DETECTOARE DE RADIATII

Detectarea radiatiilor ionizate se bazeaza pe masurarea cantitativa a unor efecte produse de interactiunea radiatiei cu substanta. Vom descrie cateva mai des folosite.

PROBLEME GENERALE

O sursa radioactiva emite izotropi, deci uniform sub un unghi solid de 4sr. Datorita geometriei sursa-detector, numai o parte a radiatiilor emise poate fi detectata (Fig A 33.9).Presupunand o rata medie a activitatii de N particule (fotoni) pe secunda, la detector vor ajunge N /s, functie de unghiul solid.

N = N 

Presupunand o fereastra de intrare in detector circulara, de raza r, si o sursa aflata la distanta d pe directia normalei,

= r/d si N= Nr/4d.

Daca iradierea se face sub un unghi mai mic de 90 grade, numarul de fotoni incidenti scade si mai mult.

Se numeste eficacitate (e) probabilitatea ca o particula ca o particula incidenta sa fie detectata. Rata detectiei va fi deci

N= e Nr/4d.

Eficacitatea depinde de ansamblul nuclid/detector.

Fig. A 33.9

Unghiul solid de deschidere a unui detector

S = sursa; D = detectorul; d = distanta sursa - detector; r = raza ferestrei;

 = unghiul solid

Pentru unele contoare de radiatii, dupa inregistrarea unei particule trebuie sa treaca un interval de timp (t), numit timp mort, pana cand o alta particula sa poata fi detectata. Cu cat rata de incidenta (N) e mai mare cu atat cresc pierderile.

Chiar si absenta oricarei surse, detectoarele inregistreaza un anumit nivel de iradiere; este asa numitul fond natural de iradiatie sau zgomotul de fond ,datorat, in primul rand radiatiei cosmice. Zgomotul de fond trebuie scazut din valoarea masurata in in prezenta sursei.

Pe langa radiatia provenind direct de la sursa, detectorul poate inregistra si radiatii parazite difuze . Efectul acestora poate fi redus prin folosirea unui ecran absorbant lateral, limitand astfel directiile de patrundere in contor, sau prin utilizarea unui analizor de impulsuri, in cazul detectorului cu scintilatie (vezi Imagistica folosind radioizotopi).Ecranul micsoreaza si zgomotul de fond.

Statistica detectiei. Asa cum am vazut, emisia radioactiva este un proces aleatoriu: exista, pentru fiecare radionuclid, o anumita probabilitate  (constanta de dezintegrare) ca un nucleu sa se dezintegreze intr-un interval de timp infinitezimal. Pe durate mici fata de timpul de injumatatire, numarul de particule inregistrate (N) va fi variabil, doar aproximativ egal cu N t. Eroarea este cu atat mai mica cu cat numarul de particule detectate e mai mare. In consecinta, pentru surse slabe, masuratoarea trebuie facuta timp mai indelungat. Pentru a compara, cu aceeasi precizie relativa, doua surse cu activitati diferite, e necesar sa fie inregistrat acelasi numar de particule, deci intr-un timp diferit.

Detectorul cu Gaz

O  incinta cu pereti metalizati (catodul) contine un gaz si un electrod central (anodul).O radiatie ionizata ce patrunde in incinta produce ionizarea gazului (Fig. A 33.10).Electronii si ionii generati sunt atrasi de electrodul de semn contrar si genereaza un semnal electric ce poate fi amplificat si masurat. Cantitatea de electricitate captata de electrozi depinde de capacitatea de ionizare a radiatiei (numarul de perechi de ioni creati pe unitatea de lungime a traiectoriei) si de tensiunea aplicata intre electrozi. In functie de tensiune se disting mai multe regimuri de functionare, caracteristice anumitor tipuri de aparate.

Radiatiile corpuscularesunt absorbite de peretele metalizat al tubului, astfel incat incinta e prevazuta cu o fereastra dintr-un material putin absorbant.

Fig. A 33.10

Detectorul cu gaz

E = tensiunea de alimentare; A = anod; C = catod; F = fereastra; C= condensator.

La tensiuni mici, ionii formati se recombina, deci inregistrarea nu e posibila.

Camera de ionizare.Gazul din camera este aerul la presiunea atmosferica.Lucreaza la tensiuni cuprinse intre 60 si 300 V. Practic toti ionii formati sunt captati de electrozi, generand un curent electric in circuit. Sensibilitatea este mica. Se folosesc, in special, pentru radiatii puternic ionizate, cum ar fi particulele , in scopul masurarii debitului expunerii ori a dozei totale administrate in radioterapie.

Contorul Geiger Muller utilizeaza tensiuni mari, cuprinse intre 500 si 3000 V.Gazul din incinta este argon sau heliu, la care se adauga urme de vapori organici. Ionii formati in urma iradierii, accelerati in campul electric puternic dintre anod si catod, capata o energie cinetica suficienta spre a fi ei insisi ionizati si a forma ioni secundari. Peste o anumita tensiune, numita prag Geiger,se declanseaza un proces in avalansa. Cantitatea de electricitate culeasa la anod este un multiplu al sarcinii create prin ionizare primara, deci al numarului de fotoni incidenti.Precizia masuratorii e relativ mica, dar sensibilitatea e mult mai buna decat in cazul camerei de ionizare, ceea ce permite inregistrarea unui nivel scazut de radiatii.Circuitul de amplificare.Circuitul de amplificare poate fi legat la un difuzor si atunci, la fiecare impuls inregistrat, se aude un "clic", ori impulsurile se pot numara electronic si afisa numeric. Cum numarul de impulsuri depinde, intr-o oarecare masura , de energia fotonilor, etalonarea se face pentru o energie data.

Se folosesc adesea pentru detectarea unei contaminari radioactive.

Detectorul cu Scintilatie

Principiul detectorului cu scintilatie este cel descris la detectoarele folosite in imagistica de emisie (vezi Imagistica folosind radioizotopi). Un cristal de scintilatie (vezi Radiatii) absoarbe fotonul X sau si emite fotoni de energie mai mica, in vizibil sau UV. Acestia sunt captati de fotocatodul unui fotomultiplicator (vezi Microscopie electronica).Semnalul este amplificat si masurat. Ca in cazul gamma-camerei, se poate folosi un selector de amplitudine, pentru a elimina radiatia parazita. Precizia detectorului cu scintilatie este foarte buna. El se utilizeaza, asa cum am vazut, in camerele de scintilatie, dar si pentru masurarea activitatii unei surse ori probe biologice in vitro. In acest din urma caz, cristalul de scintilatie inconjoara proba, ceea ce asigura o mare eficienta (Fig. A 33.11).

Fig A 33.11

Detector de scintilatie pentru masurarea activitatii unei probe

FM = fotomultiplicator;CS = cristal de scintilatie; P = proba

Cristalele de scintilatie nu sunt adecvate radiatilor , deoarece acestea sunt absorbite la cca. 1mm de locul emisiei. Dificultatea se elimina folosind scintilatori lichizi, in care materialul radioactiv e amestecat cu lichidul de scintilatie, format dintr-un solvent si compusi chimici cu emisie fluorescenta.

Detectorul cu film fotosensibil

Filmul fotosensibil e construit din microgranule de halogenura de argint (ex bromura de argint) in suspensie in gelatina, depuse pe un suport transparent. Radiatia incidenta smulge electronul ionului de brum, care devine astfel neutru. In paralel se formeaza germeni de argint metalic.

BrBr + e; AgeAg

Prin developare, ionii de argint din zonele iradiate (unde exista germeni) sunt redusi la argint metalic. Fixarea consta in eliminarea, prin formarea unor compusi solubili, a ionilor de argint neredusi. In consecinta, filmul se innegreste in regiunile expuse.

Bucati de film, introduse intr-o caseta  si fixate pe corp, se folosesc pentru monitorizarea iradierii personalului din unitatile de medicina nucleara. Filmul se developeaza periodic. Cu cat expunerea a fost mai intensa cu atat filmul e mai negru. Precizia masuratorii e mica; reprezinta mai mult o indicatie calitativa.

Dozimetrie Termoluminiscente

Iradierea anumitor cristale, cum ar fi fluorura de calciu sau litiu, produce defecte relativ stabile in reteaua cristalina. Prin incalzire, defectele se repara si se emite o cuanta de lumina proportionala cu energia transferata cristalului. Se pot masura doze cuprinse intre 5*10 - 200 Gy. Cum caracteristicile de absorbtie ale materialelor termoluminiscente sunt similare cu ale tesuturilor moi, aceste detectoare se pot folosi drept dozimetrie de control in radioterapie ori in determinarea dozei absorbite de personalul ce manipuleaza substante radioactive.

ANEXA 34

A 34.1 Aerul

Factorii fizici ai aerului. Efecte asupra sanatatii si prevenirea lor. Temperatura aerului. Importanta din punct de vedere medical:

Influenteaza termoliza

Exercita efecte nefavorabile atunci cand coboara sub anumite limite considerate fiziologice, dar si atunci cand depaseste anumite limite superioare.

Influenteaza poluarea aerului.

Influenteaza ceilalti factori fizici ai aerului (umiditatea, curentii de aer, presiunea etc.).

Actiunea temperaturii scazute asupra organismului:

Actiunea locala se manifesta prin:

Aparitia angionevrozelor, localizate la nivelul extremitatilor.

Simptomele se manifesta prin parestezii, intepaturi, scaderea sensibilitatii cutanate, decolorarea tegumentelor degetelor  (datorita spasmului vascular).

Daca actiunea locala a frigului este de scurta durata, tulburarile circulatorii revin la normal prin masajul degetelor si prin incalzire.

Paralizii si pareze localizate mai ales la nivelul nervului facial.

Nevrite, nevralgii (de trigemen).

Actiunea generala cuprinde doua faze:

Faza I caracterizeaza prin senzatie dezagreabila de frig, frisoane, dureri musculare, reflexe exagerate, poliurie, tahipnee, tahicardie, cresterea tensiunii arteriale, temperatura corpului normala sau usor crescuta.

Faza a II-a de epuizare, manifestata prin hipotermie, puls bradicardic, aritmic, tahipnee, hipotensiune arteriala, reflexe pupilare diminuate sau abolite, stare de stupoare, bradipsihie sau confuzie mintala.

Afectiuni favorizate de frig:

• Rinite, faringite, amigdalite, laringite, bronsite, pneumonii, bronho-pneumonii.
• Creste frecventa crizelor de astm bronsic.
• Variatiile sezoniere ale temperaturii aerului determina anumite procese epidemiologice, legate, in special, de aparatul respirator (exemplu: gripa).
• Actiunea nefavorabila la bolnavi cu actiuni coronariene, hipertensiune arteriala, endarterita, obliteranta.
• Afectiuni reumatismale.
• Aparitia recidivelor ulcerului gastro-duodenal.
• Recidive ale nevralgiilor, nevritelor, parezelor, paraliziilor.
• Recidive ale afectiunilor renale.

Umiditatea aerului. Importanta medicala a umiditatii aerului.:

Influenteaza termoreglarea.

Influenteaza poluarea aerului.

Determina tipul de clima.

Influenta variatiilor umiditatii aerului asupra organismului

Influenta indirecta.

Umiditatea aerului intervine in echilibrarea diferentelor mari de temperatura a aerului.

Influenta directa.

-Umiditatea relativa sub 10-15% produce uscarea mucoaselor, cu fisuri si sangerari, senzatii de sete.

-Umiditatea relativa sub 30% determina uscarea mucoasei respiratorii, care va reprezenta teren favorabil multiplicarii germenilor patogeni.

-Umiditatea relativa mai mare de 70-80% influenteaza nefavorabil termoreglarea prin evaporarea transpiratiei sau creste pierderile de caldura ale organismului.

Se recomanda ca umiditatea relativa sa fie de maximum 60% vara si minimum 25% iarna.

Afectiuni favorizate de variatiile umiditatii relativ:

• Inflamatia catarala a mucoasei cailor respiratorii datorita actiunii unor virusuri.
• Gripa.
• Scarlatina.
• Bronsita acuta si agravarea simptomatologiei bronsitei cronice.
• Astmul bronsic.
• Reumatismul.
• Tuberculoza.

In general, cresterea umiditatii aerului favorizeaza inmultirea bacteriilor Gram negativ, iar scaderea-inmultirea bacteriilor Gram pozitiv.

Factori chimici ai aerului. Efecte asupra sanatatii si prevenirea lor

Aerul este alcatuit dintr-un amestec de vapori de apa si gaze, in proportie aproape constanta:

Oxigen: 20,7-20,9%;

Dioxid de carbon: 0,03-0,04%;

Azot 70,02%;

Gaze rare (nobile): argon, neon, xenon, cripton, hidrogen;

Vapori de apa;

Variatiile concentratiei si presiunii partiale a oxigenului

In aerul atmosferic, oxigenul se gaseste in cantitate relativ constanta, producerea oxigenului fiind echilibrata de consumul acestuia. Oxigenul se formeaza din procesul de asimilare clorofiliana, care are loc in timpul zilei sub influenta radiatiei solare.

In situatii particulare se pot intalni variatii ale concentratiei de oxigen din aerul atmosferic. Oxigenul atmosferic poate sa scada in incaperile inchise, aglomerate si neventilate (18-19%), in fantani (16%), in submarine sau adaposturi (14%), in minele adanci (13%) sau in urma exploziilor din mine (4,9%)

Concentratia de oxigen din aerul atmosferic scade proportional cu cresterea altitudinii.

Prin oxigenul din compozitia sa, aerul intervine in procesul respiratiei. In repaus frecventa respiratiilor este de 16-20/minut,   realizandu-se un debit respirator de 8-9 litri (0,5 l/inspir). Debitul respirator creste in timpul efortului fizic, de la 20 l/minut (efort usor), la 80-100 l/minut (eforturile mari, dar de scurta durata).

Variatiile concentratiei si presiunii partiale a dioxidului de carbon:

Producerea dioxidului de carbon se realizeaza prin:

• Combustiile naturale din sol;
• Descompunerea bicarbonatilor in carbonati la suprafata marilor si oceanelor;
• Combustii industriale;
• Eliminari vulcanice;
• Respiratia nocturna a plantelor;
• Respiratia umana si animala;
• Descompunerea substantelor organice;
• Izvoare minerale.

Consumul de dioxid de carbon se realizeaza prin:

• Fenomenul de asimilare clorofiliana;
• Transformarea carbonatilor din apa marilor si oceanelor in bicarbonati.

Cresteri reale ale dioxidului de carbon pot aparea in incaperi inchise, aglomerate, incomplet ventilate (1%). Tulburarile care apar la persoanele expuse acestor conditii se datoreaza modificarii proprietatilor fizice ale aerului, care influenteaza negativ termoreglarea si nu se datoreaza modificarii concentratiilor dioxidului de carbon.

Valori crescute ale dioxidului de carbon se intalnesc si in mediu industrial, in industria miniera, industria chimica si metalurgica, in incaperi ermetic inchise, fantani adanci, etc.

Dioxidul de carbon in concentratii crescute exercita efecte nocive asupra starii de sanatate:

Pana la 2% nu apar tulburari evidente, eventual polipnee dioxidul de carbon fiind un excitant al centrului respirator;

3% - dispnee cu hiperventilatie;

4% - dispnee accentuata, senzatie de constrictie toracica, agitatie;

5% - manifestari digestive;

6 - 7% - la simptomele anterioare se adauga cefalee, vertij, ameteli;

8 - 10% - agravarea simptomelor precedente, starea depresiva, pierderea cunostintei, exitus prin stop cardio-respirator;

15% - convulsii tonico-clonice, pierderea cunostintei si moartea;

20% - sfarsit letal in cateva minute, prin paralizia centrilor respiratori.

Masuri de profilaxie:

Instruirea unei bune ventilatii in incaperile de locuit.

Utilizarea mastilor de protectie in locurile cu risc crescut

Educatia sanitara a populatiei pentru evitarea zonelor periculoase.

Factorii biologici ai aerului. Efecte asupra sanatatii si prevenirea lor. Contaminarea biologica a aerului. Aeromicroflora

Permanent, aerul contine o flora microbiana saprofita, naturala formata din bacterii aerobe si anaerobe, virusuri, levuri, actinomicete, care provin de la suprafata solului, apelor si vegetatiei. Sunt prezente si in aerul considerat curat, deasupra marilor si oceanelor si ajung pana la mari inaltimi. Aceasta microflora se dezvolta la temperaturi de 20 grade C si este denumita flora psihrofila sau autotrofa.

In zonele localitatilor, alaturi de flora saprofita exista si microorganisme de origine umana sau animala reprezentata de germenii saprofiti, conditionat patogeni si patogeni, care se dezvolta la o temperatura de 37 grade si formeaza flora mezofila. Ea provine de la omul bolnav sau purtatorul aparent sanatos fiind eliminata prin caile respiratorii (tuse, stranut, vorbire), dejectii umane, produse patologice (secretii, sputa etc.), dejectii animale si reziduuri solide sau lichide.

Rezistenta germenilor in aer este in functie de specie:

germeni cu rezistenta scazuta: virusurile gripei, rujeolei, rubeolei, varicelei, pneumococul, cocobacilul, tusea convulsiva;

germeni cu rezistenta moderata: stafilococul, streptococul, bacilul difteric;

germeni cu rezistenta crescuta: bacilul Koch, clostridiile, ricketsiile, fungii.

Germenii mezofili cresc numeric odata cu contaminarea. In atmosfera oraselor mari predomina flora mezofila, proportional cu cantitatea de pulberi din aer si gradul de insalubritate al localitatii.

Formele de existenta ale microorganismelor pot fi:

picaturile de secretie naso-faringiana. Datorita dimensiunilor lor ele nu pot fi propagate in aer mai mult de 1-2 m, dar au o patogenitate foarte crescuta prin structura lor: apa, mucus si germeni. Sunt eliminate in atmosfera prin stranut, tuse, odata cu expectoratia in timpul vorbirii etc.

nucleii de picatura provin din secretia naso-faringiana, salivara sau bronsica, fie din picaturile Flügge, prin pierderea invelisului hidric in conditii de umiditate scazuta a aerului.

Datorita dimensiunilor reduse se propaga la distante mari (10-12 m), persista mult timp in aer, dar au patogenitate scazuta datorita structurii lor (pelicula de substanta organica si eventual agentul patogen central).

Riscul de imbolnavire este insa mult mai crescut datorita persistentei lor in aer.

Efectele asupra starii de sanatate

Se manifesta prin aparitia bolilor infectioase respiratorii si cutanate (plagi infectate).

Cele mai frecvente afectiuni care apar sunt bolile infecto-contagioase ale copilariei: rujeola, rubeola, varicela, parotidita epidemica, tusea convulsiva. De asemenea, se pot produce si alte imbolnaviri: gripa, alte viroze respiratorii, difteria, tuberculoza, infectii ale plagilor cu stafilococ si streptococ etc.

Locurile cele mai frecvent intalnite, care favorizeaza transmiterea afectiunilor pe calea aerului sunt:

incaperi inchise si aglomerate;

colectivitatile de copii (crese, gradinite, scoli);

caminele de batrani;

sali de asteptare, sali de spectacole, cinematografe;

mijloace de transport in comun;

unitatile medico-sanitare. Cele mai afectate sunt sectiile de pediatrie, nou-nascuti, prematuri, terapie intensiva, maternitati, chirurgie, urologie, boli infectioase, stomatologie, laboratoarele de bacteriologie etc.

Masuri de profilaxie

Pentru profilaxia contaminarii aerului sunt necesare masuri complexe, care se adreseaza verigilor lantului epidemiologic:

Masurile care vizeaza izvorul de infectie includ: depistarea purtatorilor de germeni si izolarea lor, izolarea bolnavilor si tratarea corecta.

Masuri care vizeaza calea de transmitere (aerul):

1. Ventilatia este mijlocul prin care se asigura reducerea numarului de germeni din aer, atat sub forma de nuclei de picatura sau praf bacterian.

Ventilatia naturala acolo unde este asigurat cubajul incaperilor, in functie de numarul de persoane si activitatile care se desfasoara are in vedere asigurarea unui multiplu de schimb (30 mc/ora pentru adult, 16 mc/ora pentru copil).

Utilizarea sistemului de aer conditionat, in care aerul este dezinfectat anterior introducerii in incaperi, este una dintre cele mai bune metode.

2. Curatenia consta in indepartarea microorganismelor, a prafului si a substantelor organice de pe suprafetele obiectelor din incapere. Folosirea corecta a metodelor de curatenie realizeaza o decontaminare de 95-98% a aerului (apropiata de cea realizata prin dezinfectie)

Metodele de curatenie utilizate sunt:

spalarea obiectelor si a suprafetelor cu apa calda si detergenti, la care se adauga 1-2% bicarbonat de sodiu;

stergerea umeda a suprafetelor pentru intretinerea curateniei in intervalele dintre spalari;

aspirarea cu aspiratoare umede;

maturatul sau periatul umed, metoda cu o eficacitate redusa.

In colectivitati se recomanda impregnarea podelei cu substante uleioase, in amestec cu substante dezinfectante.

3. Dezinfectia este metoda prin care se urmareste distrugerea formelor vegetative microbiene si reducerea numarului germenilor saprofiti, cu scopul de a preveni infectiile si bolile transmisibile.

Dezinfectia fizica foloseste actiunea bactericida a temperaturi lor ridicate si a radiatiilor ultraviolete.

Dezinfectia prin spalarea suprafetelor cu apa, la temperaturi de 60-90 grade C, distruge microorganismele de pe vesela, lenjerie, instrumentar sau sticlaria de laborator. Trebuie mentionat ca microorganismele sunt distruse prin substantele chimice adaugate la spalare (detergenti).

Dezinfectia cu radiatii ultraviolete. Cel mai bun efect bactericid il au radiatiile cu lungimea de unda de aproximativ 250 nm. In cazul unei umiditati crescute a aerului, eficienta metodei scade. Se aplica in unitatile sanitare, industria medicamentelor, industria alimentara.

Dezinfectia chimica. Metodele de dezinfectie chimica, prin inalta lor eficienta au cea mai larga intrebuintare. Dezinfectia chimica foloseste substante cu efect bactericid asupra florei microbiene din aer si de pe suprafete. Ele sunt dispersate in aer sub forma de vapori sau aerosoli. Ca procedeu se foloseste dezinfectia terminala. Nu s-a gasit inca dezinfectantul ideal cu spectru de actiune asupra tuturor microorganismelor din aer.

Cele mai importante substante chimice cu actiune dezinfectanta sunt:

substantele clorigene: var cloros, cloramina, hipoclorit de natriu;

formolul;

beta-propilactona;

glicolul: trietilenglicol, propilenglicol;

alcool propilic - solutie;

ulei de pin solutie.

Pentru o buna eficienta a dezinfectiei chimice trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

umiditatea relativa a aerului sa fie de 40-50%;

temperatura optima;

timpul de contact sa fie respectat;

efectuarea prealabila a curateniei pentru indepartarea resturilor organice;

selectarea dezinfectantului in functie de microorganismele ce urmeaza a fi distruse.

Rolul aerului in aparitia infectiilor nosocomiale

Infectiile care apar la bolnavi in timpul spitalizarii, precum si cele aparute            in alte institutii (cabinete stomatologice, crese, leagane de copii, camine de batrani etc.) sunt infectii nosocomiale.

Clasificarea in functie de agentul etiologic, grupeaza infectiile nosocomiale in doua categorii:

Boli transmisibile contractate in spital, determinate de germeni patogeni.

Boli transmisibile cu germeni conditionat patogeni sau "oportunisti."

Boli transmisibile contractate in spital, determinate de germeni patogeni

Factorii favorizanti de producere sunt:

Conditiile de igiena necorespunzatoare ( cazare, aprovizionare cu apa potabila, alimentatie din acelasi bloc alimentar, instalatii sanitare etc. ).

Rezistenta scazuta a organismului, in special in cazul bolnavilor internati cu boli infectioase, afectiuni organice si cu deficite imunitare, care favorizeaza starea de purtator. Sectiile cele mai afectate sunt cele de prematuri, saloanele cu bolnavi care prezinta arsuri, sectiile de bolnavi cronici, de urologie, boli infectioase, terapie intensiva etc.

Utilizarea tratamentelor cu substante imunosupresoare sau abuzul de antibiotice care duce la selectia tulpinilor antibiorezistente ( germenii de spital - flora restanta ).

Aglomerarea bolnavilor si a paturilor in saloane mari.

Durata prelungita a spitalizarii.

Infectii cu germeni conditionat patogeni sau "oportunisti"

Factorii predispozanti specifici care favorizeaza aparitia acestor infectii nosocomiale sunt: varsta; starea fiziologica; afectiuni cronice (diabet, deficite imunitare, hemopatii).

Stari imunodepresive, asociate cu tratamente medico-chirurgicale ( punctii, cateterism, perfuzii, transfuzii, interventii chirurgicale, dializa).

Agentii etiologici ai infectiilor nosocomiale sunt:

Germeni patogeni:

Stafilococul piogen, care produce suse de spital caracterizate prin contagiozitate crescuta, rezistenta la antibiotice, raspandire mare in mediul ambiant (lenjerie, instrumentar, pulberi, mobilier).

Streptococul beta hemolitic, grup A, care produce angine, rinosinuzite, scarlatina etc.

Pneumococul.

Bacilul Koch.

Virusurile respiratorii sau enterovirusurile.

Germeni conditionat patogeni.

Fungi.

Protozoare.

Sursa de infectie este reprezentata de bolnavii sau purtatorii de germeni.

Calea de transmitere este aerul, prin praful bacterian antrenat in aer de pe lenjeria de pat, instrumentarul nesterilizat, imbracaminte si picaturile lui Flügge eliminate in timpul tusei, stranutului, expectoratiei sau vorbitului.

Principalele masuri de prevenire sunt:

Masuri igienico-sanitare vizand respectarea conditiilor de amplasare, constructie si functionare a unitatilor sanitare. Ele includ si conditii de habitat, microclimat corespunzator, masuri de curatenie, dezinfectie si deratizare, aprovizionare cu apa potabila din surse controlate, prelucrare culinara corecta a alimentelor, indepartarea rezidiilor.

In desfasurarea activitatii spitalului, circuitele salubre sa nu se incruciseze cu circuitele insalubre.

Principalele circuite functionale din spital sunt urmatoarele: circuitul bolnavilor, circuitul vizitatorilor, circuitele blocului operator si ale salilor de nastere, circuitul in sectia de ATI, circuitul instrumentarului, medicamentelor, a alimentelor, circuitul lenjeriei, al rezidiilor solide si lichide.

Aplicarea masurilor permanente se asepsie si antisepsie.

Utilizarea judicioasa a antibioticelor si imunosupresoarelor.

Alegerea procedeelor de investigatie si tratament, care sa nu favorizeze aparitia infectiilor.

Supravegherea bolnavilor pentru depistarea infectiilor nosocomiale.

Instruirea periodica a cadrelor medico-sanitare si supravegherea respectarii masurilor de prevenire a infectiilor nosocomiale.

A 34.2 Apa

Conditiile sanitare ale aprovizionarii cu apa potabila a colectivitatilor umane. Aprovizionarea centrala cu apa potabila

Aprovizionarea centrala cu apa potabila a unei colectivitati umane:

Permite alegerea celei mai bune surse de apa din punct de vedere calitativ, cantitativ si economic;

Permite realizarea protectiei sanitare, de la sursa de apa pana la distribuirea apei, inclusiv in sectorul domestic, individual;

Permite amenajarea instalatiilor de prelucrarea apei, atunci cand calitatea o cere;

Permite aprovizionarea unui numar mare de persoane, uneori intreaga colectivitate;

Scuteste populatia de transportul apei;

Influenteaza favorabil starea de sanatate;

Sectoarele aprovizionarii cu apa sunt:

Captarea;

Prelucrarea;

Inmagazinarea;

Distributia apei.

Sectorul de captare al apei

Locul de captare a unei surse de apa, protejat sanitar fata de accesul oamenilor si animalelor, va fi ales astfel incat sa se asigure un debit minim necesar de apa pentru functionarea optima si neintrerupta a instalatiei de captare.

Sectorul de prelucrare a apei

Prelucrarea apei are ca obiectiv fundamental realizarea unor proprietati in concordanta cu normele sanitare privind apa potabila si, deci, protectia consumatorilor fata de microorganisme patogene si de substante chimice dezagreabile sau daunatoare pentru sanatate.

Sectorul de inmagazinare a apei

Apa se inmagazineaza in rezervoare de apa care vor indeplini urmatoarele cerinte sanitare:

Protejate sanitar: imprejmuite pentru impiedicarea accesul oamenilor, animalelor si evitarea deteriorarilor; inspectate sanitar pentru verificarea absentei deteriorarii si infiltratiei apei subterane sau de suprafata;

Amplasate subteran sau aerian, castelele de apa;

Construite din material impermeabil: beton, zidarie, metal;

Etanse;

Ventilate permanent;

Izolate termic;

Cu acces pentru control sanitar si curatire;

Cu capacitate corespunzatoare pentru un consum maxim al colectivitatii in decurs de 24 de ore;

Compartimentate.

Sectorul de distributie al apei

Apa potabila se distribuie printr-un sistem de conducte subterane in care apa circula sub presiune, de la statia de tratare la consumator.

Cerinte sanitare:

Protectie sanitara si intretinere corespunzatoare;

Conceperea si dimensionarea retelei in functie de conditiile topografice;

Folosirea conductelor de apa din beton, fonta, policlorura de vinil, cu aviz sanitar;

Amplasarea conductelor de apa potabila sub nivelul de inghet al zonei, deasupra si la distanta de minimum 20 cm de conductele de canalizare;

Functionarea continua; in caz de intermitente sau intreruperi accidentale, se va relua distributia apei dupa spalarea, dezinfectia retelei si indepartarea solutiei de dezinfectie; intermitentele in functionare cat si stocarea apei in rezervoare mici, domestice, determina presiune negativa si aspirari-situatie mai frecventa in tarile in curs de dezvoltare;

Asigurarea unui debit si presiune optima in toate punctele de consum;

Evitarea pierderilor de retea;

Eliminarea posibilitatilor de impurificare prin deteriorari cu puncte critice;

Interzicerea unor comunicari, racorduri cu retele de apa nepotabila si obligatia marcarii vizibile, conform normativelor, a acestora pentru a avertiza populatia sa evite confuzia cu apa potabila.

Conditiile de calitate ale apei potabile

Apa potabila este apa care:

Odata consumata, nu are efecte nocive pentru sanatate din punct de vedere biologic si chimic;

Satisface senzatia de sete, fiind consumata cu placere, fara gust si miros strain, clara, incolora, suficient de rece;

Previne coroziunea, se gaseste in cantitate suficienta si la un pret rezonabil.

Conditii organoleptice: gustul si mirosul placut sunt conditii pentru consumul apei cu placere, pentru satisfacerea senzatiei de sete.

Conditii fizice:

Concentratia ionilor de hidrogen (ph): 6,5-9,5

Conductibilitate electrica

Culoarea apei: incolora

Turbiditatea apei: scazuta

Temperatura apei: intre 5-15 grade C

Radioactivitatea doza efectiva de radiatii/individ sa nu depaseasca 0,1 mSv/an

ANEXA 35

A 35.1 Norme de protectie a muncii in sectorul medical

Normele de protectie a muncii pentru sectorul sanitar cuprinde norme de tehnica a securitatii muncii specifice activitatii medico-sanitare si norme de igiena a muncii specifice acestei activitati.

In baza normelor de fata conducerile unitatilor sanitare vor stabili instructiuni proprii de protectie a muncii care vor cuprinde masurile suplimentare de protectie a muncii necesare pentru conditiile de munca particulare si specifice unitatii, locurilor.

Prezentele norme se aplica in unitatile sanitare impreuna cu normele de protectie a muncii elaborate de alte ministere si alte organe centrale pentru activitatile sau domeniile comune, in care Ministerul Muncii a indicat ca trebuie aplicate.

Unitatile sanitare sunt obligate:

a)     sa prevada la proiectare, amplasarea, transformare sau sistematizarea constructiilor de orice fel, masurile de protectie a muncii necesare;

b)     sa nu isi inceapa activitatea fara autorizatia de functionare, eliberata conform dispozitiilor in vigoare;

c)     sa aplice normele de protectie a muncii la exploatarea obiectivelor respective, la introducerea de activitati noi, la amplasarea diverselor instalatii, aparate si utilaje la utilizarea si intretinerea acestora si a diverselor instrumente si scule;

d)     sa introduca peste tot unde este necesar dispozitive si instalatii de protectie a muncii la nivelul celor mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii;

e)     sa reduca efortul fizic prin mecanizarea muncilor grele;

f)      sa previna poluarea aerului cu substante toxice si noxe biologice, atat la locurile de munca unde se utilizeaza astfel de substante si produse, cat si in vecinatatea acestor locuri de munca;

g)     sa previna contaminarea solului si a bazinelor de apa cu substante nocive.

A 35.2 Alimentarea cu apa potabila

In unitatile sanitare se v-a asigura aprovizionarea cu apa necesara pentru baut, pentru nevoi gospodaresti, pentru intretinerea igienei individuale a personalului si bolnavilor pentru alte nevoi, pentru combaterea incendiilor.

Debitele de apa potabila vor fii acoperitoare pentru urmatoarele norme de consum:

pentru unitatile sanitare cu paturi, norma de consum de apa potabila se stabileste in functie de capacitatea unitatii, fiind necesara o cantitate de apa de minimum 500 l/zi pentru fiecare pat, pentru acoperirea tuturor nevoilor unitatii respective;

pentru dispensare - policlinici, norma de consum este de minimum 15 l/zi, pentru fiecare persoana asistata;

robinetele de lavabouri vor fi astfel construite si amplasate incat sa nu permita utilizarea lor decat pentru spalat sau pentru baut apa numai cu ajutorul paharului.

In unitatile sanitare se va asigura aprovizionarea cu apa calda in cantitatile necesare pentru intretinerea igienei bolnavilor si personalului precum si pentru nevoile gospodaresti.

A 35.3 Incaperi de lucru

Circuitele functionale din unitatile sanitare vor fi realizate cu respectarea normelor, prescriptiilor, proiectelor avizate de Ministerul Sanatatii.

In unitatile sanitare cu paturi cubajul minim al salonului stabilit prin luarea in considerare a inaltimii de 2,70 m., corespunzand volumului de aer util pentru respiratie, este de 16,2 m³ pentru un pat de adult si 10.8 m³ pentru un pat de copil, la un schimb de aer intre 1/1 si 2/1, in timp de o ora.

Suprafata minima a cabinetului de consultatii sau sali de tratament din dispensarele- policlinici trebuie sa fie de 16 m² .

Numarul obiectelor sanitare in spatiile de spitalizare ale unitatilor cu paturi este urmatorul:

la saloanele cu 1-2 paturi - grup sanitar propriu;

la saloanele cu 4 paturi - grup sanitar comun la 2 saloane.

In activitatile specifice sectorului sanitar se executa lucrari vizuale de precizie diferita, dupa dimensiunea minima a detaliului reprezentativ care trebuie identificat si urmarit. Din acest punct de vedere un numar mare de activitati se incadreaza in categoria lucrarilor vizuale de precizie deosebita (detalii sub 0,1 mm), de mare precizie (0,1-0,3 mm) etc. De aceea sunt necesare niveluri de iluminare mari care se realizeaza de multe ori prin iluminat local ( lampa salilor de operatie si a cabinetelor de stomatologie, lampa frontala din cabinetele ORL, lampa microscopului ).

A 35.4 Amplasarea, exploatarea, intretinerea si repararea instalatiilor, utilajelor masinilor, aparatelor si instrumentelor medicale

Amplasarea aparatelor, utilajelor, instalatiilor se va face in functie de necesitatea de desfasurare a proceselor de munca, astfel incat sa se asigure un circuit rational si cat mai scurt al pacientilor, materialelor si personalului.

Montarea utilajelor si a instalatiilor pe fundatii se va face prin intermediul unor straturi de materiale sau cu dispozitive care sa amelioreze socurile si vibratiile ce pot dauna sanatatii personalului.

Aparatele, masinile, utilajele, instalatiile vor fi prevazute cu elemente de siguranta, supraveghere, semnalizare si control astfel incat sa se asigure functionarea lor corecta fara pericol de accidentare, respectandu-se normele de tehnica securitatii specifice grupelor respective de masini, utilaje si instalatii.

Organele exterioare in miscare situate pana la 2.5 m inaltime vor fi prevazute cu aparatori complete, vopsite in exterior cu culoarea utilajului din care fac parte, iar in interior in culoarea galbena de securitate, conform standardelor de stat in vigoare.

Utilajele, masinile, aparatele si instalatiile vor fi receptionate de beneficiar cu dispozitive de protectie necesare, precum si cu instructiunile de protectie a muncii, atat pentru montaj, cat si pentru utilizare.

La amplasarea utilajelor de la care pot avea loc degajari de nocivitati se vor lua masuri corespunzatoare pentru prevenirea accidentelor sau a imbolnaviri personalului.

Utilajele, aparatele si instalatiile care pot prezenta pericol de explozie se pot amplasa in conditii speciale, tinandu-se seama de prescriptiile tehnice ISCIR.

Locurile periculoase vor fii semnalizate cu tablii indicatoare de securitate.

La exploatarea instrumentelor, uneltelor, dispozitivelor independente sau apartinand unor aparate, care sunt portative si se manevreaza manual, la activitati de diagnostic, tratament, interventie la bolnav sau la lucrari in laboratoare sau ateliere, se vor aplica si respecta prevederile normelor de tehnica a securitatii muncii privind uneltele de mana, in vigoare.

ANEXA 36

Index Tematic