SITUATIA ACTUALA A SECTORULUI ENERGETIC IN ROMANIA

1. Prezentare generala

Sectorul energetic in Romania a fost si este afectat de aspectele specifice prin care trec majoritatea tarilor in tranzitie:

• intensitate energetica ridicata si eficienta energetica scazuta;
• costul ridicat al producerii energiei;
• nivel scazut al infrastructurii legislative, institutionale si de reglementare, precum si ineficienta administrativa care conduce la costuri de tranzactie ridicate;
• crestere semnificativa a pretului energiei peste rata inflatiei;
• recuperarea redusa a platilor de la consumatorii industriali si casnici (din cauza ponderii mari a cheltuielilor cu energia in totalul cheltuielilor gospodaresti);
• masuri reduse de conservare a energiei si de reducere a impactului asupra mediului.

In cazul Romaniei, aceste probleme au tendinta sa devina mai importante datorita performantelor scazute ale economiei si, in special, inflatiei ridicate si nivelului scazut al investitiilor straine directe si de portofoliu. Singurul stimulent important pentru o imbunatatire semnificativa a avut cauzabilitate mai degraba externǎ decat internǎ - perspectiva aderarii la Uniunea Europeana.

2. Producerea energiei electrice si termice

Situatia resurselor de energie primara, in 1997, este data in Tabelul nr. Se poate constata ca importul a reprezentat 35 % din resursele totale. Resursele interne de carbune au fost de 58 % (dintre care 83 % lignit de calitate scazuta ), cele de gaze naturale de 75 %, iar cele de petrol de 49 %; resursele lemnoase (inclusiv biomasa), energiile hidro, nucleare si regenerabile au fost 100 % interne.

Structura principalelor resurse de energie primara a fost urmatoarea: 22% carbune, 31 % gaze naturale, 26 % titei; in afara de acestea, produsele petroliere importate au reprezentat aproape 8 %, resursele lemnoase 7 %, resursele hidro si nucleare 6 %, iar cele regenerabile au avut o cota scazuta de 0,03 %.

Tabelul 4: Resursele de energie primara in anul 1997

(Tep=tone echivalent petrol (1 tep =10⁷kcal))

In conformitate cu un studiu al Bancii Mondiale, resursele energetice ale Romaniei se vor epuiza in urmatorii ani, daca nu se vor atrage urgent investitii straine, nu se va imbunatati conservarea energiei si nu va creste eficienta utilizarii acesteia.

Dupa cum se observa in Tabelul nr 5, productia de energie primara a scazut in anul 1993 comparativ cu anul 1992, a crescut pana in 1996 si s-a diminuat in 1997 pana la 94 % din valoarea corespunzatoare anului 1992. Aceasta se datoreaza in mare masura restructurarii sectorului minier, care a condus la o scadere a productiei de carbune.

In timp ce productia de titei este relativ constanta, cea de gaze naturale scade, ajungand la 79 % fata de anul 1992.

Tabelul 5: Productia de energie primara

Gradul de independenta energetica al tarii a crescut usor, de la 72,3% in 1992 la 73,5% in 1994; apoi a scazut in 1997 la 69,6 % ( vezi Tabelul nr. 6 ).

Tabelul 6: Gradul de independenta energetica

Dupa cum arata Tabelul nr 7, cea mai mare parte a capacitatii energetice este instalata in centrale termoelectrice (mai mult de 150 de grupuri), urmate de centrale hidro (mai mult de 640 grupuri). In 1996 a intrat in functiune prima unitate de 700 MW a centralei nucleare de la Cernavoda.

Peste 95 % din totalul energiei nationale este produsǎ in centralele electrice apartinand fostei autoritati nationale a energiei, CONEL, restul de 5 % este produsa de autoproducatori si producatori independenti de energie.

Tabelul nr. 7: Capacitatea instalata si productia de energie electrica

Intre 1992 si 1996 productia de energie electrica a crescut aproape constant; in anul 1997 inregistrandu-se o scadere de 7 % fata de valoarea corespunzatoare anului 1996.

Carbunele - in principal lignitul - este combustibilul principal folosit la producerea electricitatii ( Tabelul nr 8). Cota acestuia a crescut continuu, ajungand la 48,4 % in anul 1995, dupa care a inceput sa scada pana la 42,5 % in 1997. In timp ce in anul 1992 gazele naturale au fost utilizate la producerea a 45,8 % din totalul cantitatii de energie electrica (intrecand in acel an carbunele), cota acestora se diminueaza continuu pe toata perioada 1992 - 1997.

In 1997 arderea gazelor naturale furniza doar 25,4 % din productia totala de energie electrica, in schimb, participarea produselor petroliere a crescut de la 9,6% in anul 1992 la 16,7 % in 1997, adica de aproape 1,7 ori fata de cantitatea din anul 1992.

Tabelul nr. 8: Structura productiei de energie electrica in centralele termoelectrice, pe categorii de combustibil utilizat

Consumul specific brut de combustibil pentru producerea energiei electrice in centralele termoelectrice in anul 1998 este dat in Tabelul nr. 9.

Tabelul nr. 9: Consumul specific brut de combustibil pentru producerea energiei electrice in centralele termoelectrice in anul 1998

Datele din Tabelul nr. 9 evidentiazǎ consumuri specifice de combustibil ridicate. Datorita echipamentului uzat fizic si moral, precum si a exploatarii defectuoase, energia electrica si termica sunt generate cu randamente scazute, costuri ridicate si cu un impact considerabil asupra mediului.

Majoritatea grupurilor au o putere unitara mai mare de 100 MW si aproape jumatate din grupuri au o vechime mai mare de 20 de ani. In Tabelul 1.7 este data puterea instalata in anul 1998 in termocentralele in functie de vechimea echipamentelor.

Tabelul nr. 10: Puterea instalata in termocentrale in anul 1998 fata de vechimea echipamentelor

Puterea instalata in centralele electrice, la nivelul anului 2000, era de 16630 MW, structurata astfel(Fig.1.1): 

- centrala nucleara de la Cernavoda: 705 MW;

- centrale hidroelectrice: 5402 MW;

- centrale termoelectrice: 10523 MW.

Aproape 75% din totalul puterii instalate se produce in termocentrale aflate in functiune, restul aflandu-se in conservare.

Productia de electricitate in anul 2000 a fost de 53862 GWh, distribuita astfel:

- C.N.E. Cernavoda:     5446 GWh (10%);

- C.H.E.: 14852 GWh (27,6%);

- C.T.E.: 31314 GWh (58,2%), din care:

- pe carbuni, 20354 GWh;

- pe hidrocarburi,10960 GWh;

- alte surse: 2250 GWh (4,2%).

Consumul de electricitate a fost de 52552 GWh (restul pana la 53862 GWh fiind pierderi), importul de electricitate a fost de 767 GWh, iar productia totala de caldura, pentru cele 8420000 de apartamente conventionale medii, a fost de 115817 TJ.

Asa cum arata Figura 1.2, productia de energie termica in centralele termoelectrice, in anul 1999, era structurata astfel: 21,7% pe carbune, 35,7% pe pacura; 41,6% pe gaze naturale; 1,0% pe resurse energetice regenerabile.

Figura 1.2: Energia termica produsa in anul 2000

Din totalul consumului de combustibil in centralele termoelectrice 63,2 % a fost folosita pentru producerea energiei electrice si 38,8% pentru producerea energiei termice (Figura 1.3 ).

Figura 1.3: Consumul de combustibil pentru producerea energiei si termice in anul 2000

Consumul de combustibil pentru producerea energiei electrice si termice in centralele termoelectrice, structurat pe tipuri de combustibil, este dat in Figura 1.4:

Figura 1.4: Structura pe tipuri a consumului de combustibil pentru producerea energiei electrice si termice

In ciuda scaderii productiei totale de energie termica, cantitatea de caldura furnizata populatiei creste in perioada 1995- 2000. Avand in vedere structura agentilor termici (16,5 % abur si 83,5 % apa fierbinte), se observa o importanta scadere a procentului de abur, ca rezultat al scaderii cererii de energie termica de cǎtre principalelor platforme industriale.

In prezent, se desfasoara 5 proiecte, cu sprijin financiar extern, de reabilitare a unor termocentrale si centrale electrice de cogenerare, pentru grupuri de 100 - 330 MW, in acestea fiind inclusa si trecerea cazanelor de la functionarea pe lignit la cea pe huila.

3 Masuri de reducere a impactului asupra mediului pentru termocentrale si centrale electrice de cogenerare

Principalele initiative in acest sens sunt urmatoarele:

• scoaterea din exploatare a grupurilor cu vechime mare si reabilitarea acestora
• cresterea ponderii producerii energiei electrice si termice in cogenerare;
• trecere de pe lignit pe huila la cazanele de 420 t/h abur;
• monitorizarea emisiilor de poluanti in atmosfera prin aparatura proprie;
• controlul emisiilor in zona de influenta a depozitelor de zgura si cenusa;
• implementarea in sucursalele Termoelectrica a modelului de calcul EMPOL (pentru inventarierea emisiilor) si a modelului de calcul DISPOL (pentru calculul si reprezentarea grafica a dispersiei poluantilor in vecinatatea termocentralelor);
• cresterea eficientei electrofiltrelor si reducerea emisiilor de CO prin optimizarea proceselor de ardere;
• experimentarea procedeelor de peliculizare a suprafetelor haldelor de zgura si cenusa folosind suspensii de bitum;
• elaborarea tehnologiilor de recultivare cu flora specifica a haldelor abandonate;
• perfectionarea managementului deseurilor industriale.

4 Strategii si politici energetice in Uniunea Europeana

1. Politicile energetice si Uniunea Europeana

La origini, integrarea europeana a inceput cu cooperarea din motive de energie. In 1952, prin Tratatul de la Paris, Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg au stabilit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (ESC), tratat care a expirat in 2002. Aceleasi sase tari au initiat crearea Comunitatii Europene a Energiei Atomice (prin Tratatul Euratom), cu intentia de a favoriza dezvoltarea comerciala a centralelor nucleare.

Datorita refuzului guvernelor de a renunta la suveranitatea nationala in acest important sector strategic, Uniunea Europeana nu a dus la o politica a energiei. Intr-adevar, in afara problemelor carbunelui si a energiei, Uniunea Europeana nu a avut niciodata o baza legala solida prin care sa promoveze alte masuri de politica a energiei. Este de notat ca nu exista nici un capitol al Tratatului Uniunii Europene care sa declare rolul Uniunii Europene in politica energetica, astfel incat politicile energetice in Uniunea Europeana sunt inca foarte mult sub controlul Statelor Membre.

In timp, Uniunea Europeana a dezvoltat o multime de masuri de politica energetica. Uniunea Europeana are un mandat puternic privitor la politica de protectie a mediului si totodata de armonizare a standardelor si regulilor care sunt esentiale pentru operarea intr-o piata comuna. Aceste mandate au fost folosite intens la influentarea politicii energetice, spargand autonomia guvernelor nationale, asa de mult, incat mandatul nu prea puternic pe care Uniunea Europeana il are in termeni de politici energetice structurale sa-i permita sa emita documente politice si sa furnizeze fonduri pentru dezvoltarea si demonstrarea tehnologiilor energetice.

A fost prima recunoastere ca sustinerea initiativelor de politica energetica ar putea fi necesare in sectorul energetic cand, in 1973, socul petrolului a condus la necesitatea de a reduce dependenta de petrol si de a atenua impactul viitoarelor crize de oferta de petrol. Aceasta a dus la cateva directive si in 1974 Statele Membre au adoptat o rezolutie a Programului Comunitar pentru folosirea rationala a energiei, care in anii urmatori a facut posibila dezvoltarea politicilor de conservare a energiei. Un program de cercetare si dezvoltare a economisirii energiei si a surselor alternative de energie a fost stabilit de Comunitate in 1975 si mai tarziu in 1979 a fost infiintat un program de sustinere a proiectelor demonstrative.

In 1980 Comunitatea a decis asupra obiectivelor politicii energetice care s-au presupus a fi realizate pana in 1990. Acestea includ:

intreruperea legaturii dintre cresterea economica si rata de crestere a consumului de energie;

reducerea consumului de petrol astfel incat acesta sa nu reprezinte mai mult de 40% din cererea de energie;

cresterea utilizarii combustibililor solizi si a energiei nucleare pentru generarea electricitatii;

folosirea surselor de energie regenerabila;

dezvoltarea unei politici de pret a energiei in concordanta cu obiectivele comunitatii.

Pe cind aceste obiective au inceput sa dea nastere unei politici coerente, in 1983 Consiliul European de Ministri a facut o declaratie oficiala necesara identificarii unor obiective viitoare comune. Aceasta declaratie a fost transpusa in politica prin Rezolutia Consiliului in 1986, care a stabilit obiective numeroase de politica energetica pentru 1995. Garantarea ofertei si a stabilitatii pretului sunt principalele trasaturi si au fost detaliate obiective sectoriale pentru 1995.

Acestea includ:

realizarea cresterii cu 20 % a intensitatii energiei (raportul cerere de energie finala la PIB );

pastrarea consumului de petrol scazut la aproape 40% din consumul de energie si prin urmare importurile nete de petrol sa reprezinte mai putin de o treime din totalul energiei consumate;

mentinerea cotei de gaze naturale;

promovarea consumului de carburanti solizi astfel incat cota acestora sa sporeasca, reducand cota de petrol in producerea de electricitate la mai putin de 15 %;

cresterea substantiala a utilizarii noilor surse de energie regenerabila.

Este inca mult criticat faptul ca numai jumatate din nivelul de crestere a intensitatii energetice a fost realizat. Vina a cazut partial pe scaderea pretului petrolului din 1986, care a condus la schimbari in conditiile economice si a pietei energiei.

Tratatul de la Maastricht a Uniunii Europene, adoptat in 1992, chiar daca nu are un capitol specific pentru energie, recunoaste necesitatea desfasurarii unor actiuni si includerea unor prevederi care ar duce in principal aproape de o piata comuna a energiei:

tarife, cote si alte forme de restrictie care sunt interzise pentru comertul intracomunitar;

controale de conduita ale monopolurilor de stat de natura comerciala, in particular in privinta drepturilor exclusive de comert si transport;

regulile competitiei au fost dezvoltate cu scopul sa interzica politicile de stabilire a preturilor si de impartire a pietelor si utilizarea unei pozitii dominante pentru controlul acestora;

ajutorul statului, atat pentru intreprinderile private si publice ar putea fi examinat de Comisie in concordanta cu pretul energiei si cu termenii conform carora se furnizeaza fondurile de investitii pentru oferta de energie.

In multe tari industriile energetice sunt structurate ca monopoluri nationale de stat si al treilea articol este semnificativ indeosebi pentru tarile in perioada de pre-aderare unde intreprinderile de stat sunt de asemenea supuse acestor reguli. Monopolurile existente in industria de furnizare a electricitatii si gazelor naturale in multe tari ale Uniunii Europene ar putea fi privite ca anti-competitive. Luand in considerare ca furnizarea de servicii de monopol s-a facut inainte de necesitatea respectarii prevederilor Tratatului, articolul stipuleaza ca acolo unde monopolul ar putea inlatura orice posibila competitiei, Tratatul si legile competitiei trebuie sa fie aplicate. Totodata, deciziile Comisiei Europene si Curtea Europeana de Justitie au sustinut scutirea acestor industrii de la regulile care guverneaza furnizarea de servicii publice. Comisia a lucrat sa defineasca mai clar obligatiile serviciilor publice pentru industriile ofertante de energie.

Tratatul Uniunii Europene solicita in plus ca politica Uniunii sa tinteasca "la un alt nivel de protectie", la remedierea distrugerilor mediului la sursa si sa se bazeze pe actiuni de prevenire si pe plata poluarii. Mandatul pe mediu al Uniunii Europene este prevazut mai mult in Programul de Actiune Comunitara pentru Mediu (numit "Pentru Durabilitate") care este al cincilea din seria programelor de actiune de mediu si acopera perioada 1992 - 2000. La fel de bine ca promovarea dezvoltarii durabile, programul accentueaza nevoia unei legislatii complementare prin folosirea instrumentelor de piata pentru schimbarea comportamentului de distrugere a mediului. Pe deasupra el identifica energia ca fiind unul dintre cele cinci domenii prioritare prin care consideratiile de mediu trebuie pe deplin integrate in toate propunerile de politici viitoare.

O Carta Alba a Politicii Energetice a Uniunii Europene ("Politica energetica a Uniunii Europene", Carta Alba a Comisiei Europene, 1996) a fost in final aprobata de Comisie in decembrie 1995. Ea stabileste principalele obiective si anume: competitivitate, garantarea alimentarii, protectia mediului.

Instrumentele cheie de atingere ale acestor obiective sunt:

liberalizarea pietei;

transparenta pretului;

eficienta energetica;

interconectari.

Carta Alba subliniaza ca "integrarea pietei este un factor determinant in politica energetica a Comunitatii". In scopul de a asigura miscarea libera a bunurilor si reducerea distorsiunilor competitiei, Uniunea Europeana are ca obiectiv alinierea principalelor legislatii internationale. Problema subsidiaritatii reprezinta totodata, cea mai mare dificultate in armonizarea legislatiei. In cazul energiei, armonizarea taxelor pentru energie este impotriva dorintei multor state membre care doresc sa-si pastreze dreptul suveran de a folosi taxele pentru a-si creste veniturile in modul pe care il considera potrivit.

Un alt obiectiv important al Uniunii Europene este acela de a reduce inegalitatile economice si sociale dintre diferite regiuni. Energia este vazuta ca avand un rol important de jucat, iar masurile de politica energetica, programele si fondurile pot ajuta regiunile defavorizate. Acestea includ intarirea infrastructurii energetice folosindu-se fonduri ale Uniunii Europene in primul rand pentru retelele de energie trans-europene.

Sustinerea programelor de cercetare si dezvoltare tehnologica este vazuta ca un alt element cheie al politicii de energie al Uniunii Europene. Sustinerea este facuta pentru un numar de programe de cercetare si dezvoltare tehnologica cum ar fi:

energie regenerabila,

promovarea utilizarii rationale a energiei,

reducerea emisiilor,

diseminarea tehnologiei,

siguranta nucleara, managementul eliminarii reziduurilor,

fuziunea nucleara.

Masurile de imbunatatire a instrumentelor de piata sunt prezentate in continuare, la o scara redusa, prin sustinerea programelor SAVE si ALTENER.

2 Cooperarea Uniunii Europene cu Europa Centrala si de Est in sectorul energetic

Din 1989, tari ale Europei Centrale si de Est au devenit eligibile pentru a fi asistate de Uniunea Europeana pentru ca ele "s-au angajat catre democratie si catre restructurarea economiilor lor pe baza principiilor economiei libere de piata" (EC Information Energy Europe, EC - DGXVII, martie 1994). Asiatenta comisiei europene in sectorul energetic in tarile CEE a fost canalizata in principal catre programul PHARE, dar si prin programe de energie specifice de cooperare cum este Programul International de Cooperare Energetica (SYNERGY) si programul pentru promovarea tehnologiei energetice in Europa (THERMIE). Programul multi-national PHARE pentru energie isi propune sa sustina crearea unui mod de abordare mai coerent a formularii programelor ce se adreseaza mai mult problemelor supra-nationale, cum ar fi interconectarea retelelor de energie, programe de infratire si pregatire si probleme de mediu si energie (PHARE - O evaluare partiala, EC, iunie 1997).

Programul SYNERGY sustine proiecte cum ar fi dezvoltarea politicilor energetice, managementul energetic, dezvoltarea institutionala si programe de reducere a consumului de energie. Prevederile programului THERMIE pot fi folosite pentru introducerea si promovarea tehnologiilor inovatoare si pentru sustinerea infrastructurii in toate tarile Europei Centrale si de Est. Alte instrumente cheie ale Uniunii Europene de cooperare cu tarile Europei Centrale si de Est includ imprumuturi prin tratatul Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, tratatul Euratom, si de la Banca Europeana de Investitii.

Relatiile Uniunii Europene cu tarile CEE in sectorul energetic sunt guvernate de Tratatul Carta Energiei si de intelegeri bilaterale. In plus, intelegerile Uniunii Europene au fost semnate de noua tari (Tarile Baltice, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, Romania, Bulgaria, Slovenia si Albania).

3 Strategii de pre-aderare in sectorul energetic

De la Consiliul Europei de la Copenhaga (iunie 1993), relatiile Uniunii Europene si cooperarea cu tarile asociate vizeaza primirea de noi membri. Trasatura esentiala a strategiei de pre-aderare este "pregatirea progresiva a tarilor CEE pentru piata interna de energie sustinuta de o serie de masuri conexe cum ar fi dezvoltarea Retelelor Trans-Europene" (EC, Energy Cooperation between the EU and Central and Eastearn Europe in the Non-Nuclear Field).

Programele nationale pentru adoptarea aquis-ului comunitar, prezentate de fiecare tara candidata, au stabilit agenda de prioritati si obiectivele intermediare. Evaluarile progreselor inregistrate la finalul anului 1998 comparabile cu prioritatile declarate in intelegerile parteneriatului de aderare, vor avea legatura cu fondurile si asistenta financiara pentru fiecare tara.

Initiativa Central Europeana (CEI ) reprezinta interesele tarilor Europei Centrale de apropiere de Uniunea Europeana. Grupul de lucru pentru Energie din CEI se ocupa de o larga paleta de probleme energetice, incluzand armonizarea politicilor de energie, indepartarea barierelor de comert, cresterea sigurantei si integrarea tarilor CEE in retelele de energie europene.

Comisia Europeana considera ca sectorul energetic este cheia restructurarii economice a Europei Centrale si de Est. Principalele trasaturi ale strategiilor tarilor CEE pentru pre-aderare in sectorul energetic includ:

crearea conditiilor pentru o economie de piata;

imbunatatirea eficientei energetice si energiei regenerabile;

stabilirea alimentarii cu energii sigure si credibile;

liberalizarea pietei de energie.

Mai mult, Carta Alba a Politicii Energetice a Comunitatii Europene exprima ca in conformitate cu strategia de pre-aderare "actiuni specifice ca promovarea principiilor pietei interne de energie, armonizarea legislatiei si standardelor, retelele, eficienta energiei etc., vor fi promovate activ".

Comisia Europeana accentueaza ca investitiile vor fi solicitate pentru "dezvoltarea retelei, cresterea sigurantei nucleare (prin imbunatatirea centralelor nucleare existente sau constructia altora), indepartarea deseurilor nucleare, cresterea eficientei energetice si implementarea standardelor de mediu (incluzand adaptarea rafinariilor, centralelor energetice si a sectorului de carbune), constituirea stocurilor de securitate de petrol si gaze, restructurarea sectoarelor de gaz si electricitate si evaluarea consecintelor sociale si regionale datorate inchiderii minelor de carbune, sisturi bituminoase si uraniu." (Agenda 2000: pentru o Uniune mai puternica si mai larga). Se completeaza ca "volumul investitiei va trebui sa apara din sectorul privat ca si din surse publice nationale si internationale".

Tabelul nr 11: Masuri pentru oferte sigure de energie

Tabelul nr 11 prezinta masurile generale care sunt in vigoare (marcate **), sau sunt in plan (marcate cu *- pentru un orizont scurt de timp si *** -pentru un orizont lung de timp, fara un calendar stabilit ) in vederea asigurarii unui nivel acceptabil de securitate a ofertei in acord cu standardul Uniunii Europene.

Cerintele se vor localiza pe stocurile de petrol, care sunt importante datorita legaturilor directe cu principiile solidaritatii Uniunii Europene in situatie de criza. Restructurarea sectorului combustibililor solizi poate ridica probleme in multe tari cu privire la ajutoarele din partea statului. In final, si lipsa unor sisteme adecvate de colectare a datelor privind sectorul energetic in tarile candidate, poate pune probleme politicii energetice a Uniunii Europene".

Comisia isi contureaza pozitia curenta privind aderarea si mediul in documentul sau "Ghid de aproximare a legislatiei de mediu a Uniunii Europene". Acesta cuprinde 70 de directive si 21 de reguli care inlocuiesc legislatia de mediu a Uniunii Europene la care noii membri vor trebui sa-si alinieze legislatia nationala si practicile administrative. Comisia a stabilit ca "in timp ce adoptarea regulilor si standardelor de mediu ale Uniunii sunt esentiale, nici una dintre tarile candidate nu se poate astepta sa satisfaca intru-totul aquis-ul in viitorul apropiat, tinand cont de problemele actuale de mediu si de nevoia de investitii masive". Tarile candidate vor avea nevoie sa negocieze fiecare parte a aquis-ului pe care li se va permite sau nu sa-l intarzie. Pentru ca tarile candidate nu sunt capabile sa faca investitiile necesare, Comisia a decis sa reorienteze programul PHARE de asistenta pentru pre-aderare.

In total, asistenta pentru pre-aderare la Uniunea Europeana in perioada 2000-2006 este de 21 miliarde euro. Aproximativ 7 miliarde euro pentru perioada 2000-2006, sau un miliard pe an este dedicat asistentei de mediu. Chiar si acest nivel de finantare reprezinta numai 5 % din necesarul estimat. Se asteapta ca investitii interne si internationale atrase in special din sectorul privat sa fie mobilizate pentru sprijinirea strategiilor ce fac posibila alinierea graduala la aquis-ul Uniunii Europene. Comisia solicita ca strategii nationale de aliniere realiste pe termen lung sa fie proiectate si incorporate in tratatele de aderare. Este important ca toate noile investitii din tarile candidate sa se conformeze standardelor Uniunii Europene.

5 Tratatul Carta Energiei

Principalele prevederi ale tratatului

Ideea pentru o Comunitate a Energiei a aparut la sedinta Consiliului European de la Dublin, in 25 iunie 1990. Negocierea a avut loc in a doua jumatate a anului 1991 si a implicat toate tarile Europene, inclusiv din Europa Centrala si din Est si din fosta Uniune Sovietica. Pe 17 decembrie 1991, la Conferinta speciala tinuta la Haga (peste 50 de tari), Comunitatea europeana a semnat si a acceptat obiectivele si principiile declarate in Carta. Aceste obiective privesc cresterea securitatii alimentarii, maximizarea eficientei productiei, conversia, transportul si distributia energiei, cresterea sigurantei si minimizarea problemelor de mediu.

Pentru realizarea acestor obiective este necesara implementarea a patru principii:

principiul suveranitatii statului si a suveranitatii asupra resurselor naturale;

principiul nediscriminarii;

principiul valorii de piata;

principiul minimizarii problemelor de mediu.

Spre deosebire de Carta, care este o declaratie politica de intentii, Tratatul intentioneaza sa fie legal obligatoriu si sa creeze drepturi si obligatii pentru toate partile din contract. In plus, partile contractante incearca sa negocieze in paralel doua Protocoale sectoriale pentru eficienta energetica si siguranta nucleara.

Tratatul stipuleaza ca materialele si produsele energetice comercializate intre partile contractante se vor supune prevederilor GATT (Acordul General pentru Tarife si Comert) si instrumentelor aferente, chiar daca unele parti contractante nu sunt parte GATT. Cu privire la partile ne-membre GATT, Tratatul stipuleaza aplicarea regulilor GATT mutis mutandi. Totodata, Tratatul recunoaste suveranitatea statului asupra resurselor naturale si partile contractante se angajeaza ele insele sa faciliteze accesul la resurse, prin urmare, sa pastreze regulile de transparenta si nediscriminare privind explorarea, dezvoltarea si achizitia resurselor de energie. Tratatul va facilita totodata accesul pe piata a tuturor partilor contractante, luand in considerare necesitatea de a permite instrumentelor pietei sa actioneze liber si sa stimuleze competitia.

Pe langa reglementarile de comert, tratatul garanteaza ca tarile si investitorii pot tranzita tari terte pentru exportarea energiei lor. In acest sens, Tratatul stipuleaza ca fiecare tara trebuie sa se preocupe pentru a lua masurile necesare care sa faciliteze un asemenea tranzit si in particular sa interzica intreruperea fluxului de energie in eventualitatea unei dispute referitoare la termenii si conditiile de tranzitare pana cand nu se gaseste o solutie amiabila de rezolvare, sau se da un verdict al justitiei.

Promovarea si protejarea investitiilor tind sa sustina investitiile si sa stabileasca standardele de tratament pentru investitorii straini. El obliga partile semnatare sa incurajeze si sa creeze conditii stabile, echitabile, favorabile si transparente pentru ca investitorii straini sa faca investitii in acele zone.

De la data semnarii, partile semnatare se obliga sa trateze investitorii straini cel putin cum trateaza companiile nationale sau interne, sau investitori din faza de dupa investitie cand are loc exploatarea.

Pentru faza de preinvestitie, implementarea principiului de tratare nationala se va organiza in doua etape:

prima etapa - investitiile din faza de preinvestitie vor primi acelasi tratament ca si pentru investitiile nationale, sau chiar mai bun;

a doua etapa (trei ani sau mai mult de la data semnarii) - toate partile semnatare se vor angaja sa extinda prevederile tratamentului national de la faza de preinvestitii, pe baza unor prevederi legale obligatorii.

Disputele pot fi impartite intre partile contractante si disputele dintre un investitor si o parte contractanta. Mecanismele de reglementare a disputelor, care sunt foarte bine definite in comparatie cu prevederile altor tratate stabilesc solutii finale si obligatorii pentru multe dispute.

Tratatul prevedea ca in momentul in care au fost semnate si ratificate toate prevederile, acestea nu se vor aplica imediat si in acelasi fel tuturor tarilor semnatare. Tarile in tranzitie care au nevoie de timp pentru a se adapta la rigorile economiei de piata li se acorda prevederi tranzitorii. Durata acestor masuri tranzitorii va fi mentinuta cat mai scurt timp posibil. Data tinta pana cand se poate intinde aceasta perioada de tranzitie este 1 iulie 2007. Tratatul se aplica numai materialelor si produselor energetice, el intrand in vigoare cand cele 30 de tari semnatare il vor ratifica. Intre timp, prevederile se aplica de la data semnarii in 17 decembrie 1994 asa cum stabilesc: constitutia, legile si reglementarile tarilor semnatare.

In mai 1998, tarile au ratificat acest protocol.

6 PHARE

PHARE este un program de granturi acordat de Uniunea Europeana pentru sustinerea restructurarii economiilor din CEE. In sectorul energetic, proiectele de tara sunt concentrate pe Asistenta Tehnica pentru dezvoltarea politicilor in sectorul energetic, restructurarea serviciilor publice si pregatire. Programul multi-national s-a concentrat pe studii pentru interconectare a retelelor de electricitate si gaze, dezvoltarea politicilor energetice de dialog, pregatire si scheme de infratire.

Activitatile initiale ale programului PHARE s-au concentrat pe legislatie, reglementari, economisirea energiei si transparenta pretului. Mai tarziu interesul s-a mutat catre restructurarea si orientarea spre piata a companiilor de energie. Din 1994 o componenta majora a programului a devenit armonizarea cu legislatia Uniunii Europene in contextul strategiei de preaderare.

O evaluare a Comisiei Europene a programului PHARE stabileste ca: "Programul PHARE s-a concentrat pe reorganizarea sectorului, cum ar fi eficienta energetica, inclusiv constientizarea publicului pe probleme de economisire a energiei, pe proiectele demonstrative de energie regenerabila si pe dezvoltarea institutionala, inclusiv munca substantiala pentru stabilirea unui cadru legal. Componenta de energie din programul PHARE este in crestere, 15% din buget fiind destinat pentru retelele trans-europene. PHARE a finantat programe de imbunatatire a centralelor nucleare in Bulgaria, Ungaria, Cehia si Slovacia, ca si promovarea diversificarii sectorului energetic. Programul PHARE 'Cross Border Plan' complementar s-a concentrat pe dezvoltarea retelelor de cooperare in regiunile invecinate dintre tarile CEE si Uniune.

Noul program PHARE cu un buget anual de 1,5 miliarde ECU, va ramane principalul instrument financiar de pregatire a tarilor candidate. Prioritatile cheie vor fi intarirea capacitatii administrative si juridice prin dezvoltarea institutionala (30 %) si investitiile de sustinere a adoptarii si aplicarii aquis-ului (70 %).

7. SYNERGY

Programul International de Cooperare in Energie, cunoscut ca SYNERGY, tinteste sa intareasca rolul comunitatii internationale in sectorul energetic.

Programul are doua prevederi principale:

ajutor pentru planificare energetica la nivel national si regional;

asistenta organizationala pentru implementarea politicilor energetice, in particular prin dezvoltarea institutiilor (centre pentru energie) responsabile de implementarea politicilor energetice pe termen mediu si lung.

Programul SYNERGY  in Europa Centrala si de Est are ca scop "ajutarea proiectelor specifice care pot produce efectul de multiplicare, in particular preocupate de politica energetica si de adoptarea principiilor si prevederile compatibile cu Carta Energiei Europene". Programul urmareste de asemenea coordonarea proiectelor PHARE si THERME in sectorul energetic in CEE ( Informatia Energiei in Europa, EC - DG XVII, martie 1994 ).

Urmatoarele tipuri de actiuni sunt date ca prioritati:

stabilirea unui cadru legal corespunzator sectorului energetic;

stabilirea si dezvoltarea institutiilor care vizeaza implementarea politicilor de energie pe termen mediu si lung;

proiecte adiacente in domenii insuficient acoperite de alte programe ale Comunitatii;

pregatirea si masuri aditionale de imbunatatire a rezultatelor tuturor proiectelor ce au legatura cu domeniul energetic si realizate de Comunitate in regiune.

Exemplele de proiecte realizate includ:

a)     a)programe de pregatire pentru persoane cu atributiuni in domeniul planificarii energetice;

b)     b)    seminarii despre energiile alternative si regenerabile;

c)     c)asistenta tehnica pentru Ministerele Energiei in unele tarile CEE

Asistenta a fost modesta la aproximativ 1 milion ECU in 1990 si 1991, 1,9 milioane ECU in 1992 si 3 - 4 milioane ECU in 1993, 1994 si 1995.

8 Retelele de energie trans-europene

Programul Retea de Energie Trans-Europeana (Trans-European Energy Network) furnizeaza fonduri si sprijin pentru infrastructura de gaze si electricitate de inalta tensiune.

Programul are urmatoarele prioritati:

Electricitate - conectarea si imbunatatirea in interiorul retelelor izolate, imbunatatirea interconectarii intre statele membre, imbunatatirea conectarilor cu tarile membre asociate si stabilirea sau imbunatatirea interconexiunii cu alte tari;

Gaze naturale - introducerea de gaze naturale in noi regiuni; conectarea retelelor de gaze izolate sau separate; cresterea capacitatii de transport, receptie si stocare pentru gaze naturale lichefiate; cresterea capacitatii de stocare subterana si constructia de noi conducte de transport, sau cresterea capacitatii conductelor.

Comisia Europeana considerǎ ca de Retelele de Energie Trans-Europene vor beneficia tari din afara Comunitatii Europene prin:

accesul la resursele de energie si diversificarea ofertei;

cresterea functionarii retelelor de energie;

venituri din exportul de produse si servicii energetice;

contributia la stabilitatea politica a reformelor economice.

accesul la resursele energetice si diversificarea ofertei;

scaderea presiunii asupra pretului energiei prin competitie;

integrarea tarilor candidate;

cooperarea industriala si comerciala;

coeziunea sociala si economica intr-o arie geografica mai larga.

9 INTERREG

In februarie 1994, comisia a decis sa intemeieze o initiativa a Comunitatii interesata de retelele de cooperare intre vecinatati si selectarea retelelor de energie, INTERREG II, pentru a se ocupa de programele INTERREG siREGEN.

Primul program INTERREG a fost introdus in 1990, pentru accelerarea integrarii zonelor interne de frontiera intr-o singura piata interna si pentru reducerea izolarii zonelor externe de frontiera. Acest program a fost aplicat pentru zonele de frontiera din regiunile din Obiectivul 1 (cele mai putin dezvoltate), Obiectivul 2 (regiuni in declin industrial) si Obiectivul 5(b) (zone rurale in declin), definite ca un rezultat al Fondurilor Structurale ale Comunitatii.

INTERREG II are ca scop asistarea zonelor de frontiera atat a celor interne, cat si a celor externe Uniunii Europene pentru rezolvarea problemelor speciale care apar datorita relativei izolari in economiile nationale si in cadrul Uniunii ca un intreg; tinteste promovarea crearii si dezvoltarii retelelor transfrontaliere si asistenta ajustarii zonelor frontierelor externe conform noului val al acestora ca zone de frontiera intr-o piata unica, integrata.

Luand in considerare cooperarea trans-frontaliera, intelegerea geografica a INTERREG II acopera toate zonele de-a lungul vecinatatilor interne si externe ale Comunitatii si a regiunilor maritime stabilite. Nu este nici o prevedere generala pentru cooperarea interregionala in afara zonelor de frontiera. Formele de asistenta sunt imprumuturile, granturile si asistenta tehnica pentru pregatirea si organizarea programelor.

Luand in considerare activitatile asociate sectorului energetic in zona cooperarii transfrontaliere, masurile eligibile includ:

prevederea alimentarii locale cu gaze si electricitate in zonele de granita;

dezvoltarea resurselor de energie regenerabila;

programe pentru utilizarea rationala a energiei;

masuri in domeniul de complementare a dezvoltarii Retelelor Trans-Europene, astfel incat regiunile de frontiera sa beneficieze integral de aceste retele.

INTERREG II are ca scop sa completeze selectia retelelor de energie si sa faca legaturile cu retelele europene mai largi.

Programul INTERREG II si proiectele sunt finantate de Statele membre si de Comunitata europeanǎ. Imprumuturi de la Banca Europeana de Investitii si de la Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului pot fi disponibile. Activitatile de-a lungul frontierelor pot fi asistate de PHARE in tarile CEE situate la frontiera externa a Uniunii Europene. Contributia totala a Fondurilor Structurale ale Comunitatii prin INTERREG II in perioada 1994-1999 a fost de 2,9 miliarde euro, din care aproximativ 2,4 miliarde au fost alocate cooperarii trans-frontaliere, inclusiv cooperarea trans-frontaliera in domeniul energiei.