|
|
|
VALORILE MOBILIARE PRIMARE
Actiunea este un instrument financiar negociabil si transferabil ce reprezinta o fractiune din capitalul social al emitentului. Aceasta confera detinatorului dreptul de proprietate asupra unei parti din patrimoniul emitentului.
Din definitia precizata anterior rezulta ca actiunea are urmatoarele caracteristici:
este un titlu fin negociabil si transferabil, permitandu-i detinatorului sa-l transforme in lichiditati (bani) atunci cand doreste acest lucru;
este o fractiune din capitalul social al emitentului. Aceasta caracteristica ii confera detinatorului statutul de actionar si implicit dreptul de proprietate asupra unei parti din patrimoniul emitentului;
este indivizibila, ceea ce inseamna ca un detinator de actiuni nu poate vinde jumatate sau o fractiune din aceasta. Cu toate acestea legislatia permite divizarea, splitarea actiunilor de catre emitent, prin hotararea Adunarii Generale a Actionarilor. De regula acest lucru se realizeaza pentru cresterea lichiditatii actiunilor ajunse la un curs de piata ridicat.
Tipologia actiunilor
Dupa forma de prezentare actiunile pot fi:
materializate - acestea iau forma unor hartii de valoare.
dematerializate - se prezinta sub forma unor inscrisuri in cont pe suport de hartie sau mai nou pe suport magnetic. Detinatorul actiunilor respective probeaza posesia acestora printr-un extras de cont eliberat de un registru al actionarilor special autorizat sau de catre emitent.
Dupa modelul de identificare al posesorului:
nominative - precizeaza numele si datele de identificare ale posesorului. Pot sa fie materializate sau dematerializate;
la purtator - proprietatea asupra lor se dovedeste prin posesie. Acestea pot sa fie numai materializate.
La inceput toate actiunile au fost nominative, materializate. Acestea aveau insa un mare dezavantaj legat de costul de emisiune si tranzactionare. Odata cu dezvoltarea burselor si cresterea volumului tranzactiilor au inceput sa se emita actiuni la purtator, materializate, reducandu-se astfel substantial costul de emisiune si de tranzactionare. Totusi, acestea aveau un mare dezavantaj legat de riscul pierderii, distrugerii sau furtului. De aceea, in prezent, marea majoritate a actiunilor sunt nominative, dematerializate. Costul de tranzactionare si emisiune al acestora este minim deoarece presupune doar schimbarea in registrul actionarilor a datelor de identificare a proprietarului. De asemenea, se reduce sau chiar se elimina riscul de distrugere, pierdere si furt.
In functie de stadiul ocupat in cadrul ciclului de viata, actiunile comune pot fi:
actiuni autorizate - reprezinta numarul total de actiuni pe care le poate emite un emitent. Prin hotararea Adunarii Generale a Actionarilor acest numar se poate majora. In prezent marea majoritate a societatilor din tara noastra nu mai precizeaza in actele constitutive numarul actiunilor autorizate;
actiuni neemise - reprezinta actiunile care pot fi emise de societate pana la epuizarea actiunilor autorizate. Reprezinta "rezerva" de actiuni a firmei, cu care se poate majora capitalul social;
actiuni puse in vanzare - reprezinta actiunile emise de societate, dar care nu au intrat in posesia investitorilor si pentru care nu se platesc dividende;
actiuni aflate in circulatie - sunt cele emise si subscrise de actionari (au intrat in posesia investitorilor), pentru care emitentul plateste dividende;
actiunile de trezorerie - sunt cele rascumparate de catre emitent de pe piata. Pentru acestea nu se mai platesc dividende.
O societate isi poate rascumpara actiunile de pe piata in urmatoarele conditii:
daca Adunarea Generala a Actionarilor a aprobat acest lucru;
daca s-au alocat fonduri speciale pentru achizitia respectiva. Fondurile nu trebuie sa provina din rezervele legale ale societatii;
daca totalul actiunilor de trezorerie nu depaseste numarul maxim de actiuni pe care o societate le poate rascumpara, conform legislatiei in vigoare. In tara noastra numarul actiunilor de trezorerie nu trebuie sa depaseasca 10% din totalul actiunilor emise;
daca actiunile care urmeaza sa fie rascumparate sunt subscrise si integral varsate.
In functie de drepturile conferite detinatorilor, actiunile pot fi:
comune sau ordinare
preferentiale
Actiunilor comune sunt primele actiuni emise de catre un emitent in sensul ca la infiintare sau in momentul in care o firma se transforma in societate pe actiuni, aceasta are dreptul sa emita doar acest tip de actiuni. Principalele drepturi pe care le are un actionar care detine actiuni comune sunt:
dreptul de proprietate asupra unei parti din patrimoniul emitentului;
dreptul de negociere si transfer al actiunilor respective;
dreptul la dividende;
dreptul la vot - fiecare actiune comuna confera posesorului un vot in Adunarea Generala a Actionarilor;
dreptul de a consulta situatiile financiar-contabile ale firmei emitente;
dreptul de a primi o parte din patrimoniul emitentului in caz de lichidare, proportional cu participatia actionarului respectiv la capitalul social si numai dupa ce s-au platit integral datoriile societatii emitente;
dreptul de preemtiune (dreptul de a achizitiona preferential, adica inaintea altei persoane fizice sau juridice neactionare actiunile nou emise) numai daca in prospectul de emisiune se prevede acest drept sau daca AGA voteaza ca pentru noile emisiuni de actiuni sa fie stipulat acest drept pentru actiunile vechi;
dreptul de a fi inscris in registrul actionarilor.
Actiunea preferentiala acorda detinatorului anumite drepturi suplimentare. Pe plan international in functie de drepturile suplimentare acordate actiunile preferentiale pot fi:
1. cu preferentialitate asupra dividendului
2. cu preferentialitate asupra dreptului de vot
3. cu preferentialitate asupra dreptului la lichidare
4. actiuni care combina in anumite masuri drepturile preferentiale mentionate.
1. Actiunile preferentiale cu preferentialitate asupra dividendului confera detinatorului dreptul de a incasa un dividend fix, platibil inaintea dividendului aferent actiunilor comune. Dividendul fix se stabileste prin prospectul de emisiune si poate fi exprimat in valoare absoluta sau ca procent din valoarea nominala a actiunii. In general aceste actiuni nu dau drept de vot posesorilor sau suspenda dreptul de vot cu privire la repartizarea profitului societatii emitente. In unele tari se limiteaza prin lege numarul maxim de actiuni preferentiale pe care le poate emite o societate. Aceste restrictii urmaresc protejarea intereselor actionarilor cu actiuni comune, deoarece in situatia in care actionarii cu actiuni preferentiale ar deveni majoritari, acestia ar putea vota tot timpul sa se repartizeze o suma din profitul net al societatii care sa permita doar plata dividendului fix. Astfel, actionarii cu actiuni comune nu ar mai incasa niciodata dividend.
2. Actiunile preferentiale cu preferentialitate pe drept de vot presupun acordarea unui numar suplimentar de voturi in Adunarea Generala a Actionarilor pentru fiecare actiune, conform prevederilor stipulate in prospectul de emisiune.
3. Actiunile preferentiale cu preferentialitate la lichidare da dreptul posesorului de a participa la repartitia patrimoniului societatii emitente, in caz de lichidare, inaintea detinatorilor de actiuni comune dar dupa ce s-au platit creditorii.
Cele mai raspandite actiuni preferentiale pe plan international sunt cele cu preferentialitate pe dividend. De aceea, in general atunci cand nu se precizeaza tipul de preferentialitate se considera ca aceasta este pe dividend.
In Romania ponderea actiunilor preferentiale in capitalul social nu trebuie sa depaseasca ¼.
Clauze speciale care se pot atribui actiunilor cu preferentialitate pe dividend
Motivul pentru care se emit actiuni preferentiale este de atragere a investitorilor ca sa cumpere actiunile nou emise, participand astfel la majorarea capitalului social si implicit la finantarea emitentului respectiv. In conditiile in care o societate este rentabila, aceasta nu emite actiuni preferentiale, deoarece cele comune (ordinare) sunt cerute de piata. Totodata actionarii vechi nu sunt interesati sa acorde noilor veniti drepturi suplimentare.
Pentru ca actiunile preferentiale sa fie si mai atractive sau pentru a proteja emitentul impotriva unor riscuri care apar pe piata, prin prospectul de emisiune se pot prevedea urmatoarele clauze suplimentare:
clauza de cumulativitate - permite detinatorului actiunii respective sa cumuleze dividendele pentru anii in care, datorita lipsei profitului acestea nu s-au platit. Aceasta clauza confera detinatorului un avantaj foarte important prin faptul ca i se garanteaza dividendul fix. Practic aceasta actiune este transformata intr-un instrument financiar cu venit fix garantat (un fel de obligatiune) cu precizarea ca in anumite conditii veniturile se pot amana;
clauza de rascumparare - este pusa in prospectul de emisiune pentru a proteja emitentul in situatiile in care emite actiuni preferentiale cu un dividend fix mare. Aceasta clauza permite societatii sa rascumpere actiunile respective la un pret prestabilit prin prospectul de oferta publica. Pentru a proteja investitorul, la emisiunea unor astfel de actiuni prin prospectul de emisiune se stabileste o anumita perioada minima in care societatea nu poate sa rascumpere actiunile respective. Decizia cu privire la momentul rascumpararii ii revine emitentului, bineinteles, cu respectarea prevederilor prospectului de emisiune;
clauza de convertibilitate - confera dreptul investitorului de a converti actiunile preferentiale convertibile cu actiuni comune la un raport de conversie specificat in prospectul de emisiune (ex. La un raport de conversie 2-1 rezulta ca la o actiune preferentiala convertibila se primesc 2 actiuni comune);
clauza de returnare - confera dreptul investitorului de a returna actiunea respectiva emitentului primind in schimb o anumita valoare precizata in prospectul de emisiune. Este o clauza simetrica cu cea de rascumparare. La aceasta decizia cu privire la momentul returnarii ii revine investitorului. Avantajul oferit este important deoarece garanteaza actionarului o valoare minima a actiunii;
clauza de variabilitate a ratei dividendului. Prin aceasta clauza dividendul poate fi legat de evolutia ratei medii a dobanzii pe piata sau de evolutia inflatiei. Spre exemplu se poate preciza in prospectul de emisiune ca rata dividendului "fix" este de doua puncte procentuale peste rata inflatiei. Aceasta clauza are menirea de a proteja atat interesele investitorului cat si pe cele ale emitentului de variatii importante ale inflatiei sau rentabilitatii depozitelor bancare. In conditiile in care o societate emitea actiuni preferentiale cu preferentialitate pe dividend in Romania in anii 1994-1997, cand rata inflatiei era ridicata, pentru a le face atractive pentru investitori trebuia sa ofere o rata a dividendului fix crescuta. Incepand cu anul 2004 rata inflatiei s-a redus substantial. Daca in prospectul de emisiune emitentul nu introducea clauza de variabilitate a ratei dividendului atunci era nevoit sa suporte in continuare un cost ridicat pentru actiunile respective, oferind o rentabilitate mult peste cea a pietei. De regula la actiunile preferentiale care dau dreptul emitentului de a modifica rata dividendului se atribuie si clauza de returnare permitand astfel investitorului sa opteze daca mai pastreaza sau nu actiunea respectiva in functie de randamentul adus;
clauza de participare - confera detinatorilor actiunilor respective dreptul de a incasa un dividend fix precizat in prospectul de emisiune si in plus de a participa la distributia finala a profitului, alaturi de actionarii cu actiuni comune, cu o rata de participare precizata de asemenea in cadrul prospectului de emisiune.
Se poate observa faptulca intodeauna se face trimitere la prospectul de emisiune, deoarece acesta reprezinta practic un contract care se incheie intre emitent si actionari. In momentul in care un investitor s-a hotarat sa subscrie la o emisiune inseamna ca a acceptat clauzele prospectului de emisiune. De aceea, emitentul are obligatia sa faca public prospectul de emisiune, astfel incat orice investitor interesat de titlurile respective sa poata sa-l consulte.
2 OBLIGATIUNILE
Reprezinta un titlu negociabil care confera detinatorului un drept de creanta asupra emitentului. Astfel, investitorul prin achizitionarea acestor instrumente financiare devine creditar al emitentului.
Obligatiunile, fiind un titlu de creanta, confera detinatorului urmatoarele drepturi:
dreptul de a i se rambursa suma pe care a imprumutat-o emitentului;
dreptul de a primi dobanda cuvenita imprumutului respectiv, precizata prin prospectul de emisiune;
in cazul lichidarii emitentului obligatarii au dreptul de a participa la repartizarea patrimoniului inaintea actionarilor;
dreptul de a constitui o Adunare Generala a Obligatarilor, care insa nu se poate implica in procesul de adoptare a deciziilor cu privire la gestiunea economico-financiara a emitentului. Aceast organism poate doar sa vegheze la respectarea drepturilor detinatorilor de obligatiuni.
Tipologia obligatiunilor
Dupa forma de prezentare, obligatiunile, ca si actiunile pot fi:
materializate
dematerializate
Din punct de vedere al modului de identificare a proprietarului, obligatiunile pot fi:
nominative
la purtator
Din punct de vedere al modului de rambursare si de plata a dobanzii, obligatiunile pot fi:
cu rambursare dintr-o data la scadenta sau cu rambursare la final - presupun plata anuala a dobanzii si rambursarea integrala a imprumutului la scadenta;
cu cupon unic - presupun plata dobanzii capitalizate si a imprumutului la scadenta;
cu rate anuale constante - presupun rambursarea imprumutului prin sume anuale constante.
Rata de rambursare reprezinta practic "amortizarea" imprumutului sau suma de bani pe care emitentul o restituie investitorului (detinatorului de obligatiuni) anual pentru stingerea imprumutului respectiv;
cu anuitati constante - presupun plata catre investitor a unei sume anuale constante reprezentand dobanda si rambursarea anuala a imprumutului.
Din punct de vedere al riscului pe care il genereaza, obligatiunile pot fi:
garantate;
negarantate
Obligatiunile garantate sunt emise de societati care nu au o situatie economico-financiara foarte buna si/sau nu sunt cunoscute in piata. Ca urmare, pentru a atrage investitorii aceste companii sunt nevoite sa garanteze imprumutul. De regula, garantarea se face cu activele finantate prin imprumutul respectiv sau cu alte active ale emitentului. Detinatorii de obligatiuni primesc gaj de rangul intai asupra bunurilor respective. In cazul in care emitentul nu ramburseaza imprumutul si/sau nu plateste dobanzile potrivit prevederilor din prospectul de emisiune obligatarii executa gajul respectiv. De aceea acest tip de obligatiuni sunt considerate cu risc minim. Practic riscul detinatorilor de obligatiuni este dat de intarzierea recuperarii banilor pana la vanzarea bunurilor gajate sau de pierderile datorate vanzarii sub pretul pietei a activelor respective. Pentru acoperirea ultimului tip de risc precizat anterior, uneori se garanteaza cu active a caror valoare depasete valoarea imprumutului.
Obligatiunilenegarantate au un grad de risc mai ridicat. Acestea de regula sunt emise de societati cu o situatie economico-financiara buna si cu un bun renume in piata, care se bucura de increderea investitorilor.
In functie de emitent, obligatiunile pot fi:
obligatiuni corporative;
obligatiuni municipale;
obligatiuni de stat
Obligatiunile corporativesunt emise de societati comerciale. Acestea au un grad ridicat de risc daca nu sunt garantate. Riscul se reduce substantial daca acestea sunt garantate. Pentru emitenti reprezinta o forma avantajoasa de finantare. Din pacate in Romania inca sunt putin utilizate.
Obligatiunile municipale sunt emise de organeale administratiei publice locale (comune, orase, municipii etc.). Acestea reprezinta o sursa ieftina de finantare. In anumite tari au un regim fiscal preferential (sunt scutite de la impozitare veniturile generate de obligatiunile respective) crescand astfel gradul de atractivitate pentru investitori. Obligatiunile municipale pot fi:
generale;
cu venit.
Obligatiunile generale sunt garantate de veniturile municipalitatii. Acestea au risc minim deoarece in cazul nerambursarii imprumutului, creditorul poate face apel la colectarea de impozite si taxe sau alocarea de fonduri pe cale legislativa.
Obligatiunile cu venit sunt rambursate dintr-o sursa de venit specificata prin prospectul de emisiune.
Principalele surse de rambursare a obligatiunilor municipale sunt:
taxele si impozitele generale;
taxe si impozite speciale;
profiturile viitoare optinute din investitia finantata cu banii din imprumutul obligatar;
veniturile din chirii, caracteristice imprumuturilor realizate pentru constructia de locuinte, spatii comerciale, parcuri industriale etc.
Obligatiunile de stat sunt emise de organele administratiei publice centrale pe termene lungi de circa 10-25 ani. De regula se emit pentru finantarea unor investitii importante pe care le realizeaza statul (hidrocentrale, centrale atomice, autostrazi etc.). Acestea au cel mai redus grad de risc deoarece beneficiaza de garantia statului.
TIPURI SPECIALE DE OBLIGATIUNI
Pe plan international, pe langa obligatiunile clasice au aparut si alte tipuri de obligatiuni care prezinta o serie de trasaturi caracteristice. Dintre acestea putem aminti:
obligatiuni cu bonuri de subscriere - au atasat un titlu financiar care permite detinatorului sa achizitioneze la un anumit pret prestabilit actiuni comune ale emitentului respectiv;
obligatiuni de participatie - pe langa faptul ca ofera o anumita dobanda da posibilitatea detinatrului sa participe la distribuirea profitului inregistrat de emitentul respectiv. Avand in vedere aceasta caracteristica de regula dobanda aferenta obligatiunilor respective este mai mica decat dobanda pietei. Ca urmare, pentru societatea emitenta finantarea prin intermediul unor astfel de obligatiuni prezinta o serie de avantaje; principalul avantaj este dat de reducerea costurilor de finantare. Acest tip de obligatiune combina caracteristicile unei emisiuni de obligatiuni (imprumut) cu cele ale unei emisiuni de actiuni eliminand principalul dezavantaj al emisiunii de actiuni legat de pierderea controlului asupra companiei. Preia avantajul specific emisiunii de actiuni legat de costuri de finantare reduse. Ca urmare platile suplimentare fata de dobanda stabilita prin prospectul de emisiune se realizeaza de catre detinatorii obligatiunii respective doar daca societatea inregistreaza profit;
obligatiunile convertibile - dau posibilitatea detinatorului sa le schimbe (converteasca) in actiuni comune ale emitentului respectiv la o anumita rata de conversie precizata prin prospectul de emisiune. De regula aceste obligatiuni au o rata a dobanzii variabila pana la expirarea termenului de conversie. Aceast in general se afla sub dobanda pietei deoarece investitorul are posibilitatea sa schimbe acea obligatiune cu actiuni comune. Dupa expirarea perioadei de conversie de regula dobanda se plaseaza peste dobanda medie a pietei.
obligatiunile indexabile - permit realizarea indexarii dobanzilor, a valorii de rambursare sau a ambelor variabile, in functie de precizarile din prospectul de emisiune;
obligatiunile cu cupon reinvestibil (OSCAR) - permit investitorului ca din dobanda cuvenita pentru obligatiunile detinute la emitentul respectiv sa achizitioneze obligatiuni de acelasi tip emise de emitentul respectiv.
Statul pe langa obligatiuni poate sa mai emita bilete de trezorerie si bonuri de tezaur.
Biletele de trezorerie - sunt emise pe termen scurt (mai putin de 1 an) pentru finantarea imrumuturilor pe termen scurt. Acestea sunt emise la intervale regulate si nu sunt purtatoare de dobanzi, castigul investitorului fiind dat de diferenta intre valoarea de rambursare si valoarea de achizitie. Vanzarea lor se face numai catre investitorii institutionali, care participa la licitatiile organizate de trezoreria statului. De regula se foloseste procedeul "licitatiei olandeze". Acesta presupune pornirea licitatiei de la o valoare mare si pretul coboara pana ce intraga oferta este subscrisa.
Bonurile de tezaur - sunt emise pe perioade cuprinse intre 1 si 10 ani si urmaresc finantarea unor deficite ale bugetului de stat. Aceatea pot fi achizitionate atat de investitori institutionali cat si de investitori individuali.
3 TITLURI FINANCIARE AFERENTE EMISIUNILOR DE ACTIUNI SI OBLIGATIUNI
In categoria valorilor mobiliare primare, pe langa actiuni si obligatiuni intra titlurile aferente emisiunilor acestor instrumente financiare. Aceste titluri sunt:
dreptul de subscriere;
dreptul de atribuire;
warantul
Dreptul de subscriere permite unui actionar vechi al emitentului sa achizitioneze, intr-o perioada si la o valore precizate prin prospectul de emisiune, actiuni nou emise. Prin intermediul dreptului de subscriere se urmareste protejarea intereselor actionarilor vechi, permitandu-le sa-si conserve cota de participare la capitalul social. Se evita astfel pierderile potentiale inregistrate de actionarii vechi datorita dilutiei patrimoniului, dilutiei dreptului de vot, dilutiei profitului si reducerii cursului actiunilor vechi (vezi cap. 3). Drepturile de subscriere se acorda gratuit actionarilor vechi, in functie de numarul de actiuni nou emise si de cota de participare a actionarilor la capitalul social al emitentului inainte de majorare. Treptat dreptul de subscriere a inceput sa fie tranzactionat pe piata transformandu-se intr-o valoare mobiliara. Actionarii vechi au astfel posibilitatea sa utilizeze drepturile de subscriere in perioada de preemtiune, pentru achizitionarea unor actiuni nou emise sau sa le vanda pe piata, transformandu-le in lichiditati. Perioada de preemtiune este intervalul de timp in care nu au dreptul sa achizitioneze actiuni nou emise decat actionarii vechi, utilizand dreptul de subscriere. De regula aceasta perioada dureaza de la cateva saptamani pana la cateva luni.
Dreptul de atribuire este un titlu financiar negociabil si transferabil care confera unui actionar vechi al emitentului dreptul de a primi in mod gratuit un anumit numar de actiuni nou emise, proportional cu ponderea detinuta in capitalul social inainte de majorarea. Acestea se emit atunci cand Adunarea Generala a Actionarilor hotaraste majorarea capitalului social prin inglobarea rezervelor. Majorarea se poate realiza fie prin cresterea valorii nominale a actiunilor si pastrarea in circulatie a actiunilor existente in piata fie prin emiterea de noi actiuni si mentinerea constanta a valorii nominale. Drepturile de atribuire se emit doar in cazul in care majorarea capitalului se face conform celei de-a doua variante. Numarul de drepturi de atribuire primite de un actionar vechi este in functie de cota de participare la capitalul social inainte de majorare si de numarul de actiuni nou emise. Drepturile de atribuire trebuie sa le permita actionarilor vechi sa primeasca gratuit un anumit numar de actiuni nou emise astfel incat sa-si poata pastra cota de participare la capitalul social al emitentului, dupa majorare. Actionarii vechi au posibilitatea sa opteze pentru utilizarea drepturilor de atribuire sau pentru vanzarea acestora pe piata, transformandu-le in lichiditati. Investitorii care cumpara drepturi de atribuire au posibilitatea sa le utilizeze pentru achizitionarea gratuita a unor actiuni nou emise.
Warantul are caracteristici similare dreptului de subscriere cu deosebire ca perioada de valabilitate este mult mai extinsa putand ajunge la cativa ani. Sunt cazuri in care se emite pe perioada nelimitata. Acesta da posibilitatea detinatorului sa achizitioneze actiuni ordinare (comune) ale emitentului la o valoare prestabilita prin prospectul de emisiune. Este un titlu financiar negociabil putand fi tranzactionat pe bursa. Valoarea warantului depinde de cursul actiunii comune a emitentului, de perioada ramasa pana la termenul de expirare si de inclinatia spre risc a investitorilor.
