia orasului a sporit de aproape 80 de ori.

Orasul Constanta prezinta o anumita particularitate in cadrul regiunii Dobrogea a tarii: in afara obligatiei de a-si intretine populatia lui stabila, trebuie sa faca fata unor cerinte sporite in perioada de sezon, cand populatia acestui oras creste de peste trei ori, daca tinem seama atat de sezonistii inregistrati (271.499 in 1963) cat si de sezonistii neinregistrati. Acest aspect este in general comun si altor centre urbane din Dobrogea, in special celor cuprinse in zona turistica a litoralului.

6. Evolutia numarului de locuitori in judetul Tulcea

Importanta unei asezari poate fi aratata intr-o insemnata masura de numarul locuitorilor si mai ales de evolutia acestuia. Desi reprezinta mai bine de jumatate din suprafata judetului, delta si lunca inundabila a Dunarii nu retin decat 9,3% din populatie, impartita in sate mici. Conditiile de dezvoltare a acestor localitati au fost totdeauna nefavorabile, dar in ultimii ani cand inundatiile au crescut in intensitate si durata, ele s-au inrautatit si mai mult. Ca urmare, numarul locuitorilor unor sate, cum ar fi Sf. Gheorghe, Partizani, Gorgova, Crisan, Caraorman, Mila 23, Patlageanca, Grindul si altele, scade neincetat. La aceasta contribuie si slaba dezvoltare a cailor de comunicatie. Se observa fenomenul imbatranirii populatiei datorita plecarii definitive, mai cu seama a celor tineri.

In zona inalta a judetului locuiesc 214.689 locuitori (90,7% din populatia judetului) grupata in 114 sate. Cea mai mare parte din aceasta populatie (184.736 locuitori) ocupa prispele joase din poala reliefului inalt, de-a lungul Dunarii si lagunelor complexului Razim. Pe fatada dunareana si lagunara a judetului se gasesc nu numai 4 din cele 5 orase ale judetului si cele mai mari sate, ci si densitatile de populatie cele mai mari.

Remarcam ca prin cei 246.412 locuitori pe care ii avea in 1969 judetul Tulcea, ocupa penultimul loc in clasificarea acestor unitati administrative din acest punct de vedere, adica acelasi loc pe care il detinea si acum 40 de ani, la recensamantul din 1930. Una din cauzele acestei situatii este slaba dezvolatare a industriei pe care a cunoscut-o judetul Tulcea, aflat permanent sub ritmul mediu de industrializare a tarii.

In 40 de ani populatia judetului a crescut cu 63.267 locuitori, ceea ce corespunde unui ritm mediu anual de 1.581 locuitori (spor de 8,4 ‰ fata de 23,4‰, cat a inregistrat cel de-al doilea judet dobrogean – Constanta). (tabelul nr. 5) (fig. nr. 13).

Tabelul nr. 5

Fig. nr. 13. Evolutia numarului de locuitori in judetul Tulcea

intre anii 1880-2002

In acelasi interval de timp, fenomenul urban a cunoscut o dezvolatre la fel de inceata: de la 22,3% in 1930 (fata de 21,4% populatie urabana pe tara) la 27,1% in 1969 (fata de 40,5% populatie urbana pe tara). De relevat in aceasta privinta este faptul ca pana in 1956 ponderea populatiei urbane scade si mai mult fata de situatia antebelica, ajungand la 20,6% din populatia totala a judetului. Abia dupa acest an, prin darea in folosinta a unor capacitati noi ale industriei alimentare in orasul Tulcea, precum si crearea unor unitati de industrie locala in Babadag si Macin, ca si dezvoltarea functiilor administrative ale celor trei orase, duc la sporirea ponderii populatiei orasenesti in 14 ani cu 6,5 procente fata de 9,2 inregistrate pe intreaga tara in acelasi interval.

In general, judetul Tulcea inregistreza sporuri naturale ridicate comparativ cu media pe tara; 20 ‰ in 1968 si 16,9 ‰ in 1969, fata de 17,1‰ si respectiv 13,2‰ pe tara. Astfel, intre anii 1968 si 1969 s-a inregistrat un spor natural absolut de 8.773 locuitori. In acelasi timp populatia judetului a crescut doar cu 7345 locuitori, rezultand un deficit migratoriu de 1.428 locuitori realizat exclusiv pe seama populatiei rurale. Existenta acestui flux de forta de munca tulceana spre judetele limitrofe, cu precadre Galati si Constanta, mai industrializate, indica ramanerea in urma din punct de vedere industrial a Judetului Tulcea.

In primele decenii ale secolului XX in viata judetului Tulcea intervin elemente noi, generate mai ales de dezvoltarea porturilor Tulcea si Sulina si de extinderea suprafetelor cultivate. In preajma primului razboi modial, orasul Sulina, care cu cateva decenii in urma avea doar cateva zeci de locuitori, ajunge sa cuprinda circa 9.000 de locuitori; mai tarziu insa, populatia orasului scade continuu, ca urmare a dezvoltarii orasului Constanta.

La 1 iulie 1970 judetul Tulcea totaliza 250.049 de locuitori, ceea ce face ca densitatea populatiei sa fie de numai 29,8 locuitori/km˛, mult sub media pe tara. Aceasta situatie se datoreste mai ales prezentei pe teritoriul judetului a unei mari parti din complexul lacustru Razim si a Deltei Dunarii, cu un potential de locuit redus, cat si conditiilor istorice si econimice nefavorabile din trecut (drum de trecere pentru diferite popoare migratoare, stapanirea otomana, nivelul redus al dezvoltarii economice). Cea mai mare densitate este inregistrata pe teritoriul administrativ al municipiului Tulcea (180 locuitori/km˛), datorita prezentei orasului de resedinta, cel mai mare din judet, urmad teritoriul administrativ al orasului Macin (peste 130 locuitori/km˛) si cateva portiuni din zona inalta cu o densitate intre 50 si 100 locuitori/km˛. Densitatile cele mai reduse apar in zona Deltei Dunarii si in vecinatatea lacului Razim; in Delta densitatea medie a populatiei abia trece de 6 locuitori/km˛.

In Delta Dunarii populatia totala numara aproximativ 22.000 de locuitori; aceasta valoare redusa indica si o crestere in general lenta a populatiei din delta, daca o comparam cu unele valori anterioare (19.300 de locuitori in anul 1912, aproximativ 19.700 in anii 1930 si 1956, 20.500 in 1963). Evolutia numerica a populatiei din ultimele decenii nu reflecta natalitatea ridicata din aceasta parte a tarii (intotdeauna peste media pe tara) si scaderea substantiala a mortalitatii, deorece dezvoltarea industriei in orasul Tulcea si in alte centre dobrogene a atras mana de lucru din mediul rural, inclusiv din delta.

Pe ansamblul judetului valoarea natalitatii in 1967 a fost de 28,1‰, iar a mortalitatii de 8,3‰, rezultand un spor natural de 19,8‰.

Exista o crestere lenta a populatiei orasului Tulcea, care in anul 1948 numara 21.642 de locuitori, fata de 18.880 in 1899 si 20.403 in 1930.

In anii constructiei socialiste orasul a inregistrat o continua dezvoltare economica, fapt ce a generat cresterea rapida a numarului de locuitori, care era in 1970 de circa 42.000 locuitori; orasul Macin cuprindea aproximativ 9.300 de locuitori, fata de 5.459 la recensamantul din anul 1930); orasul Babadag in 1930 numai 4.607 locuitori, iar in prezent numara circa 8.300 de locuitori; orasul Isaccea numara peste 5.200de locuitori (4.566 de locuitori in 1930); orasul Sulina numara 4.400 de locuitori.

Asezarile rurale din cadrul judetului Tulcea sunt unitati teritorial-administrative destul de mari, cu o populatie medie de peste 4.100 de locuitori; ele sunt grupate in 12 comune cu o populatie pana la 3.000 de locuitori fiecare, 17 comune cu o populatie cuprinsa intre 3.000 si 5.000 de locuitori si 14 comune cu mai mult de 5.000 de locuitori fiecare.

v